Servitute. Decizia nr. 2084/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2084/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 62/197/2005
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE ,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIa civilă Nr. 2084/M Dosar nr._
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. C. T. - judecător
Judecător: D. R.
Judecător: A. P.
Grefier: N. A.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții B. M., B. A. și B. D. F., împotriva deciziei civile nr.290/. 16 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 18 noiembrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25 noiembrie 2013.
CURTEA :
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința civilă nr._/17.09.2012 pronunțată de Judecătoria B., a fost admisă actiunea civilă formulată și precizată de reclamantii P. G. și P. F. în contradictoriu cu pîrîtii B. D. F., B. M., B. A., Crizbășanu C. S., Crizbașanu G.-C., C. E., și în consecință. A dispus instituirea servituții de trecere cu piciorul și vehicule ușoare în varianta mentionată în raportul de expertiză tehnică nr_ întocmit de expert F. G., expertiză ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă: -pe o lățime de 2 ,00 m ,latura de sud a imobilului din CF 46 col Predeal, nr. cad. 18, drum ce nu afectează imobilele din CF 614, nr. cad. 415 proprietatea lui C. E. și nici branșamentele de gaz și canalizarea din pămînt.
Lungimea de 46,80 m în favoarea fondului dominant din CF 1015/N Predeal, nr. cadastral 791, proprietatea reclamantilor asupra imobilului din CF 46 col Predeal, nr. cadastral 18 ,ca fond aservit.
A dispus înscrierea în CF a dreptului de servitute astfel constituit, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile au declarat apel reclamanții P. G. și P. M. și pârâții B. D., B. M. și B. A..
Prin decizia civilă nr.290/. a respins apelul declarat de apelanții pârâți B. D., B. M. și B. A. împotriva sentinței civile nr._ pronunțate la data de 17.09.2012 de Judecătoria B..
A admis apelul declarat de apelanții reclamanți P. G. și P. M. împotriva aceleiași sentințe civile, pe care o schimbă în parte, în sensul că:
A obligat pârâții la plata către reclamanți a sumei de 3.830,03 lei reprezentând cheltuieli de judecată, compusă din onorariu expert în cuantum de 2.300 lei, taxă judiciară de timbru -30 lei, timbru judiciar de 0,3 lei și onorariu de avocat în valoare de 1.500 lei.
A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
A obligat apelanții pârâți la plata către apelanții reclamanți a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu de avocat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește apelul declarat de apelanții pârâți, s-au reținut următoarele considerente:
Prin cererea de apel formulată, apelanții pârâți au criticat soluția pronunțată de instanța de fond în sensul constituirii dreptului de servitute în favoarea fondului dominant aparținând apelanților reclamanți, în detrimentul proprietății lor ce reprezintă fondul aservit, prin prisma faptului că distanța dintre . fondul dominant este mai mică decât cea dintre acest fond și Bulevardul Eroilor, așa încât servitutea de trecere trebuia să fie constituită asupra imobilului dinspre .>
Tribunalul a reținut că niciuna dintre părți nu a contestat calitatea imobilului aparținând apelanților reclamanți de loc înfundat, disputa purtând asupra căii de acces la calea publică.
S-a reținut că art. 617 C.civ. impune ca trecerea să se facă pe calea cea mai scurtă, textul de lege următor obligând la alegerea acelei treceri care produce o pagubă mai mică aceluia pe al cărui loc urmează a fi deschisă.
Totodată, s-a reținut că, la constituirea dreptului de servitute de trecere, trebuie să se țină seama și de interesul celui ce urmează a suporta consecințele ei și să nu se ia în seamă, în mod precumpănitor și exclusiv, interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere.
Ținând seama de aceste considerente de ordin teoretic, tribunalul a reținut că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală.
Astfel, din analiza întregului material probator administrat în cauză, rezultă că singura cale de trecere spre imobilul apelanților reclamanți este cea din Bulevardul Eroilor.
Astfel, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul tehnic judiciar F. G. (f. 102-105), rezultă că distanța de la imobilul apelanților reclamanți la . mai mică cu 12,30 ml decât distanța la Bulevardul Eroilor, însă această diferență este compensată de faptul că imobilul apelanților reclamanți este despărțit de imobilul de pe .. 17, prin gard metalic construit cu zid de sprijin din piatră, cu o înălțime de circa 0,5 ml și de peretele unei anexe din lemn, pe fundație de beton.
Totodată, expertul a constatat că faptul că stâlpul porții imobilului din .. 17, de pe colțul din partea de su-est, construit din beton, are o lățime de 0,5 ml.
Expertul a concluzionat că pe limita din partea de sus a imobilului din .. 17 nu se poate crea o servitute de trecere identică cu cea propusă spre . imobilele din .. 15 și 19 nu a constatat că ar exista posibilitatea constituirii unei servituți de trecere în favoarea imobilului reclamanților apelanți.
Expertul a menționat că accesul pe portița care ar fi existat dintre imobilul reclamanților și cel de pe .. 17, se poate realiza numai cu piciorul prin ocolirea construcțiilor existente pe teren, traseul acestui drum putând avea o lățime de numai un metru linear. Totodată, nu se poate traversa imobilul din . limita acestui imobil, întrucât ar fi afectată mult intimitatea locatarilor.
Situația expusă de expert rezultă din analiza planșelor foto anexate raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză.
Aceeași situație expusă de expertul tehnic judiciar rezultă și din raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie întocmit de expertul tehnic judiciar P. R. (f. 34-39 vol. II), precum și din răspunsul la obiecțiuni (f.186).
Astfel, s-a constatat că, la scara planurilor, distanța de la . imobilul reclamanților este mai mare decât distanța de la . imobilul acestora, însă de la această stradă, sunt dispuse construcții care ar îngreuna eventuala stabilire a vreunei servituți pe aceste terenuri.
De altfel, din analiza răspunsului la întrebarea trei din interogatoriul administrat de instanța de fond, apelanților pârâți, precum și intimaților pârâți (f. 162-167), rezultă că în prezent, există o servitute de trecere având intrare din . o poartă, cu o lungime de 26,88 m și o lățime de 2,51 m, delimitată prin construirea unui gard despărțitor de proprietatea pârâtei C. E. și pe care aceștia o folosesc pentru a ajunge la imobilul proprietatea lor.
Totodată, din răspunsul la întrebarea doi din interogatoriu, rezultă că prin proprietatea intimaților pârâți și respectiv a apelanților pârâți, s-a trecut și în decursul anilor anteriori, fiind permis accesul foștilor proprietari N. C. și R., la proprietatea lor.
Așadar, se constată că servitutea de trecere a fost constituită în fapt, anterior formulării cererii de chemare în judecată, având configurația identificată și în prezent.
Tribunalul a reținut faptul că lungimea căii de trecere nu justifică, prin ea însăși instituirea dreptului de servitute asupra imobilului dinspre . această cale este afectată de construcții permanente ce nu pot fi ridicate de către proprietarii lor, fără afectarea dreptului lor de proprietate.
Mai mult decât atât, s-a reținut că deși pârâții au propus această variantă de trecere, instanța nu se putea pronunța în acest sens, atâta vreme cât proprietarii imobilului asupra căruia se solicită a fi instituit dreptul de servitute nu au avut calitatea de parte în prezenta cauză. Prin urmare, se reține că în situația în care, într-adevăr, calea de trecere propusă de apelanții pârâți ar fi fost găsită optimă, soluția ar fi trebuit să fie aceea de respingere a cererii de chemare în judecată, raportat la lipsa stabilirii corecte a cadrului procesual sub aspectul părților.
În ceea ce privește încălcarea dreptului de proprietate al apelanților pârâți precum și a dreptului la un proces echitabil prin disjungerea judecății cererii reconvenționale de cererea principală, s-au reținit următoarele:
În primul rând, măsura disjungerii cererii incidentale, respectiv a cererii reconvenționale reprezintă o măsură luată de instanța de judecată pentru o mai bună administrare a justiției, așa încât aceasta nu poate conduce la schimbarea/anularea hotărârii apelate.
Pe de altă parte, s-a reținut că dreptul de proprietate al apelanților pârâți nu a fost încălcat în condițiile în care deși cererea lor reconvențională a fost disjunsă, aceasta urmează a fi soluționată de instanța de fond învestită. Prin urmare, prin amânarea soluționării cererii de despăgubiri, nu a fost înlăturat dreptul proprietarului fondului aservit la despăgubirea constând în echivalentul lipsei de folosință a terenului, stabilită în raport de valoarea lui de circulație.
Aceleași considerente sunt valabile și în ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil și crearea unei discriminări.
În ceea ce privește imposibilitatea executării sentinței în condițiile în care fondul aservit este afectat de utilități, Tribunalul reține netemeinicia acestui motiv de apel.
Se are în vedere în acest sens faptul că nu este identificat sau identificabil modul în care trecerea pe fondul aservit poate afecta, respectiv distruge utilitățile care se află pe sub calea de trecere.
Conform raportului de expertiză întocmit în cauză, în apel, pe sub drumul de acces, este amplasată rețeaua de canalizare (f.104), iar imediat lângă gardul cu pârâta C. E., este amplasat branșamentul de gaz. Or, se reține, după cum s-a menționat anterior, că prin ipoteză, rețeaua de canalizare nu poate fi afectată de o utilizare normală a căii de acces, aceasta fiind, de altfel și concluzia expertului desemnat în cauză, care a învederat faptul că nici branșamentul de gaz nu este afectat
Cât privește trecerea pe calea de acces cu piciorul și vehicule ușoare, se rețin concluziile aceluiași raport de expertiză întocmit în cauză, în sensul că în raport cu lățimea acestei căi de acces, existența rețelei subterane de canalizare și pentru a fi afectat cât mai puțin imobilul aservit, este posibilă instituirea servituții de trecere cu piciorul și vehicule ușoare.
Prin urmare, față de petitul formulat de apelantul reclamant prin cererea introductivă de instanță, realitatea socială actuală în care atelajele despre care apelanții pârâți fac vorbire în cererea de apel nu mai sunt folosite în mediul urban, cum este cazul în speță, precum și posibilitatea instituirii servituții conform concluziilor raportului de expertiză, se reține că acest motiv de apel nu este întemeiat.
În acest sens, se are în vedere că în situația în care apelanții pârâți apreciază că dreptul de servitute este exercitat abuziv de apelanții reclamanți, prin circulația pe calea de trecere cu mașini mici cu depășirea masei maxim admise de natură a le afecta dreptul lor de proprietate, atunci au posibilitatea de a solicita încetarea acestui mod de exercitare abuzivă a dreptului și, după caz, despăgubiri.
Însă simpla lor supoziție în acest sens, manifestată prin cererea de apel, nu este de natură a conduce instanța de apel la pronunțarea unei alte soluții.
În consecință, în raport cu toate considerentele expuse, nefiind găsit fondat niciunul dintre motivele de apel invocate, Tribunalul a respins ca atare acest apel.
Relativ la apelul declarat de apelanții reclamanți, se rețin următoarele:
Potrivit art. 274 al. 1 C.p.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Așadar, rațiunea, fundamentul care stă la baza obligării părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată către partea care a câștigat procesul o reprezintă ideea de culpă procesuală.
În cauză, însă, din însăși durata procesului, precum și administrarea probatoriului complex, rezultă cu certitudine poziția procesuală a apelanților pârâți care nu au înțeles să recunoască nici un moment pretențiile apelanților reclamanți.
Prin urmare, în raport cu soluția pronunțată în cauză, se reține culpa procesuală a apelanților pârâți, motiv pentru care raportat la dispozițiile art. 274 al. 1 C.p.civ., va dispune obligarea pârâților la plata către reclamanți a sumei de 3.830,03 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În concluzie, față de dispozițiile art. 296 C.p.civ., a admis apelul declarat de apelanții reclamanți P. G. și P. M. împotriva aceleiași sentințe civile, pe care a schimbat-o în parte, în sensul celor de mai sus. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Raportat la soluția ce se va pronunța și dispozițiile art. 274 al. 1 C.p.civ., a dispus obligarea apelanților pârâți la plata către apelanții reclamanți a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu de avocat.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții B. D., B. M. și B. A., solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului și respingerii cererii de chemare în judecată privind servitutea de trecere, iar în subsidiar, în cazul în care se impune acordarea servituții de trecere pe calea cea mai lungă, se solicită înlăturarea cheltuielilor de judecată din apel.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se critică raportul de expertiză efectuat în calea de atac a apelului, în sensul că expertul a prezentat variantele de acordare a servituții de trecere din . . imobilul reclamanților, însă în planșele topo a reprezentat doar accesul de trecere dinspre . să prezinte și planșa topo cu accesul dinspre . ce duce la o neprezentare serioasă a situației de pe teren.
Se susține că din planșele foto rezultă o poartă de acces între imobilul reclamanților și imobilul aflat în .>
O altă critică vizează disjungerea nelegală a cererii reconvenționale prin care se solicită acordarea despăgubirilor pentru încălcarea dreptului de proprietate ca urmare a constituirii servituții de trecere, invocând în acest sens, prevederile art.618 alin.2 din Noul Cod Civil.
Ultima critică se referă la acordarea nelegală a cheltuielilor de judecată, acestea fiind datorate numai atunci când pârâții s-ar fi opus la acordarea servituții de trecere.
Or, pârâții au fost sancționați pentru că au vrut aplicarea legii.
În drept, se invocă prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de intimații reclamanți P. G. și P. F., se combate recursul și se solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Examinând decizia prin prisma criticilor formulate, Curtea reține că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În prezentul recurs, prima critică vizează aprecierea și interpretarea probelor, respectiv a expertizei efectuată în cauză de către instanța de apel, în concluzie netemeinicia deciziei din apel.
Cum art.304 Cod procedură civilă dispune expres că recursul privește numai nelegalitatea hotărârii, înseamnă că netemeinicia scapă de sub controlul instanței de recurs, stabilirea stării de fapt rămânând atributul exclusiv al instanțelor de fond, respectiv prima instanță și cea de apel, concluzie logică, întrucât în recurs se judecă hotărârea ce constituie obiectul acestuia și nu procesul.
Ca atare, motivele recursului ce constituie critici adresate stării de fapt reținută de instanțele de fond se înscriu în sfera devoluțiunii, care este însă incompatibilă cu această cale extraordinară de atac, nedevolutivă, astfel că, motivul invocat de recurenți nu poate fi analizat de instanța de control.
Critica referitoare la disjungerea greșită a cererii reconvenționale prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri, este nefondată, întrucât acesta a fost disjunsă în baza art.120 alin.2 și art.165 Cod procedură civilă.
Soluția de disjungere a cererii reconvenționale a fost justificată de tergiversarea acțiunii principale, întrucât pentru soluționarea cererii reconvenționale era necesară administrarea de probe, respectiv, efectuarea unei expertize de evaluare a despăgubirilor solicitate în cauză.
În ceea ce privește critica privind acordarea cheltuielilor de judecată, aceasta este nefondată, deoarece pentru a fi exonerați de această plată, pârâții trebuiau să se conformeze prevederilor art.275 Cod procedură civilă, respectiv, să recunoască pretențiile reclamanților la prima zi de înfățișare.
Or, față de durata procesului și administrarea probelor, rezultă poziția procesuală a pârâților, în sensul opunerii instituirii unei servituți de trecere pe terenul proprietatea acestora, astfel că, soluția privind reținerea culpei procesuale și aplicarea prevederilor art.274 Cod procedură civilă, este corectă.
Pentru considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul și va menține ca legală hotărârea recurată.
Reținând culpa procesuală în sarcina recurenților, în baza art.274 Cod procedură civilă, vor fi obligați să plătească intimatului P. G., suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâții B. D., B. M. și B. A. împotriva deciziei civile nr.290/. Tribunalul B., pe care o menține.
Obligă recurenții la plata către intimatul P. G. a sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.11.2013
Președinte, M. C. T. | Judecător, D. R. | Judecător, A. P. |
Grefier, N. A. |
Red.D.R./28.11.2013
Tehnored.N.A. 28 Noiembrie 2013-3 ex.
Jud apel I.L./S.N.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 2083/2013. Curtea... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
