Anulare act. Decizia nr. 1008/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1008/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-05-2013 în dosarul nr. 46022/301/2010
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1008R
Ședința publică de la data de 17.05.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. STELUȚA
JUDECĂTOR - Z. D.
JUDECĂTOR - M. A. M.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant I. D. G. împotriva deciziei civile nr. 39A/21.01.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți R. F., Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial București, Direcția G. de Poliție a Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice, cauza având ca obiect „anulare act”.
Dosarul a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclamant I. D. G. personal, lipsind intimații-pârâți R. F., Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial București, Direcția G. de Poliție a Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că, recurentul-reclamant nu s-a conformat dispoziției instanței dispuse prin rezoluție în sensul că nu a depus la dosar, dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 6 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei.
S-a mai învederat că la data de 25.04.2013, la registratura secției s-a înregistrat întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Direcția generală de Poliție a Municipiului București, un exemplar fiind comunicat recurentului – reclamant, dovada în acest sens fiind depusă la dosar(fila 18).
Recurentul-reclamant depune la dosar, în original, chitanța nr._/1/14.05.2013 privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 6 Ron și timbrul judiciar de 0,15 lei și arată că nu are alte probe de administrat.
Curtea ia act că s-a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
De asemenea, luând act că cauză nu mai sunt de administrat alte probe decât cele administrate la fond și în apel, constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat în prezenta cauză.
Recurentul-reclamant, cu privire la susținerile din întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Direcția G. de Poliție a Municipiului București, consideră că sunt neîntemeiate și solicită a fi respinse în consecință.
Cu privire la recurs solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat în scris. În susținerea motivelor de recurs, arată că ambele instanțe anterioare în mod greșit a respins probele solicitate și atașarea dosarului nr. 35/P/2005 a DNA. Precizează că, criticile aduse deciziei de apel sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct.4,7,8 și 9 C.pr.civ.
Instanța de apel și-a însușit în totalitate motivarea instanței de fond, fără a intra pe fondul cauzei și fără a încuviința vreo probă solicitată de reclamant. în această situație solicită casarea deciziei recurate cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar, casarea hotărârii recurate și admiterea recursului.
Arată că instanța de apel trebuia să administreze proba cu expertiza de specialitate pentru a se constata dacă exista magazinul la data întocmirii procesului verbal.
Totodată, arată că, contestă procesul verbal întocmit de către pârâtul R. F., pe motiv că este fals, întrucât la data întocmirii existau mai multe magazine dar și magazinul S.C. A. M. ..
Prin expertiza solicitată ar fi dovedit nerealitatea celor menționate în procesul verbal, însă atât instanța de fond cât și instanța de apel au respins această probă. Instanța de apel a reținut că exista magazinul la data întocmirii procesului verbal. Or, în aceste condiții nu trebuia să respingă apelul, deoarece obiectul acțiunii în cauză era constatarea existenței sau a inexistenței magazinelor la intersecția Rampei cu ., București, sector 3.
Procesul verbal face parte din dosarul nr. 35/P/2005 a DNA, în care a avut calitatea de învinuit.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la fond,
Depune la dosar concluzii scrise și practică judiciară.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3 București sub nr._, reclamantul I. D. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții R. F., Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial București, Direcția G. de Poliție a Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice, să se constate, în temeiul dispozițiilor art. 177-184 C.pr.civ., că procesul-verbal încheiat de inspector principal R. F. la data de 17.03.2005 a fost întocmit în fals, acesta menționând în mod fals că „pe . fost identificat nici un magazin, iar la intersecția acestei străzi cu Bulevardul 1 Decembrie 1918, la nr. 3G, se află farmacia înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J/_, având în vedere că la locul indicat de către învinuit nu a fost identificat niciun magazin, cu excepția farmaciei arătate, anchetatorul de poliție și-a continuat deplasarea pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 în direcția .. 22, . o distanță de aproximativ 800 metri pe . identificat magazinul ce aparține . București”.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că aspectele constatate și menționate în procesul-verbal în cauză sunt fals, contrare situației de fapt, motiv pentru care solicită să se declare procesul-verbal ca fiind fals, întrucât la intersecția Rampei cu Bulevardul 1 Decembrie 1918 există mai multe magazine de profil alimentar, dar și magazinul . SRL ce are punctul de lucru pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, la nr. 3B.
Reclamantul a formulat cerere precizatoare prin care a arătat că solicită restabilirea situației anterioare și repararea prejudiciilor cauzate în urma falsificării procesului-verbal, prejudiciul moral constând în urmărirea penală a reclamantului, anchetarea și probarea faptei de corupție prin întocmirea de acte false, pedepsirea pentru comiterea infracțiunii de luare de mită având ca scop discreditarea sa ca persoană publică.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 52 alin. 3 din Constituție, art. 96 alin. 1 și art. 97 lit. j) din Legea nr. 304/2004, Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, art. 998, 999, 1000 alin. 3 Cod civil.
Reclamantul a formulat cerere precizatoare prin care a arătat că solicită anularea procesului-verbal pentru fals, desființarea totală a acestuia, iar pe cale de consecință constatarea că fapta reclamantului nu există, anularea soluției pronunțate în cauza sa întrucât este întemeiată pe acte false, obligarea intimaților la cheltuielile de judecată de la data de 11.05.2005 în acțiunile formulate ca urmare a prejudiciului creat de dosarul nr. 35/P/2005 al DNA, în valoare de 2.500 euro, cuantumul daunelor morale fiind de 60.000 euro.
Prin sentința civilă nr._/24.11.2011 Judecătoria Sectorului 3 București a respins cererea precizată formulată de reclamantul I. D. G., în contradictoriu cu pârâții R. Fanică, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial București, Direcția G. de Poliție Municipiul București, Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Dispoziția Directorului General al DGPMB nr. 243/19.08.2005 reclamantul a fost sancționat în temeiul art. 59 din Legea nr.360/2002 privind Statutul Polițistului cu "destituirea din poliție", reținându-se că la data de 11.03.2005, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu împreună cu agent principal M. M., și-a încălcat în mod flagrant atribuțiile de serviciu, prin neluarea măsurilor legale față de un conducător auto -acceptând și primind suma de 300.000 lei. Reclamantul a formulat contestație împotriva acestei măsuri, respinsă prin Dispoziția Inspectorului General a IGPR nr.4308/3.10.2005. Prin sentința civila nr.1242/10.03.2006 a Trib. București, irevocabilă prin decizia civila nr.1174/5.10.2006 a Curții de Apel București, s-a respins ca neîntemeiata acțiunea reclamantului prin care solicita anularea Dispoziția Directorului General al DGPMB nr.243/19.08.2005.
Prin prezenta cerere, astfel cum a fost precizată, reclamantul solicită constatarea nulității procesului verbal întocmit la data de 17.03.2005 de către ofițerul de politie R. Fanică în dosarul penal nr.35/P/2005, proces verbal ce a probat fapta de corupție pentru care reclamantul a fost destituit din poliție. Reclamantul a susținut că acest proces verbal este fals, întrucât atestă fapte și împrejurări ce nu corespund realității, fără a indica alte motive de nulitate absolută sau relativă ale actului.
În drept, instanța a reținut dispozițiile art. 1169 C.civ., conform cărora cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie să o dovedească, înlăturând susținerile reclamantului întrucât acestea nu se coroborează cu niciun mijloc de probă administrat în cauza, având valoarea unor simple afirmații lipsite de vreun temei juridic și suport probator.
Referitor la capetele de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată și a daunelor morale, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a făcut dovada existenței vreunei fapte ilicite a pârâților, a prejudiciului suferit, a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și nici a vinovăției pârâților, motiv pentru care în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art.988 și urm. C.civ.
Împotriva sentinței civile nr._/24.11.2011 a formulat apel reclamantul I. D. G..
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că în mod greșit instanța de fond a încuviințat numai proba cu înscrisuri, atâta timp cât apelantul reclamant a precizat în completarea acțiunii că înțelege să solicite proba cu cercetarea la fata locului, expertiza și adrese din cadrul Ministerului justiției, referitor la existența magazinelor în zona evenimentelor în cauză, în sensul verificării prin scripte a procesului verbal ce se cere a fi declarat ca fals, ca fiind lovit de nulitate absolută, precum și proba cu martori, care sunt tocmai administratorii magazinelor în cauză (R. V. M. și P. C. M.), aparținând S.C. A. M. .. si ..
Apelantul a mai arătat că a depus la dosar declarațiile martorilor, în scris, pentru a ușura audierea acestora, depunând și adresa nr._/17.04.2006 emisă de ONRC, în scopul verificării prin scripte a procesului-verbal ce face obiectul cauzei, în acest sens solicitându-se atașarea dosarului nr. 35/P/2005 al D.N.A. București, în care se află în formă autentică procesul verbal.
În ce privește Dosarul nr. 35/P/2005 al D.N.A., nu s-a făcut prezentarea materialului de urmărire penală, procesul - verbal în cauză nu este semnat de către reclamant, care nu a participat la încheierea acestuia, nu este efectuat în prezența vreunui martor asistent, conform legii, reclamantul neavând posibilitatea studierii dosarului penal. Încălcarea dispozițiilor legale atrage nulitatea actului prezentat, întrucât s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Cu privire la desfășurarea procesului penal, apelantul arată că nu a fost asistat de un apărător conform prevederilor art. 171 alin. 1 si 2 C.p.p., fiind îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de lege pentru existenta infracțiunii de fals cu ocazia întocmirii procesului-verbal.
Astfel, în temeiul dispozițiilor art.184 C.pr.civ., instanța de fond trebuia sa cerceteze existența falsificării înscrisului oficial, respectiv cum este redat în lege, existența falsului, falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiunilor de serviciu, prin atestarea faptelor și împrejurărilor necorespunzătoare adevărului, prin omisiunea cu știință de a insera împrejurările.
Acțiunea penală s-a prescris, dar se va cerceta de instanța civilă, indiferent de emitentul actului, urmând a fi admis apelul și în consecință acțiunea reclamantului și anularea procesului-verbal pentru fals și pentru motivele arătate, încheiat în data de 17.05.2005 de către ofițerul de politie judiciara R. F., în Dosarul nr. 35/P/2005 al D.N.A. - Serviciul Teritorial București, în care apelantul a avut calitatea de inculpat, și desființarea totală a soluției și înlocuirea acestuia cu un alt act, cu obligarea intimaților la cheltuieli de judecata si plata daunelor cauzate.
Intimata-pârâtă Direcția G. de Poliție a Municipiului București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de reclamant, arătând că apelantul reclamant a solicitat anularea Dispoziției Dir. Gen. al DGMP nr. 243/19.08.2005 prin care acesta a fost sancționat în temeiul legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului cu destituirea din Poliție, ca urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu prin neluarea măsurilor legale față de un conducător auto care descărca materiale neferoase, acceptând și primind suma de 300 000 lei, declanșarea procedurii disciplinare fiind făcută după soluționarea cauzei penale. Intimata a arătat că prin sentința civilă nr. 1242/10.03.2006 Trib. B.. a respins acțiunea reclamantului.
Prin decizia civilă nr. 39A/21.01.2013 Tribunalul București Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant I. D. G. împotriva sentinței civile nr._/24.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a solicitat la fond constatarea nulității absolute a procesului verbal întocmit de pârâtul R. F. la data de 17.03.2005, în calitatea sa de funcționar public, proces verbal în baza căruia a fost deschis dosarul penal nr.35/P/2005 și au fost efectuate cercetări împotriva reclamantului, pentru fapte de corupție.
Cu privire la situația de fapt din cauză, tribunalul a constatat că instanța de fond a reținut că la data de 11.03.2005, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu împreuna cu agent principal M. M., reclamantul a încălcat atribuțiile de serviciu, prin neluarea măsurilor legale față de un conducător auto care descărca metale neferoase, acceptând și primind suma de 300.000 lei. Reclamantul a formulat contestație împotriva măsurii luate, aceasta fiind respinsă prin Dispoziția Inspectorului General a IGPR nr.4308/3.10.2005. Prin sentința civila nr.1242/10.03.2006 a Trib. București, irevocabilă prin decizia civila nr.1174/5.10.2006 a Curții de Apel București, s-a respins ca neîntemeiata acțiunea reclamantului prin care solicita anularea Dispoziția Directorului General al DGPMB nr.243/19.08.2005.
Apelantul a criticat soluția instanței de fond, care a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată și nedovedită, susținând că instanța de fond nu a administrat probatoriul solicitat( declarațiile martorilor și dosarul de la DNA), dar sub acest aspect se constată că la termenul de judecată instanța de fond a dat cuvântul părților pe propunerea de probe, reclamantul solicitând doar proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Astfel, tribunalul a înlăturat această critică, constatând totodată că referirile la dosarul DNA și cercetările efectuate în acest dosar au făcut obiectul plângerilor formulate de reclamantul din prezenta cauză, prin care s-a solicitat anularea procesului verbal întocmit de intimatul pârât R. Făcnică. Instanța de fond a înlăturat în mod corect susținerile reclamantului în sensul că acesta este fals (deoarece atestă fapte și împrejurări ce nu corespund realității), nefiind indicate alte motive de nulitate absolută sau relativă ale actului.
Totodată, tribunalul a constatat că reclamantul a formulat plângere penală la data de 22.01.2010 împotriva ofițerului de poliție R. F. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual (art. 289 C.p.), constând în aceea că efectuând acte de cercetare în dosarul nr. 35/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. DNA Serviciul teritorial București, dosar în care apelantul a avut calitatea de învinuit, a întocmit la data de 17.03.2005 un proces verbal în care a consemnat o . aspecte neconforme realității, în sensul că deplasându-se la intersecția străzii Rampei cu . nu a identificat nici un magazin pe . . la o distanță de aprox 8000 metri de intersecție a identificat magazinul alimentar ce aparține ., aceste constatări fiind false, întrucât în zona respectivă există mai multe magazine de profil alimentar, iar pe . la o distanță de 20 de metri de intersecția cu . magazinul aparținând . SRL, în timp ce magazinul menționat în procesul verbal aparținând . realitate situat la mai puțin de 200 de metri de intersecție. Prin Rezoluția din 19.05.2010, ds. nr. 103/P/2010, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul R. F., iar prin rezoluția din 02.06.2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată împotriva soluției adoptate în ds. nr. 103/P/2010. De asemenea, în considerentele Deciziei nr. 681/03.12.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, în ds. nr._/2/2008, s-a reținut cu privire la aspectele susținute de recurentul petiționar referitoare la falsurile și ilegalitățile comise de cei doi intimați (R. F. și S. A.) în instrumentarea dosarului nr.35/P/2005 al DNA că simplele afirmații și aprecieri subiective, nesusținute de probe, nu impietează temeinicia soluției pronunțate, în cauză nefiind identificate elemente care să conducă la infirmarea soluției pronunțate de procurorul de caz. Tribunalul constată astfel că nu s-a dovedit în cauză existența faptei ilicite și a celorlalte condiții privind răspunderea civilă delictuală a pârâților, pentru ca aceștia să fie obligați la plata daunelor solicitate de reclamant.
În consecință, tribunalul a înlăturat criticile formulate în apel, reținând că nu s-a făcut nici o dovadă de către reclamantul apelant cu privire la susținerile privind faptul că actul incriminat este fals și având în vedere considerentele expuse în precedent a respins apelul ca nefondat în temeiul art. 296 Cod procedură civilă.
Împotriva deciziei civile nr. 39A/2013 a declarat recurs reclamantul I. D. G..
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că instanța de apel și-a însușit în totalitate poziția instanței de fond, reținând acele aspecte ale cauzei care sunt în favoarea pârâților, fără a intra în fondul cauzei și fără a încuviința vreo probă solicitată de către reclamant.
Cu toate că s-a reținut că a făcut dovada prin înscrisuri a existentei magazinelor, motivarea hotărârii nu cuprinde considerentele.
Motivarea de fapt și de drept este contradictorie, existând contradictorialitate între considerente și dispozitiv.
Recurentul a arătat că art. 304 pct. 8 C.pr.civ. sancționează hotărârea deoarece a trecut peste voința părții exprimată în înscris.
Este criticată hotărârea conform art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ. pentru încălcarea principiilor de drept material și procesual aplicabile în cauză, nu a avut in vedere probatoriul în cauză, motivele hotărârii recurate sunt străine pricinii, instanța nu a admis un mijloc de probă care ar fi fost hotărâtor pentru dezlegarea pricinii și nu s-a pronunțat pe obiectul cererii.
S-a încălcat dreptul la apărare prin respingerea probei cu expertiza și a celorlalte probe propuse de către reclamant, instanța și-a întemeiat soluția pe considerente si probe nerelevante în raport de obiectul cererii, apreciind în mod eronat că are o acțiune în constatare și nu în realizare, respectiv acțiune în anularea actului juridic pentru fals.
Recurentul-reclamant a mai arătat că instanța nu a analizat aplicabilitatea dispozițiilor art. 111 C.pr.civ. și art. 129 pct. 5 si 6 C.pr.civ., încălcând principiul disponibilității și a rolului activ, judecătorul dispune ca părțile să completeze probele dacă acestea sunt neîndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului stăruind prin toate mijloacele pentru aflarea adevărului.
Pe de alta parte, potrivit art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O., recurentul susține că nu a beneficiat de un proces echitabil fiindu-i încălcat dreptul la apărare prin respingerea probelor cerute a fi încuviințate, concludente în cauză în raport de limitele investirii în fapt și drept.
Hotărârea trebuie să cuprindă ca o garanție a caracterului echidistant al procedurii juridice și a respectării dreptului la apărare al părților, motivele de fapt și drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile reclamantului încălcându-se dispozițiile art. 261 pct. 5 C.pr.civ. O atare motivare echivalează cu inexistenta motivării, care potrivit doctrinei si jurisprudenței atrage casarea hotărârii.
În consecință, recurentul solicită în principal casarea hotărârii atacate, cu trimiterea pentru rejudecare la instanța de fond, iar in subsidiar casarea hotărârii și admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C.pr.civ.
Intimata-pârâtă Direcția G. de Poliție a Municipiului București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C.pr.civ., Curtea arată că acesta are în vedere săvârșirea de către instanță a unui exces de putere, în sensul că îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl putea face, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești.
În susținerea acestui motiv de recurs recurentul-reclamant nu a arătat de ce consideră că instanța de apel a depășit limitele puterii judecătorești, motiv pentru care Curtea constată că pct. 4 al art. 304 C.pr.civ. a fost invocat doar formal de către recurent.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ., în cadrul căruia recurentul susține că hotărârea recurată nu cuprinde considerentele în fapt și în drept care au condus la soluția pronunțată de tribunal, Curtea constată că instanța de apel a indicat în cuprinsul hotărârii recurate considerentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul că apelul declarat de reclamant este nefondat, astfel încât ea respectă întru-totul cerințele art. 261 pct. 5 C.pr.civ.
Nici critica potrivit căreia există contradicție între considerente și dispozitiv nu este întemeiată, Curtea constatând că motivele în fapt și în drept ale hotărârii recurate susțin soluția la care a ajuns instanța de apel, care a constatat că apelul declarat de reclamant este neîntemeiat.
Curtea constată că instanța de apel a procedat la încadrarea criticilor formulate de apelant ca subsumându-se unor critici legate de modul de apreciere al probatoriului și de greșita aplicare a legii, și le-a analizat ca atare, constatând că probele administrate în cauză nu dovedesc susținerile reclamantului referitoare la nerealitatea celor consemnate de pârâtul R. F. în procesul-verbal a cărui nulitate se solicită a se constata.
Curtea va respinge critica recurentului prin care susține încălcarea dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 alin. 1 din CEDO, reținând că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Albina c. României, hotărârea din 28.04.2005, cauza Vlasia G. V. c. României, hotărârea din 08.06.2006), noțiunea de proces echitabil presupune că o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea, să fi examinat totuși, în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse și, fără a cere un răspuns detaliat fiecărui argument al reclamantului, această obligație presupune totuși ca partea interesată să poată aștepta un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru soluționarea procedurii în cauză.
În cauza Dekany c. României (cererea nr._/03, hotărârea din 11.03.2008) Curtea Europeană a arătat că art. 6 alin. (1) obligă instanțele să își motiveze hotărârile, însă nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat la fiecare argument. Întinderea obligației de a motiva variază în funcție de natura hotărârii și trebuie stabilită în lumina circumstanțelor cauzei (cauza Ruiz Torija c. Spaniei, hotărârea din 09.12.1994, . nr. 303-A, par. 29).
De asemenea, în cauza Luka c. României (cererea nr._/02, hotărârea din 21 iulie 2009) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidențiat că art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică faptul că deciziile instanțelor trebuie să precizeze în mod suficient motivele pe care se întemeiază, astfel încât să arate că părțile au fost ascultate și să garanteze posibilitatea unui control public al administrării justiției (Hirvisaari împotriva Finlandei, nr._/99, pct. 30, 27 septembrie 2001). Altfel spus, art. 6 îi atribuie instanței obligația de a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor părților, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora și fără a fi înțeleasă ca implicând un răspuns detaliat pentru fiecare argument.
Aplicând jurisprudența instanței de contencios a drepturilor omului în prezenta cauză, Curtea constată că instanța de apel, prin decizia recurată, a apreciat asupra relevanței argumentelor susținute de către apelantul-reclamant în dezvoltarea motivelor de apel și a oferit un răspuns specific și explicit argumentului considerat esențial, legat de aprecierea mijloacelor de probă - reținând că motivul de nulitate invocat de reclamant nu este confirmat prin probele administrate în cauză – și de modul de aplicare și de interpretare a dispozițiilor legale incidente în cauză – reținând că au fost aplicate corect dispozițiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală.
Prin urmare, Curtea constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ. nu este întemeiat.
În ceea ce privește invocarea cazului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.pr.civ., Curtea arată că acest motiv de recurs se referă la un act juridic unilateral sau bilateral dedus judecății, în înțelesul de negotium, adică o manifestare de voință săvârșită cu intenția de produce efecte juridice, adică de a crea, modifica sau stinge un raport juridic. Acest caz de recurs este incident în situația în care, deși clauzele actului juridic înțeles ca negotium sunt clare, lipsite de echivoc, totuși judecătorul cauzei îi „schimbă natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”, cu încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. 1 C.civ. (potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante).
Cauza de față este o acțiune în constatarea nulității absolute a unui proces-verbal întocmit de pârâtul R. F. în continuarea cercetărilor penale în dosarul penal nr. 35/P/2005, pe motivul că cuprinde anumite mențiuni care nu corespund realității; astfel că instanța constată că în cauza de față reclamantul nu a dedus judecății instanței vreun act juridic în sens de negotium, cu privire la care să poată invoca faptul că instanța de apel i-ar fi schimbat natura sau înțelesul vădit lămurit al acestuia; și nici nu a indicat în ce fel consideră recurentul-reclamant că ar fi incident acest caz de modificare, motiv pentru care Curtea constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.pr.civ. nu este incident în cauză, fiind invocat doar formal.
În sprijinul motivului de recurs privind aplicarea greșită a legii, reglementat de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., reclamantul invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 184 C.pr.civ. și ale art. 111 C.pr.civ., prevederi legale care reprezintă temeiul juridic invocat de reclamant în acțiunea privind constatarea nulității procesului-verbal întocmit în data de 17.03.2005 de intimatul-pârât R. F..
Potrivit dispozițiilor art. 184 C.pr.civ. „dacă nu este caz de judecată penală sau acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de probă”. Aceste prevederi legale sunt cuprinse în Titlul III al Codului de procedură civilă (Procedura înaintea primei instanțe), cap. III (Judecata), Secțiunea a III-a (Administrarea dovezilor), în secțiunea referitoare la dovada cu înscrisuri și verificarea de scripte.
Verificarea de scripte, inclusiv procedura falsului, sunt aplicabile numai înscrisurilor care sunt folosite ca mijloace de probă într-un proces civil în curs de desfășurare, codul de procedură civilă reglementând că aceste proceduri pot fi folosite numai în cadrul unui proces civil pendinte, deci instanța de judecată va verifica, pe cale incidentală, un înscris folosit ca mijloc de probă de una din părțile litigiului, această procedură nefiind aplicabilă chiar actului juridic ce face obiectul material al procesului.
Codul de procedură civilă nu reglementează posibilitatea cercetării falsului unui înscris pe cale principală, scopul instituirii dispozițiilor art. 184 C.pr.civ. fiind acela de a se înlătura dintr-un proces pendite, un înscris folosit ca mijloc de probă, cu consecințe sub aspect probator asupra dezlegărilor în fapt și în drept ce vor fi date de instanță în respectivul proces civil.
Prin urmare, Curtea constată că în mod corect ambele instanțe de fond au constatat inaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 184 C.pr.civ.
Nu este întemeiată nici critica prin care se susține că în mod greșit instanțele nu au făcut aplicarea dispozițiilor art. 111 C.pr.civ., deoarece potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 3 și 6 C.pr.civ., instanța nu este ținută de temeiul juridic invocat de reclamant, ci va da acțiunii calificarea juridică corectă, în raport de situația de fapt invocată de reclamant și de obiectul cererii de chemare în judecată.
Făcând o aplicarea corectă a dispozițiilor art. 129 C.pr.civ., ambele instanțe de fond nu au reținut ca fiind incidente în cauză dispozițiile art. 111 C.pr.civ., deoarece nu este întrunită o condiție de admisibilitate a acțiunii în constatare, ca reclamantul să solicite constatarea existenței sau inexistenței unui drept al său în contradictoriu cu pârâtul care îi contestă acest drept subiectiv civil. Or, constatarea că în procesul-verbal contestat s-a trecut în mod eronat faptul că „pe . fost identificat nici un magazin, iar la intersecția acestei străzi cu Bulevardul 1 Decembrie 1918, la nr. 3G, se află farmacia (…)”, când în realitate „la intersecția Rampei cu Bulevardul 1 Decembrie 1918 există mai multe magazine de profil alimentar, dar și magazinul . SRL ce are punctul de lucru pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, la nr. 3B” (așa cum susține reclamantul) nu are ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept, ci a unei situații de fapt.
În aceste condiții, Curtea constată că în mod corect instanțele de fond au analizat cererea de constatare a nulității procesului-verbal ca o acțiune în nulitate, iar pe fond au analizat motivul de nulitate invocat de reclamant, în baza probelor administrate în cauză, constatând că motivul de nulitate invocat de reclamant nu este susținut din punct de vedere probatoriu.
Nu este întemeiată critica potrivit căreia în mod greșit instanța de apel a respins cererile privind administrarea în cauză a probelor constând în audierea de martori, cercetarea la fața locului, interogatoriul pârâților și cu expertiza tehnică, deoarece se constată că reclamantul a solicitat administrarea acestor mijloace de probă pentru a dovedi existența infracțiunii de fals cu ocazia întocmirii procesului-verbal, or instanța civilă nu are competența de a stabili existența sau inexistența vreunei fapte de natură penală.
Nici critica potrivit căreia în mod greșit instanța de apel i-a respins solicitarea de atașare a dosarului nr. 35/P/2005 al DNA nu este întemeiată, având în vedere că prin această cerere recurentul-reclamant intenționa să dovedească faptul că în dosarul penal nu s-a făcut prezentarea materialului de urmărire penală, că procesul-verbal nu este semnat de reclamant; că nu a avut posibilitatea studierii dosarului penal, că nu a fost asistat de apărător sau că procesul-verbal nu a fost încheiat în prezența unui martor asistent; aspecte care aparțin de procedura penală de desfășurare a unui proces penal, asupra cărora instanța civilă nu are competența de a se pronunța.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul – reclamant I. D. G. împotriva deciziei civile nr. 39A/21.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți R. F., Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial București, Direcția G. de Poliție a Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 17.05.2013.
Președinte, Judecător,Judecător,
C. M. Steluța Z. D. M. A. M.
Grefier,
D. L.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. GC/2 ex.
13.06.2013
Jud. apel: C. M.
I. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1359/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 800/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
