Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 872/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 872/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 59571/3/2010*
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 872 R
Ședința publică de la 23.04.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – F. C.
JUDECĂTOR – D. L. M.
JUDECĂTOR – P. F.
GREFIER – S. V.
………………….
Din partea Ministerului P. – P. de pe lângă Curtea de Apel București participă procuror D. B..
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul reclamant B. G., de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.M.B. și de recurentul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împotriva sentinței civile nr. 406/10.03.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, având ca obiect „reparare prejudicii erori judiciare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant B. G. personal și asistat de avocat P. Rakoczy A., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.M.B. și recurentul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul recurentului reclamant B. G. arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului reclamant B. G. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Arată că își mențin concluziile din notele scrise depuse la dosar. Arată că instanța nu avea cum să motiveze hotărârea, atâta timp cât nu au putut să-și formuleze apărarea pentru daunele materiale, având în vedere că nu au avut acces la documente. Să se constate că la dosar sunt depuse doar câteva contracte. În primul ciclu procesual au făcut dovada că recurentul a făcut demersuri pentru a i se restitui aceste bunuri. Consideră că singura modalitate de a se soluționa această cauză este de a se trimite dosarul spre rejudecare în fond pentru a putea formula apărări.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursurilor formulate de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.M.B. și de recurentul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul de a se reduce daunele morale. Cu privire la recursul formulat de reclamant solicită respingerea acestuia ca nefondat. Consideră că în mod corect a fost respins capătul de cerere privind daunele materiale. Cu privire la daunele morale consideră că nu se impune majorarea acestora.
Apărătorul recurentului reclamant B. G. arată că societatea pe care o deținea reclamantul era o societate cu administrator și asociat unic. Delegarea activității către o altă persoană nu era posibilă. Să se constate că a fost imposibilă orice comunicare cu partenerii de afaceri. În ceea ce privește achitarea, arată că nu există nici o dovadă clară a emitentului acelor titluri că acestea erau false. Cu privire la recursul formulat de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.M.B. și de recurentul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București solicită respingerea acestora și să se constate că au fost acordate daune și mai mari. Arată că au dovedit că reclamantul avea acces în cercuri foarte înalte și este evident că atunci când a fost arestat a fost prejudiciat major.
Recurentul reclamant B. G. personal arată că la două zile după ce a fost arestat s-a dat un comunicat prin care s-a anunțat că este un pericol la siguranța națională.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, la data de 09.12.2010, reclamantul B. G. a chemat în judecat pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de_ euro, reprezentând daunele materiale și morale pentru privarea ori restrângerea libertății sale în mod nelegal, în conformitate cu dispozițiile art. 504-507 Cod procedură penală.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 12 iulie 2006 a fost reținut pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore de către P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT, Structura Centrală, fiind acuzat de fals, uz de fals, falsificarea de monede, timbre sau alte valori (art. 282 Cod penal), raportat la infracțiunea de falsificarea de valori străine (art. 284 Cod penal).
Același parchet a formulat propunerea de arestare preventivă a sa, în referatul de propunere menționând fapte ireale, către Tribunalul București, care a dispus prin încheiere, arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.
A fost pus în libertate la data de 05.01.2007, iar la data de 10.01.2007 i s-a prezentat materialul de urmărire penală.
În temeiul dispozițiilor art. 275 și următoarele din Cod procedură penală a formulat plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală la data de 12.01.2007, urmând procedura instituită de art. 278 Cod procedură penală, solicitând să i se comunice soluția dată de procurorul de caz în acest dosar. Din 12.01.2007 și până în data de 03.12.2007, când parchetul a înaintat dosarul spre judecare la Tribunalul București, nu i s-a comunicat nici o soluție.
Dosarul a primit numărul de înregistrare_/3/2007, fiind soluționat la fond cu soluția de achitarea reclamantului.
P. DIICOT, Structura Centrală a declarat apel, care a fost soluționat de către Curtea de Apel București, Secția a I-a Penală – în apel – cu soluția de achitare a acestuia, respingând apelul parchetului.
P. DIICOT, Structura Centrală a declarat recurs, care a fost soluționat de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, în dosarul nr._/3/2007 - în recurs - cu soluția de achitare a reclamantului, menținându-se soluția de la instanța de fond de achitare.
Cauza în recurs a avut termen la data de 22.11.2010 și s-a pronunțat la data de 30.11.2010, respingând recursul.
A mai arătat reclamantul că a fost asociat unic al .., firmă care a intrat în procedura insolvenței, iar pierderile cauzate de arestarea sa au fost în cuantum de_ euro.
De asemenea, reclamantul a mai precizat că, familia sa a avut foarte mult de suferit pe perioada judecării sale.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 504-507 Cod procedură civilă
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 406/10.03.2011 Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâtul la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că la data de 12 iulie 2006, reclamantul a fost reținut prin Ordonanța 19/D/P/2005 și ulterior arestat prin încheierea din 13.06.2006. La data de 05.01.2007 reclamantul a fost eliberat.
Prin sentința penală nr. 1198/13.10.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală s-a dispus achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a, coroborat cu art. 10 lit. d Cod procedură penală, pentru infracțiunea prevăzută de art.282 alin. 1 și 2 Cod penal și art. 7 lit. a din legea 39/2003.
Apelul declarat împotriva sentinței penale a fost respins prin decizia penală nr. 85/15.04.2010.
Recursul a fost respins ca nefondat prin decizia penală 4286/30.11.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Penală.
De asemenea Tribunalul a reținut că potrivit art. 504 alin. (2) și alin. (3) din Codul de procedură penală, are dreptul la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j.
În cauză, reclamantul a fost privat de libertate in perioada 12.07.2006-5.01.2007, dispunându-se ulterior achitarea sa prin hotărâre definitiva.
Izvorul răspunderii civile pe care a declanșat-o reclamantul are atât un caracter special, pentru că se raportează la dispozițiile legii penale, cât și un caracter general, de drept comun, pentru că vizează răspunderea civilă a Statului R. pentru activitatea desfășurată de autoritățile sale, în exercitarea atribuțiilor legale.
Tribunalul a apreciat că reclamantul a suferit un prejudiciu prin restrângerea libertății sale si, judecând în echitate, apreciază că suma de 50.000 lei acordata reclamantului cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit este suficientă pentru a oferi o reparație completă pentru atingerea adusă onoarei, reputației și persoanei reclamantului, atât în ceea ce privește viața sa privată cât și cea socială. In ceea ce privește daunele materiale, in opinia Tribunalului acestea nu au fost justificate, din înscrisurile depuse la dosar nerezultând existenta și cuantumul exact al prejudiciului invocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri reclamantul B. G., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
În motivarea apelului declarat de reclamantul B. G. s-a arătat că un prim termen de judecată a avut loc la 03.03.2011 care a devenit singurul termen, instanța apreciind că cererea sa se află în stare de judecată acordând cuvântul pe fond.
Apelantul reclamant a menționat că pentru soluționarea obiectivă a cererii este necesară proba cu o expertiză de specialitate, în conformitate cu dispozițiile art. 201 și urm. din codul de procedură civilă și că instanța a respins această probă, procedând la judecarea pe fond a cauzei doar pe baza înscrisurilor depuse la cererea de chemare în judecată, înscrisuri reprezentând acte comerciale doveditoare care, dacă erau expertizate de un expert de specialitate, se putea ajunge la suma solicitată prin cerere – în cuantum de_ euro –,sumă pe reclamantul a pierdut-o, acesta fiind administratorul . ce avea contracte pe Rusia privind livrarea gazului metan pentru România.
S-a precizat că ., urmare a arestării preventive a reclamantului, dovedită nelegală, a intrat în procedura insolvenței, iar pierderile cauzate au fost în cuantum de_ euro.
Apelantul-reclamant a arătat că instanța de fond nu a analizat suficient raportul de cauzalitate dintre activitatea procurorilor și judecătorilor care au dispus reținerea și implicit arestarea preventivă la propunerea DIICOT – Structura Centrală și prejudiciul moral și material produs în dauna sa, dovedit cu actele depuse la dosar odată cu cererea de chemare în judecată.
Dacă instanța de fond - în baza rolului activ al instanței - dispunea efectuarea unei expertize de specialitate, s-ar fi constatat în cadrul cercetării judecătorești că cererea de chemare în judecată a statului român prin Ministerul Finanțelor Publice este întemeiată.
În opinia reclamantului, instanța de fond a reținut în mod eronat în considerentele sentinței civile apelate, că daunele materiale suferite și pretinse în cererea de chemare în judecată nu au fost justificate, deși la dosar există suficiente înscrisuri doveditoare, care, dacă ar fi fost expertizate, concluzia expertului confirmă temeinicia cererii de chemare în judecată.
Referitor la despăgubirile morale acordate în sumă de 50.000 lei, apelantul-reclamant a menționat că instanța de fond nu a ținut cont că în calitate de administrator al S.C. Gazprom Trading SRL București, ce avea contracte comerciale cu Rusia pentru livrare de gaz metan pentru România, era cunoscut în mediul de afaceri, iar prin arestarea sa preventivă pe o perioadă de 180 de zile, a pierdut relațiile comerciale cu partenerii de afaceri.
Totodată, apelantul reclamant a arătat că a ajuns la divorț cu soția, creând prejudicii morale fiului său, care era student, iar în mediul său de afaceri a întâmpinat probleme legate de arestarea sa ilegală.
Apelantul reclamant mai susține că în ochii vecinilor este considerat ca fiind un "infractor", în realitate fiind un abuz al justiției finalizat cu un succes al justiției care a infirmat abuzul, reclamantul fiind achitat.
Cu privire la stabilirea sumei de 50.000 lei acordată drept despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, instanța în cadrul judecării în echitate, nu dezvoltă logica stabilirii acestei sume.
În motivarea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice s-a arătat că hotărârea apelata este netemeinică și nelegală, din următoarele considerente:
Mai mult, instanța de fond a reținut doar în parte unele dispoziții ale art. 504 Cod procedură penală și nu a extins cercetarea cauzei și la noțiunea termenului de stabilire a "privării sau restrângerii de libertate în mod nelegal", regăsită la alineatul imediat următor celui indicat, respectiv la alin.3 al art.504 Cod procedură penală, astfel că instanța de fond s-a oprit în motivare la acele dispoziții care nu pot fi invocate de sine stătător, normele juridice trebuind interpretate unele prin altele pentru a obține o interpretare corectă și completă a aceluiași articol de lege, nefiind o justă soluționare a cauzei numai extragerea anumitor dispoziții favorabile reclamantei, în scopul de a invalida susținerile părții adverse.
Oricât de subiectiv ar fi, prin natura sa, caracterul prejudiciului moral, numai o apreciere echilibrată, ar putea compensa dificultatea cuantificării sale, practica instanțelor de judecată în materie, oferind o mai concretă aplicare a criteriilor pe care le regăsim la art. 505 Cod proc. penală, pentru stabilirea felului și întinderii reparației: "durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă. "
Apelantul pârât mai precizează că datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă, în bani a daunelor morale nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt.
În speță, este vorba de o perioada de aproximativ 6 luni, începând cu data de 12.07.2006 și până la 10.01.2007, când reclamantul a fost eliberat, astfel că suma de 50.000 de lei acordată de instanța fondului cu titlu de prejudiciu moral este excesiv de mare, comparativ cu durata perioadei de detenție și nu mai reprezintă o despăgubire morală În sine, neprobându-se practic toate aspectele de ordin moral enumerate de către instanța.
În final, apelantul pârât solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat și schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii, ca neîntemeiate.
În motivarea apelului declarat de MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București, se arată că despăgubirile în cuantum de 50.000 euro acordate pentru repararea prejudiciului moral sunt mult prea mari.
În final, apelantul a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței civile nr. 406/10.03.2011 a Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, și pe fond, rejudecând, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Prin decizia civilă nr. 742A din 22.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelantul-reclamant B. G., de apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și de apelantul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței civile nr. 406/10.03.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ .
Împotriva deciziei pronunțată în apel, au declarat recurs reclamantul B. G. și pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Reclamantul B. G. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 7 și pct. 9 din Codul de procedură civilă învederând faptul că deși instanța de apel i-a cerut să precizeze în scris numerele contractelor încheiate, părțile contractante aflate în derulare în perioada reținerii ilegale, precum și prejudiciul cauzat și obiectivele expertizei contabile, aceasta nu s-a pronunțat asupra administrării probei cu expertiza contabilă pentru a se determina dacă suma cerută, respectiv 13._ dolari USA și 24.739.725,86 euro, este reală, considerând de asemenea că suma acordată de instanță cu titlul de daune morale este sub limita despăgubirilor morale.
A invocat dispozițiile art. 998 – 999 cod civil și a arătat că instanța de fond nu a analizat raportul de cauzalitate privind producerea prejudiciului raportat la activitatea procurorilor și judecătorilor care l-au privat de libertate 180 de zile și consecințele ulterioare pe plan personal și social.
Recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă învederând faptul că măsura privativă de libertate nu a fost nelegală, iar cuantumul prejudiciului a fost apreciat la o valoare prea mare, întrucât statuând în echitate, prin art.41 din Convenție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudența sa a adoptat o poziție moderată prin acordarea unor sume rezonabile, cu titlu de reparație morală.
Prin decizia civilă nr. 3804 din 04.10.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamantul B. G. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 742 A din 22 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru judecarea căii de atac ca recurs.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:
Conform art. 137 Cod procedură civilă „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, corectarea în fond a pricinii”.
Având în vedere excepția nelegalității constituirii completului de judecată, ca instanță de apel, raportată la art.137 Cod procedură civilă, Înalta Curte o va analiza cu precădere, urmând a o admite pentru considerentele arătate în continuare.
Prin Legea nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, la articolul 506 Cod procedură penală, după alineatul 4 s-a introdus un nou alineat, alineatul 5, cu următorul cuprins: „Hotărârea este supusă numai recursului”.
Modificarea vizează un text al codului de procedură penală cu consecințele legate de căile de atac într-o cauză de natură civilă și, în raport de dispozițiile art. 725 alin. 3 Cod procedură civilă potrivit cărora hotărârile pronunțate înainte de . legii mai rămân suspuse căilor de atac și temeiurilor prevăzute de lege sub care au fost pronunțate, calea de atac a recursului operând începând cu 25 noiembrie 2010 doar pentru sentințele civile pronunțate de tribunale în cauzele privitoare la repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal.
Având în vedere că, în speță, hotărârea a fost pronunțată în fond la data de 10 martie 2011, după . micii reforme, se impune aplicarea dispozițiilor art. 506 alin. 5 Cod procedură penală, potrivit cărora hotărârea este supusă numai recursului, astfel încât se constată că în mod greșit, Curtea de Apel a soluționat calea de atac a hotărârii tribunalului, ca apel.
Pentru acest motiv s-au admis recursurile, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza pentru judecarea căii de atac ca recurs.
Rejudecând cauza Curtea a stabilit ca fiind recurs calea de atac promovată de recurentul-reclamant B. G., de recurentul pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și de recurentul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul.
Examinând motivele de recurs în raport de art.304 pct.9 și art.3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Cele trei recursuri formulate vizează în principal cuantumul despăgubirilor morale acordate de prima instanță, fiind apreciate ca fiind prea mici de către reclamant și prea mari de către M. P. și de către Statutul R. prin Ministerul Finanțelor Publice. În plus reclamantul critică neacordarea de către prima instanță a daunelor materiale. În măsura în care criticile recurenților sunt identice Curtea le va analiza împreună.
În materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează și a faptului că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, stabilirea despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.
Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța de judecată are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să dispună repararea prejudiciului moral produs.
Sub aspectul despăgubirilor materialece i se cuvin reclamantului trebuie avut în vedere că acest reclamant avea calitatea de unic asociat și administrator al unei societăți comerciale.
Îndreptățirea la obținerea despăgubirii implică însă, a se stabili în mod riguros existența unui prejudiciu, precum și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și măsura privativă de libertate declarată nelegală, fiind de principiu că doar în limitele acestei legături de cauzalitate se poate dispune repararea prejudiciului. Mai mult, legătura de cauzalitate dintre măsura privativă de libertate și prejudiciu trebuie să fie certă și dovedită, în caz contrar neputându-se considera că sunt întrunite cerințele legale pentru obținerea despăgubirii.
În ceea ce privește situația cauzei pendinte, prima instanța a apreciat, în mod eronat, că reclamantul nu trebuie despăgubit pentru prejudiciu ce i-ar fi fost cauzat prin privarea sa de libertate întrucât nu există vro dovadă a prejudiciului între prejudiciu și condamnarea penală a reclamantului prin lipsirea lui de libertate. Așa cum însuși reclamantul a arătat în motivarea cererii de chemare în judecată, urmare a arestării sale societatea sa intrat în insolvență pierzând astfel beneficiul ce l-ar obținut prin derularea contractelor comerciale prin urmare s-ar putea considera că, în mod direct și nemijlocit, deci neîndoielnic, pierderile în activitatea comercială s-au datorat privării nelegale de libertate.
În perioada în care reclamantul a fost privat de libertate, nu a putut conduce în mod corespunzător activitatea societății, aceasta și în condițiile în care nu avea doar calitatea de asociat unic, ci și pe cea de administrator al societății comerciale.
Concluzia instanței sunt în sensul că, într-adevăr, pentru această perioadă de timp (12.07.2006 și până la 10.01.2007), reclamantul este îndreptățit la a pretinde despăgubiri corespunzătoare profitului pe care societatea comercială l-ar fi obținut în condițiile unei activități de producție și desfacere normale, adică neinfluențată de privarea de libertate a reclamantului.
Este necesar deci efectuarea unei expertizei judiciare contabile efectuate de către Tribunal în rejudecare în care să se stabilească la valoare actualizată cu rata inflației, profitul net pe care societatea administrată de reclamant l-ar fi putut obține în perioada lipsirii de libertate din derularea contractelor menționate de acesta, cu titlu de despăgubiri materiale.
Se au în vedere dispozițiile art. 504 Cod procedură penală, potrivit cărora victimele erorilor judiciare sunt îndreptățite la despăgubiri pentru paguba materială și dauna morală suferită numai în două cazuri: în caz de condamnare definitivă, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare; în caz de privare sau restrângere de libertate în mod nelegal în cursul procesului, reclamantul încadrându-se în primul caz.
Cu privire la acordarea daunelor morale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în mod constant că, în cazurile de violare a art. 5 paragraful I al Convenției - privare nelegală de libertate - sunt întemeiate cererile de acordare a unor despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral și fizic suferit pe perioada detenției nelegale.
Prin definiție, daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, la sănătatea și integralitatea corporală, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiul profesional și alte valori similare.
Astfel, instanța de judecată va avea în vedere principiul reparării corecte a prejudiciului cauzat prin acordarea unor despăgubiri echitabile, cu reală funcție reparatorie.
Scopul urmărit de art. 504 Cod procedura penală este de materializare a principiului constituțional, potrivit căruia statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite in procesele penale.
Art. 20 din Constituția României, republicată, stipulează ca dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanță, între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Instanța trebuia să țină cont de dispozițiile art. 505 alin. (l) Cod procedură penală, potrivit cărora la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei și asupra familiei celui privat de libertate.
În ceea ce privește daunele morale urmează ca instanța de trimitere în aprecierea suferinței morale îndurată de reclamanți să fie pusă în concordanță cu legislația și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Dispozițiile art. 505 Cod de procedură penală prescriu faptul că la stabilirea întinderii reparației se va ține seama de durata privării de libertate, dar și de toate consecințele produse asupra persoanei sau familiei celui privat de libertate.
Din perspectivă strict normativă, dispozițiile art. 505 alin. (1) Cod de procedură penală - care enumără criteriile în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, anume durata privării de libertate suportate, precum și consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate, consecințe care se analizează în circumstanțele particulare ale fiecărei cauze civile în parte - instituie regimul juridic aplicabil întinderii despăgubirilor morale și/sau patrimoniale la care sunt îndreptățiți inclusiv cei care au fost privați în mod nelegal de libertate.
În cauza de față, în contextul normativ corect stabilit de instanța fondului, s-a apreciat judicios că, prin privarea de libertate în mod nelegal - condițiile de fapt fiind evidențiate cu pregnanță în expunerea de motive a hotărârilor fondului - au fost lezate drepturi fundamentale ale omului, a existat o atingere a valorilor care definesc personalitatea umană, ceea ce înseamnă că dreptul reclamanților la repararea prejudiciului astfel produs este incontestabil.
În ceea ce-l privește pe reclamant. trebuie avut în vedere și faptul că apartenența sa la mediul de afaceri local și poziția sa în societatea comercială menționată implicau și o suferință psihică sporită, între altele, de constatarea că poziția sa socială și credibilitatea sa personală, precum și cea a societății comerciale pe care o conducea, sunt lezate de arestarea preventivă pe o durată de timp relativ lungă. Sub acest aspect era necesar ca instanța să nu se limiteze la înscrisurile depuse de reclamant ci să dispună completarea probatoriului cu mărturii ale persoanelor apropiate ,martori ai suferințelor fizice și psihice încercate de reclamant.
Susținerea în sensul că lipsa profitului ar aparține societății, ca persoană juridică, și nu reclamantului, nu poate fi primită, întrucât calitatea de asociat unic a acestei părți îi conferea dreptul la o valoare economică precisă, respectiv la plata dividendelor.
Pentru o soluție unitară Curtea va admite toate recursurile formulate urmând ca în urma extinderii probatoriului ce vizează atât daunele materiale cât și cele morale să stabilească cuantumul acestora.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (5) Cod de procedură civilă, a admis recursurile formulate a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurentul-reclamant B. G., de recurentul pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și de recurentul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împotriva sentinței civile nr. 406/10.03.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ .
Casează sentința recurată.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. C. D. L. M. P. F.
GREFIER,
S. V.
Red. CF
Tehnored. CF/PS 2 ex.29.04.2013
Jud. C.: C. M. Steluța
Z. D.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 232/2013. Curtea de Apel... | Partide politice. Decizia nr. 134/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
