Contestaţie la executare. Decizia nr. 839/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 839/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 839/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 839/2013
Ședința publică de la 20 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
Judecător M. F. C.
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Grefier N. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de contestatorii . D., M. N. M. și C. V., împotriva deciziei civile nr. 201/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat G. A. cu delegație la dosar pentru recurenții contestatori, lipsă fiind aceștia și restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată, recursul de față fiind motivat.
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare formulată de intimata D.G.R.F.P Timișoara.
Instanța constată că recurenții datorează taxă judiciară de timbru pentru prezentul recurs în cuantum de 97 lei și timbru judiciar de 5 lei.
Apărătorul ales al recurenților contestatori, avocat G. A. depune la dosar împuternicire avocațială, taxă judiciară de timbru de 97 lei și timbru judiciar de 5 lei și concluzii scrise.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul ales al contestatorilor recurenți, avocat G. A. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei atacate și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Menționează că instanța de apel nu a avut în vedere situația de fapt, respectiv faptul că bunurile asupra cărora s-a dispus sechestrul nu mai sunt proprietatea societății debitoare. S-a instituit sechestrul asupra unor bunuri care nu mai sunt ale debitoarei de mai bine de 2 ani și care au fost înstrăinate către contestatori persoane fizice, vânzarea fiind făcută prin acte notariale sub semnătură privată, respectiv cu facturi. Aceste contracte de vânzare nu au fost contestate sau desființate, nefiind nici un motiv de nelegalitate constatat cu privire la acestea, fiind valide astfel că nu putea fi instituit sechestru. Modalitatea prin care s-a constituit sechestru a fost o operațiune formală instituită în baza unor evidențe mai vechi, iar în procesul verbal de instituire a sechestrului se indică același număr de identificare pentru două numere de înmatriculare diferite, astfel că procesul verbal întocmit este unul formal.
Consideră că soluția instanței de apel este nelegală, operațiunile de vânzare a bunurilor asupra căruia s-a instituit sechestrul.
Pentru considerentele expuse, solicită admiterea recursului. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 3139/2012, pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._, s-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatorii ., M. N. M. și C. V. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor P. a M. D., s-a dispus anularea în parte a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/30.12.2011 și anularea în parte a procesului-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr. 404/04.01.2012, cu privire la următoarele bunuri: autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ (poziția 2 din anexă), autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ (poziția 3 din anexă); autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ (poziția 4 din anexă); autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ (poziția 5 din anexă); autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ (poziția 6 din anexă); autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ (poziția 8 din anexă); autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ (poziția 9 din anexa).
S-au menținut în rest măsurile asiguratorii dispuse ca temeinice și legale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, urmare a unei inspecții fiscale la care a fost supusă societatea contestatoare ., organele de control au stabilit în sarcina acesteia obligații fiscale în cuantum de 267.184 lei și au instituit măsuri asiguratorii în temeiul art. 129 al. 2 din O.G. nr. 92/2003.
În baza deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/30.12.2011 s-a instituit sechestru asigurator asupra bunurilor mobile ale societății în valoare de 313.233 lei și s-au poprit disponibilitățile bănești din conturile societății la ING Bank și sumele de bani pe care debitorul C. C. le datora societății, în valoare de 27.970 lei. În baza acestei decizii, s-a procedat la întocmirea procesului-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr. 404/04.01.2012, fiind menționat faptul că asupra bunurilor mobile sechestrate asigurator au fost aplicate măsuri spre neschimbare și au fost lăsate în custodia d-lui C. C., cu obligația pentru acesta de a depozita bunurile în D., Calea Zarandului, nr. 105 A, Jud. Hunedoara. Bunurile asupra cărora s-a instituit sechestrul au fost enumerate în anexa la procesul verbal de sechestru, iar valoarea totală a acestor bunuri este de 285.263 lei.
În cauză s-a înființat și poprirea sumelor de bani pe care societatea contestatoare le datorează creditorului C. C. dar și poprirea sumelor de bani pe care acesta din urmă le datorează societății, prin două adrese de înființare a popririi cu nr. 426/05.01.2012. De asemenea, s-a luat măsura indisponibilizării sumelor de bani existente și pentru cele viitoare aflate în contul societății deținut la ING Bank NV.
Față de dispozițiile art. 129 al. 2 din O.G. nr. 92/2003, instanța a reținut că o condiție ce trebuie îndeplinită pentru luarea măsurilor asiguratorii este aceea ca bunurile vizate să fie proprietatea debitorului. Din probele administrate în cauză, respectiv actele de înstrăinare a unor autovehicule, s-a constatat că măsura sechestrului asigurator nu respectă aceste prevederi legale, întrucât o parte din bunurile sechestrate au fost anterior înstrăinate contestatorilor M. N. M. și C. V.. Față de data încheierii acestor convenții de înstrăinare, rezultă că ele au intervenit anterior luării măsurii asiguratorii a sechestrului – 30.12.2011 – și sunt supuse dispozițiilor art. 1295 C. civ., potrivit căruia vânzarea-cumpărarea este un contract consensual și translativ de proprietate, astfel încât prin simplul acord de voință al părților și fără îndeplinirea vreunei formalității se produce nu numai încheierea contractului, dar operează și transferul dreptului de proprietar de la vânzător la cumpărător.
Ca atare, instanța a constatat că vehiculele înstrăinate erau ieșite din patrimoniul societății contestatoare la momentul instituirii sechestrului asigurator, astfel că asupra lor nu puteau fi dispuse măsuri de garantare a executării obligațiilor fiscale puse în sarcina .. Este adevărat că reprezentantul societății nu a formulat obiecțiuni la întocmirea procesului verbal de sechestru, și că nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a se exonera de răspundere, în speță pentru a se obține anularea procesului verbal de sechestru. Însă, în cauză intervin și interesele cumpărătorilor acestor autovehicule, deveniți proprietari potrivit legii și convențiilor, interese ce primează dreptului statului, în calitate de creditor, la garantarea executării obligațiilor contribuabililor.
Totodată, față de împrejurarea că aceste bunuri au fost lăsate în custodia administratorului societății debitoare, în măsura executării silite, acesta ar fi în imposibilitate să pună la dispoziția organului de executare bunurile care nu existau în proprietatea societății la momentul luării măsurii asiguratorii, fiind pasibil de săvârșirea infracțiunii de sustragere de sub sechestru.
Convențiilor încheiate, atâta timp cât nu fac obiectul unei acțiuni revocatorii, trebuie să li se recunoască efectul translativ de proprietate, iar bunurile ce au făcut obiectul înstrăinării nu pot fi urmărite pentru datorii ale vânzătoarei.
Deși societatea contestatoare a susținut înstrăinarea doar a șase autovehicule, din cele 12 puse sub sechestru, prima instanță a reținut că în realitate au fost înstrăinate șapte autovehicule, sens în care s-a impus scoaterea acestora de sub efectele măsurii asiguratorii, respectiv autovehiculele aflat la pozițiile 2 – 6, 8 și 9 din anexa la procesul verbal de sechestru și decizia de instituire a măsurii asiguratorii.
În privința celorlalte bunuri mobile puse sub sechestru, precum și în privința instituirii popririi asiguratorii, instanța a constatat că se invocă lipsa unei creanțe certe, lichide și exigibile, respectiv lipsa unui titlu de creanță. Sub acest aspect, s-a reținut că măsurile asiguratorii au fost luate în cursul unui control al organelor fiscale, urmare căruia s-a stabilit, în mod provizoriu, existența unor obligații fiscale față de bugetul statului, astfel că s-a apreciat că intimata, prin reprezentanții săi, a respectat dispozițiile art. 129 al. 3 din O.G. nr. 92/2003.
Instanța a găsit neîntemeiată apărarea societății contestatoare în sensul că măsurile asiguratorii trebuie să aibă caracter de excepție și, potrivit legii, nu se dispun în mod automat ca urmare a stabilirii unor obligații de plată, ci se stabilește posibilitatea pentru organul fiscal competent de a le dispune dacă sunt îndeplinite condițiile al. 2 din art. 129 C. pr. fiscală. În realitate, ceea ce se poate imputa intimatei este lipsa oricărei motivări a deciziei, așa cum impune al. 5 al art. 129 din O.G. nr. 92/2003, însă sancțiunea ce poate interveni pentru această lipsă este cea a nulității actului numai în măsura producerii unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în altă modalitate. Societatea contestatoare nici nu a invocat vreo vătămare, ci doar s-a rezumat la a preciza că nu sunt îndeplinite condițiile pentru luarea măsurii asiguratorii.
Situația de fapt expusă relevă pericolul ca societatea contestatoare să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, așa cum prevede art. 129 al. 2 din O.G. nr. 92/2003. S-a reținut, astfel, nu doar că societatea a înstrăinat numeroase bunuri mobile în cursul desfășurării inspecției fiscale, dar și că nu a informat organele fiscale despre aceste operațiuni, deși procesul-verbal de sechestru a fost încheiat în prezența reprezentantului societății, care nu a formulat obiecțiuni. Apărarea contestatoarei în sensul că operațiunea de sechestrare a avut un caracter pur scriptic, fără o prealabilă identificare a bunurilor supuse sechestrului, nu are relevanță în cauză întrucât dovada proprietății se face cu înscrisuri, pe care inspectorul fiscal le-a luat în considerare în lipsa oricărei informații despre vânzările intervenite.
Instanța de fond a considerat fără relevanță faptul că s-au luat măsuri asigurătorii asupra unor bunuri a căror valoare depășește creanța, întrucât aceste măsuri nu sunt de executare silită, urmând ca la momentul transformării lor în sechestru și poprire propriu –zise, măsura necesară realizării creanței să fie o condiție de bază a executării silite. S-a constatat de asemenea că, față de soluția care se impune în cauză, valoarea bunurilor sechestrate va rămâne inferioară creanței de 267.184 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata în contestație la executare Direcția G. a Finanțelor P. a Județului Hunedoara, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a contestației la executare.
În motivare, s-a arătat că elementele de identificare a bunurilor mobile au fost preluate de organele de inspecție fiscală din evidența contabilă a societății, astfel cum au fost prezentate organelor de control și care nu au fost contestate de către reprezentanții societății și că procesul-verbal de sechestru a fost semnat de împuternicitul societății, fără obiecțiuni.
Au mai susținut că debitoarea avea obligația să prezinte organului fiscal, la momentul instituirii măsurilor asiguratorii, lista mijloacelor fixe, iar transferul de proprietate trebuia operat în actele contabile a societății și că debitoarea a procedat la încheierea convențiilor, fără să fie înregistrate în contabilitate, nici în sensul scoaterii din lista mijloacelor fixe și nici în sensul înregistrării veniturilor obținute ca urmare a vânzării lor.
Înstrăinarea autoutilitarelor marca Iveco Daily s-a făcut formal, în timpul controlului fiscal, în scopul de a le sustrage de la executare, fără a fi înregistrată în contabilitate și fără a fi radiate și înmatriculate autovehiculele pe noii proprietari.
Prin decizia civilă nr. 65/R/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, s-a admis ca fondat recursul intimatei și s-a modificat în parte sentința atacată, în sensul respingerii contestației la executare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii ., M. N. M. și C. V., care a fost admis prin decizia civilă nr. 453/2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, dispunându-se casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe, pentru soluționare ca instanță de apel.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sun nr._ .
Prin decizia civilă nr. 201/A/2012, Tribunalul Hunedoara – Secția I Civilă a admis apelul intimatei DGFP Hunedoara și a schimbat în parte sentința primei instanțe în sensul respingerii în totalitate a contestației la executare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că la dosarul cauzei s-au depus convențiile de înstrăinare a acestor autovehicule, sub forma unor înscrisuri sub semnătură privată, încheiate între contestatoarea . D. și contestatorii M. N. M. și C. V., precum și ..
Tribunalul a apreciat că aceste convenții nu sunt opozabile organului fiscal, dat fiind faptul că nu au fost înregistrate în contabilitatea societății debitoare, nici în sensul scoaterii din lista mijloacelor fixe și nici în sensul înregistrării veniturilor obținute cu titlu de preț, ca urmare a vânzării lor, iar în cărțile de identitate ale autovehiculelor sechestrate figurează ca deținătoare contestatoarea . D.. La întocmirea procesului-verbal de sechestru asigurator s-a ținut seama de situația prezentată de împuternicitul societății privind evidența bunurilor aflate în patrimoniul ei la acea dată, respectiv fișa mijloacelor fixe și registrul imobilizărilor, semnate și ștampilate de administratorul debitoarei.
S-a considerat că trebuie avută în vedere și împrejurarea că procesul-verbal de sechestru a fost semnat fără obiecțiuni de reprezentantul societății, precum și că acele convenții de înstrăinare invocate de contestatoare au fost încheiate în cursul inspecției fiscale, ceea ce denotă reaua credință și intenția de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule a comunicat că în evidențele sale toate autovehiculele ce fac obiectul sechestrului asigurator figurează înmatriculate pe ., în calitate de proprietar. Din aceleași evidențe rezultă că doar autoutilitara marca Iveco 35S, cu nr. de înmatriculare_ a fost radiată de la data de 30.01.2012, fiind transferată proprietatea către . Măgura, dar această operațiune a avut loc ulterior încheierii procesului verbal de sechestru din data de 04.01.2012.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii ., M. N. M. și C. V., solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului declarat de intimată și menținerea hotărârii primei instanțe.
În expunerea motivelor, recurenții susțin că, în ce privesc sumele de bani pentru care s-a dispus măsura asiguratorie, acestea nu sunt certe, lichide și exigibile, întrucât nu există titlu de creanță, controlul nefiind finalizat.
Recurenții arată că măsurile asiguratorii au fost dispuse pentru o sumă ce depășește cu mult valoarea estimată a creanței, neexistând nici un element care să justifice aceste măsuri, care depășesc valoarea debitului.
O altă critică vizează faptul că măsura sechestrului s-a pus pe bunuri mobile care nu se mai regăsesc în patrimoniul societății, iar față de dispozițiile art. 1295 Cod civil, aceste bunuri au ieșit din patrimoniul societății, aplicarea măsurilor asiguratorii fiind făcută fără identificarea bunurilor supuse sechestrului. Transferul dreptului de proprietate a operat în temeiul art. 1295 C. civ. fără nicio altă formalitate, astfel că neefectuarea formalităților de înmatriculare, subsecvente vânzării, nu afectează dreptul de proprietate ci pot să atragă sancțiuni administrative.
Se arată, de asemenea, că instanța de apel a reținut în mod nelegal că actele de înstrăinare sunt înscrisuri sub semnătură privată, câtă vreme acestea sunt acte legalizate la notariat. Faptul că aceste înstrăinări nu au fost operate în evidențele vânzătoarei nu afectează contractele de vânzare – cumpărare și nu pot fi opuse cumpărătorului, cu atât mai mult cu cât există un act notarial care nu este nici anulat, nici contestat.
O ultimă critică vizează faptul că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 129 alin 2 C. pr. fiscală vizând caracterul de excepție al măsurilor asigurătorii, care se dispun asupra debitorului dacă există pericolul ca acesta să se sustragă, să se ascundă sau să-și risipească patrimoniul. Recurenții susțin că în cauză nu s-a dovedit existența unui asemenea pericol, astfel că măsura a fost luată în mod eronat și fără respectarea procedurilor legale.
Recursul, nemotivat în drept, este legal timbrat (fila 16).
Intimata DGRFP Timișoara prin AJFP Hunedoara a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 13-14).
Analizând legalitatea deciziei atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prin sentința pronunțată, instanța de fond a admis doar în parte contestația la executare, doar cu privire la instituirea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile care erau înstrăinate la momentul aplicării sechestrului asigurator. Prima instanță a menținut în rest măsurile asiguratorii, mențiune cuprinsă în dispozitivul hotărârii. În considerente, Judecătoria a arătat de ce este nefondată contestația cu privire la criticile referitoare la îndeplinirea condițiilor legale ca creanța să fie certă, lichidă și exigibilă, la aplicarea măsurilor pentru o sumă ce depășește creanța și la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 129 alin 2 C. pr. fiscală.
Hotărârea primei instanțe a fost atacată numai de intimata DGFP Hunedoara (actuala DGRFP Timișoara) și numai sub aspectul anulări parțiale a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.
Contestatorii au criticat doar în recurs soluția de menținere a actelor de executare pentru celelalte bunuri ale debitoare, susținând că creanța nu îndeplinește cerințele pentru a fi susceptibilă de a fi executată silit, că măsurile asiguratorii s-au luat pentru o sumă mai mare decât creanța și că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 129 alin 2 C. proc. fiscală pentru a fi luate astfel de măsuri.
Cu privire la aceste critici Curtea reține că ele vizează hotărârea primei instanțe și nu au fost invocate în fața Tribunalului, astfel că nu au făcut obiectul controlului de legalitate în apel. Ca urmare, se constată că aceste critici sunt invocate omisso medio, iar sancțiunea este aceea a neanalizării lor. Este de observat că prin cererea de recurs, contestatorii au solicitat menținerea hotărârii primei instanțe, care a admis doar în parte contestația, concluzionând că toate aceste argumente, formulate ca și critici în recurs, sunt nefondate.
Referitor la criticile vizând soluția Tribunalului cu privire la măsurile asiguratorii aplicate bunurilor înstrăinate de debitoare, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 400 alin. 2 C. pr. civ., contestația la executare poate fi introdusă de către o terță persoană care pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit. În cauză, contestatorii M. N. M. și C. V. sunt terți față de executarea silită în cadrul căreia s-au luat măsurile asiguratorii contestate în prezenta cauză, astfel că fundamentul juridic al cererii lor îl reprezintă dispozițiile menționate anterior.
Din economia acestui text legal rezultă că terțul trebuie să facă dovada că bunul urmărit se află în proprietatea sa, situație în care actele de executare având ca obiect acest bun urmează a fi anulate.
În speță, contestatorii au depus contracte de vânzare-cumpărare, legalizate la notar, cu care susțin că fac dovada îndeplinirii cerinței impuse de art. 400 alin. 2 C. pr. civ. Obiectul acestor contracte îl reprezintă bunuri mobile, astfel că, sub aspectul încheierii lor valabile, sunt incidente dispozițiile art. 1295 din vechiul C. civ., aplicabil în cauză. Conform acestui articol, dreptul de proprietate „este de drept strămutat la cumpărător” din momentul în care părțile s-au înțeles „asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat”.
Potrivit acestor dispoziții, contractul de vânzare-cumpărare a bunurilor mobile este un contract consensual, transferul de proprietate intervenind în momentul acordului de voință. În cauză, cei doi contestatori terți, care susțin că sunt proprietarii bunurilor supuse sechestrului, au dovedit că între ei, în calitate de cumpărători și contestatoarea debitoare, în calitate de vânzător, a intervenit acordul de voință de înstrăinare a bunurilor, depunând în acest sens contractele de vânzare-cumpărare legalizate la notar. Câtă vreme aceste contracte nu au fost desființate, ele trebuie considerate valabile, producând efectele specifice prevăzute de lege, respectiv transferul dreptului de proprietate.
Normele legale în vigoare la momentul încheierii acestor contracte nu impun nicio formalitate pentru a le face opozabile terților. Înregistrarea lor în evidențele societății este o obligație ce cade în sarcina debitoarei, iar neîndeplinirea ei nu poate afecta dreptul de proprietate al dobânditorului, astfel că nu se poate reține că, în lipsa acestor operațiuni, contractele de vânzare-cumpărare nu sunt opozabile creditoarei intimate, chiar dacă reprezentantul debitoarei nu a adus la cunoștința organului fiscal existența acestor contracte.
De asemenea, faptul că nu au fost efectuate operațiunile de radiere, respectiv înmatriculare pe numele noului proprietar a vehiculelor ce au format obiectul vânzării, nu poate afecta transferul dreptului de proprietate, deoarece, pe de-o parte, acest efect al contractului este condiționat numai de existența acordului de voință al părților contractante, iar, pe de altă parte, formalitățile de înmatriculare sunt ulterioare dobândirii dreptului de proprietate și reprezintă obligații de natură administrativă, a căror neîndeplinire pot să atragă eventuale sancțiuni administrative.
În ce o privește pe contestatoarea debitoare, se constată că toate bunurile ce au făcut obiectul măsurilor asiguratorii au fost lăsate în custodia sa, cu obligația de a le pune la dispoziția organului de executare silită, ori această obligație nu ar putea fi îndeplinită cu privire la bunurile care, potrivit contractelor de vânzare-cumpărare, nu se mai aflau în patrimoniul societății.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1295 C. civ., astfel că criticile analizate anterior sunt fondate, atrăgând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
(continuarea deciziei civile nr. 839/20.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 C. pr. civ., Curtea va admite recursul de față și va modifica decizia atacată în sensul că va respinge apelul declarat de intimată și va menține hotărârea primei instanțe.
Recurenții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorii ., M. N. M. și C. V. împotriva deciziei civile nr. 201/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția I Civilă.
Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de intimata DGRFP Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 3139/2012 a Judecătoriei D., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.12.2013.
Președinte, D. M. | Judecător, M. F. C. | Judecător, C. G. N. |
Grefier, N. P. |
Redc. M.F.C.
Tehn. M.F.C.
2 ex/09.01.2014
Jud. fond – A.E.B.
Jud. apel – C.V.C./P.B.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 832/2013. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 389/2013. Curtea de... → |
|---|
