Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 387/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 387/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 387/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 387/2013
Ședința publică de la 23 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. M.- vicepreședinte
Judecător A. N.
Judecător C. M. C.
Grefier E. M. H.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:
Procuror V. L.
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de reclamanta C. V. - I. și de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat prin D.G.F.P. A., împotriva sentinței civile nr. 2226/2012 pronunțată de T. A. în dosar cu număr sus indicat, având ca obiect despăgubiri Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței legala îndeplinire a procedurii de citare, faptul că se solicită judecarea în lipsă.
Se constată că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinări formulate atât de reclamantă, cât și de pârât.
Reprezentantul Ministerului Public declară că nu are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și solicitarea recurenților de judecare a cauzei în lipsă, instanța constată că este încheiată faza probatorie, pricina în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.
Procuror V. L. solicită instanței respingerea recursului declarat de reclamantă, sub aspectele invocate hotărârea fiind legală și temeinică și admiterea recursului declarat de pârât, întrucât prevederile legii se referă la anumite măsuri, expres reglementate, această măsură administrativă de urmărire informativă nefăcând obiect al legii 221/2009 cu privire la constatarea caracterului politic.
Față de lucrările dosarului și cele expuse, cauza rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
P. acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub dosar nr._ astfel cum a fost precizată, reclamanta C. V. –I. a chemat în judecată pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să se constate caracterul politic al măsurilor administrative de urmărire informativă luate de către fosta Securitate timp de 35 de ani împotriva antecesorului său S. A. după eliberarea sa din penitenciar în anul 1954 și până la 22 decembrie 1989, constând în acțiuni de urmărire permanentă, interceptarea corespondenței, interceptarea convorbirilor telefonice, anchetarea sa periodică la securitate;
- să fie obligat pârâtul la plata daunelor morale în sumă de 200 000 euro sau contravaloarea acestora în lei la cursul oficial de schimb al BNR de la data punerii în executare a hotărârii judecătorești, pentru prejudiciul moral cauzat antecesorului său prin măsurile administrative dispuse;
- să fie obligat pârâtul la plata daunelor morale în sumă de 700.000 euro sau contravaloarea acestora în lei la cursul oficial de schimb al BNR, de la data punerii în executare a hotărârii judecătorești, ca urmare a condamnării antecesorului său la pedeapsa de 5 ani muncă silnică și 5 ani degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, aplicată acestuia prin sentința penală nr. 946/1949 pronunțată de T. M. Sibiu..
În expunerea de motive reclamanta a arătat că este fiica lui S. A., născut la data de 09.04.1912, în prezent decedat, condamnat de către T. M. Sibiu, prin Sentința nr. 946/ 2.12.1949 la 5 ani muncă silnică și 5 ani degradare civică, pentru crima de uneltire contra ordinei sociale, făcând aplicarea art. 209 pct. III Cod Penal, combinat cu art.157 CP. si 463 C.J.M.
In vara anului 1947, S. A. a fost închis în Penitenciarul G. timp de 100 zile, fără a fi condamnat, iar la eliberare i s-a spus că a fost închis din greșeală.
A fost arestat la 14 martie 1949, anchetat 9 luni de securitatea din A. și Sibiu, și condamnat la 2 decembrie 1949, executând pedeapsa în închisorile din Aiud (10.12.1949 - 8.05.1950), G. ( 8.05._50 ), Canal (18.05._52 ) și M. - Baia Sprie ( 20.06.1952 - 9.03.1954 ). A fost eliberat la 9 martie 1954 (Bilet de eliberare nr.0226/1954 Penitenciarul Baia Sprie).
În drept se invocă dispozițiile art. 1 al. 1, art. 2 lit. a, art. 4 al. 2 art. 5 alin. 1 lit. din Legea 221/2009.
Pârâtul a depus întâmpinare solicitând admiterea în parte a acțiunii mai puțin sub aspectul acordării daunelor morale.
P. sentința civilă nr. 2226/2012 T. A. a admis în parte acțiunea reclamantei și a constatat caracterul politic al măsurilor administrative de urmărire informativă luate împotriva antecesorului reclamantei, S. A., după eliberarea sa din penitenciar și până în anul 1982, fiind respinsă în rest acțiunea.
Pentru a pronunța această sentință T. a reținut următoarele:
Reclamanta este moștenitoarea defunctului S. A. în calitate de fiică, astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse la filele 3-5 din dosar.
Din înscrisurile comunicate de C.N.S.A.S. și depuse la filele 46 – 93 și respectiv filele 175 - 313 din dosar, rezultă că prin sentința penală nr. 946/1949 pronunțată de T. M. Sibiu în dosar nr. 937/1949, antecesorul reclamantei a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani muncă silnică, 5 ani degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale.
Infracțiunea pentru comiterea căreia a fost condamnat antecesorul reclamantei, respectiv crima de uneltire contra ordinii sociale, constituie de drept condamnare cu caracter politic potrivit art. 1 alin. 2 lit. a din legea 221/2009.
Din actele comunicate de CNSAS (filele 175-313) rezultă că, după eliberarea din detenție antecesorului reclamantei i s-a deschis dosar de urmărire informativă, fiind periodic anchetat de către organele de securitate, împotriva sa dispunându-se măsuri de supraveghere permanentă până în anul 1982, când s-a dispus închiderea dosarului, aspect ce rezultă din raportul întocmit de M. de interne depus la filele 312 – 313.
Având în vedere înscrisurile menționate și în raport de prevederile art. 3 din L. 221/2009 instanța a apreciat ca fiind întemeiat capătul de cerere vizând constatarea caracterului politic al măsurilor administrative de urmărire informativă luate împotriva antecesorului reclamantei după eliberarea acestuia din penitenciar până în anul 1982.
Cât privește cererea de acordare a daunelor morale solicitate, aceasta a fost respinsă, având în vedere Decizia nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta C. V. I. cât și pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P..
Reclamanta a solicitat modificarea în parte a sentinței și obligarea pârâtului la prejudiciul moral suferit de antecesorul său, invocând reglementările internaționale care dau dreptul la reparații, respectiv art. 20 din Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea 30/1994. Se critică sentința și pentru faptul că a aplicat Decizia CCR 1358/2010, această decizie nefiind obligatorie în condițiile în care textul de lege declarat neconstituțional nu a fost abrogat sau reformulat în concordanță cu motivarea deciziei.
Recursul a fost întemeiat în drept pe art. 304/1 cod pr. civilă.
Pârâtul a solicitat modificarea sentinței și respingerea în întregime a acțiunii reclamantei întrucât instanța de fond a dat o greșită interpretare a art. 3 din Legea 221/2009, măsura administrativă luată de fosta securitate nefiind prevăzută expres în textul legii ca fiind o măsură cu caracter politic. Apreciază recurenta că o motivare corectă a sentinței ar trebui dată în temeiul art. 4 alin. 2 din lege și nu art. 3.
Recursul pârâtului a fost întemeiat în drept pe art. 304 pct. 9 cod pr. civilă.
Atât reclamanta cât și pârâtul au depus întâmpinare la recursul celeilalte părți, prin care au solicitat respingerea acestuia și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
CURTEA, analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate și prin raportare la art. 304 indice 1 cod pr. civilă, constată că recursurile de față sunt nefondate și urmează a fi respinse, pentru următoarele considerente:
Asupra recursului reclamantei.
Cererea reclamantei prin care aceasta a solicitat obligarea Statului R. la plata sumei de 200.000 euro (exorbitantă dealtfel), pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul său ca urmare a măsurii administrative la care a fost supus nu poate fi admisă, întrucât disp. art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009 care dădea dreptul la obținerea de despăgubiri morale, a fost declarat neconstituțional, astfel încât lipsește temeiul juridic pentru admiterea acestei cereri. În consecință, aceste petit a fost în mod corect respins de instanța de fond, așa încât motivele de recurs invocate de reclamantă sub acest aspect vor fi respinse ca nefondate.
P. urmare, nu mai există fundamentare legală pentru admiterea pretențiilor reclamantei, Curtea Constituțională apreciind, prin decizia CCR 1358/2010, că este neconstituțional inclusiv să recunoști descendenților dreptul la daune morale pentru prejudiciul suferit de autorul lor, deoarece prejudiciul moral nu se transmite, fiind intuitu personae.
Susținerile reclamantei recurente în sensul că Decizia CCR 1358/2010 nu poate fi aplicată acestei cauze sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Nu are relevanță împrejurarea că această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial la o dată ulterioară începerii procesului, așa cum susține recurenta, iar aplicarea acesteia este obligatorie pentru instanțe începând cu data publicării, cu atât mai mult cu cât publicarea deciziei în Monitorul Oficial a avut loc înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive.
Instanța de recurs precizează că aplicarea directă a Deciziilor Curții Constituționale este obligatorie potrivit Constituției României, instanțele de judecată nefiind îndrituite să analizeze legalitatea deciziilor CCR, întrucât aceste decizii au putere de lege și sunt general obligatorii, refuzul aplicării lor, indiferent din ce considerente, ar însemna o încălcare însăși a Constituției de către cel chemat în primul rând să o respecte și garanteze valorile fundamentale ale statului de drept, securitatea raporturilor juridice și separația puterilor în stat.
Invocarea practicii CEDO nu duce la o altă concluzie, instanța europeană amintind în nenumărate rânduri că adoptarea Convenției Europene nu impune statelor contractante o obligație generală de a repara abuzurile comise de regimurile politice anterioare. Atunci când însă se adoptă o legislație specială în acest sens, drepturile trebuie exercitate în conformitate cu această legislație specială, or Legea 221/2009 nu mai prevede posibilitatea acordării daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a unei condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic.
Pe de altă parte, în niciun caz nu pot fi invocate prevederile art. 5 din Convenția Europeană referitoare la dreptul la libertate și siguranță și să se constate că prin acele condamnări a avut loc o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului, deoarece prevederile Convenției Europene trebuie respectate de Statele Membre de la data ratificării ei, în cazul României de la data adoptării Legii 30/1994. Cererile înaintate Curții Europene prin care se invocau încălcări ale drepturilor fundamentale care avuseseră loc înaintea intrării în vigoare a Convenției au fost constant respinse ca inadmisibile, ratione temporis.
Potrivit art. 20 din Constituția României dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, însă nu există nicio neconcordanță între Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern începând cu anul 1994, și Legea 221/2009, în forma actuală, cu art. 5 alin. 1 lit. a, declarat neconstituțional.
În ceea ce privește aplicarea directă a dreptului comunitar, este de menționat că într-adevăr, de la data aderării României la Comunitatea Europeană, normele comunitare se aplică cu prioritate, judecătorii fiind obligați să facă aplicarea directă a normelor cuprinse în Tratatele Comunității Europene. Recurenta însă nu indică norme ale dreptului comunitar care să fi fost încălcate de instanța de fond, și face o confuzie între dreptul comunitar și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Așadar, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, instanța națională este chemată să aplice în mod direct dreptul comunitar, în totalitatea sa și să protejeze drepturile pe care acesta le conferă cetățenilor și, este obligată, ca atare, să nu aplice prevederile din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar. Aceasta presupune ca un asemenea conflict să existe în realitate, adică norma internă să vină în contradicție cu dreptul comunitar. Or, recurenta nu a putut invoca o asemenea situație, și anume că ar exista un conflict între Legea 221/2009, în forma actuală, și prevederile comunitare pe care le amintește, și nici nu există o asemenea contradicție.
Asupra recursului pârâtului.
Pârâtul critică sentința sub un singur aspect, acela privind caracterul politic de drept sau judiciar al măsurii administrative la care a fost supus antecesorul reclamantei, respectiv urmărirea informativă de la eliberarea din penitenciar și până în anul 1982.
Așa cum corect a sesizat recurentul, măsura administrativă la care a fost supus S. A. nu are caracter politic ex lege, întrucât nu se regăsește printre măsurile enumerate de art. 3 din Legea 221/2009, însă reclamanta nici nu a susținut că este vorba de o astfel de măsură. În speță, caracterul politic al măsurii a fost dovedit de reclamantă cu probele administrate și constatat de instanță în baza art. 4 alin. 2 din Legea 221/2009, care permite instanței să constate caracterul politic al măsurii administrative prin raportare la art. 1 alin. 3 din aceeași lege.
(continuarea deciziei civil nr. 387/23.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr._ )
Instanța de recurs apreciază că doar din eroare instanța de fond a indicat ca temei de drept al admiterii petitului 1 al acțiunii art. 3 din Legea 221/2009, intenția instanței fiind aceea de a constata caracterul politic judiciar al acestei măsuri, în temeiul art. 4 alin. 2, așa cum dealtfel a fost construită întreaga motivare.
P. urmare, deși motivul de recurs formulat de recurent este fondat, în sensul că temeiul de drept al admiterii acțiunii este altul, nu se impune admiterea recursului și modificarea sentinței întrucât soluția este corectă, ceea ce trebuie modificat fiind doar considerentele. De altfel, recurentul nu contestă caracterul politic judiciar al măsurii administrative la care a fost supus S. A., arătând doar că motivarea corectă ar trebui dată în temeiul art. 4 alin. 2 din Legea 221/2009, acest caracter nefiind contestat nici în fața instanței de fond, unde în cadrul întâmpinării pârâtul a cerut doar respingerea petitului referitor la obligarea la despăgubiri, neformulând nicio critică privind caracterul politic al măsurii administrative la care a fost supus S. A..
Pentru considerentele mai sus, în temeiul art. 304 indice 1 raportat la art. 312 alin. 1 cod pr. civilă, Curtea va respinge ca nefondate atât recursul declarat de reclamanta C. V. I. cât și recursul declarat de pârâtul S. R. împotriva sentinței civile nr. 2226/2012 pronunțată de T. A..
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta C. V. I. și de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. A. împotriva sentinței civile 2226/2012 pronunțată de T. A. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 mai 2013.
Președinte, M. A. M. | Judecător, A. N. | Judecător, C. M. C. |
Grefier, E. M. H. |
Redc./Tehnoredc. CMC
2 ex./21.06.2013
Jud. fond - L. V.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 390/2013. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 407/2013. Curtea de... → |
|---|
