Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 526/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 526/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 25-10-2012 în dosarul nr. 526/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 526/2012
Ședința publică de la 25 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. F. C.
JudecătorCarla M. C.
Grefier M. R.
Cu participarea d-nei procuror A. P. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. A. I.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin D.G.F.P. Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 120/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara –secția I civilă în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare și nu s-a depus întâmpinare. Recurenta pârâtă solicită judecarea în lipsă.
Reprezentanta Ministerului Public arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Parchetului pune concluzii de respingere a recursului declarat de pârâtul M. Finanțelor P., menținerea hotărârii de fond ca legală. Corect prima instanță a constatat caracterul politic al condamnării penale suferită de antecesorul reclamantului în baza Legii 221/2009 deși aceasta constituie de drept condamnare cu caracter politic.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
C. DE A.
Asupra recursului civil de față;
P. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr._ /08.09.2010, reclamantul S. T. a chemat în judecată, în calitate procesuală de pârât, S. R. - prin M. Finanțelor P. - solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al condamnării antecesorului său, S. T., la 25 ani muncă silnică și confiscarea averii – pentru săvârșirea infracțiunii de crimă de uneltire contra ordinii sociale și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 500.000 euro sau echivalentul în lei la data rămânerii definitive a hotărârii – cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că tatăl său - S. T. – prin Sentința penală nr. 146/1950, a Tribunalului M. Sibiu, a fost condamnat la pedeapsa de 25 ani muncă silnică și confiscarea totală a averii, pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale, prev. și ped. de art. 209 pct. III Cod penal combinat cu art. 1 lit. c din Legea nr. 16/1949 - pedeapsa fiind executată la Penitenciarele Jilava și Aiud, fiind pus în libertate prin grațiere, conform Decretului nr. 411/1964 al Consiliului de Stat.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe prevederile Legii 221/2009.
Pârâtul S. R. - prin M. Finanțelor P. - a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
S-a invocat doza de aproximare pe care o implică cuantificarea prejudiciului moral creat prin lezarea valorilor ce definesc personalitatea umană, precum și limitările aduse prin OG nr. 62/2010 în stabilirea unor atare despăgubiri morale. Ulterior, a invocat inadmisibilitatea acțiunii față de Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, prin care s-a declarat neconstituțional art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
P. sentința civilă nr. 120/2012 Tribunalul Hunedoara a admis în parte acțiunea reclamantului și a constatat caracterul politic al condamnării tatălui său, prin sentința penală nr. 146/1950 pronunțată de Tribunalul M. Sibiu, reținând în considerente următoarele:
P. Sentința penală nr. 146/1950, Tribunalul M. Sibiu, l-a condamnat pe antecesorul reclamantului, - S. T., decedat la 14 noiembrie 1991 – la 25 ani muncă silnică, 10 ani degradare civilă și confiscarea averii, pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209 pct. III Cod penal combinat cu art. 1 lit. c din Legea nr. 16/1949. (f. 80-93)
P. art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, condamnările prev. de art. 209 Cod penal, sunt incluse, de drept, în categoria condamnărilor cu caracter politic, motiv pentru care primul capăt de cerere a fost admis.
În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale, aceasta fost respinsă, avându-se în vedere Decizia nr. 1358/2010 prin care C. Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP Hunedoara, solicitând respingerea acțiunii reclamantului, întrucât condamnarea antecesorului său are de drept caracter politic, astfel încât cererea ce vizează constatarea acestui caracter este lipsită de interes.
Recursul a fost întemeiat în drept pe art. 299 și art. 304 pct. 9 cod pr. civilă.
Intimatul reclamant nu a depus la dosar întâmpinare.
C., analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma art. 304 indice 1 cod pr. civilă, constată că prezentul recurs este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 alin. 2 lit. a din Legea 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic, condamnarea pronunțată pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 C. pen. Ca atare, legiuitorul a considerat că nu se mai impune dovedirea caracterului politic al unei astfel de condamnări.
Norma juridică cuprinsă în art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009 are caracter obiectiv, este independentă de subiectele raportului juridic concret, prevăzând în mod abstract că orice condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 C. pen are caracter politic.
În cadrul raporturilor juridice concrete, subiectul care se consideră beneficiarul acestei norme juridice trebuie să facă dovada că hotărârea prin care a fost condamnat se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 221/2009, situație în care legea prezumă caracterul politic și nu mai este necesar să-l dovedească.
Ca urmare, plecând de la norma abstractă, obiectivă cuprinsă în art. 1 din lege, se impune ca instanța să constate că situația concretă a antecesorului reclamantului se încadrează în această prevedere și ca urmare, condamnarea suferită de acesta are caracter politic.
Instanța de fond a reținut, potrivit actelor din dosar, că antecesorul reclamantului a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 209 pct. III cod penal, infracțiune care potrivit art. 1 alin. 1 și 2 lit. a, constituie de drept condamnare cu caracter politic. În mod corect instanța a admis capătul de cerere privind constatarea acestui caracter, întrucât legea nu acționează de sine stătător, ci este necesară intervenția instanței de judecată pentru a verifica îndeplinirea condițiilor legale. Verificarea îndeplinirii condițiilor legale pentru obținerea anumitor drepturi este specifică activității de judecată, astfel că și în situația în care condamnarea este stabilită ca având ope legis caracter politic, instanța trebuie să constate textul de lege aplicabil, fără a pretinde reclamantului să mai facă dovada caracterului politic al acestei condamnări, atâta timp cât acest caracter este prevăzut de lege.
În consecință, se constată că tribunalul a făcut o corectă aplicare și interpretare a legii, motiv pentru care recursul pârâtului va fi respins, iar sentința va fi menținută așa cum a fost pronunțată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P. împotriva sentinței civile nr. 120/2012 pronunțată de
(continuarea deciziei civile nr. 526/2012 pronunțată în dosar nr._ )
Tribunalul Hunedoara –Secția I Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.10.2012
Președinte, C. G. N. | Judecător, M. F. C. | Judecător, C. M. C. |
Grefier, M. R. |
Red. /Tehn. CMC
2 ex/22.11.2012
jud. fond- I. M.
← Pretenţii. Decizia nr. 145/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA | Pretenţii. Decizia nr. 60/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
---|