Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 799/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 799/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 799/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 799/2013
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. M.-vicepreședinte
Judecător A. N.
Judecător C. M. C.
Grefier E. M. H.
M. Public a fost reprezentat de către doamna procuror V. L. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. A. I.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamantul M. P. și de pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P. prin D.G.R.F.P. Timișoara reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor P. Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 120/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimatul reclamant M. P., lipsă fiind reprezentantul recurentului pârât S. R. prin M.F.P.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită.
Instanța constată că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, precizare scrisă de către Tribunalul Hunedoara vizând faptul că pe rolul instanței nu s-a înregistrat recurs formulat de reclamantul M. P..
Se acordă cuvântul asupra situației constatate, respectiv faptul că memoriul trimis de reclamant la Tribunalul Hunedoara a fost apreciat ca act la dosar și atașat în consecință, potrivit rezoluției date.
Reclamantul M. P. învederează instanței că acest memoriu este recursul său și nu înțelege intervenția Ministerului Finanțelor P. ca recurent în cauză din moment ce nu a achitat niciun leu din despăgubirile solicitate.
Instanța, în deliberare, având în vedere actele și lucrările dosarului, față de precizarea reclamantului M. P. formulată la punctul II.2) din înscrisul atașat dosarului de fond, privind critica adusă hotărârii Tribunalului Hunedoara, apreciază acest memoriu ca fiind recurs declarat împotriva aceleiași sentințe, prin urmare și reclamantul are calitatea de recurent în cauză.
Recurentul reclamant declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public, de asemenea, arată că nu are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată încheiată faza probatorie, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul reclamant M. P. solicită admiterea recursului său conform motivelor așa cum au fost invocate în scris.
Cu privire la recursul pârâtului M. Finanțelor P., lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a fi dată.
Procuror V. L. solicită respingerea ambelor recursuri declarate de părți, apreciind hotărârea tribunalului ca fiind temeinică, pronunțată în limita legii și conform jurisprudenței deja consacrate în astfel de cauze.
Instanța lasă cauza în pronunțare.
C. DE A.
Asupra recursurilor civile de față,
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr._, reclamantul M. P. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., solicitând pronunțarea unei sentințe prin care:
- să se constate că antecesorul său, M. G. decedat la data de 03.11.1964, a suferit o condamnare politică în sensul dispozițiilor Legii nr. 221/2009, în baza Sentinței penale nr. 297/1958 a Tribunalului M. Timișoara, pentru crima de uneltire contra ordinii sociale prev. și ped. de art. 209 pct. 1 Cod penal din 1936;
- să se constate că tatăl său, M. C., decedat la data de 21.11.1991, a fost prizonier în URSS, în perioada 23.08.1944 – 25.05.1948;
- să fie obligat pârâtul la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material, financiar, moral, fizic și psihic la care a fost supus antecesorul său (bunic), precum și toți ceilalți membrii familiei.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat în esență, că începând cu anii 1945-1946, securitatea, miliția și comitetele de partid, au început acțiuni de persecuție a bunicului său M. G., precum percheziții pentru confiscarea și distrugerea cărților pe care acesta le avea, perceperea de taxe și impozite mărite ce nu puteau fi achitate prin bani, ceea ce conducea la confiscarea produselor agricole pe care le realiza, astfel că după anul 1948 când persecuțiile s-au intensificat, iar cotele și impozitele au crescut, aceste produse erau sub limita de subzistență.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 3, 4, 5 din Legea nr. 221/2009 și art. 274 Cod procedură civilă.
Pârâtul S. R. - prin M. Finanțelor P. - a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
P. sentința civilă nr. 120/2013 Tribunalul Hunedoara a admis în parte acțiunea reclamantului și a constatat caracterul politic al condamnării antecesorului reclamantului - M. G., decedat la data de 03.11.1964, pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale, prev. și ped. de art. 209 pct. 1 Cod penal, dispusă prin Sentința penală nr. 297/1958 a Tribunalului M. C., confirmată prin Deciziunea nr. 1992/1958 a Tribunalului M. al Regiunii a II-a Militară C., modificată prin Deciziunea nr. 187/1962 a Tribunalului Suprem al RPR, fiind respinse celelalte cereri.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut în esență următoarele:
Reclamantul M. P. are calitatea de descendent gradul I și, respectiv, descendent gradul II al defuncților M. C. (tata) și M. G. (bunic).
P. Sentința penală nr. 297/1958 a Tribunalului M. C., bunicul reclamantului, M. G. a fost judecat într-un lot de inculpați pentru activitate contrarevoluționară și condamnat la 25 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea averii personale, pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209 pct. Cod penal. Sentința a fost confirmată prin Deciziunea nr. 1992/1958 a Tribunalului M. al Regiunii a II-a Militare.
De altfel, prin Deciziunea nr. 187/1962, Tribunalul Suprem a admis recursul extraordinar promovat de Procurorul General și a redus pedeapsa aplicată acestuia, la 5 ani temniță grea și 5 ani degradare civică, cu menținerea celorlalte dispozițiuni ale sentinței. Sentința a fost executată parțial, antecesorul reclamantului fiind eliberat, prin grațiere, la data de 15.01.1963 din Penitenciarul Aiud.
P. art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, condamnările prev. de art. 209 Cod penal, sunt incluse de drept, în categoria condamnărilor cu caracter politic, motiv pentru care acest capăt de cerere a fost admis de Tribunalul Hunedoara.
Cererea de acordare a daunelor morale a fost respinsă de instanța de fond, având în vedere că art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, a fost declarat neconstituțional prin decizia CCR 1358/2010.
Sub aspectul situației tatălui reclamantului, M. C. decedat la data de 21.11.1981 –prizonier de război în fosta URSS, în perioada 23.08.1944 – 25.05.1948, s-a constatat că cererea reclamantului excede dispozițiilor Legii nr. 221/2009, în condițiile în care actul normativ respectiv se referă, în mod expres la fapte de împotrivire față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, perioada de referință fiind 06.03.1945 – 22.12.1989. De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a României, a tranșat definitiv această chestiune, în sensul că prevederile Legii nr. 221/2009, nu includ această categorie de persoane, prizonierii de război în URSS și nici deportații de etnie germană.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat prin DGFP Hunedoara, care a solicitat modificarea acesteia și respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată.
În expunerea de motive recurentul a arătat că în mod greșit instanța a admis în parte acțiunea reclamantului întrucât nu se impunea constatarea caracterului politic al condamnării antecesorului reclamantului, deoarece fapta pentru care acesta a fost condamnat constituie de drept condamnare cu caracter politic, astfel că nu era necesară intervenția instanței pentru a mai constata încă o dată acest caracter.
Recursul a fost întemeiat în drept pe art. 299 și art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și reclamantul, însă instanța de fond a atașat înscrisul la dosar, la filele 214 – 215 fără a considera că acest înscris este un recurs.
Întrucât reclamantul arată, la finalul acestui înscris că „nu este de acord cu hotărârea Tribunalului Hunedoara”, instanța de recurs a apreciat că acest memoriu este un recurs, prin care reclamantul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la capetele de cerere respinse de instanța de fond. Astfel, din memoriul reclamantului rezultă că acesta este nemulțumit de faptul că nu s-a constatat caracterul politic al prizonieratului tatălui său, în URSS în perioada 23.08.1944 – 25.05.1948, precum și de respingerea cererii de acordare a daunelor morale.
C., analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate constată că recursurile de față nu sunt fondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Asupra recursului reclamantului.
Reclamantul a solicitat instanței constatarea caracterului politic al măsurii prizonieratului în URSS la care a fost supus tatăl său în perioada 23.08.1944 – 25.05.1948 și obligarea pârâtului la despăgubiri morale și materiale, suferite de el și de tatăl său ca urmare a acestei măsuri.
Temeiul de drept al cererii sale este Legea 221/2009, a cărei titulatură este neechivocă în sensul că are în vedere condamnările și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Potrivit art. 3 din Legea 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe actele normative enumerate limitativ la literele a-f. În cazul acestor măsuri administrative, instanța nu mai este îndrituită să cerceteze dacă faptele imputate persoanei au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, legiuitorul considerând că toate faptele enumerate în aceste texte de lege au urmărit un astfel de scop.
Măsura la care a fost supus antecesorul reclamantului, respectiv prizonierat în URSS (conform certificatului de la fila 7-8, dosar fond) nu se încadrează în prevederile limitative ale art. 3 lit. a-f din Legea 221/2009.
Pentru ca această măsură să fie considerată măsură administrativă cu caracter politic, era necesar ca reclamantul să dovedească, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 1 alin. 3 din Legea 221/2009, că prin săvârșirea unor fapte anterioare, antecesorul reclamantului a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999 și anume persoana respectivă să fi participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România la data de 6 martie 1945 și că datorită acestor acțiuni s-a luat măsura administrativă față de persoana în cauză.
Art. 2, alin. 1 din OUG 214/1999, la care face referire textul de lege citat anterior, prevede că constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:
- exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica;
- susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
- propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii fata de aceasta;
- acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forța a regimului comunist;
- respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
- înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială.
Astfel, în determinarea faptelor considerate politice este utilizat criteriul subiectiv ce are în vedere mobilul urmărit de autorul faptei săvârșite în perioada regimului comunist, acest scop fiind de exprimare a protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la data de 22 decembrie1989. Pentru a se admite acțiunea reclamantului era necesar ca în speță, reclamantul să dovedească că antecesorul său a săvârșit fapte care avut unul din scopurile enumerate la art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999.
Din actele depuse la dosarul cauzei, instanța de recurs nu poate reține că antecesorul reclamantului a desfășurat activități care să urmărească scopurile anterior arătate, și anume nu rezultă că ar fi participat la acțiuni de împotrivire la regimul comunist instaurat în România la data de 6 martie 1945. Din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că acesta și-ar fi exprimat protestul față de dictatura comunistă sau că ar fi avut manifestări contrare regimului de atunci, ori că prin activitatea desfășurată a dorit să-și exprime protestul împotriva dictaturii, a abuzului de putere și al nerespectării drepturilor omului, astfel încât măsura prizonieratului, luată în august 1944, nu poate avea caracter politic în sensul legii speciale, cu atât mai mult cu cât a fost luată anterior instaurării regimului politic la care se referă legea specială (6 martie 1945).
Din cele arătate mai sus rezultă că voința legiuitorului care a adoptat Legea 221/2009 a fost aceea de a reglementa exclusiv consecințele măsurilor represive dispuse de S. comunist instaurat la 6.03.1945, prin guvernul P. G., or măsurile care au fost luate anterior acestei date nu puteau viza răsturnarea acestui regim politic, fiind evident că, măsurile luate în speță au avut legătură directă cu înfrângerea României în războiul împotriva Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii și a celorlalte Națiuni Unite. În urma acestui război s-a încheiat Convenția de Armistițiu din 12 septembrie 1944 între guvernul român pe de o parte, și guvernele Uniunii Sovietice, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii, pe de altă parte, decizia de deportare aparținând Comisiei Aliate de Control pentru România, deportarea cetățenilor români de etnie germană și maghiară, în URSS, nefiind prevăzută în Convenția de Armistițiu.
Această practică constantă a Curții de A. A. I. a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a pronunțat Decizia în interesul legii nr. 15/2012 prin care a statuat cu caracter obligatoriu că, deportarea și prizonieratul în fosta URSS anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii 221/2009, decizia fiind reținută de Tribunalul Hunedoara, care în mod corect a respins acest capăt de cerere.
În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale pentru capătul de cerere admis, respectiv pentru constatarea caracterului politic al condamnării bunicului reclamantului, se constată că și sub acest aspect hotărârea Tribunalului este legală și temeinică.
Cererea reclamantului prin care a solicitat obligarea Statului R. la plata sumei de 100.000 euro pentru prejudiciul moral suferit el și de toți membrii familiei nu poate fi admisă, întrucât disp. art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009 care dădeau dreptul la obținerea de despăgubiri morale, a fost declarat neconstituțional, astfel încât lipsește temeiul juridic pentru admiterea acestei cereri.
În consecință, nu mai există fundamentare legală pentru admiterea pretențiilor bănești ale reclamantului, C. Constituțională apreciind, prin decizia CCR 1358/2010, că este neconstituțional inclusiv să recunoști descendenților dreptul la daune morale pentru prejudiciul suferit de autorul lor, deoarece prejudiciul moral nu se transmite, fiind intuitu persone.
Potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial la o dată anterioară introducerii cererii de chemare în judecată, reclamantul sesizând instanța de fond la data de 30 martie 2011, dată la care deciziile CCR 1358/2010 și 1360/2010 erau deja publicate în Monitorul Oficial.
Această practică constantă a Curții de A. A. I. a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a pronunțat Decizia în interesul legii nr. 12/2011, prin care s-a statuat cu putere de lege că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea 221/2009 și-a încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării acestor decizii în Monitorul Oficial, respectiv data de 15.11.2010.
Tribunalul Hunedoara a făcut o aplicare corectă a prev. art. 330/7 alin. 4 Cod pr. civilă, cu privire la obligativitatea deciziilor în interesul legii, întrucât aplicarea directă a deciziilor pronunțate de instanța supremă în această în această cale extraordinară de atac este obligatorie pentru instanțe, potrivit Constituției României, lege fundamentală care consacră și obligativitatea Deciziilor CCR, instanțele de judecată nefiind îndrituite să analizeze legalitatea sau conformitatea cu diverse principii a deciziilor CCR sau a deciziilor RIL pronunțate de ÎCCJ, întrucât aceste decizii au putere de lege și sunt general obligatorii, refuzul aplicării lor, indiferent din ce considerente, ar însemna o încălcare însăși a Constituției de către cel chemat în primul rând să o respecte și garanteze valorile fundamentale ale statului de drept și securitatea raporturilor juridice.
Asupra recursului pârâtului.
Potrivit art. 1 alin. 2 lit. a din Legea 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic, condamnarea pronunțată pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 din Codul penal din 1936. Ca atare, legiuitorul a considerat că nu se mai impune dovedirea caracterului politic al unei astfel de condamnări.
Norma juridică cuprinsă în art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009 are caracter obiectiv, este independentă de subiectele raportului juridic concret, prevăzând în mod abstract că orice condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 Cod penal are caracter politic.
În cadrul raporturilor juridice concrete, subiectul care se consideră beneficiarul acestei norme juridice trebuie să facă dovada că hotărârea prin care a fost condamnat se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 221/2009, situație în care legea prezumă caracterul politic și nu mai este necesar să-l dovedească.
Ca urmare, plecând de la norma abstractă, obiectivă cuprinsă în art. 1 din lege, instanța de fond a constatat în mod corect că situația concretă a tatălui reclamantului se încadrează în această prevedere și ca urmare, condamnarea suferită de acesta are caracter politic.
Instanța de fond a reținut, potrivit actelor din dosar, că bunicul reclamantului a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 209 cod penal, infracțiune care potrivit art. 1 alin. 2 lit. a, constituie de drept condamnare cu caracter politic. În mod corect instanța a admis capătul de cerere privind constatarea acestui caracter, întrucât legea nu acționează de sine stătător, ci este necesară intervenția instanței de judecată pentru a verifica îndeplinirea condițiilor legale. Verificarea îndeplinirii condițiilor legale pentru obținerea anumitor drepturi este specifică activității de judecată, astfel că și în situația în care condamnarea este stabilită ca având ope legis caracter politic, instanța trebuie să constate textul de lege aplicabil, fără a pretinde reclamantului să mai facă dovada caracterului politic al acestor condamnări, atâta timp cât acest caracter este prevăzut de lege.
În consecință, se constată că Tribunalul a făcut o corectă aplicare și interpretare a legii, toate motivele de recurs invocate de reclamant și de pârât fiind nefondate, împrejurare față de care, în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 3041 și art. 304 pct. 9 cod pr. civilă, C. va respinge recursurile declarate.
(continuarea deciziei civile 799/28.11.2013 pronunțată de C. de A. A. I. în dosar civil_ )
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M. P. și recursul declarat de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. Hunedoara împotriva sentinței civile 120/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția I Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 noiembrie 2013.
Președinte, M. A. M. | Judecător, A. N.(CO) Semn. cf. art. 261(2) C. Președinte - A. P. | Judecător, C. M. C. |
Grefier, E. M. H.(CO) Semn. cf. art. 261(2) C. Grefier șef - M. R. |
Redc./tehnoredc. CMC
2 ex/23.12.2013
Jud. fond: M. I.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 185/2014. Curtea de Apel... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 205/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
