Obligaţie de a face. Decizia nr. 31/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 31/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 31/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 31/2015
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
Judecător M. F. C.
Judecător C. G. N.
Grefier N. P.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții O. D. și O. S., împotriva deciziei civile nr. 379/2014 pronunțată de Tribunalul S. în dosar civil nr._, având ca obiect obligație de a face.
Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 20 ianuarie 2015, încheiere ce face parte integrantă din decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
P. sentința civilă nr. 6006/2013 Judecătoria S. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul - pârât reconvențional M. S. prin P. în contradictoriu cu pârâții- reclamanți reconvenționali O. D. și O. S. și în consecință a obligat pârâții- reclamanți reconvenționali să desființeze edificatele cu destinația de gard (din cărămidă și BCA) amplasate pe terenul cu nr. top. 5157/1/2/1/1/1 aflat în proprietatea reclamantului, garduri delimitate de punctele A-1-2-3-4-5-6-7-8-9-10 pe schița anexă la Raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert B. C. și, în caz de refuz, s-a încuviințat ca realizarea lucrărilor de eliberare a terenului aflat în proprietatea Municipiului S. să fie executate de reclamant, pe cheltuiala pârâților .
Acțiunea reclamantului a fost respinsă în rest, la fel și cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanții reconvenționali O. D. și O. S. împotriva reclamantului- pârât reconvențional M. S.. Pârâții- reclamanți reconvenționali au fost obligați la plata către reclamantul-pârât reconvențional la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
P. sentinta civilă nr. 8608/2009 pronunțată de Judecatoria S. și irevocabilă, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții A. I. și A. E. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Consiliul Local al mun. S., O. D. și O. M., D. L. și D. E., M. N., L. A. E., și admisă în parte acțiunea reconvențională formulată de pârâtul M. N. în contradictoriu cu pârâta ., și, după ce s-a dispus dezmembrarea întregului imobil cu nr. top 5157/1/2/1/1 din cartea funciară nr._ în două corpuri funciare distincte, respectiv nr. top. 5157/1/2/1/1/1 teren și stradă de_ mp - proprietar Statul Român și nr. top. 5157/1/2/1/1/2 teren cu casă de locuit cu două apartamente de 432 mp - proprietar Statul român, s-a stabilit și linia de graniță între imobilul teren cu destinația de stradă de_ mp și celelalte imobile din zonă, stabilindu-se inclusiv linia de graniță între stradă și imobilul pârâților O. de 200 mp, pe aliniamentul punctelor A”BCDE potrivit planșei 4 întocmită de expert B. C..
Pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor sentinței și materializarea în teren a liniilor de graniță astfel stabilite, s-a început dosar de executare nr. 135/2011 al B. Miscoci D. A., iar în cadrul acestui dosar, prin procesul verbal de constatare din 21.11.2011 s-a reținut că, pentru a se marca în teren linia de graniță stabilită în mod irevocabil prin expertiză, pârâții O. ar trebui să mute gardul existent în sensul de a avea doar 0,15 m de la colțul casei și până la gard, obligația de mutare a gardului nefiind însă stabilită în sarcina pârâților prin sentința mai sus menționată.
P. raportul de expertiză efectuat în cauză de expert B. C., s-a arătat din nou, că acest gard este edificat pe terenul aflat în proprietatea Statului Român cu nr. top. 5157/1/2/1/1/1 teren și stradă de_ mp. P. raportul de expertiză efectuat în cauză de expert R. D. s-a concluzionat în varianta 2 a expertizei, variantă apreciată de instanță ca fiind cea corectă raportat la suprafața reală menționată în contractul de vânzare-cumpărare al pârâților de 200 mp, suprafață indicată de altfel de aceștia și în întâmpinarea depusă în dosar și suprafața reținută ca și corectă și prin sentința irevocabilă nr. 8608/2009, că gardul pârâților O. cuprins între punctele 1-A-B-C-D-E-F_5 se află amplasat pe terenul înscris în CF_ S., cu nr. top. 5157/1/2/1/1/1 și aflat în proprietatea Statului R..
In consecință, având în vedere concluziile celor două rapoarte de expertiză și dispozițiile sentinței civile nr. 8608/2009 prin care s-a stabilit în mod irevocabil și cu autoritate de lucru judecat care este linia de graniță între imobilul pârâților O. și imobilul stradă aflat în proprietatea Statului român instanța a reținut că gardul edificat de pârâți, chiar și pe aliniamentul initial, este edificat pe imobilul proprietatea Statului Român, deci în mod nelegal si pentru a se putea materializa în teren linia de graniță reală dintre proprietăți au fost obligați pârâții să desființeze edificatele cu destinația de gard (din cărămidă și BCA) amplasate pe terenul cu nr. top. 5157/1/2/1/1/1 aflat în proprietatea reclamantului, garduri delimitate de punctele A-1-2-3-4-5-6-7-8-9-10 pe schița anexă la raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert B. C. și, în caz de refuz, s-a încuviințat ca realizarea lucrărilor de eliberare a terenului aflat în proprietatea Municipiului S. să fie executate de reclamant, pe cheltuiala pârâților.
Solicitarea reclamantului la obligarea pârâților la plata de daune interese de 50 lei pe zi a fost respinsă dat fiind faptul că obligația stabilită în sarcina pârâților nu este o obligație personală care să nu poată fi executată doar de către aceștia, cu atât mai mult cu cât s-a încuviințat deja că realizarea lucrărilor de eliberare a terenului aflat in proprietatea Municipiului S. să fie executate de reclamant, pe cheltuiala pârâților.
Analizând cererea reconvențională formulată de pârâți, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, că reclamanții reconventionali au edificat gardul de cărămidă și BCA fără nici o autorizație de construire și fără avizele necesare și că, în aceste condiții, nu se poate reține buna credință a reclamanților reconvenționali, chiar dacă gardul actual a fost realizat pe aliniamentul vechiului gard. Pe de altă parte, dată fiind natura construcției, respectiv un gard și nu altfel de construcție complexă nu se justifică restrângerea dreptului de dispoziție al proprietarului terenului asupra terenului și păstrarea construcției de către proprietarul terenului și acordarea de despăgubiri.
Față de dispozițiile art. 274 C.pr civ., instanța i-a obligat pe pârâți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei cu titlu de onorar expertiză.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții O. D. și O. S. solicitând schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii și admiterii cererii reconvenționale formulate de ei.
P. decizia civilă nr. 379/2014 Tribunalul S. a respins apelul declarat de apelanții pârâți O. D. și O. S. împotriva sentinței civile nr. 6006/2013 a Judecătoriei S., pe care a păstrat-o. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut și motivat următoarele:
Instanța de fond a dat în mod corect efect puterii lucrului judecat față de sentința civilă nr. 8608/2009 a Judecătoriei S. prin care s-a stabilit în mod irevocabil și cu autoritate de lucru judecat care este linia de graniță între imobilul pârâților O. și imobilul stradă, aflat în proprietatea Statului Român.
Stabilirea liniei de graniță așa cum s-a procedat prin hotărârea amintită face ca gardul edificat de pârâții apelanți să fie edificat pe terenul reclamantului, mai exact pe un imobil cu destinația de stradă ce aparține domeniului public, astfel că se impunea măsura demolării.
Niciunul dintre motivele de apel nu a fost constatat întemeiat.
Faptul că pârâții au construit pe amplasamentul vechiului gard nu îi exonerează pe apelanți de obligația de a respecta dreptul de proprietate al proprietarilor învecinați, din acest punct de vedere, existența sau inexistența unei autorizații de construire fiind indiferentă.
Apelanții au invocat dispozițiile art. 492-494 C. civ. privind accesiunea imobiliară artificială și au susținut că, față de buna lor credință, adică față de atitudinea lor subiectivă la data edificării gardului, când se considerau proprietari, nu se poate lua măsura demolării construcției. Această susținere nu a fost considerată întemeiată.
Este adevărat că, în cazul constructorului de bună-credință, dreptul la opțiune al proprietarului fondului vizează doar modul de calcul al despăgubirilor, însă în cauză, apelanții nu au solicitat obligarea reclamantului la despăgubiri.
Din acest punct de vedere, în mod corect prima instanță a apreciat că, față de natura construcției, de destinația imobilului pe care s-a construit (stradă) și de existența unei hotărâri judecătorești de grănițuire nu se impune păstrarea construcției și acordarea de despăgubiri, ci măsura demolării construcției edificate fără autorizație.
Pentru aceste considerente, în baza art. 296 C. pr. civ. s-a respins apelul și s-a păstrat sentința atacată. Intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs pârâții O., invocând în drept prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. pr. civ.
În expunerea criticilor, se arată în esență următoarele:
Greșit instanța a reținut că pârâții nu sunt de bună credință întrucât nu dețineau autorizație de construcție. Or, edificarea gardului s-a făcut pe vechiul amplasament, pe vechile fundații și astfel nu necesită autorizație.
Demolarea unui gard amplasat de . absurdă.
Recurenții arată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 494 alin. 3 C.civ., fiind constructor de bună credință și astfel nu se poate dispune demolarea construcțiilor.
P. întâmpinare, Mun. S. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Recursul este fondat în baza motivului de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 1 C. pr. civ, ce a fost pus în discuția părților, conform art. 306 alin. 2 C. pr. civ., privitor la greșita alcătuire a completului de judecată a Tribunalului S..
Curtea constată că Tribunalul S. nu a fost alcătuit potrivit dispozițiilor legale, ca și instanță de recurs.
Dispozițiile art. 282 ind. 1 C. pr. civ. stipulează că nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind litigiile al căror obiect au o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, …iar art. 2 pct. 3 C. pr. civ. prevede că tribunalul judecă ca instanță de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorie, care, potrivit legii nu sunt supuse apelului.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art. 282 ind. 1 C. pr. civ. desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial definit ca atare de doctrina și jurisprudența în materie, prin raportare la obiectul acestora, care prevăd în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este de drept evaluabil în bani.
Litigiul dedus judecății are ca obiect o obligație de a face, evaluabilă în bani.
Potrivit încheierii de ședință din 11 iunie 2014, valoarea lucrărilor de demolare a fost precizată de prezenții recurenți apelanți la suma de 1000 lei.
(continuarea deciziei civile nr. 31/27.01.2015 pronunțată în dosar nr._ )
P. urmare, valoarea obiectului litigiului este sub 100.000 lei, statuat de art. 282 ind. 1 C. pr. civ.
În concluzie, Curtea constată că Tribunalul S. a soluționat nelegal calea de atac declarată de către pârâți conform mențiunilor din sentință.
Însă, împrejurarea că în speță s-a făcut mențiunea că hotărârea este susceptibilă de apel este irelevantă, având în vedere principiul legalității căilor de atac potrivit căruia o hotărâre judecătorească este supusă căilor de atac prevăzute de lege.
Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. pr. civ, fiind incidente motivele de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 1 C. pr. civ, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe Tribunalul S., pentru soluționarea căii de atac declarată împotriva sentinței nr. 6006/2013 a Judecătoriei S., în complet de recurs.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții O. D. și O. S. împotriva deciziei civile nr. 379/2014 pronunțată de Tribunalul S..
Casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea recursului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27.01.2015.
Președinte, D. M. - concediu medical, semn. conf. art. 261 alin. 2 C. pr. civ. Vicepreședintele Curții de Apel M. A. M. | Judecător, M. F. C. | Judecător, C. G. N. |
Grefier, N. P. |
Redc. C.G.N/28.01.2015
Tehn.N.P.
2 ex/09.02.2015
Jud. fond – L. S.
Jud. apel – V. D./C. H.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 476/2013. Curtea de... | Validare poprire. Decizia nr. 32/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
