Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 417/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 417/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 417/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 417/2013
Ședința publică de la 30 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător C. M. C.
Judecător M. A. M.
Grefier M. R.
M. Public a fost reprezentat de domnul procuror V. L. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. A. I.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor P. A. împotriva sentinței civile nr. 1676/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimata reclamantă S. R., lipsă fiind recurentul pârât.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare și s-a depus întâmpinare din partea intimatei reclamante. Recurentul pârât solicită judecarea în lipsă.
Instanța, din oficiu pune în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune în temeiul art. 998, 999 Cod pr. civ.
Intimata reclamantă S. R. arată că lasă la aprecierea instanței excepția invocată.
Solicită respingerea recursului declarat de pârâtul M. Finanțelor P., menținerea hotărârii pronunțate de tribunal potrivit celor invocate din întâmpinare.
Invocă suferințele îndurate împreună cu familia sa în urma detenției tatălui său, în perioada copilăriei și mai târziu, atât în viața privată cât și în cea personală, fiind marginalizați în societate și fiindu-le interzis să-și desfășoare profesiile; i-a fost interzis să-și continue studiile fiind fiică de deținut politic.
Reprezentantul Parchetului arată că acțiunea nu este prescrisă în condițiile actualelor legi de reparație. Pune concluzii de admitere a recursului declarat de pârâtul M. Finanțelor P., modificarea hotărârii atacate în sensul înlăturării obligației pârâtului la plata daunelor morale care nu mai pot fi acordate având în vedere declararea neconstituționalității textului de lege ce permitea acordarea lor.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
C. DE A.
Asupra recursului civil de față;
P. acțiunea înregistrată în dosar civil nr._ al Tribunalului A., formulată de reclamanta S. R. împotriva pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P., s-a solicitat:
-obligarea pârâtului la plata de daune morale și materiale în valoarea de 5.000 Euro, în temeiul art.5 al.1 lit.a din Legea 221/2009.
În motivare se susține că reclamanta este fiica lui R. N., arestat cu mandat de arestare nr.257/1952 al Tribunalului M. al orașului Stalin (B.) la data de 19 iulie 1952 pentru pretinsa activitate contrarevoluționară și eliberat în data de 6.08.1955, executând fără judecare și condamnare 3 ani și 18 zile de muncă forțată la Canalul D.-Marea N.. În acest timp reclamanta, în calitate de fiică a fost în imposibilitate de a-și continua studiile în contextul în care mama sa – învățătoare – a fost mutată disciplinar ca soție de deținut politic în altă localitate unde era imposibilă naveta.
În drept invocă disp. art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009.
P. sentința civilă nr. 1676/2012 pronunțată de Tribunalul A.-secția I civilă, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta S. R., împotriva Statului R. prin M. Finanțelor și în consecință a fost constatat caracterul politic al măsurii administrative constând în privarea de libertate a defunctului R. N. în perioada 19.07.1952-6.08.1955. A fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantei suma de 5000 Euro cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că din actele depuse la dosar de CNSAS, rezultă că defunctul R. N., antecesorul reclamantei a fost arestat, fiind condamnat cu mandatul de arestare nr.257/1952 emis de Tribunalul M. al orașului Stalin în data de 19.07.1952 pentru o pretinsă activitate contrarevoluționară, fiind eliberat în data de 6.08.1955.
Acesta a executat astfel fără judecare și condamnare, o pedeapsă constând în muncă forțată la Canalul D. Marea N. o perioadă de 3 ani și 18 zile.
P. urmare, s-a apreciat că este demonstrat caracterul politic al acestei pedepse fiind incidente dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea 221/2009.
În tot acest interval, reclamanta, în calitate de fiică (având 14 ani) a fost în imposibilitate de a-și continua studiile în contextul în care mama sa – învățătoare – a fost mutată disciplinar ca soție de deținut politic în altă localitate unde era imposibilă naveta.
Așa cum rezultă și din probatoriul testimonial administrat, atât defunctul după eliberare cât și întreaga sa familie au fost marginalizați în societate, fiind împiedicați să-și desfășoare profesiile iar reclamanta să-și continue studiile, fiind în permanență marginalizată și supusă oprobiului public.
P. condamnarea suportată de antecesorul reclamantei, acestuia i s-au cauzat prejudicii morale ale căror consecințe s-au repercutat asupra vieții sale private și profesionale, fiindu-i știrbit dreptul personal nepatrimonial la libertate, precum și atributele ce țin de relațiile sociale, respectiv onoare și reputație. Lipsirea de libertate, atrocitățile și teama permanentă experimentate în detenție, dar și ulterior după eliberare, i-au cauzat suferințe fizice și psihice iremediabile. Aceleași consecințe s-au răsfrânt asupra întregii familii compusă din soție și doi copii.
P. urmare, s-a apreciat că prejudiciul moral înregistrat este incontestabil, prezumat și demonstrat cu probatoriul testimonial.
Deși art.5 al.1 din Legea 221/2009 care reprezintă cadrul legal de acordare a daunelor morale în cazul condamnărilor politice a devenit inaplicabil ca urmare a Deciziei 1358/2010 pronunțată de C. Constituțională prin care s-a declarat neconstituționalitatea acestei dispoziții, dreptul reclamantei de a solicita daune morale își găsește fundamentul în conținutul prevederilor dispozițiilor art.998, 999 Cod civil, invocate prin precizarea de acțiune.
Aceste texte legale anterioare apariției Legii 221/2009 nu fac nicio distincție cu privire la natura patrimonială și nepatrimonială a prejudiciului ce se impune a fi reparat de către persoana care l-a produs.
Faptul că după decembrie 1989, legiuitorul român a adoptat o . legi cu caracter reparatoriu între care și Legea 221/2009, poate conduce la ideea că dreptul de a solicita repararea prejudiciului moral cauzat în speță a luat naștere ca urmare a adoptării acestor legi reparatorii.
A admite contrariul ar însemna că prevederile imperative prevăzute de Codul Civil nu au produs și nu produc niciun efect juridic, deși art.998, 999 cod civil au fost în vigoare și anterior adoptării acestor legi reparatorii.
Nu în ultimul rând trebuie reținut faptul că dreptul persoanelor care au avut de suferit de pe urma regimului comunist de a solicita repararea prejudiciului s-a născut anterior adoptării acestor legi, dar nu a putut fi exercitat datorită viziunii impuse de fostul regim totalitar, viziune în cadrul căreia nu era posibilă repararea bănească a daunelor morale faptic, deși temeiul de drept exista.
Dreptul la repararea bănească a prejudiciului moral a fost consfințit și de reglementările internaționale, respectiv: art.1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.1 al Protocolului nr.12 precum și art.6din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest context al existenței unui amplu sediu legislativ care permite acordarea daunelor morale, aplicarea Deciziei 1358/2010 ar reprezenta o încălcare a pactelor și tratatelor internaționale dar și o îngrădire a unui drept legitim conferit de dispozițiile art.998-999 Cod Civil.
P. urmare s-a apreciat că cererea reclamantei de acordare a daunelor morale în contextul dispozițiilor art.998-999 Cod Civil este nu numai admisibilă dar și întemeiată.
Raportat la prejudiciul moral înregistrat se apreciază că suma de 5000 Euro solicitată este rezonabilă și suficientă în încercarea de a repara un inestimabil prejudiciu moral cauzat ca urmare a unei măsuri administrative cu caracter politic luat față de antecesorul reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin DGFP A., solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, se susține că în considerentele deciziei nr. 1358/2010 C. Constituțională a reținut că scopul acordării daunelor morale este nu atât repararea prejudiciului suferit, ci de a procura o satisfacție de ordin moral susceptibilă de a înlocui valoarea de care a fost privată. Faptul că a trecut o perioadă lungă de timp de la producerea prejudiciului este de natură a atenua semnificativ prejudiciu moral suferit. De asemenea, însăși înlăturarea prin art. 2 din Legea 221/2009 a efectelor hotărârii judecătorești de condamnare constituie o satisfacție rezonabilă. C. Constituțională a mai apreciat că nu poate exista decât o obligație morală a Statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate din timpul regimului comunist.
Relativ la cuantumul despăgubirilor morale, CEDO are o jurisprudență constantă, bazându-se pe echitate și adoptând o poziție moderată în ce privește sumele acordate. Se exemplifică cu cauza Konolos, C., etc.
P. întâmpinarea depusă, intimata S. R. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii tribunalului. Astfel, intimata arată că a avut de suferit atât în perioada de detenție a tatălui său, cât și ulterior prin desele îmbolnăviri și internări în spitale. La 28 de ani a fost internată în Clinica medicală 3 din Cluj N. și pentru care a fost pensionată din învățământ cu jumătate de normă timp de 6 luni. Apoi, a fost pensionată, suferind de diferite afecțiuni psihice, iar în prezent este încadrată cu grad accentuat de handicap cu valabilitate permanentă. Aceste boli necesită tratament care depășesc posibilitățile sale, fiind susținută din pensia soțului și sprijinită de cei doi copii. Consideră că pârâtul se contrazice în susținerile sale referitoare la sumele acordate de CEDO cu titlu despăgubiri morale.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, din oficiu și prin prisma motivelor de recurs, C. constată următoarele:
Instanța de fond a acordat suma de 5000 euro reclamantei cu titlu daune morale pentru suferința provocată de obligarea tatălui său la muncă forțată în lipsa unei condamnări penale și pentru suferințele reclamantei, care a fost marginalizată în societate și împiedicată să-și urmeze studiile. Temeiul de drept al acordării acestor daune a fost art. 998-999 cod civil.
Schimbând temeiul de drept al acordării daunelor morale din legea specială, Legea 221/2009, în dreptul comun instanța de fond era obligată, din oficiu (în baza codului de procedură civilă nemodificat prin Legea 202/2010, așa cum era în vigoare la data înregistrării acțiunii) să invoce și să verifice prescripția dreptului material la acțiunea în despăgubiri promovată de reclamantă.
Potrivit art. 8 din Decretul 167/1958, în vigoare la data introducerii acțiunii, dreptul la acțiunea în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât si pe cel care răspunde de ea. Termenul de prescripție este de 3 ani, prevăzut de art. 3 din același decret.
Așadar, pentru faptele reținute de instanță ca producătoare de prejudiciu, termenul de prescripție a început să curgă din 1990, după căderea regimului comunist, căci anterior era de neimaginat promovarea unei astfel de acțiuni.
Faptul că S. R. a adoptat o . legi care au drept scop repararea prejudiciilor create de regimul comunist, chiar și numai prin recunoașterea caracterului politic al anumitor măsuri aplicate unor persoane, nu are relevanță în ce privește termenul de prescripție a dreptului la acțiune sau momentul de la care acesta începe să curgă.
Adoptarea Legii 221/2009 a deschis calea acțiunii în recunoașterea caracterului politic al unor măsuri administrative sau condamnări cu caracter politic, dar și a despăgubirilor morale sau materiale care puteau fi acordate persoanelor îndreptățite.
(continuare decizia civilă nr. 417/30.05.2013 pronunțată de C. de A. A. I. în dosar civil_ )
În urma pronunțării Deciziei 1358/2010 de către C. Constituțională, a fost declarat neconstituțional art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009, însă aceasta nu înseamnă că a deschis calea unei acțiuni de drept comun în despăgubiri. Un raționament contrar ar conduce la concluzia că odată cu apariția acestei legi s-au deschis două căi pentru obținerea de despăgubiri: una prevăzută de legea specială și una întemeiată pe dreptul comun, ceea ce nu este admisibil.
Așadar, acțiunea reclamantei în pretenții întemeiată pe art. 998-999 cod civil, este prescrisă și urmează a fi respinsă.
Recursul nu a vizat capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii aplicate tatălui reclamantei, astfel că nu va fi analizat de instanța de recurs.
Având în vedere aceste argumente, în temeiul art. 312 și art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, C. constată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare și interpretare a prevederilor legale, astfel că urmează a fi admis recursul pârâtului și modificată sentința atacată în sensul respingerii capătului de cerere vizând despăgubirile.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., exercitat prin Direcția Generală a Finanțelor A. împotriva sentinței civile nr. 1676/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge cererea reclamantei S. R. de obligare a pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P. la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 euro, ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 mai 2013.
Președinte, A. N. | Judecător, C. M. C.(CO) semn. cf. art. 261(2) C. Vicepreședinte - M. A. M. | Judecător, M. A. M. |
Grefier, M. R.(CO) semn. cf. art. 261(2) C. P. Grefier - E. G. |
Red./Tehn.AN/2 ex/14.08.2013
Jud. fond – I. S.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 373/2013. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 421/2013. Curtea de... → |
|---|
