Acţiune în constatare. Decizia nr. 267/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 267/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 10-05-2012 în dosarul nr. 267/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 267/2012
Ședința publică de la 10 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.-președinte secție
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Grefier E. M. H.
Parchetul de pe lângă C. de A. A. I. reprezentat prin:
ProcurorAngelica M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul K. H. împotriva sentinței civile nr. 381/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței legala îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul este scutit de taxă de timbru, este motivat și se solicită judecarea în lipsă.
Se constată că s-a depus prin serviciul registratură întâmpinare formulată de intimata DGFP Hunedoara pentru S. R. prin M. Finanțelor P., iar, față de faptul că nu se invocă excepții sau situații noi de fapt, instanța apreciază că nu se impune comunicarea înscrisului cu partea adversă.
Reprezentanta Ministerului Public declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, față de actele și lucrările dosarului și având în vedere și solicitarea de judecare în lipsă, constată că este încheiată faza probatorie, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public.
Procuror A. M., având cuvântul, solicită instanței respingerea recursului reclamantului ca nefondat, apreciind că deportarea din motive etnice nu se încadrează cadrului prevăzut de dispozițiile Legii nr. 221/2009, iar solicitarea de acordare a daunelor morale, urmare a constatării neconstituționalității disp. art. 5 din lege, nu mai are temei legal.
Față de cele ce preced, cauza rămâne în pronunțare.
C. DE A.
Asupra recursului civil de față,
P. acțiunea înregistrată la data de 23.06.2010 pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr._, astfel cum a fost precizată, reclamantul K. H. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., să se constate caracterul politic al măsurii deportării în URSS a tatălui său, K. H. – decedat la data de 24.10.1945 -, în perioada 16.01.1945 – 24.10.1945 și supunerea lui la muncă forțată, de reconstrucție a acestei țări și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 45.000 Euro, cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de către antecesorul său, pe perioada respectivei măsuri administrative.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009.
La un termen ulterior, reclamantul și-a precizat acțiunea și a invocat în completarea temeiului de drept, art. 5 alin. 5 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și jurisprudența în legătură cu acesta, art. 1 din Protocolul 1 la Convenție și jurisprudența în legătură cu acesta, invocând faptul că reclamantul avea o speranță legitimă la obținerea unei creanțe față de stat, precum și art. 998-999 Cod civil.
Pârâtul a depus întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar, pe fondul cauzei, respingerea acesteia ca nefondată, sub aspectul cuantumului despăgubirilor pretinse. Ulterior, a invocat inadmisibilitatea acțiunii față de Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, prin care s-a declarat neconstituțional art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
P. sentința civilă nr. 281/2011, instanța de fond a respins acțiunea, reținând următoarele:
Antecesorul reclamantului, K. H., decedat la data de 24.10.1945, a fost deportat ca etnic german, în perioada 16.01._45, în URSS, la munca de reconstrucție. Acesta a decedat la întoarcerea acasă, ca urmare a bolii pe care a contactat-o în lagărul respectiv.
P. efectul Decretului-lege nr. 118/1990, legiuitorul român a asimilat situația acestor persoane, categoriei de persoane persecutate din motive politice, de dictatura comunistă instaurată în România, cu începere de la 6 martie 1945, acordându-le o . măsuri reparatorii. Respectivul act normativ a fost adoptat de legiuitorul român, îndată după Revoluția din decembrie 1989, în scop reparator, declarat, prin însăși titulatura sa, respectiv în scopul acordării unor drepturi materiale și alte facilități, persoanelor persecutate din motive politice, de dictatura instaurată, cu începere de la 6 martie 1945.
Caracterul politic al măsurii deportării etnicilor germani, în URSS, după instituirea regimului comunist în România, este stabilit, de regulă, de către autoritatea administrativă abilitată în acest sens, Comisia de aplicare a Dec.-lg. nr. 118/1990.
Deportarea etnicilor germani, între care și antecesorul reclamantului, în URSS, în perioada 1945-1949, s-a făcut pentru reconstrucția acestei țări, cu toată împotrivirea Guvernului R., pe temeiul pct. 2 din Convenția de Armistițiu, semnată la 12 septembrie 1944, la Moscova - și a cărei clauze și condiții au fost impuse României în circumstanțele istorice determinate de refacerea alianțelor de război și la presiunea Comisie Aliate de Control, instituită în România pentru respectarea acestei convenții - și nu pentru că vreuna din aceste persoane s-a manifestat ostil față de regimul comunist ori și-a exprimat dezacordul față de politica statului. Or, obiectul acțiunii reclamantului vizează constatarea caracterului politic al măsurii deportării antecesorului său, în URSS și obligarea statului la despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin aceasta.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. a, a Legii nr. 221/2009, legiuitorul român a prevăzut dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, iar după decesul acestora, dreptul soțului supraviețuitor sau al descendenților până la gradul II inclusiv, de a solicita obligarea statului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, urmând ca instanța să țină seama de măsurile reparatorii acordate deja, în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990.
Deci, reclamantul nu se încadrează în prevederile articolului de lege respectiv.
De altfel, prin decizia nr. 1358/2010, C. Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate, invocată de pârâtul în cauză, a normei juridice conținute de articolul 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Decizia respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituția României, coroborat cu cele ale art. 31 alin. 3 a Legii nr. 47/1992, republicată, dispozițiile legale declarate neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, în Monitorul Oficial, dacă în acest interval de timp, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord normele juridice declarate neconstituționale, cu prevederile Constituției.
Cum, în intervalul celor 45 de zile, legiuitorul român nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord prevederile art. 5 alin. 1 lit. a, cu prevederile Constituției, norma juridică respectivă a fost lipsită de orice eficacitate.
Sub aspectul art. 5 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, invocat de reclamant ca temei a acțiunii sale, acest tribunal, constată că într-adevăr, de la data ratificării Convenției și a protocoalelor adiționale, prin Lege nr. 30/1994, România recunoaște oricărei persoane aflate sub jurisdicția sa, drepturile și libertățile fundamentale, așa cum sunt definite în Titlul I a respectivei Convenții, obligându-se să le respecte.
Tocmai în vederea executării acestei obligații, în Constituția României, prin art. 20, a instituit preeminența aplicării tratatelor și pactelor care se referă la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, în caz de neconcordanță a prevederilor acestora cu legile sale interne.
Între aceste drepturi fundamentale, la art. 5 din Convenției, este prevăzut, ca atare și dreptul la libertate și siguranță, - acesta fiind consacrat tot ca drept fundamental, inviolabil, prin art. 23 din Constituția României, în vigoare. Dar, în condițiile în care România a ratificat Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, prin Legea nr. 30/1994 – publicată în Monitorul Oficial nr. 135/1994, prevederile acesteia, ca și jurisprudența dezvoltată de C. de la Strasbourg în legătură cu ele, nu pot fi avute în vedere și nu pot fi aplicate pentru fapte și situații produse anterior acestui moment, al ratificării.
În ce privesc dispozițiile art. 998-999 Cod civil, invocate în completarea temeiurilor de drept, în susținerea cererii respective, se apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, având în vedere împrejurarea că antecesorul reclamantului a suferit deportarea și obligarea la munca de reconstrucție a URSS, în condițiile pct. 12 a Convenției de Armistiții, semnată la 12 septembrie 1944, la Moscova, în împrejurările istorice fără precedent, determinate de refacerea alianțelor de război, clauzele acestei convenții fiind impuse României ca stat perdant, astfel că între condițiile cumulative impuse de această instituție, cel puțin calitatea pârâtului ca autor al faptei prejudiciante și condiția culpei acestuia, nu sunt îndeplinite.
Pe de altă parte, acest temei de drept obligă instanța să examineze prescripția dreptului material la acțiune al reclamantului și să impună timbrajului corespunzător valorii obiectului cererii, în condițiile Decretului nr. 167/1958 și, respectiv a Legii nr. 146/1997.
Sub aspectul art. 1 din Protocolul 1 al CEDO, este de constatat că reclamantul nu poate invoca, în cauză, speranța legitimă de a obține o creanță față de stat, egală cu valoarea despăgubirilor pretinse, ca urmare a declarării neconstituționalității dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, unicul temei de drept care le justifica, la momentul înregistrării acțiunii. Este de menționat că în condițiile în care acest temei juridic a fost declarat neconstituțional nu se poate considera că există o contrarietate între prevederile convenției și normele de drept intern ale României, astfel încât instanței să-i fie îngăduit să aplice normele Convenției și, respectiv, jurisprudența acesteia, conform prevederilor art. 20 din Constituție. De altfel, aceste argumente au fost examinate de instanța supremă prin Decizie nr. 12/2011, în soluționarea recursului în interesul legii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii în întregime a acțiunii.
În expunerea motivelor, recurentul susține că cererea de constatare a caracterului politic al măsurii deportării e impunea a fi admisă față de Decretul-lege nr. 118/1990, a OUG nr. 214/1999 și față de punctul de vedere al Asociației Foștilor Deținuți Politici.
În privința daunelor morale, recurentul susține că instanța de fond trebuia să aibă în vedere prevederile art. 998-999 C. civ. care prevăd dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit prin încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 7-9).
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, C. reține următoarele:
C. constată că reclamantul a investit instanța de judecată cu o acțiune în constatarea caracterului abuziv al măsurilor luate față de antecesorul său cu ocazia deportării în URSS în perioada 16.01._45 și de acordare de daune morale pentru prejudiciul cauzat de aceste măsuri.
Dispozițiile Legii nr. 221/2009 sunt fără echivoc în sensul că beneficiari ai acestei legi sunt persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic, ori măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989 pentru fapte care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instituit la 6 martie 1945.
În speță, măsura administrativă a deportării a fost luată față de tatăl reclamantului începând cu data de 16.01.1945, respectiv înainte de perioada de referință a Legii nr. 221/2009, iar această măsură a avut la bază rațiuni de ordin etnic și a fost dispusă înainte de instaurarea regimului totalitar, aspecte de altfel necontestate de reclamant.
Persoanele persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, beneficiază de drepturile acordate printr-un act normativ special, respectiv prin O.G. nr. 105/1999, care reglementează atât categoriile de persoane care intră sub incidența acestui act normativ cât și drepturile de care beneficiază acestea, inclusiv dreptul la o indemnizație lunară pentru perioada deportării. Ca urmare, solicitarea recurentului de acordare a despăgubirilor în temeiul art. 998-999 C. civ. nu poate fi primită câtă vreme repararea prejudiciului produs prin deportarea în URSS a etnicilor germani se poate realiza în temeiul unui act normativ special.
Pe cale de consecință, măsurile de deportare în URSS luate față de etnicii germani nu se încadrează în categoria măsurilor administrative avute în vedere de legiuitor prin Legea nr. 221/2009, astfel că aceste critici nu sunt fondate.
Față de cele reținute, C. constată că recursul de față nu este fondat, nefiind incidente prevederile art. 304 – 3041 C. pr. civ., astfel că în temeiul art. 312 C. pr. civ. îl va respinge.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de către reclamantul K. H. împotriva sentinței civile nr. 381/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.05.2012.
Președinte, A. N. | Judecător, C. G. N. | Judecător, M. F. C. |
Grefier, E. M. H. |
Redc./tehnoredc M.C.
2 ex/ 22 Mai 2012
Jud. fond: I. M.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 35/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
