Obligaţie de a face. Decizia nr. 360/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 360/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 360/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 360/2013
Ședința publică de la 14 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător C. M. C.
Judecător M. A. M.-vicepreședinte
Grefier N. P.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții O. A., O. D., S. V., împotriva deciziei civile nr. 246/A/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._, având ca obiect grănițuire.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că s-au înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, note scrise formulate de reclamanții recurenți O..
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 09 mai 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
P. sentința civilă nr. 200/2012, pronunțată de Judecătoria Orăștie în dosar nr._, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții O. A., O. D. și S. V., domiciliați în ., jud. Hunedoara împotriva pârâților P. D. I., P. D. A., asistată de tatăl său P. D. și S. R. P. . în R., județul Hunedoara, și în consecință:
S-a stabilit linia de graniță dintre proprietatea reclamanților din R., înscris în CF nr._ R., sub nr. top. 727, 728 și proprietatea pârâtei P. D. A., situat în R., înscris în CF60140 R., nr. top. 725, 726, pe aliniamentul punctelor topografice 15-44-74-76-77-78-79-67- 66 -65, astfel cum a fost identificată în Raportul de expertiză tehnică judiciară efectuată de ing. C. Ș., care face parte integrantă din prezenta sentință.
Au fost obligați pârâții P. D. A. și P. D. să efectueze modificările necesare la acoperișul construcției, prin montarea cetârnelor în condiții tehnice de natură să împiedice scurgerea apelor pluviale pe terenul proprietatea reclamanților.
S-a respins în rest acțiunea.
Au fost obligați pârâții P. D. A. și P. D. să plătească reclamantei O. A. 469,8 lei cheltuieli de judecată după compensare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit extrasului (fila 23) de CF nr._ R., nr. top. 727, 728, imobilul constând în casă, casă de piatră și teren, în suprafață de 1846 mp este proprietatea tabulară a lui B. I.: terenul de sub A.1 și construcția notată sub A1.1, în cotă de_/_, a lui B. V.: terenul de sub A.1 în cotă de_/_ parte și construcția notată sub A1.1, în cotă de_/_ parte, O. A.: construcțiile notate sub A1.2 și A1.3 în cotă de_/_ parte, terenul de sub A1.1 în cotă de 2976/_ parte, construcțiile notate sub A1.2 și A1.3 în cotă de_/_ parte, construcțiile notate sub A1.2 și A1.3 în cotă de 4615/_ parte S. V.: construcțiile notate sub A1.2 și A1.3 în cotă de_/_ parte, terenul de sub A1.1 în cotă de 2976/_ parte, S. român: terenul de sub A.1 în cotă de 2048/_ parte, O. D.: construcțiile notate sub A1.2 și A1.3 în cotă de_/_ parte; iar cu drept de uzufruct viager asupra construcțiilor notate sub A1.2 și A1.3 apare înscris S. I..
Potrivit extrasului de CF nr._ R., nr. top. 725, 726, proprietar tabular fiind pârâta P. D. A., pârâtul P. D. I., tatăl acesteia, având doar uzufruct viager.
Conform prevederilor art. 584 Cod civil, orice proprietar poate îndatora pe vecinul sau la grănițuirea proprietății lipite cu a sa. Astfel, dreptul la acțiune, bazat pe dispozițiile art. 584 Cod civil, circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoană, care are un drept real asupra unui fond limitrof, de a pretinde vecinului său, prin acțiune în justiție (sau pe cale amiabilă), restabilirea hotarului care separă fondurile învecinate și marcarea acestora prin semne materiale vizibile.
Potrivit Deciziei ICCJ nr. 2153 din 18 iunie 2005, publicată „într-o asemenea acțiune, judecătorul nu are a se pronunța asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate, ci asupra formei terenului, în partea din litigiu, al cărui contur este fixat, decisiv, prin linia hotarului despărțitor, determinată prin semne vizibile”.
În ceea ce privește stabilirea liniei de hotar între proprietățile din litigiu, s-a remarcat că din probele administrate rezultă că posesorii fondului limitrof fondului reclamanților nu au intervenit în modificarea acesteia.
Reclamanții aveau obligația de a proba potrivit art. 1169 cod civil că pârâții au modificat semnele de hotare dintre cele două proprietăți, așa cum au susținut prin acțiune, însă din probele administrate nu rezultă această împrejurare.
Cele două imobile limitrofe sunt situate administrativ în R., ., jud. Hunedoara, respectiv R., ., jud. Hunedoara și au fost identificate prin expertiza topografică încuviințată, fiind trasată și linia actuală de hotar pe aliniamentul punctelor topografice: 15-44-74-76-77-78-79-67-66-65, și varianta de graniță – raportat la diferența de 357 mp, dintre suprafețele celor două terenuri.
S-a reținut că înscrierea de carte funciară nu garantează suprafața, ci proprietatea, astfel că variantele de grănițuire care au drept scop egalizarea suprafețelor de teren limitrofe nu au suport legal.
Instanța a precizat că, după încheierea cercetării judecătorești, la cuvântul pe fond, au susținut practic un capăt de cerere fără ca instanța să fi fost învestită, respectiv revendicarea terenului de 357 mp, ca urmare a susținerii unui amplasament al hotarului pe aliniamentul 73-E*.
Concluzionând, față de împrejurarea că reclamanții nu au dovedit că pârâții au modificat hotarul ce desparte cele două proprietăți și având în vedere cele expuse anterior, instanța a stabilit linia de hotar pe amplasamentul actual al gardului, respectiv prin punctele topografice: 15-44-74-76-77-78-79-67- 66 – 65, din raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar C. S..
Raportat la această graniță dintre proprietăți, s-a apreciat că executarea construcțiilor noi realizate de pârâți s-a făcut cu respectarea actelor administrative, respectiv autorizației de construire și proiectelor tehnice care fac parte integrantă din acestea, însă nu s-a finalizat întreaga lucrare, aspect recunoscut de altfel de pârâți și justificat de aceștia prin lipsa resurselor financiare.
Astfel, expertul a constatat că strașina pârâților nu este în prezent amenajată, de la corpul nou și de la corpul vechi de casă (fila 85).
În ceea ce privește pomii fructiferi existenți, expertul conturează în planul de situație (fila 87) pomii fructiferi la limita dintre proprietăți și pe terenul reclamanților și pe terenul pârâților, iar în tabelul întocmit (fila 84) precizează distanța fiecărui pom fructifer de linia de graniță, majoritatea la o distanță mai mică de 2 metri.
Este de necontestat că exercițiul dreptului de proprietate este subsumat, potrivit normelor constituționale, conceptului de bună credință, obligației de neatingere a drepturilor și libertăților altor persoane (art. 57), precum și de asigurare a bunei vecinătăți. Privite ca limite interne de exercitare a dreptului de proprietate, aceste obligații ființează numai „în scopul pentru care ele au fost prevăzute” art. 18 din Convenția ratificată prin Legea nr. 30/1994, text prevalent conform art. 11 alin. (3) din Constituție, adică, conform art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și persoanele juridice în deplină concordanță cu finalitatea economică și socială a dreptului de proprietate. Ipoteza negativă a nesocotirii acestor limite, desemnează abuzul de drept și atrage răspunderea juridică pentru prejudiciilor majore cauzate terților.
În sensul acestor reguli de drept, textul art. 607, 608 Cod civil limitează exercițiul dreptului de proprietate prin obligarea proprietarilor fondurilor limitrofe de a nu planta arbori la o distanță mai mică decât cea statornicită prin regulamente sau obiceiuri, iar în lipsă de regulamente și obiceiuri la o distanță mai mică de 2 metri de linia despărțitoare. Textele menționate limitează, astfel, exercițiul dreptului de proprietate în cazul plantării arborilor. Numai că, limitarea, în sensul arătat, a exercițiului dreptului de proprietate și, corelativ, recunoașterea existenței unei servituții, au un caracter reciproc, în sarcina și, respectiv beneficiul, tuturor proprietarilor unor fonduri limitrofe. Acest lucru înseamnă că acțiunea confesorie de servitute pornită de unul dintre proprietarii învecinați împotriva celorlalți nu poate avea ca obiect decât consacrarea judiciară a obligației și, în același timp a dreptului de servitute, ambele prevăzute de art. 607, 608 Cod civil.
Tot astfel apare și reglementarea „despre picătura streșinilor” din art. 615 Cod civil, care prevede că „tot proprietarul este dator a-și face streașina casei sale astfel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul său, sau pe ulițe, iar nu pe locul vecinului său”.
S-a constatat că pârâții au executat lucrări de construire fără a realiza și cetârnele pentru a capta apa și a se scurge pe terenul lor, iar prin această conduită au încălcat prevederile legale mai sus amintite astfel că au fost obligați pârâții P. D. A. și P. D. să efectueze modificările necesare la acoperișul construcției, prin montarea cetârnelor în condiții tehnice de natură să împiedice scurgerea apelor pluviale pe terenul proprietatea reclamanților.
În ceea ce privește pomii însă, din expertiza efectuată la fața locului, așa cum s-a reținut anterior, s-a reținut că și reclamanții și pârâții au pomi crescuți și plantați în apropierea liniei despărțitoare, ceea ce duce la concluzia că, după obiceiul locului, pomii au fost astfel plantați.
Instanța a reținut că distanța minimă de 2 metri este aplicabilă în cazul în care, nu există un obicei încetățenit, și întrucât reclamanții au la rândul lor pomi fructiferi plantați la o distanță mai mică de doi metri de gardul despărțitor, instanța a apreciat că există un obicei all locului potrivit căruia localnicii au plantat astfel pomii. Pentru aceste motive, cererea reclamanților întemeiată pe prevederile art. 607 Cod civil a fost respinsă, ca nefondată.
În temeiul art. 276 Cod procedură civilă, instanța a compensat cheltuielile de judecată și i-a obligat pe pârâți să plătească reclamantei 469,8 lei cheltuieli de judecată, cheltuielile totale fiind de 939,6 lei, taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expertiză și onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții O. A., O. D. și S. V., solicitând modificarea ei, în sensul de a se stabili linia de graniță dintre terenul proprietatea lor și terenul proprietatea pârâtei, în principal, pe aliniamentul punctelor 15-44-74-73-VII-E din completarea la raportul de expertiză topografică efectuată de expertul C. Ș., iar în subsidiar, pe aliniamentul punctelor 15-44-25-A trasat cu linie roșie în anexa grafică nr. 1 din raportul inițial de expertiză topografică.
Au mai solicitat, ca, raportat la linia de graniță stabilită, pârâții să fie obligați să-și scoată arborii plantați pe proprietatea lor la o distanță mai mică de 2 m de linia de graniță.
Au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivare, apelanții au arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică în ce privește stabilirea amplasamentului liniei de graniță și modalitatea în care a fost soluționat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la scoaterea arborilor plantați la o distanță mai mică de 2 m față de linia de graniță.
Că în mod greșit instanța de fond a stabilit linia de graniță pe hotarul actual dintre proprietăți, deși, din expertiza topografică rezultă că ei folosesc mai puțin cu 429 mp teren decât suprafața tabulară, iar pârâta folosește mai mult cu 147 mp teren.
În aceste condiții, însumând suprafața tabulară și suprafața reală și făcând proporția diferențelor, expertul a stabilit linia de graniță în raportul inițial de expertiză, pe aliniamentul punctelor 15-45-75-A, trasat cu culoare roșie, ceea ce corespunde și cu planul de situație care a stat la baza întabulării dreptului de proprietate în cartea funciară.
Au mai arătat că expertul a stabilit și o altă variantă, pe aliniamentul punctelor 75-73-E, raportat exclusiv la diferențele dintre proprietatea tabulară și cea reală, dar instanța de fond nu a luat în calcul niciuna dintre acestea.
Au apreciat că hotărârea este nelegală, întrucât nu se ține cont de suprafețele reale și cele tabulare, de planul de situație și de proba testimonială administrată în cauză.
Că, în cauză nu s-a făcut dovada existenței unui regulament de urbanism sau a unui obicei al locului, în sensul art. 613 Cod civil, iar simpla existență a unor arbori plantați pe terenul proprietatea lor, nu poate conduce la o astfel de concluzie.
P. decizia civilă nr. 246/A/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a I a Civilă a fost admis ca fondat apelul declarat de către reclamanții O. A., O. D. și S. V. împotriva sentinței civile nr. 200/2012 pronunțată de Judecătoria Orăștie, județul Hunedoara, pe care o schimbă în parte, după cum urmează:
S-a stabilit linia de graniță dintre imobilul proprietatea reclamanților înscris în C.F._ R., nr. top. 727, 728 și imobilul proprietatea pârâtei P. D. A. înscris în C.F._ R., nr. top. 725, 726, pe aliniamentul punctelor 15 - 45 - 75 - A, trasată cu linie de culoare roșie în anexa grafică la raportul de expertiză topografică întocmit de expertul C. Ș. în dosarul nr._ al Judecătoriei Orăștie.
S-au menținut în rest dispozițiile sentinței atacate.
Au fost obligați intimații-pârâți P. D. I. și P. D. A. să plătească apelanților suma de 213,80 lei cheltuieli de judecată în apel.
În considerentele deciziei, tribunalul a reținut următoarele:
În mod nelegal și netemeinic instanța de fond a stabilit linia de graniță dintre cele două imobile învecinate pe amplasamentul actual al gardului, respectiv prin punctele topografice 15-44-74-76-77-78-79-67-66-65 din raportul de expertiză întocmit de expertul C. Ș., argumentându-și această soluție doar pe împrejurarea că reclamanții nu au dovedit că pârâții au modificat hotarul ce le desparte.
Contrar celor reținute de instanța de fond, împrejurarea că există un gard între cele două proprietăți s-a apreciat că nu conduce ab initio la concluzia că aceasta este limita reală dintre ele, câtă vreme aceste semne de hotar sunt contestate de către reclamanți.
În plus, diferența mare dintre suprafața tabulară a terenului proprietatea reclamanților și cea pe care o folosesc efectiv, respectiv cu 429 mp mai puțin, coroborată cu împrejurarea că pârâții folosesc mai mult cu 147 mp teren decât suprafața tabulară, astfel cum rezultă din raportul de expertiză topografică, fac necesară determinarea liniei de graniță pe baza probelor administrate și a elementelor specifice ce trebuie avute în vedere în cadrul unei astfel de acțiuni.
Examinând variantele propuse de expertul topograf atât în expertiza întocmită inițial în dosarul nr._ al Judecătoriei Orăștie, având același obiect și părți, cât și în completările ulterioare efectuate în cadrul prezentului dosar de către expertul C. Ș., Tribunalul a apreciat că linia de graniță stabilită în raportul de expertiză inițial (filele 52 – 66 dosar_ al Judecătoriei Orăștie), pe aliniamentul punctelor 15-45-75-A trasată cu linie de culoare roșie în anexa grafică la acest raport, corespunde situației reale privind întinderea și conturul suprafețelor de teren învecinate.
Potrivit raportului de expertiză, s-a constatat că această linie de graniță corespunde planului de situație anexat documentației topografice care a stat la baza întabulării în cartea funciară a parcelei pârâților, respectând conturul și forma ei.
Solicitarea formulată în principal de către apelanții-reclamanți, de a se stabili linia de graniță pe aliniamentul 15-44-74-73-VII-E din completarea la raportul de expertiză topografică s-a apreciat că nu poate fi acceptată, întrucât aceasta are în vedere doar diferența de suprafață excedentară proprietății tabulare a pârâților.
Ori acest criteriu nu poate fi avut în mod singular în vedere la trasarea liniei de graniță, întrucât cartea funciară nu garantează suprafața terenului și nu se pot face regularizări artificiale a diferențelor de suprafețe.
Critica apelanților referitoare la obligarea pârâților să scoată arborii plantați pe proprietatea lor la o distanță mai mică de 2 m față de linia de graniță s-a concluzionat că nu poate fi primită, instanța de fond apreciind în mod corect că această situație a fost acceptată în timp de proprietarii celor două fonduri învecinate, în condițiile în care și reclamanții au plantați pomi fructiferi la o distanță mai mică de 2 m față de linia de graniță, astfel cum au fost identificați în raportul de expertiză topografică (fila 84 dosar fond).
În consecință, în baza art. 296 Cod procedură civilă, s-a admis ca fondat apelul reclamanților, în limitele arătate, iar sentința atacată a fost schimbată în parte, în sensul că s-a stabilit linia de graniță dintre cele două fonduri pe aliniamentul punctelor 15-45-75-A, trasată cu linie de culoare roșie în anexa grafică la raportul de expertiză topografică întocmit de expertul C. Ș. în dosarul nr._ al Judecătoriei Orăștie.
S-au menținut în rest dispozițiile sentinței atacate.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, intimații-pârâți P. D. I. și P. D. A. au fost obligați să plătească apelanților suma de 213,80 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând 200 lei onorariu de avocat (fila 29) și 13,80 lei taxe judiciare de timbru.
Împotriva deciziei civile nr. 246/A/2012 a Tribunalului Hunedoara au declarat recurs reclamanții O. A. și O. D., aducând hotărârii atacate mai multe critici de netemeinicie și solicitând efectuarea, în rejudecare, a unei noi lucrări de expertiză topografică.
Recursul nu a fost motivat în drept.
(continuare decizia civilă nr. 360/14.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr._ )
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 303 alin 1 C. proc. civ.: „Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs”.
În cauză, dispoziția imperativă a legii nu a fost îndeplinită, criticile enunțate fiind unele de netemeinicie, ce nu pot fi încadrate în motivele de recurs limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
Cum alte motive de ordine publică care să fie puse în discuția părților din oficiu nu s-au întâlnit, Curtea, în temeiul art. 306 C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamanții O. A. și O. D. împotriva deciziei civile nr. 246/A/2012 a Tribunalului Hunedoara.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanții O. A. și O. D. împotriva deciziei civile nr. 246/A/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 mai 2013.
Președinte, A. N. | Judecător, C. M. C.(CO) semn. cf. art. 261(2) C. Vicepreședinte - M. A. M. | Judecător, M. A. M. |
Grefier, N. P.(CO) semn. cf. art. 261(2) C. P. Grefier - E. G. |
Redc. M.A.M.
Tehn. EH/2 ex/13.08.2013
Jud. fond – L. R.
Jud. apel – M.S.B.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 231/2013. Curtea de Apel ALBA... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 390/2013. Curtea de... → |
|---|
