Expropriere. Decizia nr. 30/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 30/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 30/2013
dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 30/2013
Ședința publică de la 28 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N.-vicepreședinte
Judecător A. N.-președinte secție
Grefier M. R.
M. Public a fost reprezentat de doamna procuror A. P. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. A. I.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de către reclamanții D. A., D. I. și D. F. și de către pârâta .. împotriva sentinței civile nr. 194/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._ .
Se constată că în termenul de pronunțare acordat în cauză s-au depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise din partea apelantei pârâte .. formulate prin avocat.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 21 martie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie.
C. DE A.
Asupra apelurilor civile de față,
P. acțiunea civilă precizată, înregistrată la Tribunalul Hunedoara la nr._ /06.05.2010, reclamanții D. A. și D. P. au chemat în judecată în calitate procesuală de pârâți S. R. – prin S. C. de P. a Energiei Electrice în H. „Hidroelectrica” SA București – și S. H. Hațeg, solicitând să se constate calitatea lor de proprietari – ca fii ai defunctei M. O., căsătorită D. –, asupra terenului în suprafață de 12.932,67 mp., teren ocupat de pârâta S.C. „Hidroelectrica” SA, încă din anul 1989, expropriat pentru cauza de utilitate publică prin HG nr.392/2002, fără despăgubiri; să fie obligat pârâtul să le plătească despăgubiri în sumă de 436.866 lei, reprezentând valoarea terenului și suma de 349.421 lei contravaloarea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință a acestuia, în perioada 1990-2010, precum și să se stabilească cel mai scurt și posibil termen de plată a despăgubirilor. În subsidiar, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin lipsa de folosință a terenurilor, în sumă de 157.244 lei,pe perioada 2002-2010. (f.2)
Au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că având calitatea de fii ai defunctei M. O., sunt proprietari ai terenului agricol, intravilan, în suprafață de 12.932,67 mp., situat pe raza localității Subcetate, în locul denumit „ în L.”, având destinația de holde și grădini,înscris în CF 36, 388, 106, 167, 103, 288, 988, 115, 334, 97, 1370, 1115 și 1189, întabulat pe numele defunctei M. O. și a bunicii lor C. A. – căsătorită M..
Că terenul respectiv a fost ocupat integral și efectiv de către pârât, ca urmare a construcțiilor hidroenergetice și de apele Lacului de acumulare Subcetate – Sântămărie O., fără a le fi acordate despăgubiri în bani sau în natură.
Că, în anul 1991, antecesoarea lor a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, în temeiul Legii nr. 18/1991, sens în care a fost emis Titlul de proprietate nr._/20/19.06.1998, pentru suprafața de 5 ha și 495 mp., mai puțin suprafața terenurilor ocupat de amenajarea hidroenergetică, cu argumentul căacestea fiind expropriate, urmează procedura reglementată de Legii nr. 33/1994.
Că, deși actul de declarare a utilității publice a fost emis - HG nr. 392/2002 – și deși a fost desemnată comisie guvernamentală pentru stabilirea despăgubirilor – prin HG nr. 969/2002 – expropriatorul nu a fost făcută vreo ofertă de despăgubiri pentru terenurile agricole expropriate, ceea ce justifică demersul său juridic.
P. sentința civilă nr. 194/2012 Tribunalul Hunedoara a respins cererea de chemare în garanție formulată de S. Comerciale de P. a Energiei Electrice „Hidroelectrica SA” București – din subordinea M. Industriei și Resurselor, împotriva chematului în garanție M. Finanțelor P., pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
A constatat lipsa calității procesuale pasive a pârâtei ., față de care respinge acțiunea pe această excepție.
A admis, în parte, acțiunea civilă, introdusă de reclamanții D. A., și D. P. – decedat pe parcursul procesului – și continuată de moștenitorii acestuia, D. I. și D. F., împotriva pârâtului S. R. prin ., și în consecință:
A constatat că reclamanții în calitate de proprietari, - ca moștenitori ai defunctei M. O., căsătorită D. -, au consimțit la exproprierea pentru cauză de utilitate publică, de interes național, declarată prin Hotărârea Guvernului nr. 392/2002, a proprietăților imobiliare – terenuri agricole în suprafață de 15.685 mp., situate pe raza localității Subcetate, astfel cum au fost identificate prin raportul de evaluare executat în cauză - de către comisia formată din experții judiciari L. V., S. V. și R. I. -, parte integrantă a prezentei hotărâri.
A obligat pârâtul să plătească reclamantului cu titlu de despăgubiri, suma de 399.967 lei – echivalent a 97.337 euro -, reprezentând valoarea terenurilor expropriate și suma de 143.442 lei, reprezentând prejudiciul creat acestora pentru lipsa folosului agricol, de tras, după terenurile agricole respective, pe perioada 2002-2010, inclusiv – într-un termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
A obligat pârâtul să plătească reclamanților cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 3.900 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut și motivat următoarele:
În primul rând s-a apreciat că se impune a se avea în vedere că, în cauză, instanța este ținută a soluționa excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților – unită cu fondul, conform încheierii de ședință din data de 15.09.2010 -, aceasta având prioritate, potrivit art. 137 Cod procedură civilă.
Sub acest aspect s-a constatat că reclamanții au calitatea de descendenți ai defuncților D. O., M. I. și C. A., care s-au înscris în CAP Sîntămărie O. cu întreaga suprafață de teren pe care o deținea în proprietate, conform Registrului agricol din 1959-1964.
Ca atare, pe baza acestui registru, antecesorii reclamanților erau îndreptățiți la reconstituirea întregii proprietăți agricole pe care, în împrejurările anului 1962, au fost nevoiți să o înscrie în CAP Sîntămărie O..
Or, prin titlu de proprietate, defunctei M. O., după antecesorii ei, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor arabile, cu excepția celor care sunt afectate de lucrări hidroenergetice și apele Lacului de acumulare Sîntămărie O. suprafeței de 5 ha și 495 mp.
Succesiunea legală, în România, constituie un mod de dobândire a proprietății, astfel că, sub acest aspect, este evidentă vocația reclamanților de a primi despăgubiri pentru suprafețele de teren ce au fost ocupate la momentul emiterii titlului de proprietate pe numele antecesoarei lor, dar care s-a demarat procedura exproprierii, abia după declararea cauzei de utilitate publică, prin HG nr. 392/2002.
Așadar, reclamanții în calitate de fii ai defunctei M. O., au vocație la moștenirea acesteia și, deci, calitate procesuală activă în cauză, determinată de interesul și dreptul de a solicita despăgubiri pentru terenurile ce le-a dobândit antecesoarea lor. (f. 72-77)
P. HG nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes național, a lucrării „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”, desemnând, la art. 2 al acestui act normativ, ca expropriator, S. R. prin S. C. de P. a Energiei Electrice Hidroelectrica SA, în subordinea MIR.
P. Hotărârea nr. 968 din 15 iunie 2004, Guvernul României a constituit Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere, în scopul realizării respectivului obiectiv de interes național, declarat ca atare, prin Hotărârea nr. 392/2002. (f. 72-77)
Articolul 44 din Constituția României, consacră imperativul conform căruia nimeni nu poate fi expropriat sau lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.
În considerarea caracterului excepțional al cedării proprietății private, dispozițiile acestui articol constituțional, au fost preluate și ridicate la rang de regulă de principiu, prin art. 1 al Legii nr. 33/1994, care reglementează procedura exproprierii.
Așadar, nici o persoană nu poate fi lipsită de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și prealabile despăgubire.
Potrivit art.26 din respectivul act normativ, o atare despăgubire trebuie să acopere valoarea reală a bunului imobil și prejudiciul suferit de proprietar ori titularul altui drept real, afectat.
Cum, în cauză, expropriatorul și expropriatul – respectiv persoana cu vocație la despăgubiri – pentru terenurile dobândite în proprietate, nu au ajuns la un consens cu privire la cuantumul despăgubirilor, în condițiile în care, procedura exproprierii nu s-a mai continuat după preluarea terenurilor și nici nu s-a găsit o soluție amiabilă de stingere a litigiului, pe tot parcursul procesului civil, această instanță a desemnat, în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, comisia de evaluare, numind ca experți judiciari pe: L. V., S. V. și R. I..
P. raportul de evaluare întocmit în cauză, experții judiciari au identificat terenurile în litigiu, afectate de obiectivul de interes național, declarat potrivit HG nr. 392/2002 a Guvernului României, cu date de carte funciară, vecinătăți și categorii de folosință, stabilind suprafața acestora la 15.685 mp., din care intravilan 2.112 mp. ( arabil, pășune și fânaț ) și extravilan 13.573 mp. ( arabil, pășune și fânaț ), precum și valoarea acestuia la 25,5 lei/mp., potrivit variantei I,iar valoarea despăgubirilor pentru folosul agricol anual nerealizat la 10.217 lei/ha.
Ca atare, în considerarea concluziilor raportului de evaluare efectuat în cauză, parte integrantă a prezentei hotărâri, reclamanții sunt îndreptățiți, pentru suprafața de 15.685 mp., teren arabil, inundat, la despăgubiri în suma de 399.967 lei, reprezentând valoarea terenului și la suma de 143.442 lei,pentru folosul agricol nerealizat pe perioada 2002-2010,având în vedere zona agricolă, categoria ternului (de luncă cu grad mare de fertilitate) și culturile tradiționale practicate pe aceste terenuri, în special cartofi și porumb, la care se adaugă culturile de legume și zarzavat pentru uz gospodăresc (precum s-a solicitat), după următorul calcul: 15.685 mp. x 25,5 lei/mp. = 399.967 lei, iar la cursul de 4,1091 lei/euro existent la data efectuării expertizei, la 97.337 euro și, respectiv, 1,56 x 10.217 lei/ha/an = 15.938 lei/an; 15.938lei/an x 9 ani = 143.442 lei. (f. 136)
Cum declararea utilității publice a obiectivului de interes național „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”, s-a făcut prin HG nr. 392/2002, este de apreciat că despăgubirile pentru pierderea potențialului agricol, se justifică doar începând cu anul publicării acestui act normativ, deci pe o perioadă de 9 ani, întrucât potrivit Legii nr. 33/1994, actul de declarare a utilității publice – hotărâre de Guvern sau hotărâre de Consiliul Județean – după cum obiectivul este de interes național sau local, constituie condiție sine-que-non pentru demararea procedurilor de expropriere .
În fine, s-a avut în vedere că, în cauză, s-a solicitat stabilirea unui termen de plată a acestor despăgubiri, astfel că, instanța, în temeiul art. 262 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta să achite despăgubirile cuvenite reclamanților, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în considerarea timpului îndelungat, de mai bine de două decenii în care acesta a fost privat de beneficiul proprietății sale.
Cum, prin art. 137 Cod procedură civilă, este instituită regula de soluționare cu precădere a excepțiilor de procedură ce se ridică înaintea s-a și, cum în cauză, prin încheierea din 8 decembrie 2010, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor P., chemat în garanție de către Societății Comerciale de P. a Energiei Electrice „Hidroelectrica SA” București – din subordinea M. Industriei și Resurselor, s-a respins această cerere pe excepție.
Tot în considerarea prevederilor art. 137 Cod procedură civilă și văzând că, în cauză, a fost citat în calitate de pârât și S. „H.” Hațeg, instanța a apreciat că raportat la dispozițiile art. 2 din HG nr. 392/2002, se impune respingerea acțiunii pe excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâtul S. R. prin .-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanții, în apelul declarat, solicită modificarea în parte a sentinței în sensul de a fi obligată pârâta la 436.866 lei reprezentând valoarea reală a terenului în suprafață de_ mp (conform variantei a I-a a raportului astfel cum a fost completat prin răspunsul la obiecțiuni) și 157.244 lei folos nerealizat, respectiv dobânda legală calculată și raportată la valoarea totală a pretențiilor, de la data introducerii acțiunii, până la data soluționării irevocabile, actualizată cu indicele de inflație.
În expunerea criticilor reclamanții susțin în esență că suprafața totală expropriată este de 17.132 mp și nu_ mp, astfel cum experții explică la fila 7 din completarea la raportul de expertiză prin răspunsul la obiecțiuni și astfel se modifică valoarea despăgubirilor, raportată la suprafața reală a terenului.
În ce privește cererea de acordare a dobânzii legale, apelanții arată că este întemeiată pe dispozițiile art. 294 alin 2 C. proc. civ., deci admisibilă.
În expunerea criticilor, pârâta . arată, în esență, următoarele:
1. Excepțiile invocate au fost respinse netemeinic și nelegal de către instanța de fond. Acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994 este inadmisibilă întrucât tocmai reclamanții au motivat că terenurile s-au preluat în perioada 1990 – 1991, deci anterior apariției Legii nr. 33/1994, dar ulterior apariției Legii nr. 18/1991.
Or, preluarea terenurilor s-a făcut în baza Decretului nr. 40/1989 a Consiliului de Stat al RSR, fiind aprobată prin Anexa 2 a acestui decret.
Reclamanții nu a probat proprietatea particulară a terenurilor în litigiu în momentul ocupării acestora, ceea ce conduce la concluzia că respectivele terenuri au fost cooperativizate, și avea posibilitatea solicitării de despăgubiri în baza art. 4 din Legea nr. 1/2000, demers pe care aceștia nu au înțeles să-l întreprindă, ci Legea 10/2001.
Acțiunea este prematură întrucât în cauză nu s-a îndeplinit procedura prealabilă obligatorie în această materie, în sensul că, deși Hidroelectrica a transmis notificările proprietarilor tabulari ai terenurilor în cauză, iar reclamanții au stat în pasivitate și nu au formulat întâmpinări.
Sub aspectul plății despăgubirilor cerute greșit s-a respins excepția lipsei calității procesual pasive, expropriator este statul român, iar obiectivul de interes național conform HG 392/2002.
Apelanta susține că nu are calitate procesuală, fiind o societate care nu primește bani de la bugetul public, fiind doar concesionar al terenurilor ce figurează în domeniul public, în acest sens fiind și hotărârile CEDO care, indiferent de obiect, sunt îndreptate împotriva Statului R., el fiind obligat la plata despăgubirilor datorate cu titlu de reparare a prejudiciului.
În ce privește lipsa calității procesual active a reclamanților, apelanta susține că trebuia admisă excepția întrucât în cauză nu este făcut dovada vocației concrete pentru terenurile aflate în litigiu. Nu s-a dovedit masa succesorală aflată în patrimoniul defuncților proprietari tabular la data decesului ținând cont de înscrierile din CF și colectivizarea terenurilor agricole. Cooperativizarea terenurilor antecesorilor reclamanților a dus la stingerea dreptului lor de proprietate.
În contextul în care terenurile nu au putut face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, reclamanții nu pot justifica un drept asupra acestor terenuri.
În concluzie, apelanta susține că reclamanții nu au dovedit dreptul de proprietate asupra terenurilor în litigiu, iar faptul că nu au formulat în termen legal întâmpinări la propunere de preț făcută pe numele antecesorilor lor, înseamnă că au acceptat în mod tacit oferta de preț.
Netemeinic instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție.
2. Pe fondul cauzei, apelanta susține că reclamanții nu au făcut niciodată dovada dreptului de proprietate.
Valoarea despăgubirilor acordate de instanța de fond este criticabilă întrucât este nefundamentată de experți și nu ține cont de realitățile prețurilor imobiliare și dispozițiile Legii nr. 33/1994.
Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că valoarea terenurilor este exagerat de mare, în raport de valoarea cu care se vând efectiv terenurile în zonă.
Aceleași critici sunt și cu privire la contravaloarea lipsei de folosință agricolă, iar în raport de caracterul pecuniar al despăgubirilor solicitate și prevederile Decretului nr. 167/1958, acțiunea este prescrisă, acordarea de despăgubiri impunându-se doar pentru ultimii trei ani, anteriori cererii de chemare în judecată.
Intimații reclamanți nu au formulat întâmpinare, însă prin concluziile scrise au solicitat respingerea apelului pârâtei ca nefondat.
În apel s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiza agricolă.
Examinând actele și lucrările dosarului, C. constată următoarele:
Cu referire la apelul declarat de reclamanți:
Solicitarea reclamanților de acordare a dobânzii legale, respectiv reactualizarea despăgubirilor cu indicele de inflație, nu poate fi primită.
Potrivit art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se poate face alte cereri noi…se pot cere însă dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe (…).
Astfel, acest text legal instituie regula limitelor efectului devolutiv al apelului, principiul inadmisibilității modificării în apel a elementelor esențiale ale acțiunii civile.
Interdicția instituită de acest text legal, vizează cererile prin care se urmărește valorificarea unor pretenții avute în fața instanței de apel, deci cu excluderea primului grad de jurisdicție, ceea ce este inadmisibil.
Pentru a fi aplicabil alineatul 2 al acestui articol, cu referire la căile admise a fi valorificate în apel, este necesar ca aceste dobânzi, rate sau orice despăgubiri, să fi constituit obiect a cererilor din prima instanță, să fi fost solicitate de reclamanți, iar instanța să se fi pronunțat sau nu asupra lor prin hotărâre. P. urmare, direct în apel nu se pot solicita dobânzi care curg după data pronunțării sentinței, dacă prima instanță nu a fost sesizată cu o cerere privitoare la dobânzi, întrucât astfel, cererea este nulă, deci inadmisibilă potrivit alineatului 1 al art. 294 C. proc. civ..
Critica referitoare la contravaloarea despăgubirilor calculate pentru suprafața de_ mp se reține că este fondată.
P. răspunsul la obiecțiunile formulate de către părți, experții au arătat și calculat suprafața reală de 17.132 mp a terenului expropriat (filele 194-197 dosar fond) menționând că la data inundării terenului acesta era arabil în totalitate. Astfel, valoarea terenului conform variantei I, conform metodei de calcul pe bază de profit este de_ mpX25,5 lei/mp=436.866 lei, iar valoarea folosului nerealizat se calculează pentru aceeași suprafață. În concluzie, apelul reclamanților se va admite sub acest aspect.
Cu referire la apelul pârâtei, se rețin următoarele:
Reclamanții sunt moștenitori ai proprietarilor tabulari D. O., M. I. și C. A., astfel cum rezultă din certificatele de naștere (filele 21-32) și extrasele de carte funciară (filele 3-15) depuse la dosarul de fond, aspecte de altfel necontestate de către pârâtă.
Imobilele în litigiu, înscrise în CF 96, 106, 167, 115, 288, 918, 334, 388, 97, 1370, 1115, și 1189 Subcetate, au fost colectivizate (aspect necontestat).
O parte din imobile au făcut obiectul restituirii către antecesoarea reclamanților M. O. (căs. D.), eliberându-i-se Titlu de proprietate pentru terenurile neocupate. Conform adeverinței nr._/20/1998 (fila 17 dosar fond) emisă de Primăria Comunei Sîntămărie O., terenurile ocupate de amenajarea hidroelectrică a râului Strei nu s-au restituit, pentru acestea urmând a fi parcurse căile procedurale instituite de Legea nr. 33/1994 (fila 18 dosar fond).
Pârâta susține că terenurile în litigiu au fost expropriate prin Decretul nr. 40/1989, susținere ce nu poate fi primită. P. acest decret s-a aprobat efectuarea de lucrări de investiții pentru obiectul „Amenajare hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate – S.”. În Anexa nr. 2 la acest proiect, prin art. 4 s-a aprobat începerea executării lucrărilor pentru realizarea acestui obiectiv, iar prin art. 5 s-a aprobat ocuparea și scoaterea din producția agricolă (…), în limita unei suprafețe de 685 ha, situată în județul Hunedoara. Acest articol mai dispune ocuparea terenurilor eșalonat, pe baza planurilor întocmite de titularul investiției, prin decizia Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Județului Hunedoara și cu acordul proprietarilor acestor terenuri. Pentru executarea acestor lucrări, fostul CAP a avizat favorabil exproprierea unei suprafețe de 59,92 ha teren (filele 89-97 dosar apel), întocmindu-se în acest sens un proces-verbal de predare al terenurilor. În acest din urmă proces verbal (filele 94-96) sunt identificate topografic terenurile expropriate, iar imobilele aparținând antecesorilor reclamanților (astfel cum au fost identificate cu date de CF prin expertiza topo –filele 121 – 162 fond) nu figurează printre aceste terenuri. P. urmare, cu evidență susținerea pârâtei în sensul că terenurile au fost expropriate prin Decretul nr. 40/1989 nu sunt fondate.
Imobilele în litigiu au fost expropriate prin HG nr. 392/2002 prin care s-a declarat utilitatea publică de interes național a obiectivului „Amenajare hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate – S.”, iar expropriator fiind prevăzut S. R. prin S. C. de P. a Energiei Electrice Hidroelectrica SA (conform art. 2 ale acestei hotărâri). P. Hotărârea nr. 958/16.06.2004 Guvernul României a constituit Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere, în scopul realizării obiectivului e interes național declarat ca atare prin hotărârea arătată mai sus.
Expropriatorul a demarat procedura de expropriere și, implicit, de acordare a despăgubirilor, notificând proprietarii tabulari în acest sens. În acest scop, pârâta i-a notificat și pe antecesorii reclamanților, toți decedați la acel moment, conform actelor de stare civilă.
Față de această stare de fapt, C. constată că excepțiile invocate în fața instanței de fond au fost soluționate corect de către prima instanță pentru următoarele:
În ce privește excepția inadmisibilității, apelanta a adus în sprijinul acestei excepții două argumente, și anume: că trenul era ocupat înainte de apariția Legii nr. 33/1994, astfel că această lege nu este aplicabilă și că exproprierea a operat în baza Decretului nr. 40/1989.
Așa cum s-a reținut în cele ce preced, prin Decretul nr. 40/1989 s-a aprobat efectuarea de lucrări de învestiții pentru amenajarea hidroenergetică a râului Strei, lucrări care nu au vizat terenurile în litigiu, ci cele care figurează în procesul-verbal de identificare a imobilelor pentru care fostul CAP și-a dat avizul favorabil. Imobilele în litigiu au fost expropriate în anul 2002, prin HG nr. 392/2002. În consecință, legea aplicabilă, în vigoare la data emiterii hotărârii de expropriere, era Legea nr. 33/1994, neavând relevanță sub acest aspect împrejurarea că, în fapt, ocuparea terenurilor a avut loc înainte de declararea utilității publice.
De altfel, cât vreme până la apariția HG nr. 392/2002, terenurile în litigiu nu era declarate de utilitate publică, dreptul la acțiune în despăgubiri nu era născut, astfel că nu se puteau obține despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994, sens în care este și jurisprudența instanței supreme (decizia civilă 3883/2011).
În cauză, prezintă relevanță chiar atitudinea pârâtei, care, deși susține în prezent că Legea nr. 33/1994 nu este aplicabilă, ea însăși a demarat, cu aproape 10 ani înainte, procedura prevăzută de această lege, și i-a notificat pe antecesorii reclamanților, considerând la acel moment că aceștia sunt proprietarii terenurilor și li se cuvin despăgubiri în conformitate cu legislația ce reglementează exproprierea. Pentru toate acestea, C. constată nefondat argumentele apelantei în sensul că reclamanții puteau beneficia de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 1/2000, întrucât această dispoziție este anterioară exproprierii și nu poate produce efecte ultraactiv.
Referitor la prematuritatea acțiunii, C. reține că susținerile apelantei sunt, de asemenea, nefondate, întrucât, pe de o parte, nu poate fi imputat reclamanților procedura prealabilă stabilită de Legea nr. 33/1994 și nici lipsa unor despăgubiri echitabile pentru terenurile expropriate și ocupate de contractele hidroenergetice și apele lacului de acumulare.
Instanța a fost învestită cu cererea reclamanților de stabilire a despăgubirilor pentru terenurile expropriate, și, contrar susținerilor apelantei, persoanele supuse procedurii de expropriere nu pot fi obligate să aștepte până când expropriatorul va sesiza instanța, în condițiile în care terenul a fost efectiv ocupat de lucrarea de utilitate publică, în cadrul unor proceduri declanșate de expropriator.
Nici excepția lipsei calității procesual pasive a . poate fi primită, atâta timp cât prin actul normativ de declarare a utilității publice s-a stabilit că expropriatorul, S. R., este reprezentat prin prezenta societate. Acesta a fost dată în judecată în această calitate, de reprezentant al Statului R. și nu în nume propriu. P. urmare, în această calitate, pârâta justifică legitimare procesuală, cadrul procesual sub aspectul părților fiind corect stabilit.
Referitor la excepția lipsei calității procesual active a reclamanților, se constată, din cele ce preced, că antecesoarea reclamanților, def. D. O. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor cooperativizate de la antecesorii reclamanților (def. C. A.), inclusiv cele din litigiu. Dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanților a fost recunoscut atât prin eliberarea titlului de proprietate pentru o parte din imobile, cât și prin recomandarea făcută reclamanților de organele statului, în speță Primăria Sîntămărie O., de a urma procedura Legii nr. 33/1994 pentru a obține despăgubiri pentru imobilele în litigiu care, fiind expropriate, nu mai puteau forma obiectul restituirii în natură.
Mai mult, recunoașterea dreptului de proprietate și îndreptățirea antecesorilor reclamanților la despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994 a fost recunoscută de S. R. prin demararea de către pârâtă a procedurii prevăzute de legea de expropriere, prezența pârâtă notificându-i pe antecesorii reclamanților cu privire la oferta de despăgubire.
Această procedură însă nu a fost finalizată întrucât la data notificării, antecesorii reclamanților erau decedați, iar reclamanții nu au avut cunoștință de aceste notificări.
Față de aceste aspecte, se constată că reclamanții justifică legitimare procesual activă, dreptul lor de proprietate asupra imobilelor în litigiu fiind recunoscut prin decizii ale instituțiilor administrative ale statului român, astfel că, reclamanții au un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană de Drepturilor Omului.
Potrivit art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică îți în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.
Conform Jurisprudenței constante a Curții Europene a drepturilor Omului, noțiunea de bun protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 poate să acopere atât bunuri actuale cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în baza cărora un petent poate pretinde să aibă cel puțin o speranță legitimă să obțină beneficiul efectiv a unui drept de proprietate ( Gratzinger și Gratzingerorea contra Republicii Cehe).
În cauzele S. și alții împotriva României, S. contra României, A. Marshall împotriva României, A. împotriva României, CEDO a stabilit că petenții aveau un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție deoarece prin hotărâre arbitrară definitivă s-a stabilit în mod definitiv nelegalitatea naționalizării imobilelor.
În cazul D. și alții împotriva României, CEDO a constatat că instanțele interne au dispus reconstituirea dreptului de proprietate al reclamanților asupra unui teren și apoi au obligat Comisia de aplicare a legii fondului funciar să-i pună pe reclamanți în posesie asupra terenurilor respective.
Întrucât legislația internă reglementează proceduri prin care Comisia de aplicare a legii fondului funciar să procedeze la punerea intimatei în posesie asupra terenurilor respective și emiterea titlurilor de proprietate aferente, CEDO a constatat că în cauză cele două hotărâri judecătorești au creat reclamanților speranța legitimă de a fi puși în posesie și astfel „creanța” este suficient de bine stabilită încât să constituie o valoare patrimonială care atrage aplicarea garanțiilor prev. de art. 1 din Protocolul nr. 1 articolul 1 la Convenție.
Odată cu hotărârea pilot pronunțată în cauza A. și alții împotriva României, CEDO a reanalizat noțiunea de bun, subliniind ideea că, pentru a exista o valoare patrimonială nu este suficient ca legea să consemneze un drept de care beneficiază reclamantul, fiind necesar ca și instituțiile competente potrivit dreptului intern să constate că reclamantul îndeplinește condițiile pentru a beneficia de dreptul conferit prin lege.
Astfel, potrivit principiilor ce se degajă din jurisprudența CEDO „bunul actual” presupune existența unei decizii administrative sau judecătorești definitive prin care să se recunoască direct sau indirect dreptul de proprietate iar speranța legitimă presupune ca o creanță să aibă valoare patrimonială care să se bucure de o bază suficientă în dreptul intern.
În speță, considerăm că reclamanta se poate prevala de protecția acordată de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, având un bun actual în sensul acestui articol.
Reiterăm că prin titlul de proprietate eliberat și adeverința nr. 135/2010, respectiv oferta de despăgubiri emisă de pârâtă, S., prin instituțiile sale administrative, a recunoscut reclamanților îndreptățirea la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile neafectate de lacul de acumulare, și dreptul la despăgubiri pentru terenurile expropriate.
În temeiul art. 1 din Protocolul Nr. 1 Adițional la CEDO, statul are dreptul să exproprieze bunuri pentru cauză de utilitate publică. Însă, ceea ce impune acest articol, este că această lipsire de proprietate să fie efectuată numai cu o despăgubire efectivă și rezonabilă, atât sub aspectul cuantumului cât și al terenurilor, mai exact să existe un raport rezonabil de proporționalitate între măsura exproprierii și despăgubirea pentru această măsură.
În speță, este de necontestat că în fapt preluarea a operat în anii 1991 – 1992, iar sub aspectul legal prin HG nr. 392/2002, iar reclamanții, în calitate de moștenitori ai proprietarilor tabulari, nu au primit nici până în prezent vreo despăgubire, fapt ce impune în sarcina lor o pagubă disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului statuat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
În concluzie, C. constată că în cauză reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate, astfel, sub acest aspect, justifică legitimare procesuală activă.
Pârâta mai invocă în susținerea excepției lipsei calității procesual active și împrejurarea că reclamanții nu au făcut dovada unei vocații succesorale pentru terenurile în litigiu, acestea nefăcând parte din masa succesorală a antecesorilor, proprietari tabulari. Din cele expuse în cele ce preced, rezultă cu evidență că dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanților asupra terenurilor în litigiu a fost recunoscut, pârâta notificându-i pentru acordarea despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 33/1994. Conform actelor de stare civilă și certificatelor de moștenitor, reclamanții sunt moștenitorii proprietarilor tabulari, aspect de altfel necontestat de pârâtă, ai imobilelor în litigiu.
Potrivit dispozițiilor art. 26 din Decretul Lege 115/1938, reluat și în art. 28 din Legea nr. 7/1996, dreptul provenind din succesiune este opozabil față de terți fără înscriere în cartea funciară. Astfel, atâta timp cât dreptul de proprietate al proprietarilor tabulari ai imobilelor în litigiu a fost recunoscut, iar reclamanții au făcut dovada calității de moștenitori după acești proprietari, C. nu poate primi susținerile apelantei în sensul că terenurile nu fac parte din masa succesorală a antecesorilor și că reclamanți nu au făcut dovada unei vocații succesorale pentru acestea.
Apelanta critică soluția primei instanțe și sub aspectul respingerii cererii de chemare în garanție, critică ce nu poate fi primită. P. cererea de chemare în garanție, partea ce solicită ca, în cazul în care va cădea în pretenții, chematul în garanție să fie obligat să o despăgubească cu sumele ce urmează a le plăti reclamanților. Pârâta și-a justificat această cerere, susținând că statul, ca beneficiar al investiției și a dreptului de proprietate publică asupra terenurilor expropriate, este singurul care trebuie să suporte costurile exproprierii, iar M. Finanțelor P. este cel care gestionează fondurile bănești ale statului.
Or, potrivit art. 25 alin 2 din Decretul nr. 31/1956, S., ca subiect de drepturi și obligații, participă în astfel de raporturi prin M. Finanțelor P., afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop. Astfel cum s-a arătat, pârâta nu stă în prezentul proces în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al Statului, calitate confirmată printr-o normă speciale, derogatorie de la dreptul comun, respectiv prin art. 2 din HG nr. 392/2002. În concluzie, C. constată că prima instanță a soluționat corect cererea de chemare în garanție.
Cu referire la criticile aduse de către pârâtă pe fondul cauzei, se rețin următoarele:
Nu pot fi primite susținerile pârâtei în sensul că reclamanții au acceptat prețul propus, deoarece nu au formulat întâmpinare la notificări. Aceste notificări au fost emise pe numele antecesorilor reclamanților, care figurează ca proprietari tabulari, iar la data emiterii lor, aceștia erau decedați și astfel, reclamanții nu au avut cunoștință de prețul propus de expropriator. Mai mult, în situația în care expropriatorul ar fi apreciat că prețul a fost acceptat, ar fi trebuit să facă plata despăgubirilor, însă, așa cum s-a arătat, această plată nu a fost efectuată nici până în prezent, la mai mult de 10 ani de la demararea procedurii de expropriere.
Este adevărat că, potrivit art. 26 alin 2 din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul sub care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel, în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
În cuprinsul raportului de expertiză, întrucât în cauză experții au arătat că terenul nu are corespondent pe raza unității administrativ – teritoriale, luând în calcul oferte de vânzare și de cumpărare a terenurilor pe teritoriul județului Hunedoara, însă nici una dintre acestea nu vizează terenuri similare celor din litigiu. În aceste condiții, este evident că nu poate fi luate în considerare aceste prețuri estimative, care nu au la bază valori practicate efectiv în zonă datorită lipsei tranzacțiilor.
Experții au propus metoda ca valoarea imobilelor în litigiu să fie calculată după metoda de evaluare a terenurilor pe bază de profit, apreciind că aceasta corespunde cel mai bine situației de față. P. această metodă, s-a propus o valoare de circulație de 436.866 lei, luând în considerare categoria de folosință a terenurilor de 17.132 mp arabil.
În fața instanței de apel a fost depus un contract de vânzare – cumpărare încheiat de pârâtă cu terțe persoane (filele 64-65) ce a fost încheiat în anul 2006 și a avut ca obiect imobile situate în extravilanul comunei B. Română, cu prețul de 2,04 E. și fânaț de 1,47 E.. Însă, câtă vreme aceste contracte au fost încheiate cu mult înainte de stabilirea valorii terenurilor în litigiu și au obiect imobile situate în alte zone decât cea în litigiu, C. nu poate lua în considerare prețurile stabilite prin aceste acte translative de proprietate, față de dispozițiile art. 26 alin 2 precitate.
Pentru cele reținute, C. constată că prețul stabilit de prima instanță pentru terenurile expropriate de 25,5 lei/mp pentru terenul agricol, fânaț, este unul corect și rezonabil, criticile pârâtei fiind neîntemeiate.
Cu referire la echivalentul lipsei de folosință, în apel s-a administrat proba cu expertiza agricolă, la solicitarea apelantei, cu obiectivele solicitate de aceasta.
P. expertiza efectuată în fața instanței de fond, s-a stabilit cuantumul acestor despăgubiri raportat la suprafața totală de 17.132 mp din care 2112 mp teren intravilan, fânaț 1152 mp, 164 mp pășune, 945 mp arabil și diferența teren extravilan, cu mențiunea că la data preluării terenului de către pârâtă, categoria de folosință a acestuia era de teren agricol pe toată suprafața.
De asemenea, s-a avut în vedere că în perioada CAP –ului, în zonă au fost acordate loturi ajutătoare agricultorilor membrii CAP ce au fost cultivate în cea mai mare parte cu legume, respectiv culturile de porumb boabe și cartofi și o medie în privința legumelor. Astfel, experții au avut în vedere productivitatea reală ce se poate obține în zonă, stabilind o valoare de 10.217 lei/an.
P. raportul întocmit în apel, expertul a stabilit două variante, prima, în care a luat în calcul producțiile medii, astfel cum au fost comunicate de Direcția de S. și a doua, pe baza producțiilor medii ce se pot obține în raport de potențialul productiv al solului, de condițiile pedoclimatice ale zonei și de valorificarea potențialului de producție a soiurilor.
În ambele variante, expertul a plecat de la premisa absolut arbitrară și nejustificată că pe terenul în litigiu, reclamanții ar fi cultivat 780 mp cu legume, 780 mp cu cartofi și 1559 mp cu porumb, deci un total de 3119 mp arabil, restul de teren fiind fâneață. Pornind de la această distribuire a culturilor, expertul a calculat un profit anual de 6198 lei, în prima variantă, și de 13.604 lei anual în varianta a doua.
Pentru a compara cuantumul lipsei de folosință determinat la fond și în apel, este necesar ca în ambele lucrări de specialitate, experții să aibă în vedere aceeași distribuire a culturilor. C. apreciază că modalitatea de calcul pe care au avut-o în vedere experții la fond este cea obiectivă și corectă, întrucât se are în vedere profitul mediu care s-ar fi putut obține dacă întreaga suprafață ar fi fost cultivată câte un an cu fiecare din culturile practicate în zonă.
Modalitatea de calcul folosită în apel urmează a fi înlăturată deoarece expertul pornește de la aprecierea eronată că suprafața de 0,2675 ha este fâneață, în condițiile în care terenul se află în zonă de luncă și a fost folosit ca lot agricol până la amenajarea lacului. Pe de altă parte, expertul stabilește arbitrat, fără niciun argument tehnic și obiectiv, suprafețele de teren care ar fi fost cultivate cu diverse culturi.
Față de cele ce preced, C. constată că, aplicând metoda de calcul folosită în expertiza de la fond (profitul mediu care s-ar fi putut obține dacă întreaga suprafață ar fi fost cultivată: un an cu legume, un au cu cartofi și un an cu porumb) la valorile calculate de expert în apel, se obțin următoarele sume:
- în varianta I (în care s-au luat în calcul producțiile medii, astfel cum au fost comunicate de Direcția de S.), profitul pe un hectar este de 9133 lei/an (18.862 + 7.243 + 1.295 = 27.400:3 = 9133 lei/ha/an), ceea ce înseamnă că profitul pentru suprafața de_ mp este de _ lei/an.
- în varianta a II-a (pe baza producțiilor medii ce se pot obține în raport de potențialul productiv al solului, de condițiile pedoclimatice ale zonei, de valorificarea potențialului de producție a soiurilor), profitul pe un hectar este de_ lei/an (_ +_ + 3000 = 45.400:3 =_ lei/ha/an), ceea ce înseamnă că profitul pentru suprafața de_ mp este de _ lei/an.
Comparând despăgubirile calculate la fond și în apel pentru lipsa de folosință, C. constată că valoarea determinată prin expertiza de la fond prin răspunsul la obiecțiuni, de_ lei/ha/an este mai mică decât cea calculată în apel în care a luat în calcul producțiile medii, astfel cum au fost comunicate de Direcția de S. (4245 lei/an). În plus, în prima expertiză, expertul a luat în considerare și circumstanțele concrete ale imobilului în litigiu, respectiv, categoria de folosință, fertilitatea terenului, aproprierea de sursa de apă,
Față de cele ce preced, C. constată că valoarea despăgubirilor stabilită prin expertiza efectuată în primă instanță este corect determinată, astfel că sub acest aspect, criticile apelantei pârâte sunt nefondate.
În ce privește prescripția dreptului material al reclamanților de a solicita lipsa de folosință pe ultimii 20 de ani, se constată că această cerere este una patrimonială. Potrivit art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în speță, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen de trei ani.
Terenul în litigiu a fost ocupat de lacul de acumulare încă de la începutul anilor 1990, exproprierea pentru cauză de utilitate publică fiind dispusă numai prin HG nr. 392/2002. Temeiul în care se naște dreptul la despăgubiri pentru folosul nerealizat prin lipsa de folosință îl reprezintă ocuparea terenului de către expropriator fără drept, înainte de transferul dreptului de proprietate. Așadar, aceste despăgubiri izvorăsc dintr-un fapt ilicit, iar potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Ca urmare, cererea reclamanților, în calitate de proprietari ai terenului în litigiu, pentru obligarea pârâtului la plata lipsei de folosință, ca urmare a ocupării fără drept a terenului, este admisibilă doar pentru ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, pentru restul perioadei, acțiunea fiind prescrisă.
C. nu poate primi susținerile reclamanților intimați în sensul că despăgubirile privind echivalentul lipsei de folosință se circumscriu noțiunii de prejudiciu în înțelesul art. 26 din Legea nr. 33/1994 și că dreptul la acțiune privind aceste despăgubiri se naște în momentul în care instanța este sesizată de expropriator, conform art. 21 alin. 2 din Legea nr. 33/1994.
Este de observat, în primul rând, că despăgubirile la care se referă dispozițiile art. 26 includ valoarea reală a imobilului și prejudiciul creat proprietarului, ceea ce presupune că acest prejudiciu este consecința exproprierii, și nu că este anterior acesteia. Despăgubirile la care este îndreptățită persoana expropriată cuprind valoarea de înlocuire a imobilului expropriat și eventualul prejudiciu produs prin expropriere, cum ar fi cheltuielile de amenajare a unei căi de acces, diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat ca urmare a schimbării categoriei de folosință din teren arabil în cale acces și alte asemenea despăgubiri.
Ocuparea fără drept a terenului, anterior exproprierii și acordării despăgubirilor, reprezintă o faptă ilicită ce excede sferei Legii nr. 33/1994, neputându-se accepta ipoteza că legiuitorul a înțeles ca prin dispozițiile Legii nr. 33/1994 să acopere și un astfel de prejudiciu.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 reglementează situația în care instanța este sesizată de expropriator pentru a se pronunța cu privire la expropriere, respectiv cu privire la propunerile de expropriere și la ofertele de despăgubiri. Aceste despăgubiri vizează valoarea imobilelor ce urmează a fi expropriate, deci sunt ulterioare exproprierii, astfel că nu poate fi primită susținerea reclamanților în sensul că despăgubirea reprezentând lipsa de folosință, anterioară emiterii hotărârii de expropriere și stabilirii despăgubirilor, poate face obiectul unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994.
C. reține că și în ipoteza în care s-ar accepta susținerile reclamanților că aceste despăgubiri ar putea fi circumscrise noțiunii de prejudiciu în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție al dreptului material la acțiune este cel de la care reclamanții au cunoscut faptul ocupării și pe cel care l-a ocupat, astfel că și în această situație cererea este prescriptibilă.
Termenul de prescripție al dreptului de a cere acordarea despăgubirilor pentru valoarea terenului nu este același cu cel pentru acordarea echivalentului lipsei de folosință, întrucât izvorul acestor cereri este diferit.
Astfel, în cazul despăgubirilor reprezentând valoarea terenului, cauza cererii o reprezintă transmiterea dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator, iar dreptul la acțiune curge de la data notificării – în condițiile art. 14 și urm. din Legea nr. 33/1994 - sau, în lipsa acesteia, de la data solicitării instanței de a stabili aceste despăgubiri.
În cazul pretențiilor vizând lipsa de folosință, temeiul cererii îl reprezintă ocuparea fără drept a terenului proprietatea reclamanților, astfel că dreptul la acțiune pentru recuperarea acestui prejudiciu începe să curgă de la data când proprietarul terenului a cunoscut faptul ocupării și pe cel care l-a ocupat.
Pentru cele ce preced, C. constată fondate criticile formulate de apelanta pârâtă cu privire la prescripția dreptului material la despăgubiri reprezentând lipsa de folosință, prima instanță pronunțând hotărârea cu
(continuarea deciziei civile nr. 30/2013 pronunțată în dosar nr._ )
aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. În consecință, va reduce cuantumul despăgubirilor reprezentând folosul de tras pe perioada 2007-2011 la suma de 51.085 lei (10.217 lei/an x 5 ani).
Pentru considerentele expuse, C., în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., va admite ambele apeluri, va schimba în parte hotărârea sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, pentru întreaga suprafață de 17.132 mp, respectiv a perioadei de acordare a folosului nerealizat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite apelurile declarate de către reclamanții D. A., D. I. și D. F. și de către pârâta .. împotriva sentinței civile nr. 194/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._ pe care o schimbă în parte în sensul că:
Obligă pârâtul să plătească reclamanților cu titlu de despăgubiri suma de 436.866 lei – echivalent a_ E., reprezentând valoarea terenurilor expropriate și suma de_ lei reprezentând prejudiciul creat pentru lipsa de folosință a terenurilor agricole pe perioada 2007-2011 inclusiv – într-un termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Menține neschimbate celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28.03.2013.
Președinte, C. G. N. | Judecător, A. N. | |
Grefier, M. R. |
Redc.CGN/01.04.2013
Tehnoredc.EH/25.04.2013
10 ex/MR
Jud. fond: M. I.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Pretenţii. Decizia nr. 167/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
