Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 747/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 747/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 747/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 747/2013
Ședința publică de la 25 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Judecător D. M.
Grefier N. P.
Cu participarea din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia
Procuror V. L.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul S. R. prin M. FINANȚELOR P. reprezentată de DGRFP B. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR A. I., împotriva sentinței civile nr. 175/2013 pronunțată de T. A. în dosar civil nr._, având ca obiect despăgubiri la Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat B. A. cu delegație de substituire la dosar a avocatului titular B. G., pentru intimata reclamantă, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței procedura de citare legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată, recursul de față este motivat, scutit de la plata taxei judiciare de timbru și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C. pr. civ.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatara intimatei reclamante, avocat B. A. în substituirea avocatului titular B. G. solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. R. prin reprezentantul său și menținerea hotărârii pronunțată de T. A., ca fiind legală și temeinică. Consideră că este nefondată critica recurentului referitoare la acordarea de către instanță a despăgubirilor pentru bunuri mobile, întrucât legea specială de aplicare nu distinge între bunuri imobile sau mobile, astfel că acestea au fost în mod corect acordate. În ceea ce privește critica că nu au fost dovedite existența bunurilor, arată că nici această critică nu este fondată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului declarat de pârât și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă, avându-se în vedere soluția recursului în interesul legii pronunțată de ICCJ în aprilie 2013, prin care s-a statuat că nu se acordă despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009 pentru bunurile mobile confiscate.
Instanța, în deliberare, față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
P. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub dosar nr._, reclamanta C. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. Finanțelor, obligarea acestuia la plata sumei de 50.750 lei cu titlu de despăgubiri constând în contravaloarea bunurilor mobile confiscate ca urmare a condamnării politice a numitului C. I..
P. sentința civilă nr. 175/2013, prima instanță a admis acțiunea și a obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantei suma de 27.660 lei contravaloarea bunurilor confiscate și suma de 1200 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, T. a reținut că reclamanta are calitatea de nepoată a numitului C. I. N., astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar.
P. sentința penală nr. 464/1958, pronunțată de T. M. al Regiunii a III-a Militară Cluj, acesta fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani muncă silnică și 3 ani degradarea civică, în baza Decretului 199/1950. Ca măsură complementară s-a dispus confiscarea totală a averii.
Din adresa nr. 317 emisă de Asociația Foștilor Deținuți Politici rezultă că defunctul C. I. a fost deținut politic sens în care a fost emisă Hotărârea nr. 2583/1993 de către Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului Lege 118/1990.
Din adeverința nr. 1307/31.05.2012 eliberată de . familia defunctului C. I. a figurat în evidențele registrului agricol în perioada 1957 – 1958 cu următoarele bunuri: teren în suprafață de 9,32 ha, casă de locuit și grajd, mașini unelte, plug, tractor, plug cu tracțiune animală, care, căruțe, o vacă, o junincă, 2 boi, 13 oi și mioare și 5 tineret sub 1 an, păsări, pomi fructiferi. Existența acestor bunuri a fost confirmată și de martorii audiați în cauză, care au relevat însă și existența altor bunuri ce nu au fost menționate în adeverință.
In cauză s-a efectuat un raport de expertiză de către expert Cozneac V. care a procedat la evaluarea bunurilor confiscate în 2 variante, respectiv a celor menționate în adeverință precum și a celor menționate în cererea de chemare în judecată și dovedite cu martori.
Analizând acțiunea de față raportat la probatoriul testimonial și dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, instanța de fond a apreciat acțiunea ca întemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În expunerea motivelor, recurentul susține că instanța a acordat despăgubiri materiale peste prevederile legii care permit acordarea unor astfel de despăgubiri numai pentru bunurile imobile ce pot face obiectul Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 247/2005. recurentul face trimitere în acest sens la decizia nr. 6/2013 a ICCJ, dată în recurs în interesul legii.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
(continuarea deciziei civile nr. 747/25.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
P. acțiunea formulată, reclamanta a solicitat despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea bunurilor mobile confiscate de la antecesorul său, aceasta susținând că bunurile imobile confiscate i-au fost restituite după 1990.
Chestiunea sferei bunurilor confiscate pentru care se pot acorda despăgubiri în temeiul art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 a fost tranșată de instanța supremă prin decizia nr. 6/2013, așa cum corect a reținut prima instanță. ICCJ a reținut prin această decizie că, în temeiul textului legal menționat, pot fi acordate despăgubiri numai pentru acele categorii de bunuri pentru care partea interesată poate obține reparații în baza Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 247/2005, întrucât scopul acestor daune materiale este acela de a înlătura posibilitatea derulării unor proceduri paralele, având aceeași finalitate.
Curtea a statuat astfel că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, pot fi acordate despăgubiri materiale, numai pentru aceste bunuri.
În cauză, bunurile a căror contravaloare o solicită reclamanta nu se încadrează în categoria celor care pot face obiectul Legii nr. 10/2001 ori a Legii nr. 247/2005, astfel că cererea de acordare a acestor despăgubiri nu putea fi admisă.
Față de aceste considerente, Curtea constată fondat recursul pârâtului, urmând ca în temeiul art. 312 C. pr. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. pr. civ. să îl admită, cu consecința modificării hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de către pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. A. împotriva sentinței civile nr. 175/2013 pronunțată de T. A. în dosar civil nr._, pe care o modifică în sensul că respinge în întregime acțiunea civilă formulată de reclamanta C. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.10.2013.
Președinte, M. F. C. | Judecător, C. G. N. | Judecător, D. M. |
Grefier, N. P. |
Redc/Tehn M.F.C.
2 ex/30.10.2013
Jud. fond – I. S.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
