Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 754/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 754/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 3858/119/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,
DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.754/R Dosar nr._
Ședința publică din 10 aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte- A. P.
Judecător- C. J.
Judecător- C. Ș.
Grefier- M. C.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – doamna A. P., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții S. I. și I. C. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 3398/7 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 4 aprilie 2013 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 26o alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi 10 aprilie 2013.
CURTEA
.
Asupra recursurilor de față;
Constată că, prin sentința civilă nr. 3398/07.12.2012, Tribunalul C. a dispus următoarele:
A respins ca nefondată excepția lipsei de obiect a cererii având ca obiect să se constate caracterul politic al condamnării defunctului L. V..
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții S. I. și I. C. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, și în consecință constată că tatăl reclamanților, numitul L. V., a fost victima condamnării cu caracter politic prin Sentința Penală nr. 694/25 iunie 1951 a Tribunalului M. G., în temeiul art. 209 partea III Cod penal, raportat la art. 1 lit. c și art. 4 din D.L. 199/1950.
A respins ca nefondată cererea reclamanților având ca obiect să se constate condamnarea pe nedrept a antecesorului lor prin sentința penală menționată.
A admis excepția puterii de lucru judecat în raport cu Sentința civilă 87/2006 a Tribunalului B. și constată că Fabrica de cherestea Zăbrătău ce formează obiectul acțiunii în despăgubire formulată de reclamanți a fost naționalizată de stat de la Cotinghiu I..
A respins ca nefondată cererea reclamanților având ca obiect să se dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciile morale suferite de reclamanți în cuantum de 2.000.000 euro, la plata despăgubirilor pentru prejudiciile materiale suferite, în sumă totală de 1.128.581 euro, reprezentând c/val averii confiscate, după cum urmează: 600 tone porumb, 200 m.c. cherestea de brad, 100 m.c. cherestea de fag aburită, autocamion marca Ford, Fabrica de cherestea din Zăbrătău și moara; suma de 675.000 lei, precum și cererea având ca obiect să se dispună obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului S. I. în sumă totală de 100.000 euro, pentru prejudiciile suferite ca urmare a neacordării încadrării profesionale conform pregătirii profesionale din motive cu caracter politic, în temeiul Legii 221/2001.
A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și în consecință respinge ca prescrisă cererea reclamanților având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru daune morale și materiale, în cuantumul menționat anterior, cerere întemeiată pe prevederile art. 998-999 Cod civil.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții S. I., născut L. și I. C., născută L., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice:
- să se constate că tatăl reclamanților, numitul L. V., a fost victima condamnării cu caracter politic, pe nedrept, astfel cum prevede art. 1 alin. 1 din Legea 221/2009;
- să se dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciile morale suferite de reclamanți în cuantum de 2.000.000 euro;
- să se dispună obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri în favoarea reclamanților pentru prejudiciile materiale suferite, în sumă totală de 1.128.581 euro, reprezentând c/val averii confiscate, după cum urmează: 600 tone porumb, 200 m.c. cherestea de brad, 100 m.c. cherestea de fag aburită, autocamion marca Ford, Fabrica de cherestea din Zăbrătău și moara; suma de 675.000 lei actualizată conform indicelui de inflație (conform precizării de acțiune f.91 dosar 195)
- să se dispună obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului S. I. în sumă totală de 100.000 euro, pentru prejudiciile suferite ca urmare a neacordării încadrării profesionale conform pregătirii profesionale din motive cu caracter politic.
Reclamanții S. I., născut L. și I. C., născută L., sunt descendenți de gradul I ai defuncților L. V. și L. M., căs. B. (f. 9-16 dos. 194)
Reclamanta a fost adoptată în anul 1962, înfierea cu efecte depline fiind încuviințată prin Decizia nr. 60/23.02.1962 a fostului Comitet Executiv al Sfatului Popular al or. Piatra N.. Prin Sentința civilă 94/1994 a Tribunalului B. s-a constatat nulitatea înfierii reclamantei și s-a dispus ca aceasta să-și reia numele pe care l-a avut anterior, cu efectuarea cuvenitelor mențiuni în actul de naștere (f. 108-112 dosar 194)
Prin Sentința Penală nr. 694/25 iunie 1951 a Tribunalului M. G., în temeiul art. 209 partea III Cod penal, raportat la art. 1 lit. c și art. 4 din DL 199/1950 a fost condamnat la moarte, în contumacie, numitul L. V., dispunându-se și confiscarea totală a averii, pentru săvârșirea ,,crimei de uneltire contra ordinei sociale” (f. 71-78).
Din cuprinsul acestei sentințe rezultă că L. V. era ,,un fost comerciant din . al unei fabrici forestiere care, după ce a delapidat o sumă mare de bani a dispărut de la domiciliu” și în anul 1848 a organizat mișcarea de rezistență denumită ,,V. Ț. II”, cu scopul de a răsturna regimul comunist.
Față de caracterul general, impersonal al acestei dispoziții legale, se va respinge excepția lipsei de obiect al primului petit al acțiunii introductive și se va admite cererea reclamanților de constatare a caracterului politic al condamnării numitului L. V. la pedeapsa cu moartea pentru ,,crima de uneltire contra ordinei sociale”.
Cererea reclamanților având ca obiect să se constate condamnarea pe nedrept a antecesorului lor se va respinge ca nefondată deoarece condamnarea defunctului L. V. a fost pronunțată pentru o faptă incriminată de codul penal în vigoare în anul 1951, iar condamnatul a săvârșit această faptă. În temeiul Legii 221/2009 se va constata doar că această condamnare a avut caracter politic.
Prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, așa cum au fost modificate prin OUG nr. 62/2010, au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/21.10.2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010, împlinindu-se și termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 din Constituția României și art. 31 din Legea nr. 47/1992 în interiorul căruia Parlamentul sau Guvernul puteau să pună de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, astfel că dispoziția legală ce constituia fundamentul juridic al acțiunii si-a încetat efectele juridice.
Reclamanții au apelat în speță la dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale; dreptul de a pretinde despăgubiri fiind un drept de creanță, este prescriptibil în termenul general de prescripție prevăzut de art. 3 și 8 din Decretul 167/1958, termen care începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
În cauză se pune problema stabilirii datei de la care a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani. Pentru aceasta se are în vedere, în primul rând, că numitul L. V. a decedat la data de 03.12.1956 și ca urmare nu a avut posibilitatea de a identifica drepturile subiective încălcate, prejudicial produs si persona responsabilă.
Dar, întrucât până în decembrie 1989 reclamanții puteau fi supuși unor repercusiuni din partea organelor securității sau miliției, aceștia nu au avut posibilitatea efectivă de a solicita instanțelor obligarea Statului la plata despăgubirilor pentru daune morale și materiale pentru condamnarea tatălui lor.
La data de data de 31 decembrie 1989, prin Decretul nr. 33/1989 s-a desființat Departamentul Securității Statului. Ca urmare, dacă anterior acestei date reclamanții nu ar fi putut acționa statul în judecată de teama unor repercusiuni, după schimbarea regimului politic și desființarea Securității nu au mai existat piedici pentru a se formula o acțiune în justiție pentru obligarea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata de daune morale și materiale.
Ca urmare, termenul de prescripție a început să curgă de la 31 decembrie 1989 și s-a împlinit la data de 31 decembrie 1992
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că numitul L. V. a înființat o fabrică de cherestea în anul 1946, astfel cum rezultă din cererea de înmatriculare formulată de L. V. și înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului cu nr. 146/19.01.1946. Firma acestuia, având ca obiect „produse forestiere pe cont propriu și cu ridicata” a fost înmatriculată la nr. 1485 ind.TS în Registrul de Comerț al Camerei de Comerț și Industrie din B.. Din același document rezultă că sediul întreprinderii era în . Scaune. (f. 166-169 dosar 194 vol. I).
Sub nr. 1689/23.08.1948 s-a întocmit de Camera de Comerț și Industrie B. un proces verbal de constatare prin care s-a arătat că firma individuală cu nr. 1485TS și-a mutat sediul în comuna Sita Buzăului, . acest proces verbal s-a făcut mențiunea „se va da încheierea de radiere nr. 1689” (f. 179 dosar 194 vol. I). Se reține și că numitul L. V. solicitase anterior, prin cererea din 22 mai 1948, mutarea sediului comercial al firmei sale din . Sita Buzăului, cerere aprobată în ședința din 31 mai 1948. (f. 180-181 din același dosar).
Prin Încheierea 1689/ 23.12.1948 a ORC B. ,,având în vedere procesul verbal dresat de Oficiul Registrului Comerțului cu nr. 1689/23.07.1948 în care se constată că firma L. V. cu sediul în Zagon ..a încetat de a mai exercita comerțul…fiind mutat din localitate în . dispune radierea din oficiu a formei L. V.” (f.181 dosar 3858 vol. I).
Ca urmare, instanța reține că prin schimbarea sediului firmei lui L. V. s-a impus radierea acesteia de sub nr. 1485 TS și, în consecință, nu exista la data naționalizării o firmă cu acest număr.
S-a făcut dovada că reclamanții au formulat notificarea nr. 3/10.01.2012 în temeiul Legii 10/2001 solicitând despăgubiri pentru firma înmatriculată cu nr. 1485 ind. TS din 19.041.1946, naționalizată conform Legii 119/1948, dar și despăgubiri pentru confiscarea averii lui L. V. și contravaloarea a 30 ani de muncă(f. 148 dosar 194)
La termenul de judecată din data de 14.11.2012 reclamanții au arătat că fabrica de cherestea a fost naționalizată în anul 1948.
În dosarul 80/2006 al Tribunalului B. s-a pronunțat sentința civilă 87/19.05.2006, prin care s-a dispus obligarea . emită o decizie în condițiile Legii 10/2001 prin care să soluționeze notificarea formulată de numiții Cotinghiu V. ș.a. cu privire la imobilul reprezentat de Fabrica de cherestea Zăbrătău prin stabilirea măsurilor reparatorii de care aceștia pot să beneficieze.
Din motivarea sentinței rezultă că la 10.08.1948 s-a întocmit un proces verbal care atestă naționalizarea Întreprinderii I. Cotinghi. Există și un certificat emis la 30.10.1948 de Camera de Comerț și Industrie B. din care rezultă că Fabrica de cherestea și exploatare păduri Sita Buzăului, Zăbrătău, a fost încadrată ca unitate componentă în Întreprinderea de Stat pentru Exploatarea și Industrializarea Lemnului conform Decretului prezidențial 140/1948 și deciziei 7396 a Ministerului Industriilor, ambele publicate în Monitorul Oficial.
Reclamanții, la rândul lor, au arătat că fabrica tatălui lor a fost naționalizată în 1948, fiind trecută inițial în administrarea operativă a Întreprinderii de Stat pentru Exploatarea și Industrializarea Lemnului B., iar ulterior în proprietatea . cum rezultă din extrasul nr. 1176/2009 din procesul verbal întocmit la 15.10.1948 (f. 126 dosar 3858 vol.I)
Din dosarul 80/2006 al Tribunalului B. rezultă și că la data de 11.09.1947 numitul I. Cotinghi a solicitat camerei de comerț și industrie să-i acorde ,,autorizație comercială pentru completarea obiectului comerțului și cu fabrica de cherestea și comerț cu cherestea și cu tot felul de lemne cu amănuntul și cu ridicata, precum și exploatarea unei fabrici de cherestea în Sita Buzăului, cătunul Zăbrătău” (f. 4,23).
Fabrica de cherestea deținută de L. V. a fost naționalizată în anul 1948 ( înainte ca L. V. să fie condamnat), în temeiul Legii 119/1948.
Mai mult decât atât, nu se putea naționaliza firma cu nr. 1485 ind. TS deoarece această firmă și-a mutat sediul din Zagon în . a primit alt număr de înregistrare. Prin Încheierea 1689/ 23.12.1948 a ORC B. ,,având în vedere procesul verbal adresat de Oficiul Registrului Comerțului cu nr. 1689/23.07.1948 în care se constată că firma L. V. cu sediul în Zagon ..a încetat de a mai exercita comerțul…fiind mutat din localitate în . dispune radierea din oficiu a formei L. V.” (f. 181 dosar 3858 vol. I).
Coroborând înscrisurile din dosarul Tribunalului B. cu cele administrate în probațiune în această cauză, instanța constată că la data la care L. V. a fugit în munți pentru a înființa organizația ,,V. Ț. II” nu mai era proprietarul fabricii de cherestea din Zăbrătău și această fabrică este una și aceeași cu fabrica de cherestea pentru care moștenitorii lui Cotinghiu I. au dreptul să primească despăgubiri în temeiul Legii 10/2001, astfel cum s-a dispus prin Sentința 87/2006 a Tribunalului B..
Excepția puterii de lucru judecat invocată de reprezentantul Parchetului a fost admisă în sensul că se va constata că fabrica de cherestea ce formează obiectul acțiunii în despăgubire formulată de reclamanți a fost naționalizată de stat de la Cotinghiu I., nu de la antecesorul reclamanților.
În plus, bunurile mobile - în afara celor naționalizate odată cu fabrica de cherestea – și anume porumb, autocamion marca Ford, moara și suma de 675.000 lei, au fost ridicate de securitate în anul 1948, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză, deci anterior pronunțării sentinței penale de condamnare a lui L. V..
Dacă această deposedare de bunurile mobile (autocamion, porumb, moară, bani) s-a făcut cu nerespectarea formelor legale și dacă se constată că a fost abuzivă, reclamanții au altă cale prevăzută de legislație pentru a obține restituirea acestor bunuri sau despăgubiri, dar nu cea prevăzută de Legea 221/2009, care prevede în mod expres ca măsura confiscării să fie luată în temeiul unei sentințe de condamnare - deci evident după data pronunțării sentinței. Nu există nici un document care să ateste faptul că s-au confiscat bunuri de la L. V..
Ca urmare, cererea reclamanților având ca obiect obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri în favoarea reclamanților pentru prejudiciile materiale suferite în sumă totală de 1.128.581 euro, reprezentând c/val averii confiscate (600 tone porumb, 200 m.c. cherestea de brad, 100 m.c. cherestea de fag aburită, autocamion marca Ford, Fabrica de cherestea din Zăbrătău, moara și suma de 675.000 lei, întemeiată pe prevederile Legii 221/2009 se va respinge ca nefondată.
S-a mai solicitat ca în temeiul Legii 221/2009 să se dispună obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului S. I. în sumă totală de 100.000 euro, pentru prejudiciile suferite ca urmare a neacordării încadrării profesionale conform pregătirii profesionale din motive cu caracter politic.
Potrivit art. 3 din Legea 221/2009 ,,constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative…”.
Nici una din condițiile prevăzute de art. 3 nu este îndeplinită:
A. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen, motivat pârâtul S. R. prin MFP, prin D.G.F.P C.. Critică sentința sub aspectul soluționării cererii reclamanților de constatare a caracterului politic al condamnării la care a fost supus autorul reclamanților, L. V. Solicită respingerea și a acestor pretenții, ca ramase fără obiect. Arată că, din moment ce legea stabilește că această condamnare are caracter politic de drept, instanța nu mai poate interveni și constata prin hotărâre judecătoreasca acest caracter politic al condamnării.
B. Reclamanții S. I. si I. C., au formulat recurs în termen, motivat solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii excepției puterii de lucru judecat a sentinței civile 87/2006 a Tribunalului B., respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune, admiterea în tot a cererilor formulate de reclamanți, inclusiv a cererii de constatare a caracterului politic al măsurii administrative a neacordării încadrării profesionale.
Critică sentința pentru nelegalitate și invocă următoarele:
În privința excepției puterii de lucru judecat instanța greșește, întrucât, nu există tripla identitate impusă de art. 1201 cod civil cu privire la părți, obiect și cauză .
În cele două cereri nu figurează aceleași părți în aceeași calitate (recurenții fiind terți în dosarul soluționat prin sentința civilă nr.87/2oo6, după cum nu există nici identitate de obiect (IPEIL Zăbrătău a luat ființă prin unirea Fabricii din Zăbrătău a lui L. V. cu punctul de lucru Vama Buzăului deținut de Cotinghiu I. . a se vedea înscrisul de la fila 22 precum și cele anexate la fond - fila 173 și următoarele depusă de către Arhivele Naționale, Biroul Județean C. pentru termenul de judecată din 11 ianuarie 2o12) sau cauza (fundamentul raportului juridic dedus judecății fiind diferit).
Instanța omite a analiza incidența în cauză a dispozițiilor art. 4 alin.1 și 2 din Legea nr. 221/2 iunie 2009 în ceea ce privește acordarea de despăgubiri în cuantum de 1oo.ooo euro reclamantului S., ca urmare a neacordării încadrării profesionale .
In recurs, în probațiune s-au depus înscrisuri în dovedirea soluționării greșite a excepției puterii lucrului judecat de către instanța anterioara. Astfel, înscrisurile invocate sunt depuse în justificarea unei diferențe de obiect cu privire la fabrica pentru care se solicită despăgubirile, în sensul că fabrica de cherestea pentru care s-au acordat despăgubiri urmașilor defunctului Cotinghiu I. conform sentinței 87/2006 a Tribunalului B. rămasă irevocabilă prin respingerea căilor de atac, este diferită de fabrica din Zăbrătău a autorului reclamanților.
Analizând recursul formulat de recurentul pârât S. R. prin M.F.P prin D.G.F.P. C., instanța constată ca nu este fondat.
Nu se poate reține nelegalitatea deciziei sub aspectul constatării caracterului politic al unei infracțiuni pentru care legea prevede, de drept acest caracter. Chiar dacă legiuitorul a prevăzut caracterul politic de drept al condamnării, pentru a realiza o reparație morală eficientă și a nu se încălca dreptul la apărare și la un proces echitabil, se poate solicita instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate caracterul politic care deja este constatat de drept prin lege. Așadar, în mod judicios instanța de fond a admis aceste pretenții ale reclamanților reținând caracterul politic al condamnării autorului lor.
Cu privire la recursul reclamanților, instanța constată că nu este fondat.
Cu privire la acordarea despăgubirilor morale în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009 și față de soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune pe calea dreptului comun, instanța constată criticile recurenților reclamanți nefondate.
Esențial este însă, că în urma declarării neconstituționale a art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, sunt stinse toate drepturile de creanță născute ca efect al acestei dispoziții legale (exceptând totuși cele deja stinse până în acest moment prin plată sau în alt mod), fără nicio distincție, după cum este vorba de creanțe pentru care a fost, sau nu a fost exercitat dreptul la acțiune (indiferent dacă creanța a fost sau nu pretinsă printr-o acțiune în justiție). Desigur, în măsura în care, înainte de publicarea deciziilor Curții Constituționale, s-a pronunțat o hotărâre judecătorească – chiar și numai în primă instanță – situația se impune a fi abordată și prin prisma dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ori nu este cazul în speță.
În acest sens s-a pronunțat și decizia de recurs în interesul legii nr. 12/19 septembrie 2o11.
Nu se poate totuși, ca invocând preeminența dreptului internațional față de cel național, efectele celor două decizii ale Curții Constituționale să fie înlăturate, cu consecința aplicării în continuare a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009, fie și doar pentru persoanele care au avut procese deschise pentru valorificarea creanțelor în discuție, înainte de publicarea deciziilor, dar nu s-a pronunțat în cazul lor o sentință în prima instanță.
O astfel de înlăturare a efectelor celor două decizii ar fi posibilă numai în măsura în care s-ar putea înlătura însuși textul constituțional - art.147 alin1 și 4 – care reprezintă temeiul juridic a forței abrogatoare a deciziilor Curții Constituționale, pronunțate în controlul constituțional posterior.
Astfel, după ce în art.11 alin.2 se prevede că tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, în art.20 alin.1 se precizează că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor, prevăzute la cap.II al Constituției, vor fi interpretate și aplicate în concordanța cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar în alin.2 din art.20 se prevede, că în măsura în care există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale (cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile).
Două concluzii se desprind din normele constituționale învederate: aplicarea cu preeminență a dreptului internațional ratificat de România (Convenția) este posibilă numai în materia drepturilor fundamentale ale omului, nefiind posibilă înlăturarea unei dispoziții constituționale care reglementează în altă materie, anume efectele deciziilor Curții Constituționale; făcând abstracție de ideea ce precede, o dispoziție constituțională poate fi doar interpretată și aplicată în concordanță cu dreptul internațional ratificat de România, fiind exclus rolul completiv, modificator sau abrogator al dreptului internațional ratificat de România în raport cu normele constituționale.
Prin urmare, nu se poate aplica principiul neretroactivității legii în timp așa cum susține recurenta. Practic, la această dată nu mai există dreptul recunoscut inițial de art. 5 din lege. Nemaiexistând norma legală care-l prevedea, nu se poate vorbi nici de aplicarea directă a normei internaționale în dreptul intern, deoarece nu mai există „conflictul dintre cele două norme” care ar da prevalenta normei internaționale fată de norma internă.
Nu se pot aplica în speță nici normele dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale, întrucât nu ar fi îndeplinite nici condițiile răspunderii civile delictuale prin fapta pârâtului S. R., iar cu prioritate, nu ar fi respectat nici termenul de prescripție al dreptului material la acțiune. Acesta nu este deschis de Legea nr. 221/2009, adică nu începe să curgă de la data intrării în vigoare a acestei legi, ci respectă regulile comune prevăzute de art. 998 Cod civil, termenul de prescripție (de 3 ani) calculându-se de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Prin urmare, recurenta, dacă ar fi ales calea dreptului comun în materia reparării prejudiciului nu poate alege un alt moment de curgere a termenului general de prescripție pentru promovarea acțiunii în repararea prejudiciului, adică nu poate invocă legea specială - Legea nr. 221/2009 din moment ce răsturnarea ordinii sociale din România s-a realizat încă din 1990.
Nici dispozițiile art. 504 și următoarele din Codul de procedură penală, care reglementează repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal nu pot fi aplicate, întrucât situația în speță nu este unul din cazurile acolo prevăzute care ar da dreptul la repararea pagubei, nu ar fi respectat nici termenul de promovare a unei astfel de cereri.
In ceea ce privește critica referitore la recunoașterea caracterului politic al măsurii neacordării profesionale și implicit critica referitoare la soluționarea pretențiilor vizând acordarea de despăgubiri morale de 100.00 euro pentru acest aspect, instanța retine motivele de recurs nefondate.
Neacordarea încadrării profesionale nu reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic și nu poate fi stabilită astfel o incidență a dispozițiilor art. 4 alin. 1 și 2 din Legea 221/2009, argumentele instanței de fond pentru care nu s-a reținut caracterul politic și natura acestei măsuri ca fiind o măsura administrativă, fiind corecte.
În ceea ce privește critica referitore la respingerea pretențiilor constând în acordarea de despăgubiri pentru Fabrica din Zăbrătău și moara și pentru bunurile mobile indicate de recurenți ca fiind confiscate ca urmare a condamnării politice a autorului lor, instanța retine criticile nefondate.
„Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 se pot acorda despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.
Textul legii are în vedere doar confiscarea și nu acoperă deposedările abuzive sau preluările ulterioare măsurii administrative sau hotărârii de condamnare” .( decizia civila 3659/23.05.2012 a ICCJ pronunțata in dosar civil_ )
În speță întrucât nu s-a dovedit că bunurile au fost confiscate în baza hotărârii de condamnare, suntem în situația unei deposedări abuzive, care, după cum s-a arătat, nu intră în sfera de aplicare a legii, astfel că nu se pot acorda despăgubirile solicitate pentru bunurile respective.
Față de aceste aspecte, se reține că instanța de fond le-a pus în vedere reclamanților să facă dovada măsurii confiscării fabricii și respectiv a celorlalte bunuri pentru care solicită despăgubiri materiale, iar reclamanții au indicat ca dovadă a confiscării procesul verbal din 15.10.1948, menționând la interogatoriu că în afara de acest înscris aflat la fila 126 dosar fond volumul I, nu mai există alte dovezi. Analizând acest înscris, instanța de recurs constată că nu pot fi schimbate considerentele instanței de fond pentru care nu s-au acordat despăgubirile materiale reclamanților,deoarece, el nu face dovada „ confiscării” cum impune art. 5 alin. 1 litera b din Legea 221/2009, ci confirmă faptul naționalizării operate în baza Deciziei 7396/1948, în virtutea Legii 119/1948, deci confirmă aplicarea unei deposedări abuzive ce poate constitui temei pentru notificările întemeiate pe dispozițiile art. 2 alin. 1 litera a din Legea 10/2001.
Pentru acest considerent este inutil a se mai analiza și legalitatea soluționării excepției puterii lucrului judecat față de sentința 87/2006 a Tribunalului B.. Prioritar în speță este a se analiza daca, urmare a hotărârii de condamnare – sentința penală 694/25.06.1951 a Tribunalului M. G., a operat măsura confiscării bunurilor, ori, din conținutul sentinței de condamnare, ca de altfel și din probatoriul administrat, rezultă că la momentul condamnării autorul reclamanților fusese deja deposedat de imobilele sale, fiind indicat în sentința ca „ fost proprietar al unei fabrici forestiere”. Recurenții reclamanți pot face dovada identității diferite dintre fabrica pentru care s-au acordat despăgubiri moștenitorilor lui Cotinghiu I. și aceea care a aparținut autorului lor în cadrul procedurii Legii 10/2001 care evaluează măsura preluării abuzive a imobilului, procedură pentru care au și optat.
Pentru aceste considerente, instanța constată că în mod corect nu s-au aplicat dispozițiile art. 5 alin. 1 litera b din Legea 221/2009 în speță.
In legătură cu acordarea de despăgubiri materiale pentru celelalte bunuri – mobile despre care recurenții susțineau că au făcut obiectul confiscării, instanța de recurs constată criticile nefondate . Deși în sentința de condamnare se menționează și măsura confiscării averii, nu se poate face dovada documentelor referitoare la confiscarea bunurilor, acest lucru rezultând și din înscrisul emis la cererea instanței de fond de către MAI – Arhivele Naționale nr. 336/26.11.2010 –fila 125 vol. I dosar fond.
Pe de alta parte, „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea 221/2009, pot fi acordate despăgubiri materiale doar pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor speciale de reparație, respectiv Legea 10/2001, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație”, respectiv bunuri imobile, bunurile mobile devenite imobile prin destinație, nu și bunuri mobile prin natura lor.- decizie de RIL nr. 6/15.04.2013. nepublicata. În concluzie, pretențiile care vizează orice alte bunuri mobile, autocamion, cherestea, bani, contravaloarea recoltelor nu se subsumează sferei de aplicare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge recursul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de recurentul pârât S. R. prin M.F.P prin D.G.F.P C. și de recurenții reclamanți S. I. și I. C. împotriva sentinței civile nr. 3398/7 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul C. pe care o menține.
IREVOCABILĂ .
Pronunțată în ședința publică azi 10 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. P. C. J. C. Ș.
Grefier,
M. C.
red. A.P – 08.05.2013
tehnored. M.C – 09-05.2013
jud. fond . V. M. D. - 2 exemplare
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 477/2013. Curtea de... | Cereri. Decizia nr. 12/2013. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
