Obligaţie de a face. Decizia nr. 869/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 869/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 869/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE munca SI ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 869/2015
Ședința publică de la 06 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. D.
Judecător M. F. C.
Grefier N. P.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamantul M. I. P., împotriva sentinței civile nr. 449/2015, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Maniul M. cu delegație la dosar pentru reclamantul apelant și consilier juridic Z. N. cu delegație la dosar pentru intimatul pârât, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată, apelul de față este motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare formulată de intimatul pârât M. B. reprezentat prin primar.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatara reclamantului apelant, avocat Maniul M. solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, anularea hotărârii pronunțată de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar solicită urmare a admiterii apelului, schimbarea sentinței atacate și admiterea acțiunii reclamantului așa cum a fost formulată. Menționează că susține petitul principal în sensul anulării hotărârii instanței de fond.
Consideră că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei. Din dispozitivului sentinței atacate rezultă că acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată, însă din motivarea hotărârii rezultă că această acțiune este inadmisibilă. În motivare s-a arătat de către instanța fondului că nu sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 165/2013. Arată că este nelegală soluția, solicitând a se avea în vedere prevederile art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 165/2013, privitoare la restituirea în natură a imobilului și dreptul persoanelor îndreptățite la despăgubiri de către entitățile investite, cereri care trebuie formulate în 60 de zile de la . legii. Uzând de dreptul dat de acest articol, reclamantul a solicitat returnarea dosarului de la Comisia centrală de stabilire a despăgubirilor întemeiate în baza Legii 10/2001, manifestându-și opțiunea de a fi emisă o dispoziție de restituire în natură a terenului de către intimatul pârât, în baza textului de lege menționat, iar P. mun. B. avea obligația să soluționeze această cerere. Invocă Hotărârea CEDO A. contra României și faptul că practica CEDO dă prevalență restituirii în natură a imobilului. Pe fondul cererii, consideră că aceasta este întemeiată și întrunește condițiile prevăzute de lege. Solicită cheltuieli de judecată atât la fond (f. 7 dosar fond) cât și în apel, chitanța fiind anexată cererii de apel.
Reprezentanta intimatului pârât P. mun. B., consilier juridic Z. N. solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii pronunțată de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală, pentru motivele arătate pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.
P. dispoziția emisă de pârât, s-a dispus restituirea în natură a 88 mp din totalul suprafeței, urmând ca pentru restul suprafeței să fie date titluri de valoare. Această dispoziție a fost contestată de către reclamant în 5 dosare, menționate în întâmpinarea depusă la dosar. După apariția Legii 165/2013, Comisia internă de aplicare a Legii 10/2001 i-a comunicat reclamantului că opțiunea sa nu poate fi rezolvată favorabil deoarece terenul pe care acesta îl solicită este ocupat de construcții, motiv pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri deoarece intimatul pârât nu poate să acorde în compensare alte terenuri pentru că nu deține alte terenuri libere și bunuri în compensare, aspecte care au fost dovedite cu înscrisurile depuse la dosar. Învederează și faptul că în speța de față nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 165/2013.
Pentru considerentele expuse solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, în deliberare, față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față,
P. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr._, reclamantul M. I. P. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. B. prin P. și P. municipiului B. în nume propriu, emiterea unei dispoziții prin care să i se restituie în natură sau să i se atribuie în compensare terenul în suprafață de 286,9 mp înscris în CF nr. 3272 B., nr. top 5529/1, cadastral 968.
P. sentința civilă nr. 449/2015, Tribunalul Hunedoara a respins acțiunea reclamantului, reținând următoarele:
Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, dispozițiile acestei legi se aplică cererilor formulate și depuse în termenul legal și nesoluționate până la data apariției legii de către autoritățile abilitate în privința restituirii imobilelor preluate abuziv. În speță prin acțiunea formulată, reclamantul tinde la restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 286,95 mp înscris în CF nr. 3272 B. nr. top. 5529/1, cadastral 968, situat în B., .. 21, județul Hunedoara. Pentru restituirea acestui teren autoarea reclamantului a formulat către Primăria B. notificarea nr. 89/12.02.2002 care a fost soluționată prin Dispoziția nr. 1267/2004 a Primarului Municipiului B..
P. urmare, prima instanță a reținut că dispozițiile Legii nr. 165/2013 nu sunt incidente în cauză, reclamantul având la îndemână doar calea contestației împotriva dispoziției emisă de P., de care nu a uzitat în termenul prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001, plângerea acestuia fiind respinsă ca tardiv formulată prin sentința civilă nr. 65/2008 a Tribunalului Hunedoara, rămasă irevocabilă. De asemenea dispozițiile Legii nr. 165/2013 nu dau dreptul la formularea de noi cereri de restituire așa cum greșit a înțeles reclamantul prin înregistrarea sub nr. 2359/11.02.2014 a unei noi cereri la Primăria Municipiului B., ci doar vin să impulsioneze procesul anevoios de retrocedare a imobilelor preluate abuziv de stat față de care foștii proprietari au formulat cereri nesoluționate la data apariției legii.
Ca urmare, prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând în principal, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, schimbarea sentinței, admiterea acțiunii și în consecință, obligarea pârâților să emită dispoziție de restituire în natură sau de atribuire de teren în compensare pentru imobilul în litigiu, iar dacă nu este posibil, obligarea pârâților să emită dispoziție de soluționare a cererii în baza Legii nr. 165/2013.
În expunerea motivelor, apelantul susține că prima instanță nu s-a pronunțat pe fondul cauzei și deși nu a arătat expres, a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 165/2013. Acesta arată că, în opinia sa, Legea nr. 165/2013 se aplică și cererilor soluționate prin acordarea unor măsuri reparatorii, astfel cum rezultă din art. II din Legea nr. 165/2013, prevederi pe care reclamantul le-a invocat dar instanța nu s-a pronunțat asupra lor.
Apelantul arată că dispozițiile legale invocate dă dreptul persoanelor îndreptățite la despăgubiri să opteze pentru returnarea dosarelor de despăgubiri autorității emitente a dispoziției, în vederea restituirii în natură sau prin compensare cu alte bunuri. Acesta consideră că răspunsul pârâtului în sensul că nu deține bunuri care pot fi oferite spre compensare este unul abuziv, acesta având obligația și nu latitudinea de a acorda în compensare bunuri sau servicii. Din extrasul de CF depus la dosar rezultă că terenul solicitat de reclamant este în proprietatea statului și se impune a fi acordat ca măsură compensatorie. Acesta arată că refuzul pârâților de a-i soluționa cererea reprezintă o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a principiilor stabilite de Curtea Europeană în cauza M. A. ș.a. împotriva României.
Apelantul susține de asemenea că, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra celor învederate personal de reclamant prin notele de ședință depuse la termenul din 19.11.2014.
Cu privire la Dispoziția nr. 1267/2004 a Primăriei Mun. B., apelantul susține că fără existența unui proces verbal de punere în posesie a celor 88 mp, orice ieșire din indiviziune este nelegală.
Pârâții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat (filele 18 – 20).
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Notificarea formulată de antecesoarea reclamantului a fost soluționată încă din 2004, prin dispoziția nr. 1267 emisă de P. mun. B., prin care s-a dispus restituirea în natură a unei suprafețe de teren de 88 mp din imobilul preluat, condiționat de restituirea despăgubirilor primite de aceasta cu ocazia exproprierii și acordarea de titluri de valoare nominală în sumă de 1.082.012,9 lei ROL folosite exclusiv în procesul de privatizare.
Așa cum a reținut și prima instanță, această dispoziție nu a fost atacată în termenul legal, astfel că, potrivit art. 23 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data emiterii dispoziției, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.
Cu privire la oferta constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în dispoziția nr. 1267/2004 se consemnează că antecesoarea reclamantului a fost de acord cu această măsură reparatorie cu ocazia negocierii din data de 17.08.2004. Ca urmare, potrivit art. 24 alin. 6 din legea nr. 10/2006, în forma de la data de 15.10.2004, persoana îndreptățită trebuia să urmeze procedura prevăzută la cap. IV din lege, cu privire la valorificarea acestor titluri.
P. acțiunea formulată, reclamantul a solicitat emiterea unei dispoziții prin care să i se restituie în natură sau să i se atribuie în compensare terenul în suprafață de 286,9 mp înscris în CF nr. 3272 B., nr. top 5529/1, cadastral 968. P. această cerere, reclamantul a reiterat solicitarea antecesoarei sale, formulată prin notificarea la Legea nr. 10/2001, care era deja soluționată la momentul introducerii acțiunii.
Față de obiectul acțiunii și de persoanele pe care reclamantul a înțeles să le cheme în judecată, dispozițiile art. II din Legea nr. 368/2013 nu sunt incidente. Instanța de fond a reținut în mod corect, în acord cu dispozițiile art. 9 alin. 2 NCPC și art. 22 alin. 6 NCPC, că, în limitele investirii, Legea nr. 165/2013 nu cuprinde dispoziții care să impună emiterea unei noi decizii de restituire sau de acordare a altor măsuri reparatorii decât cele acordate deja.
Având în vedere că, pentru o parte din teren și pentru construcții, antecesoarei reclamantului i-au fost acordate titluri de valoare nominală, reclamantul poate beneficia de prevederile art. 23 din Legea nr. 165/2013, care conferă posibilitatea ca titlurile emise și nevalorificate, să fie convertite în puncte prin decizia de compensare a Comisiei Naționale, după parcurgerea procedurii prevăzute de art. 21 alin. (5).
În privința notelor depuse de reclamant pentru termenul din 19.11.2014, Curtea constată că acestea nu cuprind cereri noi, ci simple susțineri ale reclamantului, astfel că nu se impunea ca instanța să se pronunțe asupra lor.
Pentru cele ce preced, în temeiul art. 480 NCPC, Curtea va respinge ca nefondat apelul de față.
(continuarea deciziei civile nr. 869/06.10.2015 pronunțată în dosar civil nr._ )
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul M. I. P. împotriva sentinței civile nr. 449/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 06.10.2015.
Președinte, L. M. D. | Judecător, M. F. C. | |
Grefier, N. P. |
Redc. M.F.C.
Tehn.M.F.C.
N.P./5 ex/15.10.2015
Jud. fond – I.E.I.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 407/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA | Pretenţii. Decizia nr. 342/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
