Legea 10/2001. Decizia nr. 766/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 766/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 766/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 766/2013
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. M.-vicepreședinte
Judecător A. N.
Judecător C. M. C.
Grefier M. R.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta .. A. I. împotriva sentinței civile nr. 566/2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat P. M. pentru recurenta pârâtă .. și avocat G. I. pentru intimata reclamantă D. I., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare și s-a depus întâmpinare din partea intimatei reclamante prin avocat cu împuternicire avocațială și chitanță onorar de avocat.
Se comunică un exemplar din întâmpinare cu mandatarul recurentei pârâte.
Mandatarul intimatei reclamante avocat G. I. arată că înțelege să formuleze cerere de recuzare împotriva unuia din membrii completului de judecată, doamna judecător A. N., pe motiv că s-a pronunțat asupra legalității contractului de vânzare cumpărare a imobilului în litigiu în acțiunea în revendicare, prin decizia 150/2012 a Curții de Apel A. I. pronunțată în dosar_ .
Instanța pune în vedere mandatarului intimatei reclamantei necesitatea timbrării cererii de recuzare, și suspendă dezbaterile în cauză în vederea soluționării cererii.
La reluarea cauzei și apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă aceleași părți.
Cererea de recuzare formulată împotriva doamnelor judecător A. N. și C. M. C. de către intimata reclamantă prin mandatar, a fost respinsă prin Încheierea din camera de consiliu din 07.11.2013.
Mandatarul recurentei pârâte avocat P. M. învederează un aspect prealabil referitor la nelegala citare a pârâtei în calitate de apelantă și nu de recurentă. În situația în care se apreciază că procedura de citare nu este legal îndeplinită solicită emiterea unui noi citații, deși nu s-a produs nicio vătămare prin menționarea calității de apelantă.
Mandatarul intimatei reclamante avocat G. I. apreciază că apelul este calea legală de atac și nu recursul față de valoarea obiectului cererii – valoarea imobilului fiind de peste 1 miliard de lei - și solicită recalificarea căii de atac din recurs în apel.
Având cuvântul asupra excepției legalității căii de atac, mandatarul recurentei pârâte arată că recursul este calea legală de atac.
Instanța, în deliberare respinge excepția nelegalității căii de atac având în vedere că valoarea nu este un criteriu pentru stabilirea căii de atac în materia Legii 10/2001, iar calea de atac prevăzută de lege este recursul.
Cât privește excepția nelegalei citări invocată de recurentă, instanța o respinge nefiind făcută dovada vreunei vătămări.
Părțile arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau chestiuni prealabile de discutat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul apelantei pârâte avocat P. M. susține excepția prematurității acțiunii conform art. 4 din Legea 165/2013, cererea contestatoarei urmând a fi trimisă spre soluționare organelor abilitate ale statului.
Pe fond solicită admiterea recursului declarat, rejudecarea cauzei, modificarea în parte a sentinței de fond în sensul respingerii în totalitate a contestației formulate de contestatoarea D. I..
Sentința este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a legii. În mod nelegal a fost obligată pârâta la emiterea unei dispoziții de restituire prin echivalent având în vedere că la data intrării în vigoare a Legii 10/2001 statul nu mai era acționar majoritar sau minoritar al ..; statul și-a pierdut calitatea de acționar la data de 24.03.1999 în urma vânzării tuturor acțiunilor deținute, redevenind acționar la 15.01.2002, iar în decembrie 2006 a pierdut definitiv această calitate. Nici la acest moment statul nu are calitatea de acționar la societatea pârâtă, astfel că emiterea deciziei la care a fost obligată nu intră în competența acesteia. Potrivit art. 29 din Legea 10/2001 măsurile reparatorii prin echivalent se propun și se suportă de către instituția publică ce a efectuat privatizarea, și nu de către societatea comercială privatizată. Societatea pârâtă nu mai este proprietară asupra construcțiilor, acestea fiind înstrăinate în anul 2004 prin contract de vânzare cumpărare către . Cugir.
Susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție a A., formulată de pârâta recurentă. Nefondat s-a reținut că bunul revendicat de contestatoare este evidențiat în patrimoniul societății și că astfel aceasta are calitatea de unitate deținătoare. Din acest punct de vedere, nefondat a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a A. și obligată societatea la emiterea unei decizii care potrivit legii trebuia emisă de instituția publică abilitată. Instanța de fond a anulat decizia 30/2005 și a obligat societatea pârâtă la emiterea unei alte dispoziții de restituire prin echivalent, fără a observa că prin articolul 2 al deciziei s-a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Invocă dispozițiile Legii 247/2005, ce au adus modificări și completări Legii 10/2001, potrivit cărora competența legală de a acorda măsuri reparatorii prin echivalent revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Cu cheltuieli de judecată, depune chitanță și copie factură.
Mandatarul intimatei reclamante avocat G. I. solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii de fond ca temeinică și legală.
În mod corect prima instanță a constatat că unitatea deținătoare este A. S.A. pentru că la data soluționării notificării statul era acționar minoritar. Acest aspect rezultă din adresa emisă de instanța de fond înainte de casare, depusă la dosar. Emițând dispoziția atacată de contestatoare, în care s-a stabilit existența dreptului acesteia la măsuri reparatorii în echivalent, societatea A. S.A. pârâtă are calitate procesuală pasivă din moment ce în procedura administrativă a acceptat că are competența de a soluționa notificarea formulată în baza Legii 10/2001.
Mai arată că toate înscrisurile depuse duc la concluzia că imobilul poate fi restituit în natură. Contestatoarea a solicitat restituirea în natură și față de decizia civilă nr. 150/2012 prin care s-a constatat valabilitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat în 2004 pentru imobilul revendicat.
Cu cheltuieli de judecată.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub nr. 2482/2005 reclamanta D. I. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții SC A. SA, . și A. București, pronunțarea unei sentințe prin care:
- să fie anulată decizia nr. 30/2005 emisă de pârâta de ordinul 1 prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului din A. I., ., înscris în CF 3004, nr. top 1037/2/11/1, 1039/1/11/1, 1039/2/11/1;
- să fie obligată pârâta de ordinul 1 să restituie în natură imobilul solicitat prin notificare precum și utilajele și instalațiile preluate de stat odată cu imobilul, în baza Legii 119/1948;
- să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2086/2004 de BNP E. T., prin care pârâta . vândut imobilul în litigiu pârâtei . Cugir, având ca obiect construcțiile înscrise în CF 3004 A. I. de sub A+2 compuse din casă și curte în suprafață de 259 mp;
- să se dispună anularea încheierii de întabulare nr. 4896/2004 operată sub B11 în CF 3004 A. I. și revenirea la situația anterioară de CF;
- să se constate nulitatea încheierii de întabulare nr. 2328/1998 operată sub B8-9 în CF anterior menționată;
- să se dispună anularea încheierii de întabulare nr. 4634/1998 operată sub B10 în aceeași carte funciară și rectificarea mențiunilor efectuate în CF 3004 cu restabilirea situației anterioare de CF asupra imobilului de sub A+2 liber de orice sarcini.
- în subsidiar, să fie obligată pârâta de ordin 1 la acordarea despăgubirilor bănești în raport cu valoarea de circulație actuală a imobilului naționalizat, valoare ce urmează a fi stabilită de Comisia de evaluare constituită în baza Legii 247/2005 de modificarea a Legii 10/2001.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii 10/2001.
P. sentința civilă nr. 96/2006 pronunțată de Tribunalul A. a fost admisă în parte acțiunea formulată și în consecință:
- s-a anulat Decizia nr. 30/18.03.2005 emisă de pârâta .>
- s-a constatat că imobilul înscris în CF 3004 A. I., nr. ord. A+2, nr. top 1037/2/11/1, 1039/1/11/1 și 1039/2/11/1 a fost preluat în mod abuziv de S. R..
- s-a constatat că reclamanta este îndreptățită la restituirea în natură a imobilului situat administrativ în A. I. ., jud. A. înscris în CF anterior menționată.
- s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat de BNP E. T. sub nr. 2086/18.06.2004 având ca obiect imobilul înscris în CF 3004 A. I., nr. ord. A+2, nr. top. 1037/1/11/1, 1039/1/11/1 și 1039/2/11/1.
- s-a constatat nulitatea încheierii de întabulare operată sub B 8 în CF 3004 A. I. și s-a dispus anularea operațiunilor efectuate sub B 8-11 prin revenirea la situația anterioară de carte funciară în ceea ce privește imobilul înscris sub A+2 din CF 3004 A. I..
- s-au respins celelalte capete de cerere.
- s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru capătul de cerere vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul în litigiu, excepție invocată de pârâtele . ..
- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . de aceasta.
- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. București și în consecință s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantă împotriva acesteia.
- s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta . chematei în garanție A. București cu sediul în București . Serbănescu nr. 50 sector 1.
- au fost obligate pârâtele . . la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei în sumă de 500 RON.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta și pârâta .> P. decizia civilă nr. 163/A/2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia apelurile declarate de reclamanta D. I. și de pârâta . fost admise, sentința a fost schimbată în parte în sensul că pârâta . obligată să emită o decizie de restituire în natură a imobilului preluat abuziv de statul român.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale a pârâtei AVS și a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de . în garanție A. fiind obligată să plătească în favoarea . bunului imobil pentru care s-a dispus restituirea.
Împotriva acestei decizii s-a declarat recurs de către pârâți.
P. Decizia civilă 3031/2008 pronunțată de ICCJ au fost admise recursurile declarate de pârâta . de chemata în garanție A. pentru V. A. S., decizia 163/A/2007 a Curții de Apel A. I. a fost casată, cauza a fost trimisă spre rejudecare, au fost disjunse capetele de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2086/2004, a încheierilor de întabulare din cartea funciară privind imobilul înscris sub A+2 – CF 3004 A. I. și restabilirea situației anterioare de CF.
Cu privire la acestea s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei Alba Iulia iar cu privire la celelalte capete de cerere s-a dispus trimiterea cauzei în favoarea Tribunalului A..
În urma rejudecării cauzei, Tribunalul A. a pronunțat sentința civilă nr. 566/2013 prin care a fost admisă în parte contestația formulată de contestatoarea D. I. în contradictoriu cu intimata ., și în consecință:
- a fost anulată decizia nr. 30/2005 emisă de intimata .
- s-a constatat că reclamanta D. I. este îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în A. I., ., înscris în CF 3004,
- a fost obligată intimata să emită dispoziție de restituire prin echivalent în condițiile art. 33 alin. 2 raportat la art. 10 alin. 9 coroborat cu art. 9 alin. 2 din Legea 10/2001,
- a fost obligată intimata la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei,
- a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimaților . Cugir, A. pentru V. A. S. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București și a fost respinsă contestația formulată în contradictoriu cu acești pârâți.
P. a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
In anul 2001, reclamanta a solicitat restituirea imobilului în litigiu în baza Legii 10/2001.
Pârâta . la acea dată Dispoziția nr. 1/15.06.2001 prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului, decizie care a rămas definitivă, nefiind atacată.
Urmare a privatizării societății reclamanta a formulat o nouă notificare cu privire la același imobil dar în contradictoriu cu A..
Ulterior, aceeași unitate și-a declinat competența de soluționare în favoarea pârâtei . s-a stabilit calitatea de unitate deținătoare prin Decizia 3031/2008 pronunțată de ICCJ în dosar civil nr._ .
Tribunalul a reținut că din actele existente la dosar rezultă că imobilul în cauză este evidențiat în patrimoniul acestei societăți, iar prin decizia civilă nr. 150/2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia acțiunea formulată de reclamantă prin care s-a solicitat nulitatea contractului de vânzare – cumpărare, a încheierilor de întabulare și restabilirea situației anterioare a fost respinsă.
In acest context s-a constatat incidența dispozițiilor art. 29 alin.1 – Legea 10/2001 în virtutea cărora reclamanta este îndreptățită la acordarea de despăgubiri civile în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilului în cauză, restituirea în natură nefiind posibilă.
Cât privește pârâții . Cugir, A. București, S. R. prin M. Finanțelor s-a constatat lipsa calității procesuale pasive, față de împrejurarea că pârâta . are calitatea de unitate deținătoare a imobilului solicitat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta . I., solicitând modificarea acesteia și respingerea acțiunii reclamantei, cu menținerea Deciziei. 30/2005 emisă de intimata ..
În expunerea motivelor de recurs, pârâta a arătat că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, cu interpretarea eronată a normelor legale incidente în cauză și a actului juridic dedus judecății. Potrivit art. 20 alin. 2 din Legea 10/2001 imobilele deținute la data intrării în vigoare a acestei legi de o regie autonomă, de o societate sau o companie națională, societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat, vor fi restituite în natură persoanei îndreptățite. Acest text de lege nu este incident în cauză deoarece la data intrării în vigoare a legii 10/2001 – 14.02.2001 - statul nu mai avea calitatea de acționar la ., în urma vânzării tuturor acțiunilor deținute la această societate comercială. În conformitate cu prevederile art. 29 alin. 1 din aceeași lege, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele arătate la art. 21 alin. 1 și 2, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale, iar măsurile reparatorii se propun de instituția publică care efectuează sau a efectuat privatizarea.
Recurenta . . Legii 165/2013 și aplicarea directă a acesteia în temeiul art. 4, împrejurare față de care consideră că acțiunea promovată de reclamantă este prematur formulată, cererea persoanei îndreptățite trebuie să fie soluționată de organele abilitate ale statului. Recurenta mai invocă decizia 150/2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia prin care instanța a constatat irevocabil valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între . . Cugir precum și faptul că notificarea reclamantei a fost respinsă prin decizia nr. 1/2001, decizie care nu a fost contestată de reclamantă.
Recurenta mai arată faptul că imobilul a fost transformat astfel încât a devenit un imobil nou, construcția fiind extinsă prin adăugarea unor noi corpuri de clădire de aprox. 77 mp, motiv pentru care se încadrează în categoriile reglementate de art. 9 alin. 2 și art. 18 lit. c din Legea 10/2001, în sensul că la data preluării avea altă destinație decât locuință și datorită transformărilor la care a fost supus a devenit un imobil nou, afectat unei activități economice specializate.
Hotărârea este criticată și pentru faptul că instanța a anulat decizia 30/2005 fără să arate care sunt motivele de nulitate ale acesteia și obligă recurenta să emită o nouă dispoziție fără a indica ce anume trebuie să cuprindă noua dispoziție, fiind încălcate astfel prevederile art. 261 cod pr. civilă.
Recursul a fost întemeiat în drept pe art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr. civilă.
Intimata reclamantă D. I. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică.
CURTEA, analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, în limitele art. 3041 Cod pr. civilă, constată că prezentul recurs este fondat și va fi admis pentru următoarele motive:
În urma pronunțării deciziei nr. 3031/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond a rămas sesizată cu o acțiune întemeiată pe art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001, fiind obligată să analizeze valabilitatea deciziei 30/18.03.2005 emisă de . I., decizie prin care societatea a răspuns notificării formulată de reclamanta D. I. la data de 2.08.2001.
P. această decizie unitatea deținătoare a imobilului notificat a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în A. I., ., jud. A. și a stabilit că valoarea echivalentă a imobilului imposibil de restituit în natură este de_ lei ROL, în limita cărora s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent, constând în acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital.
Reclamanta a atacat decizia 30/2005 aducând critici atât în ceea ce privește respingerea cererii de restituire în natură, cât și în ceea ce privește valoarea măsurilor acordate în echivalent.
În ceea ce privește cererea de restituire în natură, aceasta nu mai putea fi admisă având în vedere decizia 150/2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, decizie prin care s-a stabilit în mod irevocabil valabilitatea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2086/2004 prin care imobilul în litigiu a fost vândut pârâtei . Cugir.
P. decizia 3031/2008 a ÎCCJ, petitele referitoare la valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare și la anularea încheierilor de întabulare a acestui contract în cartea funciară au fost disjunse, instanța de recurs reținând că cererea privind anularea dispoziției emise de unitatea deținătoare și cea prin care se solicită constatarea nulității contractului prin care imobilul a fost vândut sunt cereri principale, care atrag competența unor instanțe diferite, disp. art. 17 Cod pr. civilă referitoare la prorogarea de competență nefiind incidente în cauză.
Reținând trimiterea la dispozițiile art. 47 alin. 2 din Legea 10/2001 (actualul art. 46 alin. 2) pe care instanța supremă a făcut-o, Tribunalul A. a suspendat acțiunea reclamantei prin care aceasta a solicitat anularea dispoziției și restituirea în natură a imobilului, până la soluționarea irevocabilă a dosarului în care s-a dezbătut valabilitatea contractului prin care imobilul a fost înstrăinat. În dosarul nr._, format în urma disjungerii dispuse de Înalta Curte, s-a statuat cu caracter irevocabil că imobilul a fost legal înstrăinat la data de 18.06.2004, atâta timp cât notificarea reclamantei a fost soluționată prin Decizia nr. 1/15.06.2001, decizie care nu a fost atacată de reclamantă.
P. urmare, prima dispoziție a deciziei 30/2005 emisă de . care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, s-a dovedit a fi corectă, astfel că din acest punct de vedere nu există motive de anulare a deciziei, sentința Tribunalului A. fiind lipsită de argumente juridice care să justifice soluția pronunțată. Astfel, criticile recurentei referitoare la lipsa motivării sentinței sunt întemeiate, considerentele Tribunalului fiind străine soluției pronunțate în cauză.
Într-adevăr, instanța de fond anulează decizia 30/2005 fără a indica care sunt motivele nulității sale și obligă intimata să emită o nouă decizie de restituire prin echivalent, în baza unor articole de lege care nu există. Astfel, varianta Legii 10/2001, în vigoare la data pronunțării sentinței civile nr. 566/2013 nu conține articolul 33 alin. 2 și nici art. 9 alin. 2, iar art. 10 alin. 9 se referă la valoarea imobilelor ce nu se pot restitui în natură și care se stabilește potrivit standardelor internaționale de evaluare. Instanța de fond nu a indicat care variantă a Legii 10/2001 a avut-o în vedere la momentul întocmirii dispozitivului hotărârii, pentru ca raționamentul său să poată fi verificat de instanța de control, iar în ceea ce privește motivarea, această soluție din dispozitiv nu își găsește reflectarea și explicația în considerente.
În ceea ce privește trimiterea la art. 29 alin. 1 din Legea 10/2001 și aceasta este greșită, deoarece acest text de lege nu obligă societățile comerciale privatizate să acorde persoanei îndreptățite despăgubiri în condițiile legii speciale, ci art. 29 alin. 3 arată expres că măsurile reparatorii prin echivalent se propun de instituția publică care efectuează sau a efectuat privatizarea. Or, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție a instituției care a efectuat privatizarea societății comerciale notificate, și mai mult, a constatat că această instituție nu are calitate procesuală pasivă în cauză, ceea ce denotă contradicții evidente în raționamentul juridic al instanței de fond, care nu poate fi verificat de instanța de recurs.
P. urmare, așa cum s-a arătat mai sus, restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă, dar se impune restituirea prin echivalent, această modalitate de restituire fiind dispusă prin art. 2 al deciziei 30/2005 emisă de . sensul că s-a stabilit valoarea echivalentă a imobilului imposibil de restituit în natură la suma de_ lei ROL, în limita cărora s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent, constând în acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital.
Reclamanta a adus critici referitoare la modalitatea de restituire prin echivalent precum și asupra valorii stabilite de unitatea deținătoare, însă instanța de fond nu a analizat criticile formulate de reclamantă sub acest aspect.
Este de observat că decizia 30/2005 a fost emisă la data de 18 martie 2005, înainte de . Legii 247/2005, astfel că instanța de fond trebuia să analizeze această decizie prin prisma îndrumărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 52/4 iunie 2007.
P. această decizie, Înalta Curte a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005.
P. urmare, decizia 30/18.03.2005 emisă înainte de . Legii 247/2005 și atacată cu prezenta contestație în temeiul actualului art. 26 din Legea 10/2001, trebuia supusă controlului judecătoresc, în ceea ce privește natura și întinderea despăgubirilor acordate, instanța de fond trebuind să analizeze aceste critici în virtutea principiului plenitudinii de competență. Instanța de fond nu a făcut nicio analiză referitoare la natura și întinderea despăgubirilor acordate de unitatea deținătoare, sub acest aspect fondul cauzei nefiind analizat de Tribunalul A., astfel că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, limitele rejudecării fiind stabilite numai în ceea ce privește acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, restituirea în natură nefiind posibilă.
În ceea ce privește restituirea prin echivalent, instanța de fond va analiza incidența Legii 165/2013, respectiv art. 4 din această lege, conform căruia dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse în termen legal la entitățile investite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Legea 165/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 278/17 mai 2013, și a intrat în vigoare la data de 20 mai 2013, dată la care prezentul litigiu era pe rolul instanțelor de judecată, deci art. 4 din această lege este pe deplin incident în speță, însă aplicarea directă a acestei legi va fi făcută de instanța de fond, nefiind echitabilă aplicarea directă și în mod irevocabil de instanța de recurs, având în vedere și momentul declanșării litigiului, 21 aprilie 2005.
Instanța de fond va avea în vedere dispozițiile art. 21 alin. 6 din Legea 165/2013 referitoare la evaluarea imobilului în litigiu, precum și faptul că toate dispozițiile referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare cuprinse în Legea 10/2001 și Legea 247/2005, au fost abrogate prin art. 50 din Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâților . Cugir, A. București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța de fond s-a mulțumit să constate că aceștia nu au calitate procesuală pasivă, însă nu a argumentat soluția pronunțată.
Reținând incidența art. 29 alin. 1 din Legea 10/2001, care se aplică coroborat cu art. 29 alin. 3 din aceeași lege, soluția tribunalului este contradictorie, întrucât aceste texte de lege conferă calitate procesuală pasivă instituției publice care a efectuat privatizarea, adică Autorității pentru V. A. S.. Instanța de rejudecare va reanaliza calitatea procesuală a acestei pârâte și se va pronunța și asupra cererii de chemare în garanție formulată de pârâta . chematei în garanție a A. București, prin prisma noii legi speciale care se aplică în materia restituirii imobilelor preluate abuziv de stat.
P. decizia de casare 3031/2008, Înalta Curte a admis atât recursul pârâtei . și recursul chematei în garanție A. București și a dispus ca Tribunalul să se pronunțe asupra capetelor de cerere întemeiate pe art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001 precum și asupra cererii de chemare în garanție, însă Tribunalul nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, încălcând disp. art. 315 alin. 1 cod pr. civilă.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a . Cugir, această societate comercială nu are calitate procesuală pasivă în acest litigiu, calitatea sa fiind atrasă doar de petitele de acțiune prin care reclamanta a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 18.06.2004 prin care . vândut imobilul către . Cugir. Atâta timp cât acest petite au fost disjunse și au format obiectul dosarului_, în care s-a analizat valabilitatea contractului și a întabulărilor succesive în cartea funciară, în mod firesc această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă în acest litigiu, în care raportul juridic este stabilit, în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001, numai între persoana îndreptățită care a transmis notificarea și entitatea juridică care a soluționat notificarea, respectiv reclamanta D. I. și pârâta ..
Același raționament este de natură să justifice lipsa calității procesuale pasive a Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, motivarea detaliată a acestei soluții regăsindu-se în cadrul Deciziei nr. 27/2011
(continuarea deciziei civile nr. 766/2013 pronunțată în dosar nr._ )
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, prin care s-a statuat cu caracter obligatoriu că S. R. nu are calitate procesuală pasivă în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001, prin care se solicită obligarea statului de a acorda despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv.
P. urmare, este corectă soluția de respingere a acțiunii reclamantei față de . Cugir și față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acești pârâți neavând calitate procesuală pasivă în raportul juridic care se naște în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001.
Având în vedere aspectele mai sus arătate, Curtea constată incidența art. 312 alin. 5 Cod pr. civilă, motiv pentru care va admite recursul pârâtei . casa sentința 566/2013 și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, care va stabili natura și cuantumul măsurilor reparatorii ce se vor acorda reclamantei pentru imobilul imposibil de restituit în natură, făcând aplicarea directă a Legii 165/2013 și se va pronunța și asupra cererii de chemare în garanție a A. București.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere de instanța de rejudecare.
P. aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. A. I. împotriva sentinței civile nr. 566/2013 pronunțată de Tribunalul A. – Secția I civilă, în dosar nr._ .
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, Tribunalul A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 noiembrie 2013.
Președinte, M. A. M. | Judecător, A. N. | Judecător, C. M. C. |
Grefier, M. R. |
Red/Tehn CMC
2 ex/06.01.2014
Jud. fond - I. S.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 819/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 781/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
