Contestaţie la executare. Decizia nr. 205/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 205/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 205/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 205/2014
Ședința publică de la 08 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Judecător M. A. M.-vicepreședinte
Judecător A. N.
Grefier E. M. H.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de contestatorii N. N. și N. G. L. împotriva deciziei civile 65/2014 pronunțată de Tribunalul S. în dosar civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul contestator N. N., personal, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței legala îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul este motivat, timbrat, se solicită judecarea în lipsă.
Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 08.05.2014, întâmpinare formulată de intimatul M. S., din care instanța comunică un exemplar cu recurentul contestator.
Recurentul contestator declară că nu solicită termen pentru studiul întâmpinării și nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată încheiată faza probatorie, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurentul contestator N. N. apreciază că hotărârea atacată este greșită, se impune judecarea cauzei pentru a putea intra în legalitate, învederând că a făcut toate demersurile pentru legalizarea construcțiilor, în care, de altfel, locuiesc. Arată că forurile de decizie nu au luat în seamă toate cererile și demersurile făcute, iar cu privire la teren, acesta ori să le fie vândut, ori concesionat, pentru a putea locui în continuare în construcțiile edificate.
Instanța, având în vedere cele expuse și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
P. sentința civilă nr.6130/25.09.2012 pronunțată de Judecătoria S., s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului S..
S-a respins contestația la executare precizată formulată de contestatorii N. N. și N. G. L. în contradictoriu cu intimații S. P. de C. A. și D. în construcții și N. V..
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că în cursul anului 2010 familia a fost evacuată din locuința aparținând . SA situată în Viile Sibiului, numărul 57 (potrivit somației de la fila 167 dosar). Deși contestatorii au susținut că doar după ce au fost evacuați au început construcția casei, din probele administrate a rezultat că în anul 2010 construcțiile erau deja edificate, iar soțul intimat era parte în litigii vizând legalitatea acestor imobile.
Martorii audiați ai declarat că au fost începute construcțiile din anul 2007, câte una pentru familia lui N. V. și una pentru N. N.. Proveniența sumei de bani de_ euro, cu care a contribuit contestatoarea la construcția casei nu a fost clarificată, instanța înlăturând ca mijloc de probă un contract întocmit pe parcursul desfășurării prezentului litigiu. De asemenea au fost înlăturate ca probe pentru acest aspect, declarațiile de martori în ce privesc suma de bani dată de părinții contestatoarei acesteia. Martorii au mai arătat că cei doi frați N. vroiau să intre în legalitate, ceea ce presupune, fără dubiu, că erau conștienți de încălcarea legii.
Cu privire la susținerea că cele două construcții s-au edificat cu consimțământul lui N. D., considerat a fi proprietar, instanța constată că:
N. D. și D. sunt părinții lui V. și N. și au dobândit în cursul anului 2000 imobilul apartament de la numărul administrativ 53 (contract 1214/23.10.2000), în suprafață de 67,20 mp. Înscrierea de carte funciară relevă faptul că apartamentul este înscris în cf_ S. sub numărul top 4318/2/I și că aceștia au în proprietate comună indiviză în cota de 66,49% din imobilul teren din foaia colectivă 375 S., teren de 1901 mp de sub numărul top 4318/2.
În perioada 2003-2005 a avut loc un proces de dezmembrare imobil în vederea intabulării (dosar 9076/2003) apartamentelor cumpărate iar identificarea acestora este clară în schițele expertului, terenul aparținând numărul top 4318/2.
Contestatorii susțin că cele două construcții noi sunt amplasate pe terenul cu numărul top 4318/1.
Având în vedere că proprietar al terenului cu numărul top 4318/1 este Statul român, respectiv, M. S., iar acțiunea vizează și constatarea unui drept de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul acestuia, calitatea procesuală a unității administrativ teritoriale în patrimoniul căreia se află terenul este justificată. P. urmare, excepția invocată de M. S. nu este întemeiată și a fost respinsă.
Amplasamentul celor două construcții noi pe topograficul 4318/1 rezultă clar din schițele de la dosar coroborate cu celelalte probe administrate, inclusiv cercetarea la fața locului. Faptul că familia N. a folosit și terenul în litigiu este nerelevant pentru că nu aveau nici un titlu care să le confere vreun drept nici anterior anului 2000 și nici după. Odată cu dezmembrarea imobilului teren, dreptul lor indiviz se identifică pe topograficul 4318/2. Ca urmare, a fost înlăturată susținerea părților cu privire la faptul că erau în eroare cu privire la proprietarul terenului.
Pe de altă parte, chiar dacă cele două construcții ar fi amplasate pe numărul top 4318/2, constructorii nu au avut consimțământul tuturor coindivizarilor, consimțământul unui singur coindivizar nefiind suficient. Aceste construcții s-au ridicat fără autorizație de construcție, fiind conturată reaua-credință a constructorilor. Ei știau (sau trebuiau să știe) că terenul nu este nici proprietatea lor și nici a lui N. D. și nu se face dovada unei înțelegeri între părți din care să rezulte acordul proprietarului terenului – Statul Român - la executarea construcției, fapt relevat și în hotărârile judecătorești anterioare.
Aspectele reținute conduc la concluzia potrivit căreia nici soții N. V. și G. L. și nici contestatorul N. N., raportat la dispozițiile art. 492-494 cod civil vechi nu au posibilitatea recunoașterii unui drept de proprietate asupra celor două construcții, nefăcând dovada unei înțelegeri în acest sens cu proprietarul terenului pe care au construit cu rea credință, ei putând fi obligați la ridicarea construcțiilor.
Neavând acest drept, cererile vizând constatarea dreptului lor de proprietate sunt nefondate și au fost respinse.
Urmare acestei hotărâri, a fost respins și capătul de cerere care vizează partajul casei în care locuiesc soții N. V. și G., bun care nu intră în masa devălmașă sub forma dreptului de proprietate ci, eventual, ca drept de creanță. În cauză nu s-a solicitat decât constatarea dreptului de proprietate devălmașă a soților, în lipsa căruia cererea de partaj trebuie respinsă.
Cu privire la cererile vizând anularea actelor de executare, instanța a constatat că:
Din dispozițiile art. 399 cod de procedură civilă se desprinde principiul potrivit căruia orice executare silită poate fi contestată de oricine are interes sau este vătămat prin executare. În cauză, contestatorii sunt terți față de executarea silită care nu dovedesc în mod legal dreptul lor și instanța a respins ca neîntemeiată și această cerere.
Împotriva acestei hotărâri contestatorii au declarat recurs în termen, motivat și legal timbrat solicitând admiterea recursului.
Din motivarea recursului se reține în esență, că prin acțiunea promovată s-a solicitat doar constatarea dreptului devălmaș și nu partajul, precum și constatarea calității de constructor pentru cea de a doua casă a lui N. N., iar instanța s-a pronunțat asupra ceea ce nu s-a cerut.
Față de cererea de anulare a formelor de executare se arată în continuare, în mod greșit a fost respinsă întrucât recurenții nu au calitatea de debitori și s-au trezit cu demolarea în numele altui debitor, dovedind că urmărirea imobilelor se face greșit în patrimoniul lui N. V..
Tribunalul față de obiectul cauzei, în condițiile art. 400 ind.1 Cod procedură civilă raportat la art. 401( 2) Cod procedură civilă, a calificat calea de atac ca fiind apelul.
P. decizia civilă nr. 139/2013 pronunțată de Tribunalul S.-secția I civilă, a fost admis apelul declarat de apelanții N. N. și N. G. L. împotriva sentinței civile nr.6130/2012 a Judecătoriei S., casată hotărârea atacată și trimisă cauza pentru rejudecare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, fără a se pronunța asupra a ceea ce s-a cerut prin contestația precizată.
Deși reține calitatea de terți a contestatorilor, instanța face aplicarea greșită și a căii de atac față de prev. art. 401 (2)Cod procedură civilă și art. 400 Cod procedură civilă.
Cu prilejul rejudecării, instanța de fond, urma a supune analizei obiectul cererii deduse judecății cu respectarea principiului disponibilității și nu în ultimul rând a disp. art. 129 punctul 5 Cod procedură civilă.
P. decizia civilă nr. 763/2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a admis recursul declarat de intimatul S. P. de C. al municipiului S. și s-a dispus casarea deciziei civile nr. 139/2013 pronunțată de Tribunalul S. cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî astfel instanța de control judiciar a reținut:
Potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 C. pr. civ. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
În cauză instanța de apel nu a respectat aceste dispoziții legale, în sensul că în hotărârea atacată nu se regăsesc nici motivele de fapt referitoare la analizarea probelor administrate și stabilirea stării de fapt, nici motivele de drept, respectiv dispozițiile legale incidente și modul de aplicare a acestora.
Controlul de legalitate a deciziei dată în apel, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ. presupune examinarea de către instanța de recurs a modului în care au fost interpretate și aplicate normele legale incidente, raportat la starea de fapt stabilită de instanța de apel pe baza probelor administrate. Cum în cauză instanța de apel nu a arătat nici motivele de fapt care au condus la determinarea unei anumite stări de fapt și nici dispozițiile legale pe care le-a aplicat, un asemenea control nu poate fi realizat.
Pe de altă parte, s-a constatat că cei doi contestatori au investit instanța cu o contestație la titlu și la executare, petitele fiind clar și expres arătate în cuprinsul cererii. Astfel, contestatorii au solicitat:
- să lămurească titlul executoriu în ce privește întinderea, înțelesul sau aplicabilitatea lui până la limita proprietății exclusive a debitorului;
- să anuleze încheierea de investire cu formulă executorie a hotărârilor până la limita de proprietate a debitorului, iar nu asupra întregilor construcții ce aparțin contestatorilor;
- să se constate calitatea de bun propriu al contestatorului N. N. asupra uneia din construcțiile supuse executării și să se anuleze actele de executare pentru acest imobil;
- să se constate proprietatea codevălmașă și cotele de contribuție ale contestatoarei N. G. L. și debitorului N. V. asupra celei de-a doua construcții supusă executării și să se dispună sistarea stării de codevălmășie asupra acestei construcții.
Judecătoria a examinat aceste capete de cerere și s-a pronunțat asupra lor, examinând probele administrate și normele legale pe care le-a considerat incidente.
Ca urmare, reținerea sumară și generică a instanței de apel în sensul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut prin contestația precizată este contrazisă de considerentele sentinței dată la fond.
Urmare acestei decizii cauza a fost reînregistrată la Tribunalul S. la 9.XII.2013.
P. decizia civilă nr. 65/2014 pronunțată de Tribunalul S. - secția I civilă, a fost respins apelul declarat de apelanții N. N. și N. G. L. împotriva sentinței civile nr.6130/2012 a Judecătoriei S.
Tribunalul a avut în vedere faptul că contestatorii N. N. și N. G. L. în cadrul unui dosar având ca obiect contestație la executare formulată de N. V., au promovat o cerere de intervenție în interes propriu întemeiată pe dispozițiile art. 400 C.pr.civ., 401 al. 1 și 2 C.pr.civ.
Față de obiectul cauzei deduse judecății, raportat la probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut în mod corect că susținerile contestatorilor sunt lipsite de suport legal și probator totodată întrucât pentru cele două construcții edificate de frații N. nu există consimțământul proprietarului terenului întrucât conform înscrierilor din cartea funciară proprietar a terenului din litigiu este Statul Român și nicidecum tatăl contestatorului N. D., care deși împreună cu soția folosesc terenul în litigiu, nu dețin nici un titlu asupra acestuia. De aceea, solicitarea contestatorilor privind constatarea existenței unui drept de proprietate asupra construcțiilor edificate pe topograficul 4318/1 este nefondată în lipsa îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 492 – 494 C.pr.civ.
Pentru aceleași considerente instanța de fond a respins și petitul privind partajul bunurilor comune.
În atare situație susținerile apelanților privind pronunțarea instanței și asupra partajului, deși nu s-a cerut, nu pot fi reținute întrucât apelanții prin precizarea contestației solicită și partajul bunurilor comune motivând contribuția soției, urmare a ajutorului acordat de părinți săi la edificarea casei.
Asupra anulării actelor de executare justificate de interesul legitim, instanța s-a pronunțat reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 399 C.p.civ., cu precizarea că, terți în cazul de speță apelanții, nu dovedesc în mod legal dreptul pretins întrucât nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 492-494 C.civ.
În atare situație motivul invocat de apelanți în sensul urmăririi greșite a imobilului din litigiu este doar o apreciere, nesusținută de nici o probă pertinentă.
Pentru considerentele expuse având în vedere dispozițiile art. 295 C.pr.civ., raportat la dispozițiile art. 296 C.pr.civ., instanța a respins apelul declarat de apelanți cu consecința păstrării hotărârii atacate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii N. N. și N. G. L. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii contestației la executare.
În motivarea recursului, contestatorii susțin că au un interes în sensul art. 399 cod procedură civilă, de a formula contestația la executare. Contestația la titlu pe care au formulat-o vizează lămurirea titlului executoriu până la limita proprietății debitorului, anularea formelor de executare până la limita proprietății debitorului, constatarea calității de bun propriu a unui imobil care aparține lui N. N. și nu debitorului, constatarea calității de proprietate devălmașă asupra celei de-a doua case între N. V. și N. L. G. și să se dispună sistarea devălmășiei asupra acestei construcții. Cele două construcții nu aparțin debitorului, și recurenții susțin că au dovedit calitatea lor de constructori.
Recurenții arată că au probat faptul că una dintre case a fost ridicată de N. N., iar cealaltă casă nu aparține lui N. V. în cota de 1/1 părți, iar proprietara devălmașă nu este debitorul obligației ce se execută și în această materie nu operează mandatul tacit. Respingerea contestației este rezultatul unei greșite aplicări a art. 399 cod procedură civilă, pentru că se execută două case, care nu aparțin debitorului. P. sentința civilă nr. 661/2009 a Judecătoriei S. s-a dispus demolarea a două case, însă nici unul dintre reclamanții din cauza de față nu a fost parte în proces. În mod greșit s-a aplicat într-un singur proces verbal o sancțiune unei persoane care a ridicat două case, dar care locuiește numai în una.
Recurenții arată că acțiunea este în constatarea faptului că au construit, fără a cere realizarea dreptului prin întabulare, susținând că au fost în eroare în ce privește proprietatea asupra terenului, fiind convinși că este terenul tatălui lor. Nu au solicitat decât să se constate că au edificat construcțiile prin efort financiar propriu și nu au pretins un drept de proprietate și nici constatarea calității lor de constructori de bună sau de rea credință. Acest fapt al începerii lucrărilor în anul 2007 și contribuției contestatoarei la construcție, apreciază că l-au dovedit cu martorii audiați. Încercarea de intrare în legalitate nu anulează solicitarea de anulare a titlului. Ca urmare, construcția, nefiind proprietatea debitorului N. V., nu poate fi demolată.
În drept se invocă art. 304 pct. 7, 8, 9 cod procedură civilă, art. 312 alin. 2 și 3 cod procedură civilă.
S. P. de C. al municipiului S. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, susținând că Tribunalul S. a pronunțat o soluție legală și temeinică, analizând probele administrate. Construcțiile în litigiu au fost ridicate fără autorizație, pe proprietatea Statului Român. Recurenții sunt terți în executarea silită, însă nu au dovedit dreptul lor, astfel că recursul este nelegal și inadmisibil.
De asemenea, M. S. a cerut respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, reiterând în principal aceleași aspecte ca și intimatul S. P. de C. al municipiului S. .
Analizând legalitatea hotărârii atacate, prin prisma motivelor de recurs, raportat la art. 304 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
În primul rând, se observă că, deși recurenții au indicat ca și temei de drept al recursului prevederile punctelor 7, 8 și 9 din art. 304 cod procedură civilă, motivele indicate nu se încadrează în aceste prevederi legale, ci vizează interpretarea probelor administrate în cauză. După abrogarea punctelor 10 și 11 ale art. 304 cod procedură civilă, instanța de recurs nu mai poate analiza interpretarea probelor de către instanța de apel, controlul judiciar fiind limitat la aplicarea și interpretarea legii.
În al doilea rând, față de aspectele invocate în recurs: din chiar motivarea contestației rezultă că atât contestatoarea, cât și soțul său, N. V., cât și fratele soțului, contestatorul N. N. au construit două case pe terenul învecinat cu cel al părinților celor doi frați, și după ce au început construcția au încercat să intre în legalitate. Deci, cei trei știau că au construit fără a avea autorizațiile necesare, doar cu acordul tatălui lor. Acest acord, chiar dacă terenul era al numitului N. D., nu era suficient pentru ridicarea unei construcții. Dacă contestatorii ar fi făcut demersuri pentru edificarea caselor în condiții de legalitate, ar fi aflat că terenul pe care lucrează nu este în proprietatea părintelui lor, ci a unui terț.
Așadar, cele două construcții au fost ridicate abuziv, cu încălcarea legii și a dreptului de proprietate al municipiului S., iar abuzul nu poate da naștere nici unui fel de drepturi. Construind un imobil în condiții abuzive, constructorii nu pot beneficia de protecția legii pentru apărarea imobilului.
Contestatorii nu pot face dovada dobândirii licite a dreptului de proprietate și simpla solicitare de constatare a edificării construcției (așa cum s-a cerut prin prezenta acțiune) nu este de natură a împiedica executarea silită. Dreptul de proprietate asupra unui imobil este opozabil erga omnes doar dacă este întabulat, ori contestatorii nici măcar nu au formulat un petit în acțiune în acest sens. Neexistând un drept de proprietate, nu există nici persoane interesate în apărarea acestui drept, astfel că în mod legal a reținut tribunalul lipsa de interes a contestatorilor în promovarea acțiunii. Starea de devălmășie poate fi constatată doar dacă s-a constatat existența sau dobândirea unui drept de proprietate, iar în speță nu este posibilă o asemenea constatare, din motivele expuse anterior.
Afirmația potrivit căreia un imobil ar aparține contestatorului N. N. nu este susținută de nici o probă, după cum corect a reținut instanța de apel.
Sub un alt aspect, trebuie reținut că sintagma folosită de art. 399 cod procedură civilă, de „cei interesați sau vătămați de executare” se referă la un interes legitim, posibil a fi protejat de lege, iar vătămarea se referă tot la lezarea unui drept legitim apărat de lege.
(continuare decizia 205/8.05.2014 pronunțată în dosar_ )
Aspectele invocate de recurenți referitoare la sancționarea intimatului N. V. pentru ridicarea a două case, nu fac obiectul prezentei cauze, fiind analizate în alte cauze.
În condițiile în care, prin hotărâre judecătorească definitivă, s-a dispus demolarea construcțiilor în litigiu și contestatorii nu au probat un interes în promovarea prezentei contestații, Curtea constată că hotărârea tribunalului este legală și temeinică, iar recursul, fiind nefondat, va fi respins în temeiul art. 312 cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatorii N. N. și N. G. L. împotriva deciziei civile 65/2014 pronunțată de Tribunalul S. – Secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8.05.2014.
Președinte, C. M. C.(CO) semn. cf. art. 261(2) C. Vicepreședinte - M. A. M. | Judecător, M. A. M. | Judecător, A. N. |
Grefier, E. M. H. |
Redc./tehnoredc. AN
2 ex/30.07.2014
Jud. fond: Șt. D.
Jud. apel: M. D./D.R. L.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 799/2013. Curtea de... | Legea 10/2001. Decizia nr. 90/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
