Evacuare. Decizia nr. 1733/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1733/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 21397/302/2010
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1733R
Ședința publică din data de 18.10.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - Z. D.
JUDECĂTOR - C. M. STELUȚA
JUDECĂTOR - M. D. L.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul – reclamant – pârât I. Ș. împotriva deciziei civile nr. 347/04.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă – reclamantă Administrația F. Imobiliar, cu intimații – pârâți Primăria M. București prin Primar ȘI C. L. Sector 5 București și cu intimata – pârâtă Primăria M. București, cauza având ca obiect „ obligația de a face”.
Dosarul se află la primul termen în recurs și a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimata – reclamantă – pârâtă Administrația F. Imobiliar – reprezentată de consilier juridic D. M. cu delegație, intimații – pârâți Primăria S. 5 București și C. L. Sector 5 București – ambii reprezentați de consilier juridic R. S. cu delegație, lipsind recurentul – reclamant – pârât I. Ș. și intimata – pârâtă Primăria M. București prin Primar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul – reclamant – pârât nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, stabilită prin rezoluție și nici motivele de recurs.
S-a mai învederat instanței, că la data de 26.09.2013, la registratura secției s-a înregistrat cererea formulată de intimații – pârâți C. L. al S. 5 București și Primăria S. 5 București, prin care solicită comunicarea motivelor de recurs în vederea depunerii întâmpinării și formulării apărării în dosar.
La data de 11.10.2013, s-a înregistrat cererea formulată de recurentul – reclamant – pârât Ș. I., prin care, în temeiul art. 246 alin.1 Cod de procedură civilă, declară că renunță la judecată.
Curtea pune în discuție excepția de netimbrare a recursului și cererea de renunțare la judecarea recursului formulată de recurentul – reclamant – pârât.
Reprezentantul intimatei – pârâte – reclamante Administrația F. Imobiliar depune la dosar delegația de reprezentare și având cuvântul solicită în principal anularea recursului ca netimbrat.
În subsidiar, iar în cazul în care se va timbra până la sfârșitul ședinței de judecată, solicită respingerea cererii de renunțare la judecarea cauzei, nefiind formulată în fața instanței.
Aceleași concluzii le formulează și reprezentanta intimaților – pârâți Primăria Sector 5 București și C. L. Sector 5, care depune la dosar delegația de reprezentare.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare atât asupra excepției de netimbrare, cât și pe cererea de renunțare la judecarea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 26.11.2010 si înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 5 București sub nr._ , reclamantul I. S. a solicitat obligarea paraților Municipiul București, Primăria sectorului 5 București, C. L. sector 5 București si . încheie contract de închiriere pentru apartamentul nr. 2, situat in București, ., ., parter, sector 5
In motivarea cererii, se arata, in esența, ca printr-o hotărâre judecătoreasca a fost evacuat din apartamentul nr. 26, situat in ., ., sector 5, fiind nevoit sa ocupe abuziv apartamentul in discuție si, cu toate ca a făcut numeroase demersuri către instituțiile parate, nu i-a fost emis un ordin de repartiție.
In dovedirea cererii, solicita administrarea probei cu înscrisuri
In drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 114/1996.
La 21.01.2011, parații Primăria sectorului 5 București si C. L. sector 5 București au formulat întâmpinare, prin care invoca excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând ca locuinta apartine unitatii administrativ-teritoriale, nu este sociala si nu se repartizează de primăria de sector.
La 20.05.2011, parata . formulat întâmpinare si cerere reconvenționala, prin care solicita respingerea cererii principale si evacuarea reclamantului din apartament.
In motivare, se arata ca imobilul se afla in proprietatea M. Bucuresti si in administrarea . la dispozitia Primariei sectorului 5 Bucuresti pentru repartizare.
In dovedirea cererii, solicita administrarea probei cu inscrisuri
In drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 115-119 C. proc. civ.
La data de 27.06.2011, reclamantul-parat a formulat întâmpinare la cererea reconvenționala, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active, arătând ca parata-reclamanta nu este decât administratorul imobilului.
Prin sentința civilă nr.7540/30.09.2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocata de parații Primăria S. 5 București si C. L. Sector 5 București; s-a admis cererea formulată de reclamantul – parat I. Ș., in contradictoriu cu parații Municipiul București, Primăria S. 5 București, C. L. Sector 5 București si paratul – reclamant . fost obligați paratii si paratul – reclamant sa încheie cu reclamantul – parat un contract de închiriere pentru apartamentul nr. 2, situat in București, ., ., parter, sector 5; s-a respins excepția lipsei calității procesuale active, invocata de reclamantul – parat și s-a respins ca neîntemeiata cererea reconvenționala, formulata de paratul – reclamant . ca obiect evacuarea reclamantului – parat din apartament.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul – parat I. Ș. ocupa in fapt, împreuna cu membrii familiei sale, apartamentul nr. 2, situat in București, ., ., parter, sector 5, după ce a fost evacuat din apartamentul nr. 26, situat in ., ., sector 5.
După cum a rezultat din punctul de vedere exprimat de . la fila nr. 81 din dosar, apartamentul in litigiu nu este o locuință socială, fiind in administrarea paratei-reclamante.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocata de parații Primăria sectorului 5 București si C. L. sector 5 București, instanța a soluționat-o cu întâietate, astfel cum impune art. 137 C. proc. civ.
Astfel, a reținut ca prin HCGMB nr. 425/2003 a fost aprobat Regulamentul de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat, conform cu care vor avea prioritate la repartizarea unei locuințe din fondul locativ de stat disponibilizate din mișcarea a II-a, printre alții, familii si persoane care au fost evacuate din locuințe retrocedate (art.5).
Or, din considerentele sentinței civile nr. 7029/30.10.2009 a Judecătoriei sectorului 5 București, prin care a fost soluționata o cerere de ordonanța președințiala, având ca obiect evacuare, apartamentul din . restituit foștilor proprietari.
Totodată, conform art. 7, cererile de repartizare vor fi soluționate de către primăria sectorului pe raza căreia au domiciliul stabil.
După cum a rezultat din adresa Biroului spatii de locuințe din cadrul Primăriei sectorului 5 București, pentru apartamentul din .-a emis repartiție, iar cererea reclamantului-parat in acest sens nu a fost soluționata.
Instanța a apreciat ca, date fiind atribuțiile legale conferite paraților in procedura repartizării locuințelor, excepția invocată fiind neîntemeiată.
In ceea ce privește cererea principala, pentru început a reținut că până în acest moment, nu a fost soluționata, favorabil sau nu, solicitarea reclamantului-parat de a i se repartiza locuința pe care o ocupa in fapt, in condițiile in care nu s-a emis o alta repartiție si nu s-a făcut dovada existentei altor cereri ale căror titulari sa aibă prioritate conform criteriilor legale si a celor adoptate la nivelul Primăriei sectorului 5 București.
Or, instanța a apreciat ca este nepermis ca, in condițiile nevoilor locative evidente, de notorietate, autoritățile administrației publice locale, pe lângă faptul ca transfera uneia alteia responsabilitatea pentru administrare si repartizare, să tolereze situația juridica incerta a reclamantului-parat in imobil, sa nu ii soluționeze in vreun fel cererea privind atribuirea locuinței, dar nici sa nu repartizeze apartamentul unei alte persoane, posibil mai indreptatite si sa solicite evacuarea, prin administratorul imobilului, doar când se confrunta cu o acțiune in justiție.
In consecința, prezenta cererea a fost admisa, iar parații, in calitatea lor de proprietar, administrator si responsabili cu repartizarea, au fost obligați la încheierea contractului de închiriere.
In ceea ce privește cererea reconvenționala, a fost soluționata mai întâi excepția lipsei calității procesuale active, invocata de reclamantul-parat prin întâmpinare.
Evident ca, in calitatea sa de administrator al apartamentului, . îndreptățita sa promoveze acțiuni in evacuarea persoanelor ce ocupa spațiul de locuit fără titlu locativ, astfel că excepția este neîntemeiata.
Neîntemeiata este si cererea reconvenționala, deoarece, urmare a admiterii cererii principale, reclamantul-parat ocupa apartamentul in baza unui titlu locativ pe care parații trebuie sa il emită, astfel ca nu va putea fi evacuat decât pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale.
Împotriva acestei soluții în termen legal, motivat și timbrat au formulat apel apelanții-pârâți Primăria S. 5 București prin Primar, C. L. Sector 5 București prin Primar și Primăria M. București prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă la data de 18.11.2011.
În drept, au fost invocate prevederile art.282 Cod procedură civilă.
Pârâtul Municipiul București în motivarea apelului formulat susține faptul că instanța de judecată nu se poate substitui acordului de voință al părților în sensul încheierii acestui contract de închiriere, întrucât proprietarul bunului este singurul care dispune de opțiunea de a închiria sau nu spațiul respectiv. Proprietarul nu poate fi obligat la închirierea niciunui bun din patrimoniul sau, pe care este liber a-l gestiona cum crede de cuviință. Faptul ca reclamantul si-a exprimat dorința de a încheia acest contract, nu determina in mod automat obligația corelativa a proprietarului de a încheia contractul. Un contract de închiriere are caracter consensual, ceea ce înseamnă o manifestare de voința din partea ambelor parți, fără vreo constrângere a acestui consimțământ.
F. de cele de mai sus, a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței civile apelate, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
In drept art. 282-298 C.proc.civ
Intimații nu a formulat întâmpinare.
Intimatul Ș. I. a formulat cerere de aderare la apel prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul obligării pârâților să încheie ordinul de repartiție, contractul de închiriere și contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul în litigiu.
Prin decizia civilă nr. 347 A din 04.04.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, s-au admis apelurile principale formulate de Primăria S. 5 București prin Primar, C. L. Sector 5 București prin Primar și Primăria M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 7540/30.09.2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, în contradictoriu cu apelantul-reclamant-pârât I. Ș. și intimata-pârâtă-reclamantă Administrația F. Imobiliar, a fost schimbată în parte sentința civilă apelată în sensul că s-a respins acțiunea principală, ca neîntemeiată, s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate și s-a respins cererea de aderare la apel, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în raport de situația de fapt reținută corect de instanța de fond, chiar dacă reclamantul are vocația legală la atribuirea unei locuințe sociale, față de situația personală a acestuia, trebuie respectată procedura prevăzută de actele normative incidente în cauză - Legea 114/1996, O.U.G nr.40/1999 și actele administrative emise de autoritățile administrative - pentru a fi încheiate demersurile legale, pentru a nu se încuraja arbitrariul în atribuirea unei locuințe din această categorie, prin ocuparea uneia libere și, ulterior printr-o acțiune în justiție de legalizare a demersului întreprins și, totodată pentru păstrarea echității față de celelalte persoane ce ar avea aceeași vocație de a beneficia de o asemenea locuință și respectă procedura prevăzută de lege.
Așa cum corect s-a reținut, prin HCGMB nr. 425/2003 a fost aprobat Regulamentul de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat, conform cu care vor avea prioritate la repartizarea unei locuințe din fondul locativ de stat disponibilizate din mișcarea a II-a, printre altii, familii si persoane care au fost evacuate din locuinte retrocedate (art.5). Or, din considerentele sentintei civile nr. 7029/30.10.2009 a Judecatoriei sectorului 5 Bucuresti, prin care a fost solutionata o cerere de ordonanta presedintiala, avand ca obiect evacuare, apartamentul din . restituit fostilor proprietari, iar conform art. 7, cererile de repartizare vor fi solutionate de catre primaria sectorului pe raza careia au domiciliul stabil.
Instanța de judecată poate suplini consimțământul la încheierea contractelor în situați în care refuzul acordării este apreciat ca fiind abuziv, respectiv în situația în care cealaltă parte a contractului îndeplinește toate condițiile legale, a respectat cerințele legii, ordinea de prioritate și este refuzat în mod nejustificativ încheierea contractului.
Or, în speță nu s-a regăsit o asemenea situație, chiar reclamantul în cererea de chemare în judecată arătând că a ocupat în mod abuziv locuința respectivă.
Față de aceste considerente, tribunalul a constatat criticile aduse prin motivele din apelurile principale ca întemeiate, astfel încât, în baza art. 296 C.pr.civ. a admis aceste apeluri, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a respins acțiunea principală, ca neîntemeiată, și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Referitor la cererea de aderare la apel, tribunalul a constatat că prin aceasta s-a reiterat obiectul cererii principale, fără a se aduce noi argumente, astfel că față de considerentele avute în analizarea apelurilor principale, s-a apreciat această cerere de aderare la apel ca nefondată și a fost respinsă ca atare.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul-pârât I. Ș..
La termenul de judecată din data de 18.10.2013, instanța a pus în discuția părților excepția netimbrării.
Cu privire la excepția netimbrării, se rețin următoarele:
La data înregistrării dosarului, contestatorului i s-a pus în vedere, prin citație, să achite taxa de timbru în cuantum de 100 lei sub sancțiunea anulării recursului, ca netimbrat.
Taxa de timbru datorată de către contestator a fost stabilită, în conformitate cu dispozițiile art.26 din din O.U.G. nr.80/2013.
Se constată că contestatorul a fost citat cu această mențiune pentru termenul de judecată din data de 18.10.2013, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 8 din dosarul de recurs.
Curtea constată că nu a depus nicio dovadă privind achitarea taxei de timbru datorate, neîndeplinindu-și obligația de plată a taxei de timbru.
Având în vedere că I. Ș. nu s-a conformat obligației procedurale dispuse, în conformitate cu art. 33 din O.U.G. nr.80/2013 cu aplicarea art. 317-321 din Codul de Procedură Civilă, va constata că contestația în anulare este netimbrată, motiv pentru care va anula, ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatorul I. Ș. împotriva deciziei civile nr. 347A/04.04.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul-reclamant –pârât I. Ș. împotriva deciziei civile nr. 347A/04.04.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele - pârâte Primăria S. 5 București prin Primar și C. L. Sector 5 București prin Primar, intimata-pârâtă-reclamantă Administrația F. Imobiliar și intimata-pârâtă Primăria M. București prin Primarul General.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. Z. M. Steluța C. D. L. M.
GREFIER
L. D.
Red. D.Z.
Tehnored. C.G./D.Z. 2 ex
22.10.2013
Jud. apel: C. V.
I. N.
← Legea 10/2001. Decizia nr. 900/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 311/2013. Curtea... → |
---|