Succesiune. Decizia nr. 280/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 280/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 280/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ
DECIZIa civilă Nr. 280/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 18 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. E. C. - judecător
Judecător: C. Ș.
Judecător: N. G.
Grefier: N. A.
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul T. A.A., împotriva deciziei civile nr.721/R din data de 11 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul T. A. A., lipsă fiind intimații B. E. Judecătoresc M. A. București, G. M. O., G. D. T., P. C., P. D., T. I.A. și T. A.F..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată depusă la dosarul cauzei prin serviciul registratură, la data de 22 aprilie 2014, notă de ședință formulată de contestatorul T. A.A., la care sunt atașate copia recursului declarat împotriva deciziei nr.271/. Tribunalul B., copia cererii de introducere în cauză a moștenitorilor depusă în dosarul nr._ al Curții de Apel B..
De asemenea, la data de 4 mai 2015, prin serviciul registratură a fost depusă întâmpinare de către intimatul G. M. O..
Contestatorul arată că întâmpinarea ar fi trebuit să fie depusă în suficiente exemplare pentru comunicare, astfel cum prevede legea. În plus, cei doi intimați G. M. O. și G. D. T. au vândut dreptul litigios, respectiv dreptul de creanță și orice alte drepturi izvorâte din sentința civilă nr.598/2011 încă din anul 2014, luna octombrie, motiv pentru care apreciază că aceștia nu mai au calitate procesuală și nu poate fi luată în considerare întâmpinarea depusă de aceștia. În susținerea celor arătate, depune la dosar copia Actului de subrogație convențională autentificat sub nr.17 din 31 octombrie 2014 de Societatea Profesională Notarială P. I.-F. și D. S. –I. Cluj-N..
Instanța reține că prezenta contestație în anulare este o cale extraordinare de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în contradictoriu cu anumite părți, acestea își păstrează calitatea, astfel că excepția invocată este nefondată și o respinge.
Având în vedere mențiunile din cuprinsul notei de ședință depusă la dosar, instanța pune în vedere contestatorului să precizeze dacă înțelege să formuleze cerere de recuzare și să o timbreze. Membrii completului de judecată au analizat dosarul și nici un membru al completului nu au considerat că există motiv de a formula declarație de abținere.
Contestatorul arată că doamna judecător ar fi trebuit să se abțină din proprie inițiativă, însă nu formulează cerere de recuzare.
În probațiune, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv o adresă eliberată de Poliția Sectorului 1 – Secția 4 Poliție București cu nr._ din 17.03.2015 din care rezultă că la P. de pe lângă Curtea de Apel se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, în sensul că s-a menționat în mod nereal în decizia nr.288/. a Tribunalului B. împrejurarea că ar fi avut domiciliul în orașul Râșnov, aspect hotărâtor pentru soluționarea partajului succesoral. Astfel, i s-a atribuit acel imobil și a fost obligat la plata sultei pe acest considerent, că are domiciliul în orașul Râșnov. Este în opinia sa un fals intelectual, nu se probează cu niciun act din toate dosarele, principal și componente că ar fi avut domiciliul în orașul Râșnov. Depune la dosar copia acestei adrese și arată că această reținere privitor la domiciliu a fost preluată și în decizia atacată prin prezenta cale extraordinară de atac.
Instanța pune în vedere contestatorului să precizeze teza probatorie a acestui înscris față de obiectul litigiului.
Contestatorul arată că hotărârea a cărei anulare o solicită este motivată, evocă fondul și reiterează acest fals intelectual în sensul că ar fi avut domiciliul în orașul Râșnov, împrejurare pe care o consideră ca fiind foarte importantă. În raport de art.25 Cod de procedură civilă apreciază că ar fi fost necesară abținerea membrilor completului de judecată care și-au spus părerea și au evocat fondul în mod greșit și au reluat falsul intelectual. Este o chestiune foarte importantă, hotărâtoare.
În privința întâmpinării depuse, arată că există un principiu de drept potrivit căruia nimeni nu poate invoca în apărarea sa propria culpă. Numitul G. M. invocă faptul că nu se putea lămuri dispozitivul sentinței, ori chiar el a formulat cererea de lămurire a dispozitivului, iar acum, în contestația în anulare care vizează cu totul și cu totul altceva, respectiv anularea unei hotărâri judecătorești pronunțate cu vicii de procedură, susține că oricum cererea introductivă de instanță nu era admisibilă.. Nimeni nu poate invoca propria culpă. Mai mult, la acest moment se judecă anularea unei hotărâri judecătorești pronunțată cu vicii de procedură, deci este nerelevant în cauză ceea ce a menționat în întâmpinare.
Având în vedere motivele contestației în anulare, instanța apreciază că cererea în probațiune formulată de contestator este neconcludentă și neutilă soluționării cauzei, motiv pentru care respinge proba cu înscrisul depus, respectiv adresa eliberată de Poliția Sectorului 1 – Secția 4 Poliție București cu nr._ din 17.03.2015.
Contestatorul depune la dosar o sesizare adresată Baroului B. privind participarea în dosarul nr._ a apărătorului pârâților care a avut o contribuție la această eroare referitoare la domiciliul pârâților în orașul Râșnov și care a făcut o recunoaștere asupra vânzării, pretențiilor părții adverse fără a avea o procură specială în acest sens. Acea motivare s-a reluat în hotărârea judecătorească a cărei anulare o solicită. Depune această sesizare pentru a se verifica la dosar temeinicia situației de fapt și de drept pe care o învederează instanței.
Instanța pune în vedere contestatorului să precizeze teza probatorie a acestui înscris.
Contestatorul arată că prin acest înscris dorește să dovedească faptul că în hotărârea judecătorească a cărei anulare o solicită s-a evocat acest lucru de către aceeași judecători care și-au spus părerea în mod contradictoriu cu ceea ce s-au pronunțat anterior, în dosarul nr.3556. Nu mai are alte înscrisuri de depus.
Instanța constată că înscrisul depus este un înscris ce emană de la contestator, reprezintă o manifestare a acestuia, nu are legătură cu prezenta cauza, astfel încât și această probă se respinge.
Contestatorul arată că această sesizare nu este o manifestare publică ci un act juridic. Câtă vreme instanța apreciază în fapt o altă situație, are dreptul să facă proba contrarie.
Instanța reține înscrisurile la dosarul cauzei și nemaifiind alte cereri formulate, constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea contestației în anulare.
Contestatorul, în susținerea căii de atac exercitată, face referire la dispozițiile art.319 alin.2 teza a II-a care evocă măsura legală pentru declararea nulității hotărârii irevocabile ce a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiile de ordine publică privitoare la competență. Deci, legea menționează noțiunea de „judecători” nu de „judecătorie”, nu are nicio legătură competența instanței cu competența judecătorului. Ceea ce s-a menționat la termenul anterior, când s-a pus în discuție faptul că acest articol s-ar referi numai și numai la competența prevăzută la începutul Codului de procedură civilă privind instanțele judecătorești, dovedește că legea este foarte clară și câtă vreme se folosește noțiunea de judecător și nu de judecătorie este perfect admisibilă cererea.
Articolul 24 Cod de procedură civilă prevede că: „Judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare”, deci și acest text de lege prevede noțiunea de „judecător”. Consideră că prevederea acestui text de lege nu a fost respectată și mai mult, având în vedere că s-a evocat fondul cauzei în motivare, este aplicabil și art.27 pct.7 Cod de procedură civilă care prevede că este cauză de recuzare situația în care judecătorul și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă. Ori, evocându-se fondul este clar că și-a spus părerea asupra pricinii.
Având în vedere această împrejurare, față de contradicția dintre cele două hotărâri judecătorești care nu se justifică, solicită anularea hotărârii pronunțate cu încălcarea normelor de ordine publică privind abținerea și recuzarea judecătorului.
Mai mult, arată că art.25 Cod de procedură civilă obligă judecătorul care știe că există un motiv de recuzare în privința sa este dator să înștiințeze pe șeful lui și să abțină de la judecarea pricinii. Deci, în pronunțarea hotărârii judecătorești nr.721/R/11._, judecătorii aveau obligația să se abțină și să anunțe președintele instanței.
Față de acest aspect solicită anularea deciziei civile nr.721/R/2014 și să se mențină în totalitate decizia civilă nr.1903 pe care o consideră întemeiată și foarte bine argumentată și conformă cu realitatea..
De asemenea, solicită și cheltuieli de judecată constând în cheltuieli de transport, în acest sens depune la dosar biletul de călătorie.
CURTEA :
Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ contestatorul T. A. a solicitat anularea deciziei civile nr. 1903/2013 pronunțată de Curtea de Apel B. în dosarul civil nr. unic_ .
În dezvoltarea motivelor contestației se arată că aceiași judecători care au pronunțat decizia civilă nr. 721/2014 în dosarul nr._ s-au pronunțat și în decizia civilă nr. 1903/2013 pronunțată de Curtea de Apel B.. Se mai arată că potrivit dispozițiilor art. 24 alin. 1 Cod de procedură civilă, „Judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau recurs și nici în caz de rejudecare după casare”. Hotărârea astfel pronunțată este lovită de nulitate absolută pentru motivul prevăzut de dispozițiile art. 105 alin. 1 Cod de procedură civilă (actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule) întrucât judecătorii au soluționat și decizia de casare și decizia de rejudecare.
Se mai arată că nulitatea unei hotărâri judecătorești poate fi invocată doar prin intermediul căilor de atac, ordinare sau extraordinare, ce pot fi promovate împotriva acesteia și prin urmare contestatorul consideră că abținerea completului condus de președinte în compunea respectivă și repartizarea aleatorie către un alt complet de judecată ar fi fost obligatorie pentru respectarea dreptului la un recurs efectiv.
Au mai fost invocate dispozițiilor art. 13 și 6 din CEDO și în drept contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod de procedură civilă.
Examinând cererea prin prisma motivelor invocate instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1/2014 pronunțată de Tribunalul B. a fost respins apelul declarat de apelantul T. A. împotriva încheierii pronunțată la data de 05.03.2013 de Judecătoria Zărnești în dosarul civil nr._ . Obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 598/2011, temeiul de drept fiind dispozițiile art. 281 ind. 1 Cod de procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 721/2014 pronunțată de Curtea de Apel B. în dosarul civil cu nr. unic_, a fost respins recursul declarat de recurentul T. A. împotriva deciziei civile nr. 1/2014 pronunțată de Tribunalul B. pe care a menținut-o.
Contestatorul din prezenta cauză a invocat motive de incompatibilitate a judecătorului, drept motive de contestație în anulare, încadrându-le în drept în raport de dispozițiile art. 317 Cod de procedură civilă.
Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară ce poate fi promovată în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege, respectiv de dispozițiile art. 317 și 318 Cod de procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art. 317 pct. 2 Cod de procedură civilă contestația în anulare poate fi exercitată în situația în care hotărârea a fost pronunțată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Acest text nu se referă la situațiile de incompatibilitate ale judecătorilor ci la normele de competență generală, materială și teritorială exclusivă, ale instanțelor de judecată. Temeiul de drept invocat de contestator relativ la încălcarea normelor de competență absolută ale instanței de judecată trebuie corelat cu dispozițiile art. 159 și art. 304 pct. 3 1 Cod de procedură civilă, excepție care trebuia invocată până la primul termen de judecată odată cu soluționarea în fond a cererii.
Însă, motivele de incompatibilitate ale judecătorului, invocate de contestator în prezenta contestație în anulare nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 317 pct. 2 Cod de procedură civilă, deoarece, acestea chiar dacă sunt așezate de legiuitor în Cartea I a Codului de procedură civilă intitulată „competența instanțelor judecătorești”, ele sunt norme de organizare judecătorească iar nu norme de competență.
Prin urmare cererea formulată de contestator nu poate fi admisă urmând în consecință în baza dispozițiilor art. 317 pct. 2 Cod de procedură civilă, a fi pronunțată o decizie în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul T. A. împotriva deciziei civile nr. 721/11.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.05.2015.
Președinte, C. E. C. | Judecător, C. Ș. | Judecător, N. G. |
Grefier, N. A. |
Red.NGrigorescu/28.05.2015
Tehnored.N.A. 20 mai 2015-2 ex.
| ← Strămutare. Sentința nr. 43/2015. Curtea de Apel BRAŞOV | Partaj judiciar. Decizia nr. 285/2015. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
