Conflict de competenţă. Sentința nr. 89/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 89/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 240/87/2013
Dosar nr._
(2246/2013)
ROMANIA
C. DE A. BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA CIVILĂ NR.89 F
Ședința din camera de consiliu din 04.12.2013
C. constituită din:
Președinte - Andreea Doris Tomescu
Grefier - E. C.
- XX -
Pe rol se află pronunțarea asupra conflictului negativ de competență ivit în soluționarea acțiunii civile având ca obiect acțiune civilă pentru plata drepturi salariale din hotărâri judecătorești, privind pe reclamanta V. S. și pe pârâții T. T. – Serviciul Contabilitate, C. de A. București, M. Justiției și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Cauza a avut stabilit termen la data de 27 noiembrie 2013, când C., având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 4n decembrie 2013 și a decis următoarele:
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1663/20.05.2013 T. T. secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu de instanță. A declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta V. S. în contradictoriu cu pârâtul T. T. – Serviciul Contabilitate, C. de A. București, M. Justiției și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în favoarea Judecătoriei V. .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta V. S., a chemat în judecata civila pe pârâtul T. T. - Serviciul de Contabilitate, și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâtul la plata drepturilor bănești restante, în conformitate cu rapoartele de expertiză contabilă extrajudiciară întocmite în procedura de executare silită, rezultate din titlurile executorii, constând în:
- sentința civilă nr. 2072/05.12.2007 pronunțată de T. T. reprezentând drepturi salariale – indemnizația de 10% lunar din salariul brut, începând data de 01.09.2004 la zi, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, calculate până la data de 07.03.2008, data la care sentința a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 681 /R/2008 a Curții a București (dosar executare nr. 123/2012), în cuantum de 4046, lei actualizată la data plății efective,
- sentința civilă nr. 1795/04.04.2008 pronunțată de T. T. reprezentând drepturi salariale - spor de confidențialitate de 15% lunar, începând cu anul 2004, până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, precum și în continuare, corespunzător timpului efectiv lucrat de reclamant, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, calculate până la data de 12.11.2009, data la care sentința a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 3985/R/2009 a Curții a București (dosar executare nr. 129/2012), în cuantum de 9896, lei actualizată la data plății efective,
-sentința civilă nr. 1787/14.11.2007, pronunțată de T. T. reprezentând drepturi salariale - spor de risc si suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază lunar, începând cu 01.09.2004 - la zi, și în continuare, actualizate până la momentul achitării efective, calculat până la data de 28.02.2009, când sporul a fost introdus în salariu si plătit, chiar daca sentința civila a rămas irevocabilă la data de 27.05.2009, prin decizia civilă nr. 3818/R/2009 a Curții de A. București (dosar executare 89/2012), în cuantum de_ lei, actualizată la data plății efective.
Ca o consecință a celor solicitate, să oblige pârâtul Tribunalului T. la recalcularea și plata diferenței transelor trimestriale din cursul anului 2012, conform O.U.G. nr. 71/2009, respectiv procentul de 5 % în anul 2012 din valoarea creanței, raportat la sumele rezultate din aceleași rapoarte de expertiză contabilă.
La data de 18 martie 2013, reclamanta și-a completat cererea formulată și a solicitat introducerea în cauza a pârâților C. DE A. BUCUREȘTI, M. JUSTIȚIEI și S. R. PRIN M. FINANȚELOR pentru opozabilitatea hotărârii ce se pronunța nu și în ceea ce privește fondul cauzei.
Din petitul cererii reclamantei V. S. reiese că aceasta solicita obligarea pârâtei, la plata drepturilor bănești restante, în conformitate cu rapoartele de expertiza contabila extrajudiciară întocmita în procedura de executare silita,, rezultate din titlurile executorii(hotărâri judecătorești) arătate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Potrivit art.400 alin.(1) Cod pr. .civila, contestația la executare se introduce la instanța de executare - iar art.373 alin.(2) Cod pr. civila prevede ca instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
De la aceste din urma dispoziții nu exista norme derogatorii privitoare la instanța de executare.
Dispozițiile art.2 alin.(1) pct.1 lit.c) din Codul de pr. civila - prin care se da în competenta tribunalelor în prima instanța judecata conflictelor de munca, cu excepția celor date prin lege în competenta altor instanțe - nu au un asemenea caracter - pentru ca privesc competenta de judecata, iar nu de executare.
Executarea constituie o faza distincta a procesului civil.
Pe de alta parte, dispozițiile art.2 pct.1 lit.c) Cod pr. civila nu au caracterul unor dispoziții speciale pentru a se pune în discuție concursul dintre legea speciala si cea generala.
T. este instanța de drept comun în materia soluționării conflictelor de munca.
În alta ordine de idei, dispozițiile prin care se deroga de la regula sunt de stricta interpretare.
Prin urmare, nu se aplica decât în ipotezele strict prevăzute în norma derogatorie.
Normele cuprinse în art.2 Cod pr. civila privitoare la competenta de judecata a tribunalului în prima instanța, se aplica strict în privința fazei judecații si nu poate fi extinsa aplicarea lor si în stabilirea competentei instanțelor în materia executării silite.
F. de acestea se constata ca ori de câte ori legea nu prevede o competenta expresa, instanța de drept comun în materia executării silite este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea.
În materia executării drepturilor de creanța rezultate ca urmare a unui litigiu de munca legiuitorul nu a prevăzut o competenta expresa, art.275 din Legea nr.53/2003 stabilind ca dispozițiile prezentului titlu(reguli de procedura) se completează cu prevederile Codului de procedura civila,iar instanța de executare este Judecătoria V..
Din aceste considerente T. a apreciat excepția necompetentei materiale întemeiată și în temeiul art.137 alin.1,art.373 alin.2,art.400 alin.1 si art.158 alin.1 Cod pr. Civila, a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei V., ca instanță în circumscripția căreia se face executarea.
Prin sentința civilă nr. 1624/17.10.2013 Judecătoria V. a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei V. invocată din oficiu de către instanță și în consecință, a scos de pe rol și a înaintat-o Curții de A. București, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că prezenta acțiune a fost promovată ca având ca obiect drepturi bănești, pornindu-se de la premiza că Serviciul de contabilitate din cadrul Tribunalului T. a calculat în mod eronat sumele de bani ce se cuveneau creditoarei, decurgând din sporurile acordate prin mai multe hotărâri judecătorești, prin interpretarea greșită a sintagmei „ la zi”, ca fiind data pronunțării sentinței prin care s-a acordat fiecare spor.
Pentru plata acestor sporuri au fost efectuate expertize de specialitate, însă între calculul efectuat de Serviciul de contabilitate și calculul expertului există diferențe în sensul că sumele de la contabilitate sunt mai mici decât cele din expertiză, pentru același interval de timp.
Cauza a fost înregistrată ca având obiect drepturi bănești, calificare menținută și în practicaua sentinței civile nr. 1663/20 mai 2013 a Tribunalului T., menționându-se la fila 3 din sentință, că „din petitul cererii reclamantului reiese că acesta solicită obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești restante”.
Din sentință, nu rezultă motivul pentru care acțiunea a fost apoi considerată ca fiind contestație la executare și nici ce anume tip de contestație este, mai ales că tribunalul a pronunțat sentințe în cauze similare prin care s-a respins acțiunea, deci s-a considerat competent material în respectivele litigii.
Ori, o astfel de contestație nu este în competența Judecătoriei V., deoarece potrivit art.400 alin 2 cod procedură civilă, aceasta trebuie introdusă la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, instanță care este T. T..
Din întreaga motivare a cererii de chemare în judecată rezultă că nu se contestă executarea silită efectiv, existând doar nelămuriri asupra perioadei pentru care trebuia să se plătească sporurile, interval de timp ce poate fi lămurit doar de către instanța ce a pronunțat hotărârile ce se execută.
Prin urmare, instanța apreciază că sub nici un aspect nu poate fi competentă material în speța în cauză, astfel că se va admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei V., se va declina în favoarea Tribunalului T., se va constata conflictul negativ de competență.
Se va suspenda din oficiu orice altă procedură urmând a se înainta cauza la C. pentru soluționarea conflictului negativ de competență potrivit art.20 alin 2 și art.21 cod de procedură civilă anterior incidente în cauză.
C., deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:
Prezentul conflict de competență a fost generat de calificarea juridică ce se impune a fi făcută, pentru a se determina instanța competentă din punct de vedere material.
Sub acest aspect, curtea reține că prin prezentul litigiu se contestă cuantumul efectiv al sumelor la care pârâții au fost obligați prin hotărâri judecătorești irevocabile, reclamanta arătând expres că nu înțelege să conteste decât calculul eronat al sumelor stabilite de serviciul contabilitate pentru punerea în executare a titlurilor executorii.
Prin urmare, se constată că este vorba despre o contestație la executare propriu – zisă care potrivit dispozițiilor art. 400 alin. 1 se introduce la instanța de executare, în speță judecătoria .
C. apreciază că nu ne aflăm în prezența unei contestații la titlu, care potrivit art. 400 alin. 2 C. pr. Civ. ar fi atras competența de soluționare a instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută întrucât reclamanta contestă efectiv modalitatea de punere în executare a titlului, apreciind că, anterior anului 2012, sumele au corespuns rapoartelor de expertiză contabilă efectuate, iar ulterior, pe parcursul executării, debitorul, în mod nelegal a diminuat creanța, prin schimbarea bazei de calcul, prin raportare la plățile făcute anterior.
În raport de aceste considerente, C., în baza art. 135 alin. 4 Cod procedură civilă, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei V..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta V. S., cu domiciliul ales la Judecătoria V., cu sediul în V., ., județul T. și pe pârâții T. T. – Serviciul Contabilitate, cu sediul în A., ., județul T., C. de A. București, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.5, sector 4, M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5 și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, în favoarea Judecătoriei V..
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.12.2013.
PREȘEDINTE
A.-D. T.
GREFIER
E. C.
Red.A.D.T.
Tehdact.A.D.T./R.L.
7 ex./18.12.2013
| ← Anulare act. Decizia nr. 36/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 1109/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
