Expropriere. Decizia nr. 79/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 79/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 79/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 79/2013
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
JudecătorMihaela F. C.
Grefier E. M. H.
Cu participarea Ministerului Public reprezentat de doamna procuror
A. P. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. A. I.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamantul Lăzăroni V. și de pârâtul S. R. prin .. împotriva sentinței civile nr. 114/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._ .
Se constată că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 6.11.2013 concluzii scrise formulate de S. R. prin .>
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc la termenul de judecată din 31.10.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării întocmită la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
C. DE A.
Asupra apelurilor civile de față,
P. acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Hunedoara la nr._ /06.05.2010, reclamantul L. V., a chemat în judecată pârâții S. R. – prin S. Comercială de P. a E. Electrice în H. „Hidroelectrica” SA București – și S. H. Hațeg, solicitând:
- să se constate că are calitate de persoană expropriată, asupra terenului în suprafață de 7.017 mp., înscris în CF 472, 40, 329 și 92 Subcetate, ocupat, încă din anul 1989, de către pârâta S.C. „Hidroelectrica” SA și expropriat pentru cauza de utilitate publică, declarată prin HG nr.392/2002, pentru care nu a primit despăgubiri;
- să fie obligat pârâtul să-i achite cu titlu de despăgubiri, suma de 178.933 lei, reprezentând valoarea terenului și suma de 143.038 lei, contravaloarea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință a acestuia, pentru perioada 1989-2010, iar în subsidiar, să-i achite suma de 64.368 lei, reprezentând folos de tras pe perioada 2002-2010;
-să se stabilească cel mai scurt și posibil termen de plată a acestor sume;
-să se dispună ca plata să fie făcută în lei, la cursul oficial de schimb al BNR, de la data plății și
-să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivarea acțiunii astfel formulate, reclamantul a arătat, în esență, că are calitatea de moștenitor al defunctului B. Ianas, decedat la data de 18.04.1978. Acesta, împreună cu fratele său, B. V., de asemenea decedat, fără posteritate, figurează înscriși în CF - urile menționate, ca proprietari ai terenurilor agricole intravilane situate în locul denumit „ L.”.
Terenul respectiv a fost ocupat integral și efectiv de către pârât, ca urmare a construcțiilor hidroenergetice și apelor Lacului de acumulare Subcetate – Sântămărie O., fără a fi acordate despăgubiri în bani sau în natură, conform legii.
În anul 1991, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului ce a aparținut defunctului B. I., în temeiul Legii nr. 18/1991, sens în care a fost emis Titlul de proprietate nr._/26/23.02.1996, pentru suprafața terenului de 18.442 mp., cu excepția suprafeței terenurilor ocupate de amplasarea hidroenergetică a obiectivului de utilitate publică, cu argumentul că acestea fiind expropriate, se restituie prin procedura reglementată de Legii nr. 33/1994.
Deși actul de declarare a utilității publice a fost emis - HG nr. 392/2002 – și deși a fost desemnată comisie guvernamentală pentru stabilirea despăgubirilor – prin HG nr. 969/2002 – nu a fost făcută vreo ofertă de despăgubiri pentru terenurile agricole expropriate, ceea ce justifică demersul juridic al reclamantului.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 33/1994, art. 82, 111-112 și 274 Cod procedură civilă, art. 16 alin. 2, art. 21 alin. 1 și 2, art. 44 alin. 1-3 din Constituția României și art. 1 și 6 din CEDO.
Pârâta ., a depus întâmpinare, invocând, pe cale de excepție inadmisibilitatea acțiunii, a prematurității acesteia, a lipsei calității procesuale active și a lipsei calității sale procesuale pasive, raportat la cadrul legal al exproprierii, astfel cum este reglementat de Legea nr. 33/1994, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată în condițiile în care reclamantul nu a dovedit afectarea terenurilor de către obiectivul de interes național „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-S.”, apreciind că valoarea pretențiilor pecuniare sunt cu totul nereale față de situația pieței imobiliare, în prezent.
P. cererea de chemare în garanție înregistrată la dosarul cauzei - la un termen ulterior -, pârâta, a solicitat, ca în situația în care ar cădea în pretenții față de reclamant, M. Finanțelor P. să fie obligat să o despăgubească, în calitate de gestionar al fondurilor bănești ale statului și, respectiv, de entitate abilitată la efectuarea de plăți în numele acestuia – ca unic beneficiar al investiției și singur organism îndrituit a deține dreptul de proprietate publică asupra unui atare imobil.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 60 și următoarele din Codul de procedură civilă.
M. Finanțelor P. – reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor P. Hunedoara – a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiată.
P. sentința nr. /2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara-secția I civilă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru folosul agricol nerealizat pentru perioada 1989-2007, - ambele invocate de pârâtă.
A fost admisă excepția tardivității invocării excepției prescripției dreptului material la acțiune, pentru folosul agricol nerealizat, - invocată de reclamant.
S-a constatat lipsa calității procesuale pasive a pârâtei .,, față de care a fost respinsă acțiunea.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de S. Comerciale de P. a E. Electrice „Hidroelectrica SA” București – din subordinea M. Industriei și Resurselor, împotriva chematului în garanție M. Finanțelor P., pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
A fost admis în parte, acțiunea civilă, introdusă de reclamantul L. V., împotriva pârâtului S. R. prin S. Comercială de P. a E. Electrice în H. „Hidroelectrica” SA București, prin administrator judiciar EURO INSOL SPRL și în consecință s-a constatat că pârâta S. Comerciale de P. a E. Electrice „Hidroelectrica SA” București, a preluat, fără despăgubiri, pentru cauză de utilitate publică, de interes național, declarată prin Hotărârea Guvernului nr. 392/2002, terenul arabil, având ca proprietar tabulari pe B. I. lui I., - decedat la 18.04.1978 -, situat pe raza localității Subcetate, identificat prin raportul de evaluare executat în cauză de către comisia de evaluare - formată din experții judiciari V. I., N. M. și F. C. -, parte integrantă a hotărârii.
A fost respinsă în rest acțiunea civilă.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 3.900 lei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
În primul rând, instanța a soluționat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, unită cu fondul conform încheierii de ședință din 17.11.2010 – în considerarea principiului prevăzut de art. 137 Cod procedură civilă. Ca atare, s-a apreciat că în calitate de moștenitor al proprietarului tabular, B. I., decedat la 18.04.1978, reclamantul are interes în cauză, respectiv interes în legătură cu imobilele ce au aparținut, în proprietate, acestuia.
Cum, în cauză, realizarea obiectivului de interes public național „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-S.”, a început în urmă cu cca. două decenii, fiind la acest moment finalizat, expropriatorul sistând, nemotivat, procedura de expropriere, s-a apreciat că reclamantul are calitate procesuală activă, ca pretendent la despăgubirile reglementate de Legea nr. 33/1994, după proprietățile imobiliare ce au aparținut testatorului său.
Pe cale de consecință, această excepție a fost respinsă.
În cauză, pârâta ., a ridicat - prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din 09.01.2013, excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru folosul de tras solicitat de reclamant pentru perioada 1989-2007, invocând în susținerea acesteia art. 1 din Decretul nr. 167/1958, - potrivit căruia dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege – precum și art. 3 din același act normativ, care reglementează termenul general de prescripție de 3 ani, susținând că acesta este aplicabil în cauză.
Or, prescripția ca modalitate de stingere a dreptului material la acțiune și, implicit, ca sancțiune juridică aplicabilă titularului unui drept care, prin pasivitate nu l-a exercitat în intervalul de timp stabilit de lege, constituie o excepție de fond, dirimantă, peremtorie.
Dar, prescripția extinctivă și consecințele ei, este exclusă în cazurile prevăzute de art. 21 din Decretul nr. 167/1958 – aplicabil în cauză, potrivit art. 2663 din Legea nr. 71/2011, între acestea fiind dreptul de proprietate și desmembrămintele sale ( uz, uzufruct, abitație, servitute și superficie).
Ca atare, - în ce privește excepția prescripției invocată de pârât -, în condițiile în care, exproprierea pentru cauză de utilitate publică vizează preluarea de proprietăți imobiliare sub condiția imperativă a unei drepte și prealabile despăgubiri și a faptului, expres prevăzut de Legea nr. 33/1994, că aceste despăgubiri compensează valoarea proprietății imobiliare și, în plus, valoarea prejudiciului dovedit, - acesta constituind un accesorium variabil ca natură și ca întindere, în raport cu valoarea efectivă a imobilului – care, totdeauna, se stabilește pe baza valorii de piață - instanța a conchis, că această componentă a despăgubirilor este supusă principiului elementar de drept accesorium sequitur principale.
Deci, apreciind că despăgubirile pentru expropriere, - astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 33/1994 -, formând împreună o unitate complexă, inseparabilă, ope legis, - având o componentă pentru valoarea de piață a proprietății imobiliare expropriate și o componentă a despăgubirilor pentru prejudiciul suferit de persoana expropriată, exced regulilor prescripției extinctive, în condițiile art. 21 din Decretul nr. 167/1958, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Reclamantul a invocat tardivitatea invocării excepției în condițiile Codului civil în vigoare care impun u termen limită până la care să se invoce excepția, prima zi de înfățișare.
Sub acest aspect, tribunalul având în vedere prevederile art. 136 Cod procedură civilă – modificat prin Legea nr. 202/2010 -, prin care este instituită cu rang imperativ, prohibiția invocării excepțiilor de procedură care nu au fost invocate în termenul prevăzut de art. 115 și de art. 132 din același cod, - respectiv, odată cu întâmpinarea sau cel mai târziu la prima zi de înfățișarea concluzionat ca excepția este tardiv invocată, consecința fiind decăderea din dreptul de a o invoca.
Tot în considerarea prevederilor art. 137 Cod procedură civilă și văzând că, în cauză, a fost citat în calitate de pârâtă și S. „H.” Hațeg, instanța a apreciat că raportat la dispozițiile art. 2 din HG nr. 392/2002, se impune respingerea acțiunii pe excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia.
Pe același argument juridic a fost admisă, de altfel și excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. Finanțelor P., conform Încheierii de ședință din 17.11.2010.
Pe fondul cauzei, se constată că HG nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes național, a lucrării „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-S.”, desemnând, expres la art. 2 al acestui act normativ, ca expropriator, S. R. prin S. Comercială de P. a E. Electrice Hidroelectrica SA, în subordinea MIR.
În scopul realizării obiectivului de utilitate publică declarat prin Hotărârea nr. 969/2004, s-a constituit, la nivelul Primăriei comunei Sîntămărie O., Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere.
P. intermediul acestei comisii – înființată în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 – expropriatorul, a notificat, persoanele proprietare tabulare, expropriate pentru a le acorda despăgubiri pentru terenurile ce le-au fost preluate încă din anul 1990, - între care și terenurile ce au aparținut defuncților B. I. și B. V., notificându-i și pe acești. (f. 56-60; 91; 96)
Articolul 44 alin. 4 din Constituția României, consacră imperativul - și totodată garanția constituțională a proprietății particulare - potrivit căruia nimeni nu poate fi expropriat sau lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.
În considerarea caracterului excepțional al cedării proprietății private, dispozițiile acestui articol constituțional, au fost preluate și ridicate la rang de regulă de principiu, prin art. 1 al Legii nr. 33/1994, care reglementează procedura exproprierii.
Potrivit art.26 din respectivul act normativ, o atare despăgubire trebuie să acopere valoarea reală a bunului imobil și prejudiciul suferit de proprietar ori titularul altui drept real, afectat.
P. raportul de evaluare întocmit în cauză, experții judiciari V. I., N. M. și F. C., au identificat terenurile în litigiu, afectate de obiectivul de interes național, declarat potrivit HG nr. 392/2002 a Guvernului României, cu date de carte funciară, vecinătăți și categorii de folosință, stabilind suprafața acestora la 7017 mp., iar valoarea despăgubirilor pentru folosul agricol, anual, nerealizat, la suma de_ lei/ha/an. ( vezi lucrarea de expertiză – f. 121-142; 157-168)
Cum declararea utilității publice a obiectivului de interes național „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-S.”, s-a făcut prin HG nr. 392/2002, s-a apreciat că despăgubirile pentru pierderea potențialului agricol, se justifică doar începând cu anul publicării acestui act normativ, deci pe o perioadă de 9 ani, întrucât potrivit Legii nr. 33/1994, actul de declarare a utilității publice – hotărâre de Guvern sau hotărâre de Consiliul Județean – după cum obiectivul este de interes național sau local, constituie condiție sine-que-non pentru demararea procedurilor de expropriere.
Însă, reclamantul, deși are interes în cauză (legitimatio ad cauzam), nu are vocație de a primi despăgubirile pentru terenurile agricole ce au aparținut defunctului B. I., pe care l-a moștenit în calitate de legatar, - în baza unui testament autentificat la 08.03.1972 de către fostul notariat de Stat Petroșani -, în condițiile în care succesiunea după acesta a fost deschisă la 08.04.1979, când opera prohibiția transmiterii terenurilor de orice fel, prin acte între vii, cu excepția transmiterii acestora prin succesiune legală. (f. 9; 11)
Or, în această fază a procesului civil, reclamantul nu a dovedit calitatea sa de succesibil legal.
Pe cale de consecință, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamant.
Văzând și dispozițiile art. 38 din Legea nr. 33/1994 și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă și că se justifică, în cauză, cheltuieli de judecată în sumă de 3.900 lei, din care: 1.500 lei onorariu avocat și 2.400 lei onorariu expertiză. (f. 73; 103; 114; 248), au fost acordate.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.
Reclamantul a solicitat, în principal admiterea apelului în sensul anulării sentinței civile nr. 114/27.03.2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara cu reținerea cauzei spre rejudecare în fond, iar în subsidiar admiterea apelului așa cum a fost formulat în sensul modificării în totalitate a sentinței civile 114/2013 și pe fondul cauzei admiterea acțiunii în constatarea calității de persoană expropriată și a stabilirii despăgubirilor pentru terenul expropriat prin HG 392/2002, cu obligarea pârâtului S. R. prin .. București la plata cheltuielilor de judecată în apel.
În motivarea apelului reclamantul susține că în mod greșit prima instanță a analizat și s–a pronunțat doar asupra excepțiilor invocate, fără a soluționa fondul cauzei și a depășit limitele investirii, în sensul că deși a solicitat să se constate calitatea de persoană expropriată a reclamantului, prin dispozitiv s-a pronunțat asupra altor chestiuni care nu au făcut obiectul acțiunii.
Apelantul susține că există o evidentă neconcordanță între cele reținute de instanța de fond în considerentele hotărârii și dispozitiv. Astfel, deși în pagina 2 a considerentelor hotărârii se reține că reclamantul are interes sub aspectul folosului practic și calitate procesuală activă, la pagina 4 se reține că reclamantul nu are vocație de a primi despăgubiri, deși nu face nici o precizare instanță dacă lipsă a vocației echivalează cu una din condițiile cerute de lege pentru a fi parte în proces.
Interesul reclamantului este recunoscut și de instanță sub forma folosului practic de a pretinde și primi despăgubiri, fiind un interes legitim, personal și actual.
Condiția capacității procesuale a reclamantului a fost dovedită atât sub aspectul capacității de folosință cât și de exercițiu, și recunoscută de instanța de fond. Există identitate între persoana reclamantului și persoana titulară a dreptului subiectiv în raportul juridic dedus judecății. Deși instanța de fond consideră că reclamantul nu are vocație de a primi despăgubirile prevăzute de Legea 33/1994 pentru terenurile defunctului B. I., prin aceasta înțelegând inexistența dreptului ca o condiție pentru a fi parte în proces, nu rată în mod explicit acest fapt. Reclamantul și-a dovedit dreptul în exercitarea acțiunii civile promovate, iar instanța de fond a făcut o apreciere eronată asupra existenței acestuia. Dreptul reclamantului este prevăzut și ocrotit de lege, fiind un drept dobândit prin succesiune testamentară și legat. Art. 44 și 46 din Constituția României și art. 25 din Legea 33/1994 prevăd atât dreptul de proprietate cât și dreptul de a primi despăgubiri și dreptul la moștenire. Dreptul de proprietate al reclamantului dobândit prin moștenire testamentară și având la bază legatul cu titlu universal (testamentul autentic nr. 1008/8.03.1972) din partea testatorului său B. I., a fost recunoscut prin emiterea Titlului de proprietate nr._/26/23.02.1996 în condițiile Legii 18/1991. Reclamantul este în situația prevăzută de art. 13 alin 2 din Legea 18/1991 în sensul că a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate și pe baza actelor și a dovezilor prezentate i s–a eliberat titlul de proprietate pentru terenurile care au aparținut testatorului B. I.. Legiuitorul nu face distincție între succesiunea legală și testamentară ca moduri de dobândire a proprietății, iar reclamantul a dobândit bunurile prin legat universal astfel încât rezultă că obiect al acestui legat l-au constituit toate bunurile prezente și viitoare existente în patrimoniul testatorului la acel moment, deci și terenurile înscrise în CF 40, CF 92, CF 329 și CF 471 Subcetate, o parte fiind expropriate prin HG 392/2002. Împrejurarea că la data deschiderii succesiunii după defunctul B. I. (8.04.1979) exista interdicția transmiterii terenurilor de orice fel prin acte între vii, nu prezintă relevanță câtă vreme reclamantul a dobândit aceste bunuri prin legat universal. Dreptul de proprietate tabulară a testatorului nu a suferit nicio modificare sau alterare fiind înscris în evidențele de carte funciară, și a fost consolidat prin efectul Legii 18/1991 prin emiterea titlului de proprietate în favoarea reclamantului. Mai mult, legatul autentic prin care s-a transmis universalitatea bunurilor testatorului către testatorul său a fost anterior anului 1974 când a intrat în vigoarea Legea nr. 58/1974 și Legea nr. 59/1974.
În drept se invocă art. 274, 282, 284, 287, art. 292 alin 1, 295, 296, 297 alin 1 Cod pr. civ.
P. apelul declarat pârâta a solicitat desființarea în parte a sentinței 114/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, și pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea apelului, pârâta invocă mai multe excepții, respinse de instanța de fond.
Referitor la lipsa calității procesual active a reclamantului, susține că dreptul de proprietate a presupușilor antecesori au acestuia s-a stins odată cu cooperativizarea terenurilor și în contextul în care nu au putut face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii 18/1991, reclamantul nu poate justifica un drept asupra acestor terenuri. Reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu, neavând un titlu valabil asupra acestora, mai ales că le-a fost schimbată destinația anterior anului 1989. prin HG 392/2002 S. R. a declarat investiția „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-S.” lucrare de utilitate publică și interes național. Deși expropriatorul a notificat persoanele îndreptățite la despăgubiri ca urmare a exproprierilor survenite în baza Decretului Consiliului de stat nr. 40/1989, reclamantul nu a făcut întâmpinare la propunerea de preț și nici nu a depus acte pentru dovedirea calității sale de proprietar al acestor terenuri, sau de proprietar al antecesorilor săi, astfel că nu s-au putut acorda despăgubiri.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii în temeiul Legii 33/1994, arată că terenul a fost ocupat anterior și reclamantul nu poate formula acțiune în despăgubiri în temeiul unei legi apărute ulterior. Reclamantul nu au probat proprietatea particulară asupra terenurilor la momentul ocupării acestora, fiind cooperativizate. Cu toate că aveau posibilitatea, reclamantul nu au făcut demersuri pentru a obține despăgubiri în temeiul Legii 1/2000 și nici în baza Legii 18/1991.
În ce privește excepția prematurității introducerii acțiunii, se solicită a se constata că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă obligatorie în materie, în sensul că nu au răspuns ofertei de despăgubiri pe care a făcut-o pârâta.
Pentru susținerea excepției lipsei calității procesual pasive, arată că exproprierea a făcut-o S. R. prin . unic beneficiar și care trebuie să suporte costurile acestei investiții, prin plata despăgubirilor către cei expropriați. Apelanta este o societate care nu primește bani de la bugetul public, ci se întreține exclusiv din fonduri proprii. De aceea, s-a făcut trimitere la contractul de concesiune nr. 171/2004 prin care Hidroelectrica preia în concesiune bunurile proprietate publică a statului și terenurile pe care acestea sunt amplasate, în scopul întreținerii, amenajării, modernizării și construirii de noi amenajări hidroenergetice conform programelor de investiții. Din anexa la acest contract rezultă că hidroelectrica nu este proprietarul obiectivelor hidroenergetice care au făcut obiectul HG 392/2002, ci proprietar al acestor obiective și al terenurilor pe care sunt amplasate este S. R., care le-a concesionat în favoarea Hidroelectrica. Ca urmare, consideră că se impunea admiterea acestei excepții de către instanța de fond, dar și a cererii de chemare în garanție în sensul introducerii în cauză a Ministerului finanțelor publice pentru S. R., în sarcina căruia să revină plata eventualelor despăgubiri.
Apreciază că excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru folosul de tras pe perioada 1989-2007, a fost greșit soluționată de instanța de fond, întrucât reclamantul solicită plata unei sume de bani și fiind o acțiune cu caracter patrimonial îi sunt aplicabile prevederile art. 1 și 3 din Decretul 167/1958, în sensul că poate fi supusă analizei perioada ultimilor trei ani anterior formulării cererii de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei, susține lipsa calității de proprietar al reclamantului asupra terenurilor și a vocației la despăgubiri în baza legii exproprierii. Probatoriul administrat în cauză nu a făcut dovada masei succesorale aflate în patrimoniul acestor defuncți la data decesului, ținând cont de înscrierile în Cf, de cooperativizare, de vocația succesorală. Cu toate că pârâta a făcut oferta de despăgubiri reclamantului, prin executor judecătoresc, acesta nu a făcut întâmpinare la ofertă și nici dovada calității de moștenitor după proprietarul tabular.
În situația în care instanța apreciază nelegală sentința instanței de fond și îndreptățirea reclamantelor la primirea de despăgubiri conform legii aplicabile, consideră că trebuie să se aibă în vedere prețul propus de pârâtă prin notificarea transmisă, efectuarea unei contraexpertize având în vedere valoarea terenului expropriat și repararea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință a terenului. Consideră că valoarea reținută de instanța de fond este nelegală, pentru că experții nu au ținut cont de realitățile pieței imobiliare și nici de cele existente la momentul efectuării expertizelor sau a pronunțării sentinței, înlăturând dispozițiile Legii 33/1994. Greșit au fost respinse și criticile referitoare la lipsa folosului agricol, acordat de instanță, răspunsurile experților nefiind fundamentate.
P. întâmpinarea depusă intimata pârâtă a solicitat respingerea apelului reclamantului, susținând în esență că instanța de fond a analizat și legalitatea și temeinicia pretențiilor respingând cererea de acordare a despăgubirilor pe motiv că reclamantul nu și-a demonstrat calitatea de persoană îndreptățită. Instanța de fond s-a pronunțat în limitele investirii sale, neexistând diferențe între considerentele hotărârii și dispozitiv. Reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate neavând un titlu valabil asupra terenului și nici nu a făcut dovada îndreptățirii la despăgubiri. Aceste terenuri au fost preluate din posesia CAP-ului și nu a pretinșilor antecesori ai reclamantului la momentul preluării, astfel că reclamantul nu justifică un drept asupra acestora. În mod legal instanța de fond a reținut că la momentul deschiderii succesiunii după defunct opera prohibiția transmiterii terenurilor de orice fel prin acte între vii, cu excepția transmiterii acestora prin succesiune legală.
P. întâmpinarea depusă de S. R. prin MFP prin DGRFP Timișoara prin AJFP Hunedoara a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție pentru lipsa calității procesual pasive susținând că apelul reclamant nu a adus nicio critică sentinței Tribunalului Hunedoara referitoare la constatarea lipsei calității procesual pasive a Statului R. reprezentat de MFP.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, din oficiu și prin prisma motivelor de apel, C. constată următoarele:
Imobilele în litigiu, înscrise în CF 472, 40, 329, 92 Subcetate, întabulate și în prezent pe defuncții B. I. și fratele acestuia B. V., au fost colectivizate (aspect necontestat). Aceste imobile, identificate prin lucrarea de expertiză efectuată la instanța de fond, au fost ocupate de lucrările de amenajare a lacului Strei, și expropriate prin HG nr. 392/2002 prin care s-a declarat utilitatea publică de interes național a obiectivului „Amenajare hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate – S.”. Expropriator s-a stabilit a fi S. R. prin S. Comercială de P. a E. Electrice Hidroelectrica SA (conform art. 2 ale acestei hotărâri). P. Hotărârea nr. 958/16.06.2004 Guvernul României a constituit Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere, în scopul realizării obiectivului de interes național declarat ca atare prin hotărârea arătată mai sus.
Expropriatorul a demarat procedura de expropriere și, implicit, de acordare a despăgubirilor, notificând proprietarii tabulari în acest sens. În acest scop, pârâta i-a notificat și pe antecesorii reclamantului (filele 56-58 fond), decedați la acel moment, conform actelor de stare civilă.
Reclamantul, alături de alte persoane, au adresat pârâtei o notificare-somație la 14.03.2010, solicitându-le despăgubiri pentru terenul ocupat cu amenajarea de interes public, lacul Strei.
Potrivit adeverinței nr. 234/18.01.2010 eliberată de Primăria comunei Sântămărie O., reclamantul a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii 18/1991, fiind eliberat titlu de proprietate pentru terenurile neocupate, iar terenurile ocupate de „Amenajarea Hidroelectrica a râului Strei”, lucrare declarată de utilitatea publică, fac obiectul Legii 33/1994.
Din aceste probe rezultă că reclamantul a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate după antecesorul său B. I., în baza testamentului autentic antemenționat, iar Comisia de Aplicare a Legii 18/1991 i-a recunoscut calitatea de succesor testamentar reconstituind dreptul de proprietate asupra imobilului cerut și care era liber. Întregul teren al defunctului B. I., are un singur regim juridic și nu este posibil ca pentru o parte din teren să fie recunoscută calitatea reclamantului de moștenitor și pentru o altă parte să nu fie recunoscută această calitate. Împrejurarea că nu s-a putut reconstitui dreptul de proprietate asupra unei părți din teren, din motive obiective (terenul fiind ocupat), nu impietează asupra recunoașterii calității reclamantului de succesor testamentar a lui B. I. și înlătură efectele Legii 58/1974.
Motivarea tribunalului este contradictorie în sensul că, deși a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantului, a respins pretențiile sale reținând că nu a făcut dovada calității sale de moștenitor.
Dreptul de proprietate și îndreptățirea antecesorilor reclamantului la despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994 pentru terenul expropriat a fost recunoscută de S. R. prin demararea de către pârâtă a procedurii prevăzute de legea de expropriere, prin notificarea cu privire la oferta de despăgubire.
Față de aceste aspecte, se constată că reclamantul justifică legitimare procesual activă, dreptul său de proprietate asupra imobilelor în litigiu fiind recunoscut prin decizii ale instituțiilor administrative ale Statului român, astfel că are un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană de Drepturilor Omului. Potrivit art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.
În mod corect a fost respinsă excepția lipsei calității procesual active a reclamantului, soluție care se va menține, însă cu argumentele expuse anterior.
În ce privește excepția inadmisibilității: prin Decretul nr. 40/1989 s-a aprobat efectuarea de lucrări de investiții pentru amenajarea hidroenergetică a râului Strei, lucrări care nu au vizat terenurile în litigiu, ci cele care figurează în procesul-verbal de identificare a imobilelor pentru care fostul CAP și-a dat avizul favorabil. Imobilele în litigiu au fost expropriate în anul 2002, prin HG nr. 392/2002. În consecință, legea aplicabilă, în vigoare la data emiterii hotărârii de expropriere, era Legea nr. 33/1994, din această perspectivă fiind lipsită de relevanță ocuparea terenurilor anterior declarării utilității publice.
De altfel, câtă vreme până la apariția HG nr. 392/2002, terenurile în litigiu nu era declarate de utilitate publică, dreptul la acțiune în despăgubiri nu era născut, astfel că nu se puteau obține despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994, sens în care este și jurisprudența instanței supreme (decizia civilă 3883/2011).
În cauză, prezintă relevanță chiar atitudinea pârâtei, care, deși susține în prezent că Legea nr. 33/1994 nu este aplicabilă, ea însăși a demarat, cu aproape 10 ani înainte, procedura prevăzută de această lege și i-a notificat pe antecesorii reclamantului, considerând la acel moment că aceștia sunt proprietarii terenurilor și li se cuvin despăgubiri în conformitate cu legislația ce reglementează exproprierea. Pentru toate acestea, C. constată nefondate argumentele apelantei pârâte în sensul că reclamantul putea beneficia de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 1/2000, întrucât această dispoziție este anterioară exproprierii.
Referitor la prematuritatea acțiunii, C. reține că susținerile apelantei sunt, de asemenea, nefondate, întrucât, pe de o parte, nu poate fi imputată reclamantului procedura prealabilă stabilită de Legea nr. 33/1994 și nici lipsa unor despăgubiri echitabile pentru terenurile expropriate și ocupate de lucrările hidroenergetice și apele lacului de acumulare.
Instanța a fost învestită cu cererea de stabilire a despăgubirilor pentru terenurile expropriate, și, contrar susținerilor apelantei, persoanele supuse procedurii de expropriere nu pot fi obligate să aștepte până când expropriatorul va sesiza instanța, în condițiile în care terenul a fost efectiv ocupat de lucrarea de utilitate publică, în cadrul unor proceduri declanșate de expropriator.
Nici excepția lipsei calității procesual pasive a . poate fi primită, atâta timp cât prin actul normativ de declarare a utilității publice s-a stabilit că expropriatorul, S. R., este reprezentat prin societate. Acesta a fost dată în judecată în această calitate, de reprezentant al Statului R. și nu în nume propriu. P. urmare, în această calitate, pârâta justifică legitimare procesuală, cadrul procesual sub aspectul părților fiind corect stabilit, iar cererea de chemare în garanței a fost corect respinsă.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost greșit soluționată de tribunal: potrivit art. XXII din Legea 202/2010 dispozițiile art. 136 cod procedură civilă, așa cum au fost modificate prin legea de accelerare a soluționării proceselor se aplică proceselor începute după . legii. Ori, Legea 202/2010 a intrat în vigoare la data de 25.11.2010, iar acțiunea de față a fost introdusă la data de 06.05.2010, deci anterior, fiind aplicabile dispozițiile codului de procedură civilă, nemodificat. Așadar, a fost greșit reținută excepția tardivității invocării prescripției dreptului material la acțiune.
Excepția fiind invocată în termen legal, se va analiza incidența ei în cauză. Astfel, reclamantul a cerut prejudiciul creat prin lipsa de folosință a trenului în 1989-2010. Aceste pretenții reprezintă drepturi de creanță, pretenții materiale, care sunt supuse prescripției, potrivit art. 1 și 3 din Decretul lege 167/1958, termenul de prescripției fiind de trei ani. Așadar, se vor acorda despăgubiri pentru lipsa folosinței terenului expropriat doar pentru perioada 2007-2010, pentru restul perioadei dreptul la acțiune fiind prescris.
Pe fondul cauzei, se rețin următoarele:
Notificările au fost emise de pârâtă pe numele antecesorilor reclamantului, care figurează ca proprietari tabulari, deși la data emiterii lor, aceștia erau decedați și astfel, reclamantul nu au avut cunoștință de prețul propus de expropriator. Mai mult, în situația în care expropriatorul ar fi apreciat că prețul a fost acceptat, ar fi trebuit să facă plata despăgubirilor, însă, așa cum s-a arătat, această plată nu a fost efectuată nici până în prezent, la mai mult de 10 ani de la demararea procedurii de expropriere.
Este adevărat că, potrivit art. 26 alin 2 din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul sub care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel, în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
La instanța de fond a fost efectuat un raport de expertiză tehnică de evaluare, în care experții au arătat că terenul în litigiu nu are corespondent pe raza unității administrativ – teritoriale, luând în calcul oferte de vânzare și de cumpărare a terenurilor pe teritoriul județului Hunedoara, însă nici una dintre acestea nu vizează terenuri similare celor din litigiu (filele 125 – 142 dosar fond). În aceste condiții, este evident că nu pot fi luate în considerare aceste prețuri estimative, care nu au la bază valori practicate efectiv în zonă datorită lipsei tranzacțiilor.
Experții au propus metoda ca valoarea imobilelor în litigiu să fie calculată după metoda de evaluare a terenurilor pe bază de profit, apreciind că aceasta corespunde cel mai bine situației de față. P. această metodă, s-a propus o valoare de circulație de 178.933 lei lei, luând în considerare categoria de folosință a terenurilor 7017,2 mp arabil.
Pentru cele reținute, C. constată că prețul propus de experți pentru terenul expropriat de 25,5 lei/mp pentru terenul agricol, fânaț și 8,16 euro/mp pentru curți – clădiri este unul corect și rezonabil, (similar prețului reținut pentru terenuri în alte cauze vizând terenuri în zonă), și urmează a obliga pârâta să despăgubească reclamantul cu această sumă.
În ceea ce privește folosul de tras constând în lipsa de folosință a terenului agricol C., având în vedere lucrarea de expertiză efectuată la instanța de fond, va obliga pârâta să despăgubească reclamantul cu suma de 21.456 lei, pentru perioada 2007-2010. La stabilirea acestei sume s-a avut în avut în vedere specificul agricol în zonă, respectiv culturile tradiționale în zonă (legume, cartofi, porumb) și raportat la lucrările care trebuie realizate, profitul care s-ar fi obținut anual de reclamant(fila 128-142).
Concluzionând, în temeiul art. 26 din legea 33/1994 urmează a fi obligată pârâtă să despăgubească reclamantul cu suma de 178.933 lei, reprezentând contravaloarea terenului expropriat și suma de 21.456 lei reprezentând lipsa de folosință pe perioada 2007-2010.
Având în vedere toate aceste argumente de fapt și de drept, în temeiul art. 296 cod procedură civilă, urmează a se admite ambele apeluri, urmând a se schimba în parte sentința atacată, în ceea ce privește soluționarea cererii de acordare a despăgubirilor, a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru lipsa de folosință, menținând în rest sentința atacată.
Fiind admise ambele apeluri, nici o parte nu este căzută în pretenții, astfel că nu vor acorda cheltuieli de judecată.
(continuare decizia civilă 79/7.11.2013 pronunțată în dosar civil_ )
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite apelurile declarate de reclamantul Lăzăroni V. și de pârâtul S. R., prin . sentinței civile nr. 114/2003, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, Secția I Civilă.
Schimbă în parte sentința atacată în ce privește soluționarea cererii de acordarea a despăgubirilor și a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru lipsa de folosință și, rejudecând în aceste limite:
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 178.933 lei, reprezentând contravaloarea terenului expropriat și suma de 21.456 lei reprezentând lipsa de folosință pe perioada 2007-2010.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru lipsa de folosință pentru perioada 1990-2006, invocată de pârât, și în consecință respinge cererea de acordare a folosului nerealizat pe această perioadă.
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 07.11.2013.
Președinte, A. N. | Judecător, M. F. C. | |
Grefier, E. M. H. |
Redc./tehnoredc. AN
Tehn. MR/7 ex/08.01.2014
Jud. fond: M. I.
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Partaj judiciar. Decizia nr. 819/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
