Pretenţii. Decizia nr. 511/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 511/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 21687/299/2006*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.511R
Ședința publică de la 8 martie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. P.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva deciziei civile nr.760A/21.09.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți T. D. A. și W. Koserecki Ș. și intimații-pârâți . Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect „pretenții”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 1 martie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 8 martie 2013.
CURTEA
Asupra cererii de recurs reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 06.07.2006 reclamanții Conovici E. G. și T. D. A. au chemat în judecată pe pârâții . Municipiului București și S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligați la plata contravalorii prejudiciului produs ca urmare a ocupării suprafeței de teren de 900 m.p. situată în București, la intersecția Calea Griviței nr. 160 A cu . 1; obligarea pârâților la plata unei chirii lunare pentru folosirea terenului aflat în proprietatea reclamanților și stabilirea naturii despăgubirii pentru ocuparea terenului fără declanșarea procedurii legale de expropriere.
În motivarea cererii, reclamanții au susținut că terenul aflat în proprietatea lor a fost ocupat fără nici un titlu de către M., pentru efectuarea unor lucrări de utilitate publică, fără a li se oferi o despăgubire și fără declanșarea procedurii de expropriere.
Prin sentința civilă nr._ din 20.09.2010 Judecătoria Sectorului 1 București a admis în parte cererea reclamanților T. D. A. și W. Koserecki Ș. (moștenitorul reclamantei defuncte Conovici E. G.) și a obligat pe M. București la plata sumei de 99.649 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului reclamanților pe perioada 06.07._09 și pe S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor la plata sumei de 209.791 de lei reprezentând despăgubiri pentru aceeași perioadă de timp.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut existența unei fapte ilicite constând în ingerința asupra dreptului de proprietate al reclamanților fără o dreaptă și prealabilă despăgubire; existența prejudiciului suferit de reclamanți prin pierderea atributului folosinței terenului; existența vinovăției pârâtului M. București care a construit pe terenul reclamanților alei, trotuare și parcări fără a demara proceduri de expropriere și cunoscând regimul juridic al terenului și, de asemenea, vinovăția Statului R., sub forma neglijenței, deoarece aceasta a permis nerespectarea dispozițiilor constituționale și legale interne referitoare la procedura exproprierii. Instanța a stabilit că vinovăția celor două autorități implicate este diferită, în raport de elemente pe care le-a analizat în detaliu, astfel că, deși a reținut răspunderea solidară, a stabilit în mod diferențiat cuantumul despăgubirilor, în raport de culpa constatată în producerea prejudiciului.
Prin decizia civilă nr. 975 din 18.11.2011 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca tardiv apelul declarat de M. București împotriva sentinței menționate și a respins ca nefondat apelul declarat de S. R. împotriva aceleiași hotărâri.
Instanța de apel a susținut hotărârea instanței de fond, iar cu privire la excepția lipsei calității procesuale a Statului R. a reținut culpa acestuia, în baza probelor care au dovedit ignorarea de către stat a dreptului de proprietate al reclamanților și concesionarea terenului, cu înscrierea în Cartea Funciară, în condițiile în care terenul în litigiu a fost retrocedat reclamanților în anul 1996, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Împotriva deciziei menționate au declarat recurs M. București și S. R..
Prin decizia civilă nr. 857 din 10.05.2012 Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat recursul declarat de S. R. și a trimis cauza spre rejudecare cu privire la apelul declarat de M. București, deoarece lipsa procedurii legale de citare a reprezentat eroarea ce a condus la respingerea apelului declarat de M. București ca fiind tardiv.
Rejudecând în fond apelul declarat de M. București împotriva sentinței civile nr._ din 20.09.2010, Tribunalul București Secția a III-a Civilă a respins cererea de apel ca nefondată, susținând argumentele prezentate în sentința atacată și respingând apărarea Municipiului București întemeiată pe intervenția prescripției extinctive a dreptului la acțiune al reclamanților.
Împotriva deciziei nr. 760 din 21.09.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, în faza apelului, a declarat recurs apelantul M. București pentru următoarele motive: 1) Instanța de apel a confundat prescripția dreptului material la acțiune cu prescripția dreptului la executare silită și „(…) nu s-ar putea spune că reclamanții au dreptul încă la executarea sentinței respective; „Termenul de prescripție a executării de 10 ani era împlinit la data introducerii acțiunii, respectiv 6.07.2006, hotărârea declarativă de drept fiind pronunțată la data de 16.02.1996”; de aceea, sunt incidente dispozițiile art. 405 alin. 1, teza a II-a Cod procedură civilă, iar termenul de executare a sentinței din anul 1996 pronunțată în favoarea reclamanților s-a prescris, iar M. București nu mai putea fi obligat la executare începând din anul 2006; 2) reclamanții nu au făcut dovada condițiilor legale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale și, de asemenea, „folosindu-se cu rea - credință de drepturile procesuale și prin neîndeplinirea obligațiilor legale ce le reveneau, vor să beneficieze de bani publici necuveniți”.
Recursul este vădit nefondat.
Recurentul apelant M. București nu a formulat motive de apel și nici întâmpinare și nici o apărare relevantă pe întreg parcursul procesului. Cu toate acestea, a susținut în recurs că instanța de apel a confundat prescripția dreptului la acțiune cu prescripția dreptului la executare silită, deși nici o apărare în baza excepțiilor menționate nu a fost invocată de M. București în condiții procedurale, iar instanța de apel a analizat excepția de prescripție invocată în primul recurs, printr-o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 292 alin. 2 Cod procedură civilă, și în condițiile în care era obligată să se pronunțe numai pe baza celor invocate la prima instanță.
Cu privire la criticile menționate, instanța de recurs susține în totalitate motivarea asupra respingerii apărării prin prescripția dreptului la acțiune, iar cu referire la apărarea în baza prescripției dreptului la executare silită reține următorul citat:
„Sentința civilă nr. 1659/1996 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în dosar nr. 7810/1994 a fost pusă în executare prin emiterea Dispoziției nr. 143/19.01.1998, iar reclamanții au fost puși în posesie în 1999 prin procesul-verbal nr. 48/16.02.1999”.
Instanța de recurs a citat pasajul susmenționat din cererea de recurs formulată de M. București, deoarece textul este relevant în analizarea prescripției dreptului de executare silită și pentru aplicarea și incidența art. 405 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă care prevede că dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 10 ani în cazul titlurilor emise în materia acțiunilor reale imobiliare.
Cum sentința civilă nr. 1659/1996 este un titlu în materia reală imobiliară este evident că executarea ei se prescrie în 10 ani de la data nașterii dreptului la executare silită, însă, M. București a răspuns el însuși acestei excepții, prin motivele de recurs, în sensul respingerii oricărei apărări bazate pe această excepție, deoarece sentința din anul 1996 a fost executată prin actele la care chiar M. București a făcut referire în motivele de recurs și care există și la dosar (filele 4 – 7 dosar fond). În concluzie, dreptul reclamanților de a cere executarea sentinței nr. 1659/1996 nu s-a prescris, deoarece executarea prin punerea reclamanților în posesie a fost desăvârșită la data de 16.02.1999, ora 10,15. Instanța nu va face nici o speculație cu privire la scopul apărării recurentului în baza acestei excepții, de vreme ce nici M. București nu a precizat scopul apărării sale în baza excepției, însă, instanța precizează numai faptul că, dreptul de proprietate recunoscut prin sentința din anul 1996, nu poate fi pierdut decât prin uzucapiune, expropriere sau în alte moduri prevăzute de lege și nicidecum prin prescripția dreptului de a cere executarea silită și chiar dacă reclamanții nu ar fi cerut niciodată executarea sentinței, ocuparea terenului lor, în condițiile stabilite de instanțele de fond, ar fi condus la consecințele juridice precizate deja în hotărârea atacată.
Cel de-al doilea motiv de recurs este compus din aspecte teoretice, fără nici o referire concretă la aspectele de drept reținute de instanțele de fond, iar criticile privind răspunderea civilă delictuală implică, în sine, analizarea unor aspecte de fapt ce excedează limitelor impuse de art. 304 Cod procedură civilă, astfel că, ultimul motiv de recurs nu va fi analizat de instanța de recurs în condițiile în care i se cere reevaluarea culpei în producerea prejudiciului și „reanalizarea factorilor determinanți pentru apariția raportului de cauzalitate” dintre faptă și prejudiciu, fără nici o critică implicând aspecte concrete.
De aceea, recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva deciziei civile nr.760A/21.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civil, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți T. D. A. și W. Koserecki Ș. și intimații-pârâți . Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. V. R. P.
GREFIER
G. - M. V.
Red. R.P.
Tehnored. C.G. 2 ex
05.04.2013.
Jud.apel: T. S.
R. M. C.
Cu opinia separată a doamnei judecător A. P.
Admite recursul. Modifică decizia civilă recurată. Admite apelul declarat de apelantul M. București prin Primarul General. Schimbă în parte sentința civilă apelată, în sensul că respinge acțiunea în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, ca nefondată. Menține celelalte dispoziții.
Acțiunea prin care reclamanții T. D. A. și Conovici E. G. au solicitat obligarea în solidar a pârâților . Municipiului București și Statul Român prin Ministerul de Finanțe, la plata sumei ce reprezintă prejudiciul suferit prin lipsa de folosință a suprafeței de 900 m.p. situată în sectorul 1, intersecția dintre Calea Griviței nr. 16 A (fost 198, 200 – 202) cu . și a unei chirii lunare în cuantum de 100 euro/m.p. de la data introducerii acțiunii până la intervenirea unei înțelegeri între părți asupra modalității de transfer al dreptului de proprietate, cât și asupra cuantumului și naturii despăgubirii, a fost admisă în parte prin sentința civilă nr._/20.09.2010 pronunțată de Judecătoria Sector 1, în dosarul nr._, în sensul că a fost obligat pârâtul M. București prin Primarul General la plata către reclamanți a sumei de 99.649 lei,contravaloare lipsă de folosință pentru terenul proprietatea reclamanților pentru perioada 06.07.2003 - 06.02.2009 și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a sumei de 209.791 lei, contravaloare lipsă de folosință pentru terenul proprietatea reclamanților pentru aceeași perioadă.
Soluția a fost confirmată în apel cu motivarea în esență că prin fapta culpabilă a celor doi pârâți reclamanții au fost prejudiciați prin lipsirea de folosință a terenului în suprafață de aproximativ 900 m.p., situată în București, sector 1, Intersecția Calea Griviței nr. 160 A, fost 198, 200-202, cu . 1.
Nu se contestă de către părțile din cauză că ulterior punerii în posesie a reclamanților asupra terenului - în baza sentinței civile nr. 1659/1996 definitivă și irevocabilă pronunțată în dosarul nr. 7810/1994 al Judecătoriei Sectorului 1, respectiv a Dispoziției Primarului General nr. 143/19.01.1998 și procesul – verbal de punere în posesie nr. 48/16.02.1999 - în anul 2000 s-au aprobat lucrările realizate de către pârâta . autorizație emisă în anul 2000,iar în anul 2001 a fost încheiat contractul de concesiune între pârâta . calitate de concesionar și MLPTL ca reprezentant al Statului R., în calitate de concedent, iar în anul 2004 s-a emis Hotărârea de Guvern nr. 1003/2004 de declarare a utilității publice a lucrărilor respective și de expropriere a terenului, iar în anul 2005 statul a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra terenului, cât și cel de concesiune al pârâtei .>
Pentru a constata întrunirea condițiilor art. 998 – 999 C.pr.civ. privind răspunderea civilă delictuală, instanța trebuie să verifice, dacă în cauză există prejudiciu, faptă ilicită, raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția.
În speță, prejudiciul a fost stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
În ce privește fapta ilicită, opinăm în sensul că aceasta nu este pe deplin probată, întrucât nu s-a făcut dovada că lipsa de folosință a terenului, prin ocuparea de către pârâte s-a efectuat fără drept, câtă vreme așa cum am enunțat anterior, terenul a devenit proprietate publică, fiind afectat parțial de lucrările executate la metrou, iar parțial fiind ocupat de trotuare, alei pietonale, care la rândul lor fac parte din domeniul public.
Prin urmare, reclamanții nu au făcut dovada incontestabilă a lipsei de folosință a terenului în sensul că pârâții - M. București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – ar fi ocupat terenul proprietatea reclamanților, fără vreun titlu în condițiile în care cel puțin din anul 2004 s-a emis Hotărârea de Guvern nr. 1003/2004 privind declararea de utilitate publică a terenului în litigiu, cât și exproprierea acestuia.
Examinarea celorlalte condiții privind legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția pârâților urmează a nu mai fi examinate având în vedere lipsa uneia din cerințele esențiale ale răspunderii pentru fapta proprie, în condițiile art. 998 – 999 c.civ.
De altfel, urmare a emiterii actului normativ prin care terenul a fost expropriat, procedura de despăgubire a pârâților este reglementată prin legi cu caracter special, aspecte ce nu au fost clarificate în cauză.
Reținând inexistența faptei ilicite în sarcina pârâților, opinăm pentru respingerea acțiunii în despăgubiri ca nefondată, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 304 pct. 9 c.pr. civ., recursul va fi admis, iar decizia civilă recurată, modificată, în sensul admiterii apelului declarat de pârâtul M. București prin Primarul General, conform art. 296 C.pr.civ. și schimbarea în parte a sentinței de fond în sensul respingerii acțiunii în contradictoriu cu pârâtul M. București, ca nefondată, urmând a fi menținute celelalte dispoziții.
JUDECĂTOR
A. P.
Red. A.P.
Tehnored. T.I.
2 ex./10.10.2013
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 21/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Validare poprire. Decizia nr. 985/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
