Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 1358/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1358/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 4452/302/2010
Dosar nr._
(1057/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1358
Ședința publică de la 19.09.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul pârât H. N., împotriva deciziei civile nr. 385 A din 11.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă S. F. și cu AUTORITATEA TUTELARĂ DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI.
P. are ca obiect – stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul I. C., în calitate de reprezentant al intimatei reclamante S. F., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, eliberată de Baroul București, atașată la fila 11 din dosar, lipsind recurentul pârât H. N. și Autoritatea tutelară de pe lângă Primăria Sectorului 5 București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 16.09.2013, a unei întâmpinări formulate de către intimata reclamante, în dublu exemplar.
Se mai învederează instanței faptul că recurentul pârât nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, astfel cum s-a dispus prin rezoluția de primire a dosarului, deși a fost citat cu această mențiune pentru termenul de astăzi.
Avocatul intimatei reclamante solicită a se lua act de faptul că înțelege să invoce excepția nulități recursului, față de împrejurarea că recurentul pârât nu a satisfăcut cerința timbrajului. Pe cale de consecință, solicită admiterea excepției și anularea recursului ca netimbrat.
Cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate cu prezentul proces, arată că înțelege să le solicite pe cale separată.
Curtea reține dosarul în pronunțare asupra excepției de netimbrare a recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr._, reclamanta S. F. a chemat în judecată pe pârâtul H. N., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară Primăria Sectorului 5, să se dispună obligarea pârâtului să îi permită să aibă legături personale cu minorul H. T. Ș., născut la data de 09.02.2002, care a fost încredințat pârâtului conform sentinței civile nr.3742/22.05.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, prin stabilirea unui program de vizitare, după cum urmează: în primul sfârșit de săptămână din fiecare lună, de sâmbătă dimineața și până duminică seara la orele 20.00, în vacanța de vară timp de trei săptămâni în cursul lunii iulie și în cursul sezonului de iarnă, timp de 10 zile, după sărbătorile de iarnă.
Pârâtul a solicitat respingerea acțiunii prin întâmpinare și a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligată reclamanta prin sentința civilă nr. 3472/2008 în funcție de venitul minim pe economie și obligarea reclamantei să treacă pe numele lui alocația copilului său, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a solicitat stabilirea unui program de vizitare a minorului astfel: 1. În vacanța inter-semestrială din noiembrie–în București, România (vacanța pentru învățământul preșcolar și clasele I-IV), în anii pari, primele 4 zile de vineri ora 18,00 până marți ora 18,00, în anii impari ultimele 4 zile de marți ora 18,00 până vineri ora 18,00;
2. În vacanța de iarnă la domiciliul reclamantei din Italia, în anii impari de vineri ora 18,00 până sâmbătă ora 10 (Crăciunul), în anii pari de sâmbătă ora 10,00 până vineri ora 18,00( Revelionul);
3. În vacanța inter-semestrială din ianuarie–februarie în București, România în anii impari primele 4 zile de vineri ora 18,00 până marți ora 18,00, în anii pari ultimele 4 zile de marți orele 18,00până vineri orele 18,00;
4. În vacanța de Paști-în România, București în anii impari o săptămână de vineri orele 18,00 până sâmbătă orele 10,00(Paștele);
5. În vacanța de vară, în anii impari în primele 45 de zile, începând de sâmbătă ora9,00 până în ultima zi a lunii iulie orele 18,00, în anii impari ultimele 45 de zile.
Prin sentința civilă nr. 5688/22.06.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._, s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamantă; s-a admis cererea reconvențională; s-a încuviințat reclamantei pârâte să aibă legături personale cu minorul H. T. Ș., născut la 09.02.2002 astfel: - prin vizitarea minorului la domiciliul acestuia și prin întâlniri cu minorul în București, o săptămână în cursul vacanței de C. în anii pari, o săptămână în cursul vacanței de P. în anii impari și două săptămâni în cursul fiecărei vacanțe de vară; - prin găzduirea minorului la domiciliul reclamantei pârâte din Aci Sant A., Italia timp de două săptămâni în cursul fiecărei vacanțe de vară a minorului; a fost obligată reclamanta pârâtă la plata către pârâtul reclamant a sumei de 1000 de lei, reprezentând alocația cuvenită minorului și încasată de reclamanta pârâtă; s-a majorat pensia de întreținere stabilită în sarcina reclamantei pârâte și în favoarea minorului prin sentința civilă nr. 3742/22.05.2208 a Judecătoriei Sectorului 5 București de la 105 lei lunar la ¼ din salariul minim net pe economie, începând cu data introducerii cererii reconvenționale, 14.05.2010 și până la majoratul copilului; s-a luat act că reclamanta pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată; a fost obligată reclamanta pârâtă la plata către pârâtul reclamant a sumei de 1090 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 3742/22.05.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, minorul H. T. Ș., născut la data de 09.02.2002 fiind încredințat pârâtului reclamant din prezenta cauză, iar reclamanta pârâtă fiind obligată la plata în favoarea minorului la plata unei pensii de întreținere de 105 lei lunar. Instanța a reținut că reclamanta pârâtă locuiește în prezent în localitatea Aci Sant A., Italia, împreună cu cel de al doilea soț al său, într-un imobil cu trei camere și dependințe, proprietate a acestuia din urmă, astfel cum rezultă din ancheta socială efectuată prin intermediul comisiei rogatorii. Prin declarația substitutivă unui act notarial, dată de soțul reclamantei pârâte la Primăria Aci Sant”A., acesta și-a exprimat acordul ca fiul reclamantei pârâte să vină în vizită și să locuiască în imobilul aflat în proprietatea sa și s-a angajat să susțină toate obligațiile financiare și cheltuielile privind călătoriile minorului, precum și cheltuielile cu cazarea și hrana pe întreaga durată a șederii.
Instanța de fond a reținut că minorul locuiește împreună cu pârâtul reclamant, cu concubina acestuia și cu bunicul matern al minorului, în imobilul din ., sector 5 București, iar din declarația martorei audiate în cauză rezultă că, după despărțirea în fapt a părților, reclamanta pârâtă a venit să viziteze minorul cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. și de ziua minorului, durata acestor vizite fiind de fiecare dată scurtă, aproximativ o jumătate de oră. Martora a mai arătat că, fiind vecină cu pârâtul reclamant, a auzit cu ocazia câtorva vizite certuri între părți.
În drept, instanța a reținut disp. art. 262 alin. 2 cod civil (act normativ ale cărui prevederi sunt aplicabile în speță față de disp. art. 5 alin. 2 din Legea nr. 71/2011), conform cărora „copilul care nu locuiește la părinții săi sau, după caz, la unul dintre ei are dreptul de a avea legături personale cu aceștia. Exercițiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condițiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului și dispozițiile art. 401 C.Civ., potrivit cărora părintele separat de copilul său păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta. În același sens sunt și disp. art. 16 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, conform cărora copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. Potrivit art. 15, relațiile personale se pot realiza prin întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului, corespondența, transmiterea de informații etc., fiind astfel consacrat și dreptul părintelui care nu locuiește împreună cu copilul, de a menține relații personale cu acesta, având în vedere că acest părinte păstrează dreptul de a veghea la creșterea și educarea copilului, cât și dreptul copilului, care, pentru a-și dezvolta armonios personalitatea de viitor adult și a avea un psihic echilibrat, are nevoie să mențină legături personale cu ambii părinți.
În speță, a reținut instanța, nu s-a făcut dovada unor motive temeinicie care să justifice limitarea acestui drept, în sensul că menținerea unor legături personale între reclamanta pârâtă și minor ar contraveni interesului acestuia. Susținerile pârâtului reclamant legate de vinovăția reclamantei pârâte în pronunțarea divorțului și de motivele care au dus la încredințarea copilului către el nu au relevanță în prezenta cauză. Afirmațiile în sensul că reclamanta pârâtă ar fi preocupată de farmece și vrăjitorii ceea ce ar afecta buna dezvoltare fizică și psihică a minorului nu au fost dovedite. A mai reținut instanța că în urma anchetei sociale efectuate la domiciliul reclamantei pârâte în Italia s-a constatat că aceasta beneficiază de condiții locative corespunzătoare, într-un imobil aparținând actualului ei soț, și că acesta din urmă și-a exprimat acordul ca minorul să locuiască aici pe durata vizitelor în Italia. De asemenea, instanța a avut în vedere și opinia minorului exprimată cu ocazia audierii sale, opinie pe care o va aprecia însă din perspectiva vârstei și a gradului de maturitate pe care accesată vârstă îl presupune. Totodată, instanța a constatat că minorul a fost afectat de divorțul părinților și că acesta consideră că a fost părăsit de către mama sa; instanța a apreciat că pârâtul reclamant nu a făcut vreun efort pentru ca minorul să nu fie implicat ca obiect al disputelor personale cu reclamanta pârâtă; dimpotrivă, acesta i-a spus minorului că nu ar fi bine să meargă în Italia pentru că acolo mama lui are un copil și un alt bărbat.
Instanța a apreciat că este în interesul minorului să se întâlnească cu mama și să aibă posibilitatea să petreacă o perioadă de timp alături de aceasta, pentru a putea dezvolta o relație de încredere și afecțiune firească, având în vedere că pentru formarea identității de sine este importantă o relație bună cu ambele modele parentale. Instanța a înlăturat susținerile pârâtului reclamant, în sensul că există riscul ca minorul să nu mai fie adus în țară, având în vedere că o asemenea faptă din partea reclamantei pârâte ar intra sub incidența Convenției de la Haga, cu privire la aspectele civile ale răpirii internaționale de copii, iar pe de altă parte dispozițiile art. 17 din Legea nr. 272/2004 care reglementează expres posibilitatea exercitării dreptului la relații personale și în ipoteza în care părinții copilului locuiesc în state diferite.
Împotriva sentinței mai sus menționate, în termen legal a formulat apel pârâtul H. N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie schimbată în parte, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a criticat hotărârea de la fond ca parțial nelegală și netemeinică, întrucât instanța a admis ca reclamanta să aibă legături personale cu minorul, deși din actele depuse la dosar rezultă destul de clar că și în țară reclamanta se ocupa cu vrăjitorii, farmece, stabilindu-și un stil de viață pe care îl va impune și minorului. În mod nelegal instanța de judecata a luat în calcul o declarație notariala extrajudiciara a actualului soț al reclamantei, prin care acesta este de acord sa întrețină minorul, deoarece din punct de vedere juridic nu are nicio valoare, iar reclamanta nu are venituri în Italia.
S-a trecut cu prea mare ușurința peste voința minorului, care nu vrea să aibă legături personale cu mama sa, reclamanta afirmând în mod mincinos că nu-i este permis să aibă legături personale cu minorul. Nu a preocupat-o întreținerea și îngrijirea copilului, promițându-i în mod iluzoriu că se va întoarce acasă.
Apelantul a mai arătat că, așa cum reiese din audierea minorului, din răspunsul la interogatoriu dat de reclamanta-parata, din declarațiile martorului, copilul nu vrea sa aibă legături personale cu mama lui. Reclamanta nu s-a interesat niciodată de situația școlară, nu a discutat cu profesorii, nu a interesat-o dacă copilul este sănătos, daca are rechizite etc.
Apelantul a precizat că ancheta sociala efectuata în Italia relevă doar declarația reclamantei, fără să descrie situația locativă a acesteia, mediul social și familial în care trăiește.
În legăturile personale trebuie sa primeze interesul superior al minorului, iar legăturile nu trebuie să reprezinte un pericol pentru el, or, modul de comportament al mamei reprezintă un pericol pentru el. Totodată, programul de vizitare al minorului este unul haotic, care nu face altceva decât să afecteze dezvoltarea fizică și psihică a minorului.
În cazul în care se va trece peste apărarea sa, apelantul a solicitat instanței de judecata să încuviințeze un program de legături personale cu minorul duminica între orele 15-18, la domiciliul său, o dată pe lună.
Intimata reclamantă S. F. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acestuia, arătând că instanța de judecată în mod corect a admis cererea sa și a stabilit un program de vizitare echitabil.
Intimata arată că afirmațiile apelantului cu privire la conduita reclamantei în relația cu minorul și referitor la dorința minorului afirmată cu prilejul audierii nu sunt dovedite și nici fondate, fiind de asemenea neadevărată afirmația acestuia că ar avea relații cu minorul prin persoane interpuse, deoarece i se interzicea să vorbească cu minorul, să intre în propria casă (unde deține cota în indiviziune), încercând pe toate căile legale ca măcar prin alte persoane sa afle ce face și cum se simte minorul, trimițând de fiecare dată cadouri și bani acestuia. Intimata a solicitat de asemenea să i se comunice la ce școală a fost înscris minorul, neprimind însă răspuns și nefiindu-i permis să ia legătura cu minorul, așa încât a solicitat unui preot să ia legătura cu acesta, pentru a-l vedea și a-i duce un cadou în bani, jucării și alimente, dar nu i s-a permis nici acestuia, fiind nevoie de intervenția poliției, așa cum a descris chiar martora paratului.
Intimata a apreciat că este bine pentru minor să aibă măcar asigurata o casă (care este proprietatea sa și a tatălui său), alături și de bunicul matern. Instanța fondului a reținut corect din probele administrate starea tensionată dintre părți, care ar putea afecta copilul, așa încât, pentru binele minorului este necesar ca relația cu intimata să nu fie stingherită de prezența celuilalt părinte.
Mai arată intimata că a depus un contract de v/c pe numele actualului soț și ancheta socială s-a efectuat la acest imobil, nefiind de altfel necesar ca proprietatea să fie pe numele său.
Prin decizia civilă nr.385/A/11.04.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul pârât H. N. împotriva sentinței instanței de fond.
Tribunalul a constatat că instanța fondului a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor incidente în cauză, respectiv art. 262 alin. 2 NCC, potrivit cărora copilul care nu locuiește la părinții săi sau, după caz, la unul dintre ei are dreptul de a avea legături personale cu aceștia, exercițiul acestui drept neputând fi limitat decât în condițiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului. Au fost de asemenea corect aplicate disp. art. 401 C.Civ. (părintele separat de copilul său păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta) și disp. art. 16 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 (copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului). Jurisprudența în materie a stabilit că în cadrul ocrotirii părintești trebuie să existe deplina egalitate în drepturi a părinților în ceea ce privește exercitarea drepturilor și îndatoririlor față de copiii minori, ca un principiu de bază al Codului familiei din Noul Cod civil, fiind în interesul copilului a dezvolta aceasta relație dintre mama și minor. Dreptul părintelui de a-și vizita copilul implică obligația legala de creștere, educare și supraveghere, iar legătura dintre mamă și minor nu se poate exercita eficient în cazul în care este limitat prin restrângerea lui la câteva ore pe zi din anumite zile sau la domiciliul celui ce i-a fost încredințat.
Astfel, tribunalul a constatat că intimata a solicitat stabilirea unui program de vizitare extins, iar instanța de fond a admis în parte cererea, stabilind programul de vizitare menționat în dispozitiv, în mod rațional, având în vedere disp. art. 15 NCC, conform cărora relațiile personale se pot realiza prin întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului, corespondența etc., fiind astfel consacrat și dreptul părintelui care nu locuiește împreună cu copilul, de a menține relații personale cu acesta, deoarece și acest părinte păstrează dreptul de a veghea la creșterea și educarea copilului. Instanța a avut în vedere și dreptul copilului care, pentru a-și dezvolta armonios personalitatea de viitor adult și a avea un psihic echilibrat, are nevoie să mențină legături personale cu ambii părinți.
Tribunalul a constatat că nu este întemeiată critica apelantului din apel și nici susținerile de la fondul cauzei cu privire la motive temeinicie care să justifice limitarea dreptului menționat, în sensul că menținerea unor legături personale între reclamanta pârâtă și minor ar contraveni interesului acestuia, ținând cont de faptul că susținerile pârâtului reclamant legate de vinovăția reclamantei pârâte în pronunțarea divorțului și de motivele care au dus la încredințarea copilului către el nu au relevanță în prezenta cauză. Afirmațiile în sensul că reclamanta pârâtă ar fi preocupată de farmece și vrăjitorii ceea ce ar afecta buna dezvoltare fizică și psihică a minorului nu au fost dovedite, iar în urma anchetei sociale efectuate la domiciliul reclamantei pârâte în Italia s-a constatat că aceasta beneficiază de condiții locative corespunzătoare. Instanța a constatat că minorul a fost afectat de divorțul părinților și că acesta consideră că a fost părăsit de către mama sa, dar pârâtul reclamant nu a făcut vreun efort pentru ca minorul să nu fie implicat ca obiect al disputelor personale cu reclamanta pârâtă; dimpotrivă, acesta i-a spus minorului că nu ar fi bine să meargă în Italia pentru că acolo mama lui are un copil și un alt bărbat.
Tribunalul a reținut că în mod corect instanța fondului a apreciat că este în interesul minorului să se întâlnească cu mama și să aibă posibilitatea să petreacă o perioadă de timp alături de aceasta, pentru a putea dezvolta o relație de încredere și afecțiune firească, având în vedere că pentru formarea identității de sine este importantă o relație bună cu ambele modele parentale, înlăturând susținerile pârâtului reclamant, în sensul că există riscul ca minorul să nu mai fie adus în țară, în considerarea faptului că trebuie realizat un echilibru între nevoia de a se asigura un contact regulat între reclamanta pârâtă și copil și aceea de menținere a unui mediu consecvent și fără variații majore pentru copil, care să nu implice scoaterea bruscă a acestuia din mediul obișnuit de viață ori pentru o perioadă prea mare de timp, care ar putea să îl destabilizeze fizic sau emoțional.
În consecință, față de toate considerentele expuse mai înainte, tribunalul a înlăturat criticile din apel și reținând că hotărârea de la fond este temeinică și legală a respins apelul ca nefondat în baza art. 296 C.pr.civ.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul H. N., solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată, și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul pârât a susținut că instanța de apel în mod greșit a reținut că nu a dovedit afectarea interesului superior al copilului prin stabilirea legăturilor personale între acesta și celălalt părinte.
În mod nelegal, instanța de judecată a luat în calcul o declarație notarială extrajudiciară a actualului soț al reclamantei prin care acesta este de acord să întrețină minorul. Din punct de vedere juridic, această declarație notarială nu are nici o valoare juridică, fiind una extrajudiciară, iar actualul soț nu poate fi obligat să întrețină minorul.
De asemenea, recurentul a susținut că instanța a trecut cu prea mare ușurință peste voința minorului, care nu vrea să aibă legături personale cu mama sa (motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ).
Intimata reclamantă a afirmat că pârâtul nu-i permite să aibă legături personale cu minorul, însă aceasta nu s-a interesat niciodată de situația școlară a copilului, nu a discutat cu profesorii, nu a interesat-o dacă copilul este sănătos, știind că are probleme medicale, că a fost internat în spital și că a fost operat.
Recurentul pârât a mai arătat că ancheta socială efectuată în Italia relevă doar declarația reclamantei, fără să descrie situația locativă a acesteia, mediul social și familial în care trăiește.
De asemenea, programul de vizitare al minorului este unul haotic, care nu face altceva decât să afecteze dezvoltarea fizică și psihică a minorului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.7 și 9 C.proc.civ., art.262 alin.2, art.401 C.civ., art.43 C.fam., art.6 din Legea nr.272/2004.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, întrucât instanța de apel în mod corect a menținut hotărârea instanței de fond și a constatat că este în interesul minorului să se întâlnească cu mama sa și să aibă posibilitatea să petreacă o perioadă de timp împreună pentru a putea dezvolta o relație de încredere și afecțiune firească, având în vedere că pentru formarea identității de sine este importantă o relație bună cu ambele modele parentale, înlăturând susținerile pârâtului reclamant, în sensul că există riscul ca minorul să nu mai fie adus în țară.
Corect a reținut instanța de apel că trebuie realizat un echilibru între nevoia de a se asigura în contact regulat între reclamantă și copil și aceea de menținere a unui mediu consecvent și fără variații majore pentru copil, care să nu implice scoaterea bruscă a acestuia din mediul obișnuit de viață ori pentru o perioadă prea mare de timp, care ar putea să în destabilizeze fizic sau emoțional.
La termenul de judecată din 19.09.2013, Curtea a invocat excepția nulității recursului, având în vedere faptul că recurentul pârât nu a satisfăcut cerința timbrajului.
Deliberând cu prioritate asupra excepției, potrivit dispozițiilor art.137 Cod de procedură civilă, Curtea constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Conform rezoluției de primire a cererii de recurs, a fost stabilită în sarcina recurentului pârât obligația satisfacerii timbrajului în cuantum de 3 – taxă judiciară de timbru și 0,15 lei – timbru judiciar.
Potrivit dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, neîndeplinirea obligației de timbrare până la termenul stabilit de instanță se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Curtea constată că recurentul pârât a fost legal citat pentru termenul din 19 septembrie 2013 cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, dovada de citare regăsindu-se la fila 7 din dosarul de recurs, aceasta îndeplinind toate condițiile de valabilitate prevăzute sub sancțiunea nulității de art.100 alin.3 Cod de procedură civilă.
Cu toate acestea, recurentul pârât nu și-a îndeplinit obligația legală de timbrare până la termenul acordat.
În consecință, în baza dispozițiilor legale sus-menționate, având în vedere, totodată, că recurentul pârât nu a justificat poziția adoptată de neplată a taxelor datorate prin motive obiective, mai presus de voința sa, Curtea urmează a dispune anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul pârât H. N. împotriva deciziei civile nr.385/A/11.03.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă S. F. și Autoritatea tutelară PRIMĂRIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. D. M. I. M.- A.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.B.I.
2 ex/25.09.2013
-----------------------------------------------
T.B.- Secția a III-a – A.D.B.
- C.M.
Jud.S. 5 – A.C.
| ← Stare civila. Decizia nr. 1574/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
