Expropriere. Decizia nr. 43/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 43/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 43/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA I CIVILA

DECIZIA CIVILĂ Nr. 43/2014

Ședința publică de la 05 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. C.

Judecător M. A. M.-vicepreședinte

Grefier E. M. H.

Cu participarea Ministerului Public reprezentat de P. de pe lângă C. de A. A. I. – procuror V. L.

Pe rol se află judecarea apelului declarat de pârâtul S. R. prin . prin administrator judiciar EURO INSOL SPRL, prin Sucursala Hidrocentrale Hațeg, împotriva încheierii civile din 7.05.2014, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil_ 13, având ca obiect expropriere.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic S. G. în reprezentarea apelantului pârât . celelalte părți.

Procedura de citare este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, având în vedere întâmpinările depuse la dosar de către apelanta pârâtă, precum și de către chematul în garanție, în care se indică și termenul de judecată prezent, apreciază că procedura de citare cu aceste părți este legal îndeplinită.

Mandatarul apelantului pârât depune completare la motivele de apel, învederând că sunt chestiuni procedurale întrucât s-a transmis mai târziu hotărârea de fond și pentru faptul că încheierea atacată nu a fost comunicat. Solicită instanței să le aibă în vedere ca și motive de apel.

Arată că nu are alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată încheiată faza probatorie, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Mandatarul apelantului pârât, consilier juridic S. G., solicită admiterea apelului, modificarea încheierii pronunțate în 7 mai 2014 în sensul admiterii cererii de chemare în garanției formulată de apelant și completarea cadrului procesual și cu partea care se apreciază ca având această calitate, respectiv M. Finanțelor P..

Reprezentantul Ministerului Public, procuror V. L., solicită respingerea apelului, apreciind că, în astfel de cauze, aceste chestiuni sunt deja tranșate.

Instanța lasă cauza în pronunțare.

C. DE A.

Asupra apelului civil de față,

P. acțiunea înregistrată sub dosar nr._ 13 reclamanții A. B. și A. S. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin ., să se constate exproprierea suprafeței de 9.852 mp, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 354.672 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea terenului și folosul de tras.

De asemenea, reclamanții au mai solicitat să se constate expropriată suprafața de teren consemnată mai sus în scopul realizării obiectivului de interes național: ”Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate – S.” și să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

. formulat cerere de chemare în garanție a Statului R. prin M. Finanțelor P. (filele 41 - 43).

P. încheierea din 07.05.2014 instanța de fond a pus în discuție admisibilitatea acestei cereri, luând concluziile reprezentanților pârâtului și reclamanților, prezenți la acest termen de judecată.

În temeiul art. 64 C. pr. civ. instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție ca inadmisibilă, reținând că, chematul în garanție nu reprezintă în cauză S. R., ci reprezentant al statului este .>

Împotriva acestei încheieri a formulat apel pârâta . desființarea în parte a încheierii, în sensul admiterii în principiu a cererii de chemare în garanție.

În expunerea motivelor, aceasta arată că cererea formulată întrunește toate condițiile de admisibilitate, întrucât a fost depusă în termenul legal, conform art. 73 alin. 3 C. pr. civ., are legătură cu obiectul cauzei dedus judecății iar pârâtul care formulează această cerere justifică un interes actual și între pârât și chematul în garanție există un raport juridic. Apelantul susține că formularea cererii de chemare în garanție împotriva M.F.P. nu a vizat atragerea acestuia ca pârât în procesul de expropriere ci a fost făcută în considerarea dreptului de regres al . a fi desdăunată de S. R. în temeiul raportului de reprezentare.

În cererea de apel, apelanta arată că nu i-a fost comunicată încheierea și își rezervă dreptul de a completa motivele după comunicare, sens în care a depus la data de 03.06.2014 o completare a motivelor de apel prin care a invocat că încheierea atacată nu este motivată și nu i-a fost comunicată, neregularități procedurale care îi încalcă dreptul la apărare.

În drept se invocă art. 466 C. pr. civ.

Examinând legalitatea și temeinicia încheierii atacate, C. constată următoarele:

Potrivit art.74 alin 2 C. pr. civ. rap. la art. 64 alin. 4 C. pr. civ., încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă și de la comunicare pentru partea lipsă. Instanța de fond a pus în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanție în condiții de contradictorialitate. Reprezentantul pârâtului a fost prezent la termenul de judecată, și-a exprimat poziția și a luat act de soluția pronunțată în ședință publică prin care, instanța a respins cererea și a expus considerentele pe care și-a justificat această soluție.

Argumentele instanței de fond nu puteau fi decât cele expuse în ședință publică și menționate în cuprinsul încheierii, astfel că, față de dispozițiile art. 232 – 233 C. pr. civ, nu se impunea motivarea suplimentară a soluției de respingere a cererii de chemare în garanție. De altfel, instanța de fond a arătat motivele de fapt și de drept pentru care a respins cererea ca inadmisibilă.

În ce privește necomunicarea acestei încheieri, C. constată că dispozițiile art. 64 alin. 4 C. pr. civ. sunt derogatorii de la prevederile art. 427 C. pr. civ., comunicarea ei impunându-se numai în cazul în care partea nu a fost prezentă la termenul la care s-a pus în discuție admisibilitatea în principiu, tocmai pentru considerentul că argumentele pentru care instanța a respins cererea au fost expuse în ședință publică și nu se mai impunea completarea lor prin încheiere.

Este de observat că apelanta a declarat apel în termen legal și nu a făcut dovada vreunei vătămări prin necomunicarea și nemotivarea suplimentară a încheierii.

Pentru cele ce preced, C. constată nefondate criticile referitoare la încălcarea dreptului la apărare prin nemotivarea și necomunicarea încheierii atacate.

Potrivit art. 72 C. pr. civ, partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată, în garanție sau în despăgubiri. Din economia acestui text legal rezultă cu evidență că, cel chemat în judecată trebuie să fie terț față de raportul juridic ce formează obiectul acțiunii principale. În cauză, are calitate de pârât S. R. care este expropriator și care, potrivit HG 392/2002 este reprezentat de . urmare, apelanta . este parte interesată în sensul art. 72 C. pr. civ. și nu poate formula cereri decât în calitate de reprezentant al Statului R. și numai pentru S. R..

Pe de altă parte, chematul în garanție este S. R., care în cauză are și calitate de pârât, neavând relevanță sub aspectul legitimării procesuale cine îl reprezintă în cauză. Aceasta înseamnă că, pârâtul S. R. prin reprezentant . cerere de chemare în garanție împotriva terțului S. R. prin M. Finanțelor P., ceea ce este de neprimit întrucât, aceeași persoană nu poate avea și calitate de parte și calitate de terț într-o cauză. Ca urmare, nici condiția ca chematul în garanție să fie o terță persoană nu este îndeplinită.

Pe cale de consecință, C. constată că criticile formulate de apelantă sunt nefondate, prima instanță făcând o aplicare corectă a dispozițiilor art. 74 alin. 2 C. pr. civ. raportat la art. 64 alin. 4 C. pr. civ., astfel că în temeiul art. 480 C. pr. civ. va respinge apelul pârâtei.

(continuarea deciziei civile nr. 43/2014 pronunțată în dosar nr._ )

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge apelul declarat de pârâta Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale „H.” S.A. prin Sucursala Hidrocentrale Hațeg, cu sediul procesual ales în Hațeg, .. 23, jud. Hunedoara împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Hunedoara la data de 7.05.2014 în dosar nr._ 13.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 5 iunie 2014.

Președinte,

C. M. C.

Judecător,

M. A. M.

Grefier,

E. M. H.

Redc. MAM

7 ex/1.09.2014

Jud. fond: I.E. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Expropriere. Decizia nr. 43/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA