Uzucapiune. Decizia nr. 1246/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1246/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-09-2013 în dosarul nr. 2973/2/2013
Dosar nr. _
(786/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1246
Ședința publică din 04.09.2013
Curtea constituită din:
Președinte - A. DorisTomescu
Judecător - M. G. R.
Judecător - E. V.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți C. F. și C. D. împotriva deciziei civile nr.138 A din 11.02.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și M. București prin Primarul General.
P. are ca obiect acțiune civilă pentru uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta-reclamantă C. D. asistată de avocatul T. G., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013 eliberate de Baroul București, aflată la fila 18 din dosar, același avocat reprezentând în proces și interesele recurentului-reclamant C. F., consilierul juridic C. A., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației aflate la fila 29 din dosar și consilierul juridic I. M. în calitate de reprezentant al intimatului pârât M. București, prin Primarul General.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:
Avocatul recurenților depune la dosar trei chitanțe CEC în cuantum de câte 270 lei fiecare, reprezentând taxa judiciară de timbru în recurs, astfel cum a fost eșalonată plata acestei obligații prin încheierea de ședință din 12.06.2013. Depune, potrivit dispozițiilor instanței de la termenul anterior, înscrisuri cu referire la titlul de proprietate al defunctei Bârnea S., respectiv copia certificată pentru conformitate cu originalul a adeverinței eliberate de Direcția Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei sectorului 5 București din care reiese situația imobilului situat în . în suprafață de 800 m.p. și certificatul eliberat de Camera Notarilor Publici ce atestă faptul că a fost înregistrată procedura succesorală de pe urma defunctei Bârnea S.. Depune câte un exemplar al acestor înscrisuri, ce se comunică reprezentanților instituțiilor intimate, iar aceștia arată că sunt de acord cu administrarea probei constând în cele două înscrisuri, ca fiind utile soluționării cauzei.
Curtea constată că recursul este legal timbrat și încuviințează, în temeiul art. 305 C. proc. civ. proba cu înscrisurile depuse la dosar de recurenții-reclamanți.
Părțile arată că nu au alte cereri sau probe de solicitat, împrejurare față de care, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurenților-reclamanți C. F. și C. D. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat. Solicită a se constata prin hotărâre judecătorească faptul că reclamanții au dobândit, prin uzucapiune, proprietatea asupra terenului în suprafață de 800 m.p. situat la adresa din București, . și prin accesiune pe cea a construcției edificate de aceștia.
Invocă prevederile vechiului cod civil în materie, aplicabile în speță întrucât reclamanții au posesia continuă, netulburată de peste 30 de ani a bunului aflat în litigiu.
Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului pârât M. București, prin Primarul General solicită respingerea cererii de recurs, ca nefondată și menținerea hotărârii atacate și a sentinței primei instanțe, ca fiind temeinică și legală sub aspectul esențial al posesiei asupra terenului în discuție, dar și relațiile comunicate de Direcția patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului București cu privire la regimul juridic al terenului la nivelul anilor 1987 – 1992, precum și faptul că sunt indicate mai multe numere poștale; toate aceste elemente sunt de natură a crea dubiu cu privire la dovedirea caracterului util al posesiei.
Reprezentantul intimatului pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice solicită, de asemenea, respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că, în speță nu sunt întrunite condițiile pentru a se constata intervenită uzucapiunea. Consideră că, în mod corect, instanța de apel a reținut faptul că anumite părți din suprafața de teren aflată în litigiu face parte din domeniul public și nu pot fi atribuite reclamanților.
În replică, avocatul recurenților adaugă faptul că situația efectivă a terenului a fost stabilită de expert prin raportul aflat la filele 29 – 30 din dosarul de apel.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 14.09.2007 sub nr._, reclamanții C. F. și C. D. au chemat în judecată pe pârâta B. S., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilul situat în București, ., sector 5, compus din teren în suprafață de 800 m.p. și să se constate ca au dobândit prin accesiune dreptul de proprietate asupra construcției edificată pe teren, compusă din trei camere, bucătărie, baie, verandă și doua holuri, având o suprafață utilă de 68 m.p.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în cursul anul 1969 au cumpărat de la pârâta B. S. un teren viran în suprafață de 800 m.p. cu prețul de 8000 lei printr-un înscris sub semnătură privată. Au mai arătat că în timp au construit pe acest teren, locuința descrisă anterior, locuind la această adresă în mod continuu si neîntrerupt, achitând taxele și impozitele către stat.
In drept, au fost invocate prevederile art. 111 C.pr.civ. rap. la 969,481,482,483,486,487,492,494,1898-1899 si 1077 C.civ., coroborat cu art. 26 ind. 2 din Legea nr. 50/1991 si art.5 alin. 2 din legea nr. 247/2005, precum si disp. art. 242 C.pr.civ.
La data de 19.02.2008, reclamanții au depus o cerere precizatoare, prin care au chemat în judecată pârâții S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și M. București reprezentat prin Primarul General, solicitând să se constate că au dobândit dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii asupra terenului în suprafața de 800 m.p. și asupra construcțiilor edificate pe acesta, situat în București, ., sector 5. De asemenea, au solicitat sa se constate în temeiul disp. art. 680 si 700 C.civ. lipsa moștenitorilor legali/testamentari ai defunctei B. S., cunoscută și sub numele de B. S., să se constate că bunurile rămase de pe urma defunctei trec in proprietatea statului, sa se constate intervenită prescripția dreptului de opțiune succesorală și să se constate intervenită vacanța succesorală.
La data de 13.06.2008, pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția inadmisibilității acțiunii si excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr. 1743/26.02.2009, Judecătoria Sectorului 5 București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de paratul M. București, ca neîntemeiată, a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea vacanței succesorale ca neîntemeiat, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de paratul S. R. reprezentat prin Ministerul Economiei si Finanțelor si, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva acestui pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului M. București reprezentat prin Primarul General ca neîntemeiată.
Sub aspectul inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect constatarea vacantei succesorale, invocata de paratul S. R. reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, instanța a apreciat ca nu poate fi privita ca o veritabila excepție, însă a analizat acest aspect, reținând că nu se poate considera că o cerere prin care se solicită constatarea vacanței succesorale este inadmisibilă, întrucât inadmisibilitatea presupune ca printr-o dispoziție legală să se prevadă că o astfel de cerere nu poate fi formulată, or atât timp cât nici un text legal nu interzice formularea sa, susținerile pârâtului nu pot fi reținute.
Cât privește cea de-a doua excepție, s-a apreciat că în ce privește uzucapiunea, pe lângă faptul că reprezintă o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate sau a altui drept real, ea este privită în același timp și ca o sancțiune îndreptată împotriva adevăratului proprietar care, prin pasivitatea lui, a făcut ca timp îndelungat bunul să se afle în posesia altei persoane, care s-a comportat ca proprietar sau titular al unui alt drept real.
Așa fiind, instanța apreciază că în cererile având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii, legitimarea procesuală pasivă aparține adevăratului proprietar.
A reținut instanța că potrivit concluziilor raportului de expertiza tehnica imobiliara întocmit de expert B. C. (fila 162-166), ca terenul in litigiu are suprafața de 799,97 m.p. fiind situat in Bucuresti, ., sector 5, avand urmatoarele vecinatati: la nord – . – imobilul situat la nr. 7, pe . – imobilul de la nr. 61 de pe . vest – teren proprietatea reclamantilor.
Din cuprinsul adresei nr._/530/21.01.2009 emisa de Primaria Municipiului Bucuresti – Serviciul Evidenta Imobiliara si Cadastrala (fila 208), a rezultat că imobilul figurează în evidentele cadastrale cu numerele poștale 63-65, 63 A si 63 U, sector 5.
Astfel, se arata în aceeași adresă că în evidențele cadastrale imobilul situat in .-65, sector 5 a fost inscris cu teren in suprafata de 469 m.p., categoria de folosinta, strazi si ulite, proprietate de stat cu posesor de ..
De asemenea, se mentioneaza ca imobilul situat in Bucuresti, . A, sector 5, este inscris cu suprafata de 542 m.p., in categoria curti si constructii, proprietate de stat cu posesor de . timp ce imobilul situat in Bucuresti, . U, sector 5 a fost inscris cu suprafata de 272 m.p. categoria constructii si curti, proprietate de stat cu posesor de .>
Pe baza celor expuse, instanța a constatat că imobilul în litigiu se suprapune cu numerele poștale 63-65, 63 A si 63 U situate pe ., imobile ce figurează ca proprietate de stat, în categoria de folosința, străzi și ulițe precum și construcții și curți, posesori de parcele fiind înregistrați, Administrația Domeniului Public si .>
Așa fiind, față de cele reținute în fapt referitor la situația juridică a terenului în litigiu și având în vedere că în cazul cererilor ce au ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii, legitimarea procesuală pasivă aparține adevăratului proprietar, instanța a apreciat că reclamanții au justificat chemarea în judecată a pârâtului M. București.
In ceea ce privește, legitimarea procesuală pasivă a pârâtului S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța a apreciat că excepția invocată trebuie analizată prin prisma soluției capătului de cerere având ca obiect constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctei B. S..
Astfel, instanța, constatând că reclamanții nu au făcut dovada ca terenul în litigiu s-a aflat în proprietatea defunctei B. S., că aceasta a fost adevăratul proprietar al imobilului, a considerat că solicitarea acestora în sensul dezbaterii succesiunii și constatării vacanței succesorale este neîntemeiată. S-a avut în vedere că nu s-a dovedit existența unor bunuri în patrimoniul defunctei la data decesului, bunuri care să justifice și să legitimeze cererea reclamanților.
Întrucât defuncta nu a fost adevăratul proprietar al terenului situat în București, ., sector 5 și a construcțiilor edificate pe acesta, nu este justificată legitimarea procesuală pasivă a Statului R., în cadrul unei acțiuni având ca obiect uzucapiunea, față de împrejurarea că aceasta aparține întotdeauna adevăratului proprietar.
Pe fondul cauzei, instanța a avut în vedere ca terenul în privința căruia reclamanții au solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii, se suprapune cu numerele poștale 63-65, 63 A si 63 U situate pe ., imobile ce figurează ca proprietate de stat, în categoria de folosința, străzi si ulițe, precum si construcții si curți, posesori de parcele fiind înregistrați, Administrația Domeniului Public si .>
Sub acest aspect, instanța a apreciat ca atât timp cât terenul in suprafața de 799,97 m.p. situat in București, ., sector 5, se identifica conform raportului de expertiza și relațiilor furnizate de Serviciul Evidență Imobiliară și Cadastrală ca suprapunându-se cu terenurile anterior menționate, fără a se putea delimita fără echivoc în raport de acestea, acțiunea este nefondata, cu atât mai mult cu cat porțiuni din acest teren sunt incluse în categoria de folosință – străzi și care aflându-se în domeniul public, nu sunt susceptibile a fi uzucapate.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia pronunțată în cadrul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă la data de 02.11.2010 iar prin decizia nr. 940/08.09.2011 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie admițându-se în opinie majoritară recursul declarat de către reclamanți, s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel în vederea efectuării unui supliment de expertiză și a completării probatoriului cu înscrisuri, pentru a se determina dacă suprafața de teren delimitată ca fiind curți construcții face parte din domeniul privat al autorității administrative sau a trecut în domeniul public al statului.
În rejudecare s-a efectuat supliment la raportul de expertiză și s-au comunicat relații de către Direcția de Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului București.
Prin decizia civilă nr.138 A/11.02.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul formulat de apelanții – reclamanți C. F. și C. D., împotriva sentinței civile nr.1743/26.02.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București ca nefondat.
Tribunalul a reținut, în principal, că reclamanții apelanți se prevalează în susținerea pretențiilor lor privind uzucapiunea de un înscris emanând de la numita B. S., care însă, în cuprinsul său menționează alte persoane decât reclamanții din cauză și anume „C. F. și C. D.”, iar nu F. și D., înșiși reclamanții oscilând adeseori în precizările privitoare la numele lor, prin cererile depuse la dosar prin avocat.
Mai mult, există neconcordanță între numele precizat în apel în privința apelantului „C. F.” și titularul rolului posesor de parcelă la nr. 63, . adresa comunicată la data de 11.02.2013, în care se indică numele C. F., iar nu F. și nici F., reclamanții apelanți nelămurind problema identității de persoane cu acelea din chitanța de care se folosesc în prezenta cauză.
Pe de altă parte, a reținut tribunalul că reclamanții solicită constatarea uzucapiunii pentru o suprafață totală de 800 mp.
Or, așa cum a reținut instanța în ciclul procesual finalizat prin decizia nr.940/08.09.2011, inclusiv Curtea de Apel în casare, obiectul rejudecării îl constituie doar suprafața de teren având destinația de curți-construcții.
Coroborând constatările expertului cu datele comunicate de primărie, rezultă că imobilul obiect al identificării prin raportul de expertiză se suprapune cu imobilul ce poartă adresa poștală 65 în ..cadastral_ atribuit la cererea proprietarului, nefăcându-se referire la persoanele reclamante ce au solicitat uzucapiunea pentru nr. 63.
Rezultă, de asemenea, că la nr. 63 se identifică doar o suprafață de 300 mp. având ca posesor de parcelă cunoscut în anii 1992, 1994 plătitor de impozite pe C. F., restul terenului având adrese poștale diferite și posesori de parcelă diferiți, reclamanții nefigurând în evidențe ca posesori ori plătitori de impozite pentru acesta.
Ca atare, în ceea ce privește stabilirea în cauză a întrunirii condițiilor necesare uzucapiunii, relativ la posesia exercitată de reclamanți, tribunalul a apreciat față de întregul material probator administrat, care de altfel nu a evidențiat o situație de fapt diferită de aceea constatată de către instanțe în fazele procesuale anterior parcurse, inclusiv cea în care s-a dispus casarea cu trimiterea spre rejudecare, că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ, posesia invocată de către apelanți nefiind una utilă, aceștia nedovedind că s-au comportat ca adevărați proprietari prin plata impozitului și față de această împrejurare, soluția primei instanțe apare ca fiind corectă.
Împotriva deciziei pronunțate în apel, au declarat recurs reclamanții C. F. și C. D., prin care au solicitat admiterea recursului în sensul admiterii pe fond a acțiunii modificate la termenul din data de 27.02.2008.
În motivare, recurenții au arătat că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct. 8 și pct.9 Cod de procedură civilă, hotărârea fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art.482, 488, 489 si 492 Cod civil, art. 1890, art. 1859, art. 1860, art. 186, art. 1846 si art. 1837 C.Civ.
Arată recurenții că s-a reținut din nou în considerentele deciziei civile recurate, în pofida situației reale de pe teren, că imobilul proprietatea recurenților ce face obiectul litigiului, se suprapune cu nr. poștale 63-65, 63A si 63U),situate pe ., imobile ce în mod aberant figurează ca proprietate de stat, în categoria de folosință, străzi și ulițe, precum si construcții și curți, posesori de parcele fiind înregistrați Administrația Domeniului Public si S.C "Cotroceni"S.A, si care aflându-se în domeniul public, nu sunt susceptibile de a fi uzucapate.
Cu toate că la investirea instanței de fond, recurenții - reclamanți, și-au declinat identitatea în mod corect, astfel cum rezulta din petit, instanța de apel le-a schimbat în mod ciudat numele proprii si numele de familii, susținând ca au oscilat adeseori în precizările privitoare la numele lor.
Recurenții susțin că, potrivit condițiilor stabilite în art. 655 și 655 din Codul civil pentru a putea moșteni, o persoană trebuie să întrunească două condiții: una pozitivă, aceea de a exista la data deschiderii succesiunii, adică de a avea capacitate succesorală și una negativă, respectiv de a nu fi nedemnă. La aceste condiții expres cerute de lege, doctrina a mai adăugat una, și anume aceea a existenței vocației la moștenire.
Dreptul succesoral român conferă vocație succesorală generală la moștenirea ab intestat rudelor defunctului, respectiv persoanelor care se afla într-o legătură de descendență sau ascendență în linie dreaptă sau colaterală cu de cujus. Ulterior, trebuie văzut daca succesibilii și-au însușit în interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la data deschiderii succesiunii calitatea de erede pe care o au încă de la acest moment, consolidând, astfel, transmisiunea succesorală care a operat prin simplul fapt al morții defunctului. Potrivit art. 689 Cod civil, însușirea, consolidarea necondiționată a calității de moștenitor se realizează prin acceptare expresă, prin acte de acceptare tacită a moștenirii sau prin acceptarea forțată a moștenirii.
Legea conferă vocație succesorală tuturor rudelor defunctului, în sensul ei general, vocația prezintă un caracter potențial al unor persoane de a culege moștenitoarea lăsată de o altă persoană, iar în sens concret desemnează selectarea acelor persoane care vor culege efectiv moștenirea.
Privitor la vocația succesorală concretă a moștenitorilor defunctei, B. S., cunoscută ca fiind B. S., instanța de recurs este obligată a reține că aceasta urmează a fi stabilită după administrarea de probe, respectiv probele de la instanțele de fond si apel, și, în contradictoriu cu toți succesibilii, adică cu toate persoanele care au capacitate succesorală.
Pentru ca o persoana să aibă dreptul de a culege moștenirea lăsata de o persoana decedata, trebuie ca persoana ce pretinde moștenirea sa aibă capacitate succesorală, să aibă chemare la moștenire in virtutea legii, sau in virtutea testamentului lăsat de către defunct.
Potrivit dispozițiilor C.civ. art.680 "In lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului ".De asemenea invocă si dispozițiile C.civ. art.646 " Bunurile fără stăpân sunt ale statului " precum si dispozițiile art. 477 C.Civ.
În ce privește competența generală a instanței de judecată pe capătul II al cererii de chemare în judecată, recurenții invocă dispozițiile art. 5 lit. c din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici si activitatea notarială coroborate cu art. 14 Cod procedură civilă, potrivit cu care în competența materială, atribuțională a notarilor publici se regăsește și procedura succesorală notarială.
Din cuprinsul dispozițiilor invocate nu se înțelege faptul că se instituie o procedură unică cu privire la dezbaterea succesorală de către birourile notariale.
Arătă recurenții că s-a constatat decesul lui B. S., cunoscută ca fiind B. S., s-au făcut demersuri și s-a solicitat deschiderea succesiunii, iar prin „Certificatul" nr. 117/11.01.2008, Camera Notarilor Publici București, le-a comunicat faptul ca de pe urma defunctei B. S. nu a fost deschisă procedura succesorală.
In consecință, recurenții – reclamanți apreciază că în materia succesiunilor nu există o ordine de prioritate între instanțele judecătorești si birourile notariale în ce privește determinarea organului competent in soluționarea cauzelor vizând dezbaterea succesorală, nici chiar în ipoteza în care între moștenitori nu există neînțelegeri.
Cât privește calitatea procesuala pasiva a intimatului pârât M. București, prin reprezentant legal, Primar General, se invocă art. 75 alin. 3 din Legea nr. 36/1995, potrivit cu care notarul public va cita și Autoritatea Administrației Publice Locale în procedura dezbaterii succesiunii vacante in vederea preluării bunurilor, astfel că, pentru identitate de rațiune prevederile legale menționate se aplică și în cazurile în care o astfel de dezbatere succesorală se realizează prin intermediul instanței de judecată. Deci pârâtul M. București prin Primar General are calitate procesual pasivă în cauză.
Cât privește interesul invocat de a promova prezenta acțiune, recurenții reclamanți justifică un folos practic urmărit prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată cererea de chemare în judecata inițială, în sensul că solicită instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că recurenții reclamanți a dobândit dreptul de proprietate, în condițiile în care vânzătorul a decedat.
În fapt, recurenții învederează că în cursul anului 1969, perioadă în care locuiau în . de la B. S. (B. S.), un teren viran în suprafața de 800 mp., cu prețul de 8.000 lei, printr-un înscris sub semnătură privată. In timp, au construit o casă cu dependințe pe acest teren, unde locuiesc și în prezent cu întreaga lor familie, plătind taxele si impozitele la stat. Dorind sa intre in posesia unui act legal de proprietate recurenții au constatat ca nu pot obține pe altă cale, decât cea judecătorească, constatarea dobândirii dreptului lor de proprietate asupra terenului cumpărat, printr-o acțiune în uzucapiune.
Precizează recurenții că au stăpânit acest teren neîntrerupt, public, sub nume de proprietar, netulburați din anul 1969 si până în prezent-deci de peste 38 de ani. Impozitele asupra imobilului susmenționat au fost achitate începând cu anul 1969, de către recurenții - reclamanți, la Administrația Financiara Sector 5, astfel cum rezultă din actele aflate în dosarul cauzei.
De asemenea, plata utilităților a fost făcută pe numele recurenților.
De la data achitării prețului, în anul 1969, și până în prezent, recurenții au exercitat asupra imobilului o posesie continuă, neîntreruptă, netulburata, publica si sub nume de proprietar. Posesia juridică asupra bunului in speța rezulta din manifestarea exterioara a recurenților - reclamanți, in sensul de a înțelege ca s-au comportat ca adevărați proprietari in raporturile legate de imobilul in cauza (plata impozitului locuinței, angajarea si plata utilităților necesare si utile folosinței imobilului, edificarea de noi construcții si îmbunătățirea/renovarea celor existente).
Având în vedere situația de fapt și de drept invocată, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost el formulat, urmând sa constate dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune si accesiune imobiliara asupra terenului si construcțiilor edificate pe acest teren, teren imobil in suprafața de 800 m.p., situat în . sector 5.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.304 pct.8 Cod de procedură civilă, ale art. 304 pct.9 Cod de procedură civilă, respectiv in sensul dispozițiilor art.482, 488, 489 si 492 C.civ. art. 1890, art. 1859, art. 1860, art. 1861, art. 1846 și art. 1837 C.Civ.,etc.
Examinând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:
Sub un prim aspect, trebuie observat că prin cererea de recurs sunt reluate în totalitate criticile pe care recurenții le-au formulat cu privire la decizia pronunțată de Tribunalul București cu ocazia primei judecăți a apelului ce a vizat sentința civilă nr. 1743/26.02.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.
Or, prin decizia civilă nr. 940/08.09.2011, Curtea de Apel București a analizat criticile de legalitate pe care recurenții le-au adus soluției instanțelor de fond sub aspectul aplicării dispozițiilor legale incidente în materia vacanței succesorale, inclusiv din perspectiva calității procesuale pasive a unității administrativ teritoriale, instanța de recurs considerând că se impune casarea deciziei numai justificat de împrejurarea că nu a fost pe depline stabilită situația de fapt. S-a apreciat că pentru lămurirea aspectului legat de aplicabilitatea prevederilor art. 4 din Legea nr. 213/1998 cu privire și la suprafața de teren încadrată în categoria de folosință curți construcții este necesar să se administreze probe suplimentare cu scopul de a se verifica dacă terenul face parte din domeniul privat al unității administrativ teritoriale sau a operat trecerea în domeniul public.
Așa fiind, reluarea judecății asupra aspectelor pe care instanța de recurs le-a analizat și cu privire la care a constatat, cu putere de lucru judecat, legalitatea soluției instanțelor de fond, nu este de admis. Corect așadar, a considerat și instanța de apel că rejudecarea, în faza procesuală a apelului, nu mai putea să vizeze decât situația juridică de fapt (în sensul individualizării și delimitării) a suprafeței de teren de 542 mp.
Ca atare, Curtea constată că din cuprinsul criticilor formulate în recurs se impun a fi analizate, dată fiind limitarea de învestire la care s-a făcut referire anterior, numai acelea care privesc modul în care instanțele de fond au dat eficiență prevederilor legale ce reglementează uzucapiunea, apreciat ca nelegal, recurenții considerând că au dovedit îndeplinirea cerințelor legale pentru ca acest mod de dobândire a proprietății să opereze.
Cât privește concluzia la care instanța de apel a ajuns pe baza probelor administrate în cauză, inclusiv a informațiilor transmise de autorități administrative sub aspectul situației juridice a terenului ori a evidenței plății impozitelor, Curtea constată că s-a apreciat corect în sensul că posesia exercitată de recurenți asupra terenului nu este una utilă, de natură a conduce la nașterea efectului prevăzut de lege în această situație, respectiv dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului. Această împrejurare este suficientă pentru a analiza legalitatea soluției adoptate, chiar și în situația în care nu a rezultat din probele administrate în etapa rejudecării apelului că suprafața de teren în discuție ar fi fost trecută în domeniul public al unității administrativ teritoriale.
Astfel, trebuie observat că recurenții nu au dovedit unul dintre caracterele esențiale ale posesiei, cerut de lege pentru ca aceasta să poată conduce la dobândirea proprietății, anume exercitarea acesteia în mod public. Ascunderea împrejurării că cel care posedă imobilul o face în nume de proprietar, altfel spus clandestinitatea posesiei în raport de cel care este adevăratul proprietar și care ar putea să își apere dreptul, afectează în mod esențial utilitatea posesiei, lipsind-o de aptitudinea de a putea conduce la dobândirea proprietății.
În cauză, câtă vreme s-a reținut că proprietarul adevărat al bunului, în raport de care poate să opereze uzucapiunea, este unitatea administrativ teritorială (pârâtul M. București) este fără nicio îndoială că modalitatea prin care se asigură publicitatea posesiei asupra imobilului este plata impozitului și este dovedită prin existența în evidențele autorităților a posesorului în calitate de plătitor de impozit.
Este de observat, legat de acest din urmă aspect, că anterior reglementărilor fiscale ce sunt în prezent în vigoare, plata impozitului era posibilă prin simpla declarație a contribuabilului însoțită de încheierea unui proces verbal de impunere, perioada de timp relevantă (sub aspectul posibilității deschiderii rolului fiscal pe baza unei declarații de impunere) pentru uzucapiunea de 30 de ani fiind anterioară actualelor prevederi fiscale.
Or, din înscrisurile de la dosar nu rezultă că recurenții au plătit impozit pentru suprafața de teren cu privire la care solicită să se constate că au devenit proprietari și care pot face obiect al prescripției achizitive (542 mp), ci doar pentru suprafața de teren învecinată celei ce face obiectul prezentei cauze.
Astfel din concluziile raportului de expertiză efectuat în apel, în urma rejudecării acestuia, rezultă că au fost identificate două suprafețe de teren la adresa din București ., în posesia recurenților, de 799,98 mp, respectiv de 370,99 mp (fila 30 dosar de apel). Cum prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat constatarea uzucapiunii pe o suprafață de 800 mp, fiind depusă și chitanța încheiată cu B. S. pentru această suprafață, în lipsa unor precizări din partea recurenților, rezultă că pretențiile acestora au vizat terenul în suprafață de 799,98 mp, identificat de expert ca fiind . porțiune de 370,99 mp, recurenții încheind, de asemenea, un act sub semnătură privată cu B. S., astfel cum rezultă din informațiile furnizate de Primăria Sectorului 5 București-DITL, suprafața menționată în acestea fiind de 300 de mp (fila 112 dosar judecătorie, fila 18 dosar tribunal).
Împrejurarea că în recurs s-a depus la dosar de către recurenți adresa nr. 496/_/28.05.2013 emisă de DITL-Primăria Sectorului 5 București nu poate conduce la o altă concluzie sub aspectul caracterului public al posesiei exercitate de recurenți asupra terenului.
Astfel, este de observat că adeverința are un cuprins identic cu cele aflate deja la dosar în diferite etape procesuale, depuse pe parcursul judecății de către recurenți ori transmise ca urmare a solicitării instanțelor de judecată, cu excepția a două aspecte.
În primul rând, referitor la documentele din fondul arhivistic al instituției, cât privește actul sub semnătură privată de la 27.10.1972, la care se face referire în adresa eliberată de DITL Sector 2 la data de 28.05.2013, nu mai este menționată suprafața pentru care acesta a fost încheiat, în timp ce în adresele eliberate de aceeași instituție anterior, la data de 29.05.2009 (fila 18 dosar tribunal, nr._ ), respectiv la 04.06.2008 (fila 112 dosar judecătorie) se precizează că suprafața din acest act este de 300 mp.
De asemenea, în această din urmă adresă (comunicată la solicitarea Judecătoriei Sectorului 5 București) se menționează că în evidența electronică figurează ca titular de rol fiscal C. F. cu clădire, având valoare de impunere_ lei și teren în suprafață de 400 mp. Mențiunile corespund cu cele din adresa emisă în 2009 (cu excepția valorii de impunere) și cu cea din 01.07.2011 (fila 46 dosar recurs_ ), însă nu și cu cele din adresa depusă de recurenți în calea de atac a recursului, emisă la solicitarea recurenților, în care se arată că în evidența electronică la data emiterii adresei, figurează ca titular de rol fiscal, la adresa din ., C. F. cu construcție având valoare de impunere_ de lei și teren în proprietate în suprafață de 800 mp.
Cu privire la această din urmă mențiune, referitoare la suprafața de teren pentru care recurentul C. F. are deschis rol fiscal (în anii 2008 și 2009-400 mp, iar în anul 2013-800 mp), Curtea constată că neconcordanța evidențiată se poate datora fie unei erori material în cuprinsul ultimei adrese emise, fie unei modificări a rolului fiscal pentru diferența de teren până la 800 mp., intervenită ulterior anului 2011.
Însă, chiar și acceptând această din urmă ipoteză, concluzia privind neîndeplinirea cerințelor legale pentru a uzucapa privitoare la posesia exercitată pentru a de recurenți nu poate fi alta decât cea arătată anterior, în condițiile în care publicitatea posesiei în raport cu adevăratul proprietar ar avea ca moment de început o dată ulterioară anului 2011, insuficientă ca întindere în raport cu durat cerută de lege, de 30 de ani.
În consecință, ținând seama de cele arătate, Curtea constată că recursul nu este fondat, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții – reclamanți C. F. și C. D., împotriva deciziei civile nr.138 A/11.02.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații – pârâți S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A.-D. T. M. G. R. E. V.
GREFIER
E. C.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L.
2 ex./07.10.2013
TB-S.3 – C.T.; Ș.Ț.
Jud.S.5 – E. P. J.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 311/2013. Curtea... | Cereri. Decizia nr. 104/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
