Grăniţuire. Decizia nr. 765/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 765/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 01-11-2013 în dosarul nr. 765/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 765/2013
Ședința publică de la 01 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N.-vicepreședinte
Judecător D. M.
Judecător M. F. C.
Grefier N. P.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții F. R., F. T. E., G. M. L., G. I., împotriva deciziei civile nr. 88/2013 pronunțată de Tribunalul S. în dosar civil nr._, având ca obiect grănițuire.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că s-a înregistrat la dosar prin registratura instanței, concluzii trimise prin e-mail, fax și poștă formulate de recurenții pârâți, prin mandatari aleși.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării din 11.10.2013, 18.10.2013 respectiv 25.10.2013, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
P. acțiunea înregistrată la Judecătoria S. sub dosar nr._, reclamanții S. R. D. și S. C. au chemat în judecată pe pârâții F. R., F. T. E., G. M. L., G. I., D. N., F. I., D. C., C. V., I. M., C. D., C. S. și M. S. prin P., solicitând:
-să se stabilească linia de graniță între proprietatea reclamanților și cea a pârâților;
-să fie obligați pârâții nr. 1 și 2 să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de aproximativ 137 mp. pe care aceștia o folosesc în mod nejustificat;
-să fie obligați pârâții 1 și 2 să mute, pe cheltuiala lor, gardul despărțitor pe linia de graniță, potrivit expertizei de specialitate, iar în caz de refuz să fie autorizați reclamanții pe cheltuiala pârâților 1 și 2;
-să fie obligați pârâții 1 și 2 la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții arătat în esență că părțile au terenuri învecinate, că pârâții F. și G. au ocupat o suprafață de teren de cca. 137 mp. din terenul reclamanților și că, deși s-a încercat soluționarea amiabilă a litigiului, pârâții au refuzat acest lucru.
În drept se invocă art. 584, art. 1073 C. civ., art. 274 C. pr. civ.
Acțiunea a fost legal timbrată ( fila 69).
În dovedirea cererii reclamanții au depus set de acte.
Pârâții F. R. și F. T. E., G. M. L. și G. I. au formulat întâmpinare (filele 37 – 38) prin care au solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
S-a arătat în esență că reclamanții nu au făcut dovada titlului de proprietate asupra terenului pretins. Gardul a fost corect amplasat înainte de anul 1970 și nu diminuează cu nimic suprafața de teren ce aparține reclamanților.
P. sentința civilă nr. 5036/2012 a Judecătoriei S. a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții S. R.-D. și S. C., H. - S. B., H. - S. E. în contradictoriu cu pârâții F. R. și F. T. E., G. M. L. și G. I., stabilind linia de graniță între imobilele înscrise în C.F._ S., nr. cadastral 7825 nr. top. 4003/28/1, C.F. 4888 S., nr. top. 4003/28/2, nr. top. 4003/28/3 și imobilele înscrise în C.F._ S., nr. top. 4003/29/I și C.F._ S., nr. top. 4003/29/II pe aliniamentul ABCDHEG conform suplimentului la raportul de expertiză întocmit de către expertul Meșu Veronie care face parte integrantă din sentință. Au fost obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 171 mp și care este determinată de punctele CDEH și au fost obligați aceștia să mute gardul despărțitor pe linia de graniță conform suplimentului la raportul de expertiză, iar în caz de refuz au fost autorizați reclamanții să efectueze această operațiune pe cheltuiala pârâților. Au fost obligați pârâții F. R. și F. T.-E. să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de 2026 lei și pârâții G. M. L. și G. I. să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de 2026 lei. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții D. N., F. I. și D. C., C. V., I. M., C. D. și C. S., I. D. și M. S. prin P..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că reclamanții sunt proprietarii imobilelor înscrise în C.F._ S., nr. cadastral 7825, nr. top. 4003/28/1, C.F. 4888 S., nr. top. 4003/28/2, nr. top. 4003/28/3 situate în S., .. 24 A, jud. S.. Pârâții sunt proprietarii imobilului învecinat, situat pe aceeași stradă, la nr. administrativ 22, evidențiat în C.F._ S., nr. top. 4003/29/I și C.F._ S., nr. top. 4003/29/II. Imobilele sunt limitrofe, delimitarea efectuându-se prin gard.
P. raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul Meșu Veronie s-au relevat următoarele: Suprafața măsurată totală a imobilului proprietatea reclamanților, de la nr. administrativ 24 (nr. top. 4003/28/1, nr. top. 4003/28/2, nr. top. 4003/28/3) este de 1099 mp. Suprafața totală înscrisă în CF este de 1240 mp (parcelele nu sunt delimitate vizibil între ele); suprafața măsurată a imobilului folosit de pârâții F. și G., nr. top. 4003/29 este de 900 mp. Se constată că pârâții F. și G. folosesc pe lângă suprafața parcelei nr. 4003/29, asupra căreia sunt proprietari tabulari, și o parte din suprafața nr. top 4003/35/2 (conform amplasamentului din schița inițială de CF anexa nr. 2 expertiză, și nu cum a fost amplasat în documentația din încheierea nr._/2006 CF). In anul 2006 a fost întocmită o documentație topografică prin care s-a dorit reglementarea situației juridice a imobilului de la nr. administrativ 24(unde locuiesc reclamanții). Nr. top. 4003/35/2 era amplasat în dreptul la trei parcele 4003/28, 4003/29, 4003/25. Nr. top 4003/28 aparținea imobilului cu nr. administrativ 24 deținut de actualii reclamanți S., nr. top. 4003/29 aparținea imobilului cu nr. administrativ 22 deținut de actualii pârâți F. și G., iar nr. top. 4003/25 aparținea imobilului cu nr. administrativ 22 deținut de pârâții C. și I.. Expertul a constatat că în documentația topografică întocmită cu acea ocazie însă, limitele nr. top. sunt identificate fără a se respecta schița de CF originală. Nr. top. 4003/35/2, este poziționat doar în fața nr. top. 4003/28 (imobilul actualilor reclamanți, nr. adm. 24) ceea ce nu corespunde situației de CF de la care trebuia să se plece. I se modifică limitele nr. top. 4003/35/2 ( se micșorează latura mare a parcelei, nu se ține cont de suprafața amplasată în curtea imobilului de la nr. adm. 22 și nici de suprafața amplasată în curtea imobilului de la nr. adm. 26), dar se menține nemodificată valoarea suprafeței înscrisă la acea dată în CF (340 mp). Astfel nr. top. 4003/28 (900 mp. suprafața tabulară) a fost comasat cu nr. top. 4003/35/2 (așa cum a fost identificat) menținând nr. top. nou 4003/28 de 1.240 mp. (900 mp. + 340 mp. = 1240 mp.) în realitate însă suprafața imobilului de la nr. adm. 24 era mai mică (anexa nr. 4 a expertizei). Urmează, în cadrul documentație topografice, dezmembrarea nr. top. 4003/28 de 1240 mp., rezultat din comasare ( suprafața rezultată din valori tabulare, nu din suprafețe măsurate). Rezultă parcelele proprietatea reclamanților ( nr. top. 4003/28/1 de 414 mp.,, 4003/28/2 de 573 mp. și 4003/28/3 de 253 mp.). Situația este notată în CF 4888 S. prin încheierea nr._/2006 CF.
În urma măsurătorilor efectuate pentru rezolvarea expertizei, se constată că suprafața totală a imobilelor reclamanților (nr. top. 4003/28/1, 4003/28/2, 4003/28/3) este de 1099,00 mp. Suprafața totală înscrisă în CF este de 1240 mp. Rezultă o diferență în minus de 141,00 mp. Această diferență se datorează faptului că în documentația topografică întocmită in anul 2006, nr. top. 4003/35/2 a fost identificat greșit ca amplasament (poziționat doar în incinta nr. adm. 24 proprietatea reclamanților S.), dar s-a menținut suprafața de CF la comasare. Rezultatul a fost că imobilul comasat sub nr. 4003/28 a primit suprafața de 1240 mp. (suprafața rezultată din suprafețele tabulare parțiale ale nr. top. ce s-au comasat) în realitate în teren suprafața fiind mai mică. Pentru remedierea situației expertul consideră că este necesar să fie refăcută documentația topografică ce a propus operațiile de CF notate prin încheierea nr._/2006 CF, în sensul de a se respecta forma reală a nr. top. 4003/35 și situația din teren.
Instanța a reținut că urma întocmirii raportului de expertiză s-a identificat imobilul cu nr. top. 4003/35/2 relevându-se că parțial este amplasat în față imobilul deținut de pârâți, iar suprafața ocupată de pârâți din acesta este de 171 mp, fiind marcată prin punctele CDEH (suplimentul la raportul de expertiză și schița aflată în dosar la fila 254, 255). Reclamanții au dovedit deținerea parcelele cu nr. top. 4003/35/2 în suprafață de 340 mp conform contractului de vânzare-cumpărare din 27 iulie 1942. Chiar dacă expertul constată existența unor erori în documentația de comasare, instanța a constatat că aceasta nu are o înrâurire deosebită asupra acțiunii care vizează stabilirea liniei de graniță, deoarece grănițuirea reprezintă o operațiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre doua proprietăți vecine, acțiune exercitată cu scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să-l urmeze hotarul, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 584 C. civ. Rezultă că grănițuirea, menită să apere dreptul de proprietate se poate dispune atât în cazul inexistentei unei delimitări între proprietăți cât și în situația în care astfel de semne exterioare există, dar sunt contestate de părți. Expertul a stabilit în mod clar că suprafața de teren de 171 mp. face parte din nr. top. 4003/35/2, iar pârâții folosesc o suprafață mult mai mare decât cea înscrisă în C.F., fără nicio justificare legală.
Pentru aceste considerente instanța a stabilit conform art. 555, 560 C. civil, linia de graniță între imobilele înscrise în C.F._ S., nr. cadastral 7825, nr. top. 4003/28/1, C.F. 4888 S., nr. top. 4003/28/2, 4003/28/3 și imobilele înscrise în C.F._ S., nr. top. 4003/29/I și C.F._ S., nr. top. 4003/29/II pe aliniamentul ABCDHEG conform suplimentului la raportul de expertiză întocmit de către expertul Meșu Veronie care face parte integrantă din sentință și a obligat pe pârâți să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 171 mp. și care este determinată de punctele CDEH și să mute gardul despărțitor pe linia de graniță conform suplimentului la raportul de expertiză, iar în caz de refuz au fost autorizați reclamanții să efectueze această operațiune pe cheltuiala pârâților.
Instanța a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții D. N., F. I. și D. C., C. V., I. M., C. D. și C. S., I. D. și M. S. prin P. deoarece aceștia nu au legitimare procesuală pasivă în condițiile în care solicitarea de stabilire a liniei de graniță nu vizează imobilele proprietatea acestora.
În temeiul art. 274 C. pr. civ raportat la art. 560 C. civil a obligat pe pârâții F. R. și F. T. E. să plătească reclamanților, cheltuieli de judecată în cuantum de 2.026 lei constând în taxă de timbru, onorariu expert.
În temeiul art. 274 C. pr. civ raportat la art. 560 C. civil a obligat pe pârâții G. M. L. și G. I. să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de 2.026 lei.
P. decizia civilă nr. 88/2013 pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr._ a fost respins apelul declarat de pârâții F. T. E., F. R., G. I. și G. M. L. împotriva sentinței primei instanțe.
În considerentele deciziei s-a reținut că reclamanților li s-a pus în vedere precizarea acțiunii, pentru stabilirea cadrului procesual, fără ca aceștia să se conformeze, această neconformare nu valorează nesoluționare a fondului cauzei, ci constituie un risc asumat al reclamantului de a nu i se admite acțiunea, fapt care este profitabil intimatului, deci acesta nu poate critica aspectul.
În ce privește stabilirea graniței pe aliniamentul A-B-C-D, dovedită ca respectând reperele din teren și loturile părților și respingerea cererii de revendicare a suprafeței de 171 mp, ca nefiind dovedit dreptul, s-a reținut că toate probele concură spre confirmarea soluției instanței de fond, stabilindu-se și originea încălcării dreptului și realitatea suprafeței uzurpate. Critica nu este întemeiată. Din toate probele scrise și cele tehnice a rezultat granița A-B-C-D, pe aliniamentul stabilit.
Referitor la faptul că dreptul de proprietate al apelanților ar fi fost încălcat, din nicio probă nu rezultă diferențe în minus la suprafața deținută de ei, ci un plus de 171 mp., nesusținut de titlul de proprietate.
În ce privește servitutea constituită în favoarea Statului, apelanții nu au mandat să reprezinte Statul în ce privește drepturile acestuia. Ei nu pot dovedi în nici un fel cum le-a încălcat lor dreptul nerespectarea servituții constituită în favoarea unui terț.
Referitor la motivul de critică privind faptul că prin acțiune s-a revendicat suprafața de 131 mp., instanța acordând mai mult, solicitarea reclamanților la cuvântul în fond (fila 273 dosar) a fost în sensul să fie obligați pârâții să le respecte dreptul de proprietate potrivit raportului de expertiză și suplimentului la acesta, astfel că partea a cerut suprafața de 171 mp. acordată prin dispozitiv.
Obiecțiunile apelanților referitoare la expertiză au fost avute în vedere de către instanță dar acestea sunt păreri și dorințe ale părții, în condițiile în care instanța trebuie să țină seamă de principii de drept, de repere topografice și de graniță, de realitatea faptică.
Motivul de critică vizând împrejurarea că judecata s-a făcut fără chemarea în judecată a vecinului M. E., s-a reținut că și aceasta este problema reclamantului (care are sarcina trasării cadrului litigiului și a limitelor intimării). În ce privește faptul că nu au fost avute în vedere proprietățile vecine, la fel, este problema reclamantului dacă titlul este sau nu opozabil vecinilor.
Referitor la faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra suprafeței de 85,5 mp., s-a apreciat că soluția vizează petitele cererii introductive, astfel cum au fost ele formulate și precizate ulterior, instanța fiind ținută să se pronunțe doar în limitele investirii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții F. R., F. T. E., G. M. L. și G. I., solicitând în principal casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel deoarece instanța a soluționat apelul fără a intra în fondul cauzei.
În subsidiar solicită modificarea în tot a deciziei în sensul admiterii apelului și a schimbării în parte a sentinței atacate în sensul stabilirii liniei de graniță pe aliniamentul gardului existent între proprietățile părților, respectiv pe aliniamentul ABCD și al respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 171 mp. deoarece reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe, cu cheltuieli de judecată.
În expunerea motivelor de recurs, sub un prim aspect, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 6 C. pr. civ., susținându-se că prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat suprafața de aproximativ 131 mp. însă instanța a obligat pârâții să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 171 mp, fără a exista o precizare de acțiune în acest sens.
Un al doilea motiv de recurs vizează faptul că hotărârea dată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive străine de acțiunea reclamanților ( art. 304 pct. 7 din C. pr. civ.), decizia tribunalului nefiind decât o reluare a considerentelor din sentința Judecătoriei S. fără să facă referire concretă la motivele de apel și fără să motiveze soluția dată.
Arată că în partea finală a motivării se face referire la suprafața de 85,5 m, despre care nu s-a vorbit nici în cererea formulată de reclamanți și nici în cererea de apel, fiind un pasaj străin de pricină. Instanța ar fi trebuit să suspende cauza în baza art. 1551 C. pr. civ. și nu să continue judecata în baza cererilor lacunare, neprecizate, formulate de reclamanți.
Cel de-al treilea motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., invocându-se aplicarea greșită a legii.
Sub acest motiv de recurs, se susține, în primul rând că instanța a stabilit greșit linia de graniță, încălcând dreptul de proprietate și dreptul de servitute constituit în favoarea Statului Român de care beneficiază și recurenții ( art. 304 pct. 9 C. pr. civ, raportat la art. 480 C. civ, art. 586 și urm. C. civ.).
Arată că instanța a stabilit linia de graniță pe aliniamentul ABCEHEG conform ultimului supliment la raportul de expertiză, fără să țină cont de dreptul de servitute stabilit în favoarea Statului Român, asupra suprafeței situate la . reclamanților, în acest fel fiindu-le închis recurenților accesul de la construcția proprietatea lor la calea publică și la conductele de apă și canalizare. Mai mult, pe linia EH instanța a stabilit linia de graniță față de vecinii din dreapta lor, lucru care nu a fost solicitat de reclamanți.
Precizează că instanța nu a ținut cont de faptul că actualul traseu al gardului despărțitor a fost stabilit în baza documentației de construcție și a autorizației de construcție din anul 1970, fiind trasat chiar de către reclamanți.
Soluția încalcă și dispozițiile art. 584 C. civ. deoarece instanța a stabilit linia de graniță și față de proprietățile vecine cu pârâții recurenți, proprietăți care, însă, nu sunt vecine cu proprietatea reclamanților.
Instanța nu a observat că la fond s-a constatat lipsa calității procesuale pasive a statului, situație complet eronată în condițiile în care pe aliniamentul D-H, terenul din fața intrării în locuința recurenților se învecinează cu Statul Român, și, pentru a înlătura această lipsă se impune casarea cu trimitere a cauzei.
Mai susține că instanța nu a ținut cont de probele solicitate de recurenți și nici de obiecțiunile formulate față de raportul de expertiză și suplimentele efectuate ( art. 304 pct. 9 rap. la art. 24 din Constituția României și art. 6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil).
În acest fel instanțele le-au încălcat grav dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, mai ales că în fața instanței de fond nu au avut apărător.
Relevă faptul că .. 4003/35/2 nu se regăsește doar la nr. administrativ 24 ci se întinde și la imobilele vecine cu nr. 22 și 26 astfel că reclamanții nu puteau să pretindă că dețin un drept de proprietate și asupra suprafeței deținute de pârâți de peste 60 de ani și asupra suprafeței existente la imobilul vecin. Reclamanții nu justifică suprafața de 1265,54 mp ci doar 1094,54 mp iar suprafața pârâților este de 1071 mp.
Aceștia au solicitat audierea unor martori pentru a proba aceste aspecte, instanța a respins proba iar obiecțiunile au fost considerate de tribunal ca fiind simple păreri. Deoarece în recurs nu se pot administra probe noi, consideră că singura modalitate de a le fi redat dreptul de apărare este casarea cu trimitere a cauzei.
Invocă și faptul că instanța a stabilit linia de graniță fără să țină cont de dispozițiile art. 584 C. civ., respectiv și față de persoane care nu au fost părți în proces. Pe aliniamentul D-H recurenții se învecinează cu mun. S. ( asupra căruia instanța nu s-a pronunțat) iar pe aliniamentul E-H se învecinează cu imobilul cu nr. administrativ 22 A, M. E., care nu a fost chemat în judecată.
Consideră că linia de graniță nu putea fi stabilită decât pe aliniamentul ABCD însă, din acest punct de vedere motivarea instanței de apel este contradictorie deoarece, pe de o parte, reiterează cererea recurenților cu privire la aliniament și respingerea cererii privind cei 171 mp însă în final apreciază că din toate probele, granița nu poate fi decât pe aliniamentul ABCD, și, în final, apelul este respins.
Relevă și faptul că instanța a determinat suprafața ce trebuie predată reclamanților deși expertiza efectuată nu a vizat și proprietățile vecine, contrar practicii instanței supreme, și, mai mult, a respins acțiunea față de pârâții ce dețin proprietăților vecine, inclusiv față de Mun. S., apreciind că nu au legitimate procesuală pasivă. Invocă sub acest aspect considerentele deciziei nr. 2135/18 iunie 2005 a ICCJ – Secția civilă și de proprietate industrială, susținând că, contrar dispozițiilor legale și practicii instanței supreme, instanța s-a pronunțat și asupra întinderii dreptului de proprietate, obligând recurenții la predarea unei suprafețe de teren pe care reclamanții nu au avut-o niciodată în posesie. Apreciază că se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei la instanța de apel, ocazie cu care instanța să stabilească limitele de graniță având în vedere limitele investirii și față de toate părțile care au calitate procesuală pasivă.
Nu s-a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și în raport cu normele legale incidente, Curtea reține următoarele:
P. acțiunea promovată, reclamanții au revendicat de la pârâții de ordin 1 și 2 o suprafață pe care o identifică din punct de vedere al cărții funciare însă sub aspectul întinderii, aceștia nu indică o suprafață exactă ci o aproximează ca fiind de 137 mp. Ulterior, prin expertiza efectuată în cauză s-a constatat că suprafața revendicată de reclamanți are 171 mp.
P. concluziile formulate în fața instanței de fond reclamanții au solicitat ca stabilirea liniei de graniță și predarea terenului în deplină posesie să se facă conform raportului de expertiză.
În condițiile în care suprafața revendicată a fost corect identificată din punct de vedere al cărții funciare de către reclamanți iar suprafața exactă a acesteia nu era cunoscută la momentul introducerii acțiunii, aspect rezultat din folosirea de către reclamanți a sintagmei „aproximativ”, Curtea apreciază că admiterea acestui capăt de cerere pentru suprafața rezultată ca urmare a efectuării expertizei de specialitate nu constituie un plus petita, nefiind necesară precizarea acțiunii sub acest aspect, astfel că nu sunt îndeplinite cerințele art. 304 pct. 6 C. pr. civ., acest motiv de recurs fiind nefondat.
Nefondat se reține a fi și cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. pr. civ.
Modalitatea succintă în care se exprimă considerentele deciziei recurate nu este de natură a duce la concluzia că hotărârea nu este motivată în condițiile în care din analiza motivelor tribunalului rezultă că, în pofida manierei extrem de concise de motivare, instanța a făcut totuși un examen efectiv și real al probelor administrate cât și al motivelor de apel și a argumentelor părților. Astfel, tribunalul a răspuns tuturor motivelor invocate de apelanți, și chiar dacă formularea este concisă, motivarea este de natură să exprime în mod clar convingerea instanței iar împrejurarea că aceasta a ajuns la concluzii care nu sunt conforme cererilor apelanților nu poate echivala cu insuficienta motivare la care face referire art. 304 pct. 7 C. pr. civ, de natură a atrage admiterea prezentului recurs.
La fila 4 a motivelor de apel, apelanții invocă faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat în niciun fel asupra suprafeței de 85,5 mp.
În acest context, nu se poate susține cu temei că hotărârea instanței de apel cuprinde motive străine de pricină, instanța de apel nefăcând decât să răspundă tuturor motivelor cu care a fost sesizată. P. urmare nu se poate reține ca fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. pr. civ. nici din perspectiva tezei referitoare la existența în cuprinsul considerentelor a unor motive străine de cererile apelanților.
Pârâții nu indică care este vătămarea suferită ca urmare a stabilirii liniei de graniță și față de vecini cu privire la care prima instanță a constatat că nu au calitate procesuală pasivă ( Statul Român) sau care nu au fost chemați în judecată și nu justifică nici un interes în a invoca un astfel de motiv de apel și apoi de recurs. Sub acest aspect se impune a se mai preciza că M. S. a figurat ca pârât în cauză iar instanța de fond a considerat că acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză, i s-a comunicat sentința prin care s-a stabilit lipsa calității sale procesuale pasive și linia de graniță pe aliniamentul ABCDHEG (deci și față de terenul deținut de acesta), însă nu a înțeles să promoveze apel împotriva acestei soluții și nici nu a mandatat pe pârâți să le susțină interesele în căile de atac.
În ceea ce-l privește pe numitul M. E., proprietar al imobilului situat administrat la nr. 22A, acesta are posibilitatea de a invoca, eventual, inopozabilitatea hotărârii, însă, recurenții, deasemenea, nu dovedesc să aibă nicio calitate în a-i susține interesele.
În consecință, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 480 și 584 C. civ, pentru încălcarea dreptului de proprietate al vecinilor pârâților care nu sunt vecini și cu reclamanții și al dreptului de servitute al Municipiului S..
Motivele de nelegalitate care pot justifica admiterea unui recurs sunt expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. pr. civ. Modul în care instanțele au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită stare de fapt nu mai poate constitui motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. pr. civ., deoarece pct. 11 al acestui articol, care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000. În consecință, criticile recurenților referitoare la faptul că instanța nu a ținut cont că traseul actual al gardului despărțitor a fost stabilit în baza documentației de construcție și a autorizației din anul 1970 când s-a avut în vedere și distanța de 3 m ce trebuia să existe între construcția pârâților și limita de proprietate a reclamanților, susțineri subordonate motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ. nu vor fi supuse analizei acestei instanțe.
Deasemenea, susținerea recurenților pârâți referitoare la respingerea de către instanța de apel a obiecțiunilor la raportul de expertiză și a probei testimoniale vizează modul în care tribunalul a interpretat probele cauzei și a apreciat asupra concludenței și utilității acestora.
Examinarea acesteia implică, practic, reanalizarea situației de fapt, în temeiul probatoriului deja administrat, control de netemeinicie ce nu intră în atribuțiile instanței de recurs și excede limitelor presupuse de art. 304 C. pr. civ, așa cum s-a reținut mai sus.
Instanța de apel, chiar dacă succint, motivează de ce nu consideră necesară admiterea obiecțiunilor pârâților referitoare la expertiză, apreciind că acestea exprimă opinia, punctul de vedere al pârâților care, însă, este diferit de realitatea faptică și de reperele topografice.
În condițiile în care instanța de apel a respins argumentat obiecțiunile pârâților apelanți și proba testimonială, nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare, la un proces echitabil (protejat de art. 6 CEDO și de art. 24 din Constituție) al acestora, instanțele având dreptul de a aprecia asupra concludenței și utilității probelor în conformitate cu dispozițiile art. 167 alin. 1 C. pr. civ.
Nu se poate reține nici că motivarea instanței de apel este contradictorie, pentru că, atunci când se referă la stabilirea graniței pe aliniamentul ABCD dovedită ca respectând reperele din teren și loturile părților și respingerea cererii de revendicare a suprafeței de 171 mp. ca nefiind dovedit dreptul, tribunalul nu face decât să redea critica din apelul părților iar concluzia instanței nu este cea care se desprinde din susținerea de mai sus ci, aceea conform căreia toate probele concură spre confirmarea soluției instanței de fond, reținând că s-a stabilit și originea încălcării dreptului și realitatea suprafeței uzurpate.
Practica instanței supreme la care fac referire recurenții nu este incidentă în speță deoarece vizează situația în care instanța a fost investită doar cu cererea de grănițuire nu și un petit prin care se solicită revendicarea unei suprafețe așa cum este cazul în speța de față.
În contextul în care cel de-al doilea capăt de cerere din acțiune se constituie într-o cerere în revendicare, în mod corect și legal instanțele s-au pronunțat și asupra întinderii dreptului de proprietate, neavând o altă modalitate prin care să verifice încălcarea dreptului de proprietate reclamată prin acțiunea introductivă. Deasemenea, Curtea reține că obiectul acțiunii l-a constituit stabilirea liniei de graniță între imobilele proprietatea reclamanților și a pârâților G. și F., și pentru trasarea acesteia era suficientă identificarea și măsurarea celor două proprietăți.
Așa cum s-a arătat și mai sus, pârâții nu au niciun interes să critice faptul că linia de graniță s-a stabilit și față de persoane ce nu au fost chemate în judecată în condițiile în care pe de o parte, în urma acestor grănițuiri nu au rămas cu minus de suprafață raportat la cea evidențiată în cartea funciară, și, pe de altă parte, nu au mandat din partea celorlalți vecini pentru a le reprezenta interesele în cauză.
În consecință, nici sub acest aspect nu se justifică admiterea recursului și casarea cu trimitere a cauzei așa cum solicită recurenții.
Sub aspectul stării de fapt, instanța de fond și cea de apel au reținut în esență că reclamanții sunt proprietari tabulari ai parcelei determinate de punctele CDHE pe planul de situație anexat raportului de expertiză, parcelă care, anterior comasării și dezmembrării din anul 2006 a făcut parte din topograficul nr. 4003/35/2, proprietate tabulară a reclamanților S. pe care pârâții o dețin fără titlu și că linia de graniță dintre cele două imobile este pe aliniamentul ABCDHEG.
Raportat la starea de fapt definitiv stabilită în etapa procesuală anterioară Curtea apreciază că nu poate fi reținută încălcarea dreptului de proprietate al pârâților, aceștia nedeținând un titlu pentru . lor identificată CDHE.
Împrejurarea că admiterea petitului nr. 2 al acțiunii vizând lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilului de mai sus le închide pârâților accesul la calea publică și la conductele de apă și canalizare nu se poate constitui într-un argument pentru respingerea cererii în revendicare.
Aceasta, deoarece, pe de o parte, dreptul de proprietate al reclamanților este ocrotit de dispozițiile art. 480 C. civ., iar, pe de altă parte, pârâții pot
(continuarea deciziei civile nr. 765/01.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
obține accesul la drumul public și la conductele respective prin constituirea unui drept de servitute de trecere în condițiile legii.
Având în vedere toate aceste considerente, constatând că nu poate fi reținut ca fondat niciunul din motivele de nelegalitate invocate de pârâții recurenți și prevăzute de art. 304 pct. 6,7 și 9 C. pr. civ, Curtea, în baza art. 312 C. pr. civ, va respinge ca nefondat recursul de față.
Curtea mai reține că pentru apelul promovat în fața Tribunalului S., pârâții mai datorează suma de 738,5 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru. În consecință, în baza art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997 pârâții apelanți vor fi obligați în solidar să achite această sumă și vor fi dați în debit cu această sumă.
În baza art. 274 C. pr. civ., recurenții vor fi obligați să plătească intimatului S. R. D. suma de 3100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat ( f. 158-159).
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâții F. R., F. T. E., G. M. L. și G. I. împotriva deciziei civile nr. 88/2013 pronunțată de Tribunalul S. – Secția I Civilă.
În temeiul art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, obligă în solidar pârâții F. R., F. T. E., G. M. L. și G. I. la plata sumei de 738,5 lei, reprezentând taxă de timbru datorată în apel și dispune darea în debit a pârâților cu această sumă.
Obligă recurenții în solidar să plătească intimatului S. R. D. suma de 3100 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01.11.2013.
Președinte, C. G. N. | Judecător, D. M. | Judecător, M. F. C. |
Grefier, N. P. |
Redc. D.M/09.01.2014
Tehn. N.P.
2 ex/13.01.2014
Jud. fond – M. P.
Jud. apel – V.C.D./V. A.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 781/2013. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 832/2013. Curtea de... → |
|---|
