Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 1410/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1410/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 7495/300/2011
DOSAR NR._
(783/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1410
Ședința publică de la 25.09.2013
Curtea constituită din:
P. - E. V.
JUDECATOR - I. A. H. P.
JUDECATOR - M.-G. R.
GREFIER - S. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamantul A. V. D., împotriva deciziei civile nr.1263 A din 21.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. (fostă P.)F. și cu Autoritatea Tutelară PRIMĂRIA S. 2 BUCUREȘTI.
P. are ca obiect – exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-reclamant A. V. D., personal și asistat de avocat Ș. G. - M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/20.09.2013, emisă de Baroul București – Cabinet de avocat, pe care o depune la dosar și avocat B.G., în calitate de reprezentant al intimatei-pârâte S. (fostă P.)F., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2011, emisă de Baroul București – SCA”N. & G.”, aflată la fila 21 dosar și Autoritatea Tutelară PRIMĂRIA S. 2 BUCUREȘTI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recurentul-reclamant, a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 05.07.2013, cerere în urma demersurilor efectuate Colegiului Psihologilor din România, care își manifestă disponibilitatea pentru a ne înainta o listă cu experții psihologici specializați în evaluarea psihologică a copilului și familiei, care ar putea să realizeze expertiza psihologică a minorului A. A. – Andreas, în cazul în care instanța apreciază că aceasta este utilă cauzei.
Recurentul-reclamant, prin avocat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le depune la dosar, pentru a dovedi susținerile sale din concluziile scrise și din motivele de recurs. Arată că partea pe care o apără, înainte de a fi angajată în cauză, a înțeles să solicite consilierea unui psiholog specializat și din acest motiv a adus la cunoștință instanței disponibilitatea de a pune la dispoziție lista cu astfel de experți. Învederează că astăzi, în ședință publică nu înțelege să solicite proba cu expertiză.
Avocatul intimatei-pârâte, având cuvântul, solicită de asemenea, încuviințarea probei cu înscrisuri, constând în actul adițional nr.1 la contractul de închiriere din data de 29.07.2011 depus deja la dosar.
Curtea înmânează un exemplar de pe actul adițional depus la dosar de către intimata-pârâtă, avocatului recurentului.
La interpelarea instanței, avocatul recurentului-reclamant arată că a solicitat proba cu înscrisuri pentru a susține interesul superior al copilului, chiar și în condițiile în care tatăl înțelege să-și păstreze refuzul cu privire la plecarea minorului în străinătate. Tatăl a înțeles să dovedească justețea acestui refuz prin faptul că a efectuat această expertiză demonstrând că legătura tată fiu trebuie păstrată consecvent, frecvent și uzual, copilul nu trebuie să fie dezrădăcinat în sensul de a se stabili cu domiciliul în SUA.
Avocatul intimatei-pârâte, având cuvântul, arată că la momentul la care urmează instanța să încuviințeze probele acestea trebuie să fie utile, pertinente și concludente, probele administrate trebuie să fie în strânsă legătură cu cauza ce face obiectul judecății. În atare situație, în ipoteza în care pe acest cadru procesual s-ar fi considerat că este util administrarea unei probe psihologice, aceasta ar trebuit să se administreze în mod nemijlocit de către instanța de judecată, motiv pentru care solicită înlăturarea acestui înscris de la dosar pentru condițiile arătate. În ceea ce privește celelalte înscrisuri, în condițiile în care acea corespondență este una care poate fi asumată și verificată cu semnătură electronică și se înscrie în categoria probelor care sunt admisibile din punct de vedere al Codului de procedură civilă, urmează a fi primite la dosar.
Curtea, în urma deliberării, admite în parte proba cu înscrisuri la cererea avocatului intimatei-pârâte, înscris depus deja la dosar și de asemenea, recurentului-reclamant, reprezentând corespondență între tată și minor, respectiv partea adversă și procedează la restituirea raportului de expertiză extrajudiciară, pe de o parte, față de teza probatorie care este în dosar și pe de altă parte, în recurs nu este permisă decât proba cu înscrisuri, în temeiul art.305 din Codul de procedură civilă. Totodată, urmează a aprecia asupra concludenței înscrisurilor depuse la dosar la momentul pronunțării.
Dispune lăsarea dosarului mai la urmă pentru a da posibilitatea avocatul intimatei-pârâte să ia cunoștință de înscrisurile depuse la dosar de către avocatul recurentului-reclamant și comunicate astăzi în ședință publică.
La reluarea pricinii se prezintă recurentul-reclamant A. V. D., personal și asistat de avocat Ș. G. - M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/20.09.2013, depusă la dosar și avocat B.G., în calitate de reprezentant al intimatei-pârâte S. (fostă P.)F., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2011, emisă de Baroul București – SCA”N. & G.”, aflată la fila 21 dosar și Autoritatea Tutelară PRIMĂRIA S. 2 BUCUREȘTI.
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentului-reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și ulterior completat prin dezbaterile orale și notele scrise pe care le va depune la dosar, modificarea deciziei atacate și pe fond respingerea acțiunii reclamantei, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanțelor pe care le depune la dosar.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 din Codul de procedură civilă, arătând că hotărârea din apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii potrivit art.261 din Codul de procedură civilă.
Din istoricul juridic al dosarului se poate constata faptul că la momentul la care s-a făcut apelul exista deja o hotărâre cu putere de lucru judecat, în fond, rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare, prin care reclamanta obținuse dreptul de a pleca din țară, de a vizita alte țări, în afara Uniunii Europene 40 de zile anual, fără acordul tatălui și fără a se suprapune cu programul de vizitare pe luna iulie, timp în care respectivul program ar fi fost suspendat.
Critică hotărârea de apel prin faptul că se reiterează argumentele de fond și nu se ține cont în mod just și complet de probatoriul administrat în cauză, în sensul că se apreciază refuzul tatălui de a-și da acordul notarial cu privire la obținerea acordului vizei pentru America și Canada. Arată că pentru deplasarea în America se solicită și acordul notarial al tatălui, acord pe care înțelege astăzi să-l ofere, în sensul de a renunța la faptul de a se opune acordului strict al tatălui către respectiva instituție, Ambasada Americii la București.
Astfel că, tatăl prezent astăzi în sală înțelege să-și dea acordul cu privire la plecările mamei însoțită de minor în SUA și Canada. Înțelege ca plecarea în străinătate în afara spațiului UE pe care instanța de fond deja a admis să-și dea acordul notarial cu privire la aceste plecări, dar limitat la aceste 40 de zile, nu la mutarea domiciliului în SUA al copilului și nu la călătoria permanentă a minorului între SUA și România.
În această situație, tatăl consideră că relația tată fiu s-ar fi vătămat în mod ireparabil prin absența acestuia din mediul său natural și din familia pe care potrivit Legii nr.272/2004 a cunoscut-o ca pe o viață consecventă și frecventă, familia paternă și înțelege ca la termenul de astăzi să facă precizarea că acordul notarial, pentru a nu îngrădi dreptul copilului de a vedea și de a cunoaște, să-l ofere pentru a fi prezentat Ambasadei Americii la București doar pentru cele 40 de zile, în care mama și acum poate călătorii în afara spațiului UE, numai că SUA și Canada impun această condiție, a acordului notarial.
Arată că inițial tatăl a fost informat să-și dea acordul notarial cu privire la stabilirea domiciliului copilului în SUA, fapt cu care nu a fost de acord, întrucât urma să fie privat de prezența copilului până la majorat într-o relație care ar fi fost văduvită de prezența sa, a tatălui și din acest motiv a realizat expertiza psihologică extrajudiciară pentru a demonstra legătura puternică dintre tată și fiu.
Mai mult, tatăl dorește să-și dea acordul notarial cu mențiunea respectării celor 40 de zile anual, dar cu prezentarea de acte justificative la întoarcere, să se poată informa potrivit Legii nr.272/2004, cu privire la destinația reală, la călătoria respectivă, la datele la care s-au efectuat acestea, la nedepășirea celor 40 de zile, conform dispozițiilor hotărârii.
La interpelarea instanței, recurentul-reclamant, personal înțelege să-și dea acordul notarial pentru deplasarea copilului în SUA cu respectarea celor 40 de zile anual, având în vedere că există o relație foarte strânsă cu fiul său.
Avocatul intimatei-pârâte, având cuvântul, arată că în condițiile precizări efectuate la acest termen în fața instanței și conform consemnărilor din încheierea de ședință, consideră că prezentul recurs a rămas fără obiect.
Curtea acordă cuvântul recurentului-reclamant, prin avocat pe acest aspect.
Avocatul recurentului-reclamant, având cuvântul, consideră că recursul nu a rămas fără obiect câtă vreme tatăl stăruie în a refuza să-și dea respectivul acord cu privire la extinderea vizelor în America mai mult de 40 de zile anual, în situația în care solicită un acord notarial prin care să fie informat în mod expres, acord pe care îl îngăduie și legea prin respectarea dreptului copilului și a informării tatălui care nu întreține în mod zilnic minorul, astfel că recursul promovat are obiect, dar în aspectele pe care le-a specificat astăzi în ședința de judecată.
Curtea, în urma deliberării, respinge excepția rămânerii fără obiect a prezentului recurs, excepție invocată de către avocatul intimetei-pârâte.
Avocatul intimatei-pârâte, având cuvântul, înțelege să invoce excepția lipsei de interes în susținerea și promovarea prezentului recurs, având în vedere faptul că achiesează în mod indirect la cererea dedusă judecății aflată pe rolul instanțelor de 2 ani.
Curtea, în urma deliberării, respinge și această excepție a lipsei de interes invocată, având în vedere că instanța de fond a suplinit acordul reclamantului pe o perioadă nelimitată, iar astăzi își precizează cererea în sensul că este de acord cu o perioadă de 40 de zile, conform dispozițiilor sentinței civile rămasă irevocabilă.
Avocatul intimatei-pârâte, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că ne aflăm în calea extraordinară de atac, sens în care instanța poate să reformeze hotărârea în condițiile în care motivele sau probele administrate în fața instanței de recurs, conduc la concluzia că instanța de apel a greșit în condițiile limitate prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă, în condițiile stricte prevăzute de acest text.
Consideră că se face o confuzie între procedura prealabilă exercițiului acestui drept, deși este în mod evident că urmează să se respecte dispozițiile hotărârii prin care s-a stabilit modul în care se exercită efectiv autoritatea părintească cu privire la acest copil și s-a stabilit programul de legături personale, fiind o hotărâre opozabilă și obligatorie atât pentru mamă, cât și pentru tată.
De asemenea, consideră că nu există elemente care să desființeze hotărârea primei instanței, concluzia pentru motivele arătate în scris, în întâmpinare și oral la acest termen este că aceste motive nu există.
Concluzionând, solicită respingerea recursului, ca nefondat și obligarea la plata cheltuielilor de judecată conform facturii . nr.0221/26.04.2013 și chitanței . nr.0108/26.04.2013, pe care le depune la dosar.
Avocatul recurentului-reclamant depune la dosar concluzii scrise și solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată conform chitanțelor și facturilor depuse la dosar.
Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4799/30.03.2012, Judecătoria S. 2 București a admis cererea formulată de reclamanta S. F. (fostă P.), în contradictoriu cu pârâtul A. Vincențiu D. și cu Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei S. 2 București, a suplinit acordul pârâtului, necesar a fi prezentat Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București și Ambasadei Canadei la București, în scopul obținerii de către minorul A. A.-Andreas, a vizei turistice (care să îi permită călătoria numai în scopuri turistice, în Statele Unite ale Americii și Canada) și a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 3.782 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, astfel cum rezultă din mențiunile certificatului de naștere . nr._, minorul A. A.-Andreas este fiul părților. Prin sentința civilă nr.4430/21.04.2010 a Judecătoriei S. 2 București, minorul a fost încredințat mamei, spre creștere și educare. Prin aceeași sentință, instanța a încuviințat tatălui să aibă legături personale cu minorul, după următorul program: în primul și al treilea sfârșit de săptămână, de sâmbătă, ora 08,00, până duminică, ora 20,00; două săptămâni în cursul vacanței de vară și o săptămână în vacanța de iarnă, alternativ sărbătoarea Paștelui și cea a Crăciunului, cu obligația de a readuce copilul la domiciliul mamei; organizarea zilei de naștere de către părinți, împreună.
Prin cererea dedusă prezentei judecăți, reclamanta și-a afirmat dorința de a se deplasa cu minorul A.-Andeas în Statele Unite ale Americii și Canada, în scop turistic, invocând refuzul abuziv al pârâtului de a-i permite aceste deplasări, prin exprimarea consimțământului necesar pentru eliberarea de către ambasadele statelor menționate, a vizei turistice pentru copil. Refuzul pârâtului a fost exprimat în cauză prin apărările formulate.
Potrivit dispozițiilor art.18 alin.2 din Legea nr.272/2004, deplasarea copilului în țară și în străinătate se realizează cu înștiințarea și cu acordul ambilor părinți; orice neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acestui acord se soluționează de către instanța judecătorească.
De asemenea, art.30 alin.1 lit.b din Legea nr. 248/2005 prevede că minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărți de identitate și călătorește în străinătate împreună cu unul dintre părinți, i se permite ieșirea în aceleași condiții și împreună cu acesta, numai dacă părintele însoțitor prezintă o declarație a celuilalt părinte din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei respective în statul sau în statele de destinație, precum și cu privire la perioada călătoriei.
Pe de altă parte, statele indicate de reclamantă ca destinație turistică a minorului (Statele Unite ale Americii și Canada) impun cetățenilor români care doresc să intre în scop turistic pe teritoriul lor, obținerea unei vize. În cazul minorilor, una dintre condițiile de eliberare a vizei o reprezintă existența acordului ambilor părinți ai copilului.
Astfel cum s-a arătat, pârâtul și-a exprimat refuzul de a exprima acordul necesar a fi prezentat ambasadelor Statelor Unite ale Americii și Canadei pentru obținerea de către minorul A. A.-Andreas a vizei turistice. În raport de circumstanțele cauzei, instanța a apreciat că acest refuz este nejustificat.
Dreptul minorului de a călători în străinătate reprezintă o ipostază a dreptului său la liberă circulație, consacrat de art.25 din Constituția României și art.2 din Legea nr. 248/2005.
Vârsta copilului nu poate fi considerată un impediment în calea deplasării în străinătate însoțit de părinte, întrucât înscrisurile depuse la dosar atestă faptul că minorul este sănătos; realitățile sociale demonstrează că este posibilă deplasarea copiilor însoțiți, chiar la vârste mai mici, iar răspunsul pârâtului la interogatoriu (întrebarea 18) dovedește că minorul A.-Andreas și-a însoțit părinții în vacanțe în Europa înainte de vârsta de un an.
Solicitarea reclamantei nu este de natură să afecteze exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești care i-au fost conferite pârâtului în baza sentinței civile nr.4430/21.04.2010 a Judecătoriei S. 2 București. În cazul obținerii de către minor a vizei turistice din partea ambasadelor Statelor Unite ale Americii și Canadei, planurile de vacanță ale reclamantei cu minorul nu pot restrânge, în lipsa unui acord al pârâtului, programul de vizitare încuviințat prin hotărârea judecătorească menționată, drepturile de vizitare ale pârâtului fiind apărate de Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii. Aceeași convenție, la care Statele Unite ale Americii și Canada sunt părți, împiedică emigrarea minorului în aceste state, în lipsa acordului ambilor părinți, fapt subliniat și în răspunsul primit de pârât din partea Ambasadei Statelor Unite ale Americii (fila 115).
Existența unor proiecte anterioare de emigrare ale reclamantei, împreună cu copilul, nu poate genera prezumția, dedusă de pârât, privind scopul ascuns al demersurilor al căror scop aparent este de natură turistică. Reclamanta a acționat conform legii, informându-l pe pârât asupra ideilor sale, comunicându-i înscrisuri cu privire la perspectivele materiale și de instruire a minorului și solicitându-i punctul de vedere. În fața răspunsului negativ al pârâtului, reclamanta a afirmat că a renunțat la proiectele de emigrare, iar probele administrate în cauză nu au dovedit contrariul afirmațiilor sale.
Față de toate considerentele expuse, instanța a admis cererea și a suplinit acordul pârâtului, necesar a fi prezentat Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București și Ambasadei Canadei la București, în scopul obținerii de către minorul A. A.-Andreas, a vizei turistice (care să îi permită călătoria numai în scopuri turistice, în Statele Unite ale Americii și Canada).
Prin decizia civilă nr.1263/21.12.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr.4799/2012 a Judecătoria S. 2 București, reținând că, criticile aduse sentinței apelate de către tatăl apelant pârât nu sunt în sensul că o asemenea deplasare în străinătate a minorului și vizitarea celor două țări ar fi contrare interesului superior al copilului, respectiv că ar fi afectate dezvoltarea sa fizică sau intelectuală, ci sunt în sensul că viza astfel obținută permite mamei intimate să pună în aplicare intențiile sale mai vechi de emigrare în SUA, mai ales în contextul în care aceasta este în prezent căsătorită cu un cetățean american.
În legătură cu presupusele intenții ale mamei copilului de a se stabili în străinătate, tribunalul a observat că, prin ele însele, nu sunt interzise de legea care protejează și promovează drepturile copilului, relevante fiind în acest sens dispozițiile Art. 17. - (1), conform cărora „Copilul ai cărui părinți locuiesc în state diferite are dreptul, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului”.
S-a observat că textul de lege nu exclude ca părinții copilului să trăiască în state diferite, ci doar obligă la soluții care să permită exercitarea dreptului copilului de a întreține relații personale și contacte directe cu aceștia.
Raportat la prevederile legale susmenționate și la motivele prezentate de către apelant, apare ca fără suport legal, deci abuzivă, opoziția sa la a-și da acordul necesar la Ambasada SUA și la Ambasada Canadei la București, în vederea obținerii unei vize de turist pentru minor.
În plus, la momentul promovării prezentei acțiuni, mama copilului și soțul acesteia, cetățean american, lucrează în România și au închiriat o locuință în mun.București. În considerentele sentinței civile nr._/27.06.2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București - Secția Civilă în dosar nr._, irevocabilă, considerente ce au intrat în puterea de lucru judecat deoarece reflectă și explică dispozitivul acestei sentințe, se arată, referitor la teama tatălui că minorul ar putea fi dus definitiv în America, faptul că nu există nici un indiciu din care să rezulte că mama copilului ar dori să stabilească domiciliul acestuia în SUA. Soluția de exercitare în comun, de ambii părinți, a autorității părintești asupra minorului a fost adoptată și pentru a menaja aceste temeri ale tatălui, legate de plecarea definitivă a copilului în străinătate. Prin aceeași sentință, neatacată de niciuna din părți, s-a stabilit expres că mama nu poate schimba domiciliul minorului în altă localitate sau în străinătate decât cu acordul scris al tatălui. Totodată, pentru ambii părinți a fost recunoscut dreptul de a părăsi țara împreună cu minorul, fără acordul celuilalt părinte. În plus, mamei i-a fost recunoscut dreptul de a părăsi țara împreună cu minorul, o dată pe an, pe o perioadă de maximum 40 zile care să nu se suprapună cu luna iulie, pentru a merge în orice țară din exteriorul Uniunii Europene, fără acordul tatălui, perioadă în care programul de vizită al tatălui va fi suspendat.
Astfel, sentința civilă susmenționată nu mai permite contestarea de către tatăl apelant a dreptului mamei de a se deplasa cu minorul în SUA și în Canada. Ori, cum în mod corect s-a arătat în întâmpinarea intimatei pârâte, pentru ca aceasta să poată beneficia, împreună cu fiul său minor, de efectele sentinței civile 4799/30.03.2012, respectiv pentru a putea călători timp de 40 zile pe an în SUA și Canada, trebuie să obțină, în prealabil, pentru fiul său minor viza de turist, ori această viză se poate elibera doar dacă tatăl își dă acordul printr-o declarație autentificată la eliberarea vizei sau dacă acest acord este suplinit de instanța de tutelă. Simpla existență a unei hotărâri care permite intimatei reclamante să călătorească în afara UE timp de 40 zile pe an nu este suficientă, prin ea însăși, respectiv, pentru ca acest drept să fie efectiv și să poată fi exercitat este necesar ca minorul să fie posesorul unei vize de turist pentru SUA și Canada.
A refuza acordul necesar pentru ca cele două ambasade să aprobe copilului viza de turist înseamnă a împiedica punerea în executare a sentinței civile irevocabile, ceea ce califică drept abuziv refuzul tatălui la a-și da acordul susmenționat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul – reclamant, criticând-o ca nelegală prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, pentru următoarele motive:
- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Deși decizia atacată pare a fi argumentată prin numărul mare al paginilor acesteia, în realitate, în câteva fraze întinse pe 3 pagini, instanța de apel nu face altceva decât să reia argumentele instanței de fond, nerăspunzând și, practic, necombătând argumentele și pretențiile învederate de apelantul – reclamant prin cererea și motivele de apel și ignorând total o scrie de aspecte ce puteau fi lesne însușite.
Opinează că instanța de apel nu se poate limita să preia total sau parțial motivarea instanței de fond,ci trebuie să analizeze din nou cauza și să răspundă argumentat la criticile și mijloacele de apărare invocate de părți.
În speță, respingând apelul, instanța de apel nu a motivat în ce constă refuzul nejustificat al recurentului – reclamant de a-și da acordul notarial și în mod cert instanța de apel nu a motivat în drept în nici un fel considerentele care au condus la respingerea apelului formulat de acesta.
- la data pronunțării deciziei necurate suplinirea acordului solicitat este subsumat sentinței civile nr._/27.06.2012 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria S. 2 București prin care s-a stabilit definitiv și irevocabil printre altele că reclamanta poate călători cu fiul părților în străinătate fără acordul recurentului - reclamant 40 de zile din an în afara Uniunii Europene, deci inclusiv în țările vizate prin cererea reconvențională. Cu alte cuvinte sentința menționată suplinește orice acord necesar formalităților de vizitare fiind obligația reclamantei de a respecta cerința numărului maxim de zile impus de instanță, nemaifiind astfel necesar o altă hotărâre judecătorească care să suplinească un eventual acord solicitat.
Reclamanta nu a făcut dovada necesității unui acord suplimentar pentru obținerea vizei de turist după data pronunțării sentinței civile nr._/27.06.2012 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria S. 2 București în condițiile în care prin această sentință se prevede expres că aceasta poate călători fără acordul recurentului – reclamant, astfel că din aceasta perspectivă solicitarea unui astfel de acord în mod distinct nu poate fi decât neîntemeiat.
- refuzul recurentului – reclamant de a-și da acordul pentru obținerea vizei în SUA și Canada nu a fost nejustificat cum în mod eronat a surprins instanța de fond, ci acesta era în totalitate fundamentat pe solicitările reclamantei de a-și da inițial acordul pentru schimbarea domiciliului fiului părților în SUA, iar ulterior pe o solicitare a reclamantei de a fi de acord ca fiul părților să călătorească în SUA și Canada de fiecare dată când reclamanta și soțul acesteia vor pleca în aceste state la rudele soțului acesteia. Desigur, că recurentul – reclamant s-a opus ca domiciliul fiului părților să fie schimbat în SUA, fapt pentru care ulterior reclamanta fie și-a schimbat planurile inițiale (ceea ce e mai greu de crezut), fie aceasta a apelat la o altă tactică de abordare a aceleiași probleme sau în mod real chiar nu mai intenționează să emigreze, ori indiferent de motive recurentul nu a putut fi de acord cu ceea ce reclamanta îi solicita și anume să fie de acord ca fiul său să fie un călător permanent între România și cele două state din America de Nord, așa cum însăși reclamanta a lăsat să înțeleagă.
- nu rezultă din probele administrate reaua credință a recurentului - reclamant, condiție obligatorie/esențială pentru admisibilitatea unei asemenea acțiuni-care a acționat doar cu prudență în apărarea dreptului fiului părților și a drepturilor sale ca tată;
- acțiunea promovată trimite la incidența dispozițiilor art. 486 NCC în condițiile în care, așa cum arătă, intimata refuzul recurentului s-ar fi produs pe 27.06.2011, așadar înainte de . NCC.
Cu privire la dreptul aplicabil urmează să se observe că cererea reclamantei s-a întemeiat pe dispozițiile art. 486 NCC în condițiile în care pe de o parte refuzul recurentului s-a produs în luna iunie 2011, iar dispozițiile NCC au intrat în vigoare la 01.10.2011 și nu în ultimul rând faptul că acțiunea introductivă a reclamantului era formulată anterior intrării în vigoare a NCC. Ori potrivit art. 6 alin. 5 din NCC "Dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după .". Cu alte cuvinte, deși reclamanta face referire la o faptă produsă în luna iunie 2011 când nu era în vigoare NCC, totuși aceasta solicită suplinirea acordului în baza dispozițiilor NCC iar instanța de fond nu a considerat necesar de a pune în discuția părților cadrul juridic cu care a fost investită inclusiv limitele investirii acesteia. Ori, în condițiile în care instanța este legată și limitată prin însăși acțiunea promovată pronunțarea unei hotărâri de admitere și suplinirea unui acord de vizită care are ca fundament juridic NCC în condițiile în care fapt de refuz a recurentului de a da acel acord a constituit motivul pentru care a fost formulată acțiunea, or, în aceste condiții, recurentul consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, în majoritate, Curtea va găsi nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Prin primul motiv de recurs se critică decizia instanței de apel, susținându-se că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, că judecătorii apelului nu au făcut o analiză proprie a motivelor de apel și că au preluat motivarea instanței de fond.
Verificând actele dosarului, Curtea nu va primi această critică, reținând că instanța de apel a analizat toate motivele de apel invocate, motive care reprezintă de fapt aceleași susțineri pe care apelantul le-a făcut și în fața instanței de fond în întâmpinarea depusă la acțiune.
Faptul că instanța de apel are aceleași argumente juridice ca și instanța de fond, este firesc atâta vreme cât, pe de o parte, chestiunile de drept deduse judecății celor două instanțe sunt aceleași, iar, pe de altă parte, acestea sunt argumentele legale bazate pe dispozițiile Legii nr.272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului care dus la admiterea acțiunii reclamantei și la suplinirea de către instanță a consimțământului tatălui recurent necesar obținerii vizei turistice a minorului.
Curtea constată că instanța de apel a argumentat pe larg atât în fapt cât și în drept decizia pronunțată, aducând și argumente legale noi hotărârii instanței de fond.
Astfel, tribunalul a reținut în mod corect că intenția reclamantei de a emigra în SUA, manifestată anterior prezentei acțiuni, nu este nelegală și că reclamanta nu a ascuns-o pârâtului în scopul de a lua cu ea minorul și de a pleca fraudulos cu acesta din țară. Intimata – reclamantă a cerut acordul pârâtului în acest sens, care nu a acceptat emigrarea minorului.
Prin prezenta acțiune se solicită doar suplinirea consimțământului pârâtului necesar pentru obținerea unei vize turistice care presupune doar deplasarea temporară a minorului în SUA și Canada și nu rămânerea definitivă a acestuia pe teritoriul acestor state.
În ceea ce privește incidența în cauză a sentinței civile nr._/27.06.2012 a Judecătoriei S. 2 București, Curtea constată că prin această hotărâre s-a tranșat irevocabil problema deplasării minorului împreună cu oricare dintre părinții săi în afara granițelor țării.
În mod irevocabil intimata a obținut, prin această hotărâre „dreptul de a părăsi țara împreună cu minorul, o dată pe an, pe o perioadă de maxim 40 zile, care să nu se suprapună cu luna iulie, pentru a merge în orice țară din exteriorul Uniunii Europene, fără acordul tatălui, perioadă în care programul de vizitare al tatălui va fi suspendat”.
Intimata și soțul ei actual au invocat punerea în executare a acestei sentințe în sensul obținerii vizei turistice pentru minor în SUA.
Răspunsul Consulatului SUA, aflat la fila 22 dosar recurs, arată că potrivit legislației americane viza turistică pentru minor, chiar în situația existenței unei hotărâri judecătorești române care atestă dreptul mamei de a se deplasa cu minorul în scop turistic pe teritoriul SUA, presupune și consimțământul notarial al tatălui.
Curtea constată că o hotărâre a instanțelor române nu poate schimba legislația unei alte țări și, ca atare, pentru a se obține viza turistică a minorului este necesar consimțământul notarial al recurentului, sau în situația refuzului abuziv de acordare a acestuia, suplinirea acestui consimțământ de către instanță.
În consecință, acțiunea reclamantei nu este lipsită de interes cum susține recurentul prin motivele de recurs.
În ceea ce privește caracterul refuzului recurentului de a-și da consimțământul la obținerea vizei turistice de deplasare în SUA pentru fiul său, Curtea constată ca și instanțele anterioare, că acesta este abuziv.
Pe de o parte, argumentele invocate de recurent pentru neacordarea consimțământului sunt aceleași argumente întemeiate pe aceleași fapte invocate de acesta și în dosarul nr._ al Judecătoriei S. 2 București, argumente care au fost înlăturate în mod irevocabil prin sentința civilă nr._/27.06.2012 a Judecătoriei S. 2 București. Această sentință, intrată în puterea lucrului judecat, este obligatorie pentru recurent și, ca atare, reiterarea acelorași obiecțiuni de către acesta în prezenta cauză este abuzivă.
Pe de altă parte, prin refuzul său de a-și da consimțământul la obținerea vizei turistice a minorului, recurentul încearcă în mod abuziv să lase fără conținut sentința civilă nr._/27.06.2012 a Judecătoriei S. 2 București sub acest aspect al deplasării minorului în SUA și Canada.
Recurentul, prin atitudinea sa, încalcă dreptul minorului de a se deplasa în scop turistic în cele două state, invocând și în această cauză temerea sa nefondată că minorul ar putea să rămână în SUA fără consimțământul său sau că acesta ar deveni un „călător permanent între România și cele două state din America de Nord” (cum susține în motivele de recurs).
Așa cum s-a reținut deja, temerea recurentului invocată în prezenta cauză este întemeiată pe aceleași fapte arătate de el și în acțiunea ce a format obiectul dosarului nr._ (fila 19 dosar apel). Tocmai pentru a se preveni situația ca mama să emigreze împreună cu minorul în America sentința civilă nr._/2012 a Judecătoriei S. 2 București a stabilit că autoritatea părintească revine ambilor părinți și că mama (deși locuința minorului s-a stabilit la ea) nu poate schimba domiciliul minorului în altă localitate sau în străinătate decât cu acordul scris al tatălui.
Reiterarea acelorași temeri, bazate pe aceleași fapte, și în prezenta cauză, deși instanța anterioară a stabilit irevocabil că minorul nu poate avea domiciliul în afara țării fără acordul tatălui său, este abuzivă, cu atât mai mult cu cât prin neapelarea sentinței civile nr._/27.06.2012 a Judecătoriei S. 2 București recurentul – reclamant a fost de acord la acel moment ca minorul să plece 40 de zile pe an în SUA, perioadă în care dreptul său de vizită va fi suspendat.
Nu se poate reține nici faptul că minorul va fi un „călător permanent” între România și SUA, atâta vreme cât potrivit aceleiași sentințe irevocabile și obligatorii cu putere de lege pentru intimata – pârâtă, aceasta poate deplasa minorul în orice țară din exteriorul UE doar o dată pe an, pe o perioadă ce nu poate depăși 40 zile. Chiar dacă viza turistică pentru minor ar fi acordată pe o perioadă mai mare de 40 de zile, intimata – reclamantă nu poate depăși acest termen.
Rămânerea minorului în SUA sau Canada peste termenul de 40 zile consecutive pe an ar reprezenta o deplasare ilegală a acestuia pe teritoriul altei țări, faptă sancționată atât de legea internă cât și de Convenția de la Haga, situație în care recurentul ar avea mijloace legale de readucere a minorului în România.
Nu este fondat nici ultimul motiv de recurs prin care se invocă aplicarea greșită a noului cod civil în speță de către instanțele anterioare.
Curtea constată că dreptul intimatei de a pleca cu minorul din țară a fost acordat, așa cum s-a reținut deja, prin sentința civilă irevocabilă nr._/27.06.2012 a Judecătoriei S. 2 București care a soluționat acțiunea introdusă de reclamantul A. V. D. întemeiată pe dispozițiile art.403, 503, 504 și următoarele din NCC.
La acel moment, reclamantul – recurent a considerat aplicabile în cauză dispozițiile Noului Cod civil, iar prin acțiunea sa acesta a invocat același fapt al refuzului său, exprimat în iunie 2011, ca domiciliul minorului să fie stabilit în SUA.
Sentința civilă nr._/27.06.2012 a Judecătoriei S. 2 București nu a fost atacată de recurentul – reclamant, astfel încât dreptul intimatei de a deplasa minorul în țări aflate în afara UE, a rămas câștigat în patrimoniul acesteia în condițiile de legalitate impuse de Noul Cod civil.
Cum prin prezenta acțiune se urmărește numai realizarea acestui drept de către reclamanta intimată, Curtea constată că în mod legal s-au avut în vedere dispozițiile Noului Cod civil.
În consecință, față de aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. V. D. împotriva deciziei civile nr.1263 A/21.12.2012 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, pe care o va menține ca legală.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod de procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamantul A. V. D., împotriva deciziei civile nr.1263 A din 21.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. (fostă P.) F. și cu Autoritatea Tutelară PRIMĂRIA S. 2 BUCUREȘTI.
Obligă recurentul la 3.955,60 lei cheltuieli de judecată față de intimată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.09.2013.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I.-A. H.-P. M. G. R.
GREFIER
Ș. P.
Red.I.A.H.P.
Tehdact.R.L.
2 ex./13.12.2013
TB-S.5 – C.D.C.; S.V.
Jud.S.2 – A.P.B.
Opinie separată, în sensul admiterii recursului, pentru următoarele considerente:
Prin cerere reconvențională, pârâta a solicitat ca instanța să constate refuzul abuziv al reclamantului pârât de a-și da acordul necesar a fi prezentat ambasadei S.U.A. și Canadei, pentru obținerea unei vize de turist pe numele minorului A. A. Andreas, iar instanța să suplinească acest acord.
Prin sentința civilă nr.4799/30.03.3012, s-a admis cererea și s-a suplinit acordul necesar a fi prezentat Ambasadei S.U.A. la București și Ambasadei Canadei la București, în scopul obținerii de către minorul A. A.-Andreas a vizei turistice, care să îi permită călătoria numai în scopuri turistice în S.U.A și Canada.
La data de 27.06.2012 se pronunță în dosarul nr._ al Judecătoriei S. 2 București, sentința civilă nr._ (definitivă și irevocabilă prin neapelare la 24.07.2012), prin care această instanță a admis în totalitate cererea formulată de reclamantul A. V. D. (recurentul din cauza de față), așa cum aceasta a fost formulată, stabilind că autoritatea părintească cu privire la minorul A. A. Andreas, născut la data de 28.01.2005, revine ambilor părinți, respectiv recurentului și intimatei - reclamante S. F.. Această instanță a stabilit că „Mama poate părăsi țara împreună cu minorul, o dată pe an, pe o perioadă de maximum 40 zile care să nu se suprapună cu luna iulie, pentru a merge în orice țară din exteriorul Uniunii Europene, fără acordul tatălui, perioadă în care programul de vizită al tatălui va fi suspendat”.
Astfel, la data pronunțării deciziei recurate, suplinirea acordului solicitat nu se putea realiza fără a se ține seama de această sentință civilă nr._/27.06.2012 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria S. 2 București, prin care s-a stabilit definitiv și irevocabil printre altele că reclamanta poate călători cu minorul în străinătate fără acordul recurentului 40 de zile din an în afara Uniunii Europene, deci inclusiv în țările vizate prin cererea reconvențională. Cu alte cuvinte sentința menționată suplinește orice acord necesar formalităților de vizitare fiind obligația reclamantei de a respecta cerința numărului maxim de zile impus de instanță, nemaifiind astfel necesar o altă hotărâre judecătorească care să suplinească un eventual acord solicitat.
Reclamanta nu a făcut dovada necesității unui acord suplimentar pentru obținerea vizei de turist după data pronunțării sentinței civile nr._/27.06.2012 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria S. 2 București, în condițiile în care prin această sentință se prevede expres că aceasta poate călători fără acordul recurentului, astfel că din această perspectivă solicitarea unui astfel de acord în mod distinct nu poate fi decât neîntemeiată.
De asemenea, se apreciază că atâta timp cât prin această sentință s-a stabilit că autoritatea părintească cu privire la minorul A. Andreas revine ambilor părinți, prin suplinirea pe perioadă nedeterminată a consimțământului tatălui, se încalcă drepturile părintești ale acestuia.
Pentru aceste motive, opinăm că în temeiul dispozițiilor art.312 C.proc.civ., se impune admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței.
PREȘEDINTE
E. V.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 1117/2013. Curtea de Apel... | Stare civila. Decizia nr. 1574/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
