Contestaţie la executare. Decizia nr. 185/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 185/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 185/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 185/2014
Ședința publică de la 24 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. M.-vicepreședinte
Judecător A. N.
Judecător C. M. C.
Grefier E. M. H.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de contestatoarea F. D. împotriva deciziei civile nr. 214/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat S. E. în reprezentarea recurentei, lipsind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței legala îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul este timbrat (fila 10) și nu s-a depus răspuns la întâmpinare.
Se constată că s-a depus prin serviciul registratură al instanței, la data de 20.03.2014, întâmpinare formulată de intimata S. A. L., prin care se solicită și judecarea în lipsă. Aceasta a fost comunicată cu recurenta în cursul procedurii prealabile.
Mandatara recurentei depune la dosar răspuns la întâmpinare, însoțită de împuternicire avocațială și chitanță privind cheltuielile de judecată. Declară că nu are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și solicitarea intimatei de judecare în lipsă, constată încheiată faza probatorie, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Mandatara recurentei F. D., avocat S. E., solicită admiterea recursului, să se dispună casarea în tot a deciziei și trimiterea cauzei în rejudecare, în calea de atac a recursului.
Consideră că, în lumina vechiului cod de procedură civilă, în mod greșit instanța a recalificat calea de atac ca fiind apel, apreciind aplicabile prevederile vechiului cod de procedură civilă.
Apreciază că în cauză trebuiau urmate dispozițiile noului cod de procedură civilă, prin urmare se solicită casarea cu trimitere spre rejudecare.
În subsidiar, în condițiile în care se apreciază ca fiind corectă soluția instanței de apel, solicită casarea hotărârii și menținerea dispozițiilor instanței de fond, apreciind că în mod eronat s-a apreciat că probele administrate în cauză nu au fost legale.
Așa cum rezultă din înscrisul de la fila 92, precum și încheierea din 26.04.2013, consideră că probatoriul a fost unul legal, niciuna din părți nu s-a opus, astfel că a fost încuviințat și administrat corect de către instanța de fond.
Cu cheltuieli de judecată.
Instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 992/24.05.2013, pronunțată de Judecătoria Sibiu, s-a admis contestația la executare formulată de către debitoarea/contestatoare F. D. în contradictoriu cu intimații B.E.J. T. O. N. și S. A. L. – B. de M. și în consecință: s-a dispus anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 401/2012/30 ianuarie 2013, inclusiv încheierea de încuviințare a executării silite ; s-a dispus suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a prezentului litigiu; s-a dispus restituirea către contestatoare a taxei de timbru achitate în cauză în sumă de 194,3 lei, ca și a cauțiunii în condițiile prevăzute de art. 1063 din Codul de procedură civilă.
Instanța de fond a reținut că prin contestația la executare înregistrată sub acest număr de dosar civil la data de 2 februarie 2013 contestatoarea / debitoare F. D. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu intimata / creditoare S. A. L. – B. DE M. și B. E. J. T. O. N.:
- să se dispună: anularea tuturor formelor de executare pornite în dosarul de executare silită nr.401/2012/30 ianuarie 2013, ca și a încheierii de încuviințare a executării pronunțată de Judecătoria Mediaș la data de 24 ianuarie 2013; suspendarea tuturor formelor de executare silită până la finalizarea litigiului de față și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Deși executarea silită a început anterior intrării în vigoare a Codului de procedură civilă nou, dosarul a fost distribuit conform dispozițiilor noului Cod de procedură civilă din dispoziția conducerii instanței. Abia din data de 22 februarie 2013, prin Hotărârea nr. 5/2013 a Colegiului de conducere, s-a stabilit ca dosarele care privesc executarea silită începută anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, să fie distribuite în vederea soluționării după vechea procedură. Prin urmare, cauza s-a judecat conform noii legi de procedură.
În expunerea de motive a cererii introductive de instanță reclamanta arată, în esență, următoarele:
La data de 9 februarie 2012 a încheiat cu intimata S. A. L. – B. DE M. contractul de mediere nr.3/9 februarie 2012, prin care s-a stabilit faptul că are obligația de plată a sumei de 400 euro pentru serviciile prestate de către mediator;
- reclamanta a achitat suma de 400 euro până la finalizarea medierii dar nu a primit chitanța care să ateste plata onorariului, în condițiile în care contestatoarea nu a cerut în mod expres o chitanță deoarece cheltuiala sa nu era deductibilă;
- din punctul său de vedere, încheierea procesului verbal de mediere, fără nici o mențiune în sensul că vreuna din părți ar mai avea obligații neîndeplinite, constituie o dovadă a faptului că și-a îndeplinit obligația de plată, chiar în lipsa chitanței.
În urma procedurii de regularizare a cererii reclamanta a indicat în drept, ca temei al cererii sale, dispozițiile art.711 din Codul de procedură civilă.
În baza probelor administrate, instanța de fond a reținut că la data de 9 februarie 2012 între intimata S. A. L. – B. de M. - pe de o parte - și F. D. și F. V.O. – pe de altă parte – s-a încheiat contractul de mediere nr. 3/2012, obiectul acestuia fiind medierea disputei intervenite între părți cu privire la partajarea bunurilor comune.
Potrivit art. 4.1 din contract onorariul de stabilește în sumă de 400 euro/parte astfel: - pe durata medierii iar conform art. 4.2 părțile în conflict au obligația de a achita, în mod egal, onorariul cuvenit (…) pe parcursul medierii.
De asemenea, deși la art. 4.5 contractul stipulează că se vor avea în vedere, în mod obligatoriu, modalitățile de avansare și de plată a onorariului și cheltuielilor aferente medierii, contractul nu stabilește aceste condiții.
În speța de față medierea a reușit și în baza acordului o instanță de judecată a pronunțat apoi hotărârea judecătorească ce a pus capăt litigiului dintre părți, la data de 26 martie 2012 ( fila 12 și următoarele dosar).
Finalizarea medierii rezultă din procesul verbal încheiat de mediator la data de 6 martie 2012 ( copie fila 36 dosar ), ce face trimitere /sub aspectul termenilor înțelegerii/la Acordul Părților .
Deși intimata/mediator susține că onorariul cuvenit nu i s-a plătit de către contestatoare, instanța apreciază că probele dosarului nu-i confirmă această susținere, chiar în condițiile în care reclamanta nu poate prezenta un act scris ( chitanță sau factură) care să dovedească stingerea debitului prin plată.
În acest sens este de observat faptul că, deși contractul de mediere are clauze cu privire la chestiunea plății onorariului, acestea sunt ușor evazive și pot da naștere la interpretări( a se vedea art. 4 .1 – 4. 4) iar art. 4.5 nu stabilește în mod clar modalitățile de avansare și de plată a sumelor cuvenite mediatorului.
Pe de altă parte, nici procesul verbal de închidere a medierii nu face vre-o referire la faptul dacă și care dintre părțile contractului de mediere și-a respectat obligațiile de plată a onorariului și în ce termen urmează să fie achitate eventualele diferențe rămase.
În plus, deși din probele dosarului rezultă în mod cert ( a se vedea în special declarația martorului F. V. O.) că una din părțile contractului de mediere a achitat întreg onorariul datorat mediatorului încă din data de 24 februarie 2012, intimata/ mediator i-a eliberat acestuia o chitanță doar pentru suma de 100 lei – ceea ce reprezintă în mod cert o încălcare a dispozițiilor legale -, iar pentru diferența de bani până la onorariul contractat i-a eliberat o chitanță doar la data de 28 decembrie 2012 – ceea ce, din nou, nu este legal -, la mult timp după ce tribunalul soluționase în mod irevocabil litigiul dintre părți.
Toate aceste aspecte creează o ambiguitate în privința modului în care mediatorul a înțeles să-și gestioneze evidențele contabile și fiscale. Și tot ambiguu este și aspectul cuantumului onorariului, care conform contractului de mediere este de 400 euro, iar potrivit declarației martorului este de 350 euro.
Așa fiind și văzând dispozițiile art. 1268-1269 din Codul civil, apreciind că din interpretarea clauzelor contractuale sus-enunțate, coroborat cu probele dosarului, rezultă că ambiguitatea profită „ celui care se obligă” respectiv reclamantei/debitoare și instanța a considerat că aceasta și-a îndeplinit obligația de plată a sumei pentru care a început executarea silită.
Prin urmare, devreme ce obligația ce îi incumba debitoarei este stinsă, în mod nelegal executarea silită a început și continuă, motiv pentru care în baza dispozițiilor art. 716 din codul de procedură civilă va admite contestația și va anula actele de executare întocmite de executor, inclusiv încheierea de încuviințare a executării silite.
În temeiul dispozițiilor art. 718 din Codul de procedură civilă instanța a dispus suspendarea executării până la soluționarea definitivă a prezentului litigiu.
În baza dispozițiilor art. 23 alin. 1 lit. „e” din Legea nr. 146/1997, la rămânerea definitivă a prezentei urmează ca reclamantei să-i fie restituită taxa judiciară de timbru achitată în cauză, ca și a cauțiunii achitate în sumă de 176 lei, achitată conform recipisei de consemnare nr._/1/28 februarie 2013, în condițiile în care cel îndreptățit nu a formulat cerere de despăgubire în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Contestatoarea nu a solicitat și nici justificat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, calificat de instanță ca fiind apel, S. A. L., B. de M. reprezentată de S. L. A. prin care a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii contestației la executare; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat că fiecare parte ce a apelat la mediere s-a obligat la plata unui onorariu către mediator în cuantum de 400 lei. În mod greșit prima instanță nu a respectat dispozițiile art. 309 alin. 2 Cod pr. civilă și a acceptat dovada unor acte juridice cu o valoare de peste 250 lei cu martori. În acest context, instanța a concluzionat greșit că creanța intimatei a fost integral achitată. În plus, inclusiv contestatoarea recunoaște, în contestația formulată, că nu are dovezi scrise a plății onorariului mediatorului. Fostul soț al reclamantei a achitat de bună-credință onorariul, moment la care a și primit chitanță doveditoare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1488, 1615 Cod civil, ale Legii nr. 192/2006 și ale art. 717 și urm., 451 Cod pr. civilă.
Intimata F. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea, în esență, că suma pretinsă cu titlu de onorariu a fost mai mică, justificată de lipsa chitanțelor și,deci, a înregistrării fiscala a întregii sume pretinsă, care nu a fost cea pretinsă de apelantă.
Prin decizia civilă nr. 214/2013, Tribunalul Sibiu – Secția I a Civilă a admis apelul declarat de intimata S. A. L. – B. de M., împotriva sentinței civile nr. 992/2013 a Judecătoriei Mediaș, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins contestația la executare formulată de debitoarea F. A..
În considerentele deciziei, Tribunalul a reținut următoarele:
În contractul de mediere, depus ca probă al dosarul cauzei, la fond, încheiat între S. A. L.-B. de M. și F. D. și F. V. O. s-a prevăzut, la art. 4, că onorariul mediatorului este de 400 de eur/parte și că el se va achita pe toată durata medierii. O confirmare în plus că prestația persoanelor fizice care au apelat la mediere a fost aceea de a plăti fiecare câte 400 lei o dă și pct. 4.2 din același contract, unde se prevede că fiecare parte are obligația de a achita, în mod egal, onorariul.
În acest context, s-a apreciat că este corectă critica apelantei în sensul că instanța de fond nu putea administra proba testimonială pentru dovedirea unui alt cuantum al onorariului mediatorului, peste sau împotriva a ceea ce se află cuprins în contractul încheiat între părți, în condițiile în care valoarea acestuia este peste 250 lei, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 309 alin. 2 Cod pr. civilă.
Judecătorul este în drept să facă interpretarea clauzelor neclare dintr-un contract, însă și în acest caz cu respectarea prevederilor legale referitoare la admisibilitatea mijloacelor de probă. Chiar dacă ar fi fost neclară clauza cu privire la cuantumul onorariului de plătit mediatorului, aceasta nu putea fi completată cu martori. În plus, tribunalul apreciază că nu este nimic neclar în ceea ce privește obligațiile fiecăreia dintre persoanele fizice, foștii soți, care au apelat la serviciile mediatorului, fiind evident, din perspectiva dispozițiilor art. 4 din contractul de mediere, că aceștia s-au obligat, fiecare, la plata sumei de 400 euro. Cum contestatoarea nu a putut face dovada faptului că a achitat această sumă, s-a considerat că se impune, în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod pr. civilă, admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare.
Nu s-a depus dovada plății vreunui onorariu de avocat din partea apelantei, așa încât nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei civile nr. 214/2013 a Tribunalului Sibiu a declarat recurs contestatoarea F. A., solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului, iar, în subsidiar, casarea deciziei și în rejudecarea pe fond, respingerea apelului declarat împotriva sentinței nr. 992/2013 a Judecătoriei Mediaș.
În motivare se arată că în mod greșit Tribunalul a soluționat cauza ca instanță de apel, în speță fiind incidente dispozițiile vechiului cod de procedură civilă.
Pe fond, se susține că dispozițiile art. 309 alin 2 NCPC privitoare la proba testimonială au fost greșit aplicate, iar clauzele contractului de mediere au fost greșit interpretate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 483 și urm. NCPC.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat, în principal, să se respingă recursul ca inadmisibil și, în subsidiar, să fie respins ca nefondat.
În motivare se arată că speței îi sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă, sens în care recursul este nul, întrucât se întemeiază pe temeiuri de drept inaplicabile cauzei.
Se arată, totodată, că prin prisma dispozițiilor art. 119 din vechiul Cod civil, susținerile recurentei sunt imposibil de probat, iar din cuprinsul contractului de mediere se poate deduce că plata onorariului a fost efectuată.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă: „Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . acestuia”.
(continuare decizia 185/24.04.2014 pronunțată în dosar_ )
Procedura executării silite ce formează obiectul litigiului a fost demarată anterior datei de 15.02.2013, dată a intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, motiv pentru care speței îi erau aplicabile prevederile vechiului Cod de procedură civilă, inclusiv în ceea ce privește exercitarea căilor de atac.
Or, potrivit art. 402 alin 2 din vechiul C. proc. civ., hotărârea pronunțată în soluționarea contestației la executare se dă fără drept de apel, dacă nu este una din cele menționate în cuprinsul art. 402 alin 3 C. proc. civ.
Pentru considerentele ce preced, constatând că Tribunalul a făcut o greșită aplicare a normelor procedurale incidente cauzei, soluționând cauza ca și instanță de apel în complet de 2 judecători și nu ca instanță de recurs, așa cum se impunea, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., Curtea va admite recursul contestatoarei, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe, spre judecata recursului.
Cu prilejul rejudecării, instanța de recurs va avea în vedere și celelalte critici expuse de contestatoare în cererea de recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatoarea F. D. împotriva deciziei civile 214/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția I Civilă și în consecință:
Casează hotărârea atacată și trimite cauza pentru judecarea recursului Tribunalului Sibiu – Secția I Civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 2014.
Președinte, M. A. M. | Judecător, A. N. | Judecător, C. M. C.(CO) semn. cf. 426(4) C. Vicepreședinte - M. A. M. |
Grefier, E. M. H. |
Redc.MAM
5 ex/28.07.2014
Jud. fond: C. M.
Jud. apel: C. H./V.C. D.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 55/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 799/2013. Curtea de... → |
|---|
