Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 373/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 373/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 373/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 373/2013
Ședința publică de la 16 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător M. F. C.
Judecător D. M.
Grefier M. R.
M. Public a fost reprezentat de către domnul procuror V. L. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta B. K. împotriva sentinței civile nr. 1720/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare și s-a depus întâmpinare din partea intimatului pârât S. R. prin M. Finanțelor P. prin D.G.F.P. Sibiu. Recurenta reclamantă solicită judecarea în lipsă.
Reprezentantul Parchetului arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Parchetului pune concluzii de respingere a recursului declarat de reclamantă. Deportarea în URSS nu are caracter politic în sensul Legii 221/2009, fiind eventual culpa statului sovietic nu al Statului român. Învederează jurisprudența deja consacrată.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil ce față;
P. acțiunea civilă înregistrată la data de 25.10.2012 sub dosar nr._, reclamanta B. K. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., să se constate caracterul politic al măsurii administrative a deportării sale la munca forțată de reconstrucție a URSS în perioada 20.01._ – 28.10.1949 și să se dispună obligarea pârâtului la plata de daune morale.
P. sentința civilă nr. 1720/2012, prima instanță a respins acțiunea reclamantei, reținând următoarele:
Deși în cauză a fost dovedit că, în ceea ce o privește pe reclamantă, aceasta a făcut obiectul deportării în perioada 20.01._ – 28.10.1949, instanța de fond a apreciat că nu poate constata, din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 221/2009, caracterul politic al acestei măsuri, întrucât, legea se referă doar la măsurile care au fost „pronunțate” în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar aceasta este anterioară datei vizate de lege.
În privința daunelor morale, s-a reținut că, urmare a declarării ca neconstituționale a textelor legale care prevedeau posibilitatea acordării acestora, cererea reclamantei a fost considerată inadmisibilă. La momentul la care instanța a fost chemată să se pronunțe asupra cererii în pretenții a reclamantei, norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată că ultraactivează (în lipsa unei prevederi legale exprese), așa încât nu mai există temei juridic pentru aceste despăgubiri. Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii pentru instanțe, atât în ceea ce privește dispozitivul lor, cât și considerentele.
Cum reclamanta nu are niciun „bun” în sensul dispozițiilor art.1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului nu se poate susține nicio încălcare a dispozițiilor art. 6 paragraful din aceeași Convenție. Așa cum a motivat ÎCCJ în decizia nr. 12/2011, intervenția Curții Constituționale, prin cele două decizii, nu poate fi considerată ca aducând atingere dreptului la un proces echitabil întrucât este vorba despre un mecanism de control normal într-o societate democratică menit să asigure „preeminența dreptului prin punerea lui în acord cu norma constituțională.” Acest mecanism a fost apreciat ca fiind acceptabil și în jurisprudența CEDO.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În expunerea motivelor, recurenta arată că deportarea cetățenilor români de etnie germană în fosta URSS este o măsură cu caracter politic, chiar dacă nu este expres prevăzută de art. 1, 2 și 3 din Legea nr. 221/2009, fiind aplicabil art. 4 din această lege.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 5-12).
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a investit instanța de judecată cu o acțiune în constatarea caracterului abuziv al măsurilor luate față de aceasta cu ocazia deportării în URSS în perioada 20.01._ – 28.10.1949 și de acordare de daune morale pentru prejudiciul cauzat de aceste măsuri.
Dispozițiile Legii nr. 221/2009 sunt fără echivoc în sensul că beneficiari ai acestei legi sunt persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic, ori măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989 pentru fapte care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instituit la 6 martie 1945.
În speță, măsura administrativă a deportării a fost luată față de reclamantă începând cu data de 20.01.1945, respectiv înainte de perioada de referință a Legii
(continuarea deciziei civile nr. 373/2013 pronunțată în dosar nr._ )
nr. 221/2009, iar această măsură a avut la bază rațiuni de ordin etnic și a fost dispusă înainte de instaurarea regimului totalitar, aspecte de altfel necontestate de reclamantă.
Persoanele persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, beneficiază de drepturile acordate printr-un act normativ special, respectiv prin O.G. nr. 105/1999, care reglementează atât categoriile de persoane care intră sub incidența acestui act normativ cât și drepturile de care beneficiază acestea, inclusiv dreptul la o indemnizație lunară pentru perioada deportării.
Pe cale de consecință, măsurile de deportare în URSS luate față de etnicii germani nu se încadrează în categoria măsurilor administrative avute în vedere de legiuitor prin Legea nr. 221/2009, astfel că sub acest aspect hotărârea instanței de fond este corectă.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care a statuat prin decizia nr. 15/2012, dată în recurs în interesul legii, că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. 3 din același act normativ și art. 2 alin. 1 din O.U.G: nr. 214/1999, deportarea și prizonieratul în fosta URSS anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009.”
În aceste condiții, nu se mai poate pune în discuție aplicabilitatea art. 5 din Legea nr. 221/2009 referitoare la daunele morale.
Față de cele ce preced, Curtea constată că recursul de față nu este fondat, nefiind incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 – 3041 C. pr. civ., astfel că în baza art. 312 C. pr. civ. ca respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta B. K. împotriva sentinței civile nr. 1720/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.05.2013.
Președinte, A. N. | Judecător, M. F. C. | Judecător, D. M. |
Grefier, M. R. |
Red. /Tehn. MFC
2 ex/28.05.2013
Jud. fond- V. C. D.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 372/2013. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 417/2013. Curtea de... → |
|---|
