Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 529/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 529/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 25-10-2012 în dosarul nr. 529/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 529/2012
Ședința publică de la 25 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. F. C.
JudecătorCarla M. C.
Grefier M. R.
Cu participarea d-nei procuror A. P. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. A. I.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamanta D. D. F. și de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin D.G.F.P. Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 93/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara –secția I civilă în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare și nu s-a depus întâmpinare. Ambele părți solicită judecarea în lipsă.
Reprezentanta Ministerului Public arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Parchetului pune concluzii de respingere a celor două recursuri promovate de reclamantă și pârât, menținerea hotărârii de fond ca legală. Față de recursul reclamantei arată că despăgubirile morale nu mai pot fi acordate față de declararea neconstituționalității art. 5 din lege, iar cu privire la recursul pârâtului arată că în mod corect s-a constatat caracterul politic al privării de libertate al antecesorului reclamantei în baza Legii 221/2009, deși constituie de drept condamnare cu caracter politic.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
C. DE A.
Asupra recursurilor civile de față;
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr._ /14.12.2010, reclamanta D. D. F. a chemat în judecată, în calitate procesuală de pârât S. R. - prin M. Finanțelor P. - solicitând să se constate caracterul politic al condamnării antecesorului său, Gan S. - decedat în Penitenciarul Văcărești - și obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că în anul 1952, antecesorul său – bunicul Gan S. – a fost ridicat de către autorități de la domiciliul său și încarcerat la Penitenciarul G., fiind transferat, ulterior, la Penitenciarul Văcărești, unde, datorită suferințelor îndurate - brutalități fizice și psihice, umilințe, frig, foame, boli, etc. - a decedat la vârsta de 59 de ani.
Reclamanta a arătat că familia nu a fost încunoștințată vreodată, oficial despre decesul antecesorului său ori despre locul în care este înmormântat, fiindu-i comunicată doar foaia matricolă din care rezultă decesul acestuia la data de 18.07.1953, la Penitenciarul Văcărești.
În drept s-au invocat prevederile Legii nr. 221/2009.
Pârâtul S. R. - prin M. Finanțelor P. - a depus întâmpinare, invocând, în principal, Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, prin care s-a declarat neconstituțional art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, sub aspectul despăgubirilor morale solicitate, invocând caracterul exagerat al sumei pretinse cu acest titlu.
P. sentința civilă nr. 93/2012 Tribunalul Hunedoara a admis în parte acțiunea reclamantei și a constatat că privarea de libertate a antecesorului acesteia, Gan S., decedat la data de 18 iulie 1953 la Penitenciarul Văcărești, are caracter politic, reținând în considerente următoarele:
Reclamanta D. D. F. are calitatea de descendent gradul I al defunctului Gan S.. Acesta a decedat în Penitenciarul Văcărești, la 18 iulie 1953, unde a fost încarcerat la 10 august 1952, pentru activitatea politică desfășurată ca membru al PNL, respectiv ca membru al delegației permanente pe lângă organizația județeană a acestei formațiuni politice.
În mod evident, în lipsa unor hotărâri de condamnare, antecesorul reclamantei a suferit o măsură administrativă al cărei caracter politic e incontestabil, fiind reținut pentru activitate politică desfășurată în cadrul altei formațiuni politice decât cea comunistă.
Tribunalul Hunedoara a reținut că din actele dosarului rezultă în mod evident că antecesorul reclamantei – Gan S. - a fost privat de libertate în perioada 10 august 1952 – 18 iulie 1953, în Penitenciarul Pitești și, respectiv, în penitenciarul Văcărești, pentru efectuarea de către organele de urmărire penală a unor cercetărilor în legătură cu activitatea acestuia de propagandă contra regimului comunist, motiv pentru care primul capăt de cerere a fost admis.
În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale, aceasta a fost respinsă, având în vedere că art. 5 lit. a din Legea 221/2009 a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituțional.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, care a solicitat modificarea acesteia și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 50.000 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de bunicul său, arătând în esență că în acest dosar nu se aplică Decizia 1358/2010 a Curții Constituționale.
Recursul a fost întemeiat în drept pe art. 304 pct. 8 și 9 cod pr. civilă.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. care a solicitat modificarea acesteia și respingerea în întregime a acțiunii reclamantei.
În expunerea de motive pârâtul a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, fără a observa prevederile art. 4 alin. 2 din Legea 221/2009, în sensul că nu a verificat dacă măsura reținerii defunctului N. V. se încadrează între cele prevăzute de art. 3 din Legea 221/2009, adică dacă defunctul a săvârșit fapte sau a participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răzbunare prin forță a regimului comunist instaurat în România la data de 6 martie 1945.
Recursul a fost întemeiat în drept pe art. 299 și art. 304 pct. 9 cod pr. civilă.
C., analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate și prin raportare la art. 304 indice 1 cod pr. civilă, constată că recursurile de față sunt nefondate și urmează a fi respinse, pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul Statului R..
Reclamanta a sesizat instanța cu o cerere întemeiată pe prevederile Legii 221/2009, solicitând acesteia să constate caracterul politic al măsurii administrative la care a fost supus antecesorul său, Gan S., constând în privarea acestuia de libertate în perioada 1952-1953, în Penitenciarul Văcărești.
Potrivit art. 3 din Legea 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe actele normative enumerate limitativ la literele a-f.
În cazul acestor măsuri administrative, instanța nu mai este îndrituită să cerceteze dacă faptele imputate persoanei au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, legiuitorul considerând că toate faptele enumerate în aceste texte de lege au urmărit un astfel de scop.
Măsura la care a fost supus antecesorul reclamantei, respectiv privarea de libertate, fără să existe o hotărâre de condamnare care să stea la baza acesteia, nu se încadrează în prevederile limitative ale art. 3 lit. a-f din Legea 221/2009.
Pentru ca această măsură să fie considerată măsură administrativă cu caracter politic, este necesar să se dovedească, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 1 alin. 3 din Legea 221/2009, că prin săvârșirea unor fapte anterioare, antecesorul reclamantei a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999, și anume persoana respectivă să fi participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România la data de 6 martie 1945 și că datorită acestor acțiuni s-a luat măsura administrativă față de persoana în cauză.
Art. 2, alin. 1 din OUG 214/1999, la care face referire textul de lege citat anterior, prevede că, constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:
- exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica;
- susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
- propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii fata de aceasta;
- acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forța a regimului comunist;
- respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
- înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială.
Astfel, în determinarea faptelor considerate politice este utilizat criteriul subiectiv ce are în vedere mobilul urmărit de autorul faptei săvârșite în perioada regimului comunist, acest scop fiind de exprimare a protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la data de 22 decembrie1989.
Pentru admiterea acțiunii reclamantei era necesar ca în speță să se dovedească faptul că antecesorul său a săvârșit fapte care au avut unul din scopurile enumerate la art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999, dovadă care s-a făcut în dosar, ceea ce Tribunalul corect a reținut, instanța admițând acest capăt de cerere cu o motivare pertinentă.
Din actele depuse la dosarul cauzei, C. constată că instanța de fond în mod corect a reținut că antecesorul reclamantei a fost arestat și reținut în Penitenciarul Văcărești în perioada 10 august 1952 – 18 iulie 1953 pentru cercetări penale pentru activitatea politică desfășurată în calitate de membru al PNL B. și membru în comisia permanentă a acestei organizații politice. Din dosarul personal al numitului Gan S., aflat în arhiva CNSAS, rezultă că acesta a desfășurat „o vie activitate în cadrul organizației PNL” și a fost semnalat cu manifestări dușmănoase contra regimului comunist (f. 35-37, dosar fond).
P. urmare, în mod evident reținerea acestuia s-a datorat activității politice pe care a desfășurat-o și care era contrară regimului comunist instaurat în România la data de 6 martie 1945, măsura reținerii în Penitenciarul Văcărești în perioada 1952-1953 constituind o măsură administrativă al cărei caracter politic a fost dovedit, în temeiul art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 1 alin. 3 din Legea 221/2009.
Cu privire la recursul reclamantei.
Cererea reclamantei prin care aceasta au solicitat obligarea Statului R. la plata sumei de 50.000 euro pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul său ca urmare a măsurii administrative a reținerii la care acesta a fost supus în perioada 1952-1953 nu mai poate fi admisă, întrucât disp. art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009 care dădeau dreptul la obținerea de despăgubiri morale, a fost declarat neconstituțional, astfel încât lipsește temeiul juridic pentru admiterea unei astfel de cereri.
P. urmare, acest petit a fost în mod corect respins de instanța de fond, așa încât motivele de recurs invocate de reclamantă sub acest aspect vor fi respinse ca nefondate.
În consecință, nu mai există fundamentare legală pentru admiterea pretențiilor reclamantei, C. Constituțională apreciind, prin decizia CCR 1358/2010, că este neconstituțional inclusiv să recunoști descendenților dreptul la daune morale pentru prejudiciul suferit de autorul lor, deoarece prejudiciul moral nu se transmite, fiind intuitu persone.
Susținerile reclamantei recurente în sensul că Decizia CCR 1358/2010 nu poate fi aplicată acestei cauze sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Nu are relevanță împrejurarea că această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial la o dată ulterioară începerii procesului, așa cum susțin recurenta, iar aplicarea acesteia este obligatorie pentru instanțe începând cu data publicării, cu atât mai mult cu cât publicarea deciziei în Monitorul Oficial a avut loc înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive.
Instanța de recurs precizează că aplicarea directă a Deciziilor Curții Constituționale este obligatorie pentru judecători, potrivit Constituției României, instanțele de judecată nefiind îndrituite să analizeze legalitatea sau conformitatea cu diverse principii a deciziilor CCR, întrucât aceste decizii au putere de lege și sunt general obligatorii, refuzul aplicării lor, indiferent din ce considerente, ar însemna o încălcare însăși a Constituției de către cel chemat în primul rând să o respecte și garanteze valorile fundamentale ale statului de drept și securitatea raporturilor juridice.
De altfel, prin aplicarea directă a Deciziei CCR 1358/2010 nu se aduce atingere niciunor principii constituționale întrucât, în orice proces este posibilă invocarea excepției neconstituționalității unei legi sau ordonanțe aplicabile în cauza respectivă, invocarea excepției putându-se face de părți sau de instanță din oficiu în temeiul art. 29 din Legea 47/1992. Invocarea acestei excepții era un caz de suspendară legală obligatorie a procesului, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția trebuind să suspende judecata procesului și să sesizeze C. Constituțională, urmând ca după ce aceasta din urmă a soluționat excepția, judecata să fie reluată, textul declarat neconstituțional nemaiputând constitui temei de drept în cauza respectivă. În prezent, suspendarea judecății nu mai este obligatorie, dar s-a reglementat un caz nou de revizuire prev. de art. 322 pct. 10 cod pr. civilă, care reglementează această situație, dacă între timp procesul respectiv este soluționat printr-o hotărâre definitivă.
(continuarea deciziei civile nr. 529/2012 pronunțată în dosar nr._ )
Având în vedere aspectele mai sus reținute, se constată că prin sentința Tribunalului Hunedoara s-a făcut o corectă aplicare și interpretare a legii, instanța interpretând temeinic actele deduse judecății, motivele de recurs invocate de recurenți, întemeiate pe art. 304 pct. 8 și 9 cod pr. civilă, nefiind incidente în cauză, împrejurare față de care, C. va respinge ca nefondate recursurile cu care a fost investită atât de reclamantă cât și de pârât, în temeiul art. 312 alin. 1 cod pr. civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta D. D. F. și de pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P. împotriva sentinței civile nr. 93/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara –Secția I Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.10.2012.
Președinte, C. G. N. | Judecător, M. F. C. | Judecător, C. M. C. |
Grefier, M. R. |
Red. /Tehn. CMC
2 ex./ 22.11.2012
jud. fond- I. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 60/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 524/2012. Curtea de... → |
|---|
