Obligaţie de a face. Decizia nr. 231/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 231/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 231/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 231/2013
Ședința publică de la 28 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.-președinte secție
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Grefier M. R.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta . împotriva deciziei civile nr. 296/2012 pronunțată de Tribunalul S. – Secția I Civilă în dosar nr._ .
Se constată că în termenul de pronunțare acordat în cauză s-au trimis la dosar concluzii scrise din partea recurentei reclamante ., prin avocat (fax).
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 21 martie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la data de 02.08.2011 pe rolul Judecătoriei S. sub dosar_, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. V., M. A. I. și P. M. S., obligarea pârâților M. la a-și da acordul pentru funcționarea punctului de lucru al societății din S., p-ța M., nr.17 iar în caz de refuz sentința să țină loc de acord de funcționare.
Prin încheierea din 11.10.2011, prima instanță a admis excepția lipsei capacității procesuale și a legitimării procesual a pârâtei P. mun. S..
Prin sentința civilă nr. 1268/2012, prima instanță a respins acțiunea reclamantei, reținând că aceasta a închiriat spațiul comercial în litigiu pentru care a solicitat acordul pârâților pentru obținerea autorizației de funcționare, dar în cursul procesului a arătat că a renunțat la contractul de închiriere astfel că nemaiavând calitatea de chiriaș s-a respins acțiunea pentru lipsa interesului acțiunii.
Împotriva sentinței a declarat în termen apel, reclamanta . care a solicitat schimbarea sentinței și admiterea acțiunii sale.
Apelanta a invocat nelegalitatea sentinței deoarece s-a respins acțiunea pe lipsa de interes o excepție repusă în discuția părților astfel că se susține nulitatea hotărârii. S-a susținut că în mod nelegal instanța de fond a reținut că a renunțat la contractul de închiriere ori ea a fost obligată să părăsească spațiul deoarece nu a avut acordul pârâților intimați în desfășurarea activității astfel că interesul a existat în promovarea acțiunii.
Prin note de ședință apelanta a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al M. S. nr.138/2011. Prin încheierea de ședință din 29.10.2012 instanța de apel a respins excepția de nelegalitate ca neavând legătură cu cauza și nu s-a considerat necesar sesizarea instanței de contencios administrativ.
Prin decizia civilă nr. 296/2012, Tribunalul S. a respins apelul reclamantei, pe care a obligat-o la cheltuieli de judecată de 800 lei către intimații M. V. și A..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că raportul juridic dedus judecății vizează acțiunea reclamantei . de obligare a pârâților M. V. și M. A. și P. M. S. de a –și da consimțământul pentru funcționarea punctului de lucru în spațiul închiriat din S., Piața M., nr.17 iar în caz de refuz hotărârea să țină loc de acord de funcționare. Ca atare, raportul juridic dedus judecății se circumscrie prevederilor art.723 C. pr. civ. și art.1073-1077 C. civ.
La data sesizării instanței de fond reclamanta s-a prevalat de contractul de închiriere încheiat cu A. F., având ca obiect spațiu comercial din Piața M., nr.17, . CF_ S. nr.top.599/III durata contractului fiind de 5 ani începând cu 20.06.2011. Nu s-a depus la dosar dovada solicitării obținerii autorizației de funcționare și nici refuzul autorității administrative.
La cercetarea locală efectuată de instanța de fond, reprezentantul reclamantei a arătat că a reziliat contractul de închiriere ca atare instanța de fond a constatat legal renunțarea la contractul de închiriere, apelanta reclamantă nefăcând dovada necesității părăsirii spațiului. Raportat la aceste constatări instanța de fond la data dezbaterii fondului a luat act de solicitarea reclamanților de constatare a faptului că reclamanta nu mai justifică interes în susținerea acțiunii nemaideținând titlu pentru spațiu în litigiu.
Ca atare, susținerea apelantei că nu s-a pus în discuția părților excepția lipsei de interes nu este întemeiată aceasta reținându-se în practicaua încheierii.
De asemenea, s-a amânat pronunțarea pentru ca reclamanta să-și poată depună concluziile raportat la dezbaterea fondului și pentru respectarea dreptului la apărare. Motivul de apel vizând nulitatea hotărârii raportat la repunerea în discuția părților a lipsei de interes este nefondat pentru considerentele sus arătate.
S-a reținut legal că la data promovării acțiunii reclamanta a dovedit un interes legitim, născut și actual însă până la finalizarea acțiunii interesul nu mai fost legitim și actual.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta solicitând, în principal casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar modificarea deciziei și admiterea acțiunii.
În expunerea motivelor recurenta critică modul de soluționare a excepției lipsei de interes, susținând că o asemenea excepție nu a fost pusă în discuție. Se arată că la momentul când pârâții au solicitat să se constate că reclamanta nu mai justifică interes, aceasta din urmă nu era reprezentată, iar instanța de fond nu a solicitat un punct de vedere cu privire la această chestiune. Ca urmare, a fost încălcat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, și inclusiv dreptul la un proces echitabil.
Recurenta susține că este eronată concluzia potrivit căreia reprezentantul său ar fi renunțat la contractul de închiriere, desprinsă din afirmația acestuia cu ocazia cercetării la fața locului. Recurenta arată că nu contestă că a încetat contractul de închiriere, însă nu a renunțat la acest contract ci motivele încetării au fost imposibilitatea de a mai susține financiar costurile aferente spațiului, și de a realiza obiectul contractului.
O altă critică vizează nemotivarea hotărârii întrucât în opinia recurentei, instanța de apel nu indică raționamentul juridic ce i-a format convingerea că la finalizarea acțiunii interesul reclamantei nu a mai fost actual și legitim.
În drept se invocă art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Recursul este legal timbrat (fila 17).
Intimatul Municipiul S. prin primar a depus întâmpinare prin care a invocat lipsa capacității procesuale și a calității procesuale pasive a Primăriei (filele 9-10).
Analizând legalitatea deciziei, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Cu ocazia deplasării primei instanțe la fața locului, reprezentantul reclamantei recurente a arătat că a reziliat contractul de închiriere a spațiului în litigiu și a predat cheile. La termenul din 07.02.2012, pârâții M. au învederat aceste aspecte, dar reclamanta, care avea termen în cunoștință nu a fost prezentă pentru a-și susține poziția cu privire la aceste aspecte.
Ca urmare, criticile aduse de reclamantă în fața instanței de apel au fost în mod corect respinse, instanța neîncălcând nici principiul contradictorialități, nici dreptul la apărare, câtă vreme reclamanta, care a beneficiat pe parcursul procesului de asistență calificată, avea termen în cunoștință, iar instanța a avut în vedere cele susținute de aceasta cu ocazia cercetării la fața locului.
Pentru cele ce preced, Curtea constată nefondate aceste critici.
În privința celorlalte critici. Curtea constată că, așa cum susține chiar recurenta, aceasta nu mai are în folosință spațiul pentru care a solicitat pârâților M. acordul în vedere funcționării punctului de lucru. Ca urmare, aceasta nu mai justifică niciun interes în obținerea consimțământului pârâților, neavând relevanță motivele pentru care a încetat contractul de închiriere.
(continuarea deciziei civile nr. 231/2013 pronunțată în dosar nr._ )
Contrar susținerilor recurentei, considerente instanței de apel sunt clare, Tribunalul expunând în mod logic și respectând rigorile raționamentului juridic care au format convingerea completului de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea constată că criticile recurentei nu se circumscriu niciunui motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 C. pr. civ., astfel că în temeiul art. 312 C. pr civ., va respinge ca nefondat recursul de față.
În temeiul art. 274 C. pr. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimaților M. suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs, conform chitanței de la fila 19.
Pentru aceste motive,
În numele legii
D E C I DE
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. Z. SRL împotriva deciziei civile nr. 296/2012 pronunțată de Tribunalul S. – Secția I Civilă.
Obligă recurenta să plătească intimaților M. V. și M. A. I. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.03.2013.
Președinte, A. N. | Judecător, C. G. N. | Judecător, M. F. C. |
Grefier, M. R. |
Red. MFC
Tehn. MFC/19.04.2013
2 ex/MR
jud. apel - C.E.G., D.R.L.
jud. fond - S. D.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 59/2013. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 360/2013. Curtea de Apel ALBA... → |
|---|
