Cereri. Decizia nr. 1074/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1074/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 4122/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1074R
Ședința publică de la 27 mai 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - DIANA FLOREA-BURGAZLI
JUDECĂTOR - C. M. S.
JUDECĂTOR - I. P.
GREFIER - V. Ș.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror M. B..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți B. S., L. F., S. V. și T. C. M. împotriva sentinței civile nr. 40/9.01.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect: pretenții – despăgubiri pe Lg. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții reclamanți T. C. M. personal și asistată de avocat Lacrima C. cu împuternicire avocațială la dosar, B. S., L. F. și S. V. reprezentați de același avocat, lipsind intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta recurenților reclamanți și reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai au de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurenților reclamanți având cuvântul în susținerea recursului arată că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată, cu încălcarea prevederilor art. 3 și art. 4 lit. b) din Lg. 221/2009.
În susținerea motivelor de recurs arată că, prin decizia administrativă a MAI nr. 475/1952, autorul recurentelor, S. G., a fost internat într-un lagăr de muncă timp de 2 ani și a fost arestat în perioada 15.04.1952 – 15.04 1955 fiind eliberat în baza Ordinului MAI nr._/1954. Precizează că internarea într-un lagăr de muncă este o măsură administrativă cu caracter politic.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs privind despăgubiri morale pentru prejudiciul civil, social, profesional, fizic, psihic și moral suferit de autorul recurentelor arată că termenul de prescripție al cererii întemeiate pe dispozițiile art. 5 din Lg. 221/2009 raportat la art. 5 din CEDO, precum și a art. 998-999 din Codul civil, s-a împlinit la data de 14.06.2012, după formularea acțiunii.
Dezvoltă oral motivele de recurs și solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în scris.
Reprezentanta Ministerului Public arată că instanța de fond, în mod greșit, a considerat că măsura internării într-un lagăr de muncă are caracter politic de drept și nu a observat că decizia în baza căreia autorul recurentelor a fost internat într-un lagăr de muncă nu face parte din categoria celor enumerate în art. 3 din Lg. 221/2009, astfel că solicită admiterea acestui motiv de recurs.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs arată că, în mod corect, instanța de fond a aplicat dispozițiile deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale și, în raport de art. 998 Cod civil, termenul de prescripție nu este incident în cauză întrucât art. 5 lit. a din Lg. 221/2009 a fost declarat neconstituțional.
Solicită admiterea, în parte, a recursului declarat de către recurentele reclamante.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, sub nr._, reclamantele T. C., B. S., L. F. și V. S., în calitate de unice moștenitoare ale defunctului S. G., în contradictoriu cu S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul art. 3 și art. 4 lit. b din Legea 221 din 2 iunie 2009, să se constate caracterul politic al privării de libertate și internarea lui S. G. într-un lagăr de muncă, timp de 2 ani, prin decizia MAI nr. 475/1952, conform art. 998 și 999 din Codul Civil raportat la art. 5 pct. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților, să fie obligat pârâtul la plata echivalentului în lei a sumei de 200.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale în echitate, pentru prejudiciul civil, social, profesional, fizic, psihic și moral suferit de S. G., soția și cele 3 fiice, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamantele au invocat prevederile art. 3, art.4 lit. b), art. 5 și art. 6 din Legea nr. 221 din 2009, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 202 din 2010, raportat la art. 20 (2) din Constituția României, art. 998 și 999 și următoarele din Codul civil, art. 5 pct. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților, precum și art. 1 și 2 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale
La data de 24.10.2012 reclamantele au depus la dosar cerere precizatoare cu privire la cuantumul daunelor morale, acesta fiind de 500.000 Euro, precum și cu privire la prenumele corect al reclamantei L., care este Feliciea și nu F..
Prin sentința civilă nr. 40/9.01.2013, Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea reclamantelor.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că, în ceea ce privește daunele morale solicitate prin cerere, prin Decizia nr. 1385/2010, Curtea Constituțională a României a stabilit cu putere obligatorie că sunt neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora.
În ceea ce privește constatarea caracterului politic al măsurii dislocării, Tribunalul, observând dispozițiile art. 3 coroborat cu art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, a apreciat că acesta este neîntemeiat. Astfel, potrivit dispozițiilor legale enunțate, constituie de drept măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative indicate în text. Tribunalul a constatat că autorul reclamanților a fost dislocat în colonia de muncă Poarta Albă, ceea ce înseamnă că însăși legea stabilește caracterul de măsură cu caracter politic pentru această dislocare, situație în care apare ca neîntemeiat și capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al acestei măsuri.
În ceea ce privește temeiul reprezentat de dispozițiile art. 998-999 din Codul civil, tribunalul a constatat că acțiunea cu o astfel de cauză este prescrisă, întrucât, conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de trei ani a început să curgă de la data când reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Rezultă că momentul de început a fost reprezentat de data 01.01.1990, când a fost răsturnat regimul comunist în România, astfel că termenul s-a împlinit cu mult înainte de introducerea acțiunii. Chiar dacă prin adoptarea Legii nr. 221/2009 statul a recunoscut dreptul la acordarea de măsuri reparatorii persoanelor ce fac obiectul acestei legi, o astfel de recunoaștere nu poate fi considerată ca o repunere în termenul de prescripție pentru acordarea despăgubirilor morale.
Ultimul temei invocat de reclamante constă în art. 2 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care se referă la dreptul la viață al omului, cu interdicția de cauza moartea în alte cazuri decât acelea excepționale enumerate de primul text, și interzicerea torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Tribunalul a apreciat că acestea nu pot sta la baza admiterii acțiunii precizate întrucât, pe de o parte, Convenția este aplicabilă și poate fi invocată doar pentru faptele produse după data ratificării Convenției de către România, care a avut loc la data de 20.06.1994. Faptele descrise în acțiune s-au petrecut anterior momentului arătat, prin urmare, ele sunt incompatibile ratione temporis cu dispozițiile Convenției.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe și, pe cale de consecință, în temeiul art. 3 și art. 4 lit. b) din Legea nr. 221 din 2 iunie 2009, să se constate că are caracter politic privarea de libertate și internarea lui S. G. într-un lagăr de muncă, timp de 2 ani prin decizia administrativă a MAI, nr. 475/1952. Conform prevederilor art. 5 Iit. a) din Legea nr. 221 din 2009 raportat la art. 1164, art. 1165, art. 1349 alin.1, art. 1373, art. 1381 din noul cod civil (art. 998 și 999 din fostul Cod Civil), art. 5 pct. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, reclamantele au solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri morale în echitate, pentru prejudiciul civil, social, profesional, fizic, psihic și moral suferit de S. G., soția și cele 3 fiice.
În motivarea recursului, recurentele au arătat că soluția primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 3 și art. 4 lit. b) din Legea nr. 221 din 2 iunie 2009, precum și a dispozițiilor din art. 5 Iit. a) din Legea nr. 221 din 2009 raportat la art. 1164, art.1165, art.1349 alin. 1, art.1373, art.1381 din noul Cod civil (art. 998 și 999 din fostul Cod Civil), art. 5 pct. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților.
Recurentele au considerat că termenul de prescripție al cererii privind acordarea de despăgubiri morale în echitate întemeiat pe dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221 din 2009 raportat la art. 5 pct. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și a art. 998-999 din Codul Civil, potrivit cu art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221 din 2009, s-a împlinit la data de 14 iunie 2012, or acțiunea a fost formulată și înregistrată în anul 2012.
Recurentele au considerat că nu sunt aplicabile prevederile Decretului Lege nr. 167 din 1958 cu privire la prescripția dreptului material la acțiune, ci dispozițiile speciale din Legea specială nr. 221 din 2009 care realizează o repunere pe cale de lege în termenul de prescripție.
Recurentele au arătat că simplul fapt al apartenenței la Partidul Național Țărănesc - I. M. a reprezentat un motiv întemeiat pentru internarea într-un lagăr de muncă fapt ce rezultă din conținutul deciziei administrative a MAI, nr. 475/1952.
Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Curtea constată că motivul de recurs prin care recurentele reclamante au invocat faptul că prima instanță nu a admis capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative la care a fost supus autorul lor prin decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 475/1952, este întemeiat.
Curtea constată că, prin decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 475/1952, autorul recurentelor reclamante, S. G., a fost trimis într-o unitate de muncă pe timp de 2 ani, pedeapsa începând de la data de 15.04.1952.
Curtea constată că, deși tribunalul a reținut, în considerentele sentinței recurate, că autorul reclamantelor a fost supus măsurii administrative menționate, fiind dislocat în colonia de muncă Poarta Albă, așa cum rezultă înscrisul de la fila 33 din dosarul tribunalului, nu a constatat caracterul politic al acestei măsuri, considerând că acesta rezultă din lege.
Potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative prevăzute de acest text, printre care, Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950.
Decizia Ministerului Afacerilor Interne prin care s-a dispus în cauză luarea măsurii administrative față de autorul reclamantelor, nr. 475/1952, a fost întemeiată pe art. 3 din Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950.
Chiar dacă art. 3 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009 stabilește caracterul politic al măsurii administrative, instanța de judecată este cea care stabilește în ce măsură situația concretă invocată de reclamant se încadrează sau nu în ipoteza avută în vedere de textul de lege invocat.
În această situație, Curtea constată că în mod greșit tribunalul nu a aplicat dispoziția legală menționată, motivul de recurs invocat în acest sens de recurentele reclamante fiind întemeiat. În consecință, văzând prevederile art. 312 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, va admite recursul declarat de recurentele reclamante împotriva sentinței civile nr. 40/9.01.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, pe care o va modifica în parte în sensul că va constata caracterul politic al măsurii administrative la care a fost supus autorul recurentelor reclamante, S. G. prin decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 475/1952.
Motivele de recurs referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor legale care constituie temeiul cererii reclamantelor de acordare a daunelor morale nu sunt întemeiate.
În ceea ce privește art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, Curtea constată că, prin decizia nr. 12/2011 pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
În ceea ce privește pretențiile reclamantelor întemeiate pe dispozițiile art. 998-999 din Codul civil, Curtea constată că în mod corect tribunalul a considerat că, în măsura în care se invocă pretenții bazate pe temeiul juridic menționat, sunt aplicabile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, întrucât dreptul la acțiune întemeiat pe răspunderea civilă delictuală de drept comun este prescriptibil în termenul general de prescripție, care începe să curgă de la momentul la care reclamantele puteau promova acțiunea bazată pe acel temei, respectiv, după data de 01.01.1990. Nu se pot reține susținerile reclamantelor în sensul că până la . Legii nr. 221/1990 nu exista dreptul acestora, în calitate de persoane îndreptățite, de a cere în instanță daune morale.
Dreptul reclamantelor de a solicita în instanță acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 din Codul civil nu s-a născut prin apariția unei legi speciale ulterioare. Reclamantele aveau posibilitatea de a formula acțiunea în pretenții în temeiul dreptului comun privind răspunderea civilă delictuală, dispozițiile respective fiind în vigoare și putând fi aplicate de instanțe. Astfel, posibilitatea concretă a reclamantelor de a formula cerere de chemare în judecată în temeiul art. 998, 999 din Codul civil exista anterior intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, neputându-se susține că prevederile menționate din Codul civil nu puteau fi invocate anterior acestei date. Termenul de formulare a cererii prevăzut de Legea nr. 221/2001 vizează exclusiv acțiunile întemeiate pe dispozițiile legii speciale, nu și acțiunile întemeiate pe dreptul comun, astfel cum greșit susțin recurentele.
De asemenea, în cauză nu se poate reține încălcarea art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În materia acordării unor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, Curtea Constituțională a constatat, în decizia nr. 1358/2010, că există o . acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. În acest sens, este de menționat Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Față de existența actelor normative cu caracter reparatoriu menționate, Curtea nu poate reține încălcarea art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Mai mult, faptele ilicite descrise în acțiune s-au petrecut anterior datei ratificării Convenției de către România, care a avut loc la data de 20.06.1994, dispozițiile Convenției fiind aplicabile doar pentru faptele produse după momentul indicat.
De asemenea, în cauză nu sunt aplicabile prevederile noului Cod civil invocate de recurentele reclamante, întrucât, potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011, răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârșirii faptei ilicite, or, faptele descrise în acțiune au avut loc în anii 1952 – 1954, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil la data de 1.10.2011.
Având în vedere aceste considerente, dispoziția primei instanțe de respingere a cererii de acordare a daunelor morale urmează a fi păstrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentele reclamante B. S., L. F., S. V. și T. C. M. împotriva sentinței civile nr. 40/9.01.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică în parte sentința.
Constată caracterul politic al privării de libertate și internării lui S. G. într-un lagăr de muncă, timp de 2 ani, prin decizia administrativă a M.A.I. nr. 475/1952.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. B. C. M. S. I. P.
GREFIER
V. Ș.
RED.DFB
Tehnored.MȘ/ 2 ex. 29.05.2013
| ← Expropriere. Decizia nr. 63/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 489/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
