Pretenţii. Decizia nr. 1359/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1359/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 53048/3/2011
Dosar nr._
(1237/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1359
Ședința publică de la 19.09.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IONELIA DRĂGAN
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. B..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant P. H., împotriva sentinței civile nr.103 din 21.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
P. are ca obiect: pretenții – despăgubiri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa părților, precum și faptul că recurentul reclamant a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. 2 din codul de procedură civilă cu privire la judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai are cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea hotărâri recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Apreciază că în cauză s-a făcut dovada calității de reprezentant a avocatului reclamantului, depunându-se actele și înscrisurile doveditoare necesare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.07.2011, pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă, sub nr._, reclamantul P. H., conform Legii nr. 221/2009, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a formulat cerere prin care a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative de deportare a mamei petentului, la muncă forțată în URSS, în perioada 14.01.1945 până la 19.03.1947, obligarea pârâtului la acordarea unei despăgubiri în cuantum de 10.0000 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului material suferit ca urmare a măsurii suferite, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, arătând că nu i s-au acordat nici un fel de despăgubiri ca măsuri reparatorii și că măsura suferită este asimilată unei condamnări cu caracter politic, fiind o măsură abuzivă în răspunderea Statului R..
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 3-6 ale Legii nr.221/2009, art. 242 alin. 2 și art. 274 alin. 1 C.pr.civilă.
În susținerea cererii, s-au depus la dosar înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.103/21.01.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția lipsei calității de reprezentant și a anulat acțiunea formulată de reclamantul P. H., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 83, alin.1. C.proc.civ., potrivit cărora „orice cerere adresată instanțelor judecătorești, prin mandatar trebuie însoțită de procura în original sau în copie legalizată”.
Art.113 alin.1 din Statutul avocaților stabilește că dreptul avocatului de a reprezenta ori a exercita orice alte activități specifice profesiei se naște din contractul de asistență juridică, încheiat în formă scrisă, între avocat și client. A..3 al aceluiași text de lege prevede ca avocatul nu poate acționa decât în limitele contractului încheiat cu clientul său.
Contractul de asistență juridică prevede în mod expres întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială.
La dosarul cauzei a fost depusă o „împuternicire” eliberată de Bernd B.Fabritius, în calitate de avocat, dar fără a se face dovada, în condițiile legii nr. 51/1995 a calității pe care acesta pretinde ca o are.
Conform art. 96, alin.1 lit.c din legea nr. 51/1995 dispozițiile capitolului VIII se aplică avocaților care și-au obținut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European, care își exercită profesia pe teritoriul României prin prestare de servicii.
Art. 97, alin.1, lit.a în sensul prezentului capitol avocat reprezintă orice persoană provenind dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, care este autorizată să-și desfășoare activitățile profesionale sub titlul profesional corespunzător obținut într-un stat membru.
Tribunalul a reținut incidența prevederilor înscrise în art. 98, art. 99 alin.1 și 2, art. 110 alin.1 și 2, art. 111 din Legea nr. 51/1995, apreciind că aceste norme consacră obligativitatea numitului Bernd Fabritius de a respecta regulile de procedura aplicabile în fața instanței române, respectiv de a face dovada calității de avocat conform statului de origine, fie prin depunerea unei împuterniciri avocațiale care sa respecte exigentele art. 99 și a unei legitimării din care sa rezulte calitatea sa, fie prin depunerea unei procuri sub semnătură legalizată din care să rezulte mandatul acordat pentru semnarea acțiunii în numele reclamantului, conform art. 68 din Codul de procedură civilă.
Cum reclamantul, deși legal citat la domiciliul sau, nu a precizat dacă își însușește cererea făcută prin reprezentant, nu a prezentat contractul de asistență juridică pentru a verifica limitele în care poate acționa reprezentantul convențional și nu a depus la dosar împuternicire avocațială pentru a face dovada calității, Tribunalul a admis excepția lipsei calității de reprezentant ș a anulat cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul P. H..
În motivare, recurentul reclamant susține că instanța de fond, în mod nelegal, a anulat cererea, întrucât avocatul său a prezentat instanței împuternicirea avocațială semnată de reclamant, personal, legalizată, inclusiv cu anexarea unei copii după actul de identitate. În această împuternicire este specificat în mod expres dreptul împuternicitului de a depune cerere și de a face tot ce este necesar în vederea despăgubirii pe baza Legii nr.221/2009.
Conform art.96 alin.1 lit.c, art.97 alin.1, din Legea 51/1995, dispozițiile cap. VIII se aplica avocaților care și-au obținut calificarea profesională în unul din statele membre în UE și care sunt îndreptățiți să exercite profesia de avocat în unul din statele membre UE, pe bază de reciprocitate, ei își exercită profesia prin prestații de servicii. Pentru aceasta este suficientă prezentarea cărții de identitate profesionale de avocat, eliberat de baroul Uniunii Europene de avocați.
În nici una din citațiile emise sau în altă formă instanța nu a formulat dubii în legătură cu calitatea de avocat,ca drept de exercitare ale acestei profesii protejate și membru în baroul UE. Dacă instanța ar fi arătat asemenea dubii, fără întârziere avocatul reclamantului ar fi prezentat dovezile existente, chiar dacă este cu totul neuzual în sistemul de jurisdicție din statele UE de a nega calitatea profesională a unui avocat înregistrat la barou, înregistrarea în UE fiind una publică, deci în registru public, lecturabil de oricine, inclusiv de către instanțele din UE. Înregistrarea avocatului se găsește cu simpla introducere a numelui (Fabritius) și a codului menționat în antet (_) pe site-ul baroului.
Deoarece instanța nu a solicit o dovadă asupra calității de avocat (care se aduce cu dovezile profesionale anexate) și nici nu s-a învederat consecința anulării cererii depuse de reclamant fără aceste dovezi, nu s-a acordat un termen în acest sens, mai mult nici nu a atras atenția părților că ar lipsii aceste dovezi, anularea cererii este nelegală.
Împuternicirea semnată de reclamant îl îndreptățește pe avocat în mod explicit să depună cereri de introducere de acțiuni la tribunalul competent și să facă tot ce este necesar în procedura pe baza Legii nr.221/2009.
Intimatul legal citat nu a formulat întâmpinare.
In recurs, nu au fost admnistrate probe noi.
Analizând legalitatea sentinței civile recurate prin prisma criticilor cu care a fost legal sesizată și a prevederilor incidente cauzei, în limitele stabilite prin art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Criticile prin care se contestă legalitatea soluției date în cauză pe excepția lipsei dovezii de reprezentant sunt susceptibile de încadrare în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,din perspectiva căruia recursul va fi analizat, potrivit celor ce se vor arăta în continuare.
În speță, cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamant, prin împuternicit – avocat Bernd Fabritius, în cadrul Baroului avocaților Munchen, împuternicit cu acest drept prin procură sub semnătură privată, certificată de același avocat aflată la fila 5 dosar fond.
Curtea reține că potrivit art. 103 din Legea nr. 51/1991 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat: „Avocatul care dorește să profeseze în România sub titlul profesional din statul membru în care și-a obținut calificarea profesională se înscrie în tabloul special ținut de barourile române, în condițiile prezentului articol, ale art. 13 alin. (6) și ale statutului profesiei. Autoritatea română competentă înscrie avocatul solicitant pe baza prezentării unui certificat care atestă înregistrarea lui la autoritatea competentă din statul membru de origine. Autoritatea română competentă informează autoritatea competentă din statul membru de origine despre înscriere. Certificatul prevăzut la alin. (2) trebuie să fie eliberat cu cel mult 3 luni înainte de formularea cererii de înscriere în Tabloul avocaților din România. La publicarea numelor avocaților înscriși în România, autoritatea română competentă va publica și numele avocaților înscriși potrivit prezentei secțiuni”.
În același timp, potrivit art. 110 alin. 1 și 2 din Legea nr. 51/1991 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, normă specială și derogatorie de la cele înscrise în secțiunile 1 și 2 ale capitolului VIII al legii de referință: „În condițiile prezentei secțiuni, avocații provenind din statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European pot desfășura în România activități profesionale care pot fi exercitate ocazional sub forma prestării de servicii. Activitatea de prestare de servicii prevăzută la alin. 1 se exercită în România prin reprezentarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și persoanelor juridice în justiție sau în fața autorităților publice, în condițiile prevăzute pentru avocații stabiliți în acest stat, fără a fi necesară înscrierea în barou”
Procedând la interpretarea logică a acestor norme, Curtea retine că regula instituită pentru exercitarea cu caracter permanent a profesiei în România de către avocații care au obținut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European, cum este și cazul persoanei împuternicite de reclamantul din prezenta cauză, este aceea a înscrierii acestor avocați în tabloul special ținut de barourile române, în condițiile art. 13 alin. (6) și ale statutului profesiei, excepția fiind reprezentată de situația prevăzută în art. 110 -111 din actul normativ de referință - aceea a desfășurării ocazionale de activități profesionale de către astfel de avocați, sub forma prestării de servicii.
Or, în cauză, așa cum s-a arătat anterior, avocatul împuternicit de reclamant activează permanent în cadrul Baroului de avocați Munchen.
În aceste condiții, pentru a se putea reține incidența secțiunilor 1 și 2 ale capitolului VIII al Legii nr. 51/1995 și deci neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 68 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, era necesar a se stabili pe baza de probe, că avocatul care a primit mandat de la reclamant exercită cu caracter permanent activitatea profesională de avocat în România.
Chiar dacă nu s-ar retine incidența în cauză a prevederilor înscrise în art. 110 din Legea nr. 51/1995,în lipsa probelor administrate de reclamant, în cauză, Curtea nu poate face abstracție de faptul că la data de 23.08.2012, reclamantul a depus un exemplar al aceleiași cereri de chemare în judecată (filele 32-34 dosar fond), cerere care cuprinde atât semnătura reclamantului, cât și mențiunea că își însușește toate cele scrise de împuternicitul său, și prin urmare, și cererea de chemare în judecată, în integralitatea sa.
În aceste condiții, chiar dacă s-ar fi apreciat că procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată nu îndeplinea cerințele impuse de art. 68 alin.1 din Codul de procedură civilă, o atare manifestare de voință a reclamantului nu făcea operantă în speță sancțiunea prevăzută de art. 161 din Codul de procedură civilă, aceea a anulării cererii de chemare în judecată pentru lipsa dovezii calității de reprezentant al reclamantului, cum greșit a considerat instanța de fond.
Aceasta deoarece chiar în ipoteza în care nu ar fi existat un mandat care să îndeplinească condițiile impuse de art. 68 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată la data sesizării instanței, prin depunerea acestui act procesual, la data de 23.08.2012, reclamantul confirmă, în mod expres, promovarea acțiunii din prezenta cauză, de către persoana care a acționat în calitate de împuternicit.
Or, în acest mod, reclamantul a ratificat ulterior actul procesual exercitat de către împuternicitul său, după regulile de drept substanțial care guvernează contractul de mandat în general, cuprinse în art. 1546 alin. (2) raportat la din Codul civil, reguli care sunt aplicabile și în cazul mandatului judiciar, în condițiile în care nu există prevederi procesuale derogatorii sub acest aspect.
Fiind, așadar, aplicabil principiul potrivit căruia ratificarea valorează mandat, urmează a se reține că, și în ipoteza în care mandatarul a promovat acțiunea în numele și pentru reclamant fără a avea mandat valabil, nu se putea dispune anularea acțiunii pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.
De altfel, așa cum rezultă din prevederile înscrise în art. 161 din Codul de procedură civilă, când instanța constată lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale a părții sau când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri. Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea.
În considerarea acestei norme, Curtea urmează a retine că deși excepția de procedură a lipsei calității de reprezentant, este peremtorie, pentru că duce la anularea cererii, ea începe prin a avea efect dilatoriu, deoarece nulitatea nu intervine automat, la data la care se invocă excepția ci, numai dacă nu se face dovada calității de reprezentant în termenul acordat de lege.
Contrar susținerilor din recurs, Curtea retine că la data de 05.07.2012, tribunalul, sesizat cu o cerere de repunere pe rol a cauzei, (ca urmare a măsurii suspendării acesteia dispuse la data de 20.02.2012), a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a preciza dacă își însușește acțiunea formulată de avocatul său sau de a face dovada calității acestuia de avocat, la dosar fiind anexată dovada citării reclamantului cu această mențiune - fila 38 dosar fond.
Așa fiind, nu se poate retine nici o vătămare procesuală a recurentului, dedusă din aplicarea prevederilor înscrise în art. 161 alin. 1 din Codul de procedură civilă, critica acestuia vizând greșita neacordare a unui termen pentru a face dovezi sub aspectul calității de reprezentant a avocatului său și a calității acestuia de avocat fiind nefondată.
Reținând însă că, așa cum s-a argumentat anterior, reclamantul și-a însușit acțiunea, Curtea nu poate decât să constate că aprecierea instantei de fond în sensul incidentei în cauză a sancțiunii nulității cererii de chemare în judecată, prevăzută de art. 161 alin. 2 din Codul de procedură civilă, este greșită.
În consecință, criticile formulate pe acest aspect sunt întemeiate și fac aplicabil cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, astfel că, în limita lor, recursul reclamantului apare ca fondat.
În conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) din Codul de procedură civilă cu referire la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (5) din Codul de procedură civilă aplicabile în cauză întrucât procesul a fost rezolvat greșit pe excepție, ceea ce a împiedicat ., Curtea va dispune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul reclamant P. H., împotriva sentinței civile nr.103 din 21.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. D. M. I. M.-A.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehdact.B.I./M.I.
2 ex./04.10.2013
-------------------------------------------------
T.B.- Secția a V-a – M.G.
| ← Accesiune. Decizia nr. 2044/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 1008/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
