Pretenţii. Decizia nr. 259/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 259/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 259/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 259/2013
Ședința publică de la 11 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.-președinte secție
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Grefier N. P.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamanții M. O. G., M. P. și de pârâtul S. R. prin M. FINANȚELOR P. prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. a jud. S., împotriva deciziei civile nr. 288/2012 pronunțată de Tribunalul S. în dosar civil nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul reclamant M. O. G., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată, recursurile sunt motivate, scutite de la plata taxei judiciare de timbru și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C. proc. civ, făcându-se dovada comunicării directe a motivelor de recurs între părți, cu recipise depuse la dosar.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul reclamant M. O. G. solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii, în sensul acordării despăgubirilor cuvenite la valoarea de piață stabilită prin expertiză. Arată că nu se poate reține în ceea ce-i privește reaua – credință la încheierea contractului, deoarece la momentul cumpărării imobilului, cartea funciară a acestuia a fost liberă de sarcini. În cauză au fost întocmite două expertize contabile, însă prin sumele acordate prin aceste rapoarte, recurenții nu au posibilitatea de a-și achiziționa o altă locuință. Solicită a fi acordată valoarea de piață a imobilului, cu titlu de despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de DGFP S., solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Instanța, în deliberare, față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față,
P. sentința civilă nr. 2887/9.04.2012, pronunțată de Judecătoria S., s-a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune; s-a admis în parte acțiunea civilă așa cum a fost formulată și precizată de reclamanții M. O. G. și M. P. în contradictoriu cu pârâții M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. și . în consecință s-a dispus obligarea pârâtului M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. S. să plătească reclamanților suma totală de 8.199,87 lei cu titlu de restituire a prețului reactualizat din contractele de vânzare-cumpărare 5462/18.07.1999 și 5463/8.07.1999. S-a respins în rest acțiunea.
Instanța de fond a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ la Judecătoria S., reclamanții M. O. G. și M. P. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția Finanțelor P. S. și . următoarele:
- să se dispună obligarea pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția Finanțelor P. S. la plata sumei de 17.618.849 lei ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare 5463/8.07.1999 încheiat de antecesoarea reclamanților cu ., reactualizată la data efectuării plăților până la plata efectivă a sumelor,
- plata sumei de 6.088.013 lei ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5462/08.07.1999 încheiat de reclamanți cu . de la data efectuării plăților și până la plata lor efectivă,
- cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat, în fapt, că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra unui apartament prin vânzare-cumpărare și că, urmare anulării contractelor în justiție, trebuie restituit prețul achitat.
În drept, s-au invocat dispozițiile H.G. nr. 498/2003 și Legea nr. 10/2001 cu modificările și completările ulterioare.
Acțiunea a fost precizată (fila 12) în sensul solicitării obligării la plata contravalorii de circulație a apartamentelor având în vedere că dreptul de proprietate a fost dobândit cu bună credință.
În probațiune s-au depus: copie decizia civilă 1150/A/2004, decizia_/2004 a ICCJ, copie răspuns CEDO, minuta deciziei civile 662/2005, copie contract de vânzare-cumpărare 5462/1999, 5463/1999, copie certificat de moștenitor 51/25.04.2002 defuncta A. A. (fila 42), fișa rate plăți.
La 21.01.2009 reclamanții au precizat în scris că au înțeles să cheme în judecată M. Finanțelor P. prin Direcția Finanțelor P. S..
P. sentința civilă nr. 1076/02.02.2010 a Judecătoriei S. a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, a fost admisă în parte acțiunea precizată a reclamanților M. O. G. și M. P. în contradictoriu cu pârâții M. Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor S. și ., a fost obligat pârâtul M. Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor P. S. să plătească reclamanților suma totală de 8199,87 lei cu titlu de restituire a prețului reactualizat din contractele de vânzare cumpărare 5462/08.07.1999 și 5463/08.07.1999 și cheltuieli de judecată parțiale de 1300 lei.
Pentru a se pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:
Reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentelor din S., .. 12, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5462/08.07.1999 încheiat cu . prin succesiune după A. L. A. care a cumpărat apartamentul în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 5463/08.07.1999.
Vânzarea apartamentelor s-a realizat în temeiul Legii nr. 112/1995.
P. decizia civilă 1150/A/2004 a Curții de Apel A. I. s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare. Din considerente se reține reaua-credință a dobânditoarei imobilului care știa sau putea să știe că apartamentul a fost preluat abuziv și că reclamanta poate solicita redobândirea proprietății. Instanța reține că la data de 8.07.1999 cumpărătoarea era în deplină cunoștință de cauză, că statul era doar proprietarul aparent al bunului cumpărat. Decizia_/2004 a ICCJ de respingere a recursului subliniază din nou reaua credință a cumpărătoarei.
La data de 23.06.2008 s-a formulat prezenta acțiune prin care se solicită obligarea pârâților la plata prețului actualizat al apartamentelor sau restituirea valorii de piață a acestora.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile HG nr. 498/2003 și Legea nr. 10/2001. Instanța a constatat că HG 498/2003 a fost abrogat de HG 250/2007, înaintea promovării acțiunii.
Potrivit concluziilor expertizei contabile pentru contractul 5462/1999 suma plătită 1033,16 lei actualizată la data de 31.03.2009 este de 3025,77 lei, iar pentru contractul 5463/1999 suma de 2226,73 lei reactualizată la 31.03.2009 este la valoarea de 5174,1 lei.
Potrivit concluziilor expertizei în construcții valoarea de circulație a apartamentelor este de 12.325 euro și respectiv 26.150 euro.
În speță s-a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 50 și 50¹, 51 și 52 din legea 10/2001 cu modificările și completările ulterioare .
Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune instanța a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.1 din Decretul nr. 167/1958 "Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege", iar potrivit dispozițiilor art. 3 "termenul prescripției este de 3 ani. "De asemenea, potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958 "prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.", iar potrivit art. 16 lit. a "prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția".
Momentul în care se naște dreptul la acțiune este diferit, în funcție de datele concrete ale fiecărei spete. În cazul de față, în urma anulării contractului de vânzare-cumpărare s-a dispus revenirea la situația anterioară de CF, S. R. a redevenit proprietar dar reclamanta a rămas în continuare în posesia și folosința imobilului.
Având în vedere că reclamanta a folosit imobilul în perioada ulterioară anulării contractului său de vânzare-cumpărare și având în vedere că acesta nu avea interesul de a solicita restituirea prețului, acest drept fiindu-i recunoscut, instanța a constatat că termenul de prescripție de 3 ani nu s-a împlinit și a respins excepția prescripției dreptul la acțiune invocată de pârâtă.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că potrivit hotărârilor judecătorești, reclamanții au dobândit imobilul cu încălcarea prevederilor Legii 112/1995 și prin urmare nu sunt îndreptățiți la plata valorii de circulație a imobilelor, nefiind întrunite condițiile art. 50 indice 1 Legea nr. 10/2001 cu modificările și completările ulterioare.
Reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea prețului urmare principiului repunerii părților în situația anterioară anulării actului juridic. Valoarea prețului va fi actualizată la momentul judecății pentru a asigura o justă repunere a reclamanților în situația anterioară.
În concluzie, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul M. Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor P. S. să plătească reclamanților suma totală de 8199,87 lei cu titlu de restituire a prețului reactualizat din contractele de vânzare cumpărare 5462/08.07.1999 și 5463/08.07.1999. Instanța a reținut că singurul care are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu este M. Finanțelor la care face referire art. 50 al. 3 din Legea nr. 10/2001 cu modificările și completările ulterioare.
Instanța a respins cererea îndreptată împotriva pârâtei . pârât virând sumele încasate din prețul apartamentelor în contul Ministerului Finanțelor P..
Văzând dispozițiile art. 274 cod de procedură civilă, instanța a obligat pârâtul M. Finanțelor prin DGFP S. la cheltuieli de judecată parțiale de 1300 lei (800 lei expertiza contabilă și 500 lei parțial onorariu avocat), proporțional cu pretențiile admise și culpa sa procesuală.
Împotriva sentinței civile nr. 1076/02.02.2010 a Judecătoriei S. au declarat apel reclamanții M. O. G., M. P. solicitând schimbarea în tot, în sensul obligării pârâtului la plata valorii de piață a imobilului în cuantum de_ lei. Se solicită și cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului se arată că Legea nr. 1/2009 care a modificat Legea nr. 10/2001 le-a dat dreptul de a obține despăgubiri la valoarea prețului de piață al imobilelor. Apelanții susțin că instanța de fond a făcut interpretare greșită a Legii nr. 1/2009 sub aspectul relei lor credințe raportat la situația de fapt întrucât, la data cumpărării, extrasul de carte funciară nu cuprindea nicio sarcină și nici un proces, iar S. R. prin administratorul său nu s-a opus vânzării, deși știa ori trebuia să știe că imobilul este revendicat. Apelanții mai arată că lor nu li se poate imputa reaua-credință a vânzătorului sau necunoașterea intenției viitoare a legiuitorului, dar și că practica CEDO este în sensul celor solicitate de ei.
În drept se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9, 304/1,274 C. pr. civ. și art. 1337-1350 C. civ.
În cauză a formulat apel și pârâtul M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. a județului S. solicitând schimbarea în tot, în sensul respingerii acțiunii ca prescrise sau desființarea și trimiterea spre rejudecare întrucât în cauză procedura de citare cu pârâtul nu a fost îndeplinită.
Referitor la prescripție se susține că termenul începe să curgă la 17.06.2005 dată la care s-a pronunțat decizia nr. 5378/2005 de către ÎCCJ, astfel că acțiunea promovată la 23.06.2008 este prescrisă.
Pe fondul cauzei se susține că apelul este neîntemeiat pentru că vânzarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legii speciale.
Referitor la cauza de desființare se susține că în cauză trebuie citat M. Finanțelor P. și nu M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. a județului S. pentru că mandatul se acordă pentru fiecare cauză în parte, în mod special.
P. întâmpinare, apelanții M. au solicitat respingerea apelului formulat de M. Finanțelor P..
Tribunalul S., prin decizia civilă nr. 343/2010 a respins apelurile declarate de către apelanții M. O. G., M. P. și S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. a Județului S., împotriva sentinței civile nr. 1076 din 2.02.2010 a Judecătoriei S., păstrând sentința atacată.
Decizia civilă susmenționată a fost casată prin decizia civilă nr. 106/2011 a Curții de Apel A. I. și cauza a fost trimisă pentru rejudecarea apelurilor la Tribunalul S..
Pentru a se pronunța această hotărâre s-a reținut că în mod greșit a fost citată, atât în apel cât și la fond Direcția Generală a Finanțelor P. S. pentru M. Finanțelor P., că acțiunea a fost îndreptată împotriva Statului R. care trebuia citat prin M. Finanțelor P., că partea nu poate stabili citarea părții adverse printr-un mandatar și că nu a existat o împuternicire a Direcției Generale a Finanțelor P. S. pentru reprezentarea Ministerului Finanțelor P..
P. Decizia civilă nr. 450/7 octombrie 2011 a Tribunalului S., s-au admis apelurile formulate de reclamanții M. O. G., M. P. și de pârâtul M. Finanțelor P., împotriva sentinței civile nr. 1076/2010 a Judecătoriei S., pe care a desființat-o trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că prima instanță a ignorat faptul că pârâtul este M. Finanțelor P., acceptând citarea acestuia printr-un mandatar ales de reclamanți, fără a exista, așa cum a reținut Curtea de Apel, un mandat din partea pârâtului. Astfel, M. Finanțelor a fost citat prin D.G.F.P. a jud. S., fără ca acesta să dea mandat în acest sens, ceea ce este echivalent cu necitarea părții respective.
La Judecătoria S. dosarul a fost înregistrat sub nr._ în 21.12.2011.
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune, instanța a respins-o, având în vedere următoarele argumente:
În speță, în urma anulării contractului de vânzare cumpărare s-a dispus revenirea la situația anterioară de CF, S. R. a redevenit proprietar, reclamanta rămânând în continuare în posesia și folosința imobilului.
Având în vedere că reclamanta a folosit imobilul în perioada ulterioară anulării contractului său de vânzare-cumpărare și având în vedere că aceasta nu avea interesul de a solicita restituirea prețului, acest drept fiindu-i recunoscut, instanța a constatat că termenul de prescripție de 3 ani nu s-a împlinit, urmând a respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
Analizând actele și lucrările dosarului, pe fondul cauzei, instanța a reținut în fapt și în drept următoarele:
Reclamanții M. O.-G. și M. P. au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentelor pentru care solicită despăgubiri, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5463 din 08.07.1999, încheiat de reclamanți cu S.C. U. S.A și prin succesiune după A. L. A., care a cumpărat apartamentul în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 5463 din 08.07.1999.
Vânzarea apartamentelor s-a realizat în temeiul Legii nr. 112/1995.
P. Decizia civilă nr. 1150/A/2004 a Curții de Apel A. I. s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare. Din considerentele deciziei rezultă reaua credință a dobânditoarei imobilului care știa sau putea să știe că apartamentul a fost preluat abuziv și că proprietara poate solicita redobândirea proprietății.
La data de 08.07.1999, cumpărătoarea era în deplină cunoștință de cauză că statul era doar proprietarul aparent al bunului cumpărat. Decizia_/2004 a Î.C.C.J de respingere a recursului confirmă reaua credință a cumpărătoarei.
Dispozițiile Legii nr. 10/2001 cu modificările și completările ulterioare incidente în speță sunt: art. 50 (2) „ cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxe de timbru”.
Art. 50 1 (1) „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare”.
Raportat la dispozițiile legale anterior enunțate și cum reclamanții au dobândit imobilul cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, instanța constată că aceștia nu sunt îndreptățiți la plata valorii de circulație a imobilelor, nefiind întrunite condițiile art. 50 indice 1 din Legea nr. 10/2001, fiind doar îndreptățiți la restituirea prețului, urmare a principiului repunerii părților în situația anterioară anulării actului juridic. Ca atare, acțiunea a fost considerată a fi întemeiată în parte, privind restituirea prețului reactualizat din contractele de vânzare-cumpărare nr. 5462/18.07.1999 și 5463 din 08.07.1999.
Tot pentru considerentele arătate s-a respins capătul de cerere privind restituirea valorii de circulație a imobilelor, ca nefiind întemeiat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de acordare de despăgubiri la valoarea de piață a imobilului, astfel cum a fost stabilită prin expertiză, precum și reactualizarea sumei de 8199,37 lei de la data stabilirii acesteia prin expertiză și până la soluționarea recursului; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat, în fapt, că în mod greșit prima instanță a respins cererea privind acordarea de daune la nivelul valorii de piață al bunului invocând reaua-credință a reclamanților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât reaua-credință a unui cocontractant nu este motiv de anulare a contractului. Practica instanțelor de la acel moment nu era unitară, iar atunci când se dorea anularea unui contract se reținea în motivare reaua-credință. Diminuarea vechilor atingeri nu trebuie să creeze noi prejudicii disproporționate, așa încât cei care au dobândit apartamentele cu bună credință să fie în situația de a suporta ponderea responsabilității Statului R. care a confiscat în trecut acele bunuri.
Reaua-credință nu este a reclamanților, ci a Statului R. care nu a acționat la timp și în mod coerent pentru protejarea drepturilor cumpărătorilor, care trebuie să obțină o indemnizație corespunzătoare prețului de circulație al locuinței.
Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs, cu privire la actualizarea sumei de 8199,87 lei, se arată că valoarea a fost stabilită în anul 2008, iar de atunci au trecut patru ani.
În drept au fost invocate prevederile art. 299, 304 pct. 8, 9, 304 indice 1, 274 Cod pr. civilă și 1337-1350 Cod civil.
Pârâtul M. Finanțelor P. a declarat, de asemenea, recurs solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului pârâtul a invocat faptul că acțiunea reclamanților a fost tardiv formulată, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție fiind cel în care aceștia au pierdut dreptul de proprietate și nu cel în care au pierdut posesia și folosința bunului.
Reclamanții au fost de rea-credință la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare și acest aspect rezultă din motivarea deciziei. În calitatea lor de cumpărători aveau obligația de a cunoaște situația juridică a bunului și de a verifica ce și în ce condiții cumpără. În plus, nimeni nu poate invoca în favoarea sa propria culpă. Pe de altă parte, acțiunea nu este numai nedovedită, dar și neîntemeiată.
Sentința este criticabilă și pentru aceea că S. R. nu are calitate procesuală pasivă, potrivit legii această calitate aparținând Ministerului Finanțelor P..
Acțiunea reclamanților este și inadmisibilă, legea prevăzând expres că nu pot fi acordate despăgubiri decât proprietarilor care au cumpărat imobilele cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
În drept au fost invocate prevederile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, ale Legii nr. 112/1995 și Normele de punere în aplicare a acesteia, precum și prevederile Legii nr. 10/2001.
Tribunalul a pus în discuție calificarea corectă a căii de atac declarată în cauză și, din perspectiva dispozițiilor art. 282 indice 1 Cod pr. civilă, raportat la obiectul acțiunii, a stabilit că apelul este calea de atac declarat în cauză.
P. decizia civilă nr. 288/2012 pronunțată de Tribunalul S. au fost respinse apelurile declarate de reclamanții M. O. G., M. P. și pârâtul M. Finanțelor P. reprezentat de DGFP S. împotriva sentinței civile nr. 2887/09.04.2012 a Judecătoriei S.. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
În considerentele deciziei s-a reținut că prima instanță a interpretat în mod corect starea de fapt și a făcut și o corectă aplicare a legii, stabilind că reclamanții nu pot beneficia de dispozițiile 50 indice 1 ale Legii nr. 10/2001, întrucât legiuitorul a impus condiția, pentru a se putea obține prețul de piață al imobilului, ca acel contract de vânzare-cumpărare să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995. Argumentele apelanților relative la interpretarea contractului, la motivul anulării contractului lor de vânzare-cumpărare au fost respinse în condițiile în care există o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care acel contract a fost constatat a fi nul. Cu alte cuvinte, în condițiile în care s-a decis irevocabil că acel contract era nul absolut și instanța a și reținut cauza de nulitate, instanțele, în acțiunea în despăgubiri nu mai poate face alte aprecieri asupra cauzelor de nulitate ale contractului de vânzare-cumpărare, pentru a da eficiență dispozițiilor art. 50 indice 1 din Legea nr. 10/2001. Chiar dacă ar fi corecte susținerile apelanților relative la efectele relei-credințe a cumpărătorului asupra valabilității contractului de vânzare-cumpărare, în prezenta cauză această analiză nu poate fi făcută, pentru că prin decizia civilă nr. 1150/2004 a Curții de Apel A. I. s-a hotărât cu putere de lucru judecat că acel contract de vânzare-cumpărare al reclamanților, anulat, nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, situație în care dispozițiile art. 50 indice 1 din Legea nr. 10/2001 nu își găsesc aplicarea.
Instanța a stabilit valoarea reactualizată a prețului la data judecății cauzei, așa încât s-au respectat prevederile art. 50 alin. 2 din legea nr. 10/2001.
Apelul intimatului a fost considerat de asemenea neîntemeiat. Acțiunea reclamanților nu este prescrisă, întrucât imobilul, urmare a admiterii acțiunii în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a redevenit proprietatea Statului R., iar reclamanții apelanți au rămas în folosința acestuia. În această perioadă prescripția nu s-a împlinit.
A fost respinsă și susținerea că acțiunea ar fi inadmisibilă, tribunalul explicând pentru ce anume în cauză nu sunt incidente prevederile art. 50 indice 1 Legea nr. 10/2001, dar își găsesc aplicabilitatea cele ale art. 50 alin.2 din aceeași lege.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept și în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod pr. civilă, tribunalul a respins ambele apeluri și a păstrat ca legală și întemeiată sentința primei instanțe.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul.
Reclamanții au solicitat modificarea sentinței atacate și rejudecând cauza să fie admisă cererea reclamanților de despăgubire la valoarea de piață stabilită prin expertiză în cuantum de 159.650 lei, în conformitate cu art. 50¹ cod procedură civilă; reactualizarea sumei în cuantum de 8199,37 lei da la data stabilirii acesteia prin expertiză până la data soluționării recursului. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, reclamanții susțin că la data anulării contractelor, dar și în prezent reaua credință a unui cocontractant nu constituie un motiv de nulitate a unui contract și că atitudinea psihică a cocontractanților trebuie analizată de la caz la caz. Cartea funciară a fost liberă de sarcini, iar reclamanții nu au fost înștiințați în vreun fel, astfel că nu trebuia anulat contractul lor. În lumina art. 50 ind. 1 din legea 10/2001 reaua credință a reclamanților nu poate constitui motiv de nulitate a contractelor de vânzare cumpărare, ci un criteriu în funcție de care se apreciază dacă acest contract este sau nu lovit de nulitate ca efect al nulități actului juridic inițial prin care imobilul a intrat în proprietatea vânzătorului. Ca urmare, consideră că reaua credință reținută în decizii de către instanțe este o justificare a anulării contractelor pornind de la anularea actului inițial și nu de la atitudinea psihică a recurenților. Diminuarea vechilor atingeri ale dreptului de proprietate nu trebuie să cauzeze noi prejudicii disproporționate, astfel încât cei care au dobândit apartamentele cu buna credință să nu fie în situația de a suporta ponderea responsabilității Statului care a confiscat în trecut aceste bunuri.
Reaua credință în acest raport juridic este a Statului și pentru respectarea unui echilibru se impune acordarea despăgubirilor la valoarea de circulație stabilită prin expertiză. Oricum, nici suma stabilită de expert ca fiind valoarea de circulație nu este suficientă pentru achiziționarea unui spațiu cu aceeași suprafață și aceeași componență. Foștii proprietari au primit valoarea de piață a apartamentelor.
În ceea ce privește petitul 2 al recursului, cu privire la reactualizarea sumei de 8199,87 lei, menționează faptul că a fost stabilită în 2008, iar dacă instanța nu va admite primul motiv de recurs, consideră util să fie reactualizată suma la indicele de inflație, până la soluționarea recursului.
În drept se invocă art. 299, 304 pct. 8 și 9 cod procedură civilă, 304¹ cod procedură civilă, art. 1337-1350 cod civil.
P. recursul declarat, pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin DGFP S. a solicitat schimbarea în tot a deciziei atacate și respingerea acțiunii ca tardiv introdusă, formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală, inadmisibilă, netemeinică și nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul susține că instanța a interpretat greșit momentul de la care începe să curgă prescripția dreptului la acțiune. Astfel, instanța trebuia să rețină că prescripția a început să curgă din momentul în care reclamanții au pierdut dreptul de proprietate, respectiv dispoziția, și nu din momentul la care au pierdut posesia și folosința. Față de data la care a fost anulat contractul de vânzare cumpărare, 17.06.2005 și de prevederile art. 1 și 3 din Decretul 167/1958, acțiunea formulată la data de 23.06.2008 este prescrisă. Din motivarea deciziei civile nr. 5378/17.06.2005 pronunțată de ICCJ în dosar nr._/2004 rezultă că contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat cu eludarea dispozițiilor Legii 112/1995 și cu rea credință. Ori, nimeni nu poate invoca propria culpă pentru susținerea intereselor sale. Sancțiunea nerespectării termenului legal este decăderea. Excepția tardivității este una de ordine publică, poate fi invocată în orice stadiu procesual de către partea interesată, fiind încălcată o normă imperativă și nu una dispozitivă. Se apreciază că și din perspectiva CEDO, acțiunea reclamanților este neîntemeiată, ilegală și prescrisă, în sensul că reclamanții au avut un bun în sensul convenției, însă dreptul de proprietate nu mai este actual, fiind anulat și prescris.
Pe de altă parte, se susține că acțiunea reclamanților este inadmisibilă pentru că contractul de vânzare cumpărare a fost anulat prin decizia civilă nr. 5378/17.06.2005 pronunțată de ICCJ, contractul fiind încheiat cu eludarea Legii 112/1995 și cu rea credință. Se apreciază acțiunea în pretenții a reclamanților ca neîntemeiată nelegală și prescrisă deoarece dispoziția legală prevede expres că se pot acorda despăgubiri doar proprietarilor care au cumpărat imobilele și acestea au fost anulate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, moment de la care încep să curgă termenele, drepturile și obligațiile părților.
Recurentul precizează că imobilele cumpărate în temeiul Legii 112/1995au beneficiat de o . facilități, astfel că au fost achiziționate la un preț modic în rate, cu dobândă preferențială, iar acum apare injust să se solicite și să se acorde prețul pentru achiziționarea unui imobil la prețul actual de piață, de trei ori.
În drept se invocă art. 1 și 3 din Decretul 167/1958, Legea 112/1995, Normele metodologice de aplicare a legii 112/1995, Legea 10/2001.
Analizând legalitatea deciziei atacate, din oficiu și prin prisma motivelor de recurs, raportat la art. 304 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Art. 50¹ din legea 10/2001 prevede că au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Ori, din decizia nr. 1150/A/2004 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, menținută prin decizia civilă nr._/2004 a ICCJ rezultă că reclamanții nu au fost cumpărători de buna credință a imobilului în litigiu pentru că au știut sau puteau ști că imobilul a fost preluat abuziv de stat și că proprietara îl poate revendica.
Aceste hotărâri judecătorești se bucură de putere de lucru judecat, ceea ce înseamnă că aspectele care au fost stabilite prin aceste hotărâri nu pot fi contrazise ulterior, printr-o altă hotărâre judecătorească. Deci, cu putere de lucru judecat s-a stabilit că cumpărătorii – reclamanții din prezenta cauză au fost de rea credință la cumpărarea locuinței, iar această constatare nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre judecătorească, dar nici nu poate face obiectul unui alt dosar.
Așa cum s-a menționat în recursul pârâtului, aceste locuințe au fost cumpărate în condiții de protecție socială, cu dobândă preferențială, și în rate și ar fi injust ca în condițiile în care s-a reținut reaua credință a cumpărătorilor să le fie restituit un preț de piață pentru apartamente, pe care nu l-au plătit la cumpărare.
Din aceste considerente, așa cum corect au reținut și instanța de fond și de apel, reclamanții nu pot beneficia de restituirea prețului de piață a apartamentului, ci doar a prețului plătit actualizat.
Și al doilea motiv de recurs va fi respins ca nefondat. Astfel, potrivit art. 371² alin. 3 cod procedură civilă, organul de executare silită poate proceda la actualizarea sumei care constituie titlu executoriu. Ca urmare, nu se impune efectuarea de noi cheltuieli cu expertiza în acest stadiu procesual.
În ceea ce privește recursul pârâtului: așa cum corect a reținut tribunalul, cât timp reclamanții au avut posesia imobilului, chiar dacă au pierdut dreptul de proprietate în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, termenul de prescripție a dreptului la acțiune nu a început să curgă. Ca urmare, acțiunea reclamanților pentru restituirea prețului este introdusă în termenul de prescripție, deci nu este tardivă.
Acțiunea este admisibilă, și în mod corect instanța de fond a admis cererea reclamanților de obligare a pârâtului la restituirea prețului plătit actualizat, în baza art. 50 alin. 2 din Legea 10/2001. Acest text de lege conferă dreptul chiriașilor a căror contracte de vânzare cumpărare de locuințe au fost anulate pentru nerespectarea prevederilor Legii 112/1995, de a formula acțiuni pentru restituirea prețului plătit actualizat. În consecință, acțiunea reclamanților este admisibilă. Faptul că prin precizarea de acțiune au solicitat restituirea prețului de piață nu conduce la inadmisibilitatea acțiunii, ci la admiterea cererii reclamanților conform prevederilor legale menționate.
Pârâtul are calitate procesual pasivă, în condițiile în care art. 50 alin. 3 din legea 10/2001 prevede că restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare cumpărare încheiate cu eludarea Legii 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive, se face de M. Finanțelor P.…. Cum M. Finanțelor P., recurentul, este parte în proces, și are obligația legală de a restitui reclamanților prețul actualizat, are calitate procesual pasivă în cauză.
(continuarea deciziei civile nr. 259/11.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
Având în vedere toate aceste argumente de fapt și de drept se vor respinge ca nefondate recursurile reclamanților și a pârâtului, în temeiul art. 312 cod procedură civilă, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.
Față de soluția adoptată și de prevederile art. 274 cod procedură civilă, nu se vor acorda cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge recursurile declarate de către reclamanții M. O. G., M. P. și de către pârâtul M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. a jud. S., împotriva deciziei civile nr. 288/2012 pronunțată de Tribunalul S. în dosar civil_ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.04.2013.
Președinte, A. N. | Judecător, C. G. N. | Judecător, M. F. C. |
Grefier, N. P. |
Redc. A.N.
Tehn. A.N.
2 ex/19.06.2013
Jud. fond – M. M.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 254/2013. Curtea de... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 33/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
