Stare civila. Decizia nr. 1574/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1574/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 15092/303/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.1574
Ședința publică de la 14.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - B. I.
JUDECĂTOR - M. Doinița
JUDECĂTOR - G. C.
GREFIER - I. N. - C.
* * * * * * * * * * *
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. B..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – reclamantă B. E. R., împotriva deciziei nr.359/08.04.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă P. S. 5 București Serviciul Stare Civilă.
P. are ca obiect acțiune pentru completare act stare civilă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă: recurenta -reclamantă prin avocat Z. V., în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila 12 din dosarul Tribunalului București Secția a IV a Civilă, lipsind intimata-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta-reclamantă depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4,00 lei si timbru judiciar in valoare de 0,15 lei; arată că nu mai are cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea constată că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat și, acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocatul recurentei-reclamante precizează că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea legii, întrucât s-a pronunțat pe o dovadă inexistentă la dosarul cauzei; respectiv la dosarul cauzei nu există nici o dovadă că recurenta nu ar fi prezentat Serviciului de Stare Civilă al Primăriei S. 5 București certificatul de căsătorie. Menționează că recurenta a prezentat toate actele solicitate pentru eliberarea certificatului de naștere al minorei, inclusiv certificatul de căsătorie. Ori prin prezentarea certificatului de căsătorie a făcut dovada filiației față de tată. A avut convingerea că este necesară prezenta tatălui la serviciul de stare civilă, pentru completarea declarației de recunoaștere, având în vedere hotărârea judecătorească de divorț, rămasă irevocabilă cu opt zile înaintea nașterii minorei; necunoscând că, în privința minorei operează de drept prezumția de paternitate și că putea solicita completarea rubricilor privind numele și prenumele tatălui, cu numele și prenumele fostului soț.
Mai mult consideră că greșeala aparține funcționarilor Serviciului de Stare Civilă ce nu au avut cunoștință că în speță operează prezumția de paternitate, deși exista o hotărâre de divorț, rămasă irevocabilă. In opinia sa ar fi inadmisibilă o acțiune în stabilirea paternității, a minorei concepută în timpul căsătoriei și născută la opt zile după desfacerea acesteia, deci mai înainte de împlinirea termenului de 300 de zile de la încetarea căsătoriei.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, completarea actului de naștere al minorei, la rubrica numele de familie „Pizzuti” și prenumele tatălui „Armando”. Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, motivat de faptul că, așa cum s-a arătat în cuprinsul hotărârii de apel acțiunea în completare a actului de stare civilă trebuia alăturată unei acțiuni în stabilirea paternității, fiind vorba de un minor născut în afara căsătoriei. Prezumția de paternitate este doar unul din mijloacele de probă ce se puteau folosi în dovedirea situației de fapt, pentru reușita acțiunii în stabilirea paternității.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 15.05.2012, pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, sub nr._/302/2012, reclamanta B. E. R. a chemat în judecată pe pârâta P. S. 5 București – Serviciul Stare Civilă, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună completarea actului de naștere nr.1736/26.05.2011 al fiicei sale, B. Viktoria M., născută la data de 18.05.2011, în sensul ca la rubrica „Numele de familie al tatălui” să se treacă Pizzuti, iar la rubrica „Prenumele tatălui” să se treacă Armando.
Motivându-și acțiunea, reclamanta a susținut că la data de 28.10.2004, s-a căsătorit cu numitul Pizzuti Armando, astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie nr.185/29.04.2005, înregistrat la Ambasada României la R., iar la data de 06.04.2011, Tribunalul din Cassino – Italia a pronunțat divorțul părților prin sentința civilă nr.314/11. La data de 19.05.2011, reclamanta a dat naștere unei fetițe – B. Viktoria M. și întrucât tatăl său, Pizzuti Armando, cetățean italian, nu s-a putut prezenta la starea civilă să declare copilul, funcționarii serviciului de stare civilă sector 5 București nu au completat certificatul de naștere al fetiței cu privire la numele și prenumele tatălui.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.60 alin.1 și 2 din Legea nr.119/1996, art.125 alin.1 și art.126 din H.G. nr.64/2011, art.412 alin.1 și art.414 alin.1 din Codul civil.
Prin sentința civilă nr.5238/11.06.2012, Judecătoria S. 5 București a admis excepția de necompetență teritorială și a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București, reținând că, potrivit art.60 din legea nr.119/1996, cererea privind completarea actului de stare civilă este de competența judecătorului în circumscripția căreia se află domiciliul reclamantei, iar potrivit actelor depuse la dosar reclamanta are domiciliul în București, sector 6.
La Judecătoria S. 6 București, cauza a fost înregistrată sub nr._, iar prin sentința civilă nr.9694/12.11.2012, s-a dispus respingerea acțiunii reclamantei ca fiind inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că minora s-a născut după desfacerea căsătoriei părților și, deși reclamanta a invocat în susținerea cererii dispozițiile art.412 alin.1 și art.414 alin.1 din Noul Cod Civil, care reglementează timpul legal al concepțiunii, stabilind totodată prezumția potrivit căreia, copil născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei, instanța nu poate primi acțiunea acesteia și nu poate dispune rectificarea certificatului de stare civilă decât după stabilirea în prealabil a paternității minorei.
Constatând că reclamanta nu a formulat prin acțiune și un astfel de capăt de cerere, privind stabilirea paternității pentru minoră, și nu a formulat o cerere de chemare în judecată în acest sens împotriva numitului Pizzuti Armando, despre care susține că este tatăl copilului, instanța a apreciat că cererea prin care se solicită direct completarea certificatului de stare civilă cu privire la numele și prenumele tatălui, este inadmisibilă.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs, a susținut că instanța de fond a greșit atunci când a reținut că minora B. Viktoria M. ar fi un copil născut în afara căsătoriei, întrucât nu ar avea stabilită filiația față de tată, datorită lipsei oricărei mențiuni la rubrica privind numele și prenumele tatălui, deși doctrina și practica judiciară sunt unanime în a recunoaște că paternitatea din căsătorie se stabilește numai prin prezumția de paternitate, în timp ce paternitatea din afara căsătoriei se stabilește fie prin recunoașterea voluntară din partea pretinsului tată, fie prin acțiune în justiție pentru stabilirea paternității.
S-a susținut de recurentă că, în ceea ce privește prezumția de paternitate față de tatăl din căsătorie, pentru dovedirea filiației față de tată este suficient să se stabilească filiația față de mamă și căsătoria acesteia la data nașterii ori a concepției copilului. Potrivit art.414 din Noul Cod civil, copiii care beneficiază de prezumția de paternitate sunt: copilul născut în timpul căsătoriei, iar pentru a se aplica această prezumție de paternitate este suficient ca la data nașterii copilului, mama să fie căsătorită; copilul conceput în timpul căsătoriei și care este născut după încetarea ori desfacerea căsătoriei. C. conceput în timpul căsătoriei este, potrivit legii, cel care este născut la cel mult 300 zile de la încetarea, desfacerea sau anularea căsătoriei, situație în care se află și minora rezultată din căsătoria reclamantei cu numitul Pizzuti Armando.
Recurenta a precizat că în mod greșit, prima instanță a reținut în considerentele hotărârii recurate faptul că minora nu ar avea stabilită filiația față de tată, respectiv Pizzuti Armando, întrucât lipsește orice mențiune de la rubrica privind numele și prenumele tatălui, deoarece, așa cum s-a arătat și mai sus, aceasta beneficiază de prezumția de paternitate, chiar dacă tatăl nu a fost trecut în actul de naștere, fiind copil conceput în timpul căsătoriei, născut după încetarea sau desfacerea căsătoriei, iar mama sa nu s-a recăsătorit înainte de data nașterii.
Calea de atac exercitată de reclamantă a fost calificată și înregistrată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă ca apel, și nu recurs, cum din eroare s-a consemnat, iar prin decizia civilă nr.359/A/8.04.2013, s-a dispus respingerea apelului ca fiind nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prima instanță a stabilit corect situația juridică a minorei, reținând că aceasta nu are stabilită filiația față de tată, întrucât lipsește orice mențiune cu privire la numele tatălui din certificatul de naștere eliberat la data de 26.05.2011 de P. S. 5 București.
Din probele administrate în cauză, s-a reținut corect și faptul că reclamanta s-a căsătorit cu numitul Pizzuti Armando la data de 20.08.2004 în Italia, căsătoria acestora fiind desfăcută la data de 06.04.2011, astfel cum rezultă din sentința civilă nr.314/11 din 06.04.2011 a Tribunalului din Cassino – Italia.
Nefiind prezentat Serviciului de stare civilă din cadrul Primăriei sectorului 5 București certificatul de căsătorie al reclamantei, instanța a reținut că nu a fost posibil să se dea eficiență prezumției de paternitate a minorei născută la mai puțin de 300 zile de la data desfacerii căsătoriei părților.
În aceste condiții, nefiind stabilită filiația minorei față de tată la momentul înregistrării nașterii, tribunalul a apreciat că starea civilă a acesteia este cea rezultând din actul său de naștere, respectiv cea de copil a cărui filiație a fost stabilită exclusiv față de mamă.
Cu privire la legea aplicabilă în cauză, instanța a reținut că, potrivit art.6 din Codul civil, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare și nu poate retroactiva, situație în care a apreciat că rămân aplicabile cauzei dispozițiile Codului familiei (în prezent abrogat), conform principiului ultraactivității legii civile – acesta fiind în vigoare la data la care s-a stabilit filiația minorei față de mamă, nefiind incidente în cauză dispozițiile Noului Cod civil.
Tribunalul a apreciat că apelanta reclamantă nu a dovedit în cauză o altă situație de drept decât cea înscrisă în certificatul de naștere al copilului și nu poate solicita completarea acestui act la rubrica „Numele și prenumele tatălui” decât dacă se formula și se admitea un capăt de cerere separat, având ca obiect stabilirea paternității minorei în contradictoriu cu prezumtivul tată, Pizzuti Armando.
Și împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs a susținut că decizia instanței de apel s-a dat cu încălcarea legii, instanța de control judiciar pronunțându-se practic pe o dovadă inexistentă la dosarul cauzei.
În dezvoltarea acestei critici s-a arătat că instanța de apel a reținut în considerentele deciziei recurate faptul că filiația minorei față de tată nu a fost stabilită întrucât reclamanta nu ar fi prezentat intimatei primăria Sector 5 București certificatul de căsătorie pentru a se da efect prezumției de paternitate, situație de fapt care nu este reală. Recurenta reclamantă a prezentat Serviciului de stare civilă din cadrul Primăriei S. 5 toate actele despre care a făcut vorbire în cererea de chemare în judecată, deci inclusiv certificatul de căsătorie, numai că nu a solicitat acestui serviciu și completarea rubricilor „Numele și prenumele tatălui”, având convingerea că pentru această completare trebuie să se prezinte și tatăl minorei pentru a face declarația de recunoaștere.
S-a mai susținut de recurentă că instanța de apel a interpretat greșit actele deduse judecății, în baza cărora reclamanta a solicitat completarea actului de stare civilă. A reținut în mod greșit situația de fapt premisă în cauză, respectiv că nașterea minorei s-ar fi produs după împlinirea termenului de 300 zile prevăzut de lege și calculat de la data desfacerii căsătoriei prin divorț, deși actele dovedeau că aceasta s-a născut la mai puțin de 300 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii de divorț. A reținut greșit că certificatul de naștere al minorei ar trebui să consacre prezumția de paternitate, deși atât în actuala cât și în vechea reglementare, legiuitorul a instituit exclusiv două prezumții de paternitate, dintre care una este întemeiată pe faptul concepției copilului în timpul căsătoriei, iar cealaltă pe faptul nașterii copilului în timpul căsătoriei. Minora a fost concepută în timpul căsătoriei, s-a născut înainte de expirarea termenului de 300 de zile calculat de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii de divorț, iar mama nu s-a recăsătorit.
Prin ultimul motiv de recurs s-a susținut că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a reglementărilor privitoare la copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei, pentru care prezumția pater is est quem nuptiae demonstrant consacră privilegiul de a fi dispensat (spre deosebire de cel din afara căsătoriei) de obligația de a-și vedea stabilită filiația față de tată, pe calea recunoașterii voluntare de către acesta, ori asumându-și, prin mama sa, povara căii judiciare.
În opinia recurentei, în baza prezumției de paternitate prevăzută de lege, pentru efectuarea mențiunii în actul de stare civilă la rubricile „Numele și prenumele tatălui” fie la data întocmirii actului, fie ulterior întocmirii acestuia, copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei, nu are obligația de a obține în prealabil, ca dovadă, fie o recunoaștere voluntară din partea tatălui, fie o hotărâre judecătorească de stabilire a filiației față de tată.
În caz contrar, s-ar ajunge la situația în care s-ar crea o discriminare între copilul conceput în timpul căsătoriei și născut după desfacerea acesteia prin divorț și în privința căruia s-a întocmit un act de stare civilă în care a fost completată în mod corect rubrica privind numele și prenumele tatălui, și copilul conceput în timpul căsătoriei, născut după desfacerea acesteia prin divorț și în privința căruia, în actul de stare civilă s-a omis de către autoritățile competentă să se treacă la rubricile respective numele și prenumele tatălui.
În ceea ce privește reținerea de către instanța de apel a incidenței în cauză a dispozițiilor Codului familiei, recurenta a susținut că aceasta nu este de natură să justifice soluția pronunțată în cauză, deoarece între vechile dispoziții din Codul familiei și cele cuprinse în Noul cod civil privitoare la filiația copilului conceput în timpul căsătoriei nu există nici un fel de diferențiere.
Analizând decizia instanței de apel, în raport de dispozițiile 304 pct. 8 și 9 Cod Procedură Civilă și de criticile subsumate de recurentă acestor motive de nelegalitate, Curtea va reține, în opine majoritară, că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin acțiune, recurenta reclamantă a solicitat, în contradictoriu cu P. S. 5 București – Serviciul de stare civilă, completarea actului de naștere al fiicei sale minore - B. Viktoria M. – astfel: la rubrica ,,numele de familie al tatălui,, să se treacă Pizzuti, iar la rubrica ,,prenumele tatălui,, să se treacă Armando.
Instanța de fond a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă, reținând, în esență, că o completare a certificatului de naștere al minorei nu poate fi dispusă de instanță, decât după stabilirea paternității minorei în persoana celui indicat de reclamantă ca fiind prezumtivul tată al fetiței.
Instanța de apel a menținut soluția dispusă de prima instanță, argumentul juridic principal, reținut în considerentele deciziei ce face obiectul prezentului recurs, fiind că apelanta nu a dovedit în cauză o altă situație de drept decât cea înscrisă în certificatul de naștere al minorei, iar prin acțiune nu a solicitat și stabilirea paternității copilului în contradictoriu cu prezumtivul tată, situație în care instanța nu poate dispune completarea certificatului de naștere al fetiței, în sensul menționării numelui și prenumelui tatălui acesteia.
Reținerea în considerentele deciziei a faptului că reclamanta nu a prezentat Serviciului de stare civilă, cu ocazia eliberării certificatului de naștere al minorei, certificatul de căsătorie, situație de fapt în legătură cu care recurenta susține că nu ar fi fost dovedită în cauză, nu poate reprezenta un motiv de modificare a hotărârii instanței de apel, din punct de vedere al motivelor de nelegalitate indicate de recurentă (art. 304 pct. 8 și 9 Cod Procedură Civilă ) și nici nu poate fi încadrat din oficiu de instanță în celelalte motive de recurs prevăzute expres și limitativ de art. 304 Cod Procedură Civilă.
Art. 304 pct. 8 Cod Procedură Civilă reglementează modificarea deciziei recurate în cazul în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, iar art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă, cazul în care hotărârea a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Din motivele de recurs dezvoltate în scris de recurentă nu rezultă care ar fi actul juridic dedus judecății, a cărui natura ori înțeles lămurit și vădit neîndoielnic ar fi fost schimbat de instanța de apel, pentru a fi incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod Procedură Civilă.
Cu privire la aplicarea legii de către instanța de apel, Curtea reține că toate criticile formulate de recurentă sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Fiind vorba de o acțiune având ca obiect completarea certificatului de naștere minorei B. Viktoria M., eliberat la data de 26.05.2011 de P. sectorului 5 erau incidente în cauză dispozițiile legale în vigoare la momentul eliberării actului, respectiv dispozițiile din codul familiei care regelementau filiația și nu dispozițiile noului cod civil, cum în mod corect a apreciat și instanța de apel.
Potrivit art. 53 alin. 2 din codul familiei, în vigoare la data eliberării actului de naștere al minorei, beneficiază de prezumția de paternitate, potrivit căreia soțul mamei este și tatăl copilului, atât copilul născut în timpul căsătoriei, cât și cel născut după desfacerea căsătoriei, dar conceput în timpul acestei căsătorii, dacă nașterea a vut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.
A.. 3 al art. 53 face, însă, trimitere expresă la dispozițiile art. 51 din același cod, potrivit cărora copilul nu poate reclama o stare civilă contrară aceleia care rezultă din certificatul de naștere, cum în mod corect a reținut și instanța de apel.
În consecință, deși minora beneficiază de prezumția de paternitate mai sus menționată, deoarece soțul mamei nu este trecut în registrul de stare civilă ca tată al său era necesară introducerea unei acțiuni prin care să se constate aplicabilitatea dispozițiilor art. 53 din codul familiei, iar ca o consecință a acestei constatări să se ceară rectificarea actului de naștere al minorei.
Fără a formula un capăt de cerere separat având ca obiect constatarea aplicabilității dispozițiilor art. 53 din codul familiei, care prevede prezumția de paternitate, recurenta reclamantă a invocat în susținerea acțiunii sale dispozițiile legale ce reglementează această prezumție.
O astfel de susținere nu putea fi însă analizată și verificată de instanța de judecată decât în contradictoriu cu prezumtivul tată indicat de aceasta, singurul în măsură și interesat să combată prezumția stabilită prin lege.
Nu se poate admite ca în cadrul acțiunii în rectificare sau completare de acte de stare civilă să se tranșeze o chestiune de fond cu privire la starea civilă a unei persoane, respectiv să se constate că tatăl minorei, născută după căsătorie, dar concepută în timpul căsătoriei, este fostul soț al mamei, fără ca acesta să fie antrenat în proces, să aibă posibilitatea de a propune și administra probe în apărare, respectiv în combaterea prezumției instituită de art. 53 alin. 2 din codul familiei.
Soluția dispusă de instanțele anterioare se impunea cu atât mai mult cu cât, în hotărârea de divorț pronunțată de Tribunalul din Cassino – Italia, invocată chiar de recurenta reclamantă în acțiune, definitivă, s-a reținut expres faptul că aceasta a fost separată în fapt de soțul său Pizzuti Armando o perioadă neîntreruptă de peste 3 ani anterior prezentării lor personale înaintea Președintelui acestui tribunal, care a avut loc în data de 09.11.2007.
În consecință, apreciind că decizia instanței de apel este legală, Curtea va dispune, în baza art. 312 Cod Procedură Civilă, în opinie majoritară, respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta – reclamantă B. E. R., împotriva deciziei nr.359/08.04.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă P. S. 5 BUCUREȘTI - SERVICIUL STARE CIVILĂ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
N.-C. I.
Red.I.B.
Tehnored.B.I.
2 ex/29.10.2013
----------------------------------------
T.B.Secția a IV-a – E.A.
- C.C. I.
Jud.Sector 6 – F.A.D.
Cu opinia separată a doamnei judecător C. G. în sensul admiterii recursului, modificării deciziei civile recurate, admiterii apelului, schimbării sentinței civile apelate, în sensul admiterii acțiunii și completării actului de stare civilă, în sensul că la rubrica „numele de familie al tatălui” se va trece „Pizzuti” și la rubrica „prenumele tatălui” se va trece „Armando”
Potrivit unei jurisprudențe constante și literaturii de specialitate, prezumția de paternitate - de care beneficiază copiii din căsătorie, categorie căreia îi aparțin atât copiii născuți în timpul căsătoriei, cât și copiii concepuți în timpul căsătoriei și născuți după desfacerea, încetarea sau declararea nulității căsătoriei - își produce efectele independent de indicațiile actului de naștere al copilului, care ar putea să arate, de exemplu, ca tată al copilului pe altcineva decât soțul mamei sau că tatăl copilului este necunoscut.
Pe cale de consecință, în cazul în care soțul, respectiv fostul soț al mamei nu este trecut în registrul de stare civilă ca tată al copilului se poate introduce o acțiune prin care să se constate aplicabilitatea prezumției de paternitate și să se ceară rectificarea actului de naștere.
Este de observat, sub un prim aspect, că mijlocul juridic pus la dispoziția copiilor din căsătorie, respectiv acțiunea sus menționată, este diferit de cel de care beneficiază copii din afara căsătoriei - concepuți și născuți în afara căsătoriei, cărora prezumția nu li se aplică - și anume acțiunea în stabilirea paternității.
Sub un al doilea aspect, se pune problema naturii juridice a acestei acțiuni prin care copilul din căsătorie (născut sau conceput în timpul căsătoriei) solicită să se constate aplicabilitatea prezumției de paternitate și rectificarea actului de naștere, respectiv dacă reprezintă o simplă acțiune în rectificare sau completare de stare civilă, reglementată de dispozițiile art. 60-62 din Legea nr. 119/1996, sau dacă cererea în rectificare este dublată de una în constatarea stării civile, ce trebuie formulată în contradictoriu cu soțul (fostul soț) al mamei.
Potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 119/1996, respectiv art. 30 alin. 1 din H.G. nr. 64/2011, întocmirea actului de naștere se face la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul, pe baza declarației verbale a persoanelor prevăzute la art. 19 (oricare dintre părinți, iar dacă, din diferite motive, nu o pot face, medicul, persoanele care au fost de față la naștere, personalul desemnat din unitatea sanitară în care a avut loc nașterea sau orice persoană care a luat cunoștință despre nașterea copilului), a actului de identitate al mamei și al declarantului, a certificatului medical constatator al nașterii și, după caz, a certificatului de căsătorie al părinților.
Prin urmare, actul de stare civilă al copilului din căsătorie se întocmește de ofițerul de stare civilă, fără ca soțul, respectiv fostul soț al mamei, să fie chemat să își exprime punctul de vedere, fiind astfel vorba de o procedură necontencioasă.
Acțiunea în rectificare sau completare de stare civilă presupune strict verificarea corectei îndepliniri a atribuțiilor de către ofițerul de stare civilă, astfel că instanțele învestite cu soluționarea acesteia sunt chemate să stabilească de pe aceleași poziții cu ofițerul de stare civilă dacă se impune ca în actul de naștere al copilului să fie trecut soțul, respectiv fostul soț al mamei.
Consider că pe baza celor două considerente se poate deduce că acțiunea în rectificare sau completare de stare civilă este suficientă pentru ca instanța, stabilind ca și ofițerul de stare civilă incidența prezumției de paternitate, să rețină că se impune completarea rubricilor corespunzătoare cu numele și prenumele soțului sau fostului soț al mamei.
Nerespectarea principiului contradictorialității nu este de natură a vătăma interesele celui din urmă, pentru că acesta are la dispoziție acțiunea în contestarea filiației din căsătorie, prin caretinde a dovedi că nu-și găsește aplicare prezumția de paternitate, respectiv fie că părinții copilului nu au fost niciodată căsătoriți, fie că nașterea copilului a avut loc anterior căsătoriei, fie că nașterea a avut loc după 300 zile de la încetarea sau desfacerea căsătoriei. Acțiunea în contestarea filiației din căsătorie nu se confundă cu acțiunea în tăgada paternității. În cazul ultimei acțiuni se tinde a se răsturna prezumția paternitate, și anume să se dovedească că, deși copilul s-a născut în timpul căsătoriei sau mai înainte cu 300 zile de la încetarea sau desfacerea căsătoriei, este cu neputință ca soțul, respectiv fostul soț al mamei, să fie tatăl copilului.
O altă chestiune care trebuie analizată este aceea dacă ofițerul de stare civilă - și implicit instanța în cadrul acțiunii în rectificare sau completare de stare civilă - pot aplica un tratament diferit raporturilor juridice cu elemente de extraneitate (de exemplu, observând incidența art. 25 rap. la art. 20 din Legea nr. 105/1992, să constate că filiația copilului se stabilește potrivit legii italiene, precum și că art. 232 Codul civil italian, intitulat „Prezumția de concepție în timpul căsătoriei” prevede că: „Copilul se presupune conceput în timpul căsătoriei, atunci când s-a născut după trecerea a 180 zile de la încheierea căsătoriei și nu sunt mai mult de 300 zile de la data anulării, desfacerii sau încetării efectelor civile ale căsătoriei. Prezumția nu operează după expirarea a 300 zile de la decizia de separare judiciară sau de la aprobarea acordului de separare sau de la data la care soții s-au prezentat în fața instanței și li s-a permis să trăiască separat în așteptarea hotărârii de separare sau a avizelor prevăzute de paragraful anterior”).
Consider că, punând în balanță interesul copilului de a-și stabili cât mai repede filiația cu interesul soțului sau fostului soț al mamei de a stabili starea civilă a copilului corespunzătoare realității, procedura sumară a întocmirii actelor de stare civilă nu poate merge până acolo încât să impună asemenea verificări, urmând ca eventualele erori să fie corectate ulterior pe calea acțiunii în contestarea filiației din căsătorie.
Acestea sunt considerentele pentru care, în dezacord cu opinia majoritară, apreciez că în speță se impunea admiterea recursului, modificarea deciziei civile recurate, admiterea apelului, schimbarea sentinței civile apelate, în sensul admiterii acțiunii și completării actului de stare civilă, în sensul că la rubrica „numele de familie al tatălui” se va trece „Pizzuti” și la rubrica „prenumele tatălui” se va trece „Armando”.
JUDECĂTOR,
C. G.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 1410/2013.... | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 1358/2013. Curtea... → |
|---|
