Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 718/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 718/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 4321/1/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie ,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 718/RDosar nr._
Ședința publică din data de 08 aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R.
Judecător M. C. T.
Judecător N. G.
Grefier E. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatorul M. C. G., împotriva deciziei civile nr. 257/R din data de 9 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 1.04.2013, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 8.04.2013.
CURTEA :
Asupra contestației de față,
Constată că prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, contestatorul M. C. G. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 257/R/09.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel B..
În motivarea contestației în anulare se susține că, decizia atacată nu redă adevărul, întrucât a fost pronunțată de judecători cu încălcarea dispoziției de ordine publică privitoare la competența după materie dispusă de art. 159 Cod procedură civilă.
De asemenea, se arată că respingând recursul, instanța de recurs a omis să cerceteze motivul referitor la faptul că defunctul P. T. a semnat și întocmit bilanțul pe anul 2005 al . Râșnov în fals, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 82/1991, a Codului Fiscal și a regulilor dispuse de Normele Metodologice aprobate prin ordinul nr.1376/17.09.2004 al Ministerului Finanțelor Publice.
În drept, se invocă prevederile art. 317 – 321 Cod procedură civilă.
Inițial calea extraordinară de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin decizia civilă nr. 3766/02.10.2012 a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul spre competentă soluționare Curții de Apel B., reținând incidența art.319 alin. 1 Cod procedură civilă.
Examinând contestația în anulare în raport de motivele invocate, Curtea reține următoarele:
Prezenta contestație în anulare este formulată împotriva unei hotărâri (decizia civilă nr.257/R/2012) prin care s-a respins cererea de completare a unei decizii (decizia civilă nr.1667/R/2012) pronunțată în cadrul unei contestații în anulare, respinsă ca neîntemeiată.
Potrivit art. 312 Cod procedură civilă, nu se poate face o nouă contestație pentru motive ce au existat la data celei dintâi.
Prin urmare, prezenta contestație în anulare fiind îndreptată împotriva unei decizii prin care s-a respins tot o contestație în anulare, este inadmisibilă.
Prima contestație în anulare a soluționat prin decizia civilă nr.1667/R/2012 motivele invocate și în prezenta contestație în anulare referitoare la încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competența materială și omisiunea instanței de a cerceta un motiv de recurs, aflându-ne în prezența unui caz special de putere de lucru judecat.
Pe de altă parte, motivele contestației în anulare trebuie să fie circumscrise la împrejurări limitativ prevăzute de art. 317 – 318 Cod procedură civilă.
Or, având în vedere că prezenta cale extraordinară de atac este îndreptată împotriva unei decizii de completare a unei hotărâri pronunțată în cadrul unei contestații în anulare, motivele invocate exced conținutului hotărârii atacate și nu se încadrează în dispozițiile legale mai sus menționate.
În contextul celor mai sus reținute, Curtea va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul M.. C. G..
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul M. C. G., împotriva deciziei civile nr. 257/R/09.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.04.2013.
Președinte, D. R. | Judecător, M. C. T. | Judecător, N. G. |
Grefier, E. P. |
Red.D.R./23.04.2013
Tehnoredact.E.P./25.04.2013 – 2 ex.
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 121/2013. Curtea de... | Succesiune. Decizia nr. 124/2013. Curtea de Apel BRAŞOV → |
---|