Conflict de competenţă. Sentința nr. 30/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 30/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 30/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE munca SI ASIGURARI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 30/2015
Ședința din Camera de Consiliu de la 05 Martie 2015
Completul compus din:
Președinte D. M.
Grefier C. C.
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria A. I. și Judecătoria Sibiu cu privire la soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de contestatorii A. E. și A. M. G. în contradictoriu cu intimații B. C. R. SA și B. E. J. CHERȘA S., având ca obiect opoziție la executare.
Procedura este îndeplinită fără prezența și citarea părților, potrivit art. 135 alin 4 NCPC.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra conflictului negativ de competență;
Prin sentința civilă nr._, pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr._ 14, a fost admisă excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sibiu și s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorii A. E. și A. M. G. în contradictoriu cu intimații B. C. R. SA și B. E. J. Cherșa S. în favoarea Judecătoriei S..
Judecătoria Sibiu a apreciat că, în raport de dispozițiile 650 alin. 1 C. pr. civ., nu este competentă teritorial să soluționeze cauza, întrucât textul legal menționat prevede că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea și anume Judecătoria A. I..
Judecătoria A. I. prin sentința civilă nr. 477/2015 pronunțată în același dosar a admis excepția de necompetență materială invocată de contestatori și a declinat în favoarea Judecătoriei Sibiu competența de soluționare a cererii formulate de contestatori. S-a constatat conflictul negativ de competență și s-a înaintat cauza la Curtea de Apel Alba Iulia în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
În considerentele sentinței s-a reținut în esență că dispozițiile art. 650 alin. 1 C. pr. civ. au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014 publicată în M.O. la data de 16.07.2014, astfel că nu mai pot produce efecte.
Curtea, deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:
Judecătoria, ca instanță competentă material, a fost sesizată cu o opoziție la executare. Executarea silită vizează debitul datorat de contestatorii A. E. și A. M. G. și a fost pornită la cererea creditoarei BCR SA.
Este adevărat că, potrivit art. 650 alin. 1 C. pr. civ., astfel cum era în vigoare la data formulării opoziției la executare, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, înafara cazurilor în care legea dispune altfel. Acest text a fost însă declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituție „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".
Ca urmare, la data pronunțării sentinței de către Judecătoria Sibiu, dispozițiile art. 650 alin. 1 își încetaseră aplicabilitatea, astfel că în mod corect Judecătoria A. I. nu și-a putut reține competența.
Conform art. 147 alin. 4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării, acestea sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Din această perspectivă este de observat că, la momentul la care Judecătoria Sibiu s-a pronunțat asupra competenței de soluționare a contestației la executare, prevederile art. 650 alin. 1 NCPC erau inexistente din punct de vedere juridic și nu puteau fi considerate ca ultraactivând, în absența unei dispoziții legale exprese.
În legătură cu obligativitatea efectelor deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele de judecată, instanța supremă s-a pronunțat de altfel, prin Decizia nr. 3/2011, dată în interesul legii, statuând că " dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre . și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată" și prin urmare "instanțele (...) erau obligate să se conformeze deciziilor Curții Constituționale și să nu dea eficiență actelor normative declarate neconstituționale".
Ca urmare, la momentul la care Judecătoria Sibiu s-a pronunțat asupra excepției de necompetență teritorială, era obligată să țină cont de decizia Curții Constituționale, chiar dacă această decizie a fost publicată în M. Of. după investirea instanței. Nu se poate reține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal și constituțional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.
Dreptul de acces la tribunal și protecția oferită de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică internă.
(continuarea sentinței civile nr. 30/2015 pronunțată în dosar nr._ )
Atunci când intervine controlul de constituționalitate nu se poate susține că este afectată acea componentă a procedurii echitabile legate de predictibilitatea normei, pentru că asupra normei nu a acționat în mod discreționar emitentul actului.
Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, ci și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene nu i le legitimează.
Față de cele ce preced, Curtea constată că, de vreme ce norma juridică cuprinsă în art. 650 alin. 1 NCPC, ce reglementa expres instanța de executare, a fost declarată neconstituțională, Judecătoria A. I. în mod corect s-a raportat la cele mai apropiate norme în materie, inclusiv la criteriile menționate în decizia Curții Constituționale. În motivarea deciziei, Curtea Constituțională a menționat că în ceea ce privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluții clare și consacrate deja în legislație, precum judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea.
Ca urmare, în raport de dispozițiile art. 713 C. pr. civ., Judecătoria Sibiu este instanța de executare.
În consecință, față de considerentele menționate, văzând și dispozițiile art. 135 C. prc. civ. Curtea stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE
Stabilește în favoarea Judecătoriei Sibiu competența de soluționare a opoziției la executare formulată de contestatorii A. E. și A. M. G. împotriva formelor de executare întreprinse în dosarul execuțional nr. 544/EX/2014 al B. Cherșa S., în contradictoriu cu B. C. R. SA.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 05 Martie 2015.
Președinte, D. M. | ||
Grefier, C. C. |
red.D.M.
tehnored.C.C.7 ex/6.03.2015
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 36/2015. Curtea de Apel... | Expropriere. Decizia nr. 82/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
---|