Pretenţii. Decizia nr. 148/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 148/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 148/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 148/2013
Ședința publică de la 28 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.-președinte secție
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Grefier N. P.
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul A. M., împotriva deciziei civile nr. 494/2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ *, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat M. A. cu delegație la dosar pentru contestator și avocat B. T. cu delegație la dosar pentru intimați, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată, prezenta contestație în anulare este motivată și timbrată de către mandatara contestatorului, care a formulat cerere de recuzare a completului de judecată, cauza fiind suspendată până la soluționarea acesteia.
Mandatara contestatorului depune la dosar taxă judiciară de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
La reluarea cauzei, după suspendarea ședinței de judecată, și repetarea apelului nominal în ședință publică se prezintă mandatara contestatorului, lipsă fiind restul părților.
S-a făcut referatul cauzei, cererea de recuzare a completului de judecată fiind respinsă prin încheiere civilă pronunțată în Camera de Consiliu din data de 28.02.2013 (f. 18).
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatara contestatorului, avocat A. M. solicită admiterea contestației în anulare, anularea hotărârii atacate, considerând că aceasta reprezintă rezultatul unor erori materiale. Menționează că în cuprinsul motivelor de recurs nu se găsesc motive de nelegalitate a hotărârii, acestea făcând trimitere la probele administrate în fața instanței de fond iar motivele de recurs depuse la dosar sunt tardiv formulate. Din memoriu depus la dosar rezultă că au fost criticate motive de netemeinice care vizează administrarea probelor și nu motive de nelegalitate. În recursul depus la dosar nu erau relevate motive de recurs ce puteau fi încadrate în unul din cazurile prev. de art. 304 C. proc. civ. Motivele de recurs susținute oral nu puteau fi luate în considerare întrucât nu erau motive de ordine publică, iar dacă existau, acestea ar fi trebuit puse în discuția părților.
O altă eroare materială a deciziei pronunțată în recurs o reprezintă reținerea instanței referitoare la răspunderea civilă delictuală. Consideră că în situația răspunderii delictuale, există acordul părții, respectiv acela ca intimatul să desfășoare o activitate de conducere a unui autovehicul, context în care există posibilitatea și riscul producerii unui accident, iar reclamantul și-a asumat acest risc, astfel că nu se poate reține culpa contestatorului.
Pentru considerentele expuse solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată.
Instanța, în deliberare, față de actele dosarului lasă cauza în pronunțare.
După dezbateri:
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, concluzii scrise formulate de intimata ..
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față,
P. acțiunea înregistrată la data de 24.11.2009 pe rolul Judecătoriei Alba Iulia sub dosar nr._, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. M., obligarea acestuia la plata sumei de 109.908,76 lei, contravaloarea reparației autotractorului, a sumei de 14.020 euro, contravaloarea reparației semiremorcii, a sumei de 1000 lei, contravaloarea transportului autovehiculelor pe platformă și a sumei de 72.090 lei, contravaloarea unui număr de 267 oi.
Dosarul a fost înregistrat sub dosar nr._, ca urmare a soluționării unei cereri de abținere.
P. sentința civilă nr. 2362/2011, prima instanță a admis în parte cererea formulată de reclamantă și l-a obligat pe pârât să-i plătească acesteia suma de 109.908,76 lei reprezentând contravaloarea reparației autotractorului cu nr. de înmatriculare_, suma de 14.020 euro reprezentând contravaloarea reparației semiremorcii cu nr. de înmatriculare_ și suma de 58.740 lei reprezentând contravaloarea unui număr de 267 de oi. A fost respinsă în rest cererea, iar pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 6535,68 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit adresei Inspectoratului de Poliție Județean S. – Serviciul Poliției Rutiere nr._/2009, la data de 28.07.2009, în jurul orelor 17 pe DE 81, zona Meses, între localitățile Z. – Ciumarna, pârâtul A. M., conducând autotractorul cu nr._ și semiremorca cu nr._, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, nu a redus viteza răsturnându-se în șanțul din partea dreaptă a drumului. În urma tamponării autotractorul a suferit următoarele avarii: cabina partea dreaptă, far dreapta și stânga, oglinda retrovizoare dreapta, bară protecție față, mască față, ușa dreapta față iar semiremorca a avut ca avarii rampă încărcare spate, cilindrii, partea dreaptă deteriorată, plafon deteriorat, de asemenea a rezultat decesul a unui număr de 267 oi din cele 464 transportate, aspect constatat de inspectorii Direcției Sanitară Veterinară și pentru siguranța alimentelor S..
IPJ S. a eliberat reclamantei autorizațiile de reparații . nr._ din 28.07.2009 pentru autotractorul marca IVECO cu nr. de înmatriculare_, constatând următoarele avarii: cabina partea dreaptă, far dreapta și stânga, oglinda retrovizoare dreapta, bara protecție față, masca față, ușa dreapta fața, și . nr._ din 28.07.2009 pentru semiremorca marca Pezzaioli cu nr. de înmatriculare_ constând în următoarele avarii: rampa încărcare spate, cilindrii, partea dreapta deteriorată, plafon deteriorat.
Potrivit interogatoriului administrat reclamantei ., autotractorul cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca cu nr. de înmatriculare_ nu erau asigurate CASCO la data producerii evenimentului rutier, reclamanta posedând cu privire la acestea doar o asigurare de răspundere civilă obligatorie.
Prima instanță a apreciat, pe baza probelor administrate, că în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, constatând că prejudiciul este doar parțial dovedit. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul A. M., solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate și pe cale de consecință respingerea în totalitate a acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 998 C. civ. Apelantul susține că din probele administrate în cauză a rezultat că între el și intimată a existat un raport juridic care s-a desfășurat în timp, în baza unei convenții verbale, acesta efectuând societății mai multe transporturi.
O altă critică adusă sentinței apelante este aceea că instanța de fond a neglijat faptul că apelantul nu are nicio culpă în producerea evenimentului rutier și prin urmare nu are nicio obligație de despăgubire. Acesta nu a fost sancționat de către organul de poliție din punct de vedere contravențional, deși reclamanta intimată a încercat să determine organele de poliție să stabilească culpa apelantului în producerea evenimentului rutier.
Mai susține că nu i-a fost analizată apărarea efectuată la instanța de fond, în sensul că reclamanta nu avea încheiat asigurare facultativă nici pentru mașina ce urma să efectueze transportul și nici pentru marfa transportă, prin urmare aceasta și-a asumat riscul transportului. De asemenea, aceasta a riscat și atunci când nu i-a încheiat apelantului un contract de muncă înregistrat la ITM, contract în cuprinsul căruia să fie stabilite drepturile și obligațiile. Neglijența intimatei mai rezultă și din faptul că, conducătorului auto nu i-a fost reținută vreo garanție pentru eventualele pagube.
Apelantul arată de asemenea că hotărârea instanței de fond este nelegală datorită faptul că au fost administrate probe, nesolicitate de părți, în scopul constituirii probelor în favoarea intimatei. Deși i s-a pus în vedere reclamantei necesitatea administrării probei cu expertiza pentru a se stabili valoarea prejudiciului în cauză, aceasta nu a înțeles să se prevaleze de acest mijloc de probă, însă instanța a dispus efectuarea acesteia din oficiu, urmând ca, apoi costul acesteia să fie suportat de apelant în cazul admiterii acțiunii, ceea ce s-a și întâmplat.
P. decizia civilă nr. 291/A/2011, a fost admis apelul pârâtului și, în consecință, a fost schimbată în tot sentința apelată în sensul că s-a respins acțiunea și a obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 3765,34 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că în mod greșit s-a apreciat că între părți nu a exista vreo convenție. Din cuprinsul interogatoriului luat reclamantei la instanța de fond, aceasta a recunoscut că între părți a existat o convenție verbală prin care pârâtul îi efectua regulat curse de transport de marfă – de animale – atât în țară cât și în străinătate. Aceste curse se efectuau, nu în baza unui contract de muncă, așa cum era normal și firesc, ci în baza ,,unei convenții verbale”, adică la mica înțelegere. Instanța de apel a apreciat că procedând într-o astfel de manieră, reclamanta și-a asumat riscul din momentul încredințării efectuării cursei de către pârât.
Prevederile legale aplicabile în materie sunt clare și explicite și ele trebuie respectate întocmai. Reclamanta nu a înțeles să respecte aceste prevederi legale și a trimis în cursă o persoană care nu avea încheiat contract individual de muncă, nu avea asigurare la bordul autovehiculului și nici asigurare pentru marfa ce o transporta. Fără existența unei convenții, pârâtul nu avea cum să presteze acest serviciu în favoare reclamantei, aceasta pentru că, din același interogatoriu rezultă că pârâtul a efectuat curse în Italia, în G., în Bulgaria, precum și multe drumuri în țară. Răspunsul la interogatoriu mai relevă faptul că pârâtul era tratat ca un angajat ,,tot timpul era plătit cu 2000 lei/lună”- însă fără forme legale.
Reclamanta și-a asumat și riscul transportului prin neasigurarea mărfii ce urma să se transporte. În răspunsul de la întrebarea 7 din interogatoriu reclamanta răspunde că nu a avut niciodată asigurare pe marfa transportată și nici asigurare Casco pentru autovehicule. Cu alte cuvinte reclamanta a circulat pe drumurile publice asumându-și riscul suportării pagubei în momentul producerii vreunui eveniment nedorit. Că este așa rezultă și din actele încheiate de organul de politie unde s-a consemnat că mașina deține toate asigurările, însă aceste acte nu se aflau la bordul autovehiculului.
Instanța de apel a constatat că pârâtul nu se face vinovat de producerea evenimentului rutier, ceea ce rezultă din faptul că acesta nu a fost sancționat contravențional. În aceste condiții nu se poate reține că în speță sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile răspunderii civile delictuale care să antreneze răspunderea pârâtului pentru acoperirea pagubei.
S-a apreciat de asemenea că probele administrate în cauză nu sunt de natură a stabili certitudinea pagubei și nici întinderea ei. Astfel, nu s-a stabilit printr-un raport de expertiză de specialitate valoarea reparației autovehiculului, reclamanta depunând la dosar o factură proformă care are o valoare orientativă, aceasta nu dovedește că s-a efectuat și plătit reparația. De asemenea, bonurile de achiziție a animalelor nu sunt înregistrate în contabilitatea firmei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii și menținerea sentinței instanței de fond.
În expunerea motivelor, aceasta arată că pârâtul a produs accidentul rutier ca urmare a neadaptării vitezei și a avariat autotractorul și autoremorca acesteia, accidentul provocând și decesul a 276 de animale.
Recurenta susține că, în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța de fond reținând în mod corect culpa pârâtului în producerea accidentului și arată că, pârâtul nu avea calitatea de angajat a recurentei și nici nu putea avea această calitate, fiind angajat la altă societate.
Împrejurarea că reclamanta nu a avut încheiate asigurări pentru autovehicule și pentru marfă nu îl poate exonera pe pârât de la răspunderea pentru prejudiciul cauzat.
În drept se invocă art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Recursul este legal timbrat (fila 13).
Intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 8 – 10).
Analizând legalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Ambele instanțe au reținut împrejurarea că pârâtul a efectuat un transport de marfă pentru reclamantă și că, în urma producerii unei accident rutier, reclamanta a suferit o pagubă constând în avarierea autotractorului și a remorcii și în decesul a 267 oi.
Față de această stare de fapt, prima instanță a apreciat că în cauză este atrasă răspunderea civilă delictuală a pârâtului pentru fapta proprie, conform art. 998-999 C. civ. În schimb, instanța de apel a considerat că între părți a existat o convenție, dar reclamanta nu a respectat normele juridice privind încheierea contractului individual de muncă, ceea ce înseamnă că aceasta din urmă și-a asumat riscul din momentul încredințării efectuării cursei de către pârât, întrucât a trimis în cursă o persoană care nu avea încheiat contract individual de muncă și nu avea asigurare nici pentru autovehicul și nici asigurare pentru marfă.
Curtea constată că, în materie civilă, răspunderea civilă delictuală reprezintă dreptul comun, în timp ce răspunderea contractuală are caracter derogator. Obligația încălcată în cadrul răspunderii delictuale este una legală, cu caracter general, care revine tuturor subiecților de drept, în timp ce în cadrul răspunderii contractuale, obligația încălcată este o obligație concretă, stabilită prin contractul preexistent, indiferent că este un contract de muncă ori unul civil.
În speță este evident că între părți a existat o înțelegere prin care acestea au convenit ca pârâtul să efectueze un transport de marfă și să primească în schimb o contraprestație, respectiv o sumă de bani. Dar este fără îndoială că o asemenea convenție nu putea să prevadă că pârâtul, în calitate se conducător auto, trebuie să respecte normele privind circulația pe drumurile publice. Această obligație este una legală și ea incumbă oricărei persoane care conduce un autovehicul pe drumurile publice.
Ca atare, fapta pârâtului de a nu adapta viteza legală la condițiile de trafic, respectiv într-o curbă deosebit de periculoasă, este o faptă ilicită în sensul art. 998-999 din vechiul Cod civil, aplicabile în cauză. Cum în speță au fost dovedite și celelalte cerințe ale răspunderii delictuale și anume: existența prejudiciului - a cărui cuantum nu a fost contestat prin motivele de apel, a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu și a vinovăției pârâtului - acesta neprobând incidența vreunei cauze de înlăturare a vinovăției, Curtea a constatat că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că se impune tragerea la răspundere a pârâtului în temeiul normelor legale menționate mai sus.
Contrar susținerilor pârâtului și a considerentelor deciziei atacate, în cauză nu prezintă nicio relevanță împrejurarea că nu s-a stabilit răspunderea contravențională a pârâtului pentru evenimentul rutier care a provocat paguba. Răspunderea contravențională atrage sancționarea celui vinovat pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice. În cazul în care prin această faptă s-a produs unei persoane un prejudiciu, răspunderea contravențională este dublată de cea civilă delictuală. Împrejurarea că pârâtul nu a fost tras la răspundere contravențională nu are ca efect inexistența faptei ilicite. Aceasta există independent de împrejurarea că este sau nu constatată de către organele de poliție. Această constatare are relevanță numai sub aspect probator, în sensul că dacă există un proces-verbal de constatare, necontestat, fapta nu mai trebuie dovedită cu alte probe, acest înscris bucurându-se de prezumția de veridicitate.
De asemenea, în cauză, față de obiectul acțiunii, nu are relevanță nici faptul că între părți ar fi existat o convenție specifică raporturilor de muncă și că reclamanta nu ar fi respectat dispozițiile legale în materia dreptului muncii. Aceste aspecte ar fi putut eventual să facă obiectul unei cercetări de către organele abilitate în materie, dar nu ar fi putut în niciun caz să înlăture aplicarea art. 998-999 C. civ.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că instanța de apel a pronunțat hotărârea atacată cu aplicarea greșită a dispozițiilor incidente în cauză, astfel că criticile reclamantei se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Pe cale de consecință, constatând fondat recursul de față, Curtea urmează să îl admită, în temeiul art. 312 C. pr. civ., cu consecința modificării deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtului și a menținerii hotărârii primei instanțe.
În baza art. 274 C. pr. civ., pârâtul intimat va fi obligat să plătească recurentei suma de 5183 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând taxa de
timbru și onorariul avocatului ales, conform chitanțelor depuse la dosar (filele 13, 22).
(continuarea deciziei civile nr. 148/28.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. M. împotriva deciziei civile nr. 494/2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr._ *.
Obligă contestatorul să plătească intimatei . suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în contestație.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.02.2013.
Președinte, A. N. | Judecător, C. G. N. | Judecător, M. F. C. |
Grefier, N. P. |
Redc. A.N.
Tehn. A.N.
2 ex/03.04.2013
Jud. recurs – A.N./C.G.N./M.F.C.
| ← Anulare act. Decizia nr. 135/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 203/2013. Curtea de... → |
|---|
