Pretenţii. Decizia nr. 490/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 490/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 176/197/2004
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,
DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.490/R Dosar nr._
Ședința publică din 6 martie 2013
Completul compus din:
Președinte- C. J.
Judecător- C. Ș.
Judecător- A. P.
Grefier- M. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul G. H. O. împotriva deciziei civile nr.267 din 3o octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 28 februarie 2013 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 26o alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi 6 martie 2013
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr.3482/12 martie 2012 a Judecătoriei B. s-a admis acțiunea a admis acțiunea civilă așa cum a fost modificata de reclamantul G. H. O. în contradictoriu cu paratul M. B., prin Primar.
În consecință:
A obligat paratul sa plătească reclamantului suma de 104.481 euro, cu titlu de pretenții, plătibilă in euro sau in lei la cursul BNR din ziua plății.
A respins restul pretențiilor reclamantului ca ramase fără obiect.
A obligat paratul la plata către reclamant a sumei de 4.304 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul M. B. care a solicitat schimbarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii așa cum a fost modificată .
Prin decizia civilă nr.267/3o octombrie 2012 a Tribunalului B. s-a admis apelul declarat de către apelantul - pârât M. B., prin reprezentant legal Primarul Municipiului B., împotriva sentinței civile Nr. 3482/12.03.2012 a Judecătoriei B., pe care a schimbat-o în tot în sensul că:
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. B., invocată de către acesta.
S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. H.-O. în contradictoriu cu pârâtul M. B., astfel cum a fost modificată, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de legitimare procesuală pasivă.
A fost obligat intimatul-reclamant la plata către apelant a sumei de 1.240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Astfel după cum reiese cu claritate din cuprinsul Deciziei nr.354/15.03.1967 a Sfatului Popular al Orașului Regional B. (f.6 dos. fond), exproprierea s-a produs prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr.266/1964, sub imperiul Decretului nr.545/1958 (al Marii Adunări Naționale n.r.), iar în urma acestei operațiuni juridice imobilul ce a constituit proprietatea intimatului reclamant a „trecut în proprietatea statului”. Scopul exproprierii a fost construirea drumului Warte-Poiana B..
Potrivit prevederilor art.5 și art.6 din Decretul nr.545 din 26 decembrie 1958 privind reglementarea amplasării construcțiilor, precum și trecerii în proprietatea statului a terenului și construcțiilor necesare efectuării unor lucrări sau a unor acțiuni de interes de stat, emis de Marea Adunare Națională și publicat în Buletinul Oficial nr.41 din 30 decembrie 1958:
,,ART. 5
Pentru asigurarea terenurilor necesare construcțiilor sau pentru efectuarea altor lucrări sau acțiuni de interes de stat, pot fi expropriate, contra plata, terenuri cu sau fără construcții.
Terenurile cu sau fără construcții, expropriate, trec în proprietatea statului libere de orice sarcini.
Sarcinile care grevau bunurile expropriate sunt strămutate de drept asupra despăgubirii cuvenite fostului proprietar”.
,,ART. 6
Prin Hotărâre a Consiliului de Miniștri se vor stabili condițiile cu privire la luarea în stăpânire a bunului expropriat, modul de evaluare, precum și plata despăgubirii către fostul proprietar sau către titularii sarcinilor strămutate”.
Din cuprinsul acestor norme legale rezultă, de asemenea cu claritate, pe de o parte, că terenurile expropriate în temeiul lor treceau în proprietatea statului și, pe de altă parte, că exproprierea se efectua cu plata unei despăgubiri către fostul proprietar.
Ca urmare, în procesul de expropriere se năștea un raport juridic între Statul Român, ca persoană juridică ce avea inițiativa exproprierii și proprietarul imobilului expropriat. În cadrul acestui raport juridic statul dobândea în patrimoniu dreptul de proprietate asupra imobilului expropriat și, corelativ, se năștea în sarcina sa obligația de despăgubire a fostului proprietar.
Fără o dispoziție legală expresă în acest sens, este inadmisibil a se desprinde dreptul de proprietate obținut prin expropriere de obligația de despăgubire a persoanei din patrimoniul căreia s-a transferat acest drept, respectiv a se statua în sensul că prin expropriere dreptul de proprietate este dobândit de o persoană iar obligația de despăgubire îi revine alteia.
O astfel de apreciere stă la baza cererii de chemare în judecată din speță, astfel cum a fost formulată și modificată în speță la data de 22.10.2012 și anume că Statul Român a realizat exproprierea, a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului intimatului reclamant, însă, obligația de a-l despăgubi pe acesta din urmă nu i-ar reveni statului, ci Municipiului B..
Această opinie, care a fost îmbrățișată de prima instanță, este eronată din următoarele motive:
a) prevederile legale precitate nu susțin o atare interpretare; dimpotrivă, analiza sistematică a actului normativ din care fac parte conduc la concluzia că obligația de despăgubire îi incumbă statului, care prin Hotărâre a Consiliului de Miniștri a stabilit ulterior condițiile în care urma a se evalua și a se plăti în concret despăgubirea datorată fostului proprietar;
b) împrejurarea că printr-o astfel de hotărâre a consiliului de Miniștri, respectiv prin H.C.M. nr.1676/1959, au fost autorizate comitetele executive ale sfaturilor populare să acorde cu titlu de despăgubire alte terenuri în schimb pentru terenurile expropriate nu are semnificația că aceste structuri administrative erau titularele obligației de despăgubire în sine, ci că ele au fost autorizate să ia măsuri concrete de executare a unei obligații care îi aparținea statului;
c) emiterea Deciziei nr.354/1967 a Comitetului Executiv al Orașului Regional B. s-a realizat în baza mandatului dat de către Statul Român prin hotărâre a Consiliului de Miniștri în conformitate cu prevederile art.6 din Decretul nr.545/1958 și în aplicarea dispozițiilor art.5 din același act normativ; altfel spus, Comitetul Executiv al Orașului Regional B. nu a acționat cu ocazia emiterii acestui act administrativ în nume propriu, ci în numele statului, pentru executarea unei obligații a acestuia din urmă, în virtutea unui mandat legal;
d) nici la momentul exproprierii și nici la momentul emiterii deciziei anterior menționată M. B., independent de orice chestiuni de natură terminologică, nu exista ca persoană juridică, nu avea patrimoniu propriu și nu a devenit proprietar al imobilului expropriat or, dreptul intimatului la primirea unei despăgubiri pentru terenul expropriat s-a născut la momentul exproprierii; ca urmare, obligația corelativă de plată a despăgubirii nu avea cum să se nască în patrimoniul apelantului pârât din punct de vedere juridic, iar comitetul executiv al sfatului popular nu a acționat în numele pârâtului cu ocazia efectuării propunerii de a-i fi atribuit intimatului reclamant un teren în schimbul celui expropriat de stat;
e) orice schimbare intervenită după anul 1998 cu privire la titularul dreptului de proprietate asupra terenului expropriat este lipsită de influență asupra raportului juridic pe care se grefează acțiunea de față, care este o acțiune în despăgubire pentru un imobil expropriat în anul 1964 pentru simplul motiv că aceasta vizează plata unei sume de bani, iar nu revendicarea bunului;
f) potrivit prevederilor art.2 alin.1 lit.h și art.11 alin.4 din Legea nr.10/2001 coroborate cu prevederile Titlului IIIX al Legii nr.247/2001, și imobilele preluate cu titlu valabil, astfel cum este acesta definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, sunt considerate imobile preluate în mod abuziv;
g) conform acelorași norme legale, pentru terenurile expropriate, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil și sunt achitate de Statul Român, iar nu de către autoritatea administrativă locală;
h) pentru identitate de rațiune se impune adoptarea aceleiași soluții în situația în care fostul proprietar solicită plata unor despăgubiri pentru un imobil expropriat pe calea dreptului comun, cu ignorarea (ori eludarea) prevederilor legii speciale, întrucât în ambele cazuri este în discuție valorificarea aceluiași drept și anume a dreptului la despăgubire al fostului proprietar pentru un imobil expropriat cu respectarea legislației în vigoare la momentul exproprierii.
Ca urmare, apelantul M. B. nu este titular al obligației de despăgubire a intimatului reclamant pentru terenul expropriat, iar excepția lipsei calității sale procesuale pasive este întemeiată.
În atare situație, tribunalul a constatat că primul motiv de apel este întemeiat, iar acesta este de natură a atrage schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul solicitat de către apelant, împrejurare ce face de prisos cercetarea celorlalte motive de apel.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul G. H. O. .
În motivarea cererii de recurs se susține că instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului B. fără să observe că prin modificarea de acțiune s-a solicitat plata despăgubirilor constând în valoarea de piață a imobilului expropriat ori a celui propus la schimb .
Instanța de apel nu a analizat dacă M. are calitatea de a plăti contravaloarea terenului oferit la schimb.
Dacă fostul comitet executiv al Orașului Regional B. a avut calitatea de a oferi reclamantului teren la schimb are calitatea să ofere despăgubiri egale pentru terenul oferit, pentru că este culpa acestui pârât .
Instanța de recurs urmează să aibă în vedere și prevederile Legii nr. 213/1998 în temeiul căreia terenul dat la schimb aparține Municipiului B. .
M. B. nu a depus la dosar vreo dovadă că terenul dat în schimb estre în domeniul public al Statului .
Examinând decizia atacată în raport de criticile invocate în calea de atac, Curtea constată că recursul este nefondat .
Actul normativ de expropriere al imobilului teren îl constituie Decretul Consiliului de Stat al RSR nr. 266/4 iunie 1964.
Decizia nr. 354/1967 al Comitetului Executiv al Orașului Regional B. a fost emisă în considerarea Decretului Consiliului de Stat nr. 266/1964. Ca urmare expropiatorul imobilului, înscris în CF_ B. top 2147/1/2/b este Statul Român și nu M.
B.
Sarcinile care grevau bunurile expropriate sunt strămutate de drept asupra despăgubirii cuvenite fostului proprietar iar potrivit art.6 din Decretul 545/1958 „prin Hotărârea Consiliului de Miniștrii se vor stabili condițiile cu privire la luarea în stăpânire a bunului expropriat, modul de evaluare, precum și plata despăgubirilor către fostul proprietar sau către titularii sarcinilor strămutate .
Conform art. 3o alin. 1 din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data promovării acțiunii, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condițiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei dacă a fost dobândit sau constituit cu bună credință, cât timp nu se dovedește contrarului.
Motivul potrivit căruia M. B. prin primar ar avea calitate procesuală, întrucât imobilul a devenit proprietatea sa nu este susținut de nici o probă, acest pârât nefiind titular înscris în cartea funciară și nici posesorul terenurilor. Mai mult legea însăși (art. 6-9 din Legea nr. 213/1998) face distincție între domeniul de proprietate al statului și cel al unităților administrativ-teritoriale, care deci nu se confundă, încât susținerea că, ope legis, imobilele în litigiu ar fi trecut în proprietatea Municipiului B. rămâne fără suport juridic, neexistând vreun text de lege care să dispună în acest sens.
În analiza calității procesuale a pârâtului mai trebuie observate dispozițiile speciale din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, ce statuează asupra patrimoniului unităților administrativ-teritoriale și care permit analiza dacă imobilele în litigiu au intrat în proprietatea acesteia, încât să dobândească calitatea de pârât în prezentul proces
Potrivit art. 121 alin. 1 domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri mobile și imobile, altele decât cele prevăzute la art. 120 alin. 1, intrate în proprietatea acestora prin modalitățile prevăzute de lege, bunuri care sunt supuse inventarierii anuale (art.122).
Din analiza normelor expuse reiese că patrimoniul privat este constituit din bunurile intrate prin vreuna din modalitățile prevăzute de lege și sunt supuse inventarierii anuale, ceea ce presupune o anumită procedura concretizată în înscrisuri și cu finalitatea publicității prin cartea funciară, cerințe care în speță nu sunt îndeplinite și în consecință este cert că pârâtul nu este titular al vreunui drept, fie chiar și de posesie, asupra imobilelor în discuție și deci nu are calitate procesuală pasivă, cum corect a reținut și tribunalul.
Pe de altă parte terenul expropriat face parte dintr-o parcelă de teren situată pe . aferent drumului Poienii, care face legătura între Stațiunea Poiana B. și M. B.. Prin urmare imobilul teren aparține domeniului public al Statului, iar la realizarea construcției drumului au fost executate lucrări de terasamente de volum mare și zid de sprijin din zidărie de piatră înalt de peste 3 metrii pe latura din amonte
Ca urmare, M. B. nu este titularul obligației de despăgubire a recurentului reclamant pentru terenul expropriat, iar excepția lipsei calității procesuale pasive reținută de instanța de apel este întemeiată .
În ceea ce privește acordarea despăgubirilor la valoarea de piață pentru imobilul oferit la schimb, se constată că reprezintă o cerere nouă în recurs, ori recursul este o cale de atac, respectiv un mijloc procedural de continuare a procesului al cărui cadru, sub aspectul obiectului cauzei și al părților, a fost stabilit înaintea primei instanțe, iar nu un mijloc de dezvoltare a cadrului procesual, prin care să se formuleze noi pretenții .
De altfel, pentru terenul oferit la schimb nici nu se pot acorda despăgubiri. Prin atribuirea la schimb a terenului în cauză, se prezumă că este înposesia reclamantului, iar aspectele sesizate privind imposibilitatea de intabulare în cartea funciară pe numele acestuia, nu poate atrage plata unor despăgubiri, întrucât ar eluda dispozițiile referitoare la expropriere și la schimbul de terenuri, Pentru imobilul propus la schimb există alte mijloace legale de realizare a dreptului .
La momentul sesizării instanței reclamantul nu are un bun și nici o creanță suficient consolidată, de natură a-l face să se prevaleze de o speranță legitimă, în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenție .
Pe de altă parte câtă vreme pentru imobilului expropriat s-a adoptat o lege specială - Legea nr. 1o/2oo1, care prevede în ce condiții persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri față de temeiul de drept prevăzut de art., 48o Cod civil, nu se poate susține fără a încălca principiul specialia generalibus derogant că dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau în concurs cu legea specială .
Pentru considerentele relevate, recursul declarat urmează să fie respins conform art. 312 pct.1 Cod procedură civilă, menținând decizia recurată ca temeinică și legală .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant G. H. O. împotriva decizia civile nr. 267/3o octombrie 2o12 a Tribunalului B. pe care o menține .
IREVOCABILĂ .
Pronunțată în ședința publică azi 6 martie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. J. C. Ș. A. P.
Grefier,
M. C.
red. C.J – 22.03.2013
tehnored. M.C – 28.o3.2013
jud. apel . O. D.P. S. Ș. M.
jud. fond . A.S.
2 exemplare
| ← Succesiune. Decizia nr. 1875/2013. Curtea de Apel BRAŞOV | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1165/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
