Pretenţii. Decizia nr. 239/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 239/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 26-04-2012 în dosarul nr. 239/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 239/2012
Ședința publică de la 26 Aprilie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Judecător A. N.-președinte secție
Grefier M. R.
M. Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin
Procuror A. M.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamantul C. C. și de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat prin D.G.F.P. H. împotriva sentinței civile nr. 341/2011 pronunțată de T. H. în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă C. V., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, și faptul că petenta C. V. a fost citată cu mențiunea prezentării în instanță pentru semnarea cererii de intervenție în interes propriu formulată în cauză. Se mai arată că recurentul pârât solicită judecarea în lipsă.
În fața instanței petenta C. V. procedează la semnarea cererii de intervenție în interes propriu, complinindu-se lipsa potrivit art. 133 Cod pr. civ., și solicită introducerea în cauză în calitate de moștenitor a defunctului C. C..
Instanța, față de dispozițiile art. 50 Cod pr. civ. pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu formulată de Cădărariu V..
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenție în interes propriu formulată de C. Valantina în recurs, având în vedere dispozițiile art. 50 Cod pr. civ.
Instanța, în deliberare respinge ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu formulată de C. V. în recurs, față de dispozițiile art. 50 Cod pr. civ.
Reprezentanta Ministerului Public arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind chestiuni prealabile de discutat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului declarat de pârâtul M. Finanțelor P.. În mod greșit prima instanță a constatat caracterul politic al condamnării antecesorului reclamantului, deși s-a solicitat strict acordarea de despăgubiri pentru o condamnare politică. Față de principiul disponibilității apreciază că instanța de fond trebuia să se limiteze la soluționarea cererii reclamantului așa cum a fost formulată.
În ce privește recursul reclamantului, pune concluzii de respingere a acestuia întrucât Legea 221/2009 nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea daunelor morale față de deciziile pronunțate de Curtea Constituțională în declararea neconstituționalității art. 5 lit. a din lege.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față;
P. acțiunea înregistrată la data de 01.06.2010 sub dosar nr._, reclamantul C. C., decedat în cursul procesului și continuat prin moștenitor C. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., să se constate caracterul politic al condamnării la pedeapsa de 3 ani închisoare corecțională dispusă prin sentința penală nr.856/1951 a Tribunalului M. C. și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 100.000 euro reprezentând prejudiciul moral.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.
P. întâmpinare, pârâtul S. R. a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca nefondat.
P. sentința civilă nr. 341/2011, prima instanță a admis în parte acțiunea, a constatat caracterul politic al condamnării reclamantului la pedeapsa de 3 ani închisoare corecțională, dispusă prin sentința penală nr. 856/1951 a Tribunalului M. C., cu consecința aplicării prevederilor art. 6 din Legea nr. 221/2009 și a respins în rest acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 856/1951 a Tribunalului M. C., definitivă prin decizia nr. 246/1952 a Curții Militare de Casare și Justiție, reclamantul C. C. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare corecțională pentru săvârșirea infracțiunii de delict de agitație publică, prevăzută și pedepsită de art. 327 al. 3 C. pen. În sarcina acestuia s-a reținut că în ziua de 16.11.1951, fiind militar în termen a desenat cu un cărbune pe peretele dormitorului trupei o svastică, faptă de natură să producă o agitație în rândul ostașilor din care ar fi putut rezulta un pericol pentru siguranța Statului.
S-a mai reținut că acesta a executat integral pedeapsa din 29.11.1951 până în 27.12.1954, astfel că atât pentru perioada anchetei cât și ulterior, în cadrul executării pedepsei, reclamantul a avut de suferit din punct de vedere fizic, cât și psihic, fiind lipsit de drepturile specifice deținuților.
După eliberarea din penitenciar reclamantul a fost în continuare persecutat fiind izolat social și neputând promova la serviciu, în timp ce fiului său nu i s-a permis să urmeze cursurile unei școli militare.
Prima instanță a reținut că era de notorietate faptul că atât cei care erau considerați dușmani ai regimului comunist cât și familiile lor suportau repercusiuni de natură să le afecteze viața de familie și socială normală, liberă și la adăpost de orice privațiuni injuste ori încălcări ale dreptului la pregătire școlară și profesională, la un loc de muncă stabil, la respectul și accesul la o anumită poziție în societate, valori morale ce sunt considerate importante și ocrotite juridic în orice societatea democratică guvernată de principiile statului de drept.
Față de cele reținute, în temeiul dispozițiilor art.1 al. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009, instanța a constatat caracterul politic al condamnării reclamantului la pedeapsa de 3 ani închisoare corecțională, cu consecința aplicării prevederilor art.6 din Legea nr.221/2009.
Pentru toate suferințele pricinuite reclamantului ca urmare a condamnării sale, acesta a beneficiat doar de o indemnizație lunară acordată în baza Decretului-lege nr.118/1990, pe perioada 1990 -2010.
În ce privește posibilitatea acordării de despăgubiri reclamantului pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, s-a reținut că față de dispozițiile art. 330 indice 7 al. 4 C. pr. civ., urmează a se avea în vedere soluția pronunțată în Recursul în interesul legii, ce face obiectul Deciziei nr.12/19.09.2011 pronunțată de Înalta Curte de Justiție și Casație, potrivit căruia s-a stabilit că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 al.1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării acestor decizii în Monitorul Oficial, respectiv 15.11.2010. Din considerentele acestei decizii se reține printre altele, că dispozițiile Convenției EDO nu se aplică în cazul unei proceduri judiciare ce tinde la recunoașterea unui drept, care nu mai are nici un fundament legal în legislația internă a unui stat semnatar al Convenției la data pronunțării hotărârii, o soluție contrară echivalând cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți.
Reclamantul a solicitat modificarea hotărârii în sensul admiterii în întregime a acțiunii și a acordării daunelor morale, susținând în esență că este îndreptățiți la plata daunelor morale pentru condamnarea suferită.
Pârâtul statul R., prin M. Finanțelor P. a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii în întregime a acțiunii, susținând că reclamantul nu a solicitat constatarea caracterului politic și că oricum nu se impunea constatarea caracterului de drept al condamnării, pentru că art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009 stabilește de drept acest caracter.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
P. acțiunea formulată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor morale, ca urmare a prejudiciului suferit prin condamnarea sa politică. Așadar, chiar dacă sub aspect pur formal, nu există formulat un petit distinct de constatare a acestui caracter, Curtea reține că prin acțiune, reclamantul a urmărit constatarea acestui caracter, pentru obținerea daunelor morale. Ca urmare, Curtea constată că în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că, față de modul în care a fost formulată acțiunea, se impune constatarea caracterului politic, astfel că sub acest aspect, recursul pârâtului nu este fondat.
Nici cea de-a doua critică adusă de pârât hotărârii atacate nu poate fi primită. Potrivit art. 1 alin. 2 lit. a din Legea 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic, condamnarea pronunțată pentru infracțiunea prevăzută de art. 327 C. pen.. Ca atare, legiuitorul a considerat că nu se mai impune dovedirea caracterului politic al unei astfel de condamnări.
Norma juridică cuprinsă în art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009 are caracter obiectiv, este independentă de subiectele raportului juridic concret, prevăzând în mod abstract că orice condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 327 C. pen are caracter politic.
În cadrul raporturilor juridice concrete, subiectul care se consideră beneficiarul acestei norme juridice trebuie să facă dovada că hotărârea prin care a fost condamnat se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 221/2009, situație în care legea prezumă caracterul politic și nu mai este necesar să-l dovedească.
Ca urmare, plecând de la norma abstractă, obiectivă cuprinsă în art. 1 din lege, se impunea ca instanța de fond să constate că situația concretă a reclamantului se încadrează în această prevedere și ca urmare, condamnarea suferită de acesta are caracter politic.
Împrejurarea că reclamantul a beneficiat sau nu de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 nu are relevanță asupra constatării caracterului politic al condamnării, întrucât temeiul juridic al cererii este Legea nr. 221/2009 și instanța de judecată a fost investită să analizeze cererea reclamantului raportat la acest act normativ.
Pentru aceste motive, constatând nefondat recursul pârâtului, în temeiul art. 312 C. pr. civ., Curtea îl va respinge.
În ce privește recursul reclamantului, se constată că prevederile art. 5 alin 1 lit. a teza a I-a din Legea nr. 221/2009, referitoare la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare au fost constatate neconstituționale prin deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 pronunțate de Curtea Constituțională, care a reținut că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite în perioada comunistă, astfel cum a fost reglementată prin art. 5 alin 1 lit. a teza I-a din Legea nr. 221/2009 este contrară prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din Constituție.
Instanța de contencios constituțional a reținut în considerentele deciziei nr. 1358/2010 că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor. S-a apreciat astfel că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
Cum în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, există două norme juridice (art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009), care au aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, Curtea Constituțională a concluzionat că intervenția legiuitorului prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect (Decretul-lege nr. 118/1990), aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept.
În conformitate cu prevederile art. 147 alin 1 din Constituția României, dispozițiile din legi constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele
(continuarea deciziei civile nr. 239/26.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, nu se pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituție. Deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii de la data publicării, conform art. 147 alin. 4 din Constituție.
Întrucât cele 45 de zile de la publicarea celor două decizii ale Curții Constituționale au trecut și nu s-au adus modificări textului Legii nr. 221/2009, dispozițiilor art. 5 alin 1 lit. a teza I și-a încetat efectele juridice.
P. urmare, instanța nu mai poate acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnări cu caracter politic în temeiul dispozițiilor art. 5 alin 1 lit. a teza a I-a.
P. decizia nr. 12/2011 a ÎCCJ - Secțiile Unite, s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Față de aceste considerente, Curtea constată că prima instanță a respins în mod corect capătul privind acordarea daunelor morale.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul C. C. și de pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., împotriva sentinței civile nr. 341/2011 pronunțată de T. H. – Secția I Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.04.2012.
Președinte, C. G. N. | Judecător, M. F. C. | Judecător, A. N. |
Grefier, M. R.- (c.m.) semn. conf. art. 261(2) C. proc. civ, prim - grefier E. G. |
Redc.M.F.C.
Tehn.M.F.C.
2 ex/07.05.2012
jud. fond- I. I. E.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 62/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA | Restituire metale preţioase. Decizia nr. 261/2012. Curtea de... → |
|---|
