Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 879/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 879/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 8677/62/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,
de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ NR.879/R DOSAR NR._
Ședința publică din 24 aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte - G. C. - judecător
- L. F. - judecător
- C. B. - judecător
- L. N. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta S.C. P. B. S.A. împotriva deciziei civile nr.182/. 2012, pronunțate de Tribunalul B. – Secția I Civilă, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa recurentei reclamante S.C. P. B. S.A., și a intimaților Orașul Râșnov prin Primar și P. Orașului Râșnov.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 17 aprilie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 24 aprilie 2013.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin decizia civilă nr.182/. Tribunalul B. a respins cererea de cererea de apel formulată de apelanta S.C. P. B. S.A., cu sediul procesual în mun. B., ., jud. B., împotriva Încheierii de carte funciară din 24.10.2001, pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul nr. 3102/2001 CF și a Încheierii de carte funciară din 20.02.2003, pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul nr. 467/2003 CF, pe care a păstrat-o.
În motivarea hotărârii se arată că Prin Încheierea Judecătoriei Zărnești - Biroul de Carte Funciară nr. 3102 din data de 24.10.2001, a fost admisă cererea formulată de P. Râșnov, dispunându-se efectuarea următoarelor operațiuni
- contopirea nr. top.8364, 8365, 8366/2, 8367 și 8377, proprietatea Comunei Râșnov, în nr. top. 8364;
- dezmembrarea imobilului cu nr. top. 8364, rezultat din contopire, în 9 loturi;
- înscrierea construcțiilor existente pe acest teren.
Ulterior, în anul 2003, prin Încheierea Judecătoriei Zărnești - Biroul de Carte Funciară nr. 467, din data de 20.02.2003, a fost admisă cererea formulată de P. Râșnov, dispunându-se înscrierea construcției restaurant „Cetate” S+P+E în favoarea Primăriei Râșnov.
Efectuarea operațiunilor de carte funciară și a înscrierilor anterior evocate, s-a realizat pe baza documentațiilor tehnice atașate celor două încheierii (file 69 - 101 din dosarul Judecătoriei Zărnești).
Din cuprinsul C.F. 2916 Râșnov, rezultă că la momentul la care au fost efectuate operațiunile de carte funciară mai sus evocate, imobilele cu nr. top. nr. top. 8364, 8365, 8366/2, 8367 și 8377, erau proprietatea Orașului Râșnov, astfel încât nr. top. 8364 rezultat din contopire 8364, precum și nr. top. noi rezultate din dezmembrare 8364/1, 8364/2, 8364/2, 8364/3, 8364/4, 8364/5, 8364/6, 8364/7, 8364/8, 8364/9.
Conform foii C a C.F. 2916 Râșnov, nici antecesoarele apelantei și nici aceasta, nu au deținut vreodată un drept asupra imobilelor cu nr. top. 8364, 8365, 8366/2, 8367 și 8377, dreptul de administrare fiind înscris numai în ceea ce privește imobilele de sub nr. top. 8368 și nr. top. 8375, după cum rezultă din înscrierea de C 23 (fila 45).
În ceea ce privește nr. top. 8364, 8365, 8366, 8367, a existat doar un acord prealabil al fostului Sfat Popular al Orașului Râșnov privind transferul acestor terenuri către fostul Trust de Alimentație Publică „Carpați” B., nefinalizat printr-o decizie de transfer a acestor imobile, după cum s-a întâmplat în cazul imobilelor cu nr. top. 8368 și nr. top. 8375, conform înscrisurilor depuse la dosar (filele 18 - 29).
Prin urmare, până la punerea în acord a situației a situației juridice asupra imobilelor teren cu nr. top. 8364, 8365, 8366/2, 8367 și 8377, din C.F. 2916 Râșnov, și respectiv a construcțiilor existente pe aceste terenuri, printr-o acțiune jurisdicțională corespunzătoare, aparența de drept a operează în favoarea Orașului Râșnov, iar în raport cu prevederile art. 492 - 494 din vechiul Cod civil, referitoare la accesiunea imobiliară, și respectiv principiul efectului constitutiv al înscrierii în cartea funciară, reglementat de art. 17 din Decretul - lege nr. 115/1938, pretinsele drepturi ale apelantei cu privire la aceste imobile sunt nejustificate.
În privința criticilor apelantei legate de valabilitatea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al Orașului Râșnov asupra imobilelor mai sus identificate, instanța a constatat că aceste aspecte nu pot fi analizate în cadrul procedurii necontencioase privind înscrierea în cartea funciară unor operațiuni de carte funciară, efectuate la cererea proprietarului imobilului, ci exclusiv în cadrul procedurii contencioase a acțiunii în rectificare de carte funciară ori a unei alte acțiuni specifice în materie de carte funciară.
Având în vedere considerentele expuse, tribunalul a constatat că cererea de apel formulată de apelantă împotriva Încheierilor de carte funciară nr. 3102 din 24.10.2001 și 467 din 20.02.2003 date de Judecătoria Zărnești - Biroul de Carte Funciară, este neîntemeiată, astfel încât văzând și dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, aceasta a fost respinsă.
Împotriva hotărârii a declarat recurs . motivat de aplicarea greșită a legii în ceea ce privește întabularea construcției Restaurant Cetate și Camping Râșnov în favoarea Primăriei Râșnov. În motivarea recursului se arată că . este proprietara asupra construcțiilor menționate, astfel încât P. Râșnov nu putea să inițieze nici un demers juridic pentru întabularea dreptului său de proprietate. Opinia instanței de apel cu privire la imposibilitatea soluționării cererii în această procedură necontencioasă încalcă principiul echității și al egalității de tratament al părților. Nu se poate accepta ca una din părți apelând la procedura prevăzută de Legea nr.7/1996 să-și înscrie un drept de proprietate fără nici o justificare legală, iar cealaltă parte care a fost deposedată de acest drept să nu poată apela la aceeași procedură pentru a se înlătura eroarea. Actele juridice depuse în vederea susținerii dreptului de proprietate asupra construcțiilor nu îndeplinesc cerințele prevăzute de art.50 din Legea nr.7/1996 și art.44 din Decretul Lege nr.115/1938. Documentația tehnică și certificatele de urbanism nu fac dovada dreptului de proprietate, iar înscrierea construcțiilor în favoarea Primăriei Râșnov este greșită, această entitate neavând personalitate juridică.
Intimata U.A.T. Orașul Râșnov a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală, recurenta nefiind o persoană interesată potrivit prevederilor art. 52 din Legea nr.7/1996, întrucât nu era titulara nici unei mențiuni în cartea funciară.
Analizând hotărârea recurată în raport cu motivele de recurs și actele dosarului, în baza art. 304^1Cod procedură civilă se constată următoarele:
În privința excepției lipsei calității procesuale active invocate de intimată, se constată că prin decizia civilă nr.3/CC/R/22.03.2011 pronunțate de Curtea de Apel B. s-a stabilit în mod irevocabil că recurenta . are calitatea de persoană interesată în cauză cât și dreptul de a exercita apelul în condițiile art. 52 din Legea nr.7/1996 în forma aplicabilă la data pronunțării încheierilor de carte funciară atacate, astfel încât excepția urmează a fi respinsă.
Susținerile recurentei referitoare la admisibilitatea analizării înscrisurilor ce au stat la baza întabulărilor în cartea funciară sunt întemeiate. Potrivit art.29 din Legea nr.7/1996 încheierea prin care s-a dispus înscrierea în cartea funciară a unui act sau încheierea de respingere a cererii are un caracter necontencios, deoarece judecătorul delegat/registratorul nu tranșează vreun litigiu, nici nu stabilește existența sau inexistența vreunui drept potrivnic în contradictoriu cu altă persoană, ci numai verifică condițiile de valabilitate, de fond și de formă ale actului juridic în temeiul căruia se solicită întabularea. Apelul împotriva încheierii de carte funciară vizează actele depuse alăturat cererii de întabulare și controlul de legalitate se va rezuma în căile de atac împotriva încheierii de carte funciară numai la acestea, neputând fi modificată cererea sau depuse alte acte decât cele avute in vedere de registrator la data pronunțării încheierii. Deci rolul instanței este de a stabili dacă judecătorul delegat/registratorul a verificat condițiile de fond și de formă ale actului pe baza căruia se solicită întabularea.
În speță, înscrierile dispuse prin încheierile apelate au vizat construcțiile restaurantul Cetate și Camping Râșnov. Pentru întabularea dreptului de proprietate asupra construcțiilor P. Râșnov a depus certificate de urbanism și documentația de identificare și dezmembrare imobil nr.60/1.08.2001. Potrivit art.22 din legea 7/1996 în forma aplicată la data depunerii cererii de întabulare, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil. Conform art.50 din aceeași lege, înscrisul apt de întabulare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) cerințele de validitate a actului juridic;
b) are deplină putere doveditoare;
c) indică numele părților;
d) individualizează imobilul cu numărul de parcelă;
În speță, așa cum s-a arătat, pentru înscrierea construcțiilor reprezentând restaurantul Cetate și Camping Râșnov s-au depus: documentația tehnică de identificare și dezmembrare imobil, certificatele de urbanism nr.156/23.10.2001 și nr.157/23.10.2001 pentru tribune și vestiare,iar pentru restaurantul Cetate certificatul de urbanism nr.29/19.02.2003. Din aceste acte se constată că pentru campingul Râșnov nu s-a depus nici un act din cele prevăzute de art.50 din Legea nr.7/1996 astfel încât înscrierea dreptului de proprietate a Primăriei Râșnov asupra acestei construcții nu respectă dispozițiile legale menționate. În ceea ce privește restaurantul Cetate, se constată că s-a depus certificatul de urbanism nr.29/19.02.2003, însă acest certificat nu îndeplinește cerințele prevăzute de art.50 din Legea nr.7/1996.
Conform art. 29 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administrației publice județene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic și tehnic al imobilelor și condițiile necesare în vederea realizării unor investiții, tranzacții imobiliare ori a altor operațiuni imobiliare, potrivit legii. Certificatul de urbanism se eliberează la cererea oricărui solicitant, persoană fizică sau juridică, care poate fi interesat în cunoașterea datelor și a reglementărilor cărora îi este supus respectivul bun imobil. Potrivit alin.4, certificatul de urbanism nu conferă dreptul de executare a lucrărilor de construire, amenajare sau plantare, iar scopul emiterii certificatului de urbanism este pentru autorizarea execuției lucrărilor de construcții și a instalațiilor aferente.
Din coroborarea art.6 si 7 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții rezultă că certificatul de urbanism este un act premergător (de informare) care prin el însuși nu este capabil să producă efecte juridice directe, fiind utilizat pentru emiterea autorizației de construire. Ca act de informare, certificatul de urbanism nu face dovada dreptului de proprietate a beneficiarului și nu îndeplinește cerințele prevăzute de art.50 lit.b din Legea nr.7/1996, astfel încât întabularea dreptului de proprietate a Primăriei Râșnov asupra construcției Restaurantul Râșnov încalcă prevederile legale.
Aspectele legate de drepturile de proprietate invocate de recurenta . construcțiilor cât și incidența accesiunii imobiliare invocate de P. Râșnov nu pot face obiectul prezentului litigiu care se mărginește doar la analizarea validității înscrierilor în CF într-o procedură necontencioasă.
Raportat la aceste considerente, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă și art. 51 din Legea nr.7/1996 în forma în vigoare la data cererii de întabulare, urmează a admite recursul, a modifica hotărârea instanței în sensul admiterii apelului și schimbării încheierilor de CF astfel:
- încheierea din 24.10.2001 a Judecătoriei Zărnești în dosarul CF nr.3102/2001 în sensul admiterii în parte a cererii Primăriei Râșnov și dispunerii operațiunilor de contopire a nr. top. 8364, 8365, 8366/2, 8367, 8377 în nr.top. 8364 și a dezmembrării imobilului în 9 loturi și respingerii cererii de înscriere a dreptului de proprietate asupra construcției Camping în favoarea Primăriei Râșnov.
- încheierea din 20.02.2003 a Judecătoriei Zărnești în dosarul CF nr.467/2003 în sensul respingerii cererii de înscriere a dreptului de proprietate a Primăriei Râșnov asupra construcției Restaurant Cetate S+P+E
În baza art. 274 Cod procedură civilă intimata P. Râșnov urmează a fi obligată să plătească recurentei suma de 3104 lei cheltuieli de judecată în recurs și suma de 5355 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE :
Respinge excepția lipsei calității procesuale active;
Admite recursul declarat de . împotriva deciziei civile nr. 182/. pronunțate de Tribunalul B. secția I civilă pe care o modifică în tot în sensul admiterii apelului și schimbării încheierilor de CF astfel:
- încheierea din 24.10.2001 a Judecătoriei Zărnești în dosarul CF nr.3102/2001 în sensul admiterii în parte a cererii Primăriei Râșnov și dispunerii operațiunilor de contopire a nr.top. 8364, 8365, 8366/2, 8367, 8377 în nr.top. 8364 și a dezmembrării imobilului în 9 loturi și respingerii cererii de înscriere a dreptului de proprietate asupra construcției Camping în favoarea Primăriei Râșnov.
- încheierea din 20.02.2003 a Judecătoriei Zărnești în dosarul CF nr.467/2003 în sensul respingerii cererii de înscriere a dreptului de proprietate a Primăriei Râșnov asupra construcției Restaurant Cetate S+P+E
Obligă intimata P. Râșnov să plătească recurentei suma de 3104 lei cheltuieli de judecată în recurs și suma de 5355 lei cheltuieli de judecată în apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 24 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
G. C. L. F. C. B.
Grefier,
L. N.
Red. C.B./ 25.04.2013
Tehnored: L.N./10.05.2013 – 3 ex. -
Judecător fond: M. V.
Judecător apel: D. M.
← Partaj judiciar. Decizia nr. 878/2013. Curtea de Apel BRAŞOV | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1189/2013. Curtea de Apel... → |
---|