Pretenţii. Sentința nr. 55/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 55/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 29/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 29/2014
Ședința publică de la 17 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător M. F. C.
Grefier M. R.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta G. M. împotriva sentinței civile nr. 55/2014 pronunțată de Tribunalul S. în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat S. A. pentru apelanta reclamantă, lipsă fiind apelanta reclamantă G. M., intimații pârâți S. R. prin M. Finanțelor P. prin DGRFP B. prin A. S., .. S., M. S. prin primar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că s-au depus întâmpinări din partea intimaților pârâți M. S. prin P. și A. S. în numele și pentru S. R. prin M. Finanțelor P. și răspuns la întâmpinare din partea apelantei reclamante.
Mandatarul apelantei reclamante arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente în susținerea apelului.
Mandatarul apelantei reclamante, avocat S. A. solicită admiterea apelului declarat, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la Tribunalul S. care în mod greșit a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și nu a judecat fondul cauzei.
În susținerea apelului arată că reclamanta a promovat o acțiune în despăgubiri, cu un capăt principal bazat pe disp. art. 50-501 din Legea 10/2001, iar cel subsidiar pe drept comun art. 1337-1344 cod civil .
Instanța de fond admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată atât de M. Finanțelor P. pe capătul principal, cât și de M. S. prin primar, pe capătul subsidiar, dar fără a indica excepția cărui pârât a fost admisă. Hotărârea este lacunară pentru că nu se menționează dacă a fost admisă excepția Ministerului Finanțelor P. sau cea a Municipiului S., iar precizarea este esențială întrucât respingerea ca prescris a capătului de cerere principal nu afectează judecata capătului subsidiar, și vice-versa. Deși amândoi pârâții au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, cele două excepții sunt întemeiate pe cauze distincte: excepția M. Finanțelor P. este întemeiată pe disp. art. 9 din Decretul 167/1958, iar cea a Municipiului S. pe art. 8 alin 2 din Decretul 167/1958. Omisiunea instanței de fond de a indica excepția cărui pârât a fost admisă a dus la soluționarea greșită a cauzei prin respingerea în integralitate a acțiunii, și nu se poate susține că au fost admise excepțiile ambilor pârâți deoarece regimul juridic al celor două capete de cerere sunt diferite.
În ceea ce privește excepția prescripției capetelor de cerere întemeiate pe Legea 10/2001, arată că primul capăt vizează constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat între reclamantă și RAGCL S., iar constatarea nulității absolute a unui act este imprescriptibilă extinctiv astfel că față de acest capăt de cerere excepția nu putea fi admisă. Cel de-a doilea capăt de cerere este o acțiune în despăgubiri bazată pe disp. art. 50-501 din Legea 10/2001 și în mod greșit instanța a admis excepția considerând că dreptul la acțiunea în despăgubiri a început să curgă din momentul în care a rămas irevocabilă hotărârea pronunțată în 9964/1998. Ori prin acea hotărâre din 1998 a fost anulat titlul vânzătorului, S. R., nu al cumpărătorului, iar reclamanta nu a fost parte în proces astfel că nu se poate afirma că hotărârea produce efecte față de aceasta. Potrivit Legii 10/2001 dreptul la acțiune curge de la data la care a fost desființat prin hotărâre irevocabilă contractul de vânzare cumpărare al chiriașului, ceea ce nu este cazul în speță.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune în ce privește capătul subsidiar întemeiat pe răspunderea pentru evicțiune reglementată pe art. 1337-1344 Cod civ., arată că în speță nu s-a produs o evicțiune prin anularea titlului cumpărătorului ci prin pronunțarea unei hotărâri în revendicare și evacuare. P. decizia 206/7.05.2010 s-a admis irevocabil acțiunea în revendicare și s-a dispus evacuarea reclamantei, astfel că termenul de prescripție pentru evicțiune a început să curgă cel mai devreme de la data de 7.05.2010, iar acțiunea a fost introdusă în aprilie 2013 în termenul de prescripție. Învederează practica judiciară depusă la dosar prin care s-a arătat că prescripția dreptului la acțiune pentru un titlu ce nu a fost anulat începe să curgă de la momentul la care cumpărătorul a pierdut posesia imobilului pierderii. în cauză reclamanta a pierdut posesia imobilului în anul 2011 ca urmare a executării silite demarate cu privire la evacuarea sa.
În opinia sa acțiunea nu poate fi prescrisă pe nici unul din cele 2 petite.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de față;
P. acțiunea civilă completată în despăgubiri (fila 85) promovată sub nr. 4851 din 11.12.2013 la Tribunalul S., reclamanta G. M. a cerut, în contradictoriu cu intimații MFP București, S. R., prin MFP și .:
- să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 5169/4.09.1998, încheiat între reclamantă și RAGCL S., pentru imobilul înscris în CF_ S. top 422/II,
- să fie obligat intimatul 1 la plata despăgubirilor, întemeiat pe prevederile art. 50 și 50 ind.1 din Legea nr.10/2001 (300.000 lei).
Solicită cheltuieli de judecată.
În subsidiar, solicită obligarea intimatului 2 la restituirea prețului de 38.427.115 lei vechi, actualizat la zi, plata excedentului de valoare al imobilului, calculat la data evicțiunii (7.05.2010) prin raportare la data contractului (4.09.1998)
În motivare se arată în esență că, a avut calitatea de chiriaș al imobilului, că l-a cumpărat legal, dar prin sentință irevocabilă, nr. 9964/1998 a fost restabilită situația anterioară de CF pe numele proprietarului anterior, F. C.. Restabilirea situației anterioare de carte funciară s-a făcut fără ca reclamanta să știe de proces, și anterior întabulării contractului său în cartea funciară. P. sentința civilă nr. 6573/1999 a Judecătoriei S. este respinsă acțiunea promovată de reclamantul Deas V. în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat între reclamantă și U., pentru lipsa interesului reclamantului, care era proprietar tabular.
În anul 2004, sub dosar nr. 8502/2004 a Judecătoriei S., reclamantul Deas V. a promovat împotriva reclamantei acțiune în revendicare și evacuare, care a fost admisă prin sentința civilă nr. 1659/2005. În motivarea sentinței s-a reținut că titlul reclamantei constând în contractul de vânzare cumpărare nr. 5169/1998 este lipsit de efete juridice și nelegitim, și s-a dat prioritate titlului proprietarului tabular Deas V.. Sentința a fost menținută prin decizia civilă nr. 60/2006 a Tribunalului S. și decizia nr. 206/7.05.2010 a Curții de Apel A. I.. Începând cu data de 7.05.2010, reclamanta a fost evinsă, instanța stabilind irevocabil proprietatea, posesia și folosința apartamentului în favoarea lui Deas V.. Acțiunea promovată de reclamantă în dosar nr._, împotriva pârâtului Deas V. în comparare de titluri, după apariția legii 1/2009, a fost respinsă.
Reclamanta, cu privire la primul capăt de cerere, de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 5169/1998, susține că acest contract a fost încheiat de un non-dominus, întrucât S. român era doar proprietar aparent al imobilului la acea dată. Restabilindu-se dreptul în favoarea fostului proprietar se consideră că S. u a fost niciodată proprietar, iar contractul este lovit de nulitate absolută. În practica CEDO, cu referire la cauza P./România s-a apreciat că nici o dispoziție nu acorda Statului dreptul de a vinde un bun care se găsea de facto în posesia lui.
P. sentința nr. 1659/2005 a Judecătoriei S. s-a stabilit că titlul reclamantei este nelegitim și nu poate produce efecte juridice întrucât imobilul fusese revendicat de fostul proprietar la momentul la care s-a efectuat vânzarea. Astfel, deși instanța a invalidat contractul, nu s-a constatat nulitatea sa. Ca urmare, nefiind anulat contractul, reclamanta nu poate beneficia de prevederile art. 50 din Legea 10/2001, de aici și interesul în promovarea acțiunii. Față de capătul de cerere subsidiar, dacă instanța consideră că reclamanta nu este beneficiara dispozițiilor art. 50 și 501 din legea 10/2001, invocă art. 1337 și 1341 cod civil, respectiv răspunderea vânzătorului pentru evicțiune . Raportat la art. 1337 cod civil, vânzătorul este de drept obligat să răspundă în fața cumpărătorului de evicțiunea lucrului vândut. Se invocă art. 1341 și 1344 cod civil, ca temei al cererii în evicțiune. Răspunzător pentru evicțiune este S. R., care era proprietar al bunului vândut, însă contractul a fost încheiat cu RAGCL S.-actual .> În drept se invocă Legea 10/2001 și Legea 112/1995.
În drept invocă prevederile Legii nr.10/2001 și al Legii nr.112/1995.
P. întâmpinare, intimata D.G.F.P. S. (fila 58) s-a opus admiterii acțiunii și a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a D.G.F.P. S., excepția lipsei calității procesual active a reclamantei (în lipsa dovedirii anulării contractului de vânzare-cumpărare), excepția prescripției dreptului la acțiune(acțiunea făcută peste termenul prevăzut de art. 1,3,9 din Decretul nr.167/1958 și inadmisibilitatea cererii(nerespectarea prevederilor Legii nr.112/1995).
P. întâmpinare, intimata U. S. (fila 83) s-a opus admiterii acțiunii și a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a sa.
P. întâmpinare, intimatul M. S., prin P. (fila 116) s-a opus admiterii acțiunii și a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a sa, arătând că S.C. U. S.A. are calitate procesuală, fiind parte contractantă, excepția prescripției dreptului la acțiune (acțiunea făcută peste termenul prevăzut de art. 1, 3, 9 din Decretul nr.167/1958.
P. sentința nr. 55/28.01.2014 pronunțată de Tribunalul S.-secția I civilă, a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a D.G.F.P. S., respinsă excepția lipsei calității procesual active a reclamantei și excepția de inadmisibilitate a cererii(nerespectarea prevederilor Legii nr.112/1995). A fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a U. S..
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, față de prevederile art. 1, 3, 9 din Decretul nr.167/1958, acțiunea fiind depusă peste termen.
A fost respinsă în fond acțiunea în despăgubiri promovată de reclamanta G. M. în contradictoriu cu intimații M. Finanțelor P., S. R. prin M. Finanțelor P. și S.C. U. S.A. S.
P. a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Față de excepțiile invocate de părți:
Excepția lipsei calității procesual pasive a D.G.F.P. S., a fost admisă, pentru că deși această instituție reprezintă permanent MFP, cu împuternicire sau chiar fără, în lipsa mandatului expres nu există calitate de reprezentant.
Excepția lipsei calității procesual active a reclamantei (în lipsa dovedirii anulării contractului de vânzare-cumpărare), a fost respinsă față de interesul vădit și invocarea dreptului încălcat.
În ce privește inadmisibilitatea cererii (nerespectarea prevederilor Legii nr.112/1995), excepția a fost apreciată ca nefondată, căci regula este admisibilitatea cererilor, inadmisibilitatea presupunând că cererea ar fi absurdă, străină de norma de drept, ceea ce nu este cazul.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a U. S., s-a apreciat că S.C. U. S.A. este mandatarul proprietarului și semnatarul contractului de referință, astfel că a fost respinsă.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, aceasta a fost găsită fondată și admisă, față de data 4.09.1998 a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamantă și data când a rămas irevocabilă sentința civilă nr.9964/1998, adică octombrie 1999, față de prevederile art. 1, 3, 9 din Decretul nr.167/1958, acțiunea fiind depusă peste termen.
Față de aceasta, a fost respinsă în fond acțiunea, ca fiind depășit termenul legal de promovare a ei, față de prevederile art. 1, 3, 9 din Decretul nr.167/1958.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta G. M. solicitând, în temeiul art. 480 NCPC anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, reținând că în mod greșit s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune. Solicită obligarea intimaților M. S. și M. Finanțelor P. la cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, reclamanta susține că acțiunea sa în despăgubiri este întemeiată pe art. 50-501 din Legea 10/2001, iar cel subsidiar pe dispozițiile art. 1337-1344 Cod civil. Față de capetele de cerere întemeiate pe Legea 10/2001 pârâți sunt S. român și M.F.P., iar față de răspunderea pentru evicțiune pârâți sunt M. S. și .>
Instanța de fond nu a menționat dacă a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de M.F.P. sau cea invocată de M. S., precizare necesară pentru că respingerea ca prescris a capătului principal de cerere nu afectează judecata capătului subsidiar de cerere. Deși ambii pârâți au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, excepțiile se întemeiază pe cauze diferite: M.F.P. și-a întemeiat excepția pe art. 9 din Decretul 167/1958, considerând că este situația anulării actului pentru violență, viclenie sau eroare, iar termenul de prescripție este de 18 luni, iar M. S. și-a întemeiat prescripția pe art. 8 alin. 2 din Decretul 167/1958, considerând că este o îmbogățire fără justă cauză, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut de diminuarea patrimoniului său și pe cel care a beneficiat de mărirea patrimoniului. Cum instanța a motivat în drept admiterea excepției pe art. 9 din Decretul nr. 167/1958, rezultă că a fost admisă excepția invocată de MFP și ar fi trebuit respins doar capătul principal de cerere, nu și cel subsidiar, care vizează exclusiv M. S..
Apelanta susține că primul capăt de cerere vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare este imprescriptibil extinctiv, astfel că nu se putea admite excepția prescripției dreptului la acțiune.
Al doilea petit vizează o cerere în despăgubiri întemeiată pe art. 50-501 din Legea 10/2001, iar instanța în mod greșit a considerat că dreptul la acțiune începe să curgă din octombrie 1999, când a rămas irevocabilă sentința nr. 9964/1998. Art. 501 din Legea 10/2001 a fost introdus prin Legea 1/2009, astfel că termenul de prescripție putea începe să curgă doar de la data apariției legii. Contractul de vânzare cumpărare a reclamantei nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească, ci a fost invalidat printr-o hotărâre judecătorească în cadrul unei acțiune în revendicare, deci și termenul de prescripție poate curge cel mult de la pronunțării hotărârii irevocabile în revendicare. P. sentința nr. 9964/1998 s-a soluționat litigiul în care fostul proprietar s-a judecat contradictoriu cu S. român și a obținut anularea încheierii de întabulare a Statului, deși S. nu era proprietar al imobilului.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune a capătului subsidiar de cerere, apelanta susține că răspunderea pentru evicțiune reglementată prin art. 1337-1344 Cod civil, dă dreptul cumpărătorului să se îndrepte împotriva vânzătorului din momentul în care a fost evins. P. decizia civilă nr. 206/07.05.2010 s-a admis irevocabil acțiunea în revendicare și s-a dispus evacuarea reclamantei, deci de la această dată curge termenul de prescripție, iar acțiunea de față a fost introdusă la 05.04.2013. Practica Tribunalului S. este în sensul că atât timp cât titlul cumpărătorului nu a fost desființat, evicțiunea efectivă s-a produs la data când cumpărătorul a pierdut posesia imobilului, iar reclamanta a fost evacuată în 2011, ca urmare a executării silite demarate de B. Nutescu C. C..
O ultimă critică adusă sentinței vizează reținerea greșită a art. 9 din Decretul 167/1958, în sensul că acțiunea de față nu este o acțiune în nulitate relativă pentru violență, viclenie ori eroare, și nici unul din capetele de cerere nu se înscrie în situațiile reglementate acest text de lege.
P. întâmpinarea depusă, intimatul M. S. prin P., a solicitat respingerea apelului reclamantei, susținând în esență că nu are calitatea procesuală pasivă în cauză, întrucât nu a fost parte în contractul de vânzare cumpărare. RAGCL S. a semnat contractul de vânzare cumpărare cu reclamanta în virtutea mandatului ope legis, și nu a mandatului acordat de municipiul S., astfel că are calitate procesual pasivă în cauză. De sumele încasate cu ocazia vânzării apartamentului a beneficiat MFP, potrivit Legii 112/1995. Privitor la prescripția dreptului la acțiune susține că fiind o acțiune cu caracter patrimonial este prescriptibilă în 3 ani, conform art. 3 din Decretul 167/1958, care începe să curgă din 1998, când reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască reducerea patrimoniului său. Intimatul apreciază că termenul de prescripție a început să curgă la data nașterii dreptului la acțiune a reclamantei, adică, fie la data promovării acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de către numitul Deas V., fie la data promovării acțiunii în evacuare în anul 2004.
P. întâmpinarea depusă, A.J.F.P. S. în numele și pentru S. R. prin M. Finanțelor P. a solicitat respingerea apelului reclamantei, apreciind că termenul de prescripție a început să curgă la data apariției Legii 1/2009, sau din momentul în care a devenit irevocabilă decizia nr. 115/2003.
Reclamanta apelantă a răspuns la întâmpinarea A. S., și a arătat că evicțiunea nu se produce la momentul la care se anulează titlul vânzătorului, întrucât această hotărâre nu este opozabilă cumpărătorului. Față de întâmpinarea depusă de intimatul M. S. prin P., arată că nu poate invoca lipsa calității sale procesual pasive, atâta timp cât nu a declarat apel împotriva sentinței. Se invocă greșit temeiul prescripției pentru că nu sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. 2 din decretul 167/1958, pentru că în speță nu este situația unui delict civil sau a unui fapt ilicit civil, privind îmbogățirea fără just temei. Acțiunea în îmbogățire fără justă cauză are un caracter subsidiar și se promovează doar când reclamantul nu are la dispoziție nici un alt fel de acțiune. Ori, cât timp poate fi garantat împotriva evicțiunii, reclamantul nu poate promova acțiune în îmbogățire fără justă cauză.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, din oficiu și prin prisma motivelor de apel, Curtea constată următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut incidența acesteia față de sentința civilă nr. 9964/1998 irevocabilă în 1999, fără însă a indica legea la care s-a raportat pentru a calcula termenul de prescripție.
Se constată că instanța de fond nu a indicat petitul față de care a reținut acțiunea ca prescrisă, în condițiile în care acțiunea a fost întemeiată pe două temeiuri de drept: Legea 10/2001 și art. 1337-1344 Cod civil.
Pe de altă parte, pârâții D.G.F.P. S. și municipiul S. prin P. au invocat prescripția dreptului la acțiune, față de principiul îmbogățirii fără justă cauză, care de asemenea nu a fost analizat de instanța de fond.
P. sentința nr. 9964/1998 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr. 9067/1998 a fost admisă acțiunea formulată de numitul Deas V. în contradictoriu cu S. R. prin Primarul municipiului S. și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a încheierii de întabulare 255/56 din CF_ S. top 422/II cu privire la imobilul situat în S. . și s-a dispus restabilirea situației anterioare de CF în sensul reîntabulării dreptului de proprietate pe numele fostului proprietar tabular F. C..
Dreptul la acțiunea în despăgubiri a reclamantei nu putea curge de la data la care a devenit irevocabilă o sentință care nu este opozabilă reclamantei, nefiind parte în cauză. De aceea, se constată că în mod greșit a reținut tribunalul prescripția dreptului la acțiunea în despăgubiri.
P. acțiunea promovată, reclamanta a solicitat, în principal constatarea nulității absolute a contractului său prin care a cumpărat apartamentul în litigiu în anul 1998, pe considerentul că vânzătorul nu era proprietar al imobilului. Ori, câtă vreme se invocă nulitatea absolută a unui contract, potrivit art. 1249 NCC, excepția poate fi invocată oricând, fie pe cale principală, fie pe cale de excepție, dreptul la acțiune fiind imprescriptibil. Așadar, în mod greșit a apreciat
(continuarea deciziei civile nr. 29/2014 pronunțată în dosar nr._ )
tribunalul că este prescris dreptul la acțiune. Capătul de cerere prin care se cer despăgubiri în temeiul art. 50 și 501 din Legea 10/2001, este accesoriu capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, astfel că prescripția dreptului la acțiune începe să curgă doar de la momentul îndeplinirii condițiilor impuse de textul de lege menționat.
Cât privește al doilea petit al acțiunii, subsidiar, prin care se cere rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la momentul la care cumpărătorul este evins. Instanța de fond nu a făcut nici un fel de analiză cu privire la evicțiune, dacă a avut loc, momentul la care a avut loc și termenul de la care începe să curgă prescripția.
Având în vedere aceste argumente, Curtea, în temeiul art. 480 alin. 3 teza a II a Cod procedură civilă, va anula hotărârea atacată și va trimite cauza pentru rejudecare instanței de fond.
În rejudecare, instanța va analiza fiecare petit al acțiunii, față de excepția invocată, prin prisma motivelor invocate de reclamantă și de pârâți prin întâmpinare, dar și prin apel.
Se va menține hotărârea atacată în ce privește soluționarea excepțiilor lipsei calității procesual pasive a D.G.F.P. S., lipsa calității procesual active a reclamantei, excepția de inadmisibilitatea a cererii, excepția lipsei calității procesual pasive a . au fost atacate.
P. aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta G. M. împotriva sentinței civile nr. 55/2014, pronunțată de Tribunalul S. – Secția I Civilă.
Anulează în parte sentința atacată, în ce privește soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune și trimite cauza aceleiași instanțe pentru a rejudeca în aceste limite.
Menține hotărârea atacată în ce privește soluționarea excepțiilor referitoare la calitatea procesuală a părților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17.04.2014.
Președinte, A. N. | Judecător, M. F. C. | |
Grefier, M. R. |
Red. AN
TehnAN/20.06.2014
8 ex/MR; Jud. fond- V. A.
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1215/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 185/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
