Conflict de competenţă. Sentința nr. 23/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Sentința nr. 23/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 23/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 23/2015

Ședința Camerei de Consiliu de la 25 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. A. M. - vicepreședinte

Grefier A. M.

S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria S. și Judecătoria Sibiu cu privire la soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta E.ON E. R. SA în contradictoriu cu pârâtul P. G..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura completă.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra conflictului negativ de competență;

Prin sentința civilă nr. 920/10.09.2014 Judecătoria B., a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., excepție invocată din oficiu de către instanță.

A declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta E. E. R. SA., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, cu sediul în Târgu M., . județul M., cu sediul procesual ales în București, .. 39, Sector 1, în contradictoriu cu pârâtul P. G., CNP_, cu domiciliul în oraș C., ., județ Sibiu.

Prin sentința civilă nr. 515/04.02.2015 Judecătoria Sibiu, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu și, în consecință:

A declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta E. E. R. SA., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, cu sediul în Târgu M., . județul M., cu sediul procesual ales în București, .. 39, Sector 1, în contradictoriu cu pârâtul P. G., CNP_, cu domiciliul în oraș C., ., județ Sibiu, în favoarea Judecătoriei B..

A constatat invit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sibiu și Judecătoria B..

A suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Curții de Apel A. I., pentru soluționarea conflictului de competență ivit.

Curtea, asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Potrivit art. 131 alin. 1 Cod pr. Civ.: „La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. ”

În situația în care instanța în favoarea căreia s-a declinat competența apreciază că soluția declinării este greșită întrucât competența revenea instanței care a dispus declinarea poate, în condițiile art. 132 alin. 3 Cod pr. Civ., să-și decline la rândul său competența în favoarea primei instanțe sesizate.

O atare verificare nu presupune însă cenzurarea modului în care prima instanță a aplicat dispozițiile art. 130 Cod pr. Civ, privitoare la necompetența de ordine privată, așa cum Judecătoria Sibiu a procedat, în speță, comportându-se ca o instanță de control judiciar, conflictul negativ putând să apară doar în legătură cu aplicarea normelor de competență absolută ( generală, materială și teritorială exclusivă).

În consecință, față de considerentele menționate, văzând că Judecătoria Sibiu este competentă teritorial să soluționeze cauza, Curtea, în temeiul art. 135 Cod pr. Civ., va stabili competența de soluționare în favoarea acestei instanțe, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Stabilește în favoarea Judecătoriei Sibiu competența de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanta E. E. R. SA., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, cu sediul în Târgu M., . județul M., cu sediul procesual ales în București, .. 39, Sector 1, în contradictoriu cu pârâtul P. G., CNP_, cu domiciliul în oraș C., ., județ Sibiu.

Definitivă.

Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2015.

Președinte,

M. A. M.

Grefier,

A. M.

Red.M.M.A./10.03.2015

Tehnored..M.A./5 ex/ 10.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 23/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA