Pretenţii. Decizia nr. 342/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 342/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 342/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE munca SI ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 342/2015
Ședința publică de la 03 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător M. S.
Judecător N. V.
Grefier E. M. H.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanta U. „L. B.” S. împotriva deciziei 288/2015 pronunțată de Tribunalul S. în dosar civil nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat N. S., cu împuternicire în reprezentarea intimaților C. G., C. C. E. P., T. R., C. R. M. P. V., B. R. Yvone B. C., lipsind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a achitat taxa judiciară de timbru (dovada fila 6).
Instanța constată procedura de citare ca fiind completă, prin prezența mandatarului intimaților pârâți fiind acoperit orice viciu de procedură, conform art. 89 alin 2 C. proc. civ
Mandatarul intimaților declară că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată încheiată faza probatorie, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul mandatarului intimaților pârâți.
Avocat N. S., în reprezentarea intimaților pârâți C. G., C. C. E. P., T. R., C. R. M. P. V., B. R. Yvone B. C., pune concluzii de respingere a recursului, menținerea deciziei atacate și a sentinței instanței de fond, apreciind că se impune observarea unui singur aspect important.
Astfel, apreciază că în mod corect și motivat instanța de fond admite excepția prematurității acțiunii, în raport de dispozițiile art. 48 alin 1 din Legea 10/2001, întrucât dreptul la acțiune se naște de la momentul cunoașterii pagubei.
Mai susține că în situația chiriașului care a efectuat învestiții la imobil, dreptul la acțiune se naște de la momentul încheierii contractului de închiriere, iar în speță este cert că aceste investiții profită reclamantei, iar cuantumul lor a fost stabilit în anii 2009 – 2010.
Mai mult, în condițiile în care reclamanta este cea care folosește în prezent imobilul, cuantumul acestor învestiții nu poate fi același la data inițierii acțiunii, iar din moment ce U. „L. B.” S. este beneficiara îmbunătățirilor pretinse, corect instanța de fond a apreciat, din rațiuni corecte, că nu se poate aprecia că suntem în situația unei îmbogățiri fără justă cauză, valoarea actualizată a investițiilor urmând a fi raportată la scăderea uzurii datorată folosinței, la data încetării contractului de închiriere încheiat între părți.
Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr.5842/2014 a Judecătoriei S. s-a admis excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâți si in consecință, s-a respins ca prematura acțiunea formulată de reclamanta U. L. B. S. în contradictoriu cu pârâții C. Cerda, C. C. E. P., T. R., C. Ricard M. P. V., B. R. Y. B. C..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că acțiunea care face obiectul prezentei cauze a fost calificata de Curtea de Apel Alba Iulia ca fiind o acțiune în pretenții de drept comun, întrucât condițiile de admisibilitate a acțiunii întemeiate pe art. 48 alin1 din Legea 10/2001 nu erau îndeplinite în cauză, reclamanta (parata-reclamanta reconvențională la acea vreme ) nu avea calitatea de chiriaș, iar imobilul nu avea destinația de locuință, ci de unitate de învățământ.
La termenul de judecata din data de 17.04.2013, reclamanta prin reprezentant a arătat ca solicita obligarea pârâților la plata contravalorii lucrărilor efectuate la imobilul in litigiu in temeiul art. 997 Cciv, referitor la îmbogățirea fără justă cauză.
În doctrina s-a arătat, referitor la momentul începerii termenului de prescripție pentru formularea acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, ca atunci când îmbogățirea și însărăcirea s-au produs ca urmare a faptului ca însărăcitul a efectuat anumite lucrări de îmbunătățire a locuinței îmbogățitului, locuința pe care o folosea însărăcitul, începutul termenului de prescripție coincide cu data când reclamantul a încetat să mai folosească acea locuință.
În același sens s-a pronunțat si practica judiciara. Astfel, prin Decizia civila nr. 2521/10.06.2003 pronunțată de Secția Civilă a instanței supreme, s-a arătat că dreptul la despăgubire se naște de la data încetării contractului de închiriere, prin ajungere la termen sau in alte condiții prevăzute de lege, deoarece pana la încetarea raporturilor locative, chiriașul este cel care se folosește de acel spor de valoare.
Dacă s-ar admite teza potrivit căreia chiriașul ar putea cere contravaloarea îmbunătățirilor ce exced cheltuielilor locative, s-ar crea o îmbogățire fără justă cauză a acestuia din urmă, întrucât la sfârșitul locațiunii valoarea îmbunătățirilor va fi inferioară prin uzura, morală si fizică, de care a profitat chiriașul, fară vreun profit direct în patrimoniul proprietarului.
S-a arătat în consecință, ca nu se poate naște in favoarea chiriașului un drept cert actual si determinat cu privire la valoarea lucrărilor executate la imobil înainte de încetarea contractului de locațiune si in lipsa obligației de a preda imobilul închiriat, neputându-se recunoaște nici un drept de retenție pentru garantarea creanței.
În cauză, reclamanta este cea care folosește în prezent imobilul si care, conform legii, urmează să îl folosească încă o perioada relativ îndelungată in temeiul unui contract de închiriere ce urmează a se încheia intre părți, fiind vorba un imobil restituit in temeiul Legii 10/2001.
În consecință, se constată că, la acest moment, reclamanta este cea care beneficiază de îmbunătățirile pretinse, neputându-se estima ce valoare vor avea acestea la sfârșitul locațiunii, sau daca acestea vor mai avea vreo valoare pentru proprietar la momentul la care acesta va intra in posesia imobilului, pentru a se putea discuta de existenta unei îmbogățiri fără justă cauză.
Așa fiind, se constata ca la acest moment reclamanta nu deține un drept cert, actual si determinat, neputându-se stabili valoarea pretinsei îmbogățiri fără justă cauză, de care ar beneficia pârâții, motiv pentru care s-a admis excepția prematurității și s-a respins acțiunea ca prematură.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta ULBS S., care a solicitat desființarea sentinței și admiterea acțiunii sale. În motivarea apelului se arată că a efectuat investiții la imobilul în litigiu, care este dat în administrarea Universității „L. B.” S. din anul 1982, investiții care, conform expertizei, se ridică la valoarea de 422.428 lei, iar în temeiul art. 997 c. civ. privind îmbogățirea fără justă cauză, reclamanta este îndreptățită să ceară proprietarului valoarea acestor investiții, în condițiile în care patrimoniul său a fost micșorat, iar patrimoniul cestuia s-a mărit cu această sumă. Instituția este îndreptățită să-și recupereze valoarea investițiilor efectuate fără să aștepte momentul evacuării din imobil. Invocă dispozițiile art. 7 și 8 din DL 167/1958 privind prescripția extinctivă. Susține apelanta că în practică s-a aplicat regula începerii cursului prescripției extinctive de la data când cel „sărăcit” a cunoscut sau trebuia să cunoască micșorarea patrimoniului său și sporirea corespunzătoare a patrimoniului altei persoane. La momentul formulării cererii reconvenționale, ULBS cunoștea valoarea investițiilor efectuate cu care s-a micșorat patrimoniul său și care au sporit corespunzător patrimoniul moștenitorilor foștilor proprietari.
Prin Decizia civilă nr. 288/2015 pronunțată de Tribunalul S. în dosar_ s-a respins apelul declarat de reclamanta U. L. B. S. împotriva sentinței civile nr. 5842/2014 a Judecătoriei S., care a fost păstrată.
Pentru a decide astfel, Tribunalul S. a reținut următoarele:
Apelul este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează.
Instanța de fond a reținut corect și a admis excepția prematurității acțiunii formulate de reclamanta U. „L. B.” S..
Nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 și 8 din D. 167/1958 privind prescripția dreptului la acțiune, pe care, de altfel, nici nu le-a reținut instanța de fond. Cursul prescripției dreptului la acțiune începe, într-adevăr, la data la care cel păgubit cunoaște paguba și pe cel care răspunde de ea, principiu care se aplică și situației îmbogățirii fără just temei. Dar în practică și în doctrină s-a statuat că acest termen curge de la data la care cel al cărui patrimoniu s-a micșorat, cunoscând aceasta și pe cel care răspunde, a pierdut posesia bunului la care a efectuat investiții. Ca urmare, prescripția dreptului la acțiune pentru îmbogățirea fără just temei începe să curgă doar de la acea dată.
În speță, reclamanta se află încă în posesia imobilului, beneficiază ea însăși de investițiile efectuate, iar această folosință se întinde conform legii, pe o perioadă relativ îndelungată, proprietarii fiind obligați, în temeiul L. 10/2001 să păstreze destinația clădirii, ca instituție de învățământ superior, pe o perioadă de 10 ani.
Ca urmare, la momentul formulării acțiunii, dar și la acest moment, nu se poate vorbi de o îmbogățire fără just temei a pârâților, pe seama reclamantei.
În consecință, sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, potrivit art. 296 c.pr.civ. instanța a respins apelul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta U. „L. B.” S., solicitând admiterea lui, modificarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea acțiunii.
În expunerea de motive arată că în speță sunt aplicabile disp. art. 997 C. civil privind îmbogățirea fără justă cauză, susținând că este în drept să ceară restituirea valorii investițiilor aduse imobilului în litigiu, în condițiile în care patrimoniul pârâților s-a mărit cu suma rezultată din raportul de expertiză.
Mai arată că lucrările la imobil au fost efectuate anterior restituirii acestuia vechilor proprietari și că, și dacă instituția va încheia cu actualul proprietar contract de închiriere, aceasta este îndreptățită să-și recupereze contravaloarea investițiilor efectuate, fără să aștepte momentul evacuării din imobil. Chiria, se susține, în momentul în care va fi stabilită, va avea în vedere starea imobilului în care sunt încorporate investițiile recurentei, ceea ce ar însemna o plată dublă.
În interpretarea art. 7 și 8 din Decretul-lege 167/1958 precizează că momentul începerii cursului prescripției este cel la care „sărăcitul” a cunoscut sau trebuia să cunoască micșorarea patrimoniului său, pentru că actualii proprietari nu-și pot mări patrimoniul cu sporul de valoare adus imobilului prin lucrările efectuate de ULSB.
În consecință, apreciază, în esență, că sunt îndeplinite cerințele juridice ale îmbogățirii fără justă cauză și arată că valoarea investițiilor este determinată prin raport de expertiză.
Interesul recurentei se arată că este unul cert, actual și determinat, iar acțiunea nu este prematură, așa cum greșit au reținut instanțele anterioare.
În drept, invocă art. 304 pct. 9, art. 312 C., art. 7 alin. 1 și 8 din Decretul-lege 167/1958 și art. 1886 C. Civil.
În cauză nu s-a formulat și depus întâmpinare.
Verificând legalitatea și temeinicia deciziei atacate prin prisma aspectelor critice invocate, Curtea apreciază recursul de față ca nefondat, urmând a-l respinge în temeiul art. 312 C., pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:
Instanța de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică, la adăpost de criticile formulate.
Prin soluția adusă în cauză, aceea de respingere a acțiunii reclamantei prin reținerea excepției prematurității acțiunii, instanțele investite cu soluționarea cauzei nu au negat dreptul ULSB la recuperarea sporului de valoare adus la imobilul în litigiu sub forma investițiilor efectuate la acesta.
Instanța de fond și apoi și cea de apel au reținut în mod corect faptul că îndeplinirea condițiilor vizând îmbogățirea fără just temei a pârâților, în baza art. 997 C. civil nu poate fi realizată la momentul de față, câtă vreme imobilul afectat de îmbunătățiri profită la momentul de față înseși reclamantei.
Faptul că valoarea investițiilor a fost stabilită prin raport de expertiză nu este o condiție de admisibilitate pură și simplă a acțiunii, deoarece doar la momentul la care reclamanta va pierde posesia imobilului, prejudiciul invocat se poate stabili cu certitudine. Aceasta pentru că, până la acel moment, parte din îmbunătățirile efectuate și care îi profită la momentul actual pot dispărea din varii motive sau din contră, sporul de valoare adus clădirii în discuție poate crește prin noi investiții utile și necesare ce s-ar putea aduce spațiului în discuție pentru ca acesta să poată fi folosit conform destinației pentru care a fost sau va fi stabilită de comun acord de părți, proprietari și chiriaș.
De asemenea, invocarea faptului că la stabilirea chiriei asupra imobilului în litigiu s-ar putea lua în calcul inclusiv sporul de valoare adus imobilului de către chiriaș prin îmbunătățirile efectuate, nu este un motiv de admitere a acțiunii, întrucât în cadrul demersurilor de negociere a chiriei se pot discuta toate aceste aspecte. Mai mult decât atât, reclamanta-recurentă nu este obligată să accepte o negociere care să-i afecteze interesele și nimeni nu o poate obliga să rămână în condiții neavantajoase într-un raport juridic cu care nu este de acord și care nu îi aduce beneficii, oricând putând renunța la spațiul în litigiu.
În considerarea celor anterior expuse se va avea în vedere că în mod corect instanțele anterioare nu au făcut aplicațiunea disp. art. 7 și 8 din Decretul-lege 167/1958, reținând că discutarea momentului de la care va începe să curgă cursul prescripției este cel de la care recurenta va pierde efectiv și total posesia imobilului.
Având în vedere toate aceste aspecte de fapt și de drept, Curtea va respinge recursul de față ca nefondat, în temeiul art. 312 C., menținând ca legală și temeinică decizia contestată.
(continuarea deciziei 342/03.09.2015 pronunțată în dosar_ )
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta U. "L. B." S. împotriva deciziei civile nr. 288/07.04.2015 pronunțată de Tribunalul S. - Secția I Civilă, în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03.09.2015.
Președinte, A. N. | Judecător, M. S. | Judecător, N. V. |
Grefier, E. M. H. |
Redc./tehnoredc. VN
2 ex/15.09.2015
Jud. apel: E. D./D.T. L.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 869/2015. Curtea de Apel ALBA... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 341/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
