Cereri. Decizia nr. 1109/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1109/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 22653/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1109R
Ședința publică de la 31 mai 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. P.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror B. M..
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.262/06.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. H. G., având ca obiect „pretenții – despăgubiri Legea nr.221/2009”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Curtea, având în vedere că recurentul-pârât a solicitat prin motivele de recurs judecarea cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Prin cererea din 18.06.2012, reclamanta B. H. G. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate caracterul politic al arestării si condamnării tatălui său, B. I., prin sentința penala nr. 1075/1950, pronunțata de Curtea de Apel Târgu M. si decizia nr. 882/1951 pronunțata de Curtea Suprema de Justiție, la pedeapsa de un an si șapte luni închisoare, obligarea paratului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit și pentru echivalentul valorii bunurilor confiscate (421 dolari americani și 106 monede de aur).
În motivare, a arătat că tatăl său, B. I., etnic german, a fost arestat si condamnat prin sentința penala nr. 1075/3 noiembrie 1950, pronunțata de Curtea de Apel M., la o pedeapsa de un an si șapte luni închisoare. Prin aceeași hotărâre s-a dispus confiscarea sumei de 421 dolari SUA si a 106 monede de aur.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 4 și 5 lit. a și b din Legea nr. 221/2009.
Prin sentința civilă nr. 262 din 06.02.2013, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis în parte cererea, a constatat caracterul politic al condamnării numitului B. I. și a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind acordarea daunelor morale și a contravalorii bunurilor confiscate.
Pentru a hotărî astfel, referitor la capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării numitului B. I., tribunalul a reținut că, prin decizia penală nr. 1075/03.11.1950 pronunțată de Curtea Târgu-M. în dosarul nr. 1187/1950, numitul B. I. a fost condamnat la 7 luni închisoare corecțională pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 2 lit. a) și b), art. 3 lit. a) și art. 14 din Legea nr. 284/1947 comb. cu art. 7 pct. 8, 9 și 19 din Legea comerțului devizelor, modificată prin Legea nr. 285/1947, ambele modificate prin Legea nr. 209/1950, motivat de faptul că acesta nu a cedat Băncii de Stat, în termenul legal prevăzute de actele normative menționate anterior, valuta deținută, precum și monedele din aur.
În raport de fapta pentru care numitul B. I. a fost condamnat penal, tribunalul a constatat că această condamnare are caracter politic, motiv pentru care a admis capătul unu de cerere.
Referitor la solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la despăgubiri pentru bunurile confiscate, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, pentru bunurile mobile de natura celor confiscate prin decizia penală mai sus menționată, reclamanta trebuia să urmeze procedura legii speciale a metalelor prețioase, Legea nr. 221/2009 vizând doar despăgubirile materiale pentru bunurile imobile ce fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 respectiv al Legii nr. 247/2005, nu și pentru bunurile mobile, care nu intră în sfera de aplicare a art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009. În consecință, tribunalul a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind acordarea contravalorii bunurilor confiscate.
Cu privire la obligarea pârâtului la plata de daune morale, tribunalul a găsit pretenția neîntemeiată în raport de Decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010, prin care a fost declarat neconstituțional textul art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009, care constituie temei pentru acordarea unei sume globale cu titlu de daune morale. În momentul intentării acțiunii, decizia fiind deja publicată în Monitorul Oficial, nu mai putea fi aplicată norma juridică declarată neconstituțională.
În consecință, cererea având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru daune morale în urma condamnării tatălui reclamantei și în temeiul cărora s-a solicitat aplicarea textului de lege declarat neconstituțional, apare ca fiind neîntemeiată.
Concluzia tribunalului în sensul netemeiniciei acestui capăt de cerere este în acord cu decizia nr. XII/19.09.2011 dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 789/07.11.2011, prin care s-a statuat că în cazul în care este vorba despre pretinse drepturi de creanță, a căror concretizare (sub aspectul titularului, căruia trebuie să i se verifice calitatea de condamnat politic, și al întinderii dreptului, în funcție de mai multe criterii prevăzute de lege), se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicționale realizate de instanță, titularul cererii nu are un bun câștigat.
Or, în momentul în care instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absența unei dispoziții legale exprese. Dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre . și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul, care a criticat-o pentru greșita admitere a primului capăt de cerere în condițiile existenței unor reglementări paralele (legea nr. 221/2009 și Decretul-lege nr. 118/1990), și recunoașterii caracterului politic al con damnării tatălui reclamantei, prin lege.
Curtea reține că recursul este întemeiat în raport de cele ce urmează:
Conform art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, (2) Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în:
a) art. 185 – 187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1 – 194^4, 196^1, 197, 207 – 209, 209^1 – 209^4, 210 – 218, 218^1, 219 – 222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258 – 261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323 – 329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.
c) Legea nr. 190/1947 pentru portul și vânzarea armelor de foc, publicată în Monitorul Oficial nr. 134 din 16 iunie 1947;
d) Decretul nr. 212/1948 pentru completarea pedepselor privind unele infracțiuni ce interesează siguranța interioară și exterioară a Republicii Populare Române, publicat în Monitorul Oficial nr. 196 din 25 august 1948;
e) art. 4 și 5 din Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187/1945, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 2 martie 1949;
f) art. 2 lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și art. 4 din Decretul nr. 183/1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949;
g) Legea nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului și propășirea economiei naționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 12 din 15 ianuarie 1949;
h) Decretul nr. 163/1950 pentru deținerea, portul și vânzarea armelor și munițiilor, precum și transportul explosivilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 54 din 26 iunie 1950;
i) Decretul nr. 199/1950 pentru modificarea Legii nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului și propășirea economiei naționale, publicat în Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950;
j) art. 166 alin. 2, art. 237 și art. 238 din Codul penal din 1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 79 bis din 21 iunie 1968.
Or, prin decizia penală nr. 1075 din 03.11.1950 pronunțată de Curtea de Apel Târgu M. în dosarul nr. 1187/1950, autorul reclamantei B. I. a fost condamnat la pedeapsa de 7 luni închisoare corecțională pentru comiterea a două infracțiuni prevăzute de Legile nr. 284/1947 și nr. 285/1947, ambele modificate prin Legea nr. 209 din 12.08.1950.
Întrucât faptele pentru care a fost condamnat autorul reclamantei se înscriu printre cele declarate de lege ca fiind condamnări cu caracter politic de drept, nu mai este necesară constatarea acestui caracter de către instanța de judecată.
În acest sens, stau mărturie dispozițiile art. 1 alin. 3 și 4 din Legea nr. 221/2009, conform cu care, (3) constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare. (4) Caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. (3) se constată de instanța judecătorească, în condițiile prevăzute la art. 4.
Numai în această din urmă situație, persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. 2, sau moștenitorii acestora, pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. 3.
Cum pentru autorul reclamantei condamnarea acestuia figurează printre cele în mod expres nominalizate în art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 ca fiind de drept condamnare cu caracter politic, constatarea instanței în același sens, este lipsită de interes.
Așa fiind, în baza art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, urmează a se admite recursul, a se modifica sentința și a se respinge, ca lipsit de interes, capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării tatălui reclamantei B. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 262 din 06.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. H. G..
Modifică sentința în sensul că respinge, ca lipsit de interes, și capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării tatălui reclamantei B. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. P. A. V. R. P.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. AV
Tehnored. PS 2 ex.
18.06.2013
Jud. fond: C. P.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 89/2013. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1436/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
