Pretenţii. Decizia nr. 212/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 212/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 212/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 212/R
Ședința publică din 15 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C.
Judecător L. F.
Judecător C. B.
Grefier I. I.
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul P. C., împotriva deciziei civile nr. 548/..2014 pronunțată de Tribunalul B..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care ;
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 8 aprilie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi. Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 15 aprilie 2015.
CURTEA
Prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de_ euro cu titlu de daune pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de Ordinul ministrului 433/2010 privind condițiile de detenție, constatate prin încheierea judecătorului delegat din 711/12.11.2012
Prin Sentința civilă nr._ din 20.12.2013, pronunțată de Judecătoria B., a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul S. D. G., deținut în P. C., în contradictoriu cu pârâtul P. C. și s-a luat act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Pârâtul a încălcat normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare din camera E1.26, cu privire la lipsa mobilierului, lipsa instalațiilor sanitare adecvate, raportate la numărul deținuților, lipsa spațiului minim ce trebuie să revină fiecărui deținut, reglementate de art. 1 al.3, art. 4 al. 1 si 5 si art. 5 al. 2 din anexa la Ordinul Ministrului Justiției nr. 433/05.02.2010, prin Încheierea nr. 711/12.11.2012 a judecătorului delegat.
Se constată ca nefiind dovedită durata acesteia cu motivarea că s-a produs în formă continuă și reclamantul nu a dovedit perioada în care a fost cazat în condiții inumane așa cum s-a reținut prin încheierea judecătorului delegat.
Faptul de a nu dispune pârâtul de spațiu suficient ori că se găsește în reorganizare nu are nici o importanță, că prejudiciul afirmat de reclamant nu este cu nimic dovedit, nearătând ce boli a contactat și sub ce formă i-a fost pusă viața în pericol.
Nici raportul de cauzalitate nu este dovedit, nerezultând consecințele cazării în condițiile expuse și că, în cazul dovedirii contactării anumitor boli, reclamantul trebuia să facă dovada că boala este urmarea cazării inumane în perioada respectivă, concluzionând că nu sunt întrunite cerințele angajării răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. D. G. solicitând modificarea ei și admiterea cererii sale.
Prin decizia civilă nr. 548/3.10.2014 Tribunalul B. a admis apelul formulat de către reclamantul-apelant S. D. G. împotriva Sentinței civile nr._ din 20.12.2013, pronunțată de Judecătoria B., pe care a modificat-o în tot în sensul că a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul S. D. G., în contradictoriu cu pârâtul P. C., și, în consecință: A obligat pârâtul P. C. să plătească reclamantului S. D. G. suma de 1000 lei, despăgubiri civile. A obligat pârâtul P. C. să plătească reclamantului S. D. G. suma de 22,75 lei și statului suma de 22,75 lei, cheltuieli de judecată, celelalte cheltuieli reprezentând taxe de timbru de la plata cărora a fost scutit reclamantul rămânând în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele considerente:
Corespunde realității că nu a fost indicată, în încheierea judecătorului delegat, perioada de timp cu privire la care s-a constatat încălcarea normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare ale apelantului, dar această omisiune nu este de natură a determina netemeinicia cererii sale, cum reține prima instanță.
Încălcarea de către P. C. a normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate, reținute de judecătorul delegat a fost constatată în procedura plângerii formulate în baza Legii nr. 275/2006.
Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite comise de o alta persoană, faptă reținută în sarcina intimatului de către judecătorul delegat.
Nu rezultă din documentația depusă la dosarul cauzei contractarea unor boli cu consecințe asupra stării de sănătate a apelantului, dar nu se poate susține lipsa oricărui prejudiciu suportat de acesta.
De obicei, măsurile privative de libertate sunt însoțite de suferințe și umilire, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând, în Hotărârea din 08.02.2011 în cauza M. împotriva României, că art. 3 al Convenției E.D.O. impune statului să asigure oricărui deținut condiții care sunt compatibile cu respectarea demnității umane, să se asigure că modalitățile de executare a pedepsei nu supun persoana în cauză unei suferințe sau unei încercări de o intensitate care să depășească nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și că, ținând seama de cerințele practice din închisoare, sănătatea și confortul deținutului sunt asigurate în mod corespunzător [Kudła împotriva Poloniei (GC), nr. 30.210/96, pct. 92-94, CEDO 2000-XI].
În speță, deși nu există indicii privind intenția de a-l umili sau înjosi pe reclamant, absența acestora nu poate exclude constatarea încălcării art. 3, respectivele condiții de viață pe care reclamantul a trebuit să le suporte aducând atingere demnității sale și inspirându-i sentimente de umilință.
Inexistența dovezilor privind latura materială a prejudiciului încercat de reclamantul-apelant nu poate conduce la respingerea acțiunii acestuia, în condițiile existenței unui prejudiciu moral și îndeplinirii tuturor celorlalte condiții legale ale răspunderii delictuale din partea pârâtului, cum s-a arătat mai sus, a cărui cuantificare este lăsată la aprecierea instanței.
Tribunalul a obligat pârâtul P. C. la plata către reclamant a sumei de 1000 lei, despăgubiri civile raportat la atingerea minimă adusă drepturilor personale garantate de Constituția României, prin atitudinea pârâtului-intimat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul P. C. prin care a solicitat modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului se arată următoarele:
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe afirmații nedovedite, a invocat prejudicii fără dovezi, probe pentru dovedirea producerii unor prejudicii morale sau materiale și a cuantumului acestora ,nefiind suficientă constatarea judecătorului delegat, sarcina probei revenind reclamantului
Reclamantul nu precizează în ce constă prejudiciul moral produs persoanei sale .Suferința, frustrarea, dorința de răzbunare sunt stări afective ce nu pot fi considerate prejudicii reparabile în bani . Criterii de apreciere a prejudicului moral ar mai putea fi și repercursiunile prejudicul moral asupra stării generale a sănătății și chiar asupra speranței de viață, consecințele prejudiciului pe plan social, profesional și familial, tulburările și neajunsurile suferite .În speță nu numai că nu face dovada existenței prejudiciului suferit, dar omite și să se precizeze care sunt sau în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate de aspectele constatate de judecător
Nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale .
Prejudiciul trebuie să fie cert, personal, direct și să rezulte din atingerea adusă unui drept legitim
Fundamentul răspunderii delictuale constă în acoperirea pagubei suferite și nu în asigurarea unui câștig
Prejudiciul cuprinde două elemente pierderea suferită și beneficiul nerealizat. Reclamantul a solicitat repararea unui prejudiciu la modul generic, fără a însă a preciza cum a rezultat acest prejudiciu nedovedit cu argumente
Normele prevăzute în anexa 1 la OMJ 433/2010 nu se aplică de plano, ci pe măsură ce Administrația penitenciarelor va efectua lucrări de reparații capitale sau va demara noi investiții, modernizări, transformări și extinderi a fondului construit
Ordinul ministrului justiției 433/5.02.2010 a fost publicat în MO 103/15.02.2010, intrând în vigoare din 15.02.2010 aplicarea OMJ 433/2010, condițiile de detenție
.Ulterior acestei date pârâtul a demarat și se află în curs de efectuare a unei lucrări de reparații capitale și modernizare a unei clădiri cu destinație de cazare deținuți în sensul prev de OMJ 433/2010, depunând toate diligențele în vederea modernizării spațiilor existente, lucrările necesitând timp, fiind finanțate de la bugetul de stat .
A se recunoaște un drept al unei persoane private de libertate în baza legislației în vigoare, dar raportat la viitor ( moment de la care OMJ 433/2010 trebuie să producă efecte în temeiul art. 2 ), ar contraveni dispozițiilor art. 15 al 2 din constituție care prevăd că legea dispune pentru viitor
Dispozițiile cuprinse în actul normativ de mai sus nu nu au incidență în prezenta cauză deoarece pe de o parte unitățile din cadrul sistemului privativ de libertate, inclusiv arestul, dispun în prezent de o anumită bază materială ce oferă deținuților condiții minime pentru desfășurarea traiului zilnc, pârâtul neavând nicio culpă referitoare la baza materială pe care o deține, iar pe de altă parte reclamantul nu a făcut dovada că nu i-au fost asigurate condiții minime specifice unui asemenea sistem
Așa numita nerespectare a condițiilor de detenție nu poate fi apreciată strict numai sub aspectul suprafețelor camerelor și a dotărilor din acestea, fiind un concept mai vast care chiar și în viziunea comitetului pentru prevenirea torturii presupune o dezvoltare continuă, iar nivelul de supraaglomerare nu duce automat la un tratament inuman sau degradant
Un program de activități satisfăcător –muncă, educație, sport are o importanță deosebit pentru bunăstarea deținutilor
CEDO a clarificat art. 3 din convenție în sensul că trebuie ținut cont dacă obiectivul este de a umili sau înjosi persoana și dacă în funcție de consecințe a afectat ireversibil personalitatea condamnatului
Reclamantul a beneficiat de un program complex de activități care i-au permis acestuia petrecerea unui timp îndelungat în afara camerei de deținere respectiv plimbare zilnică, activități sportive, programe educaționale și psihologice, precum și activități productive care permit petrecerea unui tip în afara camerei, un comportament activ în vederea reintegrării sociale dup eliberare . Accesul la toate aceste programe și activități contribuie la crearea unui climat educațional și de viață în mediul carceral care nu poate fi asimilat cu rele tratamente, tratament inuman sau degradant
Tratamentul inuman a fost estimat de CEDO ca fiind inuman dacă a fost premeditat, aplicat ore în șir și a cauzat fie vătămarea corporală, fie suferințe fizice și psihice profunde. Reclamantul a executat pedeapsa în regim semideschis și deschis, având posibilitatea să se deplaseze neînsoțit în zone din interiorul locului de deținere, ușile fiind deschise și a avut acces la curțile de plimbare, astfel compensând în parte spațiul diminuat din camera de cazare, i s-a permis implicarea în activități productive sau de voluntariat .
Prin . legii 275/2006 abrogată prin legea 254/2013 și prin activitatea de anvergură de profilare a penitenciarelor s-au îmbunătățit simțitor condițiile de detenție prin majorarea timpului destinat plimbării zilnice, precum și prin sporirea și diversificarea paletei de activități oferite de personal specializat, concomitent cu identificarea și amenajarea unor spații destinate acestor activități
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că nu s-au respectat condițiile minim obligatorii prevăzute de Ordinul ministrului 433/2010 și de CEDO.
Curtea constată recursul nefondat
Reclamantul a fost deținut în P. C., aflat în executarea unei pedepse de 4 ani aplicate în baza sentinței penale nr. 2126/20.11.2012 pronunțată de Judecătoria B., modificată prin decizia civ nr. 271/15.03.2013 a Curții de Apel B., solicitând despăgubiri pentru condiții necorespunzătoare de detenție .
Existența faptei ilicite, adică nerespectarea condițiilor privind a fost constată de judecătorul delegat în procedura prevăzută de legea 275/2006 care a constatat încălcarea normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare din camera E1.26, cu privire la lipsa mobilierului, lipsa instalațiilor sanitare adecvate, raportate la numărul deținuților, lipsa spațiului minim ce trebuie să revină fiecărui deținut, reglementate de art. 1 al.3, art. 4 al. 1 si 5 si art. 5 al. 2 din anexa la Ordinul Ministrului Justiției nr. 433/05.02.2010, respectiv reclamantul a fost deținut într-o cameră de 12 persoane cu o suprafață de 20,37 mp cu paturi pe trei nivele, reținând că fiecărui deținut îi revin 4,23 metri cubi aer și 1,43 mp spațiu . A mai reținut judecătorul delegat că este adevărat că deținuții prin programe de plimbare în aer liber, pot petrece multe ore la curtea de plimbare sau alte locuri stabilite prin regulament, deci în afara camerei acesta fiind un aspect pozitiv, dar cu toate acestea spațiul ce revine fiecărui deținut e foarte mic.
Potrivit art. 38 din Legea 275/2006 împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată și administrația penitenciarului pot introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
În speță încheierea judecătorului delegat nu a fost desființată prin căi de atac, astfel constatările judecătorului delegat privind încălcarea normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate rămânând irevocabile, susținerile recurentului care vizează aplicarea OMJ 433/2010 și condițiile de detenție nemaiputând fi puse în discuție .
Proba legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și a existenței prejudiciului, se poate face inclusiv pe bază de prezumții, nerespectarea de către pârât a condițiilor de cazare, garantate de lege producând în mod indiscutabil un prejudiciu cel puțin moral, reclamantului.
Nimic nu indică faptul că ar fi existat într-adevăr intenția de a-l umili sau înjosi pe reclamant. Totuși, în cazul în care este necesar să se țină seama de problema dacă scopul tratamentului era de a umili sau de a denigra victima, absența unui astfel de scop nu poate exclude constatarea încălcării art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului . Totuși condiții de viață pe care reclamantul a trebuit să le suporte reclamantul au adus atingere demnității sale și i-au inspirat sentimente de umilință.
În ceea ce privește culpa, răspunderea delictuală se antrenează și pentru culpa cea mai ușoară, în speță pentru neasigurarea unor condiții de detenție adecvate, conforme cu normele europene .Faptul că reclamantul a avut acces la activități pe linie educativă și psihologică și că beneficia de un program zilnic de plimbare nu înlătură suferințele provocate de petrecerea a celei mai mari părți din zi într-un spațiu supraaglomerat
În ultimul raport publicat la 11.12.2008 în urma unei vizite la mai multe penitenciare din România, Comitetul European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante recomandă autorităților române să ia măsurile necesare pentru care norma de 4 mp spațiu vital pentru fiecare deținut în celulele colective să fie respectată în toate penitenciarele din România.
Cuantumul daunelor morale stabilindu-se, prin apreciere, avându-se în vedere consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, aceste criterii fiind subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.
În anumite cazuri, atunci când suprapopularea din celule atinge un anumit nivel, lipsa de spațiu dintr-un penitenciar poate constitui elementul central care trebuie luat în considerare în aprecierea conformității unei anumite situații cu art. 3 din Convenție, jurisprudența Curții Europene fiind constantă în acest sens .
În cauza B. contra României Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat statul român pentru încălcarea art. 3 din Convenție din cauza condițiilor de detenție ale reclamantului reținându-se printre altele că reclamantul a fost nevoit sa împartă cu încă alți 27 de deținuți o celula de circa 38 m2, cu 18 paturi si o singura fereastra
Prin hotărârea din 8.02.2011 pronunțată în cauza M. contra României Curtea Europeană a reținut că reclamantul a dispus mai mulți ani de un spațiu individual de aproximativ 1,90 m2.
În hotărârea din 11.10.2011 pronunțată în cauza F. Contra României Curtea a reținut că in perioada 2000–2006, fiecare dintre persoanele deținute in aceeași camera cu reclamantul dispunea de o suprafață cuprinsa intre 1,007 m2 si 3,62 m2, aceasta fiind cu mult inferioara normei recomandate autorităților romane in raportul CPT.
În hotărârea din 26.10.2010 pronunțată în cauza M. împotriva României se reține că spațiul pe care l-a avut la dispoziție reclamantul în medie de 2,9 mp a fost constant sub 3 mp, ceea ce nu corespunde standardelor impuse de jurisprudența Curții
Încălcarea art. 3 din Convenție s-a reținut și prin hotărârile pronunțate în cauzele C. A. B. contra României ( nr._/2012 ), M. L. contra României, Vatric contra României
Prin hotărârea din 29.01.2013 pronunțată în cauza C. contra României s-a reținut că reclamantul care împărțea celula cu alte trei persoane, dispunea de un spațiu individual redus de 3,13 mp, ceea era sub norma recomandată de către CPT pentru celulele colective și că acesta beneficia de o plimbare zilnică de o oră
Decizia instanței de apel este legală și în concordanță cu jurisprudența CEDO .
Față de considerentele mai sus arătate, în baza art. 312 al 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de pârâtul P. C. și va păstra decizia Tribunalului .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul P. C. împotriva deciziei civile nr. 548/3.10.2014 pronunțată de Tribunalul B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 15.04.2015
Președinte, G. C. | Judecător, L. F. | Judecător, C. B. |
Grefier, I. I. |
Red. L.F./16.04.2015//Dact. I.I./16.04.2015
Jud. fond: A.S.//Jud. apel. – d.N. –V.M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 659/2015. Curtea de Apel BRAŞOV | Evacuare. Decizia nr. 157/2015. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
