Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 822/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 822/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 13071/4/2010
Dosar nr._
(216/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.822
Ședința publică de la 30.04.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - E. V.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. A. H. P.
GREFIER - Ș. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de recurentul-pârât-reclamant P. G. împotriva deciziei civile nr.806 A din 17.09.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă-pârâtă BADĂU (fostă P.) M..
P. are ca obiect - partaj bunuri comune.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 17.04.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 24.04.2013 și apoi la 30.04.2013, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4001 din 20 mai 2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._ , definitivă și irevocabilă sub aspectul divorțului încă de la data pronunțării, s-au admis cererea principală și cererea reconvențională modificate, ambele având ca obiect divorț fără copii, privind pe reclamantul-pârât P. G. și pe pârâta-reclamanta P. M., s-a declarat desfăcută căsătoria părților, încheiată la data de 15 octombrie 1989 și înregistrată sub nr. 19 de la aceeași dată în Registrul de Stare Civilă al fostului Consiliu Popular al Comunei Văleni, județul O., prin acordul părților, și s-a dispus revenirea pârâtei-reclamante la numele de familie purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de „B.”.
Prin aceeași sentință civilă s-a dispus disjungerea capătului de cerere reconvențională privind partajarea bunurilor comune, cerere cu privire la care s-a format dosarul cu nr._ , cu prim termen de judecată la 09 septembrie 2010, dosar ce formează obiectul prezentei judecăți.
Astfel, prin cererea reconvențională depusă în dosarul nr._ la termenul de judecată de la 20 mai 2010, pârâta P. M. a solicitat partajarea în cote egale, de 50% pentru fiecare, a bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, și anume: 1. apartamentul cu două camere și dependințe, situat în București, .. 24-26, ., ., sector 4, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1707 din 06 iulie 2000 de Biroul Notarilor Publici „F. N.”, evaluat provizoriu la suma de 160.000 lei; 2. imobilul format din teren în suprafață de 1.643 mp. și din construcția edificată pe acesta, compusă din șase camere, dependințe și anexe gospodărești, situat în ., județul O., evaluat provizoriu la suma de 120.000 lei, terenul fiind dobândit prin constituirea dreptului de proprietate prin titlul de proprietate nr. 15.826/79 din 06 martie 2001, iar construcția prin accesiune, fiind edificată în regie proprie, conform proiectului tehnic avizat de Consiliul Local al Comunei Văleni; 3. terenul în suprafață de 423,26 mp., situat în ., dobândit prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 667 din 25 mai 2009 de Biroul Notarilor Publici „M. C.-M.”, evaluat provizoriu la suma de 40.000 lei; 4. autoturismul marca Chevrolet Aveo cu număr de înmatriculare_, dobândit în anul 2007, evaluat provizoriu la suma de 24.000 lei.
Pârâta a arătat că de aproximativ 12 ani este pensionată medical, având capacitatea de muncă pierdută, timp în care s-a dedicat exclusiv activităților casnice, asigurând menajul familiei și îngrijirea copilului părților.
Pârâtul a solicitat să-i fie atribuit apartamentul nr. 13 situat în București, .. 24-26, ..
În urma disjungerii capătului de cerere reconvențională privind partajarea bunurilor comune și formării dosarului nr._, numita P. (după divorț B.) M. a dobândit calitatea de reclamantă, iar numitul P. G. pe aceea de pârât.
La primul termen de judecată din dosarul nr._, pârâtul P. G. a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate că părțile au dobândit în timpul căsătoriei bunurile indicate de reclamantă, la care se adaugă cota de ½ din terenul în suprafață de 645,82 mp., situat în intravilanul orașului B., în valoare de 10.000 euro, aflat în posesia coproprietarului Merica D., dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1749 din 11 iunie 2008, cu reținerea în favoarea sa a unei cote de contribuție de 90%. A solicitat pârâtul să fie atribuite în lotul său apartamentul din . în suprafață de 423,26 mp., situat în . în suprafață de 645,82 mp., situat în intravilanul orașului B. și autoturismul marca Chevrolet Aveo cu număr de înmatriculare_ .
În motivare, pârâtul a arătat că reclamanta a avut capacitatea de muncă redusă la 50% și că nu a justificat niciodată inactivitatea sa totală. A mai arătat pârâtul că, în schimb, în perioada 1999 – 2005, el a fost detașat pe șantierele de construcții din Germania, din banii câștigați de el cumpărându-se proprietățile imobiliare pe care părțile le dețin în prezent. A susținut pârâtul că munca depusă de soția sa în gospodărie corespunde unei contribuții de 10% la achiziționarea bunurilor comune.
În drept, pârâtul a invocat prevederile art. 30 și art. 36 Cod familiei, ale art. 728 cod civil și ale art. 6731, 67314 Cod de procedură civilă.
La termenul de judecată de la 14 octombrie 2010, reclamanta-pârâtă P. (după divorț B.) M. a depus la dosar întâmpinare la cererea reconvențională formulată de reclamantul-pârât P. G., prin care a arătat că este de acord cu suplimentarea masei partajabile, nu însă și cu susținerile pârâtului-reclamant cu privire la cotele de contribuție ale părților.
La termenul de judecată de la același dată, pârâtul-reclamant P. G. a depus la dosar cerere precizatoare a cererii reconvenționale, prin care a indicat următoarea valoare a bunurilor comune: apartamentul din ..284 lei; imobilul format din teren în suprafață de 1.643 mp. și din construcția edificată pe acesta, situat în . – 64.231,5 lei; terenul în suprafață de 423,26 mp., situat în . – 21.141,05 lei; ½ din terenul în suprafață de 645,82 mp., situat în intravilanul orașului B. – 42.282,1 lei; autoturismul marca Chevrolet Aveo cu număr de înmatriculare_ – 12.846,3 lei.
Pârâtul-reclamant a mai depus la dosar, în copie, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 209 din 30 iunie 2009 de Biroul Notarilor Publici „F.-A. Rembas” din București.
Prin încheierea de admitere în principiu din data de 02 martie 2011, instanța a admis în parte, în principiu, cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă și în parte, în principiu, cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant și a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, reclamanta-pârâtă cu o cotă de contribuție de 35%, iar pârâtul-reclamant cu o cotă de contribuție de 65%, următoarele bunuri comune:- dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 13, situat în București, .. 24-26, ., sector 4;
- dreptul de proprietate asupra imobilului situat în ., județul O., compus din terenul intravilan în suprafață de 1.643 mp. și din construcția edificată pe acesta;
- dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 423,26 mp., situat în orașul B., ., județul Ilfov;
- cota de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 645,82 mp., situat în intravilanul orașului B., ./1, 107/2, 107/3, 107/4, 107/5, 107/6, 107/7, 107/8, 107/9 și 107/10, județul Ilfov;
- dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Chevrolet Aveo cu număr de înmatriculare_ .
La pronunțarea încheierii de admitere în principiu, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 4001 din 20 mai 2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă sub aspectul divorțului încă de la data pronunțării, s-au admis cererea principală și cererea reconvențională modificate, ambele având ca obiect divorț fără copii, dispunându-se desfacerea căsătoriei dintre părți.
În baza materialului probator administrat în cauză, instanța a constatat că în timpul căsătoriei lor, ce s-a derulat în perioada 15 octombrie 1989 – 20 mai 2010, reclamanta-pârâtă P. (după divorț B.) M. și pârâtul-reclamant P. G. au dobândit următoarele bunuri, care prin aplicarea dispozițiilor art. 30 din Codul familiei („(1) Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. (2) Orice convenție contrară este nulă. (3) Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită”.), sunt bunuri comune ale soților: dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 13, situat în București, .. 24-26, ., .. Acest imobil a fost cumpărat de părți, în timpul căsătoriei, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1707 din 06 iulie 2000 de Biroul Notarilor Publici „F. N.” din București, încheiat cu numitul D. G., prețul apartamentului, în cuantum de_ lei/rol, fiind achitat de către cumpărători în integralitate la momentul încheierii contractului; dreptul de proprietate asupra imobilului situat în ., compus din terenul intravilan în suprafață de 1.643 mp. și din construcția edificată pe acesta. Terenul menționat a intrat în patrimoniul soților în urma constituirii dreptului de proprietate prin Titlul de proprietate nr._/79 din 06 martie 2001 eliberat pe numele pârâtului-reclamant P. G. de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Județul O.. În ceea ce privește construcția, aceasta a fost ridicată ulterior de către părți, care au dobândit dreptul de proprietate asupra sa ca efect al accesiunii imobiliare artificiale, reglementată de art. 488, 489 și 492 Cod civil; dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 423,26 mp., categoria de folosință curți-construcții, situat în orașul B., ., județul Ilfov. Acest teren a fost cumpărat de părți, în timpul căsătoriei, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 209 din 30 iunie 2009 de Biroul Notarilor Publici „F.-A. Rembas” din București, încheiat de pârâtul-reclamant P. G. cu soții C. C. și C. M., prețul terenului fiind de 14.000 euro; cota de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 645,82 mp., situat în intravilanul orașului B., ./1, 107/2, 107/3, 107/4, 107/5, 107/6, 107/7, 107/8, 107/9 și 107/10, județul Ilfov. C. de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului menționat a fost dobândită de părți, în timpul căsătoriei lor, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1749 din 11 iunie 2008 de Biroul Notarilor Publici „M. Anișoara” din București, încheiat de pârâtul-reclamant P. G. cu numita Vitioanu C.-M., cealaltă cotă de ½ fiind dobândită de numitul Merica D.. Prețul vânzării, de 41.979 euro, a fost plătit de către cumpărătorii P. G. și Merica D. la momentul autentificării contractului, partea ce a revenit soților P. fiind de 20.989,50 euro; dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Chevrolet Aveo cu număr de înmatriculare_, an de fabricație 2007, proprietatea devălmașă a părților, înmatriculat pe numele pârâtului-reclamant P. G., conform certificatului de înmatriculare nr._.
Toate bunurile menționate anterior au fost indicate atât de către reclamanta-pârâtă, cât și de către pârâtul-reclamant ca reprezentând bunuri comune ale soților.
În ceea ce privește cotele de contribuție ale soților la dobândirea acestor bunuri, instanța a reținut că reclamanta-pârâtă P. (după divorț B.) M. a lucrat în timpul căsătoriei doar până la data de 01 noiembrie 1994, ulterior pensionându-se pe caz de boală, afecțiunile medicale de care a suferit conducând la reducerea capacității sale de muncă la 50%, în acest sens fiind carnetul său de muncă . nr._ coroborat cu actele medicale aflate la dosar. Pensia încasată în toată această perioadă a fost în cuantum redus, la nivelul anului 2010 fiind, conform cupoanelor de pensie depuse la dosar de reclamanta-pârâtă, în cuantum de 407 lei. Deși din anul 1994 nu a mai muncit, reclamanta-pârâtă s-a ocupat de întreținerea gospodăriei părților, aspect recunoscut și de pârâtul-reclamant în răspunsurile la interogatoriul ce i-a fost luat în cauză, precum și de creșterea fiicei lor, în prezent majoră.
În schimb, pârâtul-reclamant P. G. a lucrat în mod constant în tot timpul căsătoriei, devenind șomer abia la sfârșitul acesteia, astfel cum a rezultat din carnetul său de muncă . nr._. Coroborând acest înscris cu adeverințele eliberate de ., angajatorul pârâtului-reclamant, la datele de 10 august 2010 și 01 februarie 2011, dar și cu declarațiile martorilor D. I. și A. C., colegi de muncă ai pârâtului-reclamant, acesta a lucrat în anii 1999 și 2000 și în perioada 24 ianuarie 2003 – 31 ianuarie 2005 pe șantierele din Germania, obținând venituri salariale cu mult superioare celor existente în perioada menționată în România (13.791,5 mărci, net, în anul 1999; 15.264 mărci, net, în anul 2000; 13.530,65 euro, net, în anul 2003; 11.941 euro, net, în anul 2004; 985 euro, net, în anul 2005). Conform martorului A. C., din salariul câștigat în Germania, muncitorii își plăteau doar mâncarea, restul, respectiv cazare, transport, încălțăminte, instrumente de muncă, fiind plătite de angajator.
Toate veniturile obținute de reclamanta-pârâtă și de pârâtul-reclamant au servit alimentării patrimoniului lor comun și susținerii nevoilor căsniciei, neexistând nici o dovadă că vreuna dintre părți și-ar fi cheltuit banii câștigați în scopuri personale, străine de căsătorie.
Așa cum a rezultat din cele arătate mai sus, toate bunurile comune ale soților au fost achiziționate după anul 2000, deci după ce pârâtul-reclamant a început să lucreze în Germania. Câtă vreme nu s-a probat în dosar și nici măcar nu s-a susținut că părțile ar fi avut în această perioadă alte venituri bănești în afara salariului pârâtului-reclamant, este evident că bunurile menționate, mai puțin terenul în suprafață de 1.643 mp. situat în ., județul O., au fost achiziționate/realizate din acest salariu, pensia obținută de reclamanta-pârâtă fiind mult prea mică pentru a putea fi folosită în acest scop. În acest sens sunt și declarațiile martorilor D. I. și A. C., propuși de pârâtul-reclamant. Astfel, martorul D. I. a arătat că prin anul 2000 a fost în apartamentul din București al părților, ocazie cu care pârâtul-reclamant i-a spus că imobilul a fost cumpărat cu banii strânși din munca în Germania, tot de la acesta știind că din aceeași bani pârâtul-reclamant a cumpărat și unul sau două terenuri. La rândul său, martorul A. C. a declarat că, din câte știe, cu banii câștigați în Germania, pârâtul-reclamant și-a cumpărat un teren sau două, și-a făcut o casă la țară și și-a mobilat ori și-a plătit datoriile legate de apartamentul din București.
Prin urmare, cu excepția terenului în suprafață de 1.643 mp. situat în ., bunurile comune ale soților P. au fost dobândite din veniturile salariale ale pârâtului-reclamant. Nu a putut fi reținută susținerea reclamantei-pârâte în sensul că la dobândirea bunurilor în discuție ar fi fost folosită și suma de 50.000 lei/rol, dăruită părților de părinții reclamantei-pârâte în anul 1989, cu ocazia căsătoriei. Este adevărat că martorii B. I. și P. M., propuși de reclamanta-pârâtă, au confirmat existența acestui dar de nuntă, el fiind recunoscut și de pârâtul-reclamant cu ocazia interogatoriului ce i-a fost luat în cauză, însă este greu de crezut că această sumă a fost păstrată de soți timp de 11 ani, până în anul 2000, când au început să achiziționeze bunurile comune amintite, reclamanta-pârâtă nefăcând o asemenea dovadă. Banii menționați, deveniți, ca urmare a dăruirii lor către ambii soți, bun comun al acestora, au fost cheltuiți de către aceștia împreună pentru acoperirea nevoilor căsniciei, nemaiputând fi, așadar, avuți în vedere la stabilirea cotelor de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor reținute de instanță ca fiind comune. Aceleași argumente sunt valabile și în ceea ce privește salariul încasat de reclamanta-pârâtă până în anul 1994, când s-a pensionat pe caz de boală.
În schimb, este important de menționat că terenul în suprafață de 1.643 mp. situat în ., județul O., pentru care s-a constituit dreptul de proprietate pe numele pârâtului-reclamant prin Titlul de proprietate nr._/79 din 06 martie 2001 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Județul O., reprezintă de fapt o donație făcută de tatăl reclamantei-pârâte soților P., ce a devenit, astfel, bun comun al acestora. În acest, instanța reține că potrivit martorului B. I., acesta a dat prin anul 1994 pârâtului-reclamant și soției acestuia, fără acte, vreo 15 – 16 arii de teren lângă casa sa, pentru ca aceștia să rămână acolo și să-l îngrijească, însă, întrucât după ce s-au apucat de construcție, aceștia s-au hotărât să se mute la oraș, îndepărtându-se de el, i-a cerut tatălui reclamantei-pârâte săi îi dea un alt teren în schimb, acesta dându-i înapoi aceeași suprafață de teren, însă în altă locație, la câmp.
Întrucât contribuția soților la dobândirea și conservarea bunurilor comune se determină prin raportare la totalul acestora, ținând cont însă de cele de mai sus, respectiv de faptul că în afara terenului în suprafață de 1.643 mp. situat în ., județul O., bunurile comune ale soților P. au fost dobândite din veniturile salariale ale pârâtului-reclamant, că terenul amintit, a cărei valoare a fost apreciată de ambele părți ca fiind destul de ridicată (al doilea bun ca valoare din totalitatea bunurilor comune), a fost dăruit ambelor părți de tatăl reclamantei-pârâte, că la ridicarea construcției de pe acest teren și-au dat aportul și părinții părților, dar și că de-a lungul căsniciei, reclamanta-pârâtă a fost cea care s-a ocupat în mod preponderent de gospodărie și de creșterea copilului, aceasta contribuind și ea la susținerile nevoilor familiei cu pensia modică primită lunar, instanța a reținut în favoarea reclamantei-pârâte o cotă de contribuție de 35%, iar în favoarea pârâtului-reclamant o cotă de contribuție de 65%, apreciind că acesta din urmă a reușit să răstoarne prezumția de egalitate a cotelor de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune.
După pronunțarea încheierii de admitere în principiu, încheiere interlocutorie, la termenul de judecată de la 03 mai 2011, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie, având ca obiective identificarea terenului situat în ., județ O., identificarea terenului intravilan situat în B., ., județ Ilfov, precum și identificarea terenului situat în intravilanul comunei B., stabilirea valorii de circulație și efectuarea de propuneri de lotizare.
Totodată, s-a dispus și efectuarea expertizei în specialitatea construcții, având ca obiective identificarea apartamentului situat în București, .. 24-26, ., . și a imobilului construcție situat pe terenul din ., județ O..
Prin sentința civilă nr. 3066 din 06 aprilie 2012 instanța de fond a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă și a admis cererea reconvențională.
S-a stabilit că reclamanta-pârâtă are o cotă valorică din masa partajabilă în cuantum de 156.002,49 lei, iar pârâtul-reclamant o cotă de 289.718,91 lei, în raport de componența masei partajabile și cotele de contribuție, astfel cum au fost stabilite prin încheierea din data de 02 martie 2011, pronunțată în temeiul dispozițiilor art. 6735 Cod de procedură civilă.
S-a sistat starea de devălmășie existentă între părți cu privire la bunurile comune dobândite de acestea în timpul căsătoriei, în sensul că atribuie reclamantei-pârâte în deplină proprietate și liniștită posesie dreptul de proprietate asupra imobilului situat în ., județul O., compus din terenul intravilan în suprafață de 1.643 mp. și din construcția edificată pe acesta, iar pârâtului-reclamant dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 423,26 mp., situat în orașul B., ., județul Ilfov; cota de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 645,82 mp., situat în intravilanul orașului B., ./1, 107/2, 107/3, 107/4, 107/5, 107/6, 107/7, 107/8, 107/9 și 107/10, județul Ilfov; dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Chevrolet Aveo cu număr de înmatriculare_, dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 13, situat în București, .. 24-26, ..
În vederea egalizării loturilor, a fost obligată reclamanta-pârâtă la plata către pârâtul-reclamant a sultei în cuantum de 4.047,05 lei, în termen de două luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.
Pârâtul-reclamant a fost obligat a plata sumei de 2.206 lei cheltuieli de judecată și ia act că aceasta a solicitat recuperarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că potrivit art. 728 alin. 1 Cod civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. De asemenea, conform art. 36 alin. 1 Cod familiei, „La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soți, potrivit învoielii acestora. Dacă soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune, va hotărî instanța judecătorească”.
Raportat la probele administrate în cauză, respectiv rapoartele de expertiză instanța a constatat o valoare totală a masei partajabile de 445.721,41 lei, din care 432.611,41 lei terenuri și construcții și 13.110 lei, echivalent în lei la data de azi 05 aprilie 2012 a sumei de 3.000 euro, respectiv contravaloarea autoturismului marca Chevrolet Aveo cu număr de înmatriculare_ .
Din această sumă totală reprezentând valoarea totală a masei partajabilă instanța a constatat că reclamanta-pârâtă are o cotă valorică din masa partajabilă în cuantum de 156.002,49 lei, iar pârâtul-reclamant o cotă de 289.718,91 lei, în raport de componența masei partajabile și cotele de contribuție, astfel cum au fost stabilite prin încheierea din data de 02 martie 2011, pronunțată în temeiul dispozițiilor art. 6735 Cod de procedură civilă, respectiv reclamanta-pârâtă cu o cotă de contribuție de 35%, iar pârâtul-reclamant cu o cotă de contribuție de 65%.
În baza art. 36 alin. 1 Cod familiei și art. 728 Cod civil, instanța a dispus sistarea stării de devălmășie și de coproprietate existentă între reclamanta-pârâtă și pârâtul-reclamant.
Astfel, în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra imobilului situat în ., județul O., compus din terenul intravilan în suprafață de 1.643 mp. și din construcția edificată pe acesta, urmează a-i reveni reclamantei-pârâte, neputând fi atribuit pârâtului datorită relațiilor de vrăjmășie ce ar putea fi create între acesta și tatăl reclamantei-pârâte. În acest sens, astfel cum s-a reținut și prin considerentele încheierii din data de 02 martie 2011, acest teren reprezintă de fapt o donație făcută de tatăl reclamantei-pârâte soților P., ce a devenit, astfel, bun comun al acestora. Potrivit martorului B. I., acesta a dat prin anul 1994 pârâtului-reclamant și soției acestuia, fără acte, vreo 15 – 16 arii de teren lângă casa sa, pentru ca aceștia să rămână acolo și să-l îngrijească, însă, întrucât după ce s-au apucat de construcție, aceștia s-au hotărât să se mute la oraș, îndepărtându-se de el, i-a cerut tatălui reclamantei-pârâte să îi dea un alt teren în schimb, acesta dându-i înapoi aceeași suprafață de teren, însă în altă locație, la câmp. Aceste probe se coroborează cu adeverința nr. 1737 din 26 august 2010 eliberată de Primăria comunei Văleni, județul O., conform căreia suprafața de teren de 1.643 mp., aparținând soților P., provine din suprafața de 4,63 ha aparținând numitului B. N., tatăl reclamantei-pârâte, prin Hotărârea Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 dispunându-se reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acestuia pentru suprafața de 4,40 ha, care a fost împărțită astfel: 4,16 ha - B. N.; 0,08 ha - B. I.; 0,16 ha - P. G..
Totodată, instanța a constatat că valoarea acestor imobile-teren și construcție, respectiv 160.049,53 lei, care a fost stabilită prin rapoartele de expertiză topo și construcții corespund cotei valorice a reclamantei-pârâte, astfel cum a fost reținută mai sus de 156.002,49 lei.
Cu privire la dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 13, situat în București, .. 24-26, ., ., instanța a stabilit că acesta va reveni în lotul pârâtului-reclamant având în vedere criteriile menționate în dispozițiile art. 6739 Cod de procedură civilă, respectiv cota de contribuție majoritară a acestuia de 65%, ocupația acestuia, precum și împrejurarea că prin atribuirea apartamentului către pârât ar putea beneficia ambele părți de o locuință.
De altfel, a reținut instanța că dacă ar fi atribuit reclamantei-pârâte acest bun, acesteia i-ar fi revenit obligația de plată a unei sulte de o foarte mare valoare, în condițiile în care terenul și casa din . nu pot fi atribuite pârâtului, după cum s-a reținut mai sus.
În ceea ce privește susținerea reclamantei în sensul că a locuit până în prezent cu fiica acestora, instanța a reținut că aceasta în fapt este majoră, iar pârâtul a arătat că aceasta ar putea locui în continuare în apartament.
Totodată, față de cota valorică de 289.718,91 lei ce a fost stabilită de către instanță cu privire la pârâtul-reclamant, instanța a atribuit acestuia și dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 423,26 mp., situat în orașul B., ., județul Ilfov; cota de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 645,82 mp., situat în intravilanul orașului B., ./1, 107/2, 107/3, 107/4, 107/5, 107/6, 107/7, 107/8, 107/9 și 107/10, județul Ilfov; dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Chevrolet Aveo cu număr de înmatriculare_, astfel cum părțile s-au înțeles.
În vederea egalizării loturilor, având în vedere că reclamantei pârâte i-a fost atribuit un bun în valoare de 160.049,53 lei în timp ce cota valorică a acesteia este de 156.002,49 lei, instanța a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâtul-reclamant a sultei în cuantum de 4.047,05 lei, în termen de două luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta P. (după divorț B.) M., criticând soluția instanței de fond pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._ la data de 06 iunie 2012.
În motivarea apelului, apelanta reclamantă a arătat în principal următoarele: instanța de fond a reținut numai „argumente” în favoarea pârâtului-reclamant, deși acestea nu rezultă din probatoriile administrate, astfel: a) pretinsa „vrăjmășie” care ar împiedica atribuirea construcției P+1 (nefinalizată) și terenul de 1.643 mp. situat în .-reclamant nu a fost probată în nici un fel și este nereală cât timp terenul respectiv a aparținut unchiului pârâtului-reclamant P. G. (martorul B. I., audiat în cauză, care a relatat că „a dat prin anul 1994 pârâtului-reclamant și soției acestuia, fără acte, vreo 15 – 16 arii de teren lângă casa sa”), situație recunoscută expres și de pârâtul-reclamant prin răspunsul la întrebarea nr. 5 din interogatoriul luat la termenul din 08 februarie 2011; invocata „îngăduită” a pârâtului-reclamant față de locațiunea fiicei sale în apartamentul de două camere din București nu a fost probată în nici un fel și este nereală, cât timp pârâtul-reclamant a plecat din apartament în urmă cu peste doi ani (astfel cum a rezultat din adeverința nr. 1 din 03 mai 2010 – depusă la dosar) și s-a instalat în noua sa locuință (construcția P+1 edificată pe terenul din B. – județ Ilfov, pretins edificată de acesta în cele câteva luni trecute după momentul pronunțării divorțului și cel al expertizării, construcție în legătură cu care i-a fost respinsă cererea de completare a masei partajabile), urmând să vândă apartamentul de două camere din București.
Apelanta a menționat „împrejurarea că prin atribuirea apartamentului către pârât ar putea beneficia ambele părți de o locuință” este nereală, cât timp din înscrisurile aflate la dosar rezultă că imobilul-construcție P+1 din . finalizat, în lucrarea depusă pentru termenul din 25 octombrie 2011 expertul constructor indicând expres: „lipsă tencuieili, lipsă pardoseală, terase nefinisate, mijloace de transport situate la peste 1 km, magazine situate la peste 500 m, lipsă dotări social urbane, clădire situată pe o stradă neamenajată (realizată din pământ bătătorit)”, iar din raportul de expertiză depus pentru termenul din 28 februarie 2012 a rezultat că, în imobilul respectiv doar una din încăperi este finalizată, pentru celelalte menționându-se „fără tâmplărie și nefinisat, numai zugrăvit, etaj spațiu necompartimentat, fără planșeu, nefinisat, doar tâmplărie exterioară”, balcon nefinisat.
Instanța de fond nu a analizat probatoriile administrate în dovedirea „argumentelor” invocate pentru atribuirea către apelantă a apartamentului de două camere din București, respectiv: adeverința nr. 1 din 03 mai 2010 emisă de Asociația de proprietari (act depus la dosar anexat cererii inițiale, enumerat în hotărâre) din care rezultă că de peste doi ani în apartamentul de două camere locuiesc doar eu și fiica noastră, pârâtul-reclamant părăsind acest imobil; actele medicale ce dovedesc atât pierderea capacității de muncă în timpul căsătoriei cât și faptul că starea precară a sănătății sale o face total dependentă de unitățile sanitare urbane - or, „evacuarea” sa din apartamentul în care locuiește neîntrerupt de 12 ani și „trimiterea” în comuna Văleni, . orice dotări socio-urbane și spitale, fără mijloace de transport și cu străzi din pământ bătătorit, îi lezează însăși dreptul la viață; în plus, ținând cont de „ocupația” fiecăreia dintre părți, respectiv de faptul că pârâtul-reclamant este „constructor” iar apelanta este pensionată medical (având din 1994 extirpat un rinichi și suferind de hipertensiune arterială și diabet zaharat tip II), se impune atribuirea imobilului situat în . construcției P+1 nefinalizată și 1.643 mp. teren, către pârâtul-reclamant care are abilitățile necesare terminării lucrărilor și valorificării terenului.
În opinia apelantei a fost eronată motivarea instanței de fond, în sensul că: „dacă instanța ar fi atribuit reclamantei-pârâte acest bun, acesteia i-ar fi revenit obligația de plată a unei sulte de o foarte mare valoare”, cât timp dacă îi este atribuit apartamentul de două camere, singurul efort financiar necesar continuării existenței sale actuale ar consta în plata sultei în cuantum de 17.398 lei (aprox. 3.900 euro),
Dacă îi este atribuit imobilul din . construcție P+1 (nefinalizată) și 1.643 mp. teren, îi vor trebui minim 12.000 euro - aproximativ 53.000 lei, din care aproximativ 10.000 euro pentru terminarea lucrărilor, minim 1.000 euro pentru transportul bunurilor personale și aproape 1.000 euro pentru plata sultei (4.047 lei).
Intimatul pârât a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței civile ca fiind legală și temeinică.
Prin decizia civilă nr. 806/A din 17 septembrie 2012 Tribunalul București – Secția a IV a Civilă a admis apelul și a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că: a atribuit reclamantei-pârâte în deplină proprietate și liniștită posesie dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 13, situat în București, .. 24-26, ., . iar pârâtului-reclamant dreptul de proprietate asupra imobilului situat în ., județul O., compus din terenul intravilan în suprafață de 1.643 mp. și din construcția edificată pe acesta, dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 423,26 mp., situat în orașul B., ., județul Ilfov; cota de 1 din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 645,82 mp., situat în intravilanul orașului B., ./1, 107/2, 107/3, 107/4, 107/5, 107/6, 107/7, 107/8, 107/9 și 107/10, județul Ilfov; dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Chevrolet Aveo cu număr de înmatriculare_ ; în vederea egalizării loturilor, a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâtul-reclamant a sultei în cuantum de 17.398 lei, în termen de șase luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri; a menținut în rest dispozițiile sentinței civile apelate; a luat act că nu s-a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că apelul de față vizează doar modalitatea de atribuire a bunurilor ce au compus masa partajabilă, nu și valoarea acestora astfel că a avut în vedere dispozițiile art. 36 Codul familiei, potrivit cărora la desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soți, potrivit învoielii acestora. Dacă soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune, va hotărî instanța judecătorească. Împărțirea bunurilor comune se face cu respectarea procedurii prevăzute de art. 6731 – 67314 Cod de procedură civilă, iar conform art. 6739 Cod de procedură civilă, la formarea și atribuirea loturilor, instanța a ținut seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților etc.
A reținut tribunalul că nu s-a contestat o cotă majoritară a intimatului reclamant pârât de 65% din masa partajabilă compusă din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 13 situat în București, .. 24-26, ., .; dreptul de proprietate asupra imobilului situate în . teren și construcție; dreptul de proprietate asupra terenului intravilan de 423,26 mp. din comuna B., ., județ Ilfov; cota de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 645,82 mp. situate în intravilanul .; dreptul de proprietate asupra autoturismului.
Părțile s-au casatorit în anul 1989, căsătoria încetând prin divorț în anul 2010, iar din căsătoria acestora a rezultat un copil, în prezent major.
A reținut tribunalul că instanța de fond a considerat oportună atribuirea terenului și construcției din județul O. reclamantei-pârâte, pentru a nu se crea o stare de vrăjmășie între pârâtul-reclamant și tatăl reclamantei-pârâte. Acest aspect nu a rezultat din probele administrate, atâta timp cât părinții ambelor părți sunt din această localitate, iar terenul pe care se află ridicată construcția se află în imediata vecinătate a unei persoane ce se declară a fi soț al surorii tatălui pârâtului-reclamant (unchi). A mai reținut tribunalul că deși instanța de fond a reținut că acest teren reprezintă o donație din partea tatălui reclamantei-pârâte făcută părților, de fapt pentru acest teren a fost dobândit de pârâtul-reclamant prin constituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. Astfel, acest teren și construcția ridicată se află în vecinătatea rudelor pârâtului-reclamant astfel că mai degrabă s-ar fi putut reține posibilitatea creării unei stări de vrăjmășie și stabilirii unor relații de rea vecinătate prin atribuirea acestuia către reclamanta pârâtă, decât invers, iar prin aceea că ambele părți au părinții în această localitate rezultă că folosința acestui imobil le poate profita amândurora în egală măsură.
A mai avut în vedere tribunalul faptul că în prezent, în apartamentul din București, a cărui atribuire au solicitat-o ambele părți, reprezintă domiciliul de fapt al apelantei reclamante pârâte și a fiicei părților, intimatul pârât fiind stabilindu-și domiciliul în altă parte.
A mai reținut tribunalul că atribuirea apartamentului din București către intimatul pârât-reclamant ar presupune în mod automat relocarea apelantei reclamante, fapt ce nu corespunde nevoilor de sănătate ale acesteia, precum și faptului că locuința copilului major este cu mama sa, în timp ce intimatul pârât-reclamant a dobândit după desfacerea căsătoriei părților o altă locuință proprie, construcție P+ M în ..
De altfel, a reținut tribunalul că intimatul pârât-reclamanta a arătat că această locuință urmează a fi finalizată, fiindu-i necesare fonduri suplimentare, ce pot fi acoperite din sulta de o valoare superioară acordată prin atribuirea către reclamantă a apartamentului din București.
Împotriva acestei decizii, la data de 19 decembrie 2012, a declarat recurs pârâtul-reclamant, solicitând admiterea recursului, casarea în totalitatea a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
În baza cereri de recurs, recurentul P. G., critică decizia în sensul invocării motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 din Codul de procedură civilă.
Recurentul face referire la prevederile art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, arătând că cele trei situații cuprinse în motivul de recurs indicat vizează, în esență, o chestiune unică, concretizată în nemotivarea hotărârii judecătorești.
În cazul de față, raportat la cele de mai sus, hotărârea atacată apare ca lipsită de bază legală, fiind în accepțiunea recurentului, nemotivată. Nemotivarea vizează în principal motivele străine de natura pricinii din corpul hotărârii.
Astfel, instanța de apel stabilește un „nou raport de rudenie”, diferit de cel actual, între părțile din cauză și vecinii imobilului din ., județ O., cu care părțile s-ar afla într-o iminentă stare de vrăjmășie, instanța fondului a determinat corect, în baza actelor depuse la dosarul cauzei (adeverință nr. 1737 din 26 martie 2010 a Primăriei comunei Văleni, județ O.), care sunt vecinii imobilului amintit și dacă între aceștia și părțile din cauză ar exista o posibilă stare de vrăjmășie.
Astfel, după cum rezultă din adeverința nr. 1737 din 26 martie 2010, coroborat cu declarația martorului B. I. și expertizele efectuate asupra terenului și construcției, vecin al imobilului teren și construcție dobândit de părți în . este B. I., unchiul „actual al intimatei B. M. și vărui primar al tatălui acesteia (B. N.). B. I., a donat imobilul teren soților P.. Terenul a fost dobândit ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 numitului B. N., tatăl intimatei și nu în urma constituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 recurentului P. G.. Acesta din urmă a dobândit terenul în cauză împreună cu fosta soție, în urma împărțirii de către B. N. a imobilului teren obținut în baza reconstituiri dreptului de proprietate, astfel cum rezultă din adeverința nr. 1737 din 26 martie 2010 a Primăriei comunei Văleni, județ O..
Cu privire la relația de rudenie dintre recurentul P. G. și martorul vecin Bădălj I., acesta din urmă a fost căsătorit până în urmă cu aproximativ 15 ani cu mătușa (decedată) a recurentului P. G.. Dar, în tot timpul, și mai ales în prezent, de aproximativ 15 ani, B. I. este rudă exclusiv (și numele este sugestiv în acest sens) cu intimata B. M., nu cu recurentul P., cum greșit a interpretat instanța de apel.
Cu privire la părinții recurentului P. G., aceștia locuiesc în prezent și au locuit întotdeauna în satul VăIeni, . în satul Popești, . din urmă localitate, unde este de altfel și imobilul supus împărțelii, locuiesc părinții intimatei B. M. și toate rudele acesteia.
Astfel, nu se susține argumentul instanței, conform căruia, „prin aceea că ambele părți au părinții în această localitate rezultă că folosința acestui imobil le profită amândurora în egală măsură”.
De altfel, argumentul pentru care recurentul a invocat la fondul cauzei starea de vrăjmășie dintre acesta și rudele fostei soții, stare apărută firesc după desfacerea căsătoriei, era tocmai faptul că în localitatea Popești, își aveau locuință numai părinții și rudele intimatei B. M., în acest sens o eventuală conviețuire cu aceștia, fiind de fapt Începutul unui conflict iminent. De aici și imposibilitatea de atribuire a acestui imobil către recurentul P. G..
În concluzie, considerând lămurită situația relațiilor de rudenie invocate de instanța de apel în stabilirea posibilei stări de devălmășie, apreciază înlăturată confuzia făcută de instanța de apel și, pe cale de consecință consideră demonstrată gravitatea consecinței acestei confuzii, câtă vreme este cel mai important element care a stat la baza deciziei din dosarul de apel.
În același sens, raportat la cele de mai sus, recurentul consideră motivele invocate de instanța de apel în aprecierea situației faptice corect determinate mai sus și incontestabile sub aspectul veridicității, ca străine de natura pricinii, astfel cum prevăd dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă.
De asemenea, instanța nu a ținut cont de înscrisurile depuse de către recurent la dosarul cauzei, în acest sens nefăcând niciun fel de referire la motivul pentru care a înlăturat actul medical: bilet de ieșire din spital nr._/_ din 14 mai 2012, în contracararea argumentelor referitoare la faptul că relocarea apelantei reclamantei nu corespunde nevoilor de sănătate ale acesteia.
În acest sens, recurentul nu consideră drept motivare acest argument al instanței câtă vreme starea de sănătate a recurentului a fost și este actualmente poate mai gravă decât starea de sănătate a intimatei B.. În acest sens, se vor depune la dosar și alte documente medicale relevante.
Cu privire la pretinsul motiv al instanței de apel, conform căruia în apartament locuiește și fiica părților, în acest sens neputând atribui apartamentul către recurent, solicită să se rețină că aceasta este majoră, iar în tot acest timp recurentul și-a exprimat clar acordul ca aceasta să locuiască în continuare în imobil. De altfel, pe logica juridică a instanței de apel nu există garanția că intimata B. M. nu va vinde apartamentul obținut, în acest sens fiica părților rămânând fără locuință.
Sub un alt aspect, referitor la susținerea instanței de apel conform căreia recurentul locuiește într-o, locuință dobândită după desfacerea căsătoriei, solicită să se observe că imobilul la care se face refer este o construcție „la roșu” în localitatea B., începută de către recurent, nefinalizată și în care locuiește (într-o cameră) în condiții cel puțin improprii față de confortul pe care apartamentul cu două camere din București îl conferă intimatei B. M.. Acest aspect apare ca fiind cel puțin inechitabil față de valoarea apartamentului (de departe cel mai valoros bun din patrimoniu) și, totodată, față de cotele de contribuție stabilite în încheierea de admitere în principiu. În determinarea cotelor de contribuție nu numai, considerăm probatoriul administrat la fondul cauzei ca fiind unul complex și extrem sugestiv.
Recurentul face referire și la pct. 9 al art. 304 Cod de procedură civilă, solicitând să se observe că, raportat la dispozițiile art. 6739 Cod de procedură civilă, instanța de apel a aplicat greșit legea, sensul că nu a procedat în sensul prioritizării criteriilor de atribuire prevăzute în textul de lege amintit, stabilind alte criterii esențial-prioritare și ale argumente pentru împărțirea/lotizarea bunurilor comune.
Astfel, nu s-a ținut cont de aspecte esențiale precum mărimea cotei părți, ori domiciliul și ocup, părților. În acest sens, raportat și la lucrările de expertiză efectuate în cauză, cota majoritară stabilită instanța de fond pentru recurentul P. G., a fost perfect justificată și sub aspect echilibrului pecuniar care s-a creat prin lotizarea bunurilor în varianta statuată de instanța de fond. Astfel, sulta stabilită în sarcina intimatei B. M. era suficient de mică (4.047,05 lei) însă bine stabilită prin raportat la echilibrul pecuniar invocat.
Cu privire la ocupația părților, instanța nu a avut în vedere că intimata B. nu are și nu a avut foarte mult timp un loc de muncă, în timp ce recurentul P. desfășoară activitate pe raza municipiului București.
În concluzie, în baza celor de mai sus, pentru asigurarea unui act final de judecată conform rigorilor legilor în vigoare și de asemenea pentru asigurarea unei hotărâri date pe considerente profesionalism și logică juridică, pe aspecte clare, precise, fără niciun fel de dubiu asupra sensului din exprimare ori de construcție a frazelor, în vederea restabilirii situației de fapt cu trimitere corectă la toate probatoriile administrate, recurentul solicită să se dispună admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
La data de 09 aprilie 2013 a depus la dosarul cauzei întâmpinare B. M., solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.
În motivare arată cu privire la prima critică adusă hotărârii recurate ce vizează „motivul prevăzut art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă” că trebuie avute în vedere declarația expresă a actualului recurent din răspunsul la întrebarea nr. 5 din interogatoriu, unde îl indică pe B. I. (cel care le-a pus soților la dispoziție terenul învecinat pentru construirea casei din . „unchiul meu”.
Printr-un al doilea motiv de recurs se susține că „instanța nu a ținut cont de înscrisurile depuse de către recurent la dosarul cauzei, în acest sens nefăcând niciun fel de referire la motivul pentru care a înlăturat actul medical: bilet de ieșire din spital nr._/_ din 14 mai 2012”, dar intimata solicită a se constata că actul pretins „înlăturat” este emis ulterior pronunțării sentinței civile nr. 3066 din 06 aprilie 2012 și, oricum, nu probează că starea de sănătate a recurentului este mai deteriorată decât a intimatei – care a fost pensionată medical în urmă cu 14 ani, întrucât în anul 1994 i-a fost extirpat un rinichi și ulterior a făcut diabet zaharat tip II, având certificat de încadrare în grad de handicap nr. 1991 din 02 iulie 2009 (acte depuse la dosarul de fond).
Referitor la faptul că intimata și fiica majoră a părților au locuit în permanență în apartamentul de două camere ce a reprezentat ultimul domiciliu comun, criteriul avut în vedere de instanță este cel al continuității locuirii, în timp ce recurentul a părăsit acest imobil de peste trei ani conform adeverinței nr. din 03 mai 2010 (depusă la dosar), acesta reușind să-și construiască în doar două luni, o locuință tip P+1 edificată pe terenul din B., județ Ilfov.
Privind motivul de nelegalitate încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, intimata solicită instanței să rețină că legea (art. 6739 Cod de procedură civilă) nu stabilește o anumită „ierarhie” a criteriilor, practica instanțelor fiind în acest sens.
Or, în cazul de fată, instanța de apel a respectat întocmai litera și spiritul legii, urmărind ca, prin atribuirea în natură a bunurilor comune, să fie respectate atât drepturile copărtașilor cât și principiile sociale și morale acordându-i recurentului toate terenurile, autoturismul și construcția tip P+1 (parțial finalizată) edificată pe terenul oferit de unchiul său, iar intimatei doar apartamentul de două camere ce a reprezentat domiciliul comun și unde aceasta și fiica părților a continuat să locuiască în ultimii trei ani – având în vedere că incapacitatea sa de muncă (instalată în timpul căsătoriei), starea precară de sănătate și veniturile deosebit de reduse (provenind din pensia de invaliditate + pensia de întreținere oferită de recurent) nu-i permit să dobândească o altă locuință și, în nici un caz, să finalizeze construcția tip P+1 din . distanței până la unitățile sanitare la care acum are acces este de natură a-i pune viața în pericol.
Nu s-au depus înscrisuri noi în recurs.
Examinând decizia recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.
Recurentul a criticat decizia instanței de apel din perspectiva incidenței în speță a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ..
Trebuie însă arătat că în calea de atac a recursului nu mai este posibilă repunerea în discuție a situației de fapt și nici rediscutarea probatoriului administrat, instanța învestită cu soluționarea recursului neputând analiza decât legalitatea hotărârii atacate, exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 C.proc.civ., fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.
Deși recurentul invocă în cererea sa dispozițiile art. 304 pct.7 C.proc.civ. – dispoziții care se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii – Curtea trebuie să remarce că cerințele necesare incidenței acestui motiv de recurs nu sunt îndeplinite, Curtea apreciind că hotărârea atacată cuprinde considerentele pe care instanța de apel a înțeles să își sprijine soluția pronunțată, iar acestea nu sunt străine de natura pricinii, situație care ar presupune că instanța de apel să-și fi fundamentat soluția adoptată pe considerente fără nicio legătură cu raportul juridic dedus judecății.
Apreciind decizia ca fiind „nemotivată” întrucât instanța de apel stabilește un „nou raport de rudenie”, diferit de cel actual, între părțile din cauză și vecinii imobilului din ., județ O. și susținând că martorul B. I., care „a fost căsătorit până în urmă cu aproximativ 15 ani cu mătușa (decedată) a recurentului P. G.”, nu mai poate fi considerat ruda sa, arătând totodată că instanța de apel ar fi interpretat eronat starea de vrăjmășie ce constituia un impediment în atribuirea imobilului către recurent, Curtea constată că acesta din urmă nu formulează critici de nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva motivului de modificare invocat.
Astfel, recurentul își expune în cuprinsul cererii de recurs, în mare parte, propria viziune asupra situației de fapt și propria apreciere asupra probelor administrate în cauză, situație care nu răspunde exigențelor dispozițiilor procedurale care reglementează faza recursului, după cum deja s-a arătat.
De asemenea, susținând că „instanța nu a ținut cont de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în acest sens nefăcând niciun fel de referire la motivul pentru care a înlăturat actul medical: bilet de ieșire din spital nr._/_ din 14 mai 2012”, câtă vreme starea sa de sănătate ar fi mai gravă decât cea a intimatei, recurentul tinde spre o reapreciere a probelor administrate și la stabilirea în acest mod, în recurs, a unei noi situații de fapt, care ar corespunde, în opinia sa, adevăratelor raporturi dintre părți, deși aceste aspecte exced controlului judiciar în această fază procesuală.
Curtea nu va avea deci în vedere în cadrul controlului său de legalitate nici susținerile recurentului privind condițiile reale în care locuiește în . corespunzător, în opinia sa, în apel.
In ceea ce privește criticile formulate în cadrul motivului prev. de art. 304 pct.9 C.proc.civ., Curtea le apreciază ca neîntemeiate, pentru considerentele ce succed.
Partajul este o operațiune juridică prin care se pune capăt stării de indiviziune, în sensul că bunurile stăpânite pe cote părți sunt trecute, potrivit cu întinderea cotelor cuvenite, în proprietatea exclusivă a fiecăruia dintre coindivizari.
Potrivit art. 736 C.civ., „fiecare dintre coerezi poate cere partea sa în natură din mobilele sau imobilele succesiunii”, regula fiind deci partajarea în natură.
In ceea ce privește modalitățile efective de realizare a împărțelii, Curtea observă că potrivit procedurii reglementate prin Capitolul VII din Cartea VI a Codului de procedură civilă, în cazul în care partajarea în natură nu este posibilă, împărțeala se realizează prin atribuire către unul dintre coproprietari conform unor criterii de preferință identificate de instanță, în raport de prevederile art. 6739 C.proc.civ..
În conformitate cu art. 6739 din C.proc.civ., „la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau alte asemenea”.
Astfel, enumerarea criteriilor legale amintite nu este una limitativă, interpretarea gramaticală a textului legal enunțat conducând la concluzia că indicarea respectivelor criterii are doar un caracter exemplificativ, situație în care instanța de partaj are posibilitatea de a folosi atât criteriile enumerate de art. 6739 C.proc.civ., cât și altele asemănătoare care ar rezulta din circumstanțele particulare ale cauzei deduse judecății, esențial fiind însă să nu se nesocotească drepturile copărtașilor și să se satisfacă nevoile lor actuale în scopul asigurării unei împărțeli echitabile.
Prin urmare, contrar celor susținute de recurent referitor la prioritizarea criteriilor legale de atribuire, Curtea constată că tribunalul a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale enunțate, schimbând atribuirea realizată de prima instanță, corespunzător noii situații de fapt reținute în faza procesuală devolutivă a apelului.
Tribunalul și-a argumentat amplu opțiunea sa de atribuire, arătând că în prezent, apartamentul din București, a cărui atribuire au solicitat-o ambele părți, reprezintă domiciliul de fapt al apelantei reclamante pârâte și a fiicei părților, intimatul pârât fiind stabilindu-și domiciliul în altă parte, că locuința copilului major este cu mama sa, starea de sănătate a acesteia din urmă, precum și faptul că intimatul pârât-reclamant a dobândit după desfacerea căsătoriei părților o altă locuință proprie, construcție P+ M în ., care urmează a fi finalizată, fiindu-i necesare fonduri suplimentare, ce pot fi acoperite din sulta de o valoare superioară acordată prin atribuirea către reclamantă a apartamentului din București.
Au fost deci avute în vedere și aspectele invocate de recurent, cum ar fi domiciliul sau ocupația părților, iar cota majoritară invocată de acesta trebuie să se reflecte în modalitatea de partajare a tuturor bunurilor comune, în speță fiind stabilite cote de contribuție ale soților la dobândirea tuturor acestor bunuri, recurentul nearătând, de altfel, cum ar fi trebuit ca acest criteriu să se reflecte doar în atribuirea unuia dintre aceste bunuri .
Curtea nu constată deci incidența în speță a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.9 C.proc.civ. din perspectiva modului de aplicare a textului legal mai sus menționat.
In consecință, în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul pârât-reclamant P. G. împotriva deciziei civile nr. 806/A din 17 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă-pârâtă BADĂU (fostă P.) M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
E. V. M.-A. N.-G. I. A. H. P.
Grefier,
Ș. P.
Red.M.AN.G.
Tehnodact. M.A.N.G./C.F.
2ex./13.06.2013
T.B.-S.4.-S.P.;C.C.I.
Jud.S.4.-M.B.
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 1358/2013. Curtea... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 323/2013. Curtea de... → |
|---|
