Revendicare imobiliară. Decizia nr. 677/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 677/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 677/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 677/2013
Ședința publică de la 26 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. M.-vicepreședinte
Judecător A. N.
Judecător C. M. C.
Grefier E. M. H.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta K. M. și de pârâtul C. Județean A. în calitate de succesor al Consiliului Popular Județean A. împotriva deciziei civile 97/A/2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar civil_, având ca obiect revendicare imobiliară.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc la termenul de judecată din 5.09.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării, care împreună cu încheierile ulterioare de amânare a pronunțării din 12.09.2013 și 19.09.2013 face parte integrantă din prezenta decizie.
Față de actele și lucrările dosarului, cauza rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față,
Constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, precizată la filele 15, 31, 92 și 121 (dosar_ ) reclamanta K. M., în nume propriu și ca unică moștenitoare a mamei sale, a chemat în judecată pârâții S. R. prin C. L. B. și M. B., M. B. reprezentat prin P. și prin C. L. B. și C. Județean A., ca succesor al fostului Consiliu Județean Popular A., ., P. N. și P. F. și RA U. B., societate aflată în procedura insolvenței, prin lichidator judiciar C. A. specializate în insolvență J. B., solicitând ca prin hotărâre:
- 1. să se constate că S. R. a preluat abuziv și fără titlu valabil imobilul înscris în CF 1047 Mănărade, top. 50/1, 51/1, 52/2/1, 53/2/1, 54/1, 55/1 și 56/1 – casă, curte intravilan și grădină în suprafață totală de 3314 mp, proprietatea sa și a mamei sale, Siff M.;
- 2. să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 207/1984 de preluare a imobilului emisă de C. Popular al Jud. A., prin aplicarea D. 223/1974;
- 3. să se constate nulitatea absolută a încheierii de întabulare nr. 1050/1984 în temeiul căreia s-a efectuat întabularea Statului R. asupra imobilului înscris în CF 1047 Mănărade;
- 4. să se dispună radierea dreptului de proprietate a Statului R. asupra imobilului înscris în CF 1047 Mănărade
- 5. să se dispună revenirea la situația anterioară de carte funciară;
- 6. să se constate că imobilul a fost transcris în CF_ B. – Mănărade, transcriere provenită din conversia pe hârtie a CF 1047 și să se dispună radierea dreptului de proprietate a Statului R. și închiderea acestei noi cărți funciare;
- 7. să se constate inopozabilitatea contractului de vânzare – cumpărare nr. 278/10.01.1997 încheiat între pârâții P. în calitate de cumpărători și vânzătoarea RA U. B., cu privire la imobilul situat în Mănărade, nr. 66, înscris în CF 1047 Mănărade, nr. top. op. 50/1, 51/1, 52/2/1, 53/2/1, 54/1, 55/1 și 56/1 – casă, curte intravilan și grădină în suprafață totală de 3314 mp, transcris în CF_ B. – Mănărade;
- 8. să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare nr. 278/10.01.1997, pentru că S. R. nu avea calitatea de adevărat proprietar, transferul proprietății asupra imobilului nefiind unul valabil, astfel că vânzarea este efectuată de un neproprietar și este afectată de nulitate absolută;
- 9. să se constate că este unica moștenitoare a defunctei sale mame Siff M., în calitate de fiică, și să se dispună întabularea dreptului său de proprietate în CF, la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că împreună cu mama sau au emigrat în Germania în anul 1984, iar S. R. a preluat imobilul fără a exista temei legal care să justifice această preluare, încălcând Constituția din 1965 precum și Tratatele Internaționale la care România era parte. A mai arătat că mama sa a decedat și cum este singura moștenitoare, a formulat prezenta acțiune de revendicare și de stabilire a situației anterioare de CF.
În drept s-a invocat art. 6 din Legea nr. 213/1998, Declarația Universală a Drepturilor Omului, cele două Pacte pentru Drepturile Omului ratificate de România în 1974, Constituția României din 1965 și cea în vigoare azi, Primul Protocol al CEDO, art. 34 din DL. 115/1938, art. 480 C. civ., art. 650 și 700 C. civ, art. 44 din DL. 115/1938.
P. sentința civilă nr. 702/30.01.2010 Judecătoria B. a admis excepția prescripției invocată de pârâții P. F. și P. N. și în consecință, a respins cererea formulată de reclamanta K. M. în contradictoriu cu acești pârâți și cu ., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare nr. 278/1997. A fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive invocată de A. CTT – S. A. și respinsă acțiunea reclamantei în contradictoriu cu această pârâtă. Au fost respinse celelalte capete de cerere formulate de reclamantă față de acești pârâți și S. R. prin C. L. B. și M. B., M. B. reprezentat prin P. și prin C. L. B. și C. Județean A., ca succesor al fostului Consiliu Județean Popular A..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, apel care a fost admis prin decizia civilă nr. 82/A/2011 pronunțată de Tribunalul A. – Secția civilă, desființată în parte sentința atacată, fiind trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, sub aspectul soluționării capetelor de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului în litigiu, a nulității deciziei nr. 287/1984 a fostului Consiliu Popular al Jud. A., a nulității absolute a încheierii de întabulare nr. 1050/1984 și a calității de moștenitoare a reclamantei K. M.. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
În considerentele deciziei, Tribunalul a reținut că este admisibilă acțiunea pe drept comun și după . Legii nr. 10/2001, pentru constatarea nevalabilității titlului statului și a deciziei administrative de preluare a imobilului în litigiu. Aceasta, potrivit interpretării deciziei de îndrumare nr. 5/2000 a fostei Curți Supreme de Justiție raportat la Legea nr. 112/1995 și art. 6 din Legea nr. 213/1998, în sensul că instanțele pot analiza valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta și pârâții P. F. și N., care a fost respins prin decizia civilă nr. 421/2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr._ .
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că recursul declarat de pârâții P. este lipsit de interes întrucât Tribunalul A. a menținut sentința pronunțată de judecătorie în ceea ce privește respingerea cererii de constatare a nulității contractului de vânzare – cumpărare încheiat între RA U. B. și pârâții P., reținându-se prescripția dreptului la acțiune. Celelalte capete de cerere însă, pentru care s-a dispus rejudecarea, nu vizează dreptul de proprietate al pârâților recurenți și nici nu au calitate procesual pasivă față de acestea.
Instanța de recurs a reținut prin decizia 421/2011 că pentru promovarea oricărei cereri în instanță, o parte trebuie să justifice un interes și să argumenteze un drept care ar fi fost lezat, ori recurenții pârâți nu justifică niciun fel de interes în declararea acestei căi de atac, motiv pentru care recursul pârâților a fost respins.
Recursul reclamantei a fost respins ca nefondat întrucât prin acțiunea inițială, așa cum a fost precizată, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare încheiat între RA U. și pârâții P. N. și F., invocând încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995. Frauda la lege este tot o formă de încălcare a dispozițiilor legale, sau o nerespectare a acestor dispoziții. După apariția Legii nr. 112/1995, a apărut Legea 10/2001, care la art. 45 reglementează contractele de vânzare – cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, prin prisma acestei legi speciale, ulterioare. Astfel, la art. 45 alin. 2/1 ( introdus prin Legea nr. 1/2009 care era în vigoare la momentul promovării prezentei acțiuni) se prevedea că actele de vânzare – cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 sunt acte autentice și constituie titlu de proprietate opozabil de la data încheierii acestora. Așadar, acest text legal prevede o condiție derogatorie de valabilitate a contractelor de vânzare – cumpărare, de la prevederile dreptului comun în materie, respectiv Legea cărților funciare – art. 25.
Art. 45 alin. 5 stabilește o altă derogare de la dreptul comun, în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, împotriva actelor juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în temeiul Legii nr. 112/1995, termen de prescripție stabilit la 1 an, care a fost prelungit succesiv prin OUG 109/2001 și respectiv OUG 145/2001. Așadar, textul de lege menționează expres prescripția dreptului la acțiunea în nulitatea contractelor de vânzare – cumpărare inclusiv cele încheiate în baza Legii nr. 112/1995, indiferent de cauza de nulitate.
S-a reținut că în mod corect instanța de fond și apel au reținut prescripția dreptului la acțiune cu privire la acest capăt de cerere, în condițiile în care, chiar dacă Legea nr. 112/1995 este o lege specială, care reglementează situația juridică a unor imobile cu destinația locuințe trecute în proprietatea statului, chiar și posibilitatea vânzării acestora, Legea nr. 10/2001 este ulterioară și aplicabilă actelor încheiate sub imperiul Legii nr. 112/1995, întrucât conține dispoziții care fac trimitere expresă la Legea anterioară.
În urma trimiterii cauzei spre rejudecare, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, care a pronunțat sentința civilă nr. 931/2011 prin care au fost admise capetele de cerere pentru care s-a dispus rejudecarea cauzei, și în consecință:
S-a constatat că imobilul înscris în CF 1047 Mănărade nr. top 50/1, 51/1, 52/2/1, 53/2/1, 54/1, 55/1, 56/1 – casă, curte intravilan și grădină, în suprafață totală de 3314 mp, a fost preluat de către S. R. în mod abuziv și fără titlu legal.
S-a constatat nulitatea absolută a Deciziei nr. 297/1984 emisă de Consiliului Popular al Județului A., de preluare a imobilului.
S-a constatat nulitatea absolută parțială a încheierii de întabulare nr. 1050/1984 a dreptului de proprietate a Statului R. asupra terenului și s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară în privința imobilului teren.
S-a constatat că reclamanta K. M. este moștenitoare a succesiunii rămasă după defuncta Sifft M., decedată la data de 26.04.1985, în calitate de fiică.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. N. și P. F., față de capetele de cerere pentru care s-a dispus rejudecarea.
A fost obligat pârâtul C. Județean A. să plătească reclamantei suma de 4.100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la prezența părților P. F. și P. N. în rejudecare s-a făcut precizarea că, față de împrejurarea că prin decizia pronunțată de Tribunalul A. în apel a fost menținută sentința civilă nr. 702/2010 a Judecătoriei B. în ceea ce privește respingerea cererii de constatare a nulității contractului de vânzare – cumpărare încheiat între pârâții P. și R.A U. B., reținându-se prescripția dreptului la acțiune, și cum recursul declarat de acești pârâți a fost respins ca lipsit de interes, întrucât rejudecarea cauzei s-a dispus doar pentru anumite capete de cerere care nu vizează dreptul de proprietate al acestor pârâți, excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora în rejudecare a fost considerată întemeiată și a fost admisă.
Cu privire la posibilitatea instanței de a analiza caracterul preluării imobilelor de către stat, art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 dă posibilitatea instanțelor judecătorești de a analiza dacă bunurile au trecut în proprietatea statului cu titlu valabil, în sensul de a verifica dacă trecerea s-a făcut cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării.
Acțiunea în constatarea preluării abuzive de către stat a imobilului în litigiu este admisibilă în temeiul art. 111 Cod procedură civilă, în condițiile în care realizarea dreptului este posibilă potrivit Legii nr. 10/2001.
Judecătoria B. a reținut că Decretul nr. 223/1974 a fost un act neconstituțional, neputând constitui un titlu valabil de preluare a imobilului de către S. R., întrucât încălca prevederile art. 36 din Constituția din 1965, care garanta dreptul de proprietate, încălca tratatele internaționale la care România era parte, inclusiv Declarația Universală a Drepturilor Omului, ratificată de România în 1955, care în articolul 17 stabilea că orice persoană are dreptul la proprietate și nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Așadar, decizia administrativă nr. 207/1984 emisă de fostul Consiliu Popular al Județului A., de preluare a acestui imobil, a fost considerată nulă, fiind întocmită în temeiul unui act normativ neconstituțional, astfel că și încheierea de întabulare, prin care a fost întabulat dreptul de proprietate a Statului R. în cartea funciară este nulă.
În consecință, acțiunea a fost admisă, în sensul celor anterior expuse, constându-se preluarea de către Stat în mod abuziv și fără titlu legal a imobilului, nulitatea absolută a deciziei nr. 207/1984 emisă de fostul Consiliu Popular al Județului A. și nulitatea absolută a încheierii de întabulare, cu consecința restabilirii situației anterioare de carte funciară în ceea ce privește imobilul teren.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta K. M. și pârâții C. Județean A., P. N. și P. F., calea de atac fiind recalificată ca apel.
P. decizia civilă nr. 97/A/2013 Tribunalul A. a admis apelul pârâților P., a anulat sentința civilă nr. 931/2011 pronunțată de Judecătoria B. în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților, nulitatea absolută parțială a încheierii de întabulare nr. 1050/1984 și a trimis cauza spre rejudecarea acestor aspecte instanței de fond.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a fost respins apelul declarat de reclamanta K. M. și de pârâtul C. Județean A. împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut următoarele:
Apelul declarat de reclamanta K. M. a fost apreciat ca nefondat, având în vedere că prin sentința civilă nr. 702/2010 pronunțată de Judecătoria B. și rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 421/2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost respinsă cererea formulată de reclamantă împotriva pârâților P. în ce privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare nr. 278/1997.
P. urmare, oricărei alte acțiuni promovate de reclamantă în contra pârâților sau în contra altor persoane dar care tinde să înlăture efectele contractului de vânzare – cumpărare nr. 278/1997, îi sunt opozabile excepțiile autorității de lucru judecat, sau puterii lucrului judecat.
P. sentința civilă nr. 702/2010 a Judecătoriei B. s-a reținut prescripția dreptului la acțiune al reclamantei pentru a solicita constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cu privire la imobilul preluat de S. R. și care intră în categoria imobilelor aflate sub incidența Legii nr. 10/2011.
P. restabilirea situației anterioare de carte funciară în ceea ce privește imobilul înscris în contractul de vânzare – cumpărare nr. 278/1997 s-ar ajunge la situația de a înfrânge dispozițiile sentinței civile nr. 702/2010 a Judecătoriei B. rămasă irevocabilă, care a confirmat dreptul de proprietate al pârâților P. asupra imobilului înscris în contractul de vânzare a cărui nulitate nu s-a constatat.
A fost apreciat ca nefondat și apelul declarat de pârâtul C. Județean A. pentru următoarele considerente:
P. Decizia civilă nr. 82/A/2011 pronunțată de Tribunalul A. rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 421/2011 a Curții de Apel A. I. s-a statuat că este admisibilă acțiunea de drept comun promovată după . L.10/2001 pentru constatarea nevalabilității titlului statului și a deciziei administrative emise pentru preluarea unui imobil dintre cele ce fac obiectul L.10/2001. În acest sens, Tribunalul A. prin decizia menționată a dispus desființarea în parte a sentinței civile nr. 702/2010 pronunțată de Judecătoria B., soluție ce a fost menținută de Curtea de Apel Alba Iulia. Rezultă că acest aspect învederat de pârât prin motivele de recurs a fost supus controlului judiciar instanței mai mari în grad, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia, care soluționând în drept această chestiune a confirmat soluția de trimitere a cauzei judecătoriei, pentru a se pronunța asupra nevalabilității titlului Statului R.. Acest aspect fiind soluționat de instanța de control nu mai poate fi reiterat.
Reclamanta a chemat în judecată S. R. prin C. L. B. și M. B. pentru ca în contradictoriu cu aceștia să se stabilească nevalabilitatea titlului de preluare a imobilului în litigiu.
Decizia de preluare a imobilului a fost emisă de C. Popular al Județului A., Comitetul Executiv, decizia nr. 207/30.03.1984, C. Județean A. este succesorul în drepturi a fostei structuri administrative, fiind atacată decizia de preluare, acest pârât are calitate procesuală pasivă.
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice stă în proces în litigiile referitoare la dreptul de proprietate pentru bunurile aflate în domeniul public al statului, aspect ce rezultă din dispozițiile art. 3 și art. 12 al. 5 din Legea nr. 213/1998 .
Domeniul privat al Statului sau al Unității Administrativ Teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea acestuia, dar care nu fac parte din domeniul public, bunurile aflate în domeniul public al statului fiind expres prevăzute de lege.
P. urmare, imobilul în litigiu face parte din categoria bunurilor aflate în proprietate privată a statului prin unitățile administrative, așa cum rezultă din chiar conținutul deciziei nr. 207/30.03.1984 pentru preluarea imobilului.
S-a apreciat ca fondat apelul declarat de pârâții P. N. și P. F. pentru următoarele considerente:
Așa cum s-a reținut și anterior prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a fost respinsă cererea reclamantei pentru constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare nr. 278/1997. Urmare acestei hotărâri pârâții P. sunt proprietari ai imobilului înscris în acest contract de vânzare cumpărare.
P. contractul de vânzare cumpărare depus la dosar la fila 87 pârâții P. au cumpărat de la R.A. U. B. imobilul construcții compus din 4 camere de locuit și dependințe în suprafață utilă de 105,14 mp, pivniță de 39,74 mp și anexe de 121,06 mp. În cuprinsul contractului 278/1997 se stipulează expres: „se atribuie cumpărătorului în proprietate în condițiile art. 35 al. 2 din L.18/1991 terenul aferent locuinței în suprafață de 300 mp. ….”
În concluzie, Tribunalul a reținut că cumpărătorii P. au devenit proprietari asupra suprafeței de 300 mp din teren, aspect consemnat în contractul de vânzare – cumpărare și intrat în puterea lucrului judecat. Reclamanta nu a făcut dovada că ar fi atacat această atribuire de teren în temeiul legii fondului funciar și că ar fi obținut o altă hotărâre judecătorească pentru anularea atribuirii.
P. urmare, s-a apreciat că pârâții apelanți sunt proprietari asupra suprafeței de 300 mp din terenul ce face obiectul prezentului litigiu, astfel că își justifică pe deplin calitatea procesuală pasivă de a sta în proces pentru soluționarea capetelor de cerere trimise spre rejudecare instanței de fond.
Instanța de fond a pronunțat o soluția fundamentată pe lipsa calității procesuale pasive a pârâților P., care au fost împiedicați să-și prezinte punctul de vedere, să formuleze apărări și să participe la derularea unui proces echitabil. Pârâții P. au dobândit odată cu imobilul construcție și o parte din terenul aferent locuinței, teren supus incidenței dispozițiilor art. 7 al. 5 din L. 10/2001 privind aplicabilitatea L. 112/1995 în ce privește contractele valabil încheiate.
Tribunalul a reținut incidența art. 297 Cod pr. civilă, motiv pentru care apelul pârâților a fost admis, sentința anulată în parte, iar cauza trimisă instanței de fond în vederea rejudecării în contradictoriu cu pârâții care au calitate procesuală pasivă, a capetelor de cerere privind nulitatea absolută parțială a încheierii de întabulare nr. 1050/1984 și a celorlalte aspecte ce decurg din aceasta.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta K. M. și pârâtul C. Județean A..
Reclamanta K. M. a solicitat modificarea deciziei în sensul respingerii apelului declarat de pârâții P. împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria B. și admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva aceleiași sentințe, cu consecința constatării nulității absolute a încheierii de întabulare nr. 1050/1984 și restabilirii situației de carte funciară anterioară și cu privire la construcții.
În expunerea de motive, recurenta reclamantă a arătat că apelul pârâților P. a fost admis în mod greșit de instanța de apel, întrucât aceștia nu au calitate procesuală pasivă în raport de capetele de cerere pentru care s-a dispus rejudecarea. Aceștia nu mai justifică niciun interes în rejudecarea acțiunii în contradictoriu cu ei, nu mai argumentează niciun drept și interes legitim pentru a continua să rămână părți, întrucât judecata nulității absolute a contractului lor de vânzare-cumpărare a fost soluționată în mod irevocabil.
În ceea ce privește apelul reclamantei, s-a solicitat admiterea acestuia și
constatarea nulității absolute a încheierii de întabulare nr. 1050/1984, sub acest aspect sentința 931/2011 a Judecătoriei B. fiind nelegală, impunându-se restabilirea situației anterioare și asupra construcțiilor, nu numai asupra terenului. Instanța de apel nu a observat că imobilul înscris în CF 1047 Mănărade are o suprafață de 3314 mp, care nu a fost înstrăinată și atunci aceasta trebuie să revină fostului proprietar, acțiunea în revendicare fiind admisibilă.
Recursul reclamantei a fost întemeiat în drept pe art. 34 pct. 1 și art. 44 din D-L 115/1938, art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
Pârâtul C. Județean A. a solicitat modificarea deciziei, admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantei.
În expunerea de motive recurentul pârât a arătat în esență că acțiunea reclamantei este o acțiune în revendicare formulată după . Legii 10/2001, acțiunea reclamantei fiind inadmisibilă întrucât aceasta nu a urmat calea prevăzută de legea specială pentru restituirea imobilului preluat abuziv de stat. Chiar dacă ar fi urmat procedura prevăzută de Legea 10/2001 reclamanta ar fi fost îndreptățită numai la măsuri reparatorii prin echivalent, întrucât imobilul a fost înstrăinat cu respectarea prevederilor Legii 112/1995.
Recurentul pârât critică decizia și pentru faptul că nu s-a avut în vedere că pârâții chemați în judecată în reprezentarea Statului R., respectiv C. L. B. și M. B. nu aveau posibilitatea legală de a reprezenta S. R., acestea fiind autorități ale administrației publice locale care reprezintă unitatea administrativ teritorială – M. B., și nu S. R., care este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice în temeiul art. 25 alin. 2 din Decretul 31/1954.
Recursul pârâtului a fost întemeiat în drept pe art. 304 pct. 9 și art. 304/1 cod pr. civilă.
Intimații pârâți P. N. și P. F. au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului reclamantei și admiterea recursului declarat de pârâtul C. Județean A..
CURTEA, analizând legalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor formulate, constată următoarele:
Reclamanta a sesizat instanța de fond cu o acțiune complexă având 9 capete de cerere expuse în completările și precizările de acțiune care au urmat cererii inițiale și reiterate în prezenta decizie la filele 1-2, iar prin sentința civilă nr. 702/2010 pronunțată de Judecătoria B. în primul ciclu procesual, au fost respinse toate cererile reclamantei.
P. decizia 82/A/2011 pronunțată de Tribunalul A. a fost admis apelul reclamantei, iar sentința 702/2010 a fost desființată în parte, Tribunalul dispunând rejudecarea doar a capetelor de cerere privind:
- constatarea nevalabilității titlului statului,
- constatarea nulității deciziei nr. 207/1984 a fostului Consiliu Popular al jud. A.
- constatarea nulității absolute a încheierii de întabulare nr. 1050/1984
- constarea calității de moștenitoare a reclamantei K. M..
Acestea sunt capetele de cerere care au format obiect al rejudecării dispuse de instanța de apel, care a reținut cu autoritate de lucru judecat că este admisibilă acțiunea de drept comun și după . Legii 10/2001 pentru constatarea nevalabilității titlului statului și a deciziei administrative de preluare a imobilului în litigiu.
P. urmare, instanța de apel nu a constatat admisibilitatea acțiunii de drept comun privind revendicarea imobilului, cum în mod greșit se susține de către reclamantă, limitele rejudecării fiind foarte clar stabilite, acestea vizând în mod exclusiv valabilitatea deciziei nr. 2007/1984 a fostului Consiliu Popular și încheierea de întabulare nr. 1050/1984.
Așadar, au dobândit autoritate de lucru judecat în sensul respingerii acestora, atât capetele de cerere prin care reclamanta a solicitat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 278/1997 încheiat între pârâții P. și RA U. B. cât și cele prin care reclamanta a urmărit practic revendicarea întregului imobil, solicitând restabilirea situației anterioare de carte funciară și întabularea dreptului său de proprietate pe teren și pe construcții, astfel cum solicită inclusiv în cadrul recursului de față.
P. urmare, în rejudecarea acestei acțiuni instanța de fond nu mai putea să analizeze alte capete de cerere decât acelea care au fost trimise spre rejudecare, iar nu și cele care au intrat în autoritatea lucrului judecat.
P. sentința civilă nr. 931/2011 însă, Judecătoria B. a constatat preluarea abuzivă a imobilului în litigiu, a constatat nulitatea absolută a Deciziei nr. 297/1984 emisă de C. Popular al Județului A. și a încheierii de întabulare nr. 1050/1984 a Statului R. asupra terenului și a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară în privința imobilului teren.
Or, capătul de cerere referitor la restabilirea situației anterioare de carte funciară, fie că privește numai construcțiile, fie că se referă și la teren, nu mai putea fi supus analizei de către instanța de trimitere, întrucât acest capăt de cerere a fost respins în primul ciclu procesual, atât în fața prin instanțe, cât și în căile de atac, deci a dobândit autoritate de lucru judecat.
Sub acest aspect, este de remarcat faptul că împotriva deciziei 82/A/2011 a Tribunalului A., care a trasat limitele rejudecării, reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat desființarea în întregime a sentinței primei instanțe și rejudecarea tuturor capetelor de cerere, însă recursul acesteia a fost respins de instanța de recurs prin decizia 421/2011, care a menținut aceste limite ale rejudecării, așa cum au fost trasate de Tribunalul A. prin decizia 82/A/2011.
Este adevărat că în considerentele deciziei civile nr. 421/2011 Curtea de Apel a respins ca lipsit de interes recursul declarat de pârâții P., reținând că aceștia nu au calitatea procesuală pasivă, însă această lipsă a calității procesuale pasive a fost reținută doar în ceea ce privește capetele de cerere cu privire la care s-a dispus rejudecarea. Instanța de fond însă, rejucând mai mult decât putea să o facă, în raport de disp. art. 315 alin. 1 cod pr. civilă, a admis în plus un capăt de cerere – restabilirea situației anterioare de carte funciară – față de care pârâții P., în mod evident, au redobândit calitate procesuală pasivă și interes în soluționarea cauzei și în declararea căilor de atac.
P. urmare, sunt nefondate și profund inechitabile criticile recurentei reclamante care arată că pârâții P. nu mai au calitate procesuală pasivă și nici interes în cauză, întrucât contractul lor de vânzare –cumpărare încheiat în baza Legii 112/1995 a fost menținut. Este adevărat că valabilitatea acestui contract de vânzare-cumpărare a fost recunoscută în mod irevocabil și pârâții au dobândit un „bun actual” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană, garantat de Constituția României și de prevederile internaționale, dar prin dispunerea restabilirii situației anterioare de carte funciară a fost adusă atingere proprietății lor cu privire la teren, pârâții P. dobândind, odată cu construcția și o suprafață de teren de 300 mp.
Mai mult, atât prin motivele de apel cât și prin motivele de recurs reclamanta K. M. solicită restabilirea situației anterioare nu numai asupra terenului (în întregime), ci și asupra construcțiilor, deci se urmărește lezarea dreptului de proprietate al pârâților P. în însăși esența sa. Or, a solicita acest lucru și a spune, în același timp, că pârâții P. nu au calitate procesuală pasivă și nici interes în a sta în judecată în prezenta cauză, pune la îndoială buna credință a reclamantei recurente, cel puțin cu privire la acest aspect.
Așa fiind, se constată că apelanții P. au adus astfel de critici sentinței Judecătoriei B., solicitând admiterea numai a capetelor de cerere pentru care s-a dispus rejudecarea, critici asupra cărora Tribunalul nu s-a pronunțat. Instanța de apel a reținut, corect de altfel, că pârâții P. au calitate procesuală pasivă față de capătul de cerere prin care s-a admis restabilirea situației anterioare de carte funciară și sub acest aspect s-a apreciat că ar fi incidente disp. art. 297 cod pr. civilă, numai că acest capăt de cerere nu mai putea face obiectul rejudecării, deoarece acesta a fost respins în mod irevocabil prin sentința 702/2010, definitivă prin decizia 82/A/2011 și irevocabilă prin decizia 421/2011 a Curții de Apel A. I..
P. urmare, se impune casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel care va verifica, prin analiza apelurilor tuturor părților, limitele rejudecării, așa cum au fost trasate prin hotărâre judecătorească irevocabilă în primul ciclu procesual.
Pentru a se asigura o judecată unitară în cauză, instanța de recurs va admite și recursul declarat de pârâtul C. Județean A., urmând ca Tribunalul A. să soluționeze și apelul declarat de acest pârât împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria B..
În soluționarea acestui apel, Tribunalul urmează a reverifica aspectele învederate de acest pârât cu privire la admisibilitatea acțiunii în revendicare a imobilului în litigiu, atâta timp cât imobilul intră sub incidența legii speciale, iar reclamanta nu a uzat de prevederile acestei legi, aceste aspecte neintrând sub autoritate de lucru judecat, cum în mod greșit a constatat Tribunalul în considerentele deciziei civile nr. 97/A/2013.
Ceea ce s-a considerat admisibil și după . Legii 10/2001, prin decizia 82/A/2011 a Tribunalului A., a fost constatarea nevalabilității titlului statului și a deciziei administrative de preluare a imobilului în litigiu, adică exact capetele de cerere cu privire la care s-a dispus rejudecarea, Tribunalul subliniind faptul că aceste capete de cerere nu ar cădea sub incidența Legii 10/2001. Nicăieri în cuprinsul acestei decizii sau a deciziei nr. 421/2011 a Curții de Apel care o confirmă, nu se afirmă faptul că nu ar trebui respectată procedura prevăzută de Legea 10/2001 pentru a se obține restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor care fac obiectul acestei legi speciale.
De asemenea, susținerile acestui recurent referitoare la titlul de proprietate al pârâților P., recunoscut de instanțele anterioare și Convenția EDO, nu au fost analizate de instanța de apel, care va proceda la analiza acestora și prin prisma incidenței Deciziei nr. 27/2011 pronunțată de ÎCCJ în Secții Unite, și obligatorie atât în privința dispozitivului cât și a considerentelor, conform art. 330/7 alin. 4 Cod pr. civilă.
Instanțele de judecată nu pot să nu sesizeze diferența esențială a abordare în legătură cu noțiunea de „bun actual” în accepțiunea instanței supreme prin această decizie în interesul legii care a preluat noua orientare a instanței europene în Hotărârea pilot M. A. și alții împotriva României, a cerinței din art. 1 din Protocolul nr. 1 referitoare la existența bunului în patrimoniul reclamantului.
Astfel, până la apariția acestei cauze era posibilă recunoașterea unui drept la restituire chiar în condițiile în care o instanță de judecată nu se pronunțase explicit în acest sens, anterior cererii în revendicare, deoarece privarea de proprietate operată prin vânzarea de către stat a unui terț a imobilului aparținând reclamantului, combinată cu lipsa totală a despăgubirii și ineficiența mecanismului de despăgubire conceput prin intermediul Fondului „Proprietatea”, nu putea fi înlăturată decât prin dreptul de a redobândi însăși posesia imobilului, atâta timp cât pârâtul nu înfățișa și el un drept de proprietate recunoscut de instanțele interne, în condițiile Deciziei 33/2008 A Înaltei Curți.
Urmare a hotărârii Curții din cauza A., circumstanțele factuale de natura celor din speță nu permit recunoașterea unui drept la restituire, ci doar a unui drept de creanță valorificabil în procedura Legii 10/2001, neinițiată de reclamantă. Acest drept la despăgubire a fost recunoscut independent de nefuncționalitatea fondului Proprietatea, ce reprezenta, până la acel moment, un element esențial în recunoașterea dreptului la restituire.
Dată fiind importanța deosebită a hotărârii pilot din perspectiva procedurii declanșate în vederea schimbării esențiale a procedurii de acordare a despăgubirilor, această decizie nu poate fi ignorată de instanțele naționale, impunându-se a fi aplicată și în cauzele pendinte, în interpretarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Astfel, în această cauză (hotărârea din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 778/22 noiembrie 2010) se arată că un bun actual există în patrimoniul proprietarilor deposedați abuziv de către stat doar dacă s-a pronunțat în prealabil o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care nu numai că s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a dispus în mod expres în sensul restituirii bunului (paragrafele 140 și 143).
În caz contrar, simpla constatare pe cale judecătorească a nelegalității titlului statului constituit asupra imobilului în litigiu, poate valora doar o recunoaștere a unui drept la despăgubire, respectiv dreptul de a încasa măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, sub condiția inițierii procedurii administrative și a îndeplinirii cerințelor legale pentru obținerea acestor reparații (paragrafe 141, 142 și 143).
Pentru motivele mai sus expuse, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod pr. civilă, Curtea va admite atât recursul declarat de reclamantă cât și recursul pârâtului C. Județean A. împotriva deciziei 97/A/2013, iar cauza se va trimite Tribunalului A. care va proceda la analiza tuturor apelurilor declarate în cauză prin prisma criticilor invocate de părți și a practicii judiciare impusă de instanța supremă prin decizii în interesul legii și de instanța europeană, interpretările date de acestea fiind obligatorii pentru instanțele naționale.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere de instanța de trimitere.
- // -
(continuare decizia civilă 677/26.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil_ )
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta K. M. și de pârâtul C. Județean A. împotriva deciziei civile nr. 97/A/2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, și în consecință:
Casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe, Tribunalul A., spre rejudecarea apelurilor declarate de părți împotriva sentinței civile nr. 931/2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.09.2013.
Președinte, M. A. M. | Judecător, A. N. | Judecător, C. M. C. |
Grefier, E. M. H. |
Redc./tehnoredc. CMC
2 ex/31.10.2013
Jud. fond: C. F.
Jud. apel: L. P. P./E. D.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 81/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 83/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
