Cereri. Decizia nr. 104/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 104/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 41387/3/2009*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.104A
Ședința publică de la 18 martie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - F. C.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de apel, după casare, formulate de apelanții pârâți S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DGFP-MB cu sediul în București, . Gerota nr.13, sector 2 și R. A. ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT cu sediul în București, .-8, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 857/21.05.2010 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți G. S. și G. M., cu domiciliul ales la SCA Surghie și Asociații în București, ., sector 1, având ca obiect: revendicare imobiliară.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 11.03.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 18.03.2013.
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față:
Prin sentința civilă nr. 85/21.05.2010 a Tribunalului București Secția a III-a Civilă s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii; s-a admis acțiunea formulată de reclamanții G. S. și G. M., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și R. A. Administrația Patrimoniului de Stat (RA APPS) și au fost obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesieapartamentul situat la etajul nr. 1 din imobilul situat în București, ., sector 1, compus din 5 camere, două băi, oficiu, cămară, terasa, balcon și ieșire de serviciu la etajul 1, două camere de serviciu(cu suprafețele de 2,80 x 2,50, respectiv 2,40 x 2,50), debara, spălătorie și boxa amplasate în podul imobilului la etajul al doilea, iar la subsol, garajul amplasat pe partea laterală stângă a imobilului și pivnița tencuită, împreună cu cota indiviză de 160 mp din terenul aferent imobilului din întregul teren de 850 mp pe care este construit imobilul.
S-a reținut că reclamanții au dobândit imobilul prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 681/2009 la BNP P. M. T. și Asociații de la numitul A. M. A. (pag. 6-8 dosar fond), care la rândul său l-a moștenit de la defuncta sa mamă A. E., în baza certificatului de moștenitor autentificat sub nr. 103/2004 la BNP L. (pag. 12 dosar fond).
S-a mai reținut că defuncta era proprietară a imobilului în baza actelor de vânzare-cumpărare în baza actelor de vânzare-cumpărare încheiate în anul 1951, respectiv anul 1953.
S-a mai arătat că prin sentința civilă nr. 2884/1994 a Judecătoriei Sector 1 București s-a constatat dreptul de proprietate asupra imobilului și au fost obligați deținătorii de atunci ai imobilului, Consiliul Local al Municipiului București și RA Imobiliara SA, să îl lase în proprietate și posesie reclamanților.
Pentru imobilul în cauză, defuncta a formulat și notificare în baza Legii nr. 10/2001 înregistrată sub nr. 3219/2001 la Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, nesoluționată până în prezent.
Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă, învestită cu soluționarea apelurilor declarate de S. român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și RA Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA A.P.P.S., prin decizia nr.394/11.04.2011, a respins căile de atac, ca nefondate, pentru considerentele ce urmează.
Reclamanții au dobândit imobilul prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat în fața notarului și nu au nici o legătură cu aplicarea sau nu a Legii nr.10/2001, titlul lor neatacat în speță, fiind obținut pe calea unei convenții civile și cu îndeplinirea condițiilor de înstrăinare pe care notarul le-a apreciat a fi suficiente și în limite legale.
Din această perspectivă este vădit că dobânditorul unui imobil, pe calea arătată, își poate exercita nestingherit dreptul de a pretinde posesia acestuia în baza art. 480 Cod civil.
Sub un al doilea aspect, chiar în situația în care proprietarul originar ar fi promovat direct acțiunea în revendicare a imobilului, aceasta nu putea fi calificată drept inadmisibilă.
Potrivit art. 21 alin. 4 din Constituția României, procedurile speciale administrative sunt facultative, persoana având opțiunea, iar nu obligația de a apela la acestea, incluzând aici și calea specială a Legii nr. 10/2001.
În altă ordine de idei, în speță există o hotărâre judecătorească irevocabilă, sentința civilă nr. 2884/1994 a Judecătoriei Sectorului 1 București, prin care reclamanților le-a fost recunoscută calitatea de proprietari, argument care, cu atât mai mult, îndreptățea pe proprietarul originar să promoveze o acțiune în revendicare. Dacă din perspectiva legislației interne și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, mai exact cauza A. vs. România, o atare acțiune era sau nu fondată, rămânea de apreciat, dar cu certitudine o atare acțiune este de principiu, admisibilă în sensul analizării sale.
Cu privire la apelul declarat de RA Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat s-a reținut că, pe de o parte, se susține că acțiunea este inadmisibilă, iar pe de altă parte că în mod greșit s-a respins cererea de suspendare a cauzei în condițiile în care imobilul a fost notificat și de terțe persoane, în baza Legii nr. 10/2001, nu doar de către defuncta A., pe rolul instanțelor aflându-se litigii asupra imobilului.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel s-a arătat că deși s-a criticat faptul că judecătorul fondului nu a suspendat judecata cauzei, la termenul de fond din data de 26.03.2010, apelanta pârâtă a arătat că nu mai insistă în susținerea cererii de suspendare, atitudine pe care apelanta a reiterat-o și la termenul din apel din data de 04.04.2011, când a precizat că solicitarea de suspendare a cererii prin motivele de apel a constituit o eroare.
Critica apelantei privind neopozabilitatea față de aceasta a sentinței civile nr. 2884/1994 a Judecătoriei Sector 1 București este lipsită de relevanță, în condițiile în care, în prezentul litigiu, titlul invocat de reclamanți în acțiunea în revendicare nu îl constituie hotărârea amintită, ci actul autentic de vânzare-cumpărare nr. 681/2009, act asupra căruia judecătorii prezentei cauze nu au a se pronunța, nefiind investiți în acest sens.
Totodată, se apreciază că existența unor posibili alți proprietari ai imobilului aflați în curs de valorificare a drepturilor lor, nu constituie un impediment de admitere a acțiunii, în condițiile în care eventualii terți nu au dobândit încă această calitate, ci doar au pretins-o.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții.
S. român, prin recursul întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, invocă nelegalitatea deciziei pentru motivele ce urmează.
Acțiunea reclamanților nu poate fi primită după . Legii nr.10/2001 astfel cum rezultă și din decizia Curții Constituționale nr.373/4.05.2006, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în interesul legii nr. IX/2006 și 53/2007.
Se arată că a proceda în altfel, s-ar încălca dispozițiile legii speciale.
Instanța de apel a refuzat aplicarea legislației interne în condițiile în care instanța europeană nu a impus Statului român obligația de restituire în natură.
RA Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, prin recursul întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, critică decizia, în principal, pentru încălcarea dispozițiilor Legii nr.10/2001.
Se arată că la recurent se află notificarea nr.3219/2001 formulată de A. E., autoarea lui A. M. A., persoana de la care reclamanții au dobândit imobilul revendicat.
Pentru același imobil, situat în București, . au fost formulate notificări de către P. D. R. G., Skileru M. G. A., C. M. Edmeea, N. M. și M. G..
Se mai arată că sentința civilă nr.2884/23.03.1994 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 nu le este opozabilă întrucât hotărârea a fost pronunțată în contradictoriu cu Primăria municipiului București, care nu era proprietar ori administrator al bunului.
Prin decizia nr. 2492 de la 3.04.2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță de apel.
S-a reținut că instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt a cauzei, respectiv regimul juridic al imobilului, atunci când a reținut că legea specială nr.10/2001 nu este aplicabilă cauzei.
Conform evidențelor R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat pentru imobilul din . există înregistrate și notificările cu nr.225/22.05.2001, 9972/4.11.2002 și 8332/12.11.2001.
De asemenea, prin sentința civilă nr.644/7.05.2009 a Tribunalului București acțiunea în revendicarea imobilului din . formulată de Skileru M. I. în contradictoriu cu A. M. A., Partidul Social Democrat, C. D. M., Milovan Ceceron V., Milovan C. A., C. M. V., C. L. Ș. a fost respinsă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, fiind respinsă ca neîntemeiată și cererea de chemare în judecată a intervenientei în interes propriu P. D. R. G., neexistând însă dovezi cu privire la soluționarea irevocabilă a litigiului.
Totodată, din lucrările cauzei nu rezultă de la ce dată s-a aflat imobilul în litigiu în administrarea R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat.
Instanța, în baza rolului activ, trebuia să stabilească regimul juridic al imobilului și prin raportare la stadiul procedurii administrative desfășurate în temeiul Legii nr.10/2001 întrucât prin notificările formulate a fost solicitată restituirea în natură a bunului revendicat și de alte persoane, posibil a avea de asemenea un drept de proprietate asupra imobilului ori a unei porțiuni din acesta.
Numai după stabilirea corectă și deplină a situației de fapt instanța poate stabili legea aplicabilă, neputând omite și faptul că autoarea vânzătorului a apelat și la dispozițiile legii speciale de reparație.
În urma casării cu trimitere spre rejudecare, instanța de apel în baza dispozițiilor art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, a încuviințat proba cu înscrisuri pentru părți, înscrisuri din care să rezulte regimul juridic al imobilului în litigiu, inclusiv prin raportare la stadiul procedurii administrative a Legii nr. 10/2001 republicată și a pus în vedere reprezentantului apelantei – pârâte RA APPS să precizeze la ce dată s-a aflat imobilul în administrarea sa precum și a se face dovada stadiului de soluționare a dosarului în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 644/7.05.2009.
Proba cu înscrisuri a fost administrată la data de 11.03.2012.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei în raport de criticile formulate prin motivele de apel, îndrumările obligatorii ale deciziei de casare cât și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține că apelurile sunt nefondate.
În ceea ce privește regimul juridic al imobilului în litigiu, Curtea va constata că potrivit adresei nr._/14.11.2012 eliberată de Primăria Municipiului București, pentru imobilul revendicat, în evidențele Primăriei Municipiului București - Serviciul evidența, analiza, soluționare și gestiune notificări Legea nr. 10/2001 nu figurează în prezent cereri de restituire în natură/acordare de măsuri reparatorii în echivalent, dosarele nr. 2431, nr._ și nr._ fiind declinate către RA APPS în perioada 2003 – 2005, astfel cum rezultă din adresa nr._/14.11.2012 eliberată, la cererea reclamanților, de Primăria Municipiului București.
R. A. – „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” a eliberat, de asemenea la cererea reclamanților, adresa nr._/12.11.2012, din cuprinsul căreia rezultă că pentru imobilul - apartament în discuție nu figurează în prezent cereri de restituire, litigiile existente pe rolul instanțelor judecătorești vizând alte apartamente/porțiuni din imobil.
În fine, conținutul acestei adrese a fost confirmat, anterior, de adresa nr. 2411/23.03.2011, emisă de aceeași instituție, în cuprinsul căreia s-a menționat în mod expres ca pentru apartamentul situat la etajul 1 al imobilului din ., în evidențele Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” nu figurează alte cereri de restituire.
În ceea ce privește data la care imobilul se află în administrarea RA APPS, Curtea reține că potrivit HG nr. 265/2005 acesta figurează în administrarea acestei apelante în anexa 6, poziția 96 din anul 2005.
De asemenea, conform deciziei nr. 2383/16 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentința civilă nr. 644/7.05.2009 a Tribunalului București Secția a V-a Civilă a rămas irevocabilă și ca urmare acțiunea în revendicare a aceluiași imobil formulată de numita Shileru M. I., respinsă pentru lipsa calității procesuale active a fost menținută în toate căile de atac.
Având în vedere că instanța a fost investită cu o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil, acțiune prin care cel ce se pretinde proprietar în baza unui act autentic de vânzare- cumpărare solicită lăsarea în deplină posesie și proprietate a imobilului de la deținătorii fără drept ai acestuia, Curtea reține că în cauză, chiar dacă acțiunea în revendicare este introdusă după apariția Legii nr. 10/2001 republicată și autoarea vânzătorului imobilului a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, legea aplicabilă este dreptul comun în materie, respectiv dispozițiile art. 480 Cod civil, având în vedere și principiul disponibilității în procesul civil.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, excepție invocată de ambele apelante pârâte, Curtea reține că această excepție a fost respinsă în mod legal de către instanța de fond însă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Decizia 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii are în vedere problema concursului dintre legea specială – Legea nr. 10/2001 și dreptul comun, dispozițiile art. 480 cod civil în cadrul acțiunilor în revendicare introduse după . Legii nr. 10/2001 pentru imobilele preluate în mod abuziv de regimul comunist.
Însă, în speță, deși imobilul în litigiu face parte din această categorie, Curtea reține că problema dreptului de proprietate asupra acestui imobil a fost tranșată irevocabil prin sentința civilă nr. 2884/1994 a Judecătoriei Sectorului 1 București prin care proprietarei inițiale, defuncta A. E. i-a fost admisă acțiunea în revendicare și au fost obligați Consiliul Local al Municipiului București și A.F.I. SA să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul.
Conform jurisprudenței recente a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza M. A. și alții împotriva României, defuncta deține un „bun” în sensul art. 1 Protocolul nr. 1 Adițional la CEDO.
Ca urmare, în cauză, acțiunea în revendicare nu se încadrează în categoria acțiunilor în revendicare în care se pune problema concursului între legea specială și dreptul comun, ci este o acțiune în revendicare în care reclamanții au dobândit imobilul prin contract de vânzare-cumpărare autentic, valabil și necontestat de părți, acțiune ce nu poate fi considerată inadmisibilă, din această perspectivă fiind vădit că reclamanții își pot exercita nestingherit dreptul de a pretinde posesia imobilului în baza dispozițiilor art. 480 Cod civil.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel formulat de pârâta RA APPS și vizând greșita respingere a cererii de suspendare a cauzei motivată de împrejurarea că imobilul a fost notificat și revendicat și de alte persoane, acesta este nefondat .
În prezent așa cum s-a precizat și rezultă din adresele precizate mai sus, emise de Municipiul București și chiar de către apelantă nu există notificări în baza Legii nr. 10/2001 formulate cu privire la imobilul în litigiu, iar acțiunea în revendicare formulată de Skileru M. I. a fost respinsă în mod irevocabil.
În ceea ce privește modul de soluționare a fondului cauzei de către instanța de fond, respectiv operațiunea comparării titlurilor de proprietate, Curtea reține că, în mod corect, prima instanță a acordat preferabilitate titlului reclamanților care este mai bine caracterizat și provine de la adevăratul proprietar, respectiv de la defuncta A. E., al cărei titlu originar, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notariatul de Stat București sub nr. 4335/1951 a fost consolidat prin sentința civilă nr. 2884/1994 al Judecătoriei Sector 1 București, irevocabilă și pusă în executare prin Dispoziția nr. 1169/1996 emisă de Primarul General al Municipiului București.
Mai mult, titlul reclamanților este înscris în cartea funciară, aceștia fiind proprietari tabulari.
De asemenea, nu poate fi reținut argumentul apelantei –pârâte RA APPS în sensul că hotărârea judecătorească prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate defunctei A. E. nu îi este opozabilă nu poate conduce la concluzia că titlul reclamanților este mai puțin caracterizat, hotărârea judecătorească bucurându-se de prezumția de lucru judecat și fiind pusă în executare de o autoritate a statului român.
Față de aceste considerente, Curtea în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelurile ca nefondate.
Va fi respinsă și cererea formulată de reclamanții intimați privind acordarea cheltuielilor de judecată întrucât în apel nu s-a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată iar în ceea ce privește taxa judiciară de timbru achitată la instanța de fond, Curtea reține că în această fază procesuală reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP-MB cu sediul în București, . Gerota nr.13, sector 2 și R. A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat cu sediul în București, .-8, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 857/21.05.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți G. S. și G. M., cu domiciliul ales la SCA Surghie și Asociații în București, ., sector 1.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimații - reclamanți.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. M. S. F. C.
GREFIER
V. Ș.
Red. CMS
Tehnored. GC 6 ex /01.04.2013
Jud. fond I. P.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 1246/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 86/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
