Obligaţie de a face. Decizia nr. 1567/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1567/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 16168/197/2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,
de conflicte de muncă și asigurări sociale
Decizia nr. 1567/R Dosar nr._
Ședința publică din 18 septembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte - L. F. - judecător
- C. B. - judecător
- G. C. - judecător
- L. G. - grefier
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții R. L. I. și R. E. M. împotriva deciziei civile nr. 340/A din data de 4 decembrie 2013, pronunțate de Tribunalul B. – Secția I Civilă în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 4 septembrie 2013, conform celor consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în temeiul prevederilor art. 260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru datele de 11 septembrie 2013 și 18 septembrie 2013.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin decizia civilă nr. 340/A/2012 Tribunalul B. a respins apelul formulat de apelanții reclamanți L. R. și M. R. împotriva sentinței civile nr. 5942/11.05.2010, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil_ pe care a păstrat-o.
A respins cererea intimatei V. C. C. de obligare a apelanților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.
A dispus obligarea apelanților reclamanți la achitarea diferenței onorariului provizoriu de 460 lei în contul expertului tehnic judiciar T. F..
În motivarea hotărârii se arată că potrivit art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă instanța de apel nu poate discuta decât punctele deduse judecății prin petiția de apel, întrucât, orice alte puncte neaduse în apel rămân definitiv judecate între părți și nu mai pot fi puse din nou în discuție fără a știrbi un drept definitiv câștigat de celălalt litigant.
În aceste limite, prima critică a apelanților reclamanți se referă la faptul că instanța de fond a încălcat rolul său activ în măsura în care nu s-au administrat probatorii complete, dar mai ales utile, respectiv o expertiză tehnică judiciară, pe care instanța de fond chiar dacă această probă nu a fost solicitată, trebuia să o dispună din oficiu.
Privind rolul activ al instanței, critica nu a fost primită întrucât, procesul civil este, ca regulă generală, un proces al intereselor private, iar rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civile principiul disponibilității și al contradictorialității, și, în speță, având în vedere că ambele părți au avut posibilitatea de a propune și administra probatorii, a respins acest motiv de apel ca neîntemeiat, cu atât mai mult cu cât, în apel, ca și cale devolutivă de atac, s-a și administrat o astfel de probă.
Analizând lucrarea de specialitate efectuată de expertul tehnic construcții T. F., și dezvoltată în raportul de expertiză judiciar nr._/07.09.2012 instanța de apel a constatat concluziile expertului în sensul că lucrările executare de reclamanții intimați se încadrează în lucrările prevăzute în certificatele de urbanism din anul 2008 și 2010, iar opinia expertului referitoare la prejudicierea apelanților pârâți a fost în sensul că lucrările executate nu umbresc proprietatea apelanților pârâți și nu afectează nici structura de rezistență a casei.
Astfel, chiar și în urma administrării aceste probe în vederea efectuării unor „probatorii complete”, s-a confirmat reținerea corectă a instanței de fond referitoare la conduita pârâților manifestată prin refuzul de a-și da acordul notarial în scopul edificării lucrărilor de construcție ca fiind o exercitare abuzivă a dreptului lor de proprietate.
Soluția instanței de fond, se bazează pe o judicioasă analiză a probelor administrate în cauză (martori, înscrisuri) cu susținerile părților, reținându-se în mod temeinic faptul că refuzul pârâților de a-și da acordul la autorizarea noii construcții edificate de vecinul lor este abuziv.
În ceea ce privește pretinsele prejudicii pe care pârâții le-ar avea de suferit prin autorizarea lucrărilor efectuate în baza unor acte administrative prejudicii care ar justifica refuzul său, s-a observat că prin hotărârea instanței de fond acestea au fost în mod judicios înlăturate, pe baza multiplelor probe din care rezultă că terenul proprietatea apelanților pârâți nu este umbrit, și nici structura de rezistență a casei nu a fost afectată.
În altă ordine de idei, dreptul legal al pârâților de a-și da acordul pentru autorizarea construcției vecinului lor trebuie exercitat „potrivit scopului lui economic și social”, ceea ce înseamnă că un asemenea drept este justificat în măsura în care pârâții dovedesc că prin construirea extinderilor, reclamanta le cauzează un prejudiciu, însă acest prejudiciu trebuie să fie cert, actual și de o suficientă importanță care să justifice, la rândul său, încălcarea limitelor dreptului de proprietate al reclamantei.
În acest sens, pârâții pot refuza să își dea acordul pentru construirea unui edificiu de către vecinul său atunci când, din planul de construire ar rezulta că este depășită granița dintre cele două proprietăți, construcția este la o distanță mai mică decât cea legală, cuprinde ferestre ce încalcă servitutea de vedere, nu se respectă regimul de înălțime din zonă, etc. În speță, refuzul pârâtului nu este justificat de astfel de prejudicii, ci se invocă prezumtive încălcări ale normelor ce țin de reguli de urbanism. S-a observat că normele de conviețuire și de bună vecinătate a căror încălcare se invocă de către pârât nu sunt actuale și nu au legătură directă cu regimul construcțiilor și cu „scopul economic și social” pentru care legiuitorul a reglementat dreptul subiectiv de care se prevalează pârâtul.
Într-adevăr, dreptul acestuia de a se opune la edificarea unei construcții nu este unul absolut, în schimb dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului pe care dorește să construiască este unul absolut, întrucât este singurul din categoria drepturilor reale care conferă titularului său exercițiul tuturor atributelor și nu poate fi limitat fără o justificare reală și în conformitate cu spiritul și scopul legii de care se prevalează pârâții.
Prin urmare, statuările primei instanțe conform dispozițiilor art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă au fost considerate întemeiate, și au fost confirmate în apel în urma completării probatoriului, iar pentru aceste motive, instanța de apel, față de considerentele mai sus expuse, a respins apelul și a păstrat sentința primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Împotriva hotărârii au declarat recurs pârâții R. L. I. și R. E. M. invocând încălcarea dreptului la apărare față de nerezolvarea obiectivelor admise la expertiză cu privire la faptul că lucrările edificate încalcă proprietatea exclusivă a pârâților cât și părțile de uz comun. S-a mai invocat incidența art. 304 pct.7 Cod procedură civilă față de refuzul instanței de a administra probele încuviințate, probe care ar dovedi refuzul justificat al pârâților de a-și da acordul. În baza art. 304 pct.8 Cod procedură civilă se arată că instanța nu a sancționat ca inadmisibilă modificarea cererii de ordonanță președințială în acțiune de drept comun. Raportat la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă se menționează că instanța reține eronat refuzul pârâților fără a administra toate probele încuviințate inițial. Se impune efectuarea unei expertize judiciare specialitatea topo pentru a lămuri dacă construcția edificată încalcă dreptul de proprietate al pârâților. Un refuz este nejustificat doar în situația neafectării dreptului de proprietate, ceea ce în cauză nu s-a justificat fiind incidente și prevederile art. 27 alin1 lit. a, b, c din Ordinul nr. 839/2009.
Intimata V. C. C. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat arătând că expertul a răspuns la obiectivele dispuse în cauză și că nu se poate susține că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății. Starea de fapt și de drept au fost corect reținute de instanțele de judecată, iar legea s-a aplicat corect, soluțiile pronunțate fiind temeinice și legale. În realitate recursul este motivat pe netemeinicia hotărârii, chestiune inadmisibilă în contextul legislativ actual. Pârâții și-au dat acordul în 2005 pentru o parte din lucrări, iar lucrările ulterioare sunt necesare pentru a susține volumul de pământ pe care se sprijină casa. Extinderea nu umbrește proprietatea pârâților și nici nu afectează structura de rezistență a casei. Stabilirea graniței nu a făcut obiectul cauzei și nici a expertizei, iar atribuirea de numere cadastrale nu a adus modificări ale amplasamentului imobilului.
Analizând hotărârea recurată în raport cu motivele de recurs și actele dosarului, în baza art. 304 Cod procedură civilă se constată următoarele:
Motivul de recurs vizând încălcarea dreptului la apărare se referă la nerezolvarea integrală a obiectivelor admise pentru expertiză, această împrejurare fiind reiterată de recurenți și în cadrul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
Referitor la acest aspect se constată că printre obiectivele propuse de pârâți la instanța de apel se regăsește la punctul 2 și solicitarea de a calcula dacă suprafața reală construită a imobilului reclamantei respectă cotele de uz comun și cele de proprietate individuală din cartea funciară. Prin încheierea din 23.11.2010 instanța de apel a admis ca obiectiv identificarea lucrărilor și stabilirea faptului dacă aceste lucrări prejudiciază pe pârâți cu privire la umbrirea proprietății, afectarea structurii de rezistență și a terenului proprietatea pârâților. Prin expertiza efectuată, obiectivul privind stabilirea limitei de proprietate a pârâților nu a fost soluționat, expertul neavând cunoștințe de topometrie. Obiecțiunile la expertiză cu privire la acest obiectiv și prelungirea probatoriului au fost respinse ca neconcludente prin încheierea din 4.12.2012.
Față de motivul de recurs invocat se reține că apărarea formulată de pârâți cu privire la faptul că construcțiile depășesc limitele de proprietate și că le afectează terenul, a fost menționată pentru prima oară în apel prin obiectivele propuse pentru expertiză, fără a constitui motiv distinct în cererea de apel. În consecință, în lipsa unui atare motiv de apel care să vizeze refuzul de exprimare a acordului pe ideea încălcării proprietății, se constată că în mod corect instanța de apel a respins obiecțiunile și prelungirea probatoriului sub acest aspect, nefiind încălcat dreptul la apărare al recurenților.
Cu referire la limitele dintre cele două proprietăți se constată că între părți s-a dispus ieșirea din indiviziune prin sentința civilă nr.8114/10.07.1996 a Judecătoriei B. care a stabilit loturile în urma dezmembrării potrivit variantei A din raportul de expertiză P. G.. Înscrierea noilor loturi în cartea funciară s-a realizat însă în baza expertizei întocmite de expert Leberciuc M. (filele 82-85 dosar recurs).Până la momentul întocmirii raportului de expertiză extrajudiciară de către expertul V. I. în anul 2012 nu s-a pus problema limitelor de proprietate dintre cele două loturi. Expertul a identificat anumite neconcordanțe cu privire la suprafața loturilor și a limitei de proprietate și a arătat că aceste diferențe au fost identificate cu ajutorul aparaturii mai performante folosite față de expertul Leberciuc M. (filele 158-159 dosar apel). Această expertiză a fost considerată incompletă de Biroul de cadastru imobiliar, fiind respinsă conform notei de completare nr._ /25.09. 2012.
Potrivit celui de-al doilea raport de expertiză extrajudiciară întocmit de același expert V. I. depus în recurs și neacceptat de intimata reclamantă, rezultă că extinderea de clădire propusă de reclamantă încalcă proprietatea recurenților (fila 104 dosar recurs),iar zidul de sprijin ce separă terasele încalcă proprietatea recurenților cu 9 cm (fila 120 dosar recurs). Potrivit art.305 Cod procedură civilă raportul de expertiză a fost respins ca inadmisibil în recurs prin încheierea din 4.09.2013.
Fără a valida expertiza extrajudiciară întocmită de expertul V. I., în legătură cu aspectele semnalate prin expertiză,se constată că din adresa OCPI depusă la dosar la 4.09.2013 rezultă că s-a efectuat verificarea detaliilor din teren aferente zonei de hotar și a modului de întocmire a documentației cadastrale de către expertul V. I. ce viza actualizarea datelor tehnice, constatându-se că diferențele între coordonatele punctelor de pe limita comună se încadrează în toleranțele admise, diferența maximă fiind de 13 cm. Prin urmare, criticile recurenților privind greșita înscriere a dezmembrării celor două loturi aparținând părților din proces sunt neconcludente, diferențele sesizate încadrându-se în limitele permise de art.7 alin.3 din Regulamentul privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale.
Pe de altă parte, prin încheierea nr._/2012 emisă de OCPI B. rezultă că în baza cererii expertului V. I. s-a procedat la actualizarea informațiilor cadastrale în sensul atribuirii numerelor cadastrale, fără a opera însă vreo modificare referitoare la suprafețele imobilelor și a limitelor de proprietate, apărările intimatei fiind corect sub acest aspect. În acest context, cererea recurenților de casare a hotărârii în vederea efectuării unei expertize topografice pentru a se stabili dacă extinderea afectează noile limite de proprietate este neîntemeiată.
În ceea ce privește extinderea de construcție, prin convenția autentificată sub nr. 889/13.04.2005, recurenții pârâți și-au exprimat acordul cu privire la această extindere, astfel încât refuzul acestora bazat pe apărarea că această construcție le încalcă limitele de proprietate este nerelevant.
Motivul de recurs întemeiat pe art.304 pct.7 Cod procedură civilă vizează refuzul instanței de a administra probele încuviințate. În fapt, acest motiv se referă la același aspect invocat în cadrul primului motiv de recurs cu privire la nesoluționarea prin expertiză a aspectelor legate de încălcarea dreptului de proprietate, astfel încât urmează a fi respins față de considerentele de mai sus.
În legătură cu motivul bazat pe art. 304 pct.8 Cod procedură civilă privind nesancționarea modificării cererii de ordonanță președințială în acțiune de drept comun se constată că acest motiv nu a fost cuprins în cererea de apel, astfel încât în mod corect instanța de apel nu l-a analizat. De altfel, potrivit art. 132 alin.1 Cod procedură civilă modificarea cererii este permisă, în speță precizarea fiind făcută în termen, astfel cum rezultă din încheierea de ședință din 10.02.2010 când s-a luat act de solicitarea reclamantei de a se soluționa cauza pe dreptul comun.
Criticile recurenților întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă vizează aceleași motive privind neadministrarea probelor încuviințate, astfel încât urmează a fi avute în vedere considerentele de mai sus. Aspectele legate de netemeinicia hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de apel sunt inadmisibile în recurs și nu pot fi analizate astfel cum corect a sesizat intimata reclamantă. Astfel, împrejurările legate de aprecierea eronată a probelor, respectiv a expertizei tehnice sau de omisiunea analizării a actelor care nu au fost luate în considerare sau care au fost greșit apreciate nu pot forma obiect de analiză în recurs, aceasta neîncadrându-se în niciunul dintre cazurile de casare sau modificare reglementate de art. 304 Cod procedură civilă. De asemenea, enumerarea dispozițiilor art.27 alin1 lit. a, b, c din Ordinul nr. 839/2009 nesusținută de probele administrate nu determină nelegalitatea hotărârii.
În consecință, având în vedere că din probele de la dosar rezultă că prin extinderea construcției și a celorlalte lucrări nu este afectată structura de rezistență a casei și nici nu este umbrit terenul proprietatea pârâților, în mod corect au fost obligați pârâții să-și dea consimțământul în vederea obținerii autorizației de construcție de către reclamantă.
În privința cheltuielilor de judecată, intimata reclamantă a solicitat prin concluziile scrise acordarea acestora pe cale separată.
Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a respinge ca nefondat recursul declarat și a menține ca legală și temeinică hotărârea instanței de apel și de fond.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâții R. L. I. și R. E. M. împotriva deciziei civile nr. 340/A/14.12.2012 pronunțate de Tribunalul B. – secția I civilă pe care o menține
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 18.09.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. F. C. B. G. C.
Grefier,
L. G.
Red. C.B./19.09.2013
Dact. L.G./18.10.2013/2 ex.
Judecători apel: A I., M B.
Judecător fond: E. B.
| ← Succesiune. Decizia nr. 124/2013. Curtea de Apel BRAŞOV | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 2083/2013. Curtea... → |
|---|
